Noutăți

„Evoluția speciilor prin selecție naturală și numele lui Charles Darwin țin de cultura generală a oricărui om din secolul nostru. Mai puțini au auzit însă de naturalistul Alfred Russel Wallace, care, independent de Darwin, a ajuns la o teorie identică. Cartea doctorului Cătălin Vasilescu arată felul în care celor doi oameni de știință li se intersectează destinele și scrisorile, precum și problema spinoasă a priorității unei teorii revoluționare, în secolul marilor schimbări și al oamenilor uimitori care le-au prilejuit.

Scrisă alert și echilibrat, cu argumente bazate pe documente, Dragul meu Wallace oferă – pe lângă reconstituirea impecabilă a unei pagini importante din culisele istoriei științei și din biografia lui Darwin – multe bucurii scriitoricești. Cititorii vor constata, între altele, că umorul și știința nu se exclud, iar povestea pasionantă a unei descoperiri poate deveni aproape detectivistică. Posteritatea, care l-a reținut pe Darwin, n-ar trebui să-l uite nici pe Wallace, iată pledoaria pe care o face cartea de față.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Am citit noua carte a lui Cătălin Vasilescu bucuros că mi se confirmă nu numai o reînnoită plăcere a lecturii, dar și pentru că m-am ales cu unele beneficii colaterale: 1. Admirația nu trebuie să fie niciodată idolatrie. Poți fi darwinist, fără a a-l considera pe Darwin extraterestru. Ba chiar potențându-i umanitatea prin analiza unor detalii biografice semnificative, care i-au însoțit performanța cu tatonări, neliniști, penumbre de care nimeni nu este, de regulă, scutit. Cătălin Vasilescu ilustrează astfel o vorbă a lui Ernst Mayr (pe care o citează): «istoria științei nu e hagiografie». 2. Specializarea profesională nu trebuie să excludă preocupări, căutări, reflecții care îi depășesc și îi îmbogățesc orizontul, deschizând-o spre o reflexivitate totalizantă. Cătălin Vasilescu e un medic chirurg recunoscut ca «meșteșugar» de excepție, dar asta nu-l împiedică să se confrunte, curajos, cu teme de cercetare transfrontaliere. Cărțile și conferin?ele lui îl recomandă ca pe un intelectual înclinat să privească analitic și dincolo de hotarele strictei specializări. Are ce spune și altor interlocutori decât colegilor lui de meserie, fără riscul de a divaga diletant pe teme «ingenioase» din sfera purei speculativități sau a «misterelor» istorice de tot soiul. Poți să-i fii interlocutor și fără să-i fii pacient… 3. Hărnicia cercetătoare, amploarea informației, scrupulul hermeneutic nu au decât de câștigat dacă sunt practicate cu îndemânare scriitoricească, cu participare emoțională, cu talent dialogal. Textele lui Cătălin Vasilescu nu sunt, de aceea, numai solide performanțe investigatoare, ci și probe de participare afectivă, de umor, de deschidere transcendentă. În această privință, el nu poate decât să respingă afirmația «corespondentului» său Alfred Russel Wallace, după care «poți trăi fără apetit metafizic».

Așa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să felicit Editura Humanitas pentru publicarea cărții de față și să doresc cititorilor ei – petrecere bună!“ — ANDREI PLEȘU

De ce sunt atractive benzile desenate?

Pentru că pot fi citite oriunde, pentru că folosesc un limbaj accesibil, pentru că abordează stiluri diverse și cuprind toate genurile clasice de media, de la romance la thriller, la horror și la acțiune.

Atunci când vrem să citim o narațiune într-un format vizual, putem găsi de fiecare dată ceva pe gustul nostru. Dar mai întâi trebuie să trecem peste prejudecata că benzile desenate ar fi pentru copii: benzile desenate sunt pentru oricine se bucură atunci când privește o imagine sau când trăiește o poveste.

De cele mai multe ori, desenăm ca să ne relaxăm, ca hobby sau ca meserie. Folosim desenul ca să ne exprimăm. Cu timpul, mulți renunță la această pasiune; unii dintre noi însă mergem mai departe și ne dezvoltăm abilitățile artistice.

Desenul nu este doar un mod de a ne petrece timpul liber. Desenând, construim lumi în care putem trăi de-adevăratelea!

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Ilustrații de Xin Li

Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor.

Fiți curajoși! Fiți hotărâți!

Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm!

Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului. 

Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul nemărginit și să se minuneze de lumea înconjurătoare, așa cum a făcut profesorul Hawking întreaga viață. 

Incluzând întrebări și răspunsuri la câteva subiecte științifice importante, explicate pentru tinerii cititori de Lucy Hawking, Tu și universul este lectura perfectă pentru mințile curioase.

Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice. Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor. Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea. Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.

„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete. Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat. În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“ — MICHAŁ WASIUCIONEK

„Blaise Pascal a regândit și reformulat, într-o formă fragmentară și provizorie, dar foarte impresionantă, ceea ce eu numesc proiectul creștin, adică ansamblul dogmelor sau tainelor creștine, așa cum sunt ele înțelese de mintea omenească și așa cum sunt acceptate de voința noastră, în stare să dea naștere unei forme de viață aparte. „Proiect“ nu are doar un sens logic sau lingvistic, ci și unul practic și activ, fiind vorba despre actul de a propune, un act al cărui prim și principal autor este Dumnezeu prezent în Biserica Sa.

Am căutat sprijin la Pascal pentru a găsi termenii preciși și pentru a recupera gravitatea și urgența întrebării creștine – cea a credinței creștine, a posibilității credinței creștine. Există vreun ocol, vreun artificiu prin care să poți folosi forța cuiva mai puternic decât ești pentru a formula cea mai personală întrebare? Aceasta e chestiunea ce face obiectul prezentei cărți.“ — PIERRE MANENT

În debutul cu succes răsunător și tradus în 15 limbi al scriitoarei Nikola Scott ‒ autoarea bestsellerului Fetele din livada cu meri ‒, trecutul bântuie prezentul prin remarcabila poveste din jurul unei familii în care secretele sunt cel mai puternic liant.

În inima familiei Shaw, secretele sunt păstrate la adăpostul zidurilor înalte și înconjurate de unele dintre cele mai frumoase grădini din Hartland. Legătura dintre o mamă și fiica ei se frânge în tumultul unei veri pe care tânăra Elizabeth Holloway nu o va uita niciodată. Patruzeci de ani mai târziu, prezentul scoate la iveală secrete nebănuite și transformă destine prin forța pe care doar adevărul o poate avea.

NIKOLA SCOTT s-a născut în 1973 la Kiel, în Germania, și și-a făcut studiile universitare la Tübingen, pe care le-a încheiat cu un masterat în literaturile engleză și germană. Fiind fascinată de cărți încă de la o vârstă fragedă, după absolvire a plecat întâi la New York, apoi la Londra, pentru a-și construi o carieră în dome­niul editorial. După zece ani, a decis să își urmeze visul și să devină ea însăși scriitoare. Primele sale două cărți, My Mother’s Shadow (2017) și Summer of Secrets (2018), au fost bestselleruri traduse în multe țări, prezente în topurile de vânzări din Israel și Norvegia. Cel de-al treilea roman al său, Fetele din livada cu meri (The Orchard Girls, 2021; Humanitas Fiction, 2023), a cucerit de asemenea publicul internațional. În prezent, scriitoarea locuiește la Frankfurt împreună cu soțul său și cei doi fii ai lor.

ENOLA HOLMES, SORA LUI SHERLOCK, DEZLEAGĂ UN NOU MISTER!

Doctorul Watson, prietenul celebrului Sherlock Holmes, a dispărut fără urmă! Enola Holmes, deși îngrijorată că ar putea fi descoperită de frații ei mai mari, pornește fără ezitare în căutarea lui. Pentru a trece neobservată, este nevoită să recurgă din nou la deghizări dintre cele mai istețe. Ajunsă în sufrageria doamnei Watson, ea descoperă un indiciu îngrijorător: un buchet de flori care simbolizează moartea. Cine l-a trimis? Și ce legătură există între aceste flori și dispariția doctorului Watson?

Folosindu-se din nou de cifruri secrete, de limbajul codificat al florilor și de propria ingeniozitate, Enola va răspunde la aceste întrebări, descoperind cheia a două mistere în loc de unul singur.

„O fată puternică, inteligentă și capabilă… și un mesaj important, anume că poți face orice îți propui, dacă îți dorești cu adevărat.“ — Millie Bobby Brown

Aventurile Enolei Holmes au fost ecranizate la NETFLIX în două filme avându-i ca protagoniști pe Millie Bobby Brown, Henry Cavill și Helena Bonham Carter.

Neobosit în cercetările sale, Tudor Dinu documentează, cu aceeași erudiție cu care și-a obișnuit cititorii, un subiect prea puțin studiat până acum: evoluția băilor în Țara Românească și Moldova din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când are loc trecerea de la stilul de viață de inspirație orientală la cel occidental.

Pornind de la mărturiile călătorilor străini din epocile trecute și de la puținele vestigii ale vechilor hammamuri și feredeie păstrate în zona noastră, autorul a ajuns să exploreze structuri similare din regiunea balcanică, să scoată la lumină piese autohtone din recuzita băilor, ascunse de ochii publicului în depozitele muzeelor ori în colecții private, și, pe urmele primilor vilegiaturiști, să bată drumurile în căutarea celor dintâi izvoare minerale descoperite în Principate și a stațiunilor balneare înființate în jurul lor, majoritatea cufundate în uitare azi.

În urma acestor ample expediții întreprinse de-a lungul mai multor ani, a rezultat o splendidă istorie ilustrată, o incursiune într-o epocă în care ritualurile îmbăierii și procedurile balneare alcătuiau un întreg univers, bine codificat social, al bunăstării trupești.

Selecţia textelor de Georgeta‑Anca Ionescu

„Lumina care umple în rugăciune inima nu e o lumină a cunoaşterii teoretice, ci a simţirii evidente şi iubitoare a prezenţei lui Hristos; orizontul deschis de acea lumină e un orizont al comuniunii cu Hristos, în care inima a intrat ieşind din îngustimea închisorii în limitele eului propriu, e un orizont al vieţii, al curăţiei, al bucuriei, al păcii.

Numai deschizînd sau actualizînd aceste potenţe de simţire ale inimii cugetarea se întîlneşte acolo cu Hristos. Numai acolo Hristos, Soarele mai presus de simţuri şi de înţelegere, Îşi dăruieşte sufletului care L‑a primit la botez cu credinţă razele Lui dătătoare de lumină, de căldură duhovnicească, de pace, de iubire, de bucurie.

Hristos Se iveşte în acel interior intim al omului numai cînd sufletul Îl primeşte cu credinţă şi cu iubire de bunătate sau de bunătate echivalentă cu frumuseţea (cu filocalia).“ — PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE

Christian e un tânăr ambițios, în plină ascensiune. Tot ce-și dorește pe lume sunt banii care i-ar putea oferi un statut social și fericirea. Și este pe punctul de a-i obține, ca urmare a unei tranzacții imobiliare pe care o pregătise minuțios. Pe nepusă masă, însă, începe să găsească o serie de bilețele cu mesaje ce-i sunt adresate – încurajări, sau pur și simplu poezii. Odată cu ele, în viața lui Christian apare Joshua, un motănel roșcat aparținând unei lumi de care s-a îndepărtat de prea mult timp. Pentru a dezlega misterul bilețelelor, Christian, însoțit de Joshua, se va aventura în inima naturii, uitând pentru o vreme de constrângerile sociale, și va descoperi că fericirea e posibilă și arată cu totul altfel decât își închipuise el.

Într-un stil sclipitor și cu instrumentele unei erudiții de mare calibru, marele gânditor Isaiah Berlin oferă o interpretare cu totul personală a mișcării romantice, în care vede expresia cultural-istorică a unei profunde aversiuni față de încrederea nelimitată în puterile rațiunii caracteristică tradiției filozofice occidentale. Romantismul devine astfel pentru Isaiah Berlin cea mai mare transformare care a avut loc în conștiința Occidentului, transformare cu efecte ce reverberează până în zilele noastre sub o serie aproape inepuizabilă de aspecte, mergând de la mari teorii filozofice până la pasiunea pentru antichități. Înzestrat cu un rar simț „morfologic“ în sens spenglerian, Berlin vede factori și cauze ale romantismului în fenomene extrem de diverse, a căror analiză surprinde și fascinează atât prin subtilitate, cât și prin tonul fermecător.

Portretul unei femei uimitoare, care își depășește condiția și învață din tot ceea ce trăiește, într-un roman care exploatează cu finețe istoria, moda și farmecul irezistibil al marilor iubiri. New York, 1991. Rosa Kusstatscher a construit un imperiu bazându-se pe flerul său, pe arta de a le oferi femeilor frumusețe și încredere. Dar în această seară, când se pregătește pentru cea mai importantă întâlnire din viață, siguranța ei de sine se clatină. Ținuta potrivită nu mai este doar o chestiune de gust, ci trebuie să o ajute să-și spună povestea – aceea a unei fete sărace de la munte, dintr-un sat din Tirolul de Sud, a ocupației naziste și a plecării din Italia, a speranței și durerii devastatoare încercate în Elveția; dar și pe cea despre glamour și dragoste la Paris, despre ambiție și pierdere la Rio, despre succes și reinventare la New York. O viață trăită fugind mereu de trecut, abia acum își dă seama. A cucerit lumea. Dar cu ce preț? Inspirat în parte din relatări de familie, Croitoreasa din Paris este un roman captivant, care îl poartă pe cititor pe trei continente, traversând cincizeci de ani de istorie a secolului XX.

După o călătorie care durează sute de ani pământeşti şi după ce trece printr-o gaură de vierme, echipajul din care fac parte Ari, Joni şi Marie ajunge la destinaţie. Spre bucuria tuturor, noua planetă e un paradis verde, luxuriant. Totul le pare un vis mai frumos decât orice şi-au imaginat vreodată. Tinerii exploratori spaţiali încep să se instaleze în noua lor casă, dar în curând descoperă urme ale unor forme de viaţă necunoscute. Cine sunt locuitorii acestei lumi? Le vor fi prieteni, sau duşmani? Ari şi Marie încearcă să intre în legătură cu ei, dar Olivia, conducătoarea echipajului, face tot posibilul să-i împiedice. Ce le ascunde? Şi ce secrete adăposteşte planeta Kepler62-e?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Prefață de Anca-Maria Christodorescu

După cele trei cărți ale Eseurilor în tălmăcirea lui Vlad Russo, volumul de față încheie publicarea la Humanitas a operelor lui Michel de Montaigne în traducere românească. El este alcătuit din Jurnalul de călătorie în Italia prin Elveția și Germania (1580–1581), scriere de mare interes pentru cunoașterea lumii europene de la sfârșitul Renașterii, și din cele 38 de scrisori rămase de la Montaigne – printre care cea către tatăl său despre moartea lui Étienne de La Boétie și cea adresată regelui Henric IV, adevărat testament politic al autorului. Este o întregire fericită a portretului pe care Michel de Montaigne și-l face în fiecare pagină a Eseurilor.

„Lectura Jurnalului de călătorie este o bucurie perpetuă, fiindcă Montaigne stă cu ochii larg deschiși ațintiți asupra lumii. Lăsând deoparte o posibilă ambiție diplomatică și speranța într-o vindecare a litiazei lui renale, o explicație a călătoriei pare să țină de curiozitatea lui Montaigne pentru situația religiilor și a coabitării lor în țările de limbă germană. Astfel, cu mai mulți sorți de izbândă decât ipotetica misiune diplomatică și iluzoria și frustranta cură termală, unul dintre scopurile lui Montaigne, afirmate chiar de el, era umblatul, hoinăreala, plimbarea animată de curiozitatea pentru alte moravuri, practici religioase, obiceiuri alimentare și deprinderi de a mânca. Rezultă de aici o culegere vie de observații uimitoare despre natură, arhitectură, locuințe, oameni, obiceiuri, credințe, mâncăruri. Făcute cu deplină libertate. Călătorul se dovedește atent la tot ce intră în alcătuirea „condiției umane“, iar călătoria sa dezvăluie felul în care ne putem bucura de lume.“ — ANTOINE COMPAGNON, membru al Academiei Franceze

„Ca să scape de tot ce-l apasă, Montaigne călătorește și, de-a lungul drumului, devine pildă de libertate. Nu-l interesează curiozitățile turistice, atenția îi e trezită de tot ce este diferit. Dimpotrivă, când locul e foarte cunoscut preferă să-l ocolească, fiindcă prea mulți l-au văzut deja și l-au descris înaintea lui. Vrea să poată judeca fără prejudecăți. Ca în atâtea alte lucruri, Montaigne ne învață să și călătorim. Bucuria lui supremă este să vadă oameni, pretutindeni, mereu alți oameni și alte obiceiuri. E veșnic în căutarea lor, în toate clasele sociale. Se străduiește să afle ce pasiune are fiecare – astăzi i-am spune «hobby». În ochii săi tot ce e natural e o curiozitate.“ — STEFAN ZWEIG

Ilustrația de pe copertă: Europa Regina, Sebastian Münster, Cosmographia universalis (ediția 1570)

Ilustrații de Barbara Brun

La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelep­ciune atent distilate de Éric-Emma­nuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul și pentru a-i ajuta să crească frumos.

Ce este fericirea? vrea să știe ursulețul Gaston. Grea întrebare! Bufnița Minerva, pasărea filozofiei, îi vine în ajutor, și împreună încearcă să afle de la celelalte animale din pădure ce anume le face fericite. Spre mirarea lui Gaston, rețeta fericirii se găsește însă la bunicul lui, care știe că nici banii și nici lucrurile multe și frumoase nu au valoare, ci că mai importantă decât orice este bucuria din sufletul fiecăruia, care trebuie păstrată ca pe o comoară de mare preț.

Istoria evenimentelor care au culminat cu revoluțiile de la 1821 este încâlcită, sinuoasă, țesută din faptele a sute de personaje de tot felul. Radu Oltean izbutește să o spună pe înțeles, în cuvinte și în imagini pline de viață. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, reconstituirile sale vizuale se bazează, până la detaliu, pe studiul minuțios al cercetărilor istorice și al izvoarelor: texte, artefacte, iconografie de epocă. Din toate acestea ni se developează filmul unor vremuri de un pitoresc sălbatic, un western balcanic în care fiecare scenă ne ține cu sufletul la gură. Figura lui Tudor Vladimirescu s-a înălțat din colbul și noroaiele unei margini de lume așezate la granițele a trei imperii. Europa era măturată de valul pornit din Franța lui Napoleon, care ajunsese să se spargă și în părțile noastre. Valahia Mică fusese devastată ani de zile de turcii lui Pazvante, pașa de Vidin, iar acum muscalii se luptau cu otomanii la Dunăre, în marginile Serbiei și Bulgariei. În aceste lupte a deprins Tudor meseria armelor și așa a ajuns el mai-marele pandurilor olteni. După război a venit vodă Caragea, și odată cu el ciuma, care părea că aduce sfârșitul lumii. După fuga lui, pe tronul Valahiei a urcat ultimul domn din Fanar. Veacul fanariot a luat sfârșit ca din întâmplare. Scânteia care i-a pus în mișcare și pe greci, și pe români a pornit dintr-o încrengătură de intrigi și ambiții. La scara istoriei, 1821 a fost doar primul act al unei înlănțuiri de evenimente și evoluții care a dus, după ani, la intrarea în modernitate și a românilor, și a elenilor. Pentru oamenii de-atunci însă, acel an a însemnat un șir de suferințe cumplite și de vise frânte. Ridicând oastea pandurilor, Tudor s-a visat pentru puțină vreme domn pământean al Țării Românești. Sfârșitul tragic l-a transformat în mit național. Cartea lui Radu Oltean ni-l aduce în fața ochilor viu – pe el și lumea în care a trăit.

„Această carte, rodul unei cercetări minuțioase, este o reconstituire istorică pe înțelesul tuturor, plină de farmec, cu informații istorice scrupulos verificate și cu imagini sugestive, impecabil documentate, care-l transpun pe cititor într-o epocă extrem de agitată, cu oameni, fapte și întâmplări ieșite din comun. Radu Oltean este nu doar cel mai cunoscut ilustrator al vremurilor de acum, ci și un cercetător pasionat al istoriei noastre. Atent la detalii și la informațiile din izvoarele narative analizate și, în mare parte, prezentate în cuprinsul lucrării sale, el reușește să reconstituie cât mai bine cu putință epoca în care a trăit Tudor Vladimirescu: ultimul sfert al veacului al xviii-lea și primele decenii ale secolului al xix-lea. Textul accesibil și imaginile splendide îi oferă cititorului o frescă de ansamblu a situației celor două principate românești în răstimpul 1800–1821.“ — CLAUDIU NEAGOE

 

Prefață de Thierry Wolton

Traducerea prefeței de Mona Antohi

„Cartea lui Kai Strittmatter răspunde unei întrebări de care ne temem: ce ar deveni lumea dacă Occidentul ar renunța să lupte pentru libertate? Iar răspunsul este acesta: uitați-vă la China. Alianța dintre Partidul Comunist și Inteligența Artificială construiește o societate în care supravegherea este permanentă, iar autocenzura este continuă; o societate în care prioritatea fiecărui cetățean este să nu fie catalogat ca «trădător al încrederii». În acest regim insidios, care funcționează deja și despre care știm atât de puține, omul este transformat deopotrivă în victimă și în propriul torționar.“ — MIHNEA MĂRUŢĂ

„Nu se pune problema că în cele din urmă China va face să triumfe cu forța modelul ei politic, ci că lumea va avea tendința să-i semene, mai cu seamă în materie de guvernare. Aceasta e perspectiva cutremurătoare pe care o lasă să se întrevadă cartea lui Kai Strittmatter. Orizontul cu pricina nu se referă la ideologie – cine poate crede că Beijingul ar face să triumfe comunismul la scară mondială? –, ci la influența tehnologică, altfel spus la mijloacele oferite de acum înainte de instrumentele digitale pentru a supraveghea, încadra, condiționa, distra o populație, astfel încât puterea care le folosește să devină stăpână în toate domeniile. Sovietele plus electrificarea, spunea Lenin în legătură cu socialismul; pentru conducătorii chinezi, această formulă a devenit partidul-stat plus digitalizarea. Dictatura 2.0 descrisă de Strittmatter îți îngheață sângele în vine.“ — THIERRY WOLTON

„Competiția dintre sisteme a revenit. Va crea oare China statul care să întreacă Occidentul și democrația liberală a lumii și va ajunge ea la vârf? Dacă dictatura se redefinește, atunci aici, la Berlin, la Atena, la Praga, la Londra și la Washington, sarcina noastră cea mai urgentă trebuie să fie redefinirea Occidentului, redefinirea Europei, redefinirea democrației. Taiwanul se află în prima linie. În cele din urmă nu va conta cât de puternică este China, ci cât de puternici suntem noi înșine. Sau mai degrabă: cât de slabi suntem, cât de mult ne lăsăm divizați, cât de mult ne lăsăm pradă fatalismului și resemnării. Mai avem un as în mânecă. Să îl folosim. Nu de China trebuie să ne fie teamă, ci doar de noi înșine.“ — KAI STRITTMATTER

Traducere, cronologie, note şi îngrijirea ediţiei Dana Barangea

Cu o prefaţă de Ambrogio Borsani

„Alda Merini și-a dus obsesia pentru poezie până la consecințele ultime. Nu putea concepe viața fără un spațiu în care să se dedice alfabetelor ei. Voința ei poetică extrem de fermă evocă figura temerară a celui care se aruncă în abis ca să ia urma celor fugiți din lume, înfruntând toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vieții sale chinuite, Alda Merini n-a încetat niciodată să viseze, nici măcar în infern, când în bezna ospiciului căuta dimensiunea de neatins a absolutului. Și-a exprimat în mod strălucit neliniștea de a locui imposibilul într-o frază din povestirea Nespus de pură, scrisă în 1965 și rămasă mult timp nepublicată: «Iată singurul lucru pe care cu adevărat mi-ar plăcea să-l țin în pumn, sunetul umbrei».“ — AMBROGIO BORSANI

„Cu mult timp în urmă, într-un cămin studențesc, aproape am ajuns la bătaie cu doi prieteni de la Litere. C-așa eram noi, dramatizam totul. Unul zicea că textul pentru teatru nu e literatură, ci doar pretext de spectacol. Celălalt, invers: o piesă e în primul rând literatură. Iar eu voiam să-i împac, da-mi și venea să-i iau la bătaie: dramaturgia de calitate e musai și una, și alta. După ce l-am citit pe Mimi Brănescu, mi s-a părut că vedem lumea cumva la fel. Și mă gândeam să-i dau numerele de telefon ale celor doi confrați. Să-i sune și să-i pună sec la punct: «Lăzărescu avea dreptate, știi ce zic?» Dar el tocmai asta demonstrează în scris, ce să-l mai complic pe Mimi? Am să-i îndemn eu să citească cele șase piese din carte și să se dumirească singuri. Ceea ce aș sfătui pe oricine.

Piesele deja au fost puse în scenă, unii poate le-ați și văzut sau urmează. Dar, până una-alta, e nimerit să ai și lucrul tău, să fii tu regizor și scenograf, că personaj ești sigur. Să alegi muzica ori tăcerea ta și să citești în tihnă spectacolul din mintea lui Mimi, pus în cuvinte. E un show iscusit și tăios, de care ajunge să-ți pese. Nu doar despre modul lui special de a observa lumea, ci și despre felul șui al fiecăruia dintre noi de a se înșuruba în realitatea cotidiană.“ — FLORIN LĂZĂRESCU

„Scriu ca să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine și în jurul meu, dar nu ajută de fiecare dată. M-aș prezenta ca fiind un dramaturg amator. Când nu-mi place ce scriu, spun că sunt un actor care mai și scrie, când nu-mi place cum joc, spun că sunt un pasionat de scris care mai și joacă.“ — MIMI BRĂNESCU

Ilustrații de Emanuel Wiemans

Din pricina pericolului pe care îl reprezintă regimul nazist pentru evrei și nu numai, în iulie 1942, familia Annei Frank, refugiată la Amsterdam, este nevoită să se ascundă în anexa secretă a unei clădiri și să ducă un trai izolat, clandestin, greu de imaginat pentru noi astăzi. Acești ani, trăiți cu teama zilnică de a nu fi descoperiți sau trădați, sunt povestiți de Anne în jurnalul ei, unul dintre cele mai emoționante și mai grăitoare documente ale secolului XX.

Încrederea ei în omenire, speranța la care nu renunță până în ultima clipă, precum și umorul de care dă dovadă, sunt dovezi ale spiritului ei mereu viu, care marchează un destin unic.

Pentru copiii care studiază la școală Jurnalul Annei Frank, această carte de activități bogată în fotografii de epocă și informații lămuritoare reprezintă un excelent ghid vizual în lumea Annei și un ajutor prețios pentru înțelegerea istoriei.

Un tren, trei generații și destinele lor împletite: toți protagoniștii călătoresc spre gara Malma și nici ei, nici cititorul nu știu cum sunt legate destinele lor și nici nu anticipează că ceea ce se întâm­plă la destinația finală le va redefini viața. „Gara Malma” pune reflectorul pe secrete de familie și traume transmise de-a lungul generațiilor, dar mai ales pe căutarea adevărului care poate schimba totul.

Un tată divorțat și fiica lui, un cuplu în pragul despărțirii, o femeie bântuită de o enigmă din trecut: trei călătorii aparent fără legătură între ele, spre aceeași destinație, Malma. Pe măsură ce peisajul Suediei se perindă prin dreptul ferestrelor trenului, amintiri și imagini îngropate inundă prezentul, elemente ale căutării care îi aduce laolaltă pe protagoniști, având drept punct de convergență fotografiile vechi descoperite într-un album moștenit. Dar ce îi așteaptă pe ei în acest orășel pierdut în mijlocul neantului? Vor găsi Bo, Harriet, Oskar și Yana răspunsuri eliberatoare, sau pentru unii dintre ei locul va fi scena unei tragedii reînnoite? Cu o sensibilitate aparte, Alex Schulman își duce cititorul într-o călătorie în inima unui mister, reconstituind vieți sfâșiate, consemnate în memoria unei familii împovărate de secrete.

Roman ajuns numărul 1, respectiv numărul 3 pe lista bestsellerelor în Elveția și în Der Spiegel și nominalizat la Dublin Literary Award 2024, „Focul” este o meditație despre dragoste, atunci când pasiunea pare să fi dispărut.

Căsnicia lui Rahel și a lui Peter a fost tensionată încă de când un student l-a pus pe Peter în centrul unei polemici pe rețelele de socializare, acuzându-l că nu ar fi respectat identitatea de gen. La rândul ei, Rahel se confruntă cu întrebări care țin de propria identitate. Misterul care plutește asupra tatălui ei – Cine este? Unde este? De ce mama ei nu i-a vorbit niciodată despre el? – și problemele pe care le descoperă în practica terapeutică devin o sursă de auto­analiză. Însă ritmul alert al vieții citadine, îndemnând la amânarea esențialului, este întrerupt de o vacanță, o izolare care îi va face pe cei doi să pornească într-o călătorie deopotrivă a regăsirii de sine și a redescoperirii celuilalt.

Bestseller Sunday Times la categoria roman istoric în 2022, „Fata mecanică” este nominalizat la Dublin Literary Award pentru 2023. O lectură captivantă, un univers construit cu minuție și o intrigă bine dozată.

Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit. Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme – le bas peuple – sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic. Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu. Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului? De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței.

Volumul de față include romanul „Decădere umană”, urmat de patru povestiri emblematice pentru personalitatea literară a celui care și-a pus amprenta asupra culturii nipone postbelice: „Amintiri” (Omoide, 1933), „Eleva” (Joseito, 1939), „O sută de vederi ale Muntelui Fuji” (Fugaku hyakkei, 1939), „Opt scene din Tōkyō” (Tōkyō hakkei, 1941).

Lucrare reprezentativă a literaturii japoneze postbelice, „Decădere umană” este o carte-cult atât pentru publicul nipon, cât și pentru cititorii de pretutindeni. Folosind convenția jurnalelor găsite, cartea trasează destinul artistului Yōzō Ōba, a cărui viață este marcată de inadecvare, eșec, alienare și disperare.

Plecat la studii la Tōkyō, Yōzō este atras de studiul artei şi de viaţa boemă a capitalei. Împreună cu un alt artist aspirant, Masaki Horiki, Yōzō își trăiește viața fără a reuși să-și găsească un țel (nici arta, nici implicarea politică nu îi aduc împlinirea), recurgând la toate paradisurile artificiale pe care și le permite și sfârșind prin a încerca să se sinucidă.

„Al meu, al meu, al meu. Cât repetăm acest adjectiv posesiv. În realitate, un mare prim pas înainte, în materie de scriitură, e să descoperi exact opusul: ceea ce în mod triumfal considerăm al nostru e de fapt al altora. Tratativele cu lumea, da, oricând sunt în întregime ale noastre. Dar cuvintele — forma scrisă în care le cuprindem fiind atenți la marginile roșii ale caietelor noastre —, nu. Trebuie să acceptăm faptul cert că niciun cuvânt nu e cu adevărat al nostru. Trebuie să renunțăm la ideea că a scrie înseamnă să eliberăm, în mod miraculos, o voce proprie, o tonalitate proprie: după mine, acesta e un mod indolent de a vorbi despre scris." Elena Ferrante

Ilustrații de Gunvor Rasmussen

Vacanța de vară a lui William este dată peste cap! În loc să se joace cu prietenii, e nevoit să locuiască o săptămână întreagă la morocănoasa și excentrica lui mătușă, Gunvor. E clar că va avea parte de cele mai lungi și mai plicticoase zile din viața lui. Și totuși...

Într-o zi, în vreme ce caută în casa mătușii un dulap magic, care să-i deschidă o poartă spre alte tărâmuri, cum a citit el într-o carte, băiatul dă peste o sumedenie de obiecte stranii, care par fermecate. Ce-o fi cu aceste lentile de sticlă, care deformează priveliștea? Dar cu aceste instrumente cu nume necunoscute sau cu acest telescop vechi? Și oare ce-i cu zgomotele ciudate care se aud din pivniță?

La toate aceste întrebări va răspunde mătușa Gunvor, care nu-i chiar atât de taciturnă pe cât părea la început (deși e mult mai excentrică decât bănuise William). Astfel băiatul va descoperi că cerul de deasupra noastră e infinit de fascinant, va călători în trecut pe urmele lui Copernic, Kepler, Tycho Brache, Ole Rømer, Galileo Galilei, Newton și Einstein, va inventa o mașină a timpului și va păși cu adevărat pe un tărâm magic, unde se aude cântecul stelelor.

În ultimele decenii, pentru a răspunde la întrebarea ce este conștiința?, cercetătorii din sfera neuroștiințelor s-au axat pe studiul creierului și al rețelelor neuronale. Pentru Antonio Damasio, neurolog și filozof, căutarea unei definiții a conștiinței începe cu întrebarea cum se explică apariția ei. Acest mod de a pune problema conduce la rezultate surprinzătoare: fiind, de fapt, o extensie sau expresia cea mai rafinată a homeostaziei, conștiința depinde în bună măsură de structuri non-neuronale, iar relația dintre acestea și creier este rezultatul activității simțurilor. Ca atare, conștiința nu aparține exclusiv ființelor umane, dar nici nu poate fi concepută în absența simțirii, fapt care pune într-o perspectivă interesantă temerile noastre privind evoluția inteligenței artificiale.

Mihai Bendeac ne dăruiește o carte neconvențional de sinceră. Scrisă pentru oamenii cu minte, nu pentru cei cuminți. Dedicată unei cauze nobile.

TOATE fondurile rezultate din vânzarea acestei cărți vor fi direcționate către construirea noului corp de spital pentru copii și adolescenți de la Alexandru Obregia.

Trăim într-o lume imprevizibilă și derutantă. Dezinformarea și teoriile conspiraționiste invadează mass-media. Mai mult ca oricând, este o adevărată provocare să vedem lucrurile obiectiv și să luăm cele mai bune decizii.

Celebrul fizician Jim Al-Khalili ne propune să privim viața de zi cu zi precum oamenii de știință – numai astfel putem controla informaţiile complexe şi contradictorii cu care ne confruntăm. Argumentul său este că știința a ajutat omenirea în încercarea de a vedea lucrurile așa cum sunt cu adevărat, schimbându-ne viața în bine de-a lungul secolelor. Al-Khalili ne vorbește convingător despre importanța gândirii bazate pe dovezi, despre natura adevărului și rolul îndoielii, despre avantajele și dezavantajele simplificării, dar și despre cât de important este să ne apărăm de prejudecăți.