Noutăți

Ediție îngrijită și prefață de Cristina Cioabă

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar. Acolo se citeau scrieri care în România erau interzise, se organizau dezbateri cu autori români şi se comenta, cu pertinenţă, o creaţie literară născută în vremuri de represiune. Căci pe atunci, în ţară, cenzura nu doar mutila producţia scriitorului, ci şi distorsiona ideologic judecata criticului literar.

Cronicile literare ale Monicăi Lovinescu recompun, panoramic, „istoria recentă“ a literaturii noastre. Iar dacă în salonul de altădată al cenaclului Sburătorul, patronat de criticul E. Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis „pe unde scurte“ a încăput, cum ştim, o întreagă ţară.

Ediție îngrijită, prefață și note de Clyde S. Kilby

„Lewis avea credința că zilele și talentul cuiva nu-i sunt date pentru cheltuiala proprie, ci trebuie folosite, cu toată smerenia, potrivit voinței lui Dumnezeu. Și-a mortificat carnea, deși detesta ce făcea. Se pare că nici nu-i dădea prin minte că aceste scrisori ar putea fi publicate, ocupându-și astfel locul alături de celelalte scrieri creștine ale sale… Nu sunt niște scrisori «literare». Există foarte puține descrieri ori amintiri, rafinament, spirit sau sentiment,ba chiar și foarte puține reflecții. Regăsim doar o mică parte din interesul de-o viață al lui Lewis pentru fantezie, bucurie, Sehnsucht. Interesele lui academice și cărturărești sunt menționate numai în treacăt.

Tema evidentă a acestor scrisori e reprezentată de încurajările și îndrumarea spirituală, și în asta constă în primul rând valoarea lor… Ca în toate celelalte cărți ale sale, Lewis se menține pe muchia de cuțit dintre sentimentele noastre și o practică absolută și continuă a creștinismului.“ — CLYDE S. KILBY

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

Carte câștigătoare a concursului de debut organizat de Gallimard Jeunesse, RTL și Télérama (2013) și recompensată cu Grand Prix de l'Imaginaire (2016).

Cu peste 1 milion de cititori şi tradusă în 17 limbi, saga Vizitatoarea din oglindă este o aventură plină de intrigi şi suspans împletită cu o emoţionantă poveste de dragoste, imaginând un univers fantastic, devenit cult.

Într-un univers alcătuit din douăzeci şi una de arce – insule cereşti plutitoare, rupte din ceea ce a fost odată Pământul –, trăieşte Ophélie, o tânără introvertită şi genială, înzestrată cu darul de a citi trecutul lucrurilor şi de a călători prin oglinzi. Casa ei e Anima, „arca pe care obiectele prind viaţă“, unde fata îşi petrece timpul studiind cu atâta pasiune trecutul, încât uneori pierde din vedere viitorul.

Când familia o logodeşte cu Thorn, membru al puternicului clan al Dragonilor, Ophélie se vede silită să părăsească Anima şi să-şi urmeze destinul la Curtea din Cetacera, capitala arcei îngheţate de la Pol. Acolo, într-o lume străină, prinsă în intrigi şi jocuri de putere, Ophélie va descoperi că este cheia unei enigme de care depinde soarta lumii sale.

Prefață de Mircea Mihăieș

Publicată de revista Letras Libres în octombrie 2021, elegie crudă pentru sfârșitul umanismului, povestirea Vânturile reunește speranțele și angoasele începutului de mileniu XXI și ne oferă o viziune devastatoare asupra unei lumi invadate de inteligența artificială, din care au dispărut sărăcia și maladiile, dar și idealul.

„Cel care ne vorbește [în Vânturile] e fratele întru sensibilitate și disperare al lui Gregor Samsa – cu diferența că nu el, povestitorul, e transformat într‑o gânganie monstruoasă, ci realitatea care‑l înconjoară. Simbolismul e însă identic, și intensitatea transpunerii artistice are asupra cititorului același efect terorizant.“ — MIRCEA MIHĂEȘ

O incursiune în istoria, viața socială și culturală și tradițiile religioase ale evreilor din Timișoara, care și-au pus amprenta asupra identității orașului.

„Această carte este fundamentală pentru orașul Timișoara și pentru evreimea din aceste locuri. Getta Neumann, fiica prim-rabinului dr. Ernest Neumann, a realizat o lucrare care va dăinui – aducând informații clare, succinte și pline de acuratețe din viața unei mari comunități, prin urmele tangibile lăsate în această urbe.“ — dr. LUCIANA FRIEDMANN, președinta Comunității Evreilor din Timișoara

„Călătoare prin lumea de altădată și de azi a comunității căreia îi aparține prin naștere și afiliere spirituală, dar și printr-o simpatie spontană, Getta Neumann imprimă cărții un ritm care te captează: te lași purtat de la un cartier la altul sau de la o notă de subsol la un portret, de la o adresă la un nume de arhitect sau constructor, de la o imagine a unei clădiri la cei care au locuit-o, de la o fațadă la un interior, de la istorie la o poveste de viață, de la o descriere la un tablou mai amplu, narativ și evaluativ. Dincolo de informație se încheagă o atmosferă care este deopotrivă a Timișoarei și a lumii evreiești cu numeroasele ei enclave și deschideri.“ — SMARANDA VULTUR

„Cu adevărat «mai mult decât un ghid», cartea, o reală enciclopedie, evocă istoria unei comunități impresionante nu prin număr (evreii nu au fost decât o «mică» minoritate), ci prin realizările membrilor ei în toate domeniile, de la economie la creația artistică. Arhitectul profesionist remarcă precizia și eleganța cu care autoarea operează în analizele arhitecturale.“ — arh. MIHAI OPRIȘ

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.

„Despre natura umană” este o adevărată introducere în gândirea filozofului Roger Scruton. Eseurile cuprinse în volum trec în revistă principalele sale teme de reflecţie. Elementul care le leagă este protestul împotriva tendinţei reducţioniste manifestate astăzi în cele mai variate – şi neaşteptate – sfere ale vieţii şi gândirii, tendinţă care se bucură, din nefericire, de o imensă popularitate. Roger Scruton analizează cu toată atenţia şi obiectivitatea teoriile pe care le critică, prezentându-le genealogia, subliniindu-le meri­tele, recunoscându-le, de câte ori e cazul, îndreptăţirea parţială.

Într-un stil polemic sclipitor, Scruton ne reaminteşte că omul nu este doar un animal înzestrat cu o construcţie aparte a creierului, că rolul religiei nu se reduce la explicarea lumii, că morala nu este doar un calcul aritmetic mai mult sau mai puţin subtil, că problema sexuală nu se rezumă la consimţământ şi că relaţiile dintre oameni nu pot fi întemeiate pe diverse tipuri de contracte.

John Dolittle este un doctor cu suflet bun, care iubește animalele și are de tot felul – peștișori aurii în iazul din grădină, șoareci albi într-un pian și un arici în pivniță. Dar, cu timpul, pe lângă casa lui se aciuează încă multe altele. Ca să le înțeleagă mai bine, le învață limba și se hotărăște să devină medic veterinar, iar vestea despre darul lui extraordinar se răspândește cu repeziciune. Într-o zi, Dolittle află că în Africa maimuțele suferă de o boală cumplită, așa că pornește pe dată într-acolo împreună cu cei mai buni prieteni ai săi. În timpul călătoriei aventurile se țin lanț: trebuie să traverseze teritoriul Jolliginki, să negocieze cu regele acestui ținut și, mai mult, să dea piept cu o bandă de pirați nelegiuiți.

Londra, 2004. Frankie a ajuns jurnalistă la o publicație importantă, dar nu a dus o viață ușoară, chiar dacă provine dintr-o familie de vază. Orfană de mamă, a fost crescută de bunica sa, Violet, care a iubit-o mult, obsesiv, deși a trădat-o. Nu s-au văzut de zece ani, iar ruptura dintre ele pare să se adâncească odată cu trecerea vremii. Când se reîntâlnesc în împrejurări surprinzătoare, Frankie își dă seama că memoria bătrânei e profund tulburată, și totuși un secret întunecat din trecutul acesteia e pe cale să iasă la iveală – o taină bine păzită din timpul războiului, care ar putea avea un efect devastator chiar asupra vieții lui Frankie.

Somerset, 1940. Violet, în vârstă de șaptesprezece ani, nu se poate împăca deloc cu destinul pe care temuta sa mamă vrea să i-l traseze. După ce își pierde într-un bombardament verișoara mult iubită, fuge pentru a se înrola în Armata Terestră a Femeilor. Nu-și dorește decât să lase durerea în urmă, și, în plus, acesta i se pare singurul mod de a fi de ajutor la efortul de război. Pe lângă teroarea raidurilor aeriene și munca grea în livezile de la Winterbourne, Violet și camaradele sale au de luptat cu un dușman perfid, puternic, aflat nebănuit de aproape.

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

Ca să înțelegem cât de importantă este opera lui Lucian Boia, este suficient să ne imaginăm istoria post-decembristă în lipsa ei. Cărțile sale au însemnat un demers necesar de descifrare și explicare a evenimentelor, proceselor și conceptelor; fără ele, domeniul istoriei, moștenitor de fapt al propagandei comuniste și al instrumentarului ideologic naționalist, ar fi fost tributar și astăzi neadevărului. Lucian Boia are meritul de a fi scos de la naftalină așa-zisul „dat“ istoric, predat în manuale și vehiculat în scop propagandistic, pentru a-l pune sub semnul îndoielii și pentru a-l cerceta temeinic, pornind de la însuși fundamentul său.

De-a lungul timpului, Lucian Boia a deschis orizontul cititorilor din România și a educat prin cărțile sale și prin dialogul pe care l-au declanșat acestea în spațiul public. Cele 32 de interviuri selectate în acest volum fac radiografia ultimului sfert de veac, pe parcursul căruia un istoric incomod a reușit să-și pună amprenta asupra unei întregi generații, care a învățat astfel să gândească dincolo de șabloane.

Inventar al temelor modernității, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea și a bolilor minții umane, „Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii” constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale pentru dezvoltarea științei moderne. Nu mai puțin însă, ea este o afirmare a importanței perene a filozofiei. Arareori ni se ivește ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

Acum, când adevărul și libertatea sunt din ce în ce mai amenințate, integritatea de care au dat dovadă Churchill și Orwell devine cu atât mai demnă de urmat. Exponenți ai spiritului britanic, vizionari și entuziaști, ei au luptat pentru libertatea individului și pentru democrație, punându-și amprenta pentru totdeauna asupra culturii noastre și a felului în care este înțeleasă viața cetății.

Thomas E. Ricks, laureat al Premiului Pulitzer, ne demonstrează că valoarea de simbol a celor doi oameni extraordinari rămâne la fel de importantă astăzi ca și odinioară. Churchill și Orwell au avut opinii politice divergente, dar ambii au ridicat libertatea la rangul suprem. Și totuși, la sfârșitul anilor ’30, nu mulți le împărtășeau convingerile: democrația avea prea puțini susținători, iar pretutindeni în lume fascismul și comunismul cucereau tot mai mult teren.

Churchill și Orwell au fost vocile necesare ale epocii lor, înfruntându-i cu îndrăzneală pe dușmanii libertății și împotrivindu-se tuturor formelor de guvernământ care neagă drepturile fundamentale ale omului. Lui Churchill i se datorează în mare măsură prăbușirea lui Hitler, iar modul în care Orwell a criticat autoritarismul în „1984” și „Ferma animalelor” a stabilit mizele Războiului Rece și are ecou până în zilele noastre.

Cu ilustrațiile autorului

„Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca și filmele sale, poemele lui Tim Burton reușesc să fie deopotrivă copilărești și sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.“ — New York Times

„În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un și mai perfid tărâm al fanteziei –, poveștile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.“ — Entertainment Weekly

„Copiii din poveștile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Mâini-de-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap și al Miresei moarte – sunt bizare bricolaje a două lumi. Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluște, condamnate la diferenţă, la batjocură și, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sunt, de fapt, epifanii infantile care incomodează și stânjenesc prin stranietatea lor. Proscriși încă de la naștere, acești monstruleţi mecanomorfi, acești alieni candizi, aceste deșeuri cu suflet își petrec copilăria în izolare și singurătate. Normalitatea le face rău, iar oamenii nu știu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.“ — MARIUS CHIVU

Pam Gregory ne explică inteligent și clar, evitând capcanele jargonului, credința astrologilor în legăturile secrete care guvernează întreg universul și modul în care acestea influențează locul și menirea omului. Astfel, după cum spun adepții astrologiei, devenind conștienți de ciclurile planetare, de harta natală, decodificând realitatea interioară și experiențele exterioare cu ajutorul acestui limbaj al semnificațiilor, putem începe să trăim strategic și să valorificăm la maximum ocaziile care se ivesc, desăvârșindu-ne destinul. Dincolo de aplicațiile individuale ale astrologiei, autoarea discută impactul acestei discipline asupra situației globale și a evoluției națiunilor. Sprijinindu-se pe reflecțiile lui Galileo Galilei, Benjamin Disraeli, Goethe, Pitagora, Socrate, Aristotel, Jung și mulți alții, ea pledează pentru validitatea și relevanța astrologiei în călătoria la capătul căreia am putea să ne descoperim pe noi înșine.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a inaugurat epoca cea mai agresivă din punct de vedere militar din istoria Rusiei de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Dar cum s-a transformat armata sovietică în armata rusă de azi?

Cine a reformat-o, și în ce măsură?

Ce s-a întâmplat de fapt în teatrele de război unde Rusia s-a implicat activ, testându-și armamentul modern și militarii?

Ce au învățat rușii din experiența militară sovietică și din războaiele recente?

Care este capacitatea reală a celei de-a doua armate a lumii?

Oare campania din Ucraina începută în 2022 va însemna sfârșitul militarismului rus sau al autocratului Putin?

Mark Galeotti, cel mai bun specialist actual în istoria și politica militară a Rusiei, răspunde documentat la toate aceste întrebări și la multe altele, analizând etapele transformării unuia dintre cele mai mari și mai complexe sisteme militare din lume.

Amuzante, palpitante, pline de prospețime, „Aventurile lui Mac” istorisesc peripețiile rostogolite cu viteza luminii ale unui rățoi năzdrăvan și ale piticilor Pic și Punepiedici, care îi poartă pe eroii noștri prin Țara Poveștilor, prin Țara Pitilungilor, ba chiar și prin Țara Mâncăcioșilor, unde casele sunt cu totul și cu totul de ciocolată. Mai mult nu dezvăluim, ca să descoperiți singuri întreaga poveste.

„Aventurile lui Mac este un reper în istoria benzii desenate din România, fiind primul titlu dintr-o serie minunată, Mac și Cocofifi, care a dăinuit peste timp. Publicate inițial în revista Arici Pogonici, Aventurile lui Mac au fost reluate și redesenate în 1970 pentru apariția în volum. Seria s-a bucurat de un imens succes în epocă: a avut mai multe ediții, a primit premii, a fost tradusă în germană, maghiară, engleză și spaniolă și a stat la baza serialului de desene animate Coco și Roco produs de Animafilm. Gingășia și inocența poveștilor Luciei Olteanu și spectacolul vizual oferit de ilustrațiile Liviei Rusz fac din acest superb album un titlu de referință, și sunt fericit că, de acum încolo, și mai multe generații se pot bucura de el.“ — ALEXANDRU CIUBOTARIU, grafician și autor de benzi desenate

O colecţie superamuzantă de rime… feline aduse la viaţă de Axel Scheffler, bine-cunoscutul ilustrator al lui Gruffalo.

Aţi văzut vreodată pisici cântând la pian? Sau făcând baie cu spumă? Ori citind şi socotind? Nu-i aşa că v-aţi întrebat adesea ce se întâmplă când prietenii noştri pisoi rămân singuri acasă?

Ei bine, Franz Wittkamp, autorul acestei cărţi frumoase, le-a aflat toate secretele şi e de acord să vi le împărtăşească şi vouă. Sunteţi gata să descoperiţi de ce sunt în stare pisicile atunci când oamenii nu sunt prin preajmă?

Prefață de Erri de Luca

Acest eseu, prima operă postumă a lui Amos Oz, având ca punct de pornire o prelegere susținută în 2017 la Berlin, în cadrul unei conferințe, reia una dintre temele care l-au preocupat cu precădere în ultima parte a vieții pe marele scriitor israelian – aceea a trădătorului – și căreia i-a dedicat, în primul rând, un întreg roman, Iuda.

Relația profund perturbată dintre iudaism și creștinism își găsește corespondentul în cea dintre Isus și Iuda, relație regândită de Amos Oz într-o manieră intimă, din interiorul unei moșteniri culturale și religioase pe care o împărtășește cu ambii protagoniști ai poveștii biblice. Oz redeschide o temă despre care fratele bunicului său, Joseph Klausner, profesor universitar și autor a două cărți controversate dedicate apariției creștinismului, scrisese la începutul secolului XX. Detectând și analizând cu multă delicatețe și franchețe fisurile de la nivelul narativului Evangheliilor, eseul de față recuperează figura biblică a lui Iuda și o resemnifică.

Ediție și eseu interpretativ de Joanna Vecchiarelli Scott și Judith Chelius Stark

„Iubirea la Sfântul Augustin” este teza de doctorat scrisă de Hannah Arendt în 1929 sub îndrumarea lui Karl Jaspers. Folosindu-se de o hermeneutică cu influență heideggeriană, ea își propune să evidențieze și să lămurească ideile despre iubire sădite în adâncul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discută trei teme majore: iubirea înțeleasă ca dorință, iubirea aproapelui și iubirea din relația dintre om și creator, scoțând astfel la iveală toată bogăția și complexitatea teologiei și filozofiei lui Augustin, un gânditor aflat în echilibru între două lumi, cea greacă și cea creștină. Dragostea, dorința, singurătatea, fericirea, bucuria, caritatea, lăcomia, credința, viața, moartea, frica, iubirea de aproapele și iubirea de Dumnezeu sunt doar câteva dintre conceptele discutate în lumina gândirii augustiniene și în vederea explicării scopului ultim al ființei umane: fericirea.

Bestseller internațional aflat în curs de apariție în peste 15 țări • Un extraordinar efort de documentare menit să aducă la lumină, după mai mult de 75 de ani, povestea unui grup de femei care au fugit dintr-un marș al morții • O carte-document despre relația complexă dintre memoria colectivă și cea individuală și, mai ales, despre solidaritatea salvatoare.

Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat comunicațiile între celulele de partizani, au înlesnit treceri clandestine în Spania, au ajutat copii evrei și familii din Rezistență. Prinse, au fost interogate și torturate, pentru ca apoi să fie deportate în lagărul de la Ravensbrück. Forțate să plece într-un marș al morții, cele nouă fac un pact de supraviețuire, dar nu cu orice preț – „Murim sau trăim împreună. Altfel nu se poate“. Incredibila lor fugă a durat zece zile, în care au traversat liniile frontului și au ajuns la Paris. Pornind de la o documentare riguroasă, cartea lui Gwen Strauss este un omagiu emoționant adus generozității și prieteniei pe fundalul terorii naziste.

„Starul”, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei.

La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc.

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei.

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

În Poarta cerului, al doilea volum al ciclului romanesc Străbătând secolele, poveste de dragoste nemuritoare și amplă panoramă a istoriei umanității, Schmitt reînvie complexa și strălucitoare lume mesopotamiană.

Noam, protagonistul acestei saga începută cu romanul Paradisuri pierdute, o caută pretutindeni pe Noura, iubita lui inaccesibilă, iar pașii îl conduc spre Orient, în vremuri biblice. În zgomotosul oraș Babel, plin de forfotă și aventură, unde un rege tiranic ar face orice pentru a-și vedea împlinit visul nebunesc – un turn care să ajungă la zei –, Noam descoperă, alături de noi prieteni, scrisul, arhitectura, astronomia, și reîntâlnește vechi dușmani.

„Dialogurile sunt fluente, scriitura e vie, aventurile extraordinare. S-o spunem din capul locului – această continuare este uluitoare!“ — Le Figaro

Una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut înfățișează doi băieți, doi prinți care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă. După ce Diana, Prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea și în sufletul lor – și cum avea să fie viața lor mai departe.

Aceasta este povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.

„Rezervă” este o carte de o onestitate necruțătoare, plină de dezvăluiri, revelații și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința.

Reunind texte scrise între 2003 şi 2020, Limbaje ale adevărului cuprinde reflecţiile intelectualului Salman Rushdie în eforturile sale de a înţelege epoca de imense schimbări culturale pe care o trăieşte. Captivându‑şi cititorul pe o serie extrem de largă de subiecte, Rushdie scrie despre natura povestirii ca necesitate umană, aşternând astfel, în nenumărate forme, o scrisoare de dragoste adresată înseşi literaturii. Scriitorul explorează semnificaţiile profund personale ale operelor sau vieţilor reale ale unor autori ca Shakespeare, Cervantes, Samuel Beckett şi Toni Morrison, meditează profund asupra naturii „adevărului”, se delectează cu plasticitatea inepuizabilă a limbajului şi a creativităţii umane şi oferă o perspectivă proaspătă asupra migraţiei, multiculturalismului şi cenzurii.

La adăpostul zidurilor mănăstirilor sau conacelor boierești moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare și ale palatelor voievodale s-a desfășurat timp de secole un război nevăzut. Un război neobosit, subtil și crâncen. Războiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai întâi? Cine poate să-și ceară drepturi și întâietate? Războiul acesta este cu atât mai cumplit, cu cât unele cronici și documente, probabil maghiare, preluate și folosite și de unii cronicari români, vorbesc despre venirea cândva, târziu, a românilor ca tâlhari trimiși în ajutor ungurilor contra invadatorilor din estul sălbatic. Oroare, rușine, ofensă, strigă cronicarii și cărturarii români, care nu întârzie să aducă ei înșiși dovezi ale vechimii antice daco-romane și ale continuității românilor în aceste locuri, ca scut contra pretențiilor politice și teritoriale ale vecinilor mai puternici. Dovezi pentru mândria care începea să fie națională.

Volumul de față este o analiză a tuturor acestor surse medievale și moderne, plasate în timp, spațiu și context cultural-politic. Este o scufundare în adâncurile scrisului istoric central- și est-european; Ovidiu Pecican încearcă să ajungă la izvoarele care au iscat toate aceste controverse și lupte istoriografice timp de câteva veacuri.