Noutăți

Christian e un tânăr ambițios, în plină ascensiune. Tot ce-și dorește pe lume sunt banii care i-ar putea oferi un statut social și fericirea. Și este pe punctul de a-i obține, ca urmare a unei tranzacții imobiliare pe care o pregătise minuțios. Pe nepusă masă, însă, începe să găsească o serie de bilețele cu mesaje ce-i sunt adresate – încurajări, sau pur și simplu poezii. Odată cu ele, în viața lui Christian apare Joshua, un motănel roșcat aparținând unei lumi de care s-a îndepărtat de prea mult timp. Pentru a dezlega misterul bilețelelor, Christian, însoțit de Joshua, se va aventura în inima naturii, uitând pentru o vreme de constrângerile sociale, și va descoperi că fericirea e posibilă și arată cu totul altfel decât își închipuise el.

Într-un stil sclipitor și cu instrumentele unei erudiții de mare calibru, marele gânditor Isaiah Berlin oferă o interpretare cu totul personală a mișcării romantice, în care vede expresia cultural-istorică a unei profunde aversiuni față de încrederea nelimitată în puterile rațiunii caracteristică tradiției filozofice occidentale. Romantismul devine astfel pentru Isaiah Berlin cea mai mare transformare care a avut loc în conștiința Occidentului, transformare cu efecte ce reverberează până în zilele noastre sub o serie aproape inepuizabilă de aspecte, mergând de la mari teorii filozofice până la pasiunea pentru antichități. Înzestrat cu un rar simț „morfologic“ în sens spenglerian, Berlin vede factori și cauze ale romantismului în fenomene extrem de diverse, a căror analiză surprinde și fascinează atât prin subtilitate, cât și prin tonul fermecător.

Portretul unei femei uimitoare, care își depășește condiția și învață din tot ceea ce trăiește, într-un roman care exploatează cu finețe istoria, moda și farmecul irezistibil al marilor iubiri. New York, 1991. Rosa Kusstatscher a construit un imperiu bazându-se pe flerul său, pe arta de a le oferi femeilor frumusețe și încredere. Dar în această seară, când se pregătește pentru cea mai importantă întâlnire din viață, siguranța ei de sine se clatină. Ținuta potrivită nu mai este doar o chestiune de gust, ci trebuie să o ajute să-și spună povestea – aceea a unei fete sărace de la munte, dintr-un sat din Tirolul de Sud, a ocupației naziste și a plecării din Italia, a speranței și durerii devastatoare încercate în Elveția; dar și pe cea despre glamour și dragoste la Paris, despre ambiție și pierdere la Rio, despre succes și reinventare la New York. O viață trăită fugind mereu de trecut, abia acum își dă seama. A cucerit lumea. Dar cu ce preț? Inspirat în parte din relatări de familie, Croitoreasa din Paris este un roman captivant, care îl poartă pe cititor pe trei continente, traversând cincizeci de ani de istorie a secolului XX.

După o călătorie care durează sute de ani pământeşti şi după ce trece printr-o gaură de vierme, echipajul din care fac parte Ari, Joni şi Marie ajunge la destinaţie. Spre bucuria tuturor, noua planetă e un paradis verde, luxuriant. Totul le pare un vis mai frumos decât orice şi-au imaginat vreodată. Tinerii exploratori spaţiali încep să se instaleze în noua lor casă, dar în curând descoperă urme ale unor forme de viaţă necunoscute. Cine sunt locuitorii acestei lumi? Le vor fi prieteni, sau duşmani? Ari şi Marie încearcă să intre în legătură cu ei, dar Olivia, conducătoarea echipajului, face tot posibilul să-i împiedice. Ce le ascunde? Şi ce secrete adăposteşte planeta Kepler62-e?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Prefață de Anca-Maria Christodorescu

După cele trei cărți ale Eseurilor în tălmăcirea lui Vlad Russo, volumul de față încheie publicarea la Humanitas a operelor lui Michel de Montaigne în traducere românească. El este alcătuit din Jurnalul de călătorie în Italia prin Elveția și Germania (1580–1581), scriere de mare interes pentru cunoașterea lumii europene de la sfârșitul Renașterii, și din cele 38 de scrisori rămase de la Montaigne – printre care cea către tatăl său despre moartea lui Étienne de La Boétie și cea adresată regelui Henric IV, adevărat testament politic al autorului. Este o întregire fericită a portretului pe care Michel de Montaigne și-l face în fiecare pagină a Eseurilor.

„Lectura Jurnalului de călătorie este o bucurie perpetuă, fiindcă Montaigne stă cu ochii larg deschiși ațintiți asupra lumii. Lăsând deoparte o posibilă ambiție diplomatică și speranța într-o vindecare a litiazei lui renale, o explicație a călătoriei pare să țină de curiozitatea lui Montaigne pentru situația religiilor și a coabitării lor în țările de limbă germană. Astfel, cu mai mulți sorți de izbândă decât ipotetica misiune diplomatică și iluzoria și frustranta cură termală, unul dintre scopurile lui Montaigne, afirmate chiar de el, era umblatul, hoinăreala, plimbarea animată de curiozitatea pentru alte moravuri, practici religioase, obiceiuri alimentare și deprinderi de a mânca. Rezultă de aici o culegere vie de observații uimitoare despre natură, arhitectură, locuințe, oameni, obiceiuri, credințe, mâncăruri. Făcute cu deplină libertate. Călătorul se dovedește atent la tot ce intră în alcătuirea „condiției umane“, iar călătoria sa dezvăluie felul în care ne putem bucura de lume.“ — ANTOINE COMPAGNON, membru al Academiei Franceze

„Ca să scape de tot ce-l apasă, Montaigne călătorește și, de-a lungul drumului, devine pildă de libertate. Nu-l interesează curiozitățile turistice, atenția îi e trezită de tot ce este diferit. Dimpotrivă, când locul e foarte cunoscut preferă să-l ocolească, fiindcă prea mulți l-au văzut deja și l-au descris înaintea lui. Vrea să poată judeca fără prejudecăți. Ca în atâtea alte lucruri, Montaigne ne învață să și călătorim. Bucuria lui supremă este să vadă oameni, pretutindeni, mereu alți oameni și alte obiceiuri. E veșnic în căutarea lor, în toate clasele sociale. Se străduiește să afle ce pasiune are fiecare – astăzi i-am spune «hobby». În ochii săi tot ce e natural e o curiozitate.“ — STEFAN ZWEIG

Ilustrația de pe copertă: Europa Regina, Sebastian Münster, Cosmographia universalis (ediția 1570)

Ilustrații de Barbara Brun

La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelep­ciune atent distilate de Éric-Emma­nuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul și pentru a-i ajuta să crească frumos.

Ce este fericirea? vrea să știe ursulețul Gaston. Grea întrebare! Bufnița Minerva, pasărea filozofiei, îi vine în ajutor, și împreună încearcă să afle de la celelalte animale din pădure ce anume le face fericite. Spre mirarea lui Gaston, rețeta fericirii se găsește însă la bunicul lui, care știe că nici banii și nici lucrurile multe și frumoase nu au valoare, ci că mai importantă decât orice este bucuria din sufletul fiecăruia, care trebuie păstrată ca pe o comoară de mare preț.

Istoria evenimentelor care au culminat cu revoluțiile de la 1821 este încâlcită, sinuoasă, țesută din faptele a sute de personaje de tot felul. Radu Oltean izbutește să o spună pe înțeles, în cuvinte și în imagini pline de viață. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, reconstituirile sale vizuale se bazează, până la detaliu, pe studiul minuțios al cercetărilor istorice și al izvoarelor: texte, artefacte, iconografie de epocă. Din toate acestea ni se developează filmul unor vremuri de un pitoresc sălbatic, un western balcanic în care fiecare scenă ne ține cu sufletul la gură. Figura lui Tudor Vladimirescu s-a înălțat din colbul și noroaiele unei margini de lume așezate la granițele a trei imperii. Europa era măturată de valul pornit din Franța lui Napoleon, care ajunsese să se spargă și în părțile noastre. Valahia Mică fusese devastată ani de zile de turcii lui Pazvante, pașa de Vidin, iar acum muscalii se luptau cu otomanii la Dunăre, în marginile Serbiei și Bulgariei. În aceste lupte a deprins Tudor meseria armelor și așa a ajuns el mai-marele pandurilor olteni. După război a venit vodă Caragea, și odată cu el ciuma, care părea că aduce sfârșitul lumii. După fuga lui, pe tronul Valahiei a urcat ultimul domn din Fanar. Veacul fanariot a luat sfârșit ca din întâmplare. Scânteia care i-a pus în mișcare și pe greci, și pe români a pornit dintr-o încrengătură de intrigi și ambiții. La scara istoriei, 1821 a fost doar primul act al unei înlănțuiri de evenimente și evoluții care a dus, după ani, la intrarea în modernitate și a românilor, și a elenilor. Pentru oamenii de-atunci însă, acel an a însemnat un șir de suferințe cumplite și de vise frânte. Ridicând oastea pandurilor, Tudor s-a visat pentru puțină vreme domn pământean al Țării Românești. Sfârșitul tragic l-a transformat în mit național. Cartea lui Radu Oltean ni-l aduce în fața ochilor viu – pe el și lumea în care a trăit.

„Această carte, rodul unei cercetări minuțioase, este o reconstituire istorică pe înțelesul tuturor, plină de farmec, cu informații istorice scrupulos verificate și cu imagini sugestive, impecabil documentate, care-l transpun pe cititor într-o epocă extrem de agitată, cu oameni, fapte și întâmplări ieșite din comun. Radu Oltean este nu doar cel mai cunoscut ilustrator al vremurilor de acum, ci și un cercetător pasionat al istoriei noastre. Atent la detalii și la informațiile din izvoarele narative analizate și, în mare parte, prezentate în cuprinsul lucrării sale, el reușește să reconstituie cât mai bine cu putință epoca în care a trăit Tudor Vladimirescu: ultimul sfert al veacului al xviii-lea și primele decenii ale secolului al xix-lea. Textul accesibil și imaginile splendide îi oferă cititorului o frescă de ansamblu a situației celor două principate românești în răstimpul 1800–1821.“ — CLAUDIU NEAGOE

 

Prefață de Thierry Wolton

Traducerea prefeței de Mona Antohi

„Cartea lui Kai Strittmatter răspunde unei întrebări de care ne temem: ce ar deveni lumea dacă Occidentul ar renunța să lupte pentru libertate? Iar răspunsul este acesta: uitați-vă la China. Alianța dintre Partidul Comunist și Inteligența Artificială construiește o societate în care supravegherea este permanentă, iar autocenzura este continuă; o societate în care prioritatea fiecărui cetățean este să nu fie catalogat ca «trădător al încrederii». În acest regim insidios, care funcționează deja și despre care știm atât de puține, omul este transformat deopotrivă în victimă și în propriul torționar.“ — MIHNEA MĂRUŢĂ

„Nu se pune problema că în cele din urmă China va face să triumfe cu forța modelul ei politic, ci că lumea va avea tendința să-i semene, mai cu seamă în materie de guvernare. Aceasta e perspectiva cutremurătoare pe care o lasă să se întrevadă cartea lui Kai Strittmatter. Orizontul cu pricina nu se referă la ideologie – cine poate crede că Beijingul ar face să triumfe comunismul la scară mondială? –, ci la influența tehnologică, altfel spus la mijloacele oferite de acum înainte de instrumentele digitale pentru a supraveghea, încadra, condiționa, distra o populație, astfel încât puterea care le folosește să devină stăpână în toate domeniile. Sovietele plus electrificarea, spunea Lenin în legătură cu socialismul; pentru conducătorii chinezi, această formulă a devenit partidul-stat plus digitalizarea. Dictatura 2.0 descrisă de Strittmatter îți îngheață sângele în vine.“ — THIERRY WOLTON

„Competiția dintre sisteme a revenit. Va crea oare China statul care să întreacă Occidentul și democrația liberală a lumii și va ajunge ea la vârf? Dacă dictatura se redefinește, atunci aici, la Berlin, la Atena, la Praga, la Londra și la Washington, sarcina noastră cea mai urgentă trebuie să fie redefinirea Occidentului, redefinirea Europei, redefinirea democrației. Taiwanul se află în prima linie. În cele din urmă nu va conta cât de puternică este China, ci cât de puternici suntem noi înșine. Sau mai degrabă: cât de slabi suntem, cât de mult ne lăsăm divizați, cât de mult ne lăsăm pradă fatalismului și resemnării. Mai avem un as în mânecă. Să îl folosim. Nu de China trebuie să ne fie teamă, ci doar de noi înșine.“ — KAI STRITTMATTER

Traducere, cronologie, note şi îngrijirea ediţiei Dana Barangea

Cu o prefaţă de Ambrogio Borsani

„Alda Merini și-a dus obsesia pentru poezie până la consecințele ultime. Nu putea concepe viața fără un spațiu în care să se dedice alfabetelor ei. Voința ei poetică extrem de fermă evocă figura temerară a celui care se aruncă în abis ca să ia urma celor fugiți din lume, înfruntând toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vieții sale chinuite, Alda Merini n-a încetat niciodată să viseze, nici măcar în infern, când în bezna ospiciului căuta dimensiunea de neatins a absolutului. Și-a exprimat în mod strălucit neliniștea de a locui imposibilul într-o frază din povestirea Nespus de pură, scrisă în 1965 și rămasă mult timp nepublicată: «Iată singurul lucru pe care cu adevărat mi-ar plăcea să-l țin în pumn, sunetul umbrei».“ — AMBROGIO BORSANI

„Cu mult timp în urmă, într-un cămin studențesc, aproape am ajuns la bătaie cu doi prieteni de la Litere. C-așa eram noi, dramatizam totul. Unul zicea că textul pentru teatru nu e literatură, ci doar pretext de spectacol. Celălalt, invers: o piesă e în primul rând literatură. Iar eu voiam să-i împac, da-mi și venea să-i iau la bătaie: dramaturgia de calitate e musai și una, și alta. După ce l-am citit pe Mimi Brănescu, mi s-a părut că vedem lumea cumva la fel. Și mă gândeam să-i dau numerele de telefon ale celor doi confrați. Să-i sune și să-i pună sec la punct: «Lăzărescu avea dreptate, știi ce zic?» Dar el tocmai asta demonstrează în scris, ce să-l mai complic pe Mimi? Am să-i îndemn eu să citească cele șase piese din carte și să se dumirească singuri. Ceea ce aș sfătui pe oricine.

Piesele deja au fost puse în scenă, unii poate le-ați și văzut sau urmează. Dar, până una-alta, e nimerit să ai și lucrul tău, să fii tu regizor și scenograf, că personaj ești sigur. Să alegi muzica ori tăcerea ta și să citești în tihnă spectacolul din mintea lui Mimi, pus în cuvinte. E un show iscusit și tăios, de care ajunge să-ți pese. Nu doar despre modul lui special de a observa lumea, ci și despre felul șui al fiecăruia dintre noi de a se înșuruba în realitatea cotidiană.“ — FLORIN LĂZĂRESCU

„Scriu ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine și în jurul meu, dar nu ajută de fiecare dată. M-aș prezenta ca fiind un dramaturg amator. Când nu-mi place ce scriu, spun că sunt un actor care mai și scrie, când nu-mi place cum joc, spun că sunt un pasionat de scris care mai și joacă.“ — MIMI BRĂNESCU

Ilustrații de Emanuel Wiemans

Din pricina pericolului pe care îl reprezintă regimul nazist pentru evrei și nu numai, în iulie 1942, familia Annei Frank, refugiată la Amsterdam, este nevoită să se ascundă în anexa secretă a unei clădiri și să ducă un trai izolat, clandestin, greu de imaginat pentru noi astăzi. Acești ani, trăiți cu teama zilnică de a nu fi descoperiți sau trădați, sunt povestiți de Anne în jurnalul ei, unul dintre cele mai emoționante și mai grăitoare documente ale secolului XX.

Încrederea ei în omenire, speranța la care nu renunță până în ultima clipă, precum și umorul de care dă dovadă, sunt dovezi ale spiritului ei mereu viu, care marchează un destin unic.

Pentru copiii care studiază la școală Jurnalul Annei Frank, această carte de activități bogată în fotografii de epocă și informații lămuritoare reprezintă un excelent ghid vizual în lumea Annei și un ajutor prețios pentru înțelegerea istoriei.

Un tren, trei generații și destinele lor împletite: toți protagoniștii călătoresc spre gara Malma și nici ei, nici cititorul nu știu cum sunt legate destinele lor și nici nu anticipează că ceea ce se întâm­plă la destinația finală le va redefini viața. „Gara Malma” pune reflectorul pe secrete de familie și traume transmise de-a lungul generațiilor, dar mai ales pe căutarea adevărului care poate schimba totul.

Un tată divorțat și fiica lui, un cuplu în pragul despărțirii, o femeie bântuită de o enigmă din trecut: trei călătorii aparent fără legătură între ele, spre aceeași destinație, Malma. Pe măsură ce peisajul Suediei se perindă prin dreptul ferestrelor trenului, amintiri și imagini îngropate inundă prezentul, elemente ale căutării care îi aduce laolaltă pe protagoniști, având drept punct de convergență fotografiile vechi descoperite într-un album moștenit. Dar ce îi așteaptă pe ei în acest orășel pierdut în mijlocul neantului? Vor găsi Bo, Harriet, Oskar și Yana răspunsuri eliberatoare, sau pentru unii dintre ei locul va fi scena unei tragedii reînnoite? Cu o sensibilitate aparte, Alex Schulman își duce cititorul într-o călătorie în inima unui mister, reconstituind vieți sfâșiate, consemnate în memoria unei familii împovărate de secrete.

Roman ajuns numărul 1, respectiv numărul 3 pe lista bestsellerelor în Elveția și în Der Spiegel și nominalizat la Dublin Literary Award 2024, „Focul” este o meditație despre dragoste, atunci când pasiunea pare să fi dispărut.

Căsnicia lui Rahel și a lui Peter a fost tensionată încă de când un student l-a pus pe Peter în centrul unei polemici pe rețelele de socializare, acuzându-l că nu ar fi respectat identitatea de gen. La rândul ei, Rahel se confruntă cu întrebări care țin de propria identitate. Misterul care plutește asupra tatălui ei – Cine este? Unde este? De ce mama ei nu i-a vorbit niciodată despre el? – și problemele pe care le descoperă în practica terapeutică devin o sursă de auto­analiză. Însă ritmul alert al vieții citadine, îndemnând la amânarea esențialului, este întrerupt de o vacanță, o izolare care îi va face pe cei doi să pornească într-o călătorie deopotrivă a regăsirii de sine și a redescoperirii celuilalt.

Bestseller Sunday Times la categoria roman istoric în 2022, „Fata mecanică” este nominalizat la Dublin Literary Award pentru 2023. O lectură captivantă, un univers construit cu minuție și o intrigă bine dozată.

Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit. Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme – le bas peuple – sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic. Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu. Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului? De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței.

Volumul de față include romanul „Decădere umană”, urmat de patru povestiri emblematice pentru personalitatea literară a celui care și-a pus amprenta asupra culturii nipone postbelice: „Amintiri” (Omoide, 1933), „Eleva” (Joseito, 1939), „O sută de vederi ale Muntelui Fuji” (Fugaku hyakkei, 1939), „Opt scene din Tōkyō” (Tōkyō hakkei, 1941).

Lucrare reprezentativă a literaturii japoneze postbelice, „Decădere umană” este o carte-cult atât pentru publicul nipon, cât și pentru cititorii de pretutindeni. Folosind convenția jurnalelor găsite, cartea trasează destinul artistului Yōzō Ōba, a cărui viață este marcată de inadecvare, eșec, alienare și disperare.

Plecat la studii la Tōkyō, Yōzō este atras de studiul artei şi de viaţa boemă a capitalei. Împreună cu un alt artist aspirant, Masaki Horiki, Yōzō își trăiește viața fără a reuși să-și găsească un țel (nici arta, nici implicarea politică nu îi aduc împlinirea), recurgând la toate paradisurile artificiale pe care și le permite și sfârșind prin a încerca să se sinucidă.

„Al meu, al meu, al meu. Cât repetăm acest adjectiv posesiv. În realitate, un mare prim pas înainte, în materie de scriitură, e să descoperi exact opusul: ceea ce în mod triumfal considerăm al nostru e de fapt al altora. Tratativele cu lumea, da, oricând sunt în întregime ale noastre. Dar cuvintele — forma scrisă în care le cuprindem fiind atenți la marginile roșii ale caietelor noastre —, nu. Trebuie să acceptăm faptul cert că niciun cuvânt nu e cu adevărat al nostru. Trebuie să renunțăm la ideea că a scrie înseamnă să eliberăm, în mod miraculos, o voce proprie, o tonalitate proprie: după mine, acesta e un mod indolent de a vorbi despre scris." Elena Ferrante

Ilustrații de Gunvor Rasmussen

Vacanța de vară a lui William este dată peste cap! În loc să se joace cu prietenii, e nevoit să locuiască o săptămână întreagă la morocănoasa și excentrica lui mătușă, Gunvor. E clar că va avea parte de cele mai lungi și mai plicticoase zile din viața lui. Și totuși...

Într-o zi, în vreme ce caută în casa mătușii un dulap magic, care să-i deschidă o poartă spre alte tărâmuri, cum a citit el într-o carte, băiatul dă peste o sumedenie de obiecte stranii, care par fermecate. Ce-o fi cu aceste lentile de sticlă, care deformează priveliștea? Dar cu aceste instrumente cu nume necunoscute sau cu acest telescop vechi? Și oare ce-i cu zgomotele ciudate care se aud din pivniță?

La toate aceste întrebări va răspunde mătușa Gunvor, care nu-i chiar atât de taciturnă pe cât părea la început (deși e mult mai excentrică decât bănuise William). Astfel băiatul va descoperi că cerul de deasupra noastră e infinit de fascinant, va călători în trecut pe urmele lui Copernic, Kepler, Tycho Brache, Ole Rømer, Galileo Galilei, Newton și Einstein, va inventa o mașină a timpului și va păși cu adevărat pe un tărâm magic, unde se aude cântecul stelelor.

În ultimele decenii, pentru a răspunde la întrebarea ce este conștiința?, cercetătorii din sfera neuroștiințelor s-au axat pe studiul creierului și al rețelelor neuronale. Pentru Antonio Damasio, neurolog și filozof, căutarea unei definiții a conștiinței începe cu întrebarea cum se explică apariția ei. Acest mod de a pune problema conduce la rezultate surprinzătoare: fiind, de fapt, o extensie sau expresia cea mai rafinată a homeostaziei, conștiința depinde în bună măsură de structuri non-neuronale, iar relația dintre acestea și creier este rezultatul activității simțurilor. Ca atare, conștiința nu aparține exclusiv ființelor umane, dar nici nu poate fi concepută în absența simțirii, fapt care pune într-o perspectivă interesantă temerile noastre privind evoluția inteligenței artificiale.

Mihai Bendeac ne dăruiește o carte neconvențional de sinceră. Scrisă pentru oamenii cu minte, nu pentru cei cuminți. Dedicată unei cauze nobile.

TOATE fondurile rezultate din vânzarea acestei cărți vor fi direcționate către construirea noului corp de spital pentru copii și adolescenți de la Alexandru Obregia.

Trăim într-o lume imprevizibilă și derutantă. Dezinformarea și teoriile conspiraționiste invadează mass-media. Mai mult ca oricând, este o adevărată provocare să vedem lucrurile obiectiv și să luăm cele mai bune decizii.

Celebrul fizician Jim Al-Khalili ne propune să privim viața de zi cu zi precum oamenii de știință – numai astfel putem controla informaţiile complexe şi contradictorii cu care ne confruntăm. Argumentul său este că știința a ajutat omenirea în încercarea de a vedea lucrurile așa cum sunt cu adevărat, schimbându-ne viața în bine de-a lungul secolelor. Al-Khalili ne vorbește convingător despre importanța gândirii bazate pe dovezi, despre natura adevărului și rolul îndoielii, despre avantajele și dezavantajele simplificării, dar și despre cât de important este să ne apărăm de prejudecăți.

De ce visăm? Ce scop au visele? Există vise premonitorii? Originile și semnificația viselor ne intrigă încă de la începuturile omenirii, dar abia în secolul al XIX-lea oamenii de știință au încercat primele răspunsuri; aceste întrebări rămân și astăzi la fel de incitante. Când creierul visează, cartea a doi cercetători de renume mondial în domeniul studiului somnului, explică descoperirile recente despre creierul adormit și despre semnificația psihologică și neurologică a viselor, explorează tulburările legate de vis și ne arată cum pot înlesni visele creativitatea și cum pot fi o sursă de autocunoaștere.

În „Regina inimii”, Akira Mizubayashi întrețese cu minuție de ceasornicar poveștile de dragoste cu pagini din istoria recentă a Japoniei, toate pe fundalul tulburătoarelor simfonii ale lui Șostakovici, care leagă personajele peste generații și le consolează atunci când umanitatea este pusă la încercare.

În 1939, Jun studiază viola în cadrul Conservatorului din Paris. Însă conflictul sino-japonez îl obligă să se întoarcă în Japonia. Părăsind Franța, se desparte de Anna, marea lui dragoste. Încercarea războiului va fi una de o violență inimaginabilă, atât pentru tânărul altist, trimis să lupte pe front, cât și pentru Anna, care se refugiază la familia ei din Aveyron. Scrisorile pe care o vreme reușesc să și le trimită se opresc însă la un moment dat, și comunicarea dintre ei nu se mai poate relua. Peste ani, Mizuné, o tânără altistă pariziană, descoperă un roman ce îi amintește în mod ciudat de relația bunicilor ei, Jun și Anna, pe care nu îi cunoscuse niciodată. Întreruptă de război și de nebunia care cuprinsese lumea, povestea lor de dragoste și-ar putea găsi o continuare neașteptată. „Regina inimii” devine o pledoarie împotriva războiului, însoțită la fiecare pagină de muzica și iubirea care vor face posibil un nou început.

Ediţia a III‑a adăugită, precedată de un cuvânt înainte și completată cu șase eseuri polemice

Într-o lume tot mai sceptică și relativistă, în care fiecare vrea „să aibă dreptatea și adevărul lui“, ne pierdem criteriile morale și intelectuale și nu mai suntem capabili să înfruntăm momentele de cumpănă ale vieții noastre și ale istoriei. Cum se poate lupta cu dogmatismul, cu fanatismul, cu autocrațiile, cu antiliberalismul, cu teoriile conspiraționiste? Cum putem reconstrui o ierarhie reală a valorilor armonizându-ne credințele individuale? Metoda pe care o alege Andrei Cornea „oferă un mod de a discerne între sisteme, valori, poziții filozofice și culturale care nu presupune o judecată a priori“. Titlul evocă povestea hanului khazar care trebuie să aleagă între creștinism, iudaism și islam. Noua ediție a „Turnirului khazar” este adăugită, precedată de un cuvânt înainte și completată cu șase eseuri polemice.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023 Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu „Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit. Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU

Construită sub forma a unsprezece scrisori către un personaj imaginar, un ucenic în arta prozei, scrisori unificate printr-un capitol concluziv sintetic, cartea reconstituie întreg procesul creativ prin care a trecut un autor capabil să transforme în literatură tot ce atinge: Mario Vargas Llosa. Suntem martori ai lungii sale peregrinări ca literat și ai experienței unice, personale și netransferabile de romancier. Cum devii scriitor? Ce mecanisme imperioase te impulsionează în această vocație? Ce poți învăța de la marii scriitori și ce este sau trebuie să fie numai al tău, dacă ai ceva de spus? Cartea lui Vargas Llosa e o suită de lecții magistrale despre arta de a scrie romane – în fond, o lecție de literatură.

„Cum poate un roman să emoționeze, cu această istorie în curs? Pur și simplu, existând, sugerând cititorilor aspirații și dorințe, inoculându-le virusul ambiției și al unei fantastice proiecții a unei vieți mai bune, sau măcar diferite. [...] Nu s-a inventat până acum ceva mai potrivit decât romanul pentru a ține în viață visul unei societăți mai bune.“ — MARIO VARGAS LLOSA, Discurs de recepție în Academia Franceză, 9 februarie 2023

Ilustraţii de Bajkó Attila

Pline de tâlc și de haz, profunde și pilduitoare, la fel de vii astăzi ca în clipa când au fost rostite prima oară, poveștile adunate în această carte frumoasă ne aduc aproape tradiții culturale mai vechi și mai noi din spaţiul european, asiatic, african, indian ori amerindian. Ele oglindesc istoria ome­nirii și dau seamă despre mersul lumii și al civilizațiilor, în vreme ce ne oferă răspunsuri la marile întrebări care ne frământă dintotdeauna.

Iar mincinoșii din titlu? Nu-s nimeni alții decât povestitorii, cei dăruiți cu priceperea de a inventa lumi și a reinventa lumea cu fiecare poveste pe care o spun.

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

Împletind trecutul si prezentul, Numele mi-l știe vântul spune povestea a două personaje de neuitat, ambele în căutarea familiei și a unui cămin. Emoționantul roman al lui Isabel Allende este atât o mărturie a sacrificiilor pe care le fac părinții, cât și o scrisoare de dragoste către copiii care supraviețuiesc celor mai insondabile pericole – și nu încetează să viseze.

Apărut în 1961, „Frumoasele adormite” este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracției sexuale. A stat la baza scenariilor mai multor filme, atât în Japonia, cât și în Occident, cele mai apreciate fiind semnate de Kōzaburō Yoshimura (1968), Hiroto Yokoyama (1995), Eloy Lozano (2001), Vadim Glowna (2006) și Julia Leigh (2011).

Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbații aflați la apusul vieții vin să petreacă noaptea alături de tinere nevinovate cufundate într-un somn adânc, din care nici o sărutare, nici un gest violent nu le poate trezi. Pasivitatea lor e periculoasă, pentru că reprezintă o permanentă tentație de a depăși limitele impuse, un îndemn corupt la agresiuni doar aparent fără consecințe. Sunt aceste fete jucării, sau victime? Răspunsul nu e niciodată univoc.

O proză poetică devenită clasică, de o intensitate emoțională extremă, în care însingurarea orientală nu poate fi atinsă nici de iubire și nici de moarte. Publicată în 1949, nuvela „Pușca de vânătoare” își păstrează intactă forța de seducție, în 2023 fiind adaptată pentru scenă de Serge Lamothe, avându-i ca protagoniști pe Miki Nakatani și Mihail Barîșnikov, într-un spectacol semnat de François Girard.

Este oare cu putință ca o pușcă de vânătoare dintr-un poem apărut într-o revistă cinegetică să lege patru destine? Poate să ucidă o pușcă pe trăgaciul căreia nu apasă nimeni? De ce moare altcineva decât femeia luată în cătarea armei? Cine e vânatul și cine vânătorul? Cum poate fi apărată cu pușca o amintire? Ce se întâmplă când un jurnal nu este aruncat în foc? Dar atunci când scrisorile rănesc mai tare decât gloanțele? Cititorul nu trebuie să îmbrace un chimono ca să poată răspunde la toate aceste întrebări. E suficient să-și lase deoparte ochelarii de european și să pătrundă liniștit în această nespus de frumoasă lume a sugestiilor.