Noutăți

„În paginile pe care le adună aici PS Mihai Frățilă se află un aliaj, special și vizionar, de limpezime, credință și lumină. Ivit din mijlocul unei lumi tulburate, textul posedă claritatea privirii ce duce spre un alt cer. Lectura acestei cărți este o poartă ce ni se deschide: frazele ei ne conduc pașii spre un prag al intensității discrete. Umanul și divinul se întâlnesc, sub semnul înțelepciunii și al speranței.“ — IOAN STANOMIR

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția? Despre întâietatea onestității vizavi de capacitatea (interesată!) de a seduce, despre încântarea de sine – inamicul principal al mărturiei creștine –, dar și despre alegeri care nu se vor irosi încerc să vă întrețin în paginile acestei cărți.“ — MIHAI FRĂŢILĂ

MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco‑catolic de București, s‑a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno, singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Între anii 2005 și 2007 a fost rector al acestui așezământ. A scris eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (2005), Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (2007), „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (2007), Curajul de‑a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (2014), Rigoarea speranței (2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (2020). La Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016), Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019), De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei (2021), Aventura dez‑amăgirilor. Despre risipa lui Dumnezeu (2023) și a contribuit la volumele colective Ce vrăji a mai făcut pisica mea (2023), Ce pozne‑a mai făcut cățelul meu (2024), Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci (2025).

„Căutarea adevărului matematic, oricât de abstractă ar fi, reprezintă în ultimă instanță efortul unor oameni în carne și oase. Prin această carte adresată publicului larg, Ian Stewart face ca matematica să devină accesibilă prezentându-ne viețile marilor ei figuri. Citind-o, ajungi să-i admiri pe cei care au făurit matematica de-a lungul secolelor.“ — SEAN CARROLL

Fără a scrie o istorie academică a matematicii, folosind puține elemente tehnice, dar semnificative și accesibile, Ian Stewart ne dă o imagine de ansamblu a celei mai abstracte științe. Douăzeci și cinci de figuri remarcabile – de la Arhimede la William Thurston – ilustrează evoluția matematicii. Multe dintre biografiile lor sunt dramatice, tragice ori pitorești: Cardano e un aventurier, Euler lucrează cu și mai mare dedicație după ce orbește, Galois moare în duel după ce pune bazele teoriei grupurilor, Cantor și Gödel înnebunesc, Emmy Noether se luptă cu prejudecata după care doar bărbații pot face matematică la nivel înalt. Cazul cel mai spectaculos este, probabil, cel al lui Srinivasa Ramanujan: fără studii înalte, ducând o viață mizerabilă în India, ajunge să descopere intuitiv formule care îi uimesc și azi pe matematicieni. Conferind dimensiune umană unui domeniu aparent arid, impersonal, Ian Stewart reușește să trezească în cititor fascinația pentru matematică.

„Majoritatea minților matematice nu avansează pas cu pas logic; doar demonstrațiile clare ale rezultatelor lor fac asta. De obicei, primul pas este să ai ideea corectă, adesea gândind vag despre problemele structurale, ceea ce duce la o perspectivă strategică; pasul următor e să găsești tacticile pentru a o pune în aplicare; ultimul pas e să rescrii totul în termeni formali, ca să prezinți o poveste logică și clară (înde­părtarea schelelor, cum spunea Gauss).“ — IAN STEWART

IAN STEWART (n. 1945), membru al Societăţii Regale din Marea Britanie, profesor la Universitatea din Warwick şi autor a peste 170 de articole de cercetare, este unul dintre matematicienii care s-au adresat constant publicului larg, fiind răsplătit cu Medalia Faraday şi cu Medalia de Aur a Institutului de Matematică pentru cele peste douăzeci de cărţi de popularizare a ştiinţei. Dintre lucrările lui Ian Stewart, la Editura Humanitas au apărut Numerele naturii, De ce frumuseţea este adevărul, Îmblânzirea infinitului, Dă oare Dumnezeu cu zarul?

Cartea lui Georges-Henri Soutou se citeşte ca un thriller geopolitic. Autorul foloseşte material de arhivă, presa globală, cronologia fiecărui moment diplomatic important (cum ar fi summitul NATO de la Bucureşti în 2008), dar şi analizele serviciilor secrete sau declaraţiile actorilor politici implicaţi în gestionarea relaţiei occidentalilor cu Federaţia Rusă, inventariind oportunităţile ratate, contratimpii nefericiţi, percepţiile deformate de propagandă şi anatomia puterii de la Kremlin (unde FSB, bunăoară, contează mult mai mult în politica externă decât însuşi Ministerul de Externe). Şi o face sine ira et studio, demonstrând judicioasa răbdare a unui observator matur, care nu creditează automat aparenţele, dar nici nu alimentează teze conspiraţioniste. Adesea, firul expozitiv al cărţii intră pe terenul interpretărilor de profunzime şi insistă asupra profeţiilor autorealizate, ca urmare a unor temeri iraţionale şi a persistenţei unor reprezentări pe cât de „canonice”, pe atât de anacronice, întrucât sunt incapabile să ţină pasul cu o suită accelerată şi difuză de mutaţii neprevăzute. Teodor Baconschi

Introducere de John Dicey

Carte bazată pe metoda cu 90% șanse de reușită

În sfârșit, metoda miraculoasă pe care o așteptau toți fumătorii. Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinență. Nu trebuie să ai o voință puternică. Nu ești supus(ă) unui tratament de șoc. Nu ai nevoie de un substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngrași. E ușor și plăcut să te lași de fumat cu metoda  Allen Carr.

Dacă ești fumător/fumătoare și ai cumpărat cartea pentru tine, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citești. Și ți se recomandă să fumezi în timpul lecturii!

Dacă ești nefumător/nefumătoare și ai cumpărat cartea pentru cineva drag ție, nu trebuie decât să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poți convinge, citește-o tu, pentru că ultimul capitol te învață cum să transmiți mesajul cărții celor din jur. Și – mai important decât orice – cum să-ți împiedici copiii să se apuce de fumat.

Metoda ușoară a lui Allen Carr are peste 90% șanse de succes. Ea se bazează pe experiența proprie a autorului, care după o lungă „carieră“ de mare fumător a trecut brusc de la 100 de țigări pe zi la zero. Consecința a fost cartea de față, cu tradu­ceri în mai toate limbile globului și multe milioane de exemplare vândute, și clinicile „Allen Carr“ din întreaga lume, celebre pentru faptul că îți rambursează banii dacă nu reușesc să te vindece de fumat.

O primă ediție a acestei cărți a apărut în 2004.  Prezenta ediție reprezintă versiunea actualizată  a bestsellerului internațional În sfârșit nefumător.

„Dăm de proști la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, la piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide,biserici și asociații. Ne amuză, ne enervează, ne plictisesc, ne deprimă, iar uneori sînt chiar chitiți să ne facă rău. Ce ne facem, așadar, cu atîția proști? Cum facem să nu ne strice cheful de viață, să nu ne contamineze, să nu ne prindă în capcana prostiei lor? Și cum evităm capcanele prostului interior care sălășluiește în fiecare dintre noi?” - Theodor Paleologu

O carte care oferă nu doar posibile răspunsuri, ci și context pentru aceste întrebări, pornind de la rădăcinile prostiei și trecînd prin soluțiile cîtorva minți strălucite sau curente de gîndire de-a lungul istoriei – de la Socrate la cinici, stoici sau creștini și pînă la Erasmus, Voltaire, Caragiale, Flaubert sau... Paleologu însuși.

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure și doctor în filosofie politică, predă în prezent la Casa Paleologu.

THEODOR PALEOLOGU, fost elev al École Normale Supérieure, doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) și al Universității Ludwig-Maximilian (München), cercetător postdoctoral la Notre Dame și Harvard, a predat la Bard College Berlin, a fost ambasador la Copenhaga și ministru al Culturii, iar în prezent predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, a mai publicat Patologiile puterii și Cine mai oprește Apocalipsa? (ambele în 2025).

Cartea aceasta se apleacă asupra unor dezbateri care obsedează în prezent societatea: teoria genului, drepturile animalelor și eutanasia. Ele au dat contur unor noi forme de activism, iar disciplinele care le abordează – studiile de gen (gender studies), studiile despre „emanciparea animalelor“ (animal studies), respectiv bioetica – s-au impus deja în mediul academic occidental. Totuși, când citim textele fondatorilor acestor discipline (John Money, Judith Butler, Peter Singer, Donna Haraway și alții), ne dăm seama că, dincolo de bunele lor intenții declarate, se desprind consecințe absurde, dacă nu chiar abominabile.

Jean-François Braunstein a parcurs miile de pagini ale acestor gânditori atât de influenți azi și le-a analizat ideile, contradicțiile, experiențele personale. A găsit în noile teorii aceeași eroare fundamentală: dorința de a șterge toate granițele – dintre sexe, dintre animale și oameni, dintre vii și morți. Concluzia e, dimpotrivă, un apel la confruntarea cu aceste granițe, care sunt parte din identitatea noastră și ne conferă substanță: să nu dăm uitării umanitatea de dragul unei filozofii care a luat-o razna!

„Un eseu de neratat, care arată că, dincolo de scopurile nobile pe care le afișează, teoriile abstracte contemporane au consecințe terifiante.“ — Le Figaro

„O carte aprigă și cu mult haz, totodată solidă și bine argumentată, despre excesele filozofice cu atât mai îngrijorătoare cu cât par să fie pavate cu cele mai bune intenții. O surpriză excelentă.“ — Atlantico

Cu ilustraţiiile autoarei

Peter Haas are 12 ani și își petrece vara străbătând catacombele care străpung împrejurimile orașului Kronburg, în căutare de comori de piraţi. Ceea ce descoperă însă întrece cu mult orice închipuire: numele ei e Ada, are 14 ani și e fantoma unei fete care a trăit în Evul Mediu. A rămas printre oameni, nevăzută de aceștia, ca să caute coroana pierdută a unui rege, de care depinde soarta ţinutului și a locuitorilor săi.

Căutările îi poartă pe cei doi prin locuri pline de taine – Biserica Neagră, fântâna vechii cetăţi de pe munte, Bastionul Ţesătorilor –, le scot în cale personaje bizare și le pun la încercare curajul, prietenia, agerimea minţii și generozitatea.

Vor găsi coroana? O va păstra Peter pentru el, sau va ști să-i împartă puterea cu alţii? Și ce va face Ada, atunci când va trebui să aleagă dacă să rămână sau nu printre oameni?

Dacă vei avea curaj să dai pagina și să intri în poveste, vei afla.

„O coroană dispărută. Catacombe tenebroase, bătălii uitate de timp și un mister care se adâncește cu fiecare capitol. Cu o imaginaţie debordantă și o forţă narativă remarcabilă, Ana Alfianu ne poartă într-o călătorie captivantă, unde trecutul, aventura și descoperirea de sine se împletesc într-o poveste care te prinde de la prima până la ultima pagină.“  — ALEX MOLDOVAN

ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ș”tefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Ț˜uculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ș”tefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).

Premiul Osamu Dazai 2020

De la apariție, în 2020, până astăzi, Jurnalul unui vid, roman câștigător al prestigiosului premiu Osamu Dazai pentru debut, care s‑a remarcat prin originalitate în ficțiunea japoneză actuală – o combinație surprin­zătoare de introspecție și critică socială rafinată, învăluită într-un umor ușor absurd –, a fost publicat în douăzeci și cinci de țări. Tradus în engleză, a figurat printre cele mai bune cărți ale anului 2022 alese de The New York Times Book Review, The New Yorker, Financial Times și Literary Hub, iar New York Public Library și National Public Radio l-au inclus în topul celor mai apreciate cărți din același an.

Debut îndrăzneț, surprinzător și subversiv, Jurnalul unui vid explorează cu acuitate maternitatea și dificultățile întâmpinate de femei pe parcursul vieții profesionale. La treizeci și patru de ani, Shibata își schimbă locul de muncă pentru a scăpa de hărțuirea sexuală. Noul început nu-i aduce însă egalitatea dorită, iar o farsă neplanificată se transformă într-un joc care îi modelează treptat realitatea. Într-un roman devenit un reper al literaturii feministe, Emi Yagi îmbină satira fină, punând în lumină absurditatea normelor sociale, cu o poveste memorabilă despre puterea interioară a protagonistei.

„Jurnalul unui vid construiește una dintre cele mai convingătoare pledoarii pentru subiectivitatea feminină, pentru temperamentul creativ al femeilor și viața lor interioară bogată.“ — The New Yorker

„Puține romane își îndeplinesc promisiunea de critică socială revelatoare. Dar unul cu adevărat bun precum acesta îi poate ispiti chiar și pe cei mai sceptici cititori. Yagi are darul de a surprinde cu finețe ironia infinită a temei alese.“ — The New York Times

„Yagi este noua stea a literaturii japoneze pe cale să devină mare și la noi […]. Romanul ei este incitant prin tema lui subversivă.“ — The Independent

„Bogat în nuanțe… Reprezintă un portret social captivant despre izolarea modernă și modul în care ceilalți pot distorsiona valoarea de sine a unui individ.“ — New York Public Library

Scriitoarea japoneză EMI YAGI s-a născut în 1988 și locuiește în prezent în Tōkyō, lucrând ca editor la o revistă pentru femei. În 2020 publică primul roman, Jurnalul unui vid (Kūshin techō; Humanitas Fiction, 2026), câștigător, în același an, al renumitului Premiu Osamu Dazai pentru debut. Cartea a fost bine primită internațional și tradusă în douăzeci și cinci de țări, ajungând în scurt timp un titlu emblematic în literatura contemporană japoneză. În 2025, autoarea a publicat a doua sa carte, When the Museum is Closed.

„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu.“ —  TATIANA NICULESCU

„Literatura română este una și indivizibilă”, afirmă Mircea V. Ciobanu încă de pe prima pagină a sintezei sale, refuzând enclavizarea „literaturii basarabene”, pe care destui critici și istorici literari au comis-o și încă o comit, dacă nu intenționat, cel puțin rezidual. Dar uneori normalitatea, chiar în formele ei evidente, trebuie documentată și promovată. Lucrarea de față, care favorizează „o perspectivă a cititorului”, ne pune în fața unei panorame ample, în care sunt înregistrate în primul rând cărțile relevante apărute în ultimii 35 de ani. Accentuez: cărțile, nu grupările, curentele literare, autorii cu plasările lor ideologice într-un câmp cultural vast, cel „regional”, al „literaturii basarabene”, angajat permanent în căutarea unei identități, simultan cu naturalizarea în câmpului mai vast al literaturii române în ansamblul ei. Iar alegerea este cea mai potrivită, pentru că, după ce a ieșit din cadrul geo-politic sovietic, după ce și-a asumat la nivel tematic, dar și structural relația cu trecutul recent, traumatizant adesea, după ce a reconstruit literar o identitate abuzată decenii la rând, literatura care s-a scris în stânga Prutului a livrat opere de neignorat pentru întregul sistem, fie el identitar sau ideologic, fie estetic sau stilistic al literaturii române contemporane. Mircea V. Ciobanu oferă, prin această lucrare, un ghid esențial de lectură, care ne pune în fața unei evidențe: cărțile scrise în ultimele trei decenii și jumătate în Republica Moldova alcătuiesc o parte consistentă a literaturii române contemporane. E un prilej pentru cititorii și criticii din țară să conștientizeze definitiv această realitate. Bogdan Crețu

Unele cărți nu se cer înțelese ca un manual de citire. Adevărul lor nu se expune, ci circulă printre rânduri, ase­menea apei freatice. Lumina într-o oglindă răsturnată nu spune o poveste de dragul narațiunii; este locul în care ajungi când nu mai ai unde fugi.

Cuvintele nu construiesc lumi, ci reflectă ceea ce a fost ascuns, rănit, lăsat în tăcere. Aici, memoria nu este trecut, ci o prezență activă, pulsând dureros în conștiință. Fiecare fragment funcționează ca o reflexie inversată: luminează fără să mângâie, dezvăluie fără să explice.

Fiecare tăcere este o întrebare nerostită. Fiecare capitol – o ușă care seduce spre o lume interioară unde vinovăția, iubirea, pierderea și speranța caută un echilibru precar, sub amenințarea permanentă a ruperii.

Cartea nu oferă consolare. Ea așază cititorul, pentru o clipă, în vizorul propriului adevăr. Iertarea nu vine din afară; începe acolo unde judecata de sine încetează să mai fie o formă de cruzime.

Fiecare frază sapă cu răbdarea unui acid lent. Întunericul nu este un capăt de drum, ci o chemare. O lumină extrasă din adânc, nu din suprafață.

Lumina într-o oglindă răsturnată propune nu salvarea, ci o posibilă redempțiune prin luciditate. Iar la capătul acestei traversări, dacă ai curajul să o duci până la capăt, s-ar putea să descoperi că lumina pe care o căutai nu vine din afara ta.

Ea ești tu – în nebunia lumii.

De la Apel către lichele (1989) la Strigoii noștri (2026) se întinde arcul de timp al unei declarații de dragoste pentru România, dar și, în oglindă, al unei la fel de statornice declarații de război împotriva politicienilor, demnitarilor sau poeților de curte lipsiți de scrupule și neiubitori de țară. Pătimaș și revoltat, autoironic și nu o dată cu umor amar, Gabriel Liiceanu îi cheamă pe aceștia la lumina adevărului. „Ce faceți cu noi?“ pare el să întrebe. „Ce ne facem cu voi?“ „Nu mi-am făcut iluzia că «lichelele noastre», asemeni personajelor din romanele dostoievskiene, sub biciul lui Dumnezeu și al cutremurului conștiinței, vor fi atinse într-un târziu de remușcare și căință. Uneori am sperat că, rămase în trecut, nu ne vor bântui ca niște strigoi ieșiți din groapa istoriei în care am trăit câteva decenii. Ce să fac dacă îmi pasă de țara mea? Nici după 35 de ani, tot n-aș vrea să cred că partida e pierdută. Cum să accept că această țară, care-i dă ființei mele un temei, poate fi făcută praf de niște arătări persistente, de niște «silabe imprimate pe dos» din cartea umanității?“ — GABRIEL LIICEANU

„Scriitor de mare forță și mare eleganță (aflat, așa cum se vede la fiecare pagină ori paragraf, în stare de grație), Ioan Stanomir rotunjește, odată cu această carte, un triptic fără termen de comparație, cel puțin în literatura noastră. Și, se va remarca încă de la primele paragrafe ale acestei atât de frumoase cărți, e un cuvânt care apare des, ritmic, aproape obsedant. Un fel de dirijor de mantre, un fel de marker rafinat al unor versete speciale (melancolice, delicate și, mai ales, ale iubirii). Și­urile de aici cadențează, dantelează fin un discurs al unei etici a neuitării și al unei estetici discrete a inteligenței inimii. Și poate că această carte ne invită și ne ajută să cădem pe gânduri și să privim în noi înșine. Și poate că este un fel de undă de tracțiune care ne va duce adânc în istorie – în cea mai vastă istorie, aceea a sufletului. Și poate că fiind bine, cât mai bine ancorați în această istorie, vom înțelege mai limpede ce înseamnă să locuim – și să privim către – un timp privilegiat. Un timp al culturii – al literaturii, în mod aparte – și al iubirii.“ — CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU

Dintre numeroasele interviuri acordate de Ana Blandiana în ultimii ani publicațiilor din străinătate, cele 36 reunite în acest volum decupează aceeași conștiință morală bine cunoscută publicului român, directă, limpede, chiar necruțătoare câteodată. Dincolo de convențiile specifice convorbirilor, răzbat aici ca niște fire roșii aceleași trei coordonate constante în opera scriitoarei: memoria ca formă de justiție, salvarea prin cultură și libertatea ca valoare absolută. Tonul martorului moral care a fost vreme de decenii Ana Blandiana rămâne mereu egal cu sine în dialogul continuu cu timpul său. Iar reflecțiile asupra identității europene și a sensului culturii cuprinse în interviuri vin ca un avertisment, dar și ca o cale de salvare colectivă, într-o lume copleșită de ideologii, cinism și crize identitare de tot felul. Cartea aceasta devine astfel o veritabilă meditație despre rezistența prin poezie, despre scris și memorie ca îndatoriri etice, despre pri­mej­diile corectitudinii politice sau ale abdicării de la valorile umaniste – și atâtea alte teme de cele mai multe ori evitate, din lașitate sau comoditate, de societatea contemporană. „De la distrugerea memoriei la corectitudinea politică, de la vulgaritatea generalizată la corupția generalizată, la singurătatea și indiferența generalizate, de la crima organizată la violența filmelor de serie B care ne umplu ecranele și monitoarele, de la cultivarea urâtului, marginalizarea binelui și impunerea egoismului, există o mie de teme pe care rezistența morală și estetică prin cultură se poate exersa și este în continuare necesară. Rezistența prin cultură este chiar mai necesară azi decât ieri. Mai mult de jumătate din viață am trăit într‑o societate în care libertatea era visul secret și de neatins al fiecăruia. Pentru că libertatea este o noțiune vectorială, ea strălucește mai ales pe drumul înspre ea și există cu adevărat doar în mintea celor care luptă să o dobândească. În rest, după ce o ai, când nu mai e amenințată, când nu mai ai nevoie de curaj pentru a fi liber, libertatea devine leneșă, iar libertatea care nu e întrebuințată este un păcat de moarte.“ — ANA BLANDIANA

Antologie întocmită de Andrea Kirk Assaf și Kelly Anne Leahy

„Nimeni nu va reuși vreodată să fie original dacă va căuta cu tot dinadinsul originalitatea; în schimb, dacă încerci pur și simplu să rostești adevărul (fără să te preocupe în mod special de câte ori a fost rostit înainte), atunci, de nouă ori din zece, vei fi original fără să-ți dai seama.“ — C.S. LEWIS

„C.S. Lewis este apologetul ideal pentru cei pe jumătate convinși, pentru cei de bună-credință care ar dori să fie creștini, dar care constată că intelectul le stă în cale. — ANTHONY BURGESS

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatură engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge. A fost un vorbitor de excepţie, fiind îndrăgit de studenţii săi, asupra cărora a exercitat o influenţă profundă şi durabilă. A scris peste treizeci de cărţi, adresate publicului larg. Operele sale, traduse în peste treizeci de limbi, vândute în milioane de exemplare – unele dintre ele (Chronicles of Narnia, bunăoară) popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema –, continuă să atragă, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Deși apărută într-o parte a lumii în care se iviseră deja primele mari civilizații, lumea greacă avea să dea formă istoriei și să ne învețe „rostul minții noastre“. În paginile acestei lucrări remarcabile, devenită o introducere clasică în cultura elină, H.D.F. Kitto descrie și explică miracolul grec fără să îl epuizeze, cu un spirit ascuțit și un stil viguros, transformând cronica trecutului într-o experiență intelectuală vie.

Inima acestei lumi fascinante a fost polisul – nu doar o formă de organizare statală, ci o comunitate vie, o familie extinsă, mediu în care omul își putea dezvolta pe deplin facultățile fizice și intelectuale. Aici s-a cristalizat idealul de areté, căutarea neobosită a excelenței umane sub toate formele ei, de la forța și agilitatea atletului la profunzimea filozofului și elocința cetățeanului.

Această carte nu este un manual sec de istorie, ci povestea unui popor care a conciliat bucuria pătimașă de a trăi cu logica și rațiunea, lăsând posterității o lecție atemporală despre libertate și frumusețe. Povestea unui popor aflat în căutarea totalității, care a reușit să transforme fiecare act al existenței – de la jocurile de pe stadion la dezbaterile din agora și spectacolele de teatru – într-o sărbătoare a demnității de a fi om deplin.

H.D.F. KITTO s-a născut în 1897, la Stroud, Gloucester. A urmat Crypt Grammar School, unde, după cum mărturisea chiar el, a fost înduplecat cu mare iscusință de un magistru de acolo să studieze limba greacă veche, iar Kitto i-a rămas veșnic îndatorat. A studiat limbile clasice la Universitatea din Glasgow, începând cu 1920, iar din 1944 a devenit profesor de greacă la Universitatea din Bristol, și profesor emerit din 1962, la aceeași universitate. În această perioadă a publicat lucrări ca Greek Tragedy, Form and Meaning in Drama, Sophocles: Dramatist and Philosopher, alături de traduceri din tragediile lui Sofocle. A călătorit și în Grecia, scriind cu acest prilej o carte foarte apreciată, In the Mountains of Greece. Profesorul Kitto a fost căsătorit și a avut doi copii. A murit în 1982. În necrologul său, The Times spunea că lucrările lui au „o coerență intelectuală, o ascuțime a spiritului și un stil viguros“. Însă el va fi amintit mereu pentru această remarcabilă introducere în cultura Greciei antice, volum care a avut și va continua să aibă o infl uență profundă asupra generațiilor de studenți clasiciști.

Trăim vremuri de profundă criză morală; valorile umaniste comune s-au erodat. Individualismul, polarizarea exacerbată de mediul online, provocările tehnologiei și ale noilor curente ideologice iscă pretutindeni neîncredere, agresivitate în spațiul public, demagogie, izolare socială.

De la acest tablou al societății contemporane pornește argumentația filozofului și teologului Jonathan Sacks, care face o pledoarie pentru regăsirea valorilor morale și a spiritului de comunitate sub semnul toleranței și al dialogului interconfesional. Societatea liberă este o „operă morală“, care nu se poate susține doar prin legi și piețe. Statul poate impune reguli, economia poate genera prosperitate, dar ele nu pot construi, singure, legătura dintre oameni.

Aici intervine rolul esențial al societății civile. Ca soluție pentru coagularea ei, Sacks propune reîntoarcerea la o „cultură a legământului“, care presupune angajamentul voluntar al indivizilor de a trăi împreună în baza unor valori împărtășite: încredere, empatie, întrajutorare, solidaritate, sentimentul responsabilității colective. Doar astfel mai poate fi slujit binele comun în secolul XXI. În joc, spune autorul, este însuși viitorul nostru ca societate.

„Această ultimă carte a lui Jonathan Sacks se citește ca o sinteză a operei sale de-o viață: un dar binevenit și un punct de pornire pentru dezbatere.“ — The Washington Post

„Sacks expune, fără a se lăsa copleșit de pesimism sau inerție, complexitatea problemelor cu care ne confruntăm. Și vine cu soluții pragmatice, arătând că ne putem consolida comunitatea morală în câțiva pași ușor de făcut: fii prezent, fii bun cu semenii tăi, asumă-ți o parte din responsabilitate pentru cei mai vulnerabili membri ai societății. Iar pildele din experiența personală a autorului ne oferă speranță pentru viitor.“ — TLS

„Lordul Sacks a fost o veritabilă sursă de înțelepciune și bună judecată, promotor al valorilor morale, un far călăuzitor pentru toate națiunile. Am găsit în el un îndrumător de încredere, un maestru plin de inspirație și un prieten credincios.“ — Regele Charles III

Cartea lui Kaya Șahin redă, cu o forță narativă și analitică rar întâlnită, complexitatea uneia dintre cele mai fasci­nante figuri ale istoriei. Departe de imaginea romantică a monarhului oriental, cartea îl prezintă pe Soliman nu doar ca pe un conducător vizionar, ci și ca pe un om prins între ambiție, credință, datorie și vulnerabilitate. Sprijinindu-se pe surse otomane și europene, autorul reușește să reconstituie epoca în care Imperiul Otoman era o adevărată superputere, un actor esențial într-o lume aflată în plină transformare – o lume a noilor descoperiri geografice, a reformelor religioase și a confruntărilor pentru supremație globală.

Scrisă elegant, biografia de față depă­șește granițele istoriografiei tradiționale, oferindu-ne o perspectivă proaspătă asupra modului în care s-a construit imaginea marelui sultan și asupra realităților care au stat la baza ei.

Cu o erudiție impre­sionantă și un stil captivant, Kaya Șahin transformă destinul lui Soliman într-o poveste despre ambiție, artă, credință și fragilitatea gloriei – o istorie care ne arată că adevărata măreție nu stă doar în cuceriri, ci și în felul în care un conducător înțelege lumea și locul său în ea.

„Kaya Șahin nu expune doar viața sultanului Soliman, ci istoria unei epoci“. — STEPHEN KINZER

În această biografie de referință, eminentul istoric Pierre Grimal creionează cu mare virtuozitate stilistică și exegetică portretul ultimului dintre „cei cinci împărați buni“.

Sfâșiat între chemarea căutării filozofice și a introspecției și datoria de a salva un imperiu amenințat de barbari, de ciumă și de crize sociale, Marcus Aurelius a fost una dintre cele mai luminoase – și mai tulburătoare – figuri ale Romei antice. Adept al unei filozofii stoice epurate de orice dogmatism, îmbinând într-o manieră profund personală virtuțile tradiționale ale filozofiei grecești cu cea, favorită, a Indulgenței, marele împărat a fost un trimis al providenței într-o perioadă crucială pentru supraviețuirea civilizației romane.

Monografia lui Pierre Grimal ni-l înfățișează pe Marcus Aurelius în întreaga sa complexitate de gânditor și suveran pentru care puterea a însemnat, mai presus de orice, responsabilitate și sacrificiu personal. Pentru oricine vrea să înțeleagă resorturile coerenței dintre acțiunea politică și viziunea filozofică și, în egală măsură, pentru pasionații de istorie antică, această carte rămâne o lectură esențială.

Istoric și latinist de prestigiu, membru al Academiei Inscripțiilor și Literelor, Pierre Grimal este unul dintre cei mai profunzi exegeți ai civilizației romane. Îmbinând rigoarea academică și erudiția clasică cu o remarcabilă forță narativă, cărțile sale rămân repere esențiale pentru înțelegerea spiritului latin.

Prix Jan Michalski de Littérature 2025

Considerată una dintre cele mai puternice voci ale ficțiunii latino-americane contemporane, Guadalupe Nettel este creatoarea unui univers unic, numit de critica literară „universul Nettel“. Povestea fiicei, roman finalist la International Booker Prize în 2023 și distins cu Prix Jan Michalski de Littérature în 2025, explorează multiplele expresii ale maternității și formele pe care le poate lua familia în lumea de azi. Una dintre recomandările cele mai entuziaste ale cărții a fost făcută de cântăreața Dua Lipa, care a inclus ediția în engleză în recomandările de lectură ale clubului de carte pe care l-a fondat.

Spre finalul unei sarcini dorite și așteptate, Alina află că fiica ei nu va supraviețui nașterii. Ea și soțul său sunt îndemnați astfel să parcurgă un proces dureros, de acceptare și doliu. Micuța se agață însă de viață cu o forță care îi uluiește pe medici și pe apropiați deopotrivă. Laura, cea mai bună prietenă a Alinei, înregistrează cu acuitate transformarea celor doi soți în părinți, și mai cu seamă felul în care Alina își asumă maternitatea. Nimic nu este omis: îndoielile, sentimentul de vinovăție, gelozia, oboseala, bucuria frenetică adusă de o mică reușită, speranța, căile nebănuite prin care iubirea, adesea de neînțeles, umple goluri și șterge suferințe.

„În romanul Povestea fiicei, Guadalupe Nettel redă cu mare autenticitate viața așa cum este ea trăită în cotidian, conducându-ne către miezul singurelor lucruri care contează cu adevărat: viața, moartea și relațiile noastre cu ceilalți. Toate acestea sunt cuprinse în experiența maternității, pe care acest roman o explorează și o aprofundează.“ — Annie Ernaux

„Guadalupe Nettel este liberă. A luptat cu tenacitate, încă de la prima sa carte, pentru a elimina dogmele învechite și adevărurile moștenite, iar meritul ei este remarcabil: chiar și sub cele mai întunecate orizonturi, a reușit să-și construiască propriul discurs narativ îndrăzneț, un mod unic și curajos de a fi în lume. Este o voce esențială a noii literaturi latino-americane.“ — Enrique Vilas-Matas

 „Măiestria lui Guadalupe Nettel, talentul său prodigios îl fac pe cititor ca, la sfârșitul romanului Povestea fiicei, să privească uimit lumea care îl înconjoară, eliberat, în sfârșit, de tiparul normalității teoretice. Pentru că realitatea încă ne poate surprinde, dacă ne dăm voie să fim surprinși.“ — ABC Cultural

„Un roman despre diferitele moduri de a forma o familie, care m-a făcut să mă gândesc ce onoare e să ai grijă de cineva pe care-l iubești cu adevărat.“ — Dua Lipa

Premiul Nobel pentru Pace 2014

Autoarea bestsellerului Eu sunt Malala

Aruncată în lumina reflectoarelor la doar cincisprezece ani, după atacul brutal al talibanilor asupra sa, Malala Yousafzai a devenit rapid un simbol internaţional al curajului şi al rezilienţei. Dar departe de mulţimi şi de camerele de filmat, a petrecut ani întregi încercând să-şi găsească locul într-o lume necunoscută. În Regăsire, Malala ne poartă pentru prima dată dincolo de titlurile din ziare, în miezul unei poveşti sensibile, surprinzătoare şi autentice, dar şi pline de umor şi tandreţe. Regăsire vorbeşte despre prietenie şi prima iubire, despre anxietate şi descoperirea de sine, despre cum să nu te trădezi când toată lumea vrea să-ţi spună cine eşti. Malala scrie despre drumul de la adolescenta singuratică din liceu la studenta nechibzuită şi, în cele din urmă, la tânăra femeie împăcată cu propriul trecut. Această autobiografie memorabilă este felul în care Malala alege să facă din nou cunoştinţă cu lumea, împărtăşindu-ne felul cum şi-a dus viaţa atunci când cele mai nefaste momente ameninţau să-i definească povestea şi cum a căutat libertatea care i-a permis să descopere cine e cu adevărat.

„Credeaţi că o cunoaşteţi pe Malala? Mai gândiţi-vă! Aici o întâlnim în toată sinceritatea şi făcând curajul să pară ceva ce putem manifesta cu toţii.” (O, The Oprah Magazine)

„Regăsire ne-o arată pe Malala luptând să-şi recupereze povestea propriei vieţi – respingând constrângerile şi contradicţiile unei copilării protejate şi ale faimei dobândite subit.” (The Guardian)

„O cronică deosebit de intimă şi profund umană despre maturizarea unei autorităţi morale.” (The New York Times)

„Un text onest, fermecător şi plin de empatie, scris de o femeie care a rămas la fel de hotărâtă ca în adolescenţă.” (Kirkus Reviews)

Malala YOUSAFZAI este cea mai tânără laureată a Premiului Nobel, activistă pentru educaţie, autoare de bestsellere şi investitoare în sportul feminin. S-a născut în Mingora, Pakistan, în 1997 şi a absolvit Oxford University în 2020.

Giuliano da Empoli pornește de la o constatare tulburătoare: ceea ce pare dezordine, scandal și improvizație în politica contemporană este, de fapt, rezultatul unei inginerii sofisticate a emoțiilor colective.

Asemenea unui carnaval permanent, scena politică este dominată de lideri care sfidează regulile, transformă defectele în virtuți și convertesc minciuna, conflictul și provocarea în capital electoral. În lumea lui Donald Trump sau a lui Viktor Orbán, haosul pare spontan. În realitate, el este atent proiectat. În spatele populismului global acționează o rețea discretă de strategi politici, experți în date, psihologi, fizicieni și specialiști în rețele sociale. Sunt inginerii haosului. Ei pot să răstoarne alegeri, pot să miște o țară de pe traiectoria sa istorică, știu să transforme furia publică în putere.

Furia antisistem, discursul antielite, viralitatea online și neîncrederea în instituții redesenează rapid harta politică, sub ochii unei societăți încă nepregătite să le descifreze. Aceste mecanisme s-au extins și s-au rafinat, infiltrându-se inclusiv în democrațiile fragile din Europa Centrală și de Est. Cartea aceasta este un demers esențial de explorare a manipulării, a tehnologiei și a noii fețe a puterii politice, într-o lume în care algoritmii votează înaintea oamenilor.

„Carnavalul nu mai e o ocazie de a lua în derâdere, preț de câteva ore, ordinea politică a lumii, ci a devenit regula cotidiană a competiției pentru putere sau a exercitării acesteia. Așa descrie Giuliano da Empoli populismul hrănit de tehnologiile de azi. A rezultat un eseu plin de informații și de anecdote politice, care te înfioară sau te pune pe gânduri.“ — CRISTIAN PREDA

Tripticul din care este alcătuit romanul autobiografic Vremea iubirii surprinde anii contactului dureros dintre lumea veche şi cea nouă, anii consolidării regimului comunist în Albania. De aici se naşte şi tensiunea care străbate cartea. Eroii săi sunt înfățișați la începutul marilor provocări ale adolescenţei, când cunosc frumusețea prieteniei, experienţa durerii, bucuria descoperirii, dar află și că există libertatea conștiinței. În ciuda melancoliei inerente, Kadare își salvează personajele prin umor și ironie. Volumul de față întregește parcursul autobiografic din opera lui Kadare, acoperind o parte din perioada petrecută de autor în orașul natal Gjirokastra, ca o avanpremieră a marelui roman Amurgul zeilor stepei.

Trei prieteni, elevi de gimnaziu în Albania postbelică. Dacă funcționarii poartă pălărie, atmosfera e mai calmă; dacă o schimbă rapid cu șapca proletară, toată lumea e temătoare și își cumpănește fiecare gest. Pe băieți îi preocupă însă alte lucruri: unul ar vrea să ajungă scriitor renumit, și creația lui să pună în umbră până și lirica bulgară. Altul, încurajat să fie demn urmaș al lui Pavlik Morozov, își acuză mama de decadență fiindcă e... însărcinată. Iar cel de-al treilea are o pasiune nebună pentru timbre și secrete. Vântul tăios al represiunii politice se instaurează inexorabil pe străzile orășelului lor, dar i se ține piept cu inocență și prin gesturi mici, ce încă restabilesc umanitatea.

„Ismail Kadare a fost unul dintre acei scriitori pentru care scrisul este o luptă; dintre cei care smulg fiecare cuvânt tăcerii, pentru care fiecare rând poate să sporească povara procesului-verbal, iar fiecare roman riscă să devină epitaful propriei cariere.“ — Președinția franceză, mesaj la dispariția lui Ismail Kadare, iulie 2024

„Opera lui Kadare trebuie citită pentru a scăpa de amnezie.“ — Radio France

„Kadare a afirmat în mai multe rânduri că cititorii și criticii săi nu ar trebui să acorde prea multă atenție contextului. În sprijinul acestui fel de a-l citi, aș sublinia că maniera lui Kadare de a povesti și natura scrisului său nu s-au schimbat deloc în ultimii șaizeci de ani, deși contextul social, geografic și politic s-a modificat radical. E ca și cum întreaga lume imaginară a lui Kadare ar fi apărut complet formată de la început, iar cele patruzeci sau cincizeci de povestiri și romane pe care le-a scris de atunci nu ar fi decât fragmente dintr-un întreg mai mare, coerent și nealterat.“ — David Bellos, World Literature Today

De la Apel către lichele (1989) la Strigoii noștri (2026) se întinde arcul de timp al unei declarații de dragoste pentru România, dar și, în oglindă, al unei la fel de statornice declarații de război împotriva politicienilor, demnitarilor sau poeților de curte lipsiți de scrupule și neiubitori de țară.  Pătimaș și revoltat, autoironic și nu o dată cu umor amar, Gabriel Liiceanu îi cheamă pe aceștia la lumina adevărului. „Ce faceți cu noi?“ pare el să întrebe. „Ce ne facem cu voi?“

„Nu mi-am făcut iluzia că «lichelele noastre», asemeni personajelor din romanele dostoievskiene, sub biciul lui Dumnezeu și al cutremurului conștiinței, vor fi atinse într-un târziu de remușcare și căință. Uneori am sperat că, rămase în trecut, nu ne vor bântui ca niște strigoi ieșiți din groapa istoriei în care am trăit câteva decenii. Ce să fac dacă îmi pasă de țara mea? Nici după 35 de ani, tot n-aș vrea să cred că partida e pierdută. Cum să accept că această țară, care-i dă ființei mele un temei, poate fi făcută praf de niște arătări persistente, de niște «silabe imprimate pe dos» din cartea umanității?“ — GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

Lecția de greacă, tradus în peste douăzeci și cinci de țări, „Cartea anului 2023“ în publicațiile The New Yorker, Time, Kirkus Reviews, Publishers Weekly, este un roman despre pierdere, iubire și despre limbajul reinventat dincolo de formele sale obișnuite. Ochii nu trebuie neapărat să vadă, buzele nu trebuie neapărat să rostească pentru ca doi oameni să se dezvăluie unul altuia și astfel să se salveze.

Într-un Seul agitat și indiferent, doi străini rătăcesc, fiecare captiv în propriul exil. Ea nu mai poate vorbi. El, curând, nu va mai putea vedea. Ea și-a pierdut mama, custodia copilului, echilibrul. El trăiește cu fragmente de amintiri și cu sentimentul dezrădăcinării. Se întâlnesc într-o sală de clasă a unui institut privat, unde el predă greaca veche, iar ea o învață, sperând că limba aceea o va ajuta să-și recapete vocea. Cei doi se observă, mai întâi indiferenți, apoi curioși, iar când tăcerea ei și nevederea lui sunt obligate să comunice, cei doi descoperă că dragostea poate începe exact acolo unde limbajul se destramă.

„Uluitor de frumos… Han Kang este ca întotdeauna cea mai pătrunzătoare scriitoare: ea extinde universul senzorial. O citesc, gândesc alături de ea și privesc lumea prin ochii ei.“ — Max Porter

„Deopotrivă scrisoare de dragoste adresată limbajului și critică a acestuia, Lecția de greacă este un roman de o precizie aproape sculpturală. Una dintre cele mai intime opere ale lui Han Kang.“ — Financial Times

„Un roman hipnotic. Han Kang se numără printre cele mai neconvenționale, intuitive și cu adevărat inovatoare scriitoare contemporane.“ — San Francisco Chronicle

„Un roman sclipitor despre puterea limbajului și a legăturilor dintre oameni.“ — New York Times

HAN KANG, născută în 1970 la Gwangju, este fiica scriitorului coreean Han Seung-won. De la zece ani a crescut în zona Suyuri din Seul, metropolă în care mai apoi a studiat literatura la Universitatea Yonsei și în care locuiește și astăzi. Și-a început cariera literară ca poetă în 1993, iar în anul următor a debutat și în proză, câștigând concursul organizat de ziarul Seoul Shinmun cu nuvela Ancora roșie. A continuat să scrie poezie, proză scurtă, eseu și cărți pentru copii. Primul roman, Cerbul negru (1998), i-a apărut la vârsta de douăzeci și opt de ani, urmat de Mâinile tale reci (2002), Vegetariana ( 2007), Cerneală și sânge (2010), Lecția de greacă (2011; Humanitas Fiction, 2026), Disecție (2014), Cartea albă (2016) și Nu ne despărțim (2021; Humanitas Fiction, 2025). Începând cu anul 2005 i-au fost acordate cele mai importante premii literare coreene. Din 2016, când primește Man Booker International Prize, urmează o pleiadă de mari premii internaționale – 2017, Premio Malaparte (Italia), 2019, Premio San Clemente (Spania), 2023, Prix Médicis Étranger (Franța), 2024, Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique (Franța), culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură acordat de Academia Suedeză în 2024. Hang Kang este considerată astăzi cea mai importantă autoare coreeană contemporană, cu traduceri în peste cincizeci de țări.

În Japonia din primii ani de după război, într-o țară învinsă și devastată și într-o societate depravată și coruptă, un tânăr artist pe nume Risuke ajunge într-un sanatoriu pentru bolnavi de tuberculoză. Aflat în căutarea sensului vieții, pe care simte că l-a pierdut, și încercând să fie un „bărbat nou”, în ton cu noua epocă în care intră țara sa, Risuke se confruntă cu o comunitate cu reguli diferite, înconjurat de pacienți, asistente și angajați care mai de care mai interesanți și mai excentrici.

Printre rândurile relatării aparent simple a vieții din sanatoriu, pe care protagonistul o face într-o serie de scrisori trimise unui prieten, transpar unele teme majore, printre care căutarea sinelui, singurătatea sau angoasa existențială.

Cutia Pandorei, a cărei apariție a fost împiedicată mai întâi de bombardarea tipografiei chiar în timp ce era imprimată cartea, apoi de cenzură, este una dintre operele care reflectă cel mai bine criza identitară care a dominat societatea japoneză postbelică.

Un ghid limpede, actual și esențial pentru a înțelege cea mai revoluționară tehnologie a epocii.

Inteligența artificială nu mai este o promisiune a viitorului, ci o realitate care ne influențează viața. Dar ce înseamnă, de fapt, „inteligența“ unei mașini? Cum a ajuns IA să învețe, să ia decizii și să interacționeze cu noi? Și, mai ales, noi mai avem vreo șansă de a o controla?

Cu o cunoaștere temeinică a informaticii și o experiență de câteva decenii în câmpul descoperirilor științifice legate de inteligența artificială, Nigel Toon ne explică pe înțeles cum funcționează IA, cum diferă de inteligența umană și ce impact are în educație, în sănătate, în afaceri sau în viața privată. Dincolo de istoria domeniului, pe care o expune magistral, autorul demontează mituri, anticipează provocări și propune soluții concrete ca IA să lucreze în favoarea noastră.

„Teama față de mașini este firească. În timpul proiecțiilor-test ale filmului de animație Shrek, mulți copii au fost foarte speriați când au văzut primele versiuni digitale ale personajului feminin principal, prințesa Fiona. Era prea realistă, iar copiii începeau să plângă de îndată ce apărea pe ecran. Fenomenul a fost observat pentru prima dată de Masahiro Mori, profesor de robotică din Japonia, sub forma unui paradox pe care l-a numit «valea ciudățeniei» (uncanny valley). Mori a arătat că, atunci când roboții sau personajele animate sunt făcute să semene puțin cu oamenii, reacția inițială este pozitivă – ni se par simpatici. Însă, pe măsură ce robotul sau animația devin mai realiste, acea senzație pozitivă se poate transforma brusc în neliniște: personajul devine straniu, tulburător. Nu mai vedem un căpcăun care exprimă umanitate, ci un om transformat în căpcăun.“ — NIGEL TOON

NIGEL TOON este o personalitate marcantă în domeniul inteligenței artificiale, frecvent invitat să ia cuvântul la evenimentele din domeniu. A fost distins cu numeroase premii, fiind pe locul 1 în clasamentul „Cele mai influente 100 de persoane care au marcat tehnologia britanică“ al publicației Business Insider și inclus de Financial Times în topul „Cei mai buni 100 de antreprenori din Regatul Unit“. Este lider de afaceri în tehnologie, antreprenor și inginer și are funcția de director executiv în trei companii de procesoare finanțate prin capital de risc, printre care Graphcore, companie pe care a cofondat‑o și care a dezvoltat un nou tip de microprocesor, special conceput pentru inteligența artificială. Înainte, a fost director executiv al unei companii de semiconductori listate la bursă, cu sediul în Silicon Valley. A fost membru în consiliile de administrație și președinte al mai multor companii din domeniul tehnologiei și este în prezent director neexecutiv în consiliul UK Research and Innovation (UKRI), organism public independent din Marea Britanie care direcționează anual peste opt miliarde de lire sterline pentru finanțarea cercetării și a inovației. De asemenea, a fost membru în consiliul economic al prim‑ministrului Marii Britanii. Nigel Toon este deținătorul a trei brevete de invenție.

Cronologie de Corina Anton

Cu o prefață de Gian Mario Anselmi

„Mergând pe urmele unor înaintași iluștri, Guicciardini dă viață unor genuri autobiografice și «judiciare» care își vor afla desăvârșirea la Montaigne. Toate acestea sunt evidente în această «Autoapărare a unui om politic» prezentată pentru prima dată aici în tălmăcire românească. Aceste nemiloase autoanalize, în care apar uneori, printre argumentele judiciare și politice, felurite profiluri subtil psihologice ale «personajului» Francesco, îndepărtate prodromuri ale acelor cercetări care peste secole vor ajunge la Freud și la Sartre pe o filieră care, în Europa, trecând prin Petrarca, Alberti, Erasmus, Machiavelli, Guicciardini și Montaigne, au marcat cu hotărâre trecerea spre subiectul modern cu complexitatea sa ce refuză orice simplificare. Poate că cele trei texte ce alcătuiesc «Autoapărarea» traduse aici nu l-au ajutat pe Guicciardini să scape de acuzațiile adversarilor săi și nici de propria lui amărăciune, dar noi, cititorii moderni, aflăm în ele o prețioasă rememorare a unor evenimente și vremuri în care nu doar destinul lui Guicciardini, ci și cel al Florenței și al Italiei întregi se schimbau definitiv.“ — GIAN MARIO ANSELMI

Prix des Libraires 2024

Roman surprinzător și fascinant, recompensat cu Prix Femina des lycéens în 2023, Prix France-Québec, Prix des Cinq Continents de la Francophonie și Prix des Libraires în 2024, Ce știu despre tine proiectează cu delicatețe, subtilitate și sensibilitate portretul unei familii sfâșiate și al unei societăți în plină transformare.

În Cairo, în anii 1980, tânărul medic Tarek își urmează destinul care i-a fost trasat. De când se știe, a răspuns la rugămințile celorlalți și s-a ridicat la înălțimea așteptărilor tuturor. I-a călcat pe urme tatălui său, un medic reputat al prosperei comunități levantine din Cairo, preluându-i cabinetul. S-a căsătorit și locuiește cu soția sa în spațioasa reședință a familiei. Totuși, când hotărăște să deschidă și un dispensar în zona cea mai umilă a orașului și îl întâlnește pe Ali, Tarek începe să pună totul sub semnul întrebării. Din acel moment, răspunsurile nu vor fi niciodată complete. Adevărul se ascunde dincolo de o ușă, dincolo de limitele cartierelor luxoase, pe celălalt mal al Nilului, sau peste ocean.

„Felul extraordinar în care Chacour dozează informațiile creează o tensiune rezolvată doar în final, când aflăm identitatea naratorului. Acest risc asumat are un efect formidabil.“ — Kirkus Reviews

„Un debut magnific care aduce la lumină secrete de familie și iubiri indestructibile.“ — L’Actualité

„O splendidă explorare a melancoliei și suferinței din dragoste.“ — Booklist

„Un captivant și emoționant roman despre dragoste și suferință, atât de bine construit, încât nu îți vine să crezi că este un debut.“ — Daily Mail

„Éric Chacour demonstrează o rară măiestrie literară și stilistică. Ce știu despre tine  se dovedește un roman somptuos, complex, fascinant. Creează dependență.“ — France Info

În 2023, la 60 de ani după debutul care l-a consacrat (Orașul și câinii), Mario Vargas Llosa oferă lumii un ultim roman, al douăzecilea – povestea unui mare idealist care imaginează un Peru al reconcilierii și fraternității, în care muzica vindecă rănile trecutului și dictează armonia viitorului.

Pentru Toño Azpilcueta, totul începe în seara când ascultă muzica lui Lalo Molfino, misteriosul chitarist damnat din Puerto Eten. În tăcerea înfiorată a publicului, Toño descifrează un adevăr înalt, căruia îi va dedica o carte (mereu rescrisă, niciodată perfectă) și îi va consacra întreaga viață.

„Am pus în Vă dedic tăcerea mea tot ceea ce înseamnă pentru mine Peru: exaltarea, tristețea, acea muzică punctată de strigăte și plânsete; așa văd eu valsul peruan și cultura mea. Acestea sunt trăsăturile noastre cele mai profunde și din această cauză îmi este atât de drag romanul.“ — MARIO VARGAS LLOSA

„Vargas Llosa ne oferă aici o superbă declarație de dragoste față de țara sa natală și muzica sa, artă care transcende diviziunile interne ale unei țări sfâșiate de istoria sa zbuciumată și de violența prezentului. […] În această ultimă capodoperă, laureatul premiului Nobel a creat o galerie edificatoare și barocă de personaje, reale sau fictive, pe care le urmărim pe tot parcursul ultimului secol.“ — Le Figaro

„Un rămas-bun elegant și melancolic al unui maestru povestaș.“ — Kirkus Reviews