Noutăți

După Vremuri interesante, ireverențiosul și nonconformistul ei debut din 2020, Naoise Dolan publică un al doilea roman, care îi confirmă stilul unic. Fericitul cuplu este povestea a doi tineri, Celia și Luke (dar și a grupului lor de prieteni, unde granițele între sex și amiciție sunt fluide), care explorează posibilitățile unei iubiri comme il faut, asumându-și (aproape) toate clișeele tradiționale. Alături de ei, vom descoperi dacă drumul spre altar îi va conduce spre o fundătură sau spre o linie de start în cursa ezitantă către acceptarea de sine.

Într-o seară, după o petrecere cu prietenii și o discuție rațională, Celia și Luke hotărăsc să se căsătorească. Au un comun un apartament și o pisică, rutine agreabile și o afecțiune constantă, deși deloc spectaculoasă. În anul care se scurge între logodnă și ziua nunții, fericitul cuplu, prietenii și rudele celor doi își intersectează traiectoriile și se confruntă neașteptat, iar întâmplările trecutului și ale prezentului compun un tablou complicat. Archie și Marie, foștii parteneri, rămân prezenți în viețile celor doi logodnici, sora Celiei are suspiciuni privind fidelitatea viitorului cumnat, și peste tot acest ghem de relații și duplicități plutește îndoiala supremă: mai au convenția și tradiția o componentă semnificativă în lumea noastră, sau căsătoria e un bibelou vetust, prețuit doar de mătușile care nu-și pun niciodată întrebări? Celia și Luke vor găsi un răspuns în drum spre altar.

În Viața e simplă, Johnjoe McFadden atinge câteva performanțe cu totul remarcabile. Îi reușește, întâi de toate, o reconstituire plină de viață și de culoare a unor vremuri, evenimente și personaje pe care ni le reprezentăm îndeobște schematic. Apoi, urmărind de-a lungul secolelor impactul principiului simplității asupra științei, McFadden ilustrează excelent relevanța, neglijată adeseori în prezent, a fundamentelor culturale și filozofice ale discursului științific.

Dar poate cel mai fertil aspect al acestui frumos excurs în istoria unei idei este ipoteza pe care o lansează, anume aceea că simplitatea lui Occam, principiu metodologic aflat la baza reprezentării moderne a lumii, ar fi totodată modul de operare al vieții înseși.

„William din Occam, călugăr franciscan din secolul al XIV-lea, a înțeles cât de important este să găsim cea mai simplă explicație pentru orice fenomen – principiu cunoscut sub numele de «briciul lui Occam».  Johnjoe McFadden explorează în profunzime această manieră a minții noastre de a înțelege un univers complex, precum și consecințele ei de-a lungul istoriei.“ — Wall Street Journal

„Cea mai captivantă istorie a științei din ultimii ani.“ — SIMON INGS, The Spectator

Există povești care nu se lasă spuse…

În inima Imperiului Otoman, în străvechiul și cosmopolitul oraș Smirna, destinele a patru familii se întrepătrund într-o succesiune fascinantă de întâmplări fericite și tragice.

Într-o seară din septembrie 1905, o adolescentă amorțită de hașiș naște în taină o fetiță din flori, care nu e menită să trăiască, iar o mama grecoaică stă să piară în chinurile facerii. În același moment, Avinash Pillai, un spion indian elegant, absolvent de Oxford, sosește în port cu o misiune secretă din partea Imperiului Britanic și rătăcește printre turle și minarete aurii, mirosuri de smochin și sicomor și strigătele vânzătorilor ambulanți care își laudă marfa. Șaptesprezece ani mai târziu, când va părăsi Smirna, alături de iubita lui pe jumătate grecoaică, pe jumătate franțuzoaică, va simți mirosul greu de fum, în timp ce orașul și locuitorii săi sunt mistuiți de flăcări.

Multe se vor întâmpla între 1905 și 1922, pe măsură ce orașul, cu oamenii săi, va fi folosit ca monedă de schimb în urma Primului Război Mondial. Iar copleșitoarea lor poveste va putea fi deslușită mult mai târziu, doar dacă Șeherezada, supraviețuitoarea cumplitului masacru, va ieși din muțenie.

În doar o generație, de la Constantin până la nepotul său Iulian, zis Apostatul, ultimul împărat filozof – și păgân –, zeii cei vechi au fost sfărâmați de zelul celor care voiau să schimbe totul: religia, societatea, politicul și însuși locul omului în lume. Universul antic, în care conviețuiau sute de divinități mari sau mici, grecești, romane, orientale, a fost nivelat de adepții unui singur zeu.

Cum au trăit oamenii epocii conflictele aprinse cu creștinii, pe când templele le erau distruse, iar legile și administrația imperială sprijineau din ce în ce mai mult noua religie?

Urmărind viața și alegerile unor figuri de seamă – retori, filozofi sau oameni de stat –, cartea lui Edward Watts ne dezvăluie un peisaj fascinant, care stă la temelia lumii noastre de azi.

„Profund nuanțată și umană, această carte ne arată ce a însemnat pentru romani trecerea la creștinism.“  — DAVID POTTER

„Edward Watts a reușit să zugrăvească o frescă fascinantă a secolului al IV-lea d.Cr., perioadă care a transformat profund Imperiul Roman. Autorul povestește cu măiestrie istoria epocii văzută chiar prin ochii acelei generații…“ — BRENT D. SHAW

Celebritatea Cleopatrei se întemeiază mai ales pe legendele exotice ale Renașterii, care au circulat până în epoca modernă, dând naștere unor la fel de celebre reprezentări în pictură, teatru, film. Deși a fost una dintre cele mai puternice femei ale lumii antice, până la noi a ajuns doar povara reputației sale postume – o figură artificială a istoriei culturii.

Istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie o biografie a Cleopatrei VII Theá Philopátor bazată exclusiv pe sursele antice – romane, grecești sau egiptene, inclusiv pe textele reginei care ni s-au păstrat – și pe mărturiile arheologice, despărțind personajul real de mit și redându-i locul cuvenit în istorie. Cu atât mai limpede devine genealogia figurii legendare a Cleopatrei: astfel, de pildă, bine- cunoscutele episoade romantice legate de Cezar sau Marc Antoniu se lămuresc pe deplin ca investiții politice într-un joc extrem de complicat.

Dincolo de ascensiunea și căderea uneia dintre cele mai renumite femei ale istoriei, ni se așterne în fața ochilor o lume fascinantă, exotică, nebănuită astăzi: Egiptul ultimilor Ptolemei.

„Un portret bogat și cuprinzător al Cleopatrei, cu numeroasele ei chipuri: orator remarcabil, medic, savant, general, cârmuitor desăvârșit. Folosind doar izvoare antice, Duane W. Roller destramă vălul de legendă țesut în jurul faimoasei regine. Adevărata Cleopatra iese la iveală în  toată splendoarea ei.“ — MARGARET GEORGE, autoarea bestsellerului The Memoirs of Cleopatra

„Cu cărțile care descriu drumuri exotice e întotdeauna la fel: frumusețea nu e atât în peisajele înfățișate – și pe care localnicii nici nu le mai observă –, cât mai ales în ochiul fascinat care privește minunile lumii. Citind mărturiile autorilor, ne bucurăm de bucuria lor, vedem priveliștile reflectate-n ochii lor, așa cum, ca să ne bucurăm de un film, trebuie să-l vedem neapărat cu cineva alături.

Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă. Citindu-i cartea, locuri, oameni, cultură populară și cultură înaltă, valurile mărilor și austeritatea stâncilor se desfac în fața noastră ca în acele cărți-obiect pe care, dacă le deschizi, se reliefează în trei dimensiuni castele, prințese și dragoni, decupate-n cartonul lucios al paginilor.

O lectură care te îmbogățește, te delectează și te instruiește ca puține altele de acest fel.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Desemnat de The Times drept una dintre cele mai bune cărți de ficțiune istorică din 2022, romanul Flăcările a câștigat înainte de publicare Impress Prize for New Writers, iar traducerea italiană din 2024 a fost recompensată cu Premio Speciale Edoardo Kihlgren Opera Prima.

În lumea artistică extravagantă și boemă a Vienei începutului de secol XX, patru dintre femeile care au pozat pentru arta erotică, revoluționară a controversatului pictor Egon Schiele se întâlnesc: Gertrude, sora lui posesivă, hotărâtă și geloasă, Walburga Neuzil, modelul și amanta sa, o tânără săracă, dar cu o voință de fier, și cele două surori Harms, Edith și Adele, ambele visând să-i devină soție. Mai mult de un deceniu, ele riscă totul – reputația, familia, sănătatea mintală și a sufletului – în încercarea de a-l păstra pe bărbatul pe care îl venerează. Pe măsură ce Primul Război Mondial le schimbă complet viețile, iar pandemia de gripă spaniolă devastează Europa, obsesia lor pentru pictor rămâne singura constantă. Vrăjite de incandescența lui Egon Schiele care, precum flăcările, fascinează, dar și distruge, ele iubesc și trădează, se consumă dinapoia pânzelor pictorului, devenind nemuritoare tocmai prin acestea.

„În puternicul roman al lui Sophie Haydock, femeile coboară din pânzele lui Schiele, devenind personaje fascinante și complexe.“ — The Times

„Ca o reinterpretare din perspectivă femi­nină a poveștii lui Schiele și ca un exercițiu de corectare a nedreptăților istorice, acest roman este un succes remarcabil. Haydock se asigură că aceste femei ies din umbra privirii lui Schiele și le folosește, de asemenea, pentru a ilumina o perioadă de schimbări seismice. Un debut impresionant.“ — Guardian

„O cutremurătoare poveste despre dragoste, artă și trădare.” — RED Magazine

Ilustraţii de Eva Carot

O carte fermecătoare şi plină de învăţăminte, semnată de Francesc Miralles, autorul bestsellerelor Poveşti ca să te iubeşti mai mult, Poveşti pentru copii fericiţi, Poveşti pentru copii curajoşi şi Ikigai: Cum să-ţi găseşti drumul în viaţă.

Toni, un băieţel isteţ şi curios, este nerăbdător să ajungă în Ţara Oglinzilor, însă păzitoarea acestui tărâm magic îl opreşte la intrare şi-i pune o întrebare aparent simplă: „Cine eşti tu?“.

Cum băiatul e în impas, păzitoarea îl pofteşte să treacă pragul Ţării Oglinzilor ca să afle adevărul. Astfel, Toni înţelege că reflexia lui este diferită de la o oglindă la alta şi că el însuși poate fi, pe rând sau deodată, mai multe lucruri: un visător, atunci când se pierde în gânduri, un urs morocănos, atunci când face mofturi, un bufon caraghios, atunci când își face părinții să râdă, cel mai bun profesor, atunci când îşi ajută surioară să înţeleagă lumea, un erou, atunci când are curajul să înfrunte ceea ce-l sperie cel mai tare.

Îndrăzneşte şi tu să intri împreună cu Toni în Ţara Oglinzilor şi să descoperi cine eşti!

Ilustrații de Marina Puzirenko

Viața lui Martin și a surorii lui, Matilda, se transformă într-o aventură plină de haz din clipa când vine în vizită Oscar, un bătrânel cât se poate de neobișnuit, căruia îi plac atât mult dulciurile, încât copiii l-au poreclit „bunicul de ciocolată“. Totul este cu susul în jos la acest bunic simpatic: dieta lui constă din căsuțe de turtă dulce, torturi de caramel, prăjituri de ciocolată, cuiburi cu nucă, înghețată de vanilie și alte bunătăți, în vreme ce ghiveciul de legume trebuie mâncat cu mare grijă, căci îngrașă! Unde mai pui că bunicul doarme cu capul în jos, lipit cu ghetele de tavan!

În așteptarea faimosului Târg al dulciurilor din Bergen, la care bunicul speră să câștige medalia de aur, cei doi copii, împreună cu bătrânul buclucaș, trec prin peripeții care mai de care mai amuzante și încearcă în același timp să dejoace planurile celor trei surori Paulsen, niște bătrâne acre care strică dinadins dulciurile din cofetăriile orașului, presărând pe ele sare, piper și praf de ghimbir. La toate acestea se adaugă misterul cufărului de pe verandă, un mâner de umbrelă cu inscripții stranii și o urmărire ca-n filme.

O poveste cu parfum de Crăciun, plină de veselie și de ghidușii.

Povestea modului în care rețelele informaționale ne-au făcut și ne-au desfăcut lumea, de la autorul volumului Sapiens, aflat pe primul loc în topul bestsellerelor Sunday Times.

În ultimii 100.000 de ani, noi, sapiens, am acumulat o putere enormă. Dar, în ciuda tuturor descoperirilor, invențiilor și cuceririlor noastre, ne aflăm acum într-o criză existențială. Lumea este în pragul colapsului ecologic. Tensiunile politice sunt în creștere. Informațiile eronate abundă. Iar noi suntem mult prea grăbiți să intrăm în epoca inteligenței artificiale – o rețea informațională străină de umanitate care amenință să ne anihileze. Cu toate realizările noastre, de ce suntem oare atât de autodistructivi?

Nexus privește din perspectiva amplă a istoriei omenirii pentru a descoperi cum ne-a adus fluxul de informații în acest punct. Purtându-ne din epoca de piatră, prin alcătuirea Bibliei, inventarea tiparului, apariția mass-mediei și recenta reactivare a populismului, Yuval Noah Harari ne îndeamnă să analizăm relația complexă dintre informații și adevăr, dintre birocrație și mitologie, dintre înțelepciune și putere. El examinează modul în care sisteme precum Imperiul Roman, Biserica Catolică și Uniunea Sovietică s-au folosit de informații pentru a-și atinge scopurile, fie ele bune sau rele. Îi abordează alegerile imperative cu care ne confruntăm în contextul în care inteligența nonumană ne amenință însăși existența.

Informațiile nu reprezintă materia primă a adevărului, nici nu sunt o simplă armă. Nexus explorează calea de mijloc dintre aceste extreme care încă ne dă o speranță, iar astfel, redescoperă umanitatea noastră comună.

Poveștile ne-au adus laolaltă.

Cărțile ne-au răspândit ideile – și mitologiile.

Internetul a promis cunoaștere infinită.

Algoritmul ne-a aflat secretele – iar apoi ne-a asmuțit pe unii împotriva altora.

IA ce va face?

Nexus este povestea palpitantă a modului cum am ajuns la acest moment și a alegerilor urgente pe care trebuie să le facem acum ca să supraviețuim – și să prosperăm.

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2023

Eu este un altul urmărește povestea a doi bărbați care trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei. Se apropie sfârșitul anului, iar Asle, pictor în vârstă, văduv, își rememorează fragmentar viața, printre fărâmele unei existențe de-acum molcome. Trăiește singur și are doi prieteni: pescarul norvegian Åsleik și Beyer, proprietarul unei galerii de artă care locuiește în Bjørgvin, la câteva ore de mers cu mașina. Tot acolo, în Bjørgvin, trăiește un alt Asle, de asemenea pictor. El și naratorul alcătuiesc fiecare dublul celuilalt, două versiuni ale aceluiași om, ale aceleiași vieți. Eu este un altul pune sub semnul întrebării subiectivitatea, sinele, ce anume ne face să fim ceea ce suntem și de ce ducem o viață și nu alta.

 „Un Beckett al secolului XXI.“ Le Monde

 „O meditație despre îndoială, credință, artă, identitate și... alcool.“ The Times Literary Supplement

 „Portretul pe care-l face Jon Fosse celor două destine care se întretaie alcătuiește un valoros roman metafizic.“ Publishers Weekly

„Fosse e unul dintre acei scriitori pe care te simți vinovat că nu i-ai citit deja, sau pe care ai jurat să-i citești cândva (poate către sfârșit de octombrie, după un anunț important venit de la Stockholm).“ The New York Times

„Un roman de mare forță, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru eliberat de dictaturile militare; aici, Piura și Lima, orașele predilecte ale lui Vargas Llosa, nu sunt spații fizice, ci teritorii ficționale locuite de personaje ivite din imaginația rodnică a scriitorului. Cu Eroul discret, romancierul revine la temele lui obsedante: iubirea, libertatea, politica. Povestea are doi protagonişti, cu două vieţi oarecum paralele, care se încrucișează într-o bună zi, pe neașteptate. Ambii eroi sunt, fiecare în felul său, răzvrătiți discreți împotriva sorții ce le pare pecetluită, sfidând convențiile claselor sociale din care fac parte. Deși nu sunt nici rebeli, nici justițiari în toată puterea cuvântului, au forța de a-și depăși condiția, de a respinge ideile de-a gata, normele de viață și idealurile celorlalți. Un roman marca Mario Vargas Llosa, scris impecabil, alert, ludic, inteligent, din galeria marilor romane care i-au adus scriitorului faima binemeritată și Premiul Nobel pentru Literatură.“ — MARIN MĂLAICU-HONDRARI

„Eroul discret se mișcă între Cervantes și O mie și una de nopți, între basm și roman polițist. Dialoguri perfecte, bogăție lexicală, umanitate din plin. Romanul este celebrarea bunului-simț. Un bun-simț care, în vremurile de azi, poate părea revoluționar – acesta este unul dintre subiectele centrale ale operei. Senzaționalismul jurnalistic, gustul brutal pentru scandal, comportamentele imorale [...], diferențele sociale vetuste și pierderea demnității, chiar și în sânul propriei familii, sunt descrise ca tare impunisabile.“ — ABC Cultural

Noul roman al lui Care Santos ne poartă în inima New Yorkului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, orașul construcțiilor temerare și al visurilor grandioase.

Captivantă și cuceritoare, istoria lui Eugene Schieffelin, naturalist amator, excentric și bogat, este o poveste despre curajul împlinirii dorințelor. Pe cerul din New York, protagonistul visează să vadă, așa cum sperase cândva Martha, sora mult iubită, păsările pe care William Shakespeare le-a menționat în piesele sale. Personaje ambițioase se vor înhăma la un drum deloc ușor pentru a transforma această ultimă dorință în realitate, iar povestea lor este o fabulă exemplară despre condiția umană, puterea iubirii, povara pierderii, dar și despre urmările nefaste  pe care le au uneori gesturile născute din cele mai bune intenții. Romanul lui Care Santos ne invită nu doar să avem curajul de a trăi, ci și să găsim frumusețea în tot ceea ce ne înconjoară.

„Am aflat povestea lui Eugene Schieffelin în timpul unei călătorii la New York și am fost fascinată de personalitatea și de isprăvile sale: un om matur, pasionat atât de păsări, cât și de operele lui William Shakespeare, care are brusc o idee care i se pare că va îmbunătăți lumea, fără să știe că este de fapt catastrofală. M-am cufundat în scrierea acestui roman, care a presupus o documentare impresionantă, în timpul pandemiei. Cel mai probabil, el nu ar fi existat fără acea perioadă de izolare prin care am trecut cu toții. Se datorează pasiunii mele pentru New York, dar și nevoii de a evada, de a zbura. Chiar despre asta tratează cartea mea, despre prețul pe care îl plătești pentru a-ți îndeplini visurile. Și despre visuri și despre cei care ne însoțesc pentru a le realiza. Fie ca dubla călătorie pe care o propune, în spațiu și timp, să vă transporte cu mult dincolo de aceste pagini.“ — CARE SANTOS

Ilustrații de Jannicke Hansen

Descoperă poveştile unuia dintre cei mai mari romancieri din toate timpurile, rescrise pentru copii şi adunate într-o carte frumoasă, care păstrează nealterate spiritul şi stilul lui Dickens şi al vremurilor sale.

Oliver Twist  •  Vechiul magazin de antichităţi  •  David Copperfield  •  Marile speranţe  •  Poveste despre două oraşe  •  Poveste de Crăciun  •  Nicholas Nickleby  •  Timpuri grele

 

Surori sub dogoarea Soarelui Răsare este o carte uimitoare, o poveste despre devotament, prietenie, reziliență și sacrificiu bazată pe evenimente reale. Pentru acest roman, Heather Morris s-a întâlnit cu membri ai familiilor protagonistelor supraviețuitoare, care i-au oferit informații și documente inedite.

Pe măsură ce japonezii se apropie de Singapore, în tumultul celui de-Al Doilea Război Mondial, Norah Chambers decide să își îmbarce fiica de opt ani, alături de rude, pe un vas care părăsește colonia. Norah și sora ei, Ena, rămân să aibă grijă de John, soțul bolnav al Norei, sperând că într-o zi o vor revedea pe micuța Sally.

Sora Nesta James, o asistentă medicală australiană, s-a înrolat pentru a aduce alinare, iar când Singapore cade în mâinile japonezilor, ea și colegele ei se alătură sutelor de oameni îngroziți care încearcă să părăsească orașul, în seara de 12 februarie 1942, la bordul navei comerciale Vyner Brooke. Două zile mai târziu, nava este bombardată în largul coastei Indoneziei și, în doar câteva ore, zace pe fundul mării. Câți dintre cei care au sperat că aceasta va fi salvarea lor vor reuși să supraviețuiască?

Apariția mecanicii cuantice a avut două consecințe importante: pe de o parte, explica fenomenele observate la scara atomului și oferea experimentatorilor predicții care aveau să fie confirmate cu o precizie uimitoare; pe de altă parte însă, punea grave probleme conceptuale: cum să interpretezi o teorie care părea să renunțe la idealul cunoașterii fără rest a realității și să te oblige să te mulțumești doar cu probabilități, așa cum afirma Școala de la Copenhaga sub îndrumarea lui Niels Bohr? Einstein nu putea accepta asta, iar disputele lui cu Bohr au rămas unul dintre cele mai pasionante capitole din istoria științei. Cu timpul însă, a prevalat tentația de a descoperi noi rezultate folosind formalismul matematic deja elaborat ți de a-l dezvolta pentru a sonda mai adânc microcosmosul, Școala de la Copenhaga părea să se fi impus, iar cercetarea fundamentelor mecanicii cuantice iețise din sfera de interes a fizicienilor, ba chiar era considerată o periculoasă pierdere de vreme.

Totuți, în 1957, opunându-se curentului predominant, Hugh Everett propune în teza lui de doctorat interpretarea Lumilor Multiple: orice măsurătoare a unui proces cuantic (care, conform Școlii de la Copenhaga, dă în mod absolut aleatoriu unul din două rezultate posibile) face ca lumea noastră să se scindeze în două lumi – în fiecare se obține câte unul din cele două rezultate posibile. Astfel, caracterul aleatoriu al mecanicii cuantice dispare. În schimb, proliferează lumi distincte, care nu pot comunica între ele. Aparent, un scenariu SF.

Sean Carroll, unul dintre marii fizicieni teoreticieni contemporani, e adeptul Lumilor Multiple, iar Ceva profund ascuns e pledoaria lui în favoarea acestei interpretări a mecanicii cuantice. Îl atrage simplitatea ei conceptuală – faptul că nu se lovește de delicata problemă a măsurătorii și că tratează universul în ansamblul lui, fără să separe artificial sistemul cuantic măsurat de aparatul de măsură –, dar și pentru că pare a fi o cale mai directă către teoria cuantică a gravitației – unificarea mecanicii cuantice cu teoria relativității generale, care descrie gravitația.

Cartea lui Carroll e o superbă introducere în mecanica cuantică și o prezentare intuitivă a dificultăților cu care se confruntă fizica în prezent, dar mai ales e invitația de a reflecta neinhibați asupra fundamentelor celei mai stranii teorii inventate de mintea umană.

 

„Mărturiile strânse în paginile acestei cărți ca urmare a unui efort migălos de filtrare, clasificare și conservare a mii de documente identificate în arhive înfățișează modurile în care poliția secretă din România comunistă monitoriza, controla și influența activitatea unor minorități religioase despre care știm încă foarte puține. Excluși din viața publică, forțați să își asume un statut în ilegalitate și lipsiți de orice protecție legală de către o dictatură care îi privea cu suspiciune, membrii acestor minorități au reușit să integreze ceremonialul religios în viața cotidiană și să-și adapteze spațiul privat pentru a-și ascunde credința, trăindu-și religia cu curaj în condiții de mare risc, atât individual, cât și pentru comunitatea lor.

Volumul de față descoperă o latură prea puțin cercetată, materialitatea unei prezențe religioase ale cărei urme sunt consemnate – fragmentar, distorsionat, duplicitar și ipocrit – chiar de către puterea politică care căuta să o anihileze. Documentele secrete și obiectele prezentate aici reconstituie viețile trecute ale unor enoriași și lideri comunitari care au reușit să reziste potopului comunist prin gesturi mărunte, ascunse de ochii publici și nebănuite în semnificația lor. Este o mărturie a unei rezistenţe politice și religioase a cărei materialitate se manifesta deseori prin imaterialitatea sa – privirile pline de semnificație surprinse în fotografiile de grup, intrările disimulate în spațiile ad hoc rezervate ceremonialului religios și, mai ales, tăcerea monumentală care acompaniază toate aceste fragmente de viață.

Cu răbdare, competență, respect și discernământ, James Kapaló, Anca Șincan și colegii lor recreează în mod emoționant trecutul unor minorități pe care ele însele l-au pierdut în viforul totalitar.“ — LAVINIA STAN, professor Departamentul de Științe Politice St. Francis Xavier University, Canada 

Poesie del barocco italiano / Din poezia barocului italian

„Dincolo de frumusețea poeziilor în original și în traducere, și dincolo de semnificația actului de cultură de a le readuce în atenția publicului nostru, completând așadar zestrea necesară a bibliotecii reale și a celei ideale a culturii românești, rămâne să ne întrebăm de ce am citi noi, în România de astăzi, poezie barocă italiană. Răspunsurile pot fi mai multe: pentru că în mod surprinzător deșteaptă și astăzi plăcerea uimirii dinaintea luxurianței textului și virtuozității traducerii; pentru că prezintă o fericită alternativă la limbajul tot mai sărăcăcios și denotativ al zilelor noastre; pentru că ne atrage atenția că am uitat să ne uimim și să vibrăm dinaintea uluitoarelor descoperiri științifice și invenții tehnice ale zilelor noastre, și ne poate îndemna să nu le mai privim fără interes, ca firești, sau chiar să le negăm. Dar putem căuta și rațiuni mai profunde, căci nu întâmplător interesul pentru literatura barocă, negat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, renaște în a doua jumătate a secolului XX și cu precădere grație criticilor specializați în avangarde. Căci ce epocă mai mult decât a noastră cunoaște ștergerea graniței dintre real și imaginar, dintre adevărat și fals? Ce epocă mai mult decât a noastră urmărește, ca în baroc, pe orice cale, efectul și spectaculosul care îmbracă de cele mai multe ori lipsa unor semnificații profunde și universale?“ —  SMARANDA BRATU ELIAN

Ilustrații de Catalina Estrada

Saga dedicată de Matteo Strukul pictorului Giovanni Antonio Canal, cunoscut sub numele de Canaletto, continuă cu romanul Podul crimelor din Veneția. Devotat întru totul artei sale și frumoasei Charlotte von der Schulenburg, Canaletto luptă să apere iubirea care îi însuflețește viața și creația.

Veneția, vara anului 1729. În zorii unei zile toride, cadavrul unui bărbat este găsit pe Ponte delle Guglie, iar acesta se dovedește că aparține unui înalt funcționar al Serenissimei Republici. Are două găuri însângerate pe gât, iar în piept cineva i-a înfipt un bilet pe care e scris numele lui Canaletto. Nu peste multă vreme, încă o victimă este descoperită în același loc. Pictorul se vede nevoit să ia parte la anchetă din dorința de a-i proteja pe cei la care ține. Cine e ființa damnată care a părăsit tenebrele ca să îngrozească orașul? Înainte ca teroarea să se răspândească în lagună, iar credibilitatea dogelui să fie pusă la îndoială, Canaletto trebuie să găsească un răspuns. Pe măsură ce se apropie de adevăr, o legendă străveche și înfricoșătoare din ținuturile răsăritene ale Europei aruncă o umbră sinistră asupra investigației sale.

Text stabilit de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Sorin Vieru  •  Indice de nume și de lucrări de Victor Bârsan

A ține un „jurnal de idei“ a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notații pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944. Știm că până în 1958 umpluse nouă caiete cu însemnări și reflecții, caiete care s-au pierdut. În anii de detenție politică (1959–1964), Noica, desigur, n-a mai făcut însemnări. După moartea lui (1987), s-au găsit, pe lângă un caiet din 1958 abia început, șase caiete și agende acoperind perioada 1965–1987. Ele au fost descifrate și publicate sub titlul Jurnal de idei în 1990. 

Volumul de față reia cu minime modificări acea ediție.

Notațiile Jurnalului – acumulări de atelier în vederea unor viitoare cărți, încercări succesive de definire și nuanțare a ideilor filozofice proprii, cugetări, aforisme, comentarii de lectură, însemnări autobiografice – dau simultan o impresie de policromie și coerență. Autorul își alimentează și verifică ideile-obsesie recurgând la cele mai diverse discipline, de la matematică și logică până la științele naturii, teologie sau arte, dar în desfășurarea aceasta speculativă există o perfectă armonie internă.

Jurnalul de idei este cea mai bună introducere în gândirea lui Noica, în sistemul său filozofic și chiar în Weltanschauung-ul și psihologia sa.

Distins cu Premiul Yamamoto Shūgorō în anul 1988, romanul Străini stă la baza a două ecranizări: prima, The Discarnates, în 1988, regia Obayashi Nobuhiko, iar cea de-a doua, All of Us Strangers, în 2023, regia Andrew Haigh, cu Andrew Scott, Paul Mescal, Claire Foy și Jamie Bell.

Într-o metropolă devenită un sufocant labirint de trupuri și povești, Hideo Harada, scenarist de succes, se hotărăște să facă o plimbare pe străzile cartierului copilăriei sale, în Asakusa, la Tōkyō. Într-o sală de spectacole, întâlnește un bărbat care pare a fi dublul perfect al tatălui său, mort în urmă cu treizeci de ani într-un teribil accident. Din acest punct al romanului, supranaturalul urban preia comanda cu o dezinvoltură tipică literaturii japoneze: în loc să descindă solemn ca două apariții cețoase, părinții morți ai lui Hideo urmăresc meciuri de baseball și se entuziasmează la jocuri de cărți; în loc de voci guturale și scârțâit de podele, se aude huruitul neîncetat al traficului din marele oraș. Cei doi nu pot fi decât o crudă halucinație. Deși începe să sufere de o misterioasă boală ale cărei semne le sunt limpezi doar celorlalți, iar iubita lui îl imploră să se rupă din mrejele acestei fascinații morbide, Hideo nu-și poate înfrâna dorința de a le sta alături părinților săi din altă lume.

„O carte lucidă și plină de spirit despre irealitatea imediată, care te urmărește mult timp după ce ai dat ultima pagină.“ — David Mitchell

„Un roman hipnotic, plin de suspans, semnat de unul dintre cei mai buni scriitori japonezi contemporani.“ — Bret Easton Ellis

„O poveste sobră și emoționantă, de o uluitoare profunzime psihologică.“ — Daily Telegraph 

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția „Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes“, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Într-o lume prea puțin sensibilă la virtuțile filozofării și la vocația intelectualului, Meditații despre Don Quijote (1914) enunță și analizează principala temă a filozofiei spaniole moderne, aceea pe care intelectualii gene­rației de la 1898 o numiseră „problema Spaniei“. Schița de diagnostic socio-cultural și politic din Meditații capătă forța unei analize cuprinzătoare, în care este inclusă nu numai realitatea spaniolă, ci și cea europeană, lumea occidentală în sens larg, ceea ce face din Ortega primul filozof spaniol al modernismului și unul dintre primii apologeți ai Europei unite. Gândirea orteguiană se vădește un demers înscris în viață, radiografia unei căutări intelectuale înțeleasă ca o filozofie a iubirii. Dragostea este arhitectul divin care coboară în lucruri «pentru ca toate să existe în conexiune», dar mai ales o formă de responsabilitate a intelectualului, care se legitimează în sfera publică prin capacitatea sa de «a clarifica» situații, idei, cauze și consecințe («claritatea – spune Ortega – este politețea filozofului»), și de a extinde granițele cunoașterii. Vedem, astfel, o declarație de implicare a reflecției filozofice în dilemele cetății pe care Ortega y Gasset a onorat-o de-a lungul întregii vieți. Așa cum a onorat datoria de a rămâne neanexat și lucid în relație cu toate avatarurile puterii politice și cu toate convulsiile istoriei spaniole din prima jumătate a secolului trecut.“ — MIANDA CIOBA

„O carte ciudată, sclipitoare, despre care se poate discuta la nesfârşit şi care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor care studiază istoria.“ — Kirkus Reviews

Matthew White s-a înhămat la o întreprindere pe care nici un istoric de profesie nu şi-a asumat-o până acum: aceea de a selecta din mulţimea de hecatombe cu care este presărată istoria cele o sută de atrocităţi care au făcut cel mai mare număr de victime. Pornind de la războaiele medice şi ajungând până la Africa zilelor noastre, White ne oferă o istorie a omenirii axată pe marile mase fără nume care au tras mereu ponoasele de pe urma ambiţiilor conducătorilor lor: greci, chinezi şi azteci, germani, englezi şi ruşi sunt prinşi într-o suită nesfârşită de campanii de cucerire, conflicte civile, epurări etnice sau războaie coloniale.

Din învălmăşeala evenimentelor se desprind fapte curioase şi concluzii surprinzătoare. Haosul se dovedeşte a fi mai ucigător decât tirania. Pe timp de război e mai sigur să fii în armată decât să faci parte din populaţia civilă. Spre deosebire de celelalte ţări cu populaţie numeroasă, India a pornit rareori războaie de cucerire. Adesea, marii dictatori nu s-au născut în sânul naţiunii pe care au condus-o apoi cu mână de fier: Napoleon era corsican, Stalin – georgian, Hitler – austriac.  Deşi are în spate un efort enorm de documentare, cartea nu sacrifică fluenţa naraţiunii pe altarul discursului academic. Matthew White ştie să povestească despre oameni şi locuri şi să ofere statistici fără să rămână împotmolit în ele. Nu ţine predici, ci lasă faptele să vorbească şi se mărgineşte să condamne barbaria cu armele ironiei, de vreme ce inumanitatea, laitmotivul acestei istorii a umanităţii, transpare de la sine.

Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați cercetători ai istoriei României, ne propune o nouă sinteză a anilor interbelici, bazată pe valorificarea exhaustivă a surselor apărute în ultimele decenii. Contextul politic, situația țăranilor, experiențele minorităților, corupția, derapajele totalitare și colapsul democrației sunt puse în paralel cu strategiile statului român de a-și păstra integritatea teritorială în fața amenințării Germaniei naziste și Uniunii Sovietice, într-un tablou din care se desprind limpede resorturile politice și sociale pe care astăzi avem atâta nevoie să le înțelegem. 

Dincolo de sursele mai mult sau mai puțin cunoscute publicului și specialiștilor, Dennis Deletant a consultat materiale inedite din arhivele britanice. În volum sunt reproduse patru documente extrem de valoroase: un raport al spionajului britanic cu privire la situația din Basarabia, din februarie 1918; o descriere a Basarabiei din perspectiva unui ofițer britanic, începând cu 1934; extrase din însemnările corespondentului The Times în România din 1928 până în 1940 și un memoriu inestimabil despre politica externă a României în perioada interbelică, redactat de Iuliu Maniu și transmis guvernului britanic în aprilie 1942.

Într-o epocă în care confruntarea cu un trecut încă neelucidat și neînțeles pe deplin devine tot mai greu de evitat, sinteza actuală și lucidă a lui Dennis Deletant este cu atât mai necesară.

Ilustraţii de Bianca Bratu

„Cu un titlu cât se poate de nimerit, acest volum de povești contemporane exact asta face: te trage de mânecă și te ia pe sus iute-iute, fără să-ţi dea răgaz să te minunezi sau să te răzgândești, și te duce într-o lume care seamănă pe ici, pe colo cu a noastră. Cufundându-te în ea, nici nu știi când a fugit timpul și ai terminat cartea, trecând de la veselie la duioșie, de la hohote de râs la mici tristeţi, de la mirare la ușurare, într-un carusel colorat de întâmplări și de emoţii.

Copiii se vor regăsi cu siguranţă în aceste povești tandre și amuzante, unde tabletele (nu cele de ciocolată, ci celelalte) și frigiderele există alături de vrăjitori și vrăjitoare (unele dintre ele ţinute prizoniere în dulap), de piraţi care înoată în borcane de iaurt, de prinţese care poartă tricou cu Metallica ori de cifre care se iau la harţă și ajung la tribunal.

La final rămâi cu entuziasmul și bogăţia interioară pe care Adriana Ștefan le trezește cu ușurinţă în cititori, deoarece se află cu siguranţă în posesia baghetei magice a scrisului.“ — ANA ALFIANU, autoarea cărții Val și Cetatea Sufletelor

Prefață de Oana‑Dana Balaș

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția „Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes“, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Volumul de față reunește articole și recenzii publicate de Fernando Savater între 2003 și 2010 în diferite suplimente culturale ale cotidianului El País, la care se adaugă o prefață, un discurs honoris causa și câteva alte contribuții apărute în reviste de specialitate sau pe platforme literare. Destinate publicului larg și plasate adesea într‑o actualitate imediată, reflecțiile lui Savater pe marginea propriilor lecturi vizează, în genere, opere literare, filozofice sau de popularizare a științei. Scurtul jurnal de lectură al lui Fernando Savater își trădează prin titlu natura polifonică, de fugă pe trei voci fundamentale – filozofia, literatura și educația –, toate reluând într-o formă sau alta, filtrate prin prisma autorilor îndrăgiți, laitmotivul subiacent al omului dotat cu o vie conștiință etică.

Învăluit în farmecul unei discrete metafore muzicale, volumul ne oferă, într‑un stil degajat și prietenos, o mărturie personală a misterioasei plăceri de a citi. Muzica literelor este o fermecătoare invitație la lectură din partea unui formidabil cititor de cursă lungă, prilej de dialog și reflecție pe marginea unor teme de acută actualitate.“ — OANA-DANA BALAȘ

„Aș fi fericit ca cititorul care va parcurge această carte să o închidă cu inima bătându-i de indignare și cu un «așa nu se mai poate».“ — ȘTEFAN LIICEANU Suntem în fața unui eveniment editorial. În cei 20 de ani de la înființare, Direcția Națională Anticorupție a produs anual rapoarte detaliate. Doar că aceste rapoarte, în lipsa unui efort analitic laborios și a unei sinteze pe măsură, rămân o masă amorfă de cifre, din care nu rezultă nimic limpede. Paginile acestei cărți ne pun pentru prima oară în fața unei sinteze la zi a cercetărilor pe plan internațional legate de corupție – modele, concepte, teorii, experimente, o vastă bibliografie. Ceea ce rezultă este o conceptualizare acreditată științific a corupției. Sunt depășite definitiv atât indignarea facilă la adresa răului care ne macină țara, cât și respingerea, la fel de facilă, a gravității corupției autohtone cu argumente de genul „în toate țările există corupție“. Da, există peste tot, dar în țările civilizate corupția a devenit un fenomen marginal, în timp ce la noi, conform standardelor universale expuse în carte, corupția e „pandemică“ și ne vlăguiește țara. Combinând seriozitatea demersului cu stilul narativ și scene neverosimile, dar cât se poate de reale (fiecare pagină se citește pe nerăsuflate), cartea oferă o imagine fotografică a corupției din România. O carte pentru toți românii doritori să înțeleagă în ce fel de țară trăiesc și cum o pot schimba în mod real. Pentru jurnaliști, pentru activiștii civici, pentru politicienii încă onești sau pentru viitorul președinte al României, ea este o mină de aur. Valoarea maximă a pierderilor din corupție, inclusiv costul economic de oportunitate (tot ce a pierdut România ratând oportunitățile favorabile), este de 15% din PIB, adică nu mai puțin de 45 de miliarde de euro pe an. Acesta este costul în absența căruia România ar fi fost la fel de dezvoltată ca cele mai avansate țări din Vestul Europei. Dacă nu am mai fi sărăciți de corupție și evaziune fiscală, s-ar putea înfăptui ceea ce mulți ar considera a fi „miracole“. În țările civilizate, oamenii – în calitatea lor de cetățeni – nu se lasă călcați în picioare și abuzați de o clasă politică și de instituții publice corupte și nu uită că aceia care au fost aleși să le reprezinte interesele au de dat socoteală clipă de clipă poporului care i-a ales. Gradul de democrație al unui popor este direct proporțional cu gradul de prevenție și control al corupției.

După doi ani de muncă de teren printre locuitorii unui sat din România, Radu Umbreș oferă o cheie de lectură a interacțiunilor dintr-o societate dominată de neîncredere.

Sătenii văd viața ca pe o luptă pentru resurse limitate, o luptă care duce adeseori la înșelăciune, exploatare sau prădare. Universul lor se împarte între relațiile morale puternice și suspiciunea profundă față de restul societății. Această cercetare antropologică ne explică și în ce fel apare încrederea reciprocă – prin acordul social în jurul unor instituții codificate cultural – și cum supraviețuiește doar prin cooperare corectă. Deși reprezentarea binelui comun este rar întâlnită, societatea rurală funcționează într-un echilibru dinamic între colaborare și conflict.

Din cele mai vechi timpuri până azi, sătenii au ales încrederea în familie, în defavoarea altor relații sociale, ca strategie optimă împotriva riscurilor existențiale.

„Cartea lui Radu Umbreș începe ca un thriller, continuă ca un roman de Balzac și se încheie ca un tratat de economie. Dincolo de aparatul teoretic și de inteligența speculativă a antropologului, Neîncrederea este o poveste pasionantă și esențială despre noi. Radu Umbreș a trebuit să-și suflece mânecile, la propriu, și să se angajeze ucenic constructor într-un sat din România ca să facă antropologie de-adevăratelea. Mai găsim în paginile sale și catehismul real al ortodoxiei rurale românești, un manual de televiziune fără cameră pentru pasionantele jocuri-concursuri de la cârciuma satului și un manual de campanie electorală nescris niciodată până acum, dar aplicat cu scrupuloasă lipsă de scrupule de toate partidele care au câștigat alegeri în România. Și nu numai.“ — IULIAN COMĂNESCU