Noutăți

Ilustrații de Barbara Brun

Iepurașul Danilo și surioara lui, Lily, s-au săturat să-și asculte părinții, care le impun o mulțime de reguli în loc să-i lase să facă ce vor. Nu e drept, ei vor să fie liberi! își spun cei doi. Dar putem fi oare liberi fără să ținem cont de cei din jur?

Pentru a-i ajuta să înțeleagă cât prețuiește libertatea și cât de importante sunt regulile într-o comunitate, înțeleapta bufniță Minerva le propune un experiment, o excursie pe Insula Libertății, unde toată lumea are voie să facă orice.

La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelepciune atent distilate de Éric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul și pentru a-i ajuta să crească frumos.

„Când eram mai tânăr, tindeam să mă gândesc la viața mea spirituală ca la un fel de «ușă rotativă». Pe o parte era «păcatul de moarte», iar pe cealaltă erau căința și iertarea, sau «starea de har». Scopul meu principal era să mor de partea cea bună a ușii… Spre surprinderea mea, am aflat că nu așa descriu marii autori spirituali viața creștină. Ci, întocmai cum viața biologică a cuiva trece în mod obișnuit prin anumite stadii – copilărie, adolescență și maturitate –, tot astfel viața spirituală a unui om trece în mod normal prin stadii de creștere… Totodată, în Predica de pe Munte, Isus însuși descrie un singur «drum» sau «cale» pe care trebuie să umble toți ucenicii săi (Matei 7:14).“ — BRANT PITRE

„Am devenit magistrat în anul 1990, astfel că, profesional vorbind, sunt de o vârstă cu sistemul de justiție postdecembrist, în care m-am format și pe care l-am influențat într-o anumită măsură. În anii mei de procuror mi-ar fi plăcut să citesc o istorie a justiției din regimul comunist din perspectiva amintirilor și carierei unui magistrat, însă așa ceva nu s-a scris. Nu am lucrat, deci, ca magistrat înainte de 1989, însă am făcut-o din plin după 1990 și, vrând să las o imagine a justiției vremurilor mele, a apărut ideea acestei cărți.

Este o istorie subiectivă a justiției din România de după căderea comunismului pentru că redă, în special, momentele cărora le-am fost protagonist sau martor, însă și pentru că nu încerc să obiectivez post factum lucrurile trăite. Evenimentele sunt prezentate așa cum le-am perceput eu în acele momente, cu emoțiile, temerile și deciziile proprii, dar și prin prisma modului cum au fost ele consemnate de presa vremii.

Cartea poate fi văzută și ca o istorie a maturizării corpului magistraților, dar și a deformării acestuia, pe alocuri. Oamenii politici nu au cum să lipsească din poveste, iar unii dintre ei s-ar putea să apară chiar mai bine conturați decât am intenționat.“ — DANIEL MORAR

Deși scris în germană, romanul „Întuneric la amiază” este cunoscut în lume prin versiunea în limba engleză. Astfel, el ocupă poziția a opta pe lista realizată de Modern Library a celor mai bune 100 de romane de limbă engleză ale secolului XX. Reeditat constant și tradus în peste 30 de limbi, „Întuneric la amiază” rămâne portretul ficțional inegalabil al coșmarului mașinii totalitare.

Fie că este citit ca jurnal de închisoare sau ca literatură, „Întuneric la amiază” este unul dintre romanele care pătrunde adânc în inima sistemului concentraționar comunist, aruncând o lumină crudă asupra mecanismelor sale infernale, menite să zdrobească trupuri, dar mai cu seamă conștiințe. Sub fardul generos al utopiei, se ascunde aproape fără excepție răul în cea mai pură formă a sa, și despre acesta depune mărturie romanul lui Arthur Koestler.

Premiul Nobel pentru Literatură 2022

„Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review

Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din „Pasiune simplă” documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce­i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare.

În „Confesiunea adolescentei”, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când s­-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat s­-o uite și să-­și continue viața ca și când nimic nu s-­ar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-­ar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri s­-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare.

Copertă și ilustrații de Andreea Dobreci

Cărți clasice, alese cu grijă, la care ne reîntoarcem adesea, pentru noile generații de elevi, profesori, părinți.

Expresive, amuzante, tandre, înduioșătoare, colorate în cele mai frumoase nuanțe, poeziile lui G. Topîrceanu ne invită să le descoperim ori să le redescoperim și să le savurăm fără rețineri. „Balada unui greier mic”, „Sfârșit de vară”, „Rapsodii de toamnă” sunt doar câteva dintre instantaneele din albumul de fotografii al naturii pe care poetul a surprins-o cu talent și cu o sclipire poznașă în priviri.

Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede „neobișnuit de obișnuită“. Are însă un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată.

Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea  să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un vrăjitor. Va reuși el oare s-o învețe și formula magică a cititului?

Cu ilustrații de Dan Perjovschi

„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. Sute de mii de tineri educaţi, cel mai bine pregătiţi specialişti în domenii de vârf, au fugit din ţară de la izbucnirea războiului. Sancţionarea administrativă sau penală a celor care îndrăznesc să aibă altă părere decât cea oficială, introducerea cenzurii, înflorirea imposturii agresive au transformat într-un mediu toxic universităţile şi centrele de cercetare. Este un proces ale cărui consecinţe se vor vedea în următoarea jumătate de secol şi vor condamna Rusia la subdezvoltare şi irelevanţă. Putin şi-a aruncat ţara cu cel puţin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai aparţine lumii civilizate. Poate că asta era «operaţiunea specială» proiectată de preşedintele rus: să distrugă Rusia. Dacă acesta a fost planul lui înseamnă că i-a reuşit.” (Armand Goşu)

„La scara sensurilor lumii, îmi place să-mi imaginez că există un Înger al compasiunii și al suferinței irosite care lasă la îndemâna fiecărei națiuni lovite și călcate în picioare de istorie câteva instrumente de recuperare, restituire ori salvare. Națiunea le poate vedea ori ignora; folosi ori irosi; duce la finalitate ori abandona. Dar un timp ele sunt acolo, la îndemână, vizibile, pregătite să salveze ceea ce se mai poate salva din ceea ce fusese adânc, superior, profund și înalt în civilizația națiunilor lovite.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Ilustrații de Gemma Capdevila

După succesul internațional al volumelor „Poveşti ca să te iubeşti mai mult” și „Povești pentru copii fericiți”, noua carte semnată de Álex Rovira şi Francesc Miralles, reunind povești pline de înțelepciune din diferite culturi, îi învață pe copii că adevăratul curaj este să nu-ți abandonezi visurile și că adevărații campioni sunt aceia care vor să facă lumea mai bună pentru ei şi pentru ceilalţi.

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU

„Există poeți a căror muncă poate fi explicată, dar există și poeți inexplicabili, cum e César Vallejo. Însă a fi incapabil să explici nu înseamnă că ești incapabil să înțelegi, chiar dacă poemele lor sunt incomprehensibile, cu totul ermetice. [...] Poezia lui Vallejo este cea a condiției umane. Ea ține de realitatea existențială în care se alcătuiesc viețile bărbaților și ale femeilor: incertitudinea despre originea și viitorul nostru pe acest pământ; extremele suferinței și ale disperării pe care le poate atinge ființa umană; și, de asemenea, intensitatea emoțiilor noastre atunci când ne înving iubirea, excitația, mila sau nostalgia. [...] Ea ne face să simțim adevăratele fibre ale existenței, ea ne dezbracă de tot ceea ce este incidental și trecător și ne reconfortează cu ceea ce este esențial în noi: cu faptul că suntem muritori, cu disperata noastră dorință de a ajunge la transcendență și oarecum de a supraviețui morții, cu absurdul, cu erorile și confuziile care hotărăsc destinele noastre individuale." Mario Vargas Llosa

Un manuscris din Grecia antică  unește trecutul, prezentul și viitorul umanității.

Constantinopol, 1453 – de-o parte și de alta a zidurilor orașului doi copii, Anna și Omeir, sunt sortiți să se întâlnească, pentru a salva o carte și, prin gestul lor, pe ei înșiși.

Idaho, în prezent – la etajul bibliotecii publice, octogenarul Zeno împreună cu cinci copii montează o bizară piesă de teatru, în vreme ce la parter, adolescentul idealist Seymour se pregătește să detoneze o bombă, crezând că luptă pentru o cauză nobilă.

În spațiu, peste câteva decenii – Konstance, pe o navă interstelară având ca destinație o exoplanetă, supraviețuiește doar călăuzită de o poveste pe care i-o spunea tatăl ei seară de seară și ajunge să descopere un univers mai vast decât își putuse imagina vreodată.

Destinele tuturor personajelor sunt legate de misteriosul manuscris din vechime, care celebrează puterea scrisului și a imaginației.

Construcţie admirabilă ca ambiţie şi execuţie, Cetatea cucului din nori se desfîșoară ca un labirint polifonic, cu multiple planuri temporale, unde cititorul se va pierde şi regăsi cu încântare, pentru că e clădit pe o temelie foarte solidă care e nici mai mult, nici mai puţin decât credinţa autorului în puterea vindecătoare a ficțiunii.

 

„Odată ajuns aici, într-un paradis al vacanțelor, încerc să dublez divertismentul cu puțintică cunoaștere, atât cât e posibil pe moment. Provocat de primele imagini întâlnite, am citit zeci şi zeci de pagini despre vulcani, cicloni şi anticicloni, istoria Pământului, formarea norilor etc. Am răsfoit, desigur, şi câteva ghiduri turistice, dar acelea nu fac decât să îţi arate cu degetul «atracţiile», îndemnându-te să fugi îndată către un loc sau altul, fără alte detalii, fără să-ţi explice cum şi de ce arată un anume loc în felul în care arată şi, mai ales, care sunt coordonatele modului de viaţă la care colţul acela de pământ îi predispune pe oameni etc. Or, pe mine, recunosc, asta mă interesează…“ — CĂTĂLIN CIOABĂ

Ediție îngrijită de Marin Diaconu. Idei ale timpului nostru reprezintă un serial de opt episoade publicat de Constantin Noica în România literară între 11 februarie și 8 iulie 1971. „E greu să declami, astăzi, ca stoicii, moraliştii francezi sau exasperaţii contemporani. Trebuie să faci pace; nu trei păci poate, ci pacea. Ideile timpului nostru – de care vom încerca să vorbim – sunt idei care fac treabă tocmai în natura, cultura şi tehnica de care ne îngrijorăm. Şi ce e frumos cu unele idei ale timpului nostru – poate cele mai rodnice – este că nu sunt grandioase şi declamatorii, ca ale pathosului războinic, ci idei discrete şi naive, ţinând de frageda fire a lucrurilor abia născute. E păcat de toate sufletele superior chinuite, nu atât pentru că insultă Viaţa şi alte lucruri mari – căci plătesc pentru asta –, cât pentru că jignesc câteva făpturi mici şi bune.“ — CONSTANTIN NOICA

Ediție îngrijită de Marin Diaconu. Volumul de față reproduce serialul de articole ale lui Noica Jurnal de idei, tipărit în revista Cronica din Iaşi între 2 septembrie 1977 şi 2 aprilie 1982. „Dacă viaţa nu este un crescendo, atunci ea rămâne o simplă chestiune de biologie. Ce splendidă este îmbătrânirea – nu bătrâneţea propriu-zisă, dacă ea trebuie să însemne decrepitudine –, cu ceasul acela când pornirile secundare ale vieţii se strâng, una câte una, şi rămâne esenţialul fiinţei tale; când înţelegi că totul a tins către punctul acesta de acumulare a vieţii, în care se condensează şi precipită întreaga existenţă!... Fiecare om se află într-o formă de suspensie – şi până la un punct este bine să fie aşa, spre a nu face afirmări de sine lipsite de maturitate. Dar cum să facem, în anii mai tineri, ca, rămânând în suspensie şi pregătire, să nu fim totuşi jumătăţi de oameni? Este aici în joc toată înţelepciunea timpurie, pe când înţelepciunea târzie reprezintă, dimpotrivă, eliberarea forţelor tale creatoare. Cei ce ştiu să îmbătrânească cu plinătate trebuie să fie ca acele «supernove» despre care vorbesc astronomii: să lumineze puternic – şi apoi să se stingă în explozie.“ — CONSTANTIN NOICA

„Una dintre cele mai mai artistice, mai limpezi și mai memorabile cărți pe care le-am citit în ultima vreme este Cartea caselor, romanul cunoscutului scriitor italian Andrea Bajani. Nu știi ce să admiri mai întâi la lectura acestei scrieri: precizia chirurgicală a frazelor, descripțiile amănunțite ale zonelor citadine și-ale numeroaselor case în care-a locuit Io, personajul central, finețea și empatia cu care autorul înfățișează psihodramele ce se petrec în crustele de calcar, oțel și lemn ale caselor, poezia intensă ce luminează din loc în loc austeritatea cărții. Hipnotizat de ritualul dezghiocării, mereu și mereu, a altor ziduri, a altor glasuri și-a altor încăperi, ai uneori sentimentul că te afli într-un roman de Alain Robbe-Grillet, alteori că trăiești într-un oraș imaginar din colecția lui Italo Calvino, dar Andrea Bajani rămâne cu toate acestea profund original prin aerul stoic, de tristețe sobră, ce învăluie romanul. Casele sale sunt tot atâtea carapace de broască țestoasă, fragmente de eternitate înșiruite, asemeni vertebrelor, de-a lungul coloanei vertebrale a personajului. Roman tulburător și de neuitat, Cartea caselor aduce un aer de noutate în experiența de lectură a oricărui cititor.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“ „Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral. Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANU Ilustraţia de pe copertă: Pescar (simbol al lui Isus), mozaic, sec. VI, Biserica Sfinţilor Lot şi Procopius, Khirbet al-Mukhayyat (Nebo), Madaba, Iordania

Introducere și note de Andrei Cornea

Cuprins: Cleitophon, Republica (Statul)

„Platon, în încercarea sa de a interpreta istoria şi viaţa socială a triburilor greceşti, şi îndeosebi a atenienilor, a zugrăvit un tablou filozofic grandios al lumii.“ — KARL POPPER

Acest volum este al treilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Povestea în ucraineană, la sfârşitul cărţii. Cu ilustrațiile autoarei. Sylvester, un şoricel de culoare gri, care doarme într-un baschet în casa unui băieţel pe nume Tim, se simte foarte singur pentru că oamenii se tem de el. Nu-i de mirare că a ajuns să-şi dorească să fie altceva: o pasăre, o floare, ba chiar şi o pară! Într-o bună zi, Sylvester se trezeşte în acordurile unei muzici fără seamăn: e Tim, care cântă la vioară, iar melodia minunată şi dorinţa de-a cânta şi el sunt de-ajuns să-l facă pe şoricel să-şi meşterească un instrument pe măsura lui şi să iasă din ascunzătoare. „Eşti incredibil, Sylvester!“ îi spune Tim auzindu-l, iar cei doi încep să exerseze şi să-şi petreacă timpul împreună, aşa cum fac doar cei mai buni prieteni. O poveste înduioşătoare despre bucuria de a fi tu însuţi, despre încrederea în forţele proprii şi despre prietenia adevărată, care se naşte atunci când împărtăşeşti cu ceilalţi aceleaşi pasiuni şi aceleaşi visuri.

Povestea în ucraineană, la sfârşitul cărţii. Ilustrații de Natalia Șerstiuk. Ai înotat vreodată în mări de păpădie sau de lăcrămioare? Ai văzut cum zboară visele? Ai băut oare o cană de ceai care încălzeşte nu numai mânuţele, ci şi gândurile? Împreună cu Ursul, Iepuraşul şi Ariciul, eroii acestei călătorii fără seamăn prin anotimpuri, vei face toate acestea şi chiar mai multe decât atât: vei învăţa să priveşti cu atenţie lumea noastră fremătând de viaţă şi să descoperi minunăţiile naturii înconjurătoare, de care ne bucurăm cu toţii în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an. Însorite, amuzante, tandre, poveştile despre cei trei prieteni nedespărţiţi ne servesc, în cuvinte simple, importante lecţii de viaţă, anume că ar trebui să trăim din plin fiecare clipă şi că avem motive să sărbătorim în fiecare zi!

Aceasta este o carte de colorat magică! NU E NEVOIE DE CREIOANE COLORATE. Daţi-le copiilor doar apă şi o pensulă. Îndemnaţi-i să înmoaie pensula în apă şi s-o plimbe peste suprafeţele acoperite cu punctuleţe gri. Culorile minunate vor apărea singure ca prin farmec şi le vor oferi o experienţă vizuală şi tactilă deosebită!

Aceasta este o carte de colorat magică! NU E NEVOIE DE CREIOANE COLORATE. Daţi-le copiilor doar apă şi o pensulă. Îndemnaţi-i să înmoaie pensula în apă şi s-o plimbe peste suprafeţele acoperite cu punctuleţe gri. Culorile minunate vor apărea singure ca prin farmec şi le vor oferi o experienţă vizuală şi tactilă deosebită!

„Ora fermecată” dezvăluie uimitoarele avantaje de care se bucură oamenii de toate vârstele și din toate mediile atunci când participă la străvechea practică a cititului cu voce tare – un antidot prompt și eficient la capacitatea de concentrare intermitentă și limitată, familiile atomizate și distracțiile nesatisfăcătoare din epoca tehnologică. Autoarea ne poartă prin librării și școli, îmbinând descoperirile recente din neuroștiințe și studiile comportamentale cu întâmplările amuzante și emoționante ale unor familii reale – inclusiv a ei. Vie și pertinentă, plină de sfaturi practice și recomandări de lectură, „Ora fermecată” îi va inspira pe cititori să redescopere în acest proces un fragment vrăjit al propriei copilării.

Articolele, interviurile, conferințele și însemnările reunite în acest volum sunt mărturia a peste cincizeci de ani de lectură, Vargas Llosa socotind creația borgesiană „o sursă inepuizabilă de plăcere intelectuală“. Un adevărat exercițiu de reverență închinat scriitorului argentinian, cartea oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții și creației lui Jorge Luis Borges, așezându-l între figurile de geniu ale secolului XX, nu cu scopul de a realiza un tablou encomiastic, ci reconstituirea unei lumi vii, a unei realități care a absorbit mitul.

Milena, fiică de nomenclaturist cu funcție înaltă într-o țară comunistă nenumită din estul Europei, se bucură de un lux nelimitat și de o libertate, firește, limitată. Când îl întâlnește pe Jason, un poet britanic, e fermecată, aproape fără să-și dea seama, de aura lui boemă și după un timp hotărăște să fugă în Anglia. Londra anilor ’80 nu e tocmai întruchiparea Occidentului strălucitor și prosper pe care și-l imagina, dar e fericită alături de bărbatul pe care-l iubește – până când descoperă că ideea lui despre libertate îi provoacă mai multă suferință decât orice a cunoscut ea până atunci. Are de ales între o lume liberă, cu toate riscurile inerente, și lumea confortabilă, dar artificială și plină de constrângeri a părinților ei, cu sentimentul dureros că nu aparține nici uneia. O carte emoționantă, despre falia imensă creată de împărțirea nefirească a Europei și despre modurile infinite în care un regim politic te poate înstrăina de tine însuți.

„Cartea Sarei este despre curajul de a schimba lumea, despre lupta ei cu un sistem corupt și cu indiferența oamenilor. Într-un fel, m-a durut să văd că a deschis cutia Pandorei, de parcă acea parte urâtă ar trebui acoperită la nesfârșit. Dar știu că ne vom face bine numai dacă ne vom da seama că suntem bolnavi. Această carte e un bisturiu, taie în carnea vie a ideii că suntem grozavi și ne arată așa cum suntem, prea des nepăsători față de copii, bătrâni și animale. Este o lecție despre speranță și despre cum să nu cedezi atunci când crezi că totul e împotriva ta. Despre dorința de a lăsa urme. De fericire, desigur.“ — LILIANA NECHITA

„S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititoru­lui de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături ro­mânești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU

În „Trișorii din Harlem”, Colson Whitehead își diversifică paleta genurilor abordate și ne propune un thriller de mare suspans, un roman psihologic și unul social. Ray Carner, orfan de mamă de la o vârstă fragedă și fiu al unui infractor înrăit din Harlem, își depășește condiția socială, reușind să obțină o diplomă universitară și să-și încropească propria afacere, ca proprietar al unui magazin de mobilă. Atras, fără voia lui, în tenebrele unor acțiuni ilicite (culminând cu jafuri planificate, crime și răfuieli între bande), Carner pendulează între statutul de familist respectabil, de „om onest“, și acela de complice al unor interlopi lipsiți de scrupule. Harlemul anilor 1950-1960 ai secolului trecut este reconstituit magistral.