Noutăți

Splendoarea melancolică a toamnei japoneze pe muntele Zao aduce cu sine iubirea, iertarea și vindecarea, într-un roman care atinge notele cele mai acute ale sensibilității. Când dragostea aparent indestructibilă care îi unește pe Aki și pe Yasuaki este spulberată într-o clipă, asemenea unui „vas făcut țăndări“, viețile celor doi se despart. Drumurile lor nu se vor mai întretăia decât o dată, la zece ani după durerosul divorț. Dar scurta lor întâlnire se dovedește a fi un nou început: dezvăluindu-și, cu înțelepciunea maturității, gândurile tăinuite și sentimentele de nemărturisit, ei își ispășesc prin confesiune vina de a nu fi luptat pentru dragostea ce îi lega.

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România postdecembristă. Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Această carte este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.

Ediţie şi note de Ioana Bentoiu Pascal Bentoiu este bine-cunoscut în calitate de compozitor, muzicolog şi expert internaţional în creaţia enesciană. Mai puţin cunoscută e vasta lui cultură în alte domenii decât cel muzical. Ştia, de pildă, ca nimeni altul istorie. Iar la istoria României din ultimul secol a fost în bună parte martor. Această preţioasă istorie trăită este redată în câteva scrisori trimise fiicei sale, Ioana, stabilită în Elveţia. Evocarea începe cu anii copilăriei, 1933−1937, de a căror atmosferă autorul îşi aduce atât de bine aminte, parcurge dramele şi victoriile celui de-al Doilea Război Mondial, se opreşte în detaliu asupra sovietizării ţării şi perioadei comuniste, ajunge în 1989 şi în anii 1990. E o istorie decantată, esenţializată, uşor de înţeles. Comentariile din marginea faptelor povestite respiră inteligenţă, luciditate, echilibru. Scrisorile pentru Ioana ar putea deveni un excelent manual pentru tinerii (şi mai puţin tinerii) din vremea noastră.

Ilustrații de Adela Maria Calistru A fost odată ca niciodată un regat care era atât de departe de celelalte regate, încât primea vizitatori doar atunci când niciodată se întâlnea cu odată. Acest regat se numea Regatul Pernelor Încâlcite. Aici trăia o prinţesă cum nu se mai află alta nici pe lume, nici în cărţile de basme: își petrecea timpul pe la grajduri, cu caii cu șase picioare ai Regelui, sau pe la bucătărie, unde gătea mai ceva ca un chef. Și, fiindcă rochiile lungi mai mult o încurcau, prefera să umble în armură și cu bascheţi. O chema Prinţesa Eca și era frumoasă, deșteaptă și curajoasă. Cu toate acestea, după atâtea calităţi cu care o înzestraseră, ursitoarele îi hărăziseră să spună întotdeauna adevărul și numai adevărul, așa încât prinţesa noastră nu se pricepea deloc nici la relaţii externe, nici la diplomaţie. Imaginaţi-vă, așadar, ce s-a întâmplat când în Regat a poposit o creatură neobișnuită, iar Eca i-a ieșit în întâmpinare. Nu puteţi? Nu vă faceţi griji, cronica evenimentelor e consemnată în această carte.

CLAUDIUS ZEUL şi soţia sa, Messalina Domnia zbuciumată a lui Tiberius Claudius Cezar, Împăratul Romanilor (născut în anul 10 î.H., mort în anul 54 d.H.), spusă de el însuşi; încă şi uciderea sa de mâinile cunoscutei Agrippina (mama Împăratului Nero) şi zeificarea ce a urmat, spuse de alţii. Claudius a supraviețuit intrigilor criminale ale predecesorilor săi, devenind, fără voie, Împărat. În acest al doilea volum al dipticului său istoric, Robert Graves spune povestea domniei surprinzător de eficiente a lui Claudius: a cultivat loialitatea armatei și a plebei, reparând stricăciunile lui Caligula; a construit o relație de durată cu Irod Agrippa; a invadat Britannia. Însă paranoia născută din puterea absolută și infidelitățile mult mai tinerei sale soții Messalina fac ca soarta să nu-i surâdă până la capăt. În cea de-a doua parte a autobiografiei ficționalizate, Robert Graves aduce la viață cea mai scandaloasă și violentă perioadă din istoria antică.

O incursiune plină de patos în lumea mediteraneeană dintre secolele al II-lea și al IV-lea, privită prin ochii celor Șapte Adormiți din Efes, treziți la viață în chip miraculos ca să fie martorii unor transformări tulbu­rătoare. Grație unei grile de interpretare vizionare, epoca Antichității Târzii capătă coerență și sens. Peter Brown ne explică formele de manifestare a sacrului în societatea epocii, cum a evoluat relația cu supranaturalul de la vrăjitori și visători la sfinți și pustnici și cum au influențat toate acestea schimbarea tiparelor sociale și au dus la crearea unei noi elite spirituale de „prieteni ai lui Dumnezeu“.

„Ideea unei «cărţi singure», a unei cărţi de poezie unice la care să scriu, întregind-o, toată viaţa, mi-a apărut încă de pe la sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut. Aspiram să depun o mărturie continuă despre trecerea mea (nicidecum să realizez o «carte absolută», ci un registru de întâmplări, întâlniri sau vise, un substrat vocal evadat dintr-un cor). Prima ipostază editorială am încercat-o în Carte singură (1982), articulată inițial într-o bază triadică din retopirea a două cărţi anterioare (Cartea nunţilor, 1968, şi Locul sâmburelui, 1973, plus încă o treime de texte inedite); mi-am întregit-o cu apariţiile ulterioare: Fluviul întâmplător (1985), apoi cu Lumina de seară (2000) și, în final, Atât (2012), încercând să realizez arhitectural un ansamblu unitar, nicidecum în sensul Cărții mallarméene. În Partea din toate, viziunea structurală mi s-a clarificat şi am ajuns la imaginea simplă şi extensibilă a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat.“ — SORIN MĂRCULESCU

În 2021, când s-au împlinit 700 de ani de la moartea lui Dante, Matteo Strukul a publicat romanul de față, care ne oferă o imagine inedită asupra tinereții florentinului și evenimentelor legate de geneza Divinei Comedii. Romanul „Dante: Enigma” a ajuns imediat după apariție în vârful topurilor de vânzări din Italia.

„Arta războiului este o operă interesantă chiar și pentru cititorul care nu e un specialist savant în Renaștere sau, mai exact, în războaiele din modernitatea timpurie. Interesul care-l incită pe gânditorul ce transpune orice manifestare colectivă a vieţii umane la o dimensiune complet laică a acţiunii politice rezidă în privirea acută a celui care cercetează pasiunile profunde ale indivizilor și modalităţile în care ele devin factori ce produc energia colectivă, construct de mecanisme identitare și de valori împărtășite. Tratatul machiavellian propune un manual tehnic, înveșmântat însă într-un dialog umanist elegant, încredinţat unei limbi fără constrângeri, caracterizată de un lexic ales și de structuri sintactice armonioase, prezentând un model «înalt» de cultură literară, încredinţată unei limbi florentine vioaie, dar elegante, care se dorește un model de inspiraţie naţională.“ — CARLO VAROTTI

„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi.“ — CARLO VAROTTI

„Cu referire la o configurație pe care o socotesc exemplară pentru ceea ce numesc filozofia cercetătorului, și anume înțelegerea fizicii cuantelor elaborată cu precădere de Niels Bohr și Werner Heisenberg, numită și interpretarea de la Copenhaga, voi urmări câteva obiective strâns legate între ele. Unul dintre ele este de a arăta că ceea ce distinge fizica cuantelor ca atare de înțelegerea fizicii cuantelor este ceea ce desparte o realizare majoră a cercetării de reflecții asupra semnificației acesteia. Distincția este aceea dintre o contribuție științifică și una de natură filozofică. Un alt obiectiv pe care l‑am urmărit este de a arăta că filozofia cercetătorului și filozofia convențională a științei reprezintă două niveluri distincte ale discuției filozofice. Între filozofia generală a științei și interpretarea de la Copenhaga a fizicii cuantelor au existat, desigur, anumite interferențe. Fizicienii teoreticieni care au fost activi în elaborarea și apărarea acestei inter­pretări au avut anumite lecturi filozofice și, desigur, contacte cu filozofi ai științei. Voi susține însă că influența orientărilor din filozofia generală a științei asupra interpretării de la Copenhaga a fost mult mai slabă decât au presupus mulți autori care au discutat această temă.“ — MIRCEA FLONTA

Paul Raison are 50 de ani, e înalt funcționar într-un minister și trăiește într-un cartier futurist al Parisului, alături de o soție de care s-a înstrăinat. Navighează pe coridoarele puterii, consiliind un ministru tehnocrat care vrea să-și reînnoiască mandatul într-o perioadă tulbure, când terorismul digital ia amploare: o grupare misterioasă postează pe net pentagrame, mesaje ciudate, apoi deep-fake-uri pline de cruzime, pentru ca apoi să treacă la fapte. Însă nimic nu mai poate zgudui opinia publică, amorțită de circul mediatic al unor alegeri din Franța anului 2027, în care oameni politici și foști moderatori de televiziune își dispută întâietatea.

Când tatăl lui are un grav atac cerebral, Paul se vede nevoit să se desprindă de rutina anesteziantă a profesiei și căsniciei, reînnodând astfel legătura cu familia. Moment în care, descoperind fațetele relațiilor de cuplu ale surorii, tatălui, fratelui, Paul începe să își pună sub semnul întrebării existența, regretând că nu a întrevăzut mai devreme posibilitatea unui refugiu, unicul, de altfel, în fața agoniei vieții și a morții, și anume iubirea.

O revelație prea târzie, dat fiind diagnosticul nemilos pe care îl primește după o banală vizită la stomatolog? Nu, este răspunsul surprinzător al unui autor care ne-a obișnuit cu cinismul și dezabuzarea: fiecare clipă trăită cu-adevărat înaintea deznodământului răscumpără totul și oferă șansa contemplării senine a sfârșitului, fie el extincție biologică sau disoluție a umanității.

 

„Houellebecq descrie, cu o forță rară și cu o neobișnuită formă de tandrețe, ceea ce ne rămâne atunci când lumea se năruie.“ — Figaro Histoire

„Romanul cel mai delicat, mai melancolic și mai sensibil al lui Michel Houellebecq.“ — Charlie Hebdo

„O mare carte, o lovitură sigură, cel mai tulburător roman al lui Houellebecq. În sfârșit, scriitorului îi cade masca provocatoare și cinică, pentru a-și descoperi adevărata față a empatiei. Anihilare este desigur un cânt funebru, dar care radiază dragoste și posibilitatea fericirii.“ — RTL

„Sub acest titlu catastrofic se ascunde un roman emoționant. […] Luându-i prin surprindere pe toți cei care așteptau un roman politic, Michel Houellebecq semnează un act de credință în puterea dragostei și a literaturii.“ — Elle

„Un text cutremurător, esențial, în același timp luminos și crepuscular.“ — Courrier picard 

„Un spectaculos roman despre dorință, iubire și moarte.“ — Madame Figaro

La ora crepusculului imperiilor coloniale, când popoarele încearcă să-și câștige libertatea și să traseze granițe, Africa este un butoi cu pulbere. Franța vrea să-și mențină cu orice preț dominația, iar insurgenții strâng rândurile, fiecare tabără cunoscându-și inamicul. Însă între imaginarele linii de front ale acestui conflict încă subteran apare un personaj unic, care perturbă fragilul statu quo. Din vocile celor ce l-au cunoscut (adepți sau inamici), din rapoartele autorităților coloniale și relatările rebelilor, se țese o poveste incredibilă, al cărei protagonist, francezul Morel, erou al Rezistenței, supraviețuitor al lagărelor germane, capătă, în peisajul magnificei savane africane, fațete contradictorii. Erou și om de acțiune? Don Quijote? Aventurier calculat? Marionetă a mișcărilor politice de eliberare? Agent sovietic? Ecoterorist avant la lettre? Cine este acest bărbat care luptă, mai întâi cu vorba și apoi cu arma în mână, împotriva cruzimii vânătorilor – fie ei oameni albi sau băștinași – și care adună în jurul lui, asemenea unei figuri cristice, pe dezmoșteniții sorții și ai Istoriei, precum și pe nelipsiții trădători?

În 2018, imediat după publicare, „Ultimul interviu” a urcat pe prima poziție în topul vânzărilor de carte din Israel și s-a menținut acolo 30 de săptămâni. În 2019 a fost bestseller în Italia, desemnat de Corriere della sera una dintre cele mai bune cărți ale anului. Romanul a fost finalist al National Jewish Book Award, nominalizat în Italia la Premio Lattes Grinzane și în Franța la Prix Femina étranger.

În manualele noastre de istorie, Eteria și Revoluția Greacă începută în Principate apar doar ca o simplă paranteză la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Iar aceasta din urmă, la rândul ei, este tratată mai degrabă prolix și confuz, deși, în mod paradoxal, figura celui care s-a visat domn al Țării Românești stă la loc de cinste în panteonul istoric național. Evenimentele anului 1821 sunt, astfel, unul dintre episoadele prea puțin cunoscute.

Eneida e considerată și astăzi cea mai reprezentativă operă a latinităţii, întrucât reprezintă sinteza unei întregi lumi de legende... În ea se topesc nu numai epopeea homerică, tragedia attică și poezia alexandrină, ci și literatura latină anterioară…

Un roman al sfârşitului civilizaţiei, al coşmarului colectiv, dar şi al credinţei şi speranţei, Drumul are suspansul unei poveşti de aventuri, însemnătatea unei pilde şi stranietatea unui western filtrat prin frazele lui Faulkner.

„Mesagerul secret al lui Churchill” este un roman inspirat de curajul femeilor din Direcția de Operațiuni Speciale (SOE), așa-numita „armată secretă a lui Churchill“, precum și de un raid aerian din cel de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de Operațiunea Jericho, asupra căruia stăruie misterul până astăzi. În buncărul Trezoreriei din inima Londrei, figura lui Churchill insuflă respect și, mai cu seamă, încredere, iar în Camera 60, o mână de telefoniste și dactilografe speră ca devotamentul lor să contribuie la victoria Marii Britanii. Printre ele, Rose, care și-a pierdut în război întreaga familie, își găsește tot mai des refugiul în muncă. Solicitată să traducă la o întrevedere dintre De Gaulle și Churchill, nu își imaginează că această discuție va avea un impact hotărâtor asupra vieții ei. Trimisă în Franța, ce-i este familiară din copilărie, îl va întâlni pe tânărul Lazare Aron, alături de care va ajuta Rezistența Franceză și va lupta pentru eliberarea Parisului ocupat de naziști. „Hlad scotocește adânc în istorie, de unde scoate la suprafață câteva povești remarcabile, pe care le reunește într-una având-o în centru pe Rose și rolul jucat de ea în Operațiunea Jericho. Astfel, romanul devine unul captivant, plin de tensiune, cu situații de viață și de moarte impresionante la fiecare pagină. Spe­ranța și dragostea care unesc personajele și caracterul evocativ al scriiturii lui Hlad fac din această carte una de neratat.“ — The Historical Novels Review „Un roman istoric nemaipomenit despre curajul membrilor Rezistenței în cel de-Al Doilea Război Mondial; Hlad duce firul epic din camerele germane de tortură în lagărul de la Ravensbrück, încor­porând elemente istorice precum îndrăzneața Operațiune Jericho și arestarea, în 1942, a mii de evrei […] și detenția lor într-un velodrom, înainte de a fi trimiși pe ultimul drum. Sacrificiul și vitejia personajelor cărții sunt însuflețitoare.“ — The Akron Beacon Journal

„Am scris aceste divagații în 1935–36, la 24 de ani, cu pasiune și orgoliu.Din tot ce am publicat în românește și franțuzește, acest text este poate cel mai pasionat și în același timp îmi este cel mai străin.“ — CIORAN, 1990

„Trebuie să învăţăm să gândim împotriva îndoielilor şi certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotştiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există...

Nimicul era desigur mai comod.

Ce greu e să te mistui în Fiinţă!“ — CIORAN

Nimic din trecutul lui Volodimir Zelenski nu-l anunța pe eroul care a catalizat dârzenia ucrainenilor în devastatorul război cu Federația Rusă și admirația întregului Occident. Născut în Ucraina centrală, într-o familie evreiască, Zelenski a făcut carieră în divertisment înainte de a triumfa suprinzător și fără drept de apel în alegerile prezindențiale din 2019.

Profilul său capătă cu adevărat relief doar în mijlocul celor care l-au propulsat sau contestat, iar cartea de față nu este doar o biografie, ci un portret de grup, o cronică fragmentară, ca un puzzle, a scenei socio-politice ucrainene din ultimii ani. În luminile rampei sau ascunși vederii, în culise, forfotesc politicieni veroși, oameni de bine, indivizi banali distribuiți în roluri pe care nu le pot juca, oligarhi, luptători împotriva corupției, sforari și tot soiul de excentrici. Dintre toate, destinul cel mai spectaculos, cu turnante curajoase, dar și cu alegeri îndoielnice, este, fără îndoială, cel al lui Volodimir Zelenski, președintele care mai întâi și-a interpretat rolul pe micile ecrane pentru ca apoi să-l transpună în realitate.

Serghei Rudenko, autorul acestei cărți, nu ne propune o biografie romanțată a lui Volodimir Zelenski, ci o analiză echilibrată a carierei sale, scrisă din interiorul societății ucrainene.

 

De pe 24 februarie 2022, de la ora șase dimineața, nu-l mai vedem pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, decât în pantaloni de camuflaj, tricou și jachetă kaki. În ciuda tentativelor de asasinat, a rămas în Bankova, sediul Administrației Prezidențiale din inima Kievului. Decorul somptuos al clădirii a devenit rocambolesc: ferestrele sunt blocate cu saci de nisip, iar gărzile de corp și-au schimbat costumele cu veste antiglonț. Așezat pe treptele holului de la intrare, nebărbierit, președintele acordă interviuri presei internaționale. Aici s-a metamorfozat în comandant de război cel care conduce țara din 2019, devenind întruchiparea eroismului și a rezistenței unui întreg popor, care luptă pe viață și pe moarte pentru libertate. Dar fostul actor și prezentator de televiziune nu părea sortit acestui rol.

Această carte este despre un destin imprevizibil și excepțional.

O călătorie de-a lungul unui an, însoțită de citate aparținând lui Paulo Coelho.

„Cu forța dragostei noastre, a voinței, ne putem schimba destinul - pe al nostru și pe al altora.” Walkiriile

Paulo Coelho, considerat de milioane de cititori drept un alchimist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenți scriitori ai acestui secol.

Cărțile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale și sociale. El scrie despre teme, idei și concepții care răspund aspirațiilor atât de numeroșilor săi cititori, aflați în căutarea unui drum propiu și a unor noi moduri de a înțelege lumea.

Catalina Estradaa fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viață din țara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare și trăiește la Barcelona. Fascinația cu care privește mereu în jur este ușor de observant în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

„Când a apărut cartea era la puțină vreme după apariția Tratatului de descompunere, și prietenii mei mi-au spus:

«Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă.»

După douăzeci și cinci de ani, a apărut în ediție de buzunar și acum este cartea mea cea mai citită din Franța și Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărți.“ — „Anarhie, disperare, tinerețe“, interviu realizat de LEA VERGINE în 1984

„Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură.

Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.“ — CIORAN

„Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii, în sfârşit, de ele, că va fi fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu!" — CIORAN

Romanul Ultima gară a fost ecranizat în 2009 de Michael Hoffman. În 2010 filmul omonim este nominalizat la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Hellen Mirren, şi cel mai bun actor în rol secundar, Christopher Plummer.

Suntem în anul 1910. Rusia a trecut printr-o revoluţie. Lev Tolstoi şi-a publicat deja capodoperele Anna Karenina şi Război şi pace. E adulat în ţară şi în lume. Dar faima are preţul ei. Sfâşiat între „religia“ sărăciei, pe care a îmbrăţişat-o cu speranţa celui care vrea să-şi salveze sufletul, şi traiul fastuos impus de soţia sa, Sofia Andreevna, Tolstoi nu îşi găseşte liniştea. Dornic să i se piardă urma, părăseşte Iasnaia Poliana, locul în care şi-a petrecut aproape întreaga viaţă. În spatele misterioasei fugi stă însă un şir de evenimente tumultuoase pe care Parini le aduce la lumină din jurnalele şi însemnările care au însoţit fiecare clipă a existenţei marelui scriitor rus.

Romanul Profesoara de pian a fost, în Statele Unite, bestseller New York Times, Publishers Weekly, Indie National, San Francisco Chronicle, LA Times, Denver Post și New York Times Editor’s Choice, iar în Marea Britanie bestseller Sunday Times. Tradus în peste douăzeci și cinci de țări, este deopotrivă roman istoric și de dragoste, de război și de atmosferă, în tradiția Pacientului englez și a Americanului liniștit.

În 1941, Will Truesdale, un englez proaspăt sosit la Hong Kong, începe o relație pasională cu o eurasiană frumoasă și dominatoare, Trudy Lang. Dar invazia japoneză are consecințe tragice atât asupra celor doi îndrăgostiți, cât și asupra membrilor comunității anglo-americane, care vor experimenta, în zilele negre ale războiului, trădarea, delațiunea, lașitatea. Unsprezece ani mai târziu, Clare Pendleton, o tânără englezoaică provincială, de-abia căsătorită, ajunge la Hong Kong și, sedusă de farmecul înaltei societăți, se hotărăște să dea lecții de pian fiicei unor chinezi bogați, Melodie și Victor Chen. Claire se îndrăgostește de un englez dezabuzat, angajat, în mod ciudat, ca șofer al familiei Chen. În curând, va constata că enigmaticul comportament al lui Will ascunde secrete și traume în care sunt implicate multe personaje din această beau monde supraviețuitoare a ocupației japoneze.

„Profesoara de pian reușește exact ceea ce face un mare roman – să ne transpună în afara timpului și a spațiului, într-o lume unde simțim totul cu o extraordinară intensitate.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un debut uluitor despre limitele iubirii și ale supraviețuirii în timp de război și, mai cu seamă, despre consecințele alegerii făcute sub presiune.“ — Publishers Weekly

„Acest roman puternic surprinde transformarea radicală prin care trece Claire, o tânără englezoaică din clasa mijlocie, ajunsă în exoticul Hong Kong la mijlocul secolului trecut.“ — Elle

„Un portret convingător al alegerilor devastatoare pe care le fac oamenii pentru a supraviețui.“ — Time Out New York

O gemă ascunsă a modernismului, cu tușe experimentale și explorări în teritoriile erotismului, ale artei și psihanalizei, Spioană în casa dragostei este o piesă esențială în ansamblul operei literare a lui Anaïs Nin.

Hrănindu-se din paginile jurnalelor sale saturate de problematizări despre natura iubirii, despre libertate și sexualitate, acest roman aduce în primplan convulsiile interioare ale unei femei care se luptă cu propriile dorințe contradictorii, dar și cu limitele impuse de societate. Deși își iubește soțul, Sabina, eroina romanului, se simte atrasă de alți bărbați, cu care își consumă fanteziile, adoptând o succesiune de roluri și schimbând tot atâtea măști. Cu opriri în Parisul nocturn dintre războaie, în barurile întunecoase dintr-un New York electrizat de dorință sau pe plajele încinse din Long Island, Spioană în casa dragostei explorează nevoia de libertate și împlinire interioară, într-un raport mereu tensionat cu așteptările celorlalți. Parte a „romanului continuu“ Cities of the Interior, este o meditație poetică și erotică asupra formelor pe care le ia pasiunea și asupra descoperirii de sine.

„Anaïs Nin vrea să-și cufunde cititorii în fluxul de sensibilitate și gândire din care oamenii distilează semnificația a ceea ce fac și a ceea ce îndură.“ — New York Times

„Un vis de proză și poezie, o celebrare lirică a vieții interioare și a imaginilor pe care aceasta le evocă.“  — Daniel Stern

Prefață de Ștefan Aug. Doinaș

Miez al întregii filozofii a lui Martin Buber, Eu și Tu (Ich und Du, 1923) este una dintre scrierile care au marcat secolul XX și gândirea occidentală, inaugurând așa-numita „filozofie a dialogului“, formă de existențialism religios care pune în centru atât comunicarea interumană, cât și comunicarea cu Dumnezeu. Pornind de la axioma de bază „La început este relația“, Buber formulează câteva propoziții ce pot ține loc de îndreptar pentru omul generic pornit să străbată drumul vieții: orice om (orice Eu) este menit unei relații-întâlnire cu altul care e Tu-ul său înnăscut; omul accede la Tu prin Eu, față-n față, iar Eu-Tu e acel interval născut între oricare Eu și oricare Tu dialogând în spirit; relațiilor deschise Eu–Tu – inclusiv relația cu Eul-izvor etern al lumii care e Dumnezeu – li se alătură relațiile Eu–Acela, dialogul nostru permanent cu lumea și cu toate obiectele experiențelor trăite.

„Mai mult «magistru spiritual» decât creator al unui sistem de gândire, mai mult «înțelept» – de tip socratic – decât filozof, Martin Buber este o personalitate marcantă a secolului nostru, situată la o confluență de credințe, practici și atitudini spirituale care ne solicită încă puternic: creștinismul și iudaismul, religia și știința, sacrul și profanul, fenomenologia și existențialismul.

Eu și Tu constituie – prin chiar aspectul ei grafic, textul fiind adesea dispus într-un fel de versete – o adevărată «biblie a întâlnirii și dialogului», în care expresia îmbracă uneori haina aforisticului, iar fervoarea meditației atinge valori artistice.“ — ŞTEFAN AUG. DOINAŞ