Noutăți

„O mână de oameni cu fruntea sus pot face multe. Îi pot trezi pe ceilalți încă adormiți, care au impresia că alții trebuie să lupte, să se implice, să participe la ședințele Consiliului Local, care încă nu au înțeles că puterea este în mâinile lor. În ceea ce facem eu și echipa mea, suntem doar pionieri printre alți pionieri, pe un drum care va fi al nostru în mod cert, drumul spre o Românie liberă de corupție, pe care o vom construi cu răbdare și hotărâre, așa cum au visat-o eroii Revoluției din 1989 și așa cum o dorim pentru copiii noștri.“ — CLOTILDE ARMAND

Această carte, ca și celelalte scrise de Alexandru Stermin, este povestea unei călătorii. Pornind, alături de povestitor, într-o aventură stârnită de privirea unui urangutan dintr-o grădină zoologică de pe malul Mării Baltice, ajungem departe în timp și spațiu. Ne hazardăm din lumea mitului în realitatea celei mai mari mlaștini din lume, Pantanalul brazilian. Din exuberantul Rio de Janeiro mergem, pe urmele lui Darwin, în fabuloasele Insule Galápagos. Pe drum, explorăm intimitatea noastră și a altor vietăți, îndrăznim să privim în ochii animalului din noi – doar, doar vom găsi răspunsul la întrebarea ascunsă în sălbăticia acestei cărți:

Avem o viață, sau suntem Viața?

„Mic tratat de ecologie a privirii, volumul biofilozofului Alexandru Stermin cuprinde texte în care povestea este mișcată nu de cuvinte – deși perfect alese –, ci de Viața însăși, la care autorul se uită fascinat, realcătuindu-i imaginea dintr-o multitudine de perspective, ca prin ochii compuși ai unei libelule. La rândul său, Viața îl privește curioasă, pulsând egal în forme dintre cele mai diverse, de la urangutanul dintr-o grădină zoologică până la pasărea cu ouă de porțelan, apa limpede a unui izvor sau jaguarul ce se înfruptă din pradă în Pantanal.

Realitatea și mitul, textul filozofic și notația de jurnal, argumentul științific și emoția se întrepătrund într-o scriitură puternică, luminoasă, inconfundabilă, care-l invită pe cititor să se uite atent la Viață, să-i asculte muzica și să pornească la dans alături de ea.“ — IOANA CLARA ENESCU

Viaţa pe planeta Kepler62-e este plină de neprevăzut pentru copiii aleşi să reprezinte viitorul omenirii. Vara s-a sfârşit, făcând loc unei toamne scurte şi apoi unei ierni capricioase. Într-una dintre expediţiile lor, Ari şi Marie descoperă într-o peşteră o capsulă spaţială, a cărei provenienţă pare a fi planeta Pământ. După ce scapă ca prin urechile acului de un miriapod uriaş, de orci şi de o ninsoare cumplită, membrii misiunii fac o descoperire tulburătoare despre Olivia, liderul expediţiei lor. Oare le spune adevărul? 

Şi ce legătură există între copii, virusul care i-a nimicit pe şoptitori şi maleficul joc Scorpion?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Yiyun Li este una dintre vocile romanești de prim rang ale literaturii americane. Romanul ei Cartea gâștei a fost distins, în 2023, cu PEN/Faulkner Award for Fiction și nominalizat, în același an, la Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. New York Times Book Review a desemnat-o „Alegerea editorilor“, iar Time, „Cea mai bună carte de ficțiune a anului 2022“. Tot în 2022 a fost inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului de către The New Yorker, NPR, Slate, Los Angeles Times, The Guardian, Los Angeles Review of Books, Financial Times, San Francisco Chronicle, LitHub, Buzzfeed.

Un Saint-Rémy răscolit de război dă la iveală o prietenie remarcabilă între două tinere fete: Fabienne și Agnès, două jumătăți ale aceleiași portocale. Împreună pun la cale păcăleala secolului în lumea literară, o aventură care va separa cele două destine printr-un salt spectaculos în mijlocul faimei, mai întâi la Paris, apoi într-un pension englezesc. Morala lui Yiyun Li din acest roman este tulburătoare, iar construcția universului în care ne invită, magistrală.

Postfață de Raluca Bejenariu și Teodora Popescu

„Se crede că scrisul e cathartic, dar istoria literaturii, inclusiv cea românească, e plină de suferinzi și sinucigași. Cu toate acestea, nu am invitat să contribuie la acest volum scriitori: pe de o parte, pentru că ei au deja la îndemână instrumentele (și obișnuința) scrisului; pe de altă parte, pentru că mi s-au părut mai interesante imaginarul bolii și limbajul celor care îndeobște nu se exprimă pe sine, în artele lor, neapărat cu ajutorul cuvintelor.

Cât despre dimensiunea terapeutică a scrisului, a rămas la latitudinea fiecăruia să evalueze în ce măsură aceasta este sau nu un mit. Cum a remarcat și Andrew Solomon, autorul faimoasei cărți despre depresie Demonul amiezii: să scrii despre depresie e un lucru dureros, trist, solitar și stresant.

Veți descoperi în carte, dincolo de satisfacția și surpriza (poate chiar revelația) de a citi texte extrem de emoționante, profunde și, mai ales, expresive literar, o mare varietate de înfățișări și manifestări ale suferinței, de cauze și efecte, de dificultăți de acceptare, diagnosticare și vindecare, de situații, escaladări și rezolvări ale tulburărilor. Există în această suită de exerciții de umilință, onestitate și îndârjire cel puțin câte o experiență pe măsura, înțelegerea și consolarea fiecărui cititor în parte. E greu de crezut că cititorii, acești «nos semblables, nos frères», nu vor găsi aici confesiuni cu care să nu (poată să) se identifice, cu care să nu rezoneze, pe care să nu le citească cu empatie, această abilitate care ne preocupă pe toți în acest moment.“ — MARIUS CHIVU

DAN BYRON  •  NICOLAE COMĂNESCU  •  SUZANA DAN  •  DANA DEAC  •  MIHAI DOBRE  •  AIDA ECONOMU  •  ALEXANDRA FURNEA  •  ANDREA GAVRILIU  •  OANA GIURGIU  •  IULIA LUMÂNARE  •  RAZVAN MAZILU  •  MELA MIHAI  •  COSMIN „MICUTZU“ NEDELCU  •  KATIA PASCARIU  •  LIA PERJOVSCHI  •  ANDREEA RAICU  •  IULIA RUGINĂ  •  ADA SOLOMON  •  ALEXANDRU N. STERMIN  •  CATALIN ȘTEFĂNESCU  •  ISTVÁN TÉGLÁS  •  ȘTEFAN TEȘANU  •  ROMAN TOLICI  •  LUIZA ZAN

Ilustrații de Louise Turpin

„Nu izbuteam să fiu o mamă calmă. Aveam dese răbufniri de furie și ridicam vocea. Mă răsteam des la copii. Eram extrem de stresată. În plus, mă paraliza adeseori impresia de inadecvare și vinovăție, la care se adăugau stările mele de anxietate. Nici acum nu sunt mama perfectă sau culmea seninătății, dar în ultimii doi ani m-am străduit mult, iar acum mă simt în sfârșit în măsură să-ți povestesc despre aventura mea. Chiar dacă nu sunt cel mai calm părinte din lume, sunt mândră de ce am realizat, și știu că și tu poți obține rezultate similare.

Pot spune cu toată sinceritatea că acum mă aflu, emoțional vorbind, în cea mai binecuvântată perioadă a vieții mele… Am muncit din greu ca să-mi recunosc vechile probleme și, într-un final, să mă eliberez de ele, iar procesul de vindecare nu s-a încheiat încă. Știu că mai am mult de lucru, dar acum abordez viața cu o doză de pace și seninătate pe care nu le aveam înainte. În această carte îți voi împărtăși pașii și procesele care m-au ajutat să devin mai calmă, mai fericită și mai împăcată, nu doar cu copiii mei, ci și cu mine însămi.“ — SARAH OCKWELL-SMITH

Cele șapte reguli de aur ca să devenim părinți calmi

1. Stă în puterea oricărui părinte să fie mai calm.

2. Toată lumea își pierde cumpătul câteodată.

3. Nici un părinte nu trebuie învinovățit că nu-și poate păstra calmul.

4. N-o să scapi de multitudinea de trăiri intense.

5. Greșelile tale nu anulează tot ce-ai făcut bine înainte.

6. Drumul către starea de calm ia timp.

7. N-o să-ți traumatizezi copilul dacă se-ntâmplă să-ți ieși din fire.

O călătorie emoționantă în lumea muzicii mozartiene.

„Muzica este strâns legată de viața mea intimă și spirituală. Muzica ne ajută să ne construim identitatea, ne alină suferința, ne readuce bucuria în suflete, ne face să dansăm și să cântăm. Dar arareori se vorbește despre această putere uluitoare.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT

„Viața mea cu Mozart este un «da» filozofic spus vieții.“ — Le Soir

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase. „Englezul din Gara de Nord readuce la viață trecutul prezentat prin ochii personajului principal, cu migăloasă fidelitate și atâta vervă, încât ajungi să citești romanul pe nerăsuflate. Tatiana Niculescu ne invită să revizităm evenimente care au marcat și continuă să marcheze lumea de azi. Un roman viu ca viața, care evoluează în funcție de ea. Deosebit de semnificative sunt paginile care prezintă notoriul acord de «procentaj» pe care Winston Churchill l-a semnat cu Iosif Stalin în octombrie 1944, prin care cel din urmă, prin forță și denaturare, a impus la putere în spațiul est-european câte o minoritate comunistă. Încă mai trăim consecințele acestui act.“ — DENNIS DELETANT

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre. Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.

„Am scris o poveste de dragoste care schimbă legile vieții. Într-un moment de criză, la cumpăna vremii, la fel ca la cumpăna apelor, deși viața curge înainte, timpul unei femei o ia înapoi.  Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul. Iar dincolo de partea fantastică a poveștii (dar, la urma urmei, care dragoste, privită din interior, nu îngăduie și o parte fantastică?) este acest tulbure secol 21 și viața noastră, cu regulile ei necruțătoare și cu lupta pentru – si l’amour existe encore… – supraviețuirea sentimentelor.“ — IOANA PÂRVULESCU

O poveste plină de surprize, în care un bărbat și un motan, destul de asemănători, stau în preajma aceleiași femei. Veți găsi, în această carte, umorul și jocul, pe de o parte, iar pe de altă parte, melancolia și o nedezmințită înțelegere a omenescului cu toate suferințele lui, adică a celor care cad în viață ca într-o imensă capcană.

Minciuna nu stă doar cu regele la masă, ca în poezia lui Vlahuţă, ci şi cu o bună parte dintre politicienii României. Şi nu e ea singurul amfitrion al parlamentarilor, primarilor şi jupânilor mai mari sau mai mici. Sunt şi alţii, indiferent dacă ne aflăm într-un an electoral sau nu. Textele din Libertatea de depresie despre aşa ceva vorbesc: despre felul în care un vis de ţară poate deveni un coşmar. Despre Caţavencii noştri de tip nou, gata să se bată cu cărămida patriotismului în piept. Despre impostori şi hoţi, despre huligani şi nechemaţi, despre borfaşi şi slugi cu spinarea de pâslă, despre inşi bolnavi de mesianism galopant şi bufoni nocivi. Sunt doar o parte dintre personajele prezente în textele lui Radu Paraschivescu – o distribuţie în care poţi ghici uneori ecouri din proza sud-americană. Şi chiar dacă ne găsim într-o perioadă în care ţara pare orientată într-o direcţie bună, nu poţi să nu te întrebi cum am fi arătat dacă decidenţii noştri n-ar fi fost rezultatul unei atât de masive contraselecţii. Unde am fi fost dacă meritul şi competenţa ar fi surclasat pila şi învârteala? Cum ne-am fi simţit fără atâţia agenţi patogeni care ne poluează viaţa şi ne strică rosturile?

Cu umor şi cu tandreţe, cu spirit critic şi cu înţelegere, Radu Paraschivescu îşi poartă din nou cititorii prin „meandrele concretului” carpatin şi le spune, cum a făcut-o de atâtea ori, că România e un spaţiu care trebuie ferit, pe cât posibil, de agresiunea personajelor dubioase cu agende pe măsură. Din politică, din sport, din afaceri – în general, din toate zonele unde impostorii se infiltrează uşor, pentru ca apoi să fie greu, dacă nu imposibil, de evacuat.

O întâlnire convențională între un pianist polonez și o doamnă din lumea bună a Barcelonei devine punctul de plecare al unei idile ciudate, a cărei definiție le scapă până și protagoniștilor. Delicat și sobru construită, povestea imaginată de Coetzee analizează misterul sentimentelor, al căror adevăr este mereu falsificat de neputința cuvintelor.

„Ca toate cărțile lui Coetzee, Polonezul este un caleidoscop textual, trimițând la Dante, Don Quijote, George Sand și chiar la romanul Dezonoare, dar nu este niciodată eclipsat de toate aceste aluzii. Iute, abil, provocator, minimalist, dar incredibil de emoționant, Polonezul e opera unui creator care poate compune o melodie din doar câteva note.“ — Wall Street Journal

„Coetzee este unul dintre marii maeștri ai nespusului și aluziei.“ — New York Review of Books

„De câteva decenii, Coetzee ne dă lecții despre frumusețe […] Polonezul ne demonstrează că, la 83 de ani, talentul lui este neștirbit.“ — The Guardian

„Polonezul are nenumărate straturi – nu e doar o carte despre cei vii, ci și despre cei dispăruți. Coetzee vrea să ne întrebăm ce este iubirea și ce mângâiere ne pot aduce amintirile – pieritoare la rândul lor.“ — Los Angeles Times

Regula numărul unu: stai departe de magie fiindcă s-ar putea să se întoarcă împotriva ta!

Fanii poveștii pline de suspans din Copiii Vulpii vor afla cum continuă aventura lui Callan și a prietenilor lui după ce au furat Ochiul, cel mai puternic artefact din ținut.

De data asta, cei cinci adolescenți se confruntă cu o situație mult mai gravă decât orice jaf periculos: o magie necunoscută și redutabilă și-a făcut loc în sufletul lui Lachlan și crește cu fiecare clipă. 

Cal, Meriel, Coadă de Vulpe și Gareth, pornesc într-o nouă aventură contra cronometru: trebuie să găsească Colții Dragonului, două săbii gemene cu putere de viață și de moarte.

Căutarea lor frenetică îi poartă în adâncul oceanului, pe o corabie scufundată cu mii de ani în urmă, și îi conduce apoi către cel mai ambițios și riscant jaf, în chiar subteranele Enclavei Vrăjitorilor. Miza este uriașă, iar trădarea cuiva apropiat îi ia pe nepregătite. Cine știe dacă vor reuși încă o dată să sfideze soarta?

Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.

Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea intrinsecă și lecția de filozofie emanate de aceasta. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învă­țături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.

THOMAS SCHLESSER este istoric al artei, scriitor, directorul Fundației Hartung-Bergman, profesor la École polytechnique și autor al unor importante lucrări despre artă. S-a născut la Paris, în 1977. După studii de istoria artei la Haute école d’études en sciences sociales, încheiate în 2006 cu o teză despre opera lui Gustave Courbet, devine profesor și participă la elaborarea unor volume colective, semnând, în același timp, numeroase volume de istorie a artei, între care Une histoire indécente du nu féminin (2010), Cent enigmes de la peinture: la beauté (2010), L’art face à la censure (2011), Faire rêver: De l’art des Lumières au cauchemar publicitaire (2019), Anna-Eva Bergman – Vies lumineuses (2022). În 2017, l’Académie de Beaux-Arts îi acordă Premiul Bernier pentru eseul L’univers sans l’homme (2016). În 2014, devine directorul Fundației Hartung-Bergman, care administrează operele artiștilor Hans Hartung și Anna-Eva Bergman. În prezent, este profesor la École polytechnique. În 2003, Thomas Schlesser publică primul lui roman, La vierge maculée, iar în 2024 vede lumina tiparului Ochii Monei (Les yeux de Mona), fenomen internațional, în curs de apariție în 60 de țări.

Cu fotografiile autorului

„Călătorii care au cunoscut îndeaproape Africa s-au întors schimbați pentru totdeauna din această lume efervescentă și acaparantă. Andrei Mihalca reușește cu măiestrie să calce pe urmele exploratorilor pentru care acest continent, cel mai bătrân și cel mai tânăr deopotrivă, a fost teren de cercetare, tărâm de seducție și spațiu al provocărilor – locul unde fiecare bucată a corpului, a minții și a sufletului este chemată să se întrebe care este sensul vieții, cu umilitate, spaimă și admirație. Dar și cu o poftă nesfârșită de a regăsi din nou și din nou pământul tuturor marilor întrebări.  Autorul a petrecut suficient de mult timp pe continent ca să nu mai cadă pradă șabloanelor exotismului și generalizărilor facile. Africa te invită să o gândești în nesfârșita ei diversitate și să meditezi, așa cum face Andrei Mihalca, la destinul unei lumi a cărei bogăție naturală îi este deopotrivă speranță de viitor și amenințare fatală.“ — CIPRIAN MIHALI

„Invidie! Asta simți după periplul african prin care te poartă medicul-visător-scriitor Andrei Mihalca. Și nu neapărat pentru cei 20 de ani în care alții au mers la birou 9–18, iar el a explorat deșertul, a vaccinat câinii triburilor, a strâns căpușe și muște tse-tse, a călătorit pe plafonul jeepurilor și a mâncat pateu cu mango, totul stropit cu țuică de prune. Ci, mai degrabă, o invidie nostalgică și admirativă pentru un om care și-a urmat visurile copilăriei și le-a transformat în realitatea vieții de adult. Câți dintre noi, cei din generația X, ne mai aducem aminte de pachetul de cărți de joc denumit «Animale din continente“? Ei bine, acolo erau și gorila, și servalul, și elefantul pe care visam să le vedem o dată în viață, în mediul lor, nu în spatele unor gratii de la zoo. Antilopa dik-dik nu era, dar am aflat de pronunția corectă din această carte.

Fascinantă cascadă de informații, geografice, botanice și zoologice, toate altoite pe ceva ce e pe cale de dispariție azi. Pe pasiune.“ — MIHAI GĂINUȘĂ

Despre Oppenheimer s-a scris enorm, s-a făcut un film care a primit multe Premii Oscar, figura lui a înflăcărat imaginația publicului. și pe drept cuvânt. Fizician teoretician strălucit, cu mari contribuții în perioada imediat următoare apariției mecanicii cuantice, conducător al proiectului de construire a bombei atomice în timpul războiului, audiat apoi, la începutul anilor 1950, de o comisie guvernamentală care, din motive neîntemeiate, i-a retras accesul la documentele secrete din domeniul nuclear, umilindu-l public, și, în fine, director al Institutului pentru Studii Avansate de la Princeton, una dintre cele mai prestigioase instituții academice din lume, Robert Oppenheimer a avut un destin excepțional, deopotrivă tragic, bizar și absurd

Ce deosebește cartea lui Jeremy Bernstein de celelalte biografii dedicate lui Oppenheimer este faptul că autorul, el însuși fizician de renume, l-a cunoscut personal pe „părintele bombei atomice“ și a fost prieten apropiat cu colaboratorii săi, de la care a obținut mărturii inedite. Ferindu-se de speculații hazardate, Bernstein se bazează pe fapte cunoscute direct sau din surse sigure, citează pe larg transcrierile audierii în fața comisiei guvernamentale și alte documente relevante, oferindu-ne o imagine pregnantă a personalității lui Oppenheimer.

„Impresionismul este considerat în mod unanim ca prima revoluție a artei moderne, în opozitțe cu arta academică. O revoluție care a constat mai întăi de toate în 'factura picturală', idee care, deși conține un sâmbure de adevăr, este mult prea simplistă. Această carte propune o altă lectură a apariției picturii moderne. Ea încearcă să demostreze că în impresionism are loc o schimbare mult mai radicală și mai profundă, care vizează 'tematizarea privirii moderne'. Dacă există cu adevărat ceva profund nou în pictura lui Manet, Monet si Degas este faptul că meditația asupra actului de a vedea devine, în opera lor, o temă centrală. Impresionismul 'gândește privirea' cu o voință de inovare care nu presupune în mod necesar ignorarea tradiției, cât, mai degrabă, dialogul cu tradiția. Această 'tematizare a privirii' este 'modernă', căci ea însumează înseși limitele vederii și ale picturii." (Victor Ieronim Stoichiță)

În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.

„Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din Iuda, Aceeași mare, Să nu pronunți: noapte, Odihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER

Primul roman din apreciata trilogie dedicată de Heather Morris lagărului de la Auschwitz, acum un nou serial numai pe SKYSHOWTIME.

În regia lui Tali Shalom-Ezer, cu Harvey Keitel,  Melanie Lynskey, Jonah Hauer-King, Anna Próchniak și Jonas Nay.

Peste 13 milioane de exemplare vândute în întreaga lume

Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre semenii săi, al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.

„Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.

Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.

Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU

„Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy

„Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus

„Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror isto­rie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY

„Evoluția speciilor prin selecție naturală și numele lui Charles Darwin țin de cultura generală a oricărui om din secolul nostru. Mai puțini au auzit însă de naturalistul Alfred Russel Wallace, care, independent de Darwin, a ajuns la o teorie identică. Cartea doctorului Cătălin Vasilescu arată felul în care celor doi oameni de știință li se intersectează destinele și scrisorile, precum și problema spinoasă a priorității unei teorii revoluționare, în secolul marilor schimbări și al oamenilor uimitori care le-au prilejuit.

Scrisă alert și echilibrat, cu argumente bazate pe documente, Dragul meu Wallace oferă – pe lângă reconstituirea impecabilă a unei pagini importante din culisele istoriei științei și din biografia lui Darwin – multe bucurii scriitoricești. Cititorii vor constata, între altele, că umorul și știința nu se exclud, iar povestea pasionantă a unei descoperiri poate deveni aproape detectivistică. Posteritatea, care l-a reținut pe Darwin, n-ar trebui să-l uite nici pe Wallace, iată pledoaria pe care o face cartea de față.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Am citit noua carte a lui Cătălin Vasilescu bucuros că mi se confirmă nu numai o reînnoită plăcere a lecturii, dar și pentru că m-am ales cu unele beneficii colaterale: 1. Admirația nu trebuie să fie niciodată idolatrie. Poți fi darwinist, fără a a-l considera pe Darwin extraterestru. Ba chiar potențându-i umanitatea prin analiza unor detalii biografice semnificative, care i-au însoțit performanța cu tatonări, neliniști, penumbre de care nimeni nu este, de regulă, scutit. Cătălin Vasilescu ilustrează astfel o vorbă a lui Ernst Mayr (pe care o citează): «istoria științei nu e hagiografie». 2. Specializarea profesională nu trebuie să excludă preocupări, căutări, reflecții care îi depășesc și îi îmbogățesc orizontul, deschizând-o spre o reflexivitate totalizantă. Cătălin Vasilescu e un medic chirurg recunoscut ca «meșteșugar» de excepție, dar asta nu-l împiedică să se confrunte, curajos, cu teme de cercetare transfrontaliere. Cărțile și conferin?ele lui îl recomandă ca pe un intelectual înclinat să privească analitic și dincolo de hotarele strictei specializări. Are ce spune și altor interlocutori decât colegilor lui de meserie, fără riscul de a divaga diletant pe teme «ingenioase» din sfera purei speculativități sau a «misterelor» istorice de tot soiul. Poți să-i fii interlocutor și fără să-i fii pacient… 3. Hărnicia cercetătoare, amploarea informației, scrupulul hermeneutic nu au decât de câștigat dacă sunt practicate cu îndemânare scriitoricească, cu participare emoțională, cu talent dialogal. Textele lui Cătălin Vasilescu nu sunt, de aceea, numai solide performanțe investigatoare, ci și probe de participare afectivă, de umor, de deschidere transcendentă. În această privință, el nu poate decât să respingă afirmația «corespondentului» său Alfred Russel Wallace, după care «poți trăi fără apetit metafizic».

Așa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să felicit Editura Humanitas pentru publicarea cărții de față și să doresc cititorilor ei – petrecere bună!“ — ANDREI PLEȘU

De ce sunt atractive benzile desenate?

Pentru că pot fi citite oriunde, pentru că folosesc un limbaj accesibil, pentru că abordează stiluri diverse și cuprind toate genurile clasice de media, de la romance la thriller, la horror și la acțiune.

Atunci când vrem să citim o narațiune într-un format vizual, putem găsi de fiecare dată ceva pe gustul nostru. Dar mai întâi trebuie să trecem peste prejudecata că benzile desenate ar fi pentru copii: benzile desenate sunt pentru oricine se bucură atunci când privește o imagine sau când trăiește o poveste.

De cele mai multe ori, desenăm ca să ne relaxăm, ca hobby sau ca meserie. Folosim desenul ca să ne exprimăm. Cu timpul, mulți renunță la această pasiune; unii dintre noi însă mergem mai departe și ne dezvoltăm abilitățile artistice.

Desenul nu este doar un mod de a ne petrece timpul liber. Desenând, construim lumi în care putem trăi de-adevăratelea!

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Ilustrații de Xin Li

Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor.

Fiți curajoși! Fiți hotărâți!

Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm!

Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului. 

Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul nemărginit și să se minuneze de lumea înconjurătoare, așa cum a făcut profesorul Hawking întreaga viață. 

Incluzând întrebări și răspunsuri la câteva subiecte științifice importante, explicate pentru tinerii cititori de Lucy Hawking, Tu și universul este lectura perfectă pentru mințile curioase.

Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice. Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor. Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea. Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.

„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete. Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat. În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“ — MICHAŁ WASIUCIONEK

„Blaise Pascal a regândit și reformulat, într-o formă fragmentară și provizorie, dar foarte impresionantă, ceea ce eu numesc proiectul creștin, adică ansamblul dogmelor sau tainelor creștine, așa cum sunt ele înțelese de mintea omenească și așa cum sunt acceptate de voința noastră, în stare să dea naștere unei forme de viață aparte. „Proiect“ nu are doar un sens logic sau lingvistic, ci și unul practic și activ, fiind vorba despre actul de a propune, un act al cărui prim și principal autor este Dumnezeu prezent în Biserica Sa.

Am căutat sprijin la Pascal pentru a găsi termenii preciși și pentru a recupera gravitatea și urgența întrebării creștine – cea a credinței creștine, a posibilității credinței creștine. Există vreun ocol, vreun artificiu prin care să poți folosi forța cuiva mai puternic decât ești pentru a formula cea mai personală întrebare? Aceasta e chestiunea ce face obiectul prezentei cărți.“ — PIERRE MANENT

În debutul cu succes răsunător și tradus în 15 limbi al scriitoarei Nikola Scott ‒ autoarea bestsellerului Fetele din livada cu meri ‒, trecutul bântuie prezentul prin remarcabila poveste din jurul unei familii în care secretele sunt cel mai puternic liant.

În inima familiei Shaw, secretele sunt păstrate la adăpostul zidurilor înalte și înconjurate de unele dintre cele mai frumoase grădini din Hartland. Legătura dintre o mamă și fiica ei se frânge în tumultul unei veri pe care tânăra Elizabeth Holloway nu o va uita niciodată. Patruzeci de ani mai târziu, prezentul scoate la iveală secrete nebănuite și transformă destine prin forța pe care doar adevărul o poate avea.

NIKOLA SCOTT s-a născut în 1973 la Kiel, în Germania, și și-a făcut studiile universitare la Tübingen, pe care le-a încheiat cu un masterat în literaturile engleză și germană. Fiind fascinată de cărți încă de la o vârstă fragedă, după absolvire a plecat întâi la New York, apoi la Londra, pentru a-și construi o carieră în dome­niul editorial. După zece ani, a decis să își urmeze visul și să devină ea însăși scriitoare. Primele sale două cărți, My Mother’s Shadow (2017) și Summer of Secrets (2018), au fost bestselleruri traduse în multe țări, prezente în topurile de vânzări din Israel și Norvegia. Cel de-al treilea roman al său, Fetele din livada cu meri (The Orchard Girls, 2021; Humanitas Fiction, 2023), a cucerit de asemenea publicul internațional. În prezent, scriitoarea locuiește la Frankfurt împreună cu soțul său și cei doi fii ai lor.

ENOLA HOLMES, SORA LUI SHERLOCK, DEZLEAGĂ UN NOU MISTER!

Doctorul Watson, prietenul celebrului Sherlock Holmes, a dispărut fără urmă! Enola Holmes, deși îngrijorată că ar putea fi descoperită de frații ei mai mari, pornește fără ezitare în căutarea lui. Pentru a trece neobservată, este nevoită să recurgă din nou la deghizări dintre cele mai istețe. Ajunsă în sufrageria doamnei Watson, ea descoperă un indiciu îngrijorător: un buchet de flori care simbolizează moartea. Cine l-a trimis? Și ce legătură există între aceste flori și dispariția doctorului Watson?

Folosindu-se din nou de cifruri secrete, de limbajul codificat al florilor și de propria ingeniozitate, Enola va răspunde la aceste întrebări, descoperind cheia a două mistere în loc de unul singur.

„O fată puternică, inteligentă și capabilă… și un mesaj important, anume că poți face orice îți propui, dacă îți dorești cu adevărat.“ — Millie Bobby Brown

Aventurile Enolei Holmes au fost ecranizate la NETFLIX în două filme avându-i ca protagoniști pe Millie Bobby Brown, Henry Cavill și Helena Bonham Carter.

Neobosit în cercetările sale, Tudor Dinu documentează, cu aceeași erudiție cu care și-a obișnuit cititorii, un subiect prea puțin studiat până acum: evoluția băilor în Țara Românească și Moldova din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când are loc trecerea de la stilul de viață de inspirație orientală la cel occidental.

Pornind de la mărturiile călătorilor străini din epocile trecute și de la puținele vestigii ale vechilor hammamuri și feredeie păstrate în zona noastră, autorul a ajuns să exploreze structuri similare din regiunea balcanică, să scoată la lumină piese autohtone din recuzita băilor, ascunse de ochii publicului în depozitele muzeelor ori în colecții private, și, pe urmele primilor vilegiaturiști, să bată drumurile în căutarea celor dintâi izvoare minerale descoperite în Principate și a stațiunilor balneare înființate în jurul lor, majoritatea cufundate în uitare azi.

În urma acestor ample expediții întreprinse de-a lungul mai multor ani, a rezultat o splendidă istorie ilustrată, o incursiune într-o epocă în care ritualurile îmbăierii și procedurile balneare alcătuiau un întreg univers, bine codificat social, al bunăstării trupești.

Selecţia textelor de Georgeta‑Anca Ionescu

„Lumina care umple în rugăciune inima nu e o lumină a cunoaşterii teoretice, ci a simţirii evidente şi iubitoare a prezenţei lui Hristos; orizontul deschis de acea lumină e un orizont al comuniunii cu Hristos, în care inima a intrat ieşind din îngustimea închisorii în limitele eului propriu, e un orizont al vieţii, al curăţiei, al bucuriei, al păcii.

Numai deschizînd sau actualizînd aceste potenţe de simţire ale inimii cugetarea se întîlneşte acolo cu Hristos. Numai acolo Hristos, Soarele mai presus de simţuri şi de înţelegere, Îşi dăruieşte sufletului care L‑a primit la botez cu credinţă razele Lui dătătoare de lumină, de căldură duhovnicească, de pace, de iubire, de bucurie.

Hristos Se iveşte în acel interior intim al omului numai cînd sufletul Îl primeşte cu credinţă şi cu iubire de bunătate sau de bunătate echivalentă cu frumuseţea (cu filocalia).“ — PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE