Noutăți

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 901-930 din 6240

  • Jurnalul Annei Frank. Ediție aniversară
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc

    Versiune definitivă editată de Mirjam Pressler și autorizată de ANNE FRANK FONDS  •  Ediție aniversară, 75 de ani

    Traducere și note de Gheorghe Nicolaescu

    Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă. Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 70 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare. La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri. Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.

    Pe copertă: ultima fotografie a Annei Frank, mai 1942, fotograf necunoscut

  • Îndrăgostit de lume. Călătoria unui călugăr buddhist pe tărâmurile dintre viață și moarte
    47.57 LEI

    La treizeci și șase de ani, Yongey Mingyur Rinpoche este starețul a trei mănăstiri, autor de bestselleruri și maestru de meditație buddhistă tibetană, iubit de discipolii săi din întreaga lume. Dar, într-o noapte de vară a anului 2011, lasă tot și își părăsește mănăstirea din Bodh Gaya fără să spună nimănui, doar cu roba de pe el și cu câteva rupii în buzunar.

    Aceasta este povestea unei călătorii neobișnuite, confesiunea sinceră a unui călugăr buddhist care alege să renunțe la statutul său religios și la confortul unei vieți privilegiate, pentru a se pune la încercare trăind de azi pe mâine ca cerșetor, urmând astfel străvechea tradiție indiană a yoghinilor rătăcitori. Reflectând asupra experiențelor care l-au marcat, dezvăluindu-i cititorului gândurile și trăirile sale cele mai intime, dar și practicile contemplative care l-au susținut pe parcursul celor patru ani și jumătate de pribegie, Yongey Mingyur Rinpoche ne oferă învățături prețioase, arătându-ne cum putem transforma dificultățile în șanse și cum îndepărtarea de lucrurile familiare ne poate apropia, în cele din urmă, de ceea ce suntem cu adevărat.

    „Nu e nevoie să scăpăm de ego – acest sentiment de sine concret, neschimbător și nesănătos –, pentru că, în primul rând, așa ceva nu a existat niciodată. Nu există un ego care trebuie omorât. Ceea ce moare este credința într-un sine trainic și neschimbător. Cuvântul ego poate însă constitui o referință utilă; numai că trebuie avut grijă să nu ne pregătim de luptă cu ceva ce nu este acolo. În mod ironic, când ne războim cu egoul, întărim de fapt iluziile sinelui, făcând ca eforturile pentru a ne trezi să fie în zadar.“ — YONGEY MINGYUR RINPOCHE

  • Cuvinte sufletești
    30.66 LEI

    Ediţie îngrijită, introducere şi ilustraţii de Silvia Irina Zimmermann

    „Cine nu trece, de-a lungul unei vieți, prin zbucium sufletesc, deznădejde, îndoială, suferință morală sau fizică și cine, cu o credință neveștejită în Dumnezeu, nu scrutează luminile și umbrele sufletului?

    Meditând pe marginea Evangheliilor în clipe de cumpănă sau de înălțare a spiritului, Carmen Sylva scrie despre tăria, slăbiciunea și desfătarea sufletească a omului, despre graiul inimii, despre blândețe, bunătate și răbdare, dar și despre apusul vieții, căință, răutate, vicleșug. Eseurile religioase și rugăciunile primei regine a României sunt aproape necunoscute publicului larg. După mai bine de un secol de la o primă traducere în română, apar acum, în toată prospețimea și actualitatea lor, prin grija și dedicația Silviei Irina Zimmermann.

    Această carte aduce lumii de azi un dar unic de încredere, statornicie și pace.“ — TATIANA NICULESCU

    „Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) ne oferă în volumul Cuvinte sufletești multe gânduri înălţătoare, de împăcare sufletească, de curaj și încredere în Dumnezeu, în oameni și în viitor, cartea ei fiind o deosebit de frumoasă mărturie a profundei spiritualități creștine a primei noastre regine.“ — SILVIA IRINA ZIMMERMANN

  • Templul Zorilor
    41.23 LEI

    Tetralogia Marea fertilității, pe care Yasunari Kawabata o considera o capodoperă, a fost scrisă între 1965 și 1970. Terminat în anul fatidic 1970, Templul Zorilor este al treilea roman din tetralogie, după Zăpada de primăvară și Cai în galop. Ultimul, Îngerul decăzut, a fost încheiat de Yukio Mishima în dimineața zilei de 25 noiembrie 1970, cu câteva ore înainte de sinuciderea sa rituală.

    Trimis în Thailanda pentru a rezolva un caz important, faimosul avocat Honda află din întâmplare că în familia regală există o prințesă, Ying Chan, care susține că este reincarnarea unui tânăr din Japonia. Fetița este chiar fiica prințului Pattanadid, colegul de școală al adolescenților Honda și Kiyoaki, iar întâlnirea cu ea tulbură echilibrul respectabilului om al legii. Întors în Japonia zguduită de cel de-al Doilea Război Mondial, acesta se dedică aprofundării budismului, încercând să elucideze misterul ciclului existenței. Zece ani mai târziu, o va reîntâlni pe exotica prințesă, venită la studii în Japonia. De data aceasta, neliniștea metafizică resimțită de Honda în preajma lui Ying Chan se întrețese cu o iubire a cărei intensitate îl va împinge la fapte aflate dincolo de limitele morale.

  • Vis de primăvară
    47.57 LEI

    Citindu-l, nu știi dacă delicatețea sau cruzimea prevalează în acest roman care pune întrebări despre viață, moarte și karma, scris de unul dintre cei mai importanți scriitori japonezi actuali, Teru Miyamoto, tradus deja în colecția „Raftul Denisei“ cu bestsellerul Brocart de toamnă.

    În anii ’70, la Osaka, Tetsuyuki se mută într-o cămăruță neîngrijită pentru a fugi de creditorii răposatului său tată. Panoul electric nu funcționează, și în prima noapte, bătând un cui pe întuneric, Tetsuyuki descoperă că a străpuns corpul unei șopârle, care însă supraviețuiește. Tânărul îi dă șopârlei un nume – Kin – și începe să aibă grijă de micul animal. Noapte de noapte, Tetsuyuki vorbește cu Kin, povestindu-i fie despre complicata relație cu iubita lui, Yōko, fie despre fuga constantă de recuperatorii violenți. Zi după zi, tânărul înfruntă viața, refuză, primește și dăruiește prietenie și iubire. La capătul unui an de ciudată tovărășie, în lumina plăpândă de aprilie, Tetsuyuki va afla dacă rănile trecutului s-au vindecat suficient și dacă are puterea de a-și urma calea.

  • Două singurătăți. Despre roman în America Latină
    30.66 LEI

    Ediția originală îngrijită de Luis Rodríguez Pastor

    O conversație uitată, de la începutul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol și începutul secolului XXI, Două singurătăți aduce față în față și contrapune doi scriitori de geniu, două viziuni artistice, două modalități de a spune și imagina povești. Îmbogățit cu mărturii ale literaților prezenți, cu interviuri și cu fotografii, volumul îi atrage pe cititori în laboratorul unde realitatea și biografia se transformă în ficțiune și mit.

    În 1967, când are loc întâlnirea dintre Mario Vargas Llosa și Gabriel García Márquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singurătate. În doar câteva luni, romanul căpătase un statut legendar, la fel ca misteriosul și fabulosul sat Macondo, și adusese în lumina reflectoarelor literatura latinoamericană. La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja Orașul și câinii, și primise Premiul Rómulo Gallegos pentru Casa Verde. Termenul de „realism magic“ încă nu fusese inventat, dar stilul pe care avea să îl descrie sintagma, da. Iar ambii scriitori știau că fac parte dintr-un spectaculos boom literar. În timp, operele lor aveau să fie răsplătită cu două Premii Nobel. Primul, în 1982, acordat de Academia Suedeză lui Gabriel García Márquez, pentru „roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o bogată lume imaginară, reflectând viața și conflictele unui continent“. Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, în 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului“.

    „Au mai avut loc, de atunci, nenumărate discuții literare [...], dar această conversație, purtată acum mai bine de o jumătate de secol, oferă chei de înțelegere fundamentale.“ — Sergio Ramírez, El País

  • Luna de la Kiev
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI

    Ilustraţii de Beatrice Alemagna

    Veniturile din vânzarea cărţii vor fi donate organizaţiei Salvați Copiii pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.

     

    Gianni Rodari, unul dintre cei mai iubiţi autori pentru copii şi cel de sub a cărui pană au ieşit Aventurile lui Cepelică, a scris în anii de vârf ai carierei un poem tandru şi emoţionant, care îndemna la solidaritate între oameni. Astăzi, Luna de la Kiev, poemul de demult, capătă noi şi puternice înţelesuri şi poartă cu sine un mesaj urgent şi necesar.

    „O poezie scrisă acum şase decenii devine virală: citată, împărtăşită, relansată. În timpul săptămânilor de război, Luna de la Kiev a lui Gianni Rodari a devenit un talisman, o rugăciune, un simbol. Rodari ar fi putut evoca – în loc de Kiev – orice alt oraş, orice alt loc, aşa cum, în ultimele versuri ale poemului, evocă India şi Peru. Dar a scris despre Kiev, iar mesajul său de pace devine actual. Adevărul este că avem nevoie, în deznădejdea noastră, de cuvinte. Iar dacă un poet al «lexicului nostru familiar», cum este Rodari, ni le oferă din trecut, ne par a fi cele pe care le căutam. Cele corecte.“ — Paolo Di Paolo, La Repubblica

  • Al doilea sex (vol. I + vol. II)
    124.74 LEI
    Epuizat din stoc

    I. Faptele și miturile

    Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

    „Receptarea imediată a celui de-Al doilea sex a fost furtunoasă; această carte, apelând la toate domeniile cunoașterii, era o adevărată mașină de război, o mașină menită să distrugă discursul construit de secole de dominație masculină.“ — Libération

    „O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».“ — Kirkus Reviews

    Al doilea sex a fost un act de o îndrăzneală prometeică – un furt al focului olimpian – de la care nu mai exista cale de întoarcere.“ — The New York Times

    Mi-am dat seama că a apărut o primă întrebare: Ce însemnase pentru mine să fiu femeie?… „Pentru mine“, i-am zis lui Sartre, „nu a contat, ca să spun așa“. „Totuși, nu ai fost crescută la fel ca un băiat: ar trebui să privești mai îndeaproape.“ Am privit și am avut o revelație; această lume era o lume masculină, copilăria mea se hrănise cu mituri născocite de bărbați, iar eu nu reacționasem în același fel ca un băiat. Eram atât de interesată de subiect, încât am abandonat proiectul unei confesiuni personale pentru a mă ocupa de condiția feminină în ansamblul ei. — SIMONE DE BEAUVOIR, La Force des choses

    II. Experiența trăită

    Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

    „În această lucrare plină de pasiune și erudiție, Simone de Beauvoir cercetează de ce femeile sunt obligate să accepte în societate un loc secundar, deși ele reprezintă jumătate din specia umană. Sprijinindu-și argumentele cu date din biologie, fiziologie, etnologie, antropologie, mitologie, folclor, filozofie sau economie, ea documentează statutul femeii în istorie, din epoca vânătorilor-culegători până la mijlocul secolului XX.“ — The New York Times

    „Scriindu-și cartea în 1948, Simone de Beauvoir anunța deja mișcările pentru eliberarea femeii și reformele care aveau să urmeze.“ — Le Temps

    „Cartea lui Simone de Beauvoir despre condiția femeii în societatea noastră a stârnit imediat entuziasm și polemici, mai întâi în Franța, apoi în întreaga lume.“ — Le Monde

    „«Voi construi o forță în care mă voi refugia pentru totdeauna», spune Simone de Beauvoir în scrierile sale de tinerețe. Această forță se traduce foarte devreme în viața ei prin voința absolută de a scrie. A vrut să scape de căsătorie, maternitate, cămin. A vrut să trăiască liberă. «Nimic nu ne limita, nimic nu ne definea, nimic nu ne supunea; legăturile noastre cu lumea noi le cream; libertatea era însăși substanța noastră.» Această frază, scrisă cu vigoare în Puterea vârstei, rezumă ea singură un portret al lui Simone de Beauvoir.“ — France Culture

  • De ce este România altfel? Zece ani mai târziu
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    „Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem.” - Gabriel Liiceanu

  • Căderea întru înălțare. Spiritualitate pentru cele două jumătăți ale vieții
    30.66 LEI

    „În cea de-a doua jumătate a vieții noastre, pe toți ne așteaptă o călătorie. Totuși, nu fiecare are parte de ea, chiar dacă înaintăm cu toții în vârstă, iar unii ajungem mai bătrâni decât alții. Această «Mare Călătorie» către depărtări rămâne, din anumite motive, o taină bine păstrată...

    Suntem aici să înapoiem în întregime și fără rețineri ceea ce ni s-a dăruit, dar în forma modelată de noi. Este probabil actul cel mai curajos și mai liber pe care-l putem face, și e nevoie de ambele jumătăți ale vieții noastre pentru a-l desăvârși. Prima jumătate a vieții înseamnă deslușirea scenariului poveștii, iar a doua reprezintă scrierea și însușirea ei. Pregătiți-vă, așadar, de o aventură măreață, cea pentru care v-ați născut.“ — RICHARD ROHR

    „Pe parcursul vieții sale și în lupta cu sine însuși, cu sufletul, cu Dumnezeu și cu biserica, cu poveștile sacre ale lumii antice și cu realitățile moderne, dar și cu aspectele mai întunecate ale psihicului uman, părintele Richard Rohr a adunat o comoară de strălucitoare perle de înțelepciune. Noua sa carte, Căderea întru înălțare, este un dar important și plin de har făcut nouă, tuturor celor ce căutăm o lumină călăuzitoare care să ne poarte pe drumul plin de primejdii către maturitatea psiho-spirituală, un drum care ne descoperă taine ale destinului personal abia după ce am ajuns în mlaștina eșecului, a suferinței produse de tot felul de răni, a demonilor personali. Richard Rohr, un veritabil bătrân înțelept în aceste vremuri marcate de fracturi, ne arată calea către acea „a doua jumătate a vieții“ la care puțini ajung și către propriul nostru suflet – modul nostru unic și autentic de a lua parte la această lume plină de miracole și de a ne bucura de ea.“ — BILL PLOTKIN

  • Vremea minunilor
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI

    Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, 2002

    „Un roman picaresc modern, al cărui erou visător, Alin, este un frate mai mic al piticului Oskar Matzerath din Toba de tinichea.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

    „În Vremea minunilor, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu creează din amintirile sale despre țara natală și despre călătoria în Italia și America un mozaic narativ dens și plin de viață. Romanul este o școală a iubirii și a vieții.“ — CHARLES LINSMAYER

    „O relatare nepretențioasă și realistă a unei maturități timpurii, ce-și dă măsura în detaliile observate cu precizie și în gesturile mici; prin urmare, cu atât mai autentică.“ — Frankfurter Rundschau

    „Acest debut face dovada unui povestitor original, foarte talentat, cu o voce autentică, dinamic și plin de umor, debordând de imagini și idei, pe care ne-ar plăcea să-l ascultăm povestind încă în multe pagini de-acum înainte.“ — Der Bund

    „Cătălin Dorian Florescu este Ian McEwan în tinerețe, dar cu mult mai mult umor, cu ironie, cu mai multă sare și piper.“ — New Books in German

    Vremea minunilor este, în același timp, un elogiu adus tatălui, dar și lumii părăsite de autor în plină adolescență. Este o lume din care a ieșit gata înarmat pentru lupta scrisului.“ — MIRCEA MIHĂIEŞ

  • Jacob se hotărăște să iubească
    49.68 LEI

    Roman distins cu Swiss Book Prize

    Ediția în limba germană s-a vândut în peste 80 000 de exemplare

    „Romanul răspândeşte parfumul aspru al unei vieţi pline până la refuz cu orori îngrozitoare şi uimitoare frumuseţi, cu dezastre care îi schimbă cursul şi cu fericiri paşnice. Jacob se hotărăşte să iubească este o poveste ce are dimensiunile existenţei. Sunt unele romane care povestesc viaţa, şi asta e bine. Şi mai sunt altele care povestesc viaţa şi ne învaţă ce este umilinţa: în faţa bogăţiei, a stupidităţii şi a nebuniei vieţii, în faţa micilor lucruri mari de zi cu zi, un sac de cartofi, o noapte ploioasă, o naştere pe mormanul de gunoi. Un astfel de roman a scris Cătălin Dorian Florescu. Se citeşte incredibil de ușor, mai ales de către cei ce ştiu să preţuiască o proză suculent-senzorială.“ — Berliner Zeitung

    „Cătălin Dorian Florescu este, fără nici un dubiu, din clasa celor mai mari povestitori ai generației lui.“ — Sächsische Zeitung

    „Nu sunt mulți cei care povestesc cu atâta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atât de amplu, cuprinzând secole, atât de calm şi fără teamă, ezitând la fel de puţin atât când se confruntă cu brutalitatea şi cruzimea, cât şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor! Florescu e atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă, şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Bruegel, cu toate grozăviile şi frumuseţile lor... A scris un roman impunător despre un secol brutal şi despreo viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicând în deznădejde.“ — ELKE HEIDENREICH, Frankfurter Allgemeine Zeitung

    „O epopee de familie limpede, concisă și alertă.“ — Der Spiegel

  • Cai în galop
    41.23 LEI

    Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.

  • Dumnezeu și viața de apoi. Noi dovezi tulburătoare despre Dumnezeu și experiențele din vecinătatea morții
    35.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Spaima de necunoscut și neliniștea niciodată ostoită a omului l-au îmboldit să caute neîncetat răspunsul la chinuitoarea întrebare: Ce se întâmplă cu noi după moarte? Poate că s-ar cuveni să păstrăm tăcerea în fața misterului morții; dar dacă am da cuvântul chiar celor care, paradoxal, au trăit-o? Cartea de față este rodul unui studiu sistematic al controversatelor experiențe din vecinătatea morții. Dezbaterile și polemicile țesute în jurul acestor relatări nu par să se încheie prea curând, însă undeva, dincolo de gâlceava dintre neuroștiință și credință, își face loc, timid, speranța.

    „Cu toate că din experiența ei Sharon a învățat că Dumnezeu nu judecă, a mai aflat că ne judecăm singuri și că primim înapoi tot ceea ce dăruim universului. Acest lucru dă naștere unei teorii interesante: chiar dacă Dumnezeu nu e judecătorul nostru, poate că există un mecanism prin care judecata e inclusă în țesătura universului. Oare e posibil ca bunătatea și moralitatea să fie mai aproape de niște legi științifice decât credem? E o idee fascinantă.“ — JEFFREY LONG, PAUL PERRY

    „O carte extraordinară, care ne aduce tot mai aproape de o soluție rațională a misterului vieții de după moarte.“ — RAYMOND MOODY, autorul bestsellerului Viață după viață

  • Otrava iubirii (MP3)
    20.09 LEI

    Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle și Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, așa că își consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, unește și destramă familii, pune în primejdie și salvează vieți, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua treptat în fiecare gest și gând al celor patru adolescente, ca nevoia de un drog ce aduce extazul și ale cărui consecințe sunt periculoase. Când povestea lui Romeo și a Julietei, pe care liceenii o vor pune în scenă, își va arunca umbra nefastă asupra realității, se va dovedi dragostea atât de puternică, încât să vindece rănile pe care tot ea le-a provocat?

    „Modelele de ieri nu sunt neapărat și cele de azi, în schimb pasiunea se dezlănțuie cu aceeași violență și mânie. În acest sens, Romeo și Julieta sunt și rămân arhetipurile pasiunii eterne.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

  • Felix și izvorul invizibil (MP3)
    20.09 LEI

    În cartierul parizian Belleville, cafeneaua La Muncă e un reper al bunei dispoziții. Fatou, tânara patroană, o senegaleză plină de viață, și-a câștigat, cu veselia ei molipsitoare și știința de a asculta și sfătui, o clientelă fidelă și pestriță. Simone, travestitul cu talent contabil, domnul Sophronides, filozoful pesimist, sau înduioșătorul Robert Larousse, neobositul cititor de dicționare, alcătuiesc o mare familie pentru ea și pentru fiul ei, Félix, pe care îl crește singură. Dar echilibrul perfect al vieții lor este spulberat într-o zi, odată cu planurile de viitor ale lui Fatou, care devine brusc o umbră. Pentru a-și recăpăta mama, Félix, ajutat de pitorescul unchi Bamba, apelează la vraci și vrăjitori, care se dovedesc însă niște șarlatani. Fatou nu-și va putea găsi liniștea decât prin întoarcerea acasă – pe malul fluviului Senegal. Sufletul ei, asemenea baobabului străvechi de lângă satul natal, este adânc înrădăcinat în pământul fierbinte al Africii și se adapă din izvorul invizibil al energiei și iubirii care animă tot ce e viu. Iar secretul acestui izvor îi va fi dezvăluit și lui Félix.

    „Caut particularul și universalul în fiecare spiritualitate. Sunt fascinat de constante: necesitatea de depășire a egoismului prin altruism, dobândirea seninătății și a păcii interioare, regăsirea legăturii cu natura, care trebuie respectată. Și în același timp încerc să ilustrez și aspectele specifice. Cercetez comorile de sens pe care ni le oferă formele de spiritualitate și încerc, prin scrierile mele, să îl iau pe cititor de mână și să îl fac să descopere ceva.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT

  • Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției
    Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI

    Autoare distinsă cu Royal Society Science Book Prize

    Ce imbold misterios i-a împins pe strămoșii noștri hominizi să guste din pomul cunoașterii, să privească dincolo de zare, depășindu-și condiția și devenind creatori de artă, știință, civilizație? De ce nu s-au mulțumit cu fructele căzute din copaci, ci au călătorit tot mai departe, până în spațiul cosmic? Cum a fost cu putință ca urmașii lor să devină stăpânii cuvântului, ai focului, ai frumuseții, ai timpului și ai întregii planete, iar acum năzuiesc să preia chiar frâiele evoluției vieții? Gaia Vince ne oferă răspunsuri surprinzătoare în această nouă istorie a omului, făcându-ne să înțelegem că nu s-a spus încă totul, și nici nu se va putea spune. Doar cunoscând istoria biologică, socială, economică și culturală a speciei noastre ne vom înțelege pe noi înșine, ce ne separă și ce ne unește. ai, mai ales, vom reuși să ne integrăm armonios în noul superorganism global spre care evoluează omenirea, Homo omnis, omul total, omul atotputernic.

    „În această epopee a evoluției omenești, Gaia Vince face salturi istorice amețitoare, întrezărind legături neașteptate între arheologie, antropologie, genetică și psihologie.“ — TOM WHIPPLE, Times of London

    „Foarte bine informată cu privire la ultimele cercetări din domeniu, Gaia Vince ne invită într-un periplu plin de culoare prin istoria speciei noastre, de la Big Bang la iminenta epocă a hipercooperării.“ — RICHARD WRANGHAM, profesor de antropologie la Universitatea Harvard

    „Am scris această carte pentru a răspunde unei întrebări pe care o consider fundamentală: Cum am ajuns să fim așa de diferiți față de celelalte animale și cum am reușit să ne schimbăm destinul – și nu doar destinul nostru, ci și pe cel al întregii vieți de pe Pământ?“ — GAIA VINCE

  • Caiete. Fragmente
    58.14 LEI

    Prefață și cronologie de Marius Ghica

    „Mărturisesc că mi-am făcut un idol din spiritul meu, dar altul nu am găsit.“ — PAUL VALÉRY 

    „Efortul de a se defini pe sine, de a medita asupra propriilor operații mentale a fost considerat de Valéry drept cunoaștere autentică. Dar a se cunoaște nu înseamnă a cunoaște; sau, mai curând, nu este decât o varietate de cunoaștere. Întotdeauna Valéry a confundat cunoașterea cu clarviziunea. Mai mult, voința de a fi clarvăzător, de a fi inuman de lucid, se însoțește la el cu un orgoliu abia ascuns: se cunoaște și se admiră pentru faptul că se cunoaște. Să fim însă drepți: el nu-și admiră spiritul, ci se admiră pe sine ca Spirit.“ — CIORAN

    „Caietele lui Paul Valéry reprezintă un impresionant monument de gândire vie, un jurnal de reflecții în care autorul își nota cu religiozitate, aproape zilnic, între orele patru și opt dimineața, meditațiile sale asupra problemei care l-a preocupat până la sfârșitul vieții: aceea de a afla care este substratul gândirii umane, care sunt mecanismele funcționării mentale, posibilitățile și limitele intelectului. „Ce poate omul?“ – se întreabă statornic domnul Teste.“ — MARIUS GHICA

  • Avuția religiilor. Economia politică a credinței și apartenenței religioase
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc

    Ediție îngrijită și cuvânt înainte de Dragoș Paul Aligică

    Care țări au o creștere economică mai rapidă? Cele care au credințe mai puternice în rai și iad, cele care cred în reîncarnare, sau cele care sunt secularizate? Cum influențează dezvoltarea economică participarea la slujbele religioase? Dar dogmele și morala? O economie mai înfloritoare și o educație mai bună duc la scăderea religiozității și la secularizare? Ce impact economic a avut răspândirea islamului? De ce unele țări au religii de stat? Există o paralelă între comunitățile religioase și companiile economice aflate în competiție pentru a-și vinde mai eficient produsele?

    Avuția religiilor, replică actuală la faimoasa carte a lui Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, este o veritabilă introducere în economia politică a religiei, oferind răspunsuri argumentate întrebărilor de acest fel. Creștinismul cu diversele lui confesiuni, iudaismul, islamul, budismul, fundamentalismul și extremismul religios, ateismul, toate acestea au de spus în privința economiei un cuvânt mai însemnat decât am putea crede la prima vedere.

    „O religie care se bazează mai degrabă pe stat decât pe credincioși tinde să evolueze în două moduri. Pe de-o parte, sunt pierdute aspecte ale evlaviei religioase, care sunt în general considerate importante de către simplii credincioși, iar autoritatea doctrinei este slăbită. Pe de altă parte, religia ajunge să fie desti-nată elitelor și, în loc să slujească credințelor religioase ale enoriașilor, clerul tinde să se implice în activi¬tăți seculare precum politica sau în activități culturale. Însă cel mai important aspect este că statutul prosper asigurat de stat determină clerul să nu mai promoveze interesele enoriașilor.“ — RACHEL M. MCCLEARY ȘI ROBERT J. BARRO

  • Familia Martin
    37.00 LEI

    Romancier, dramaturg și scenarist, David Foenkinos este considerat un autor important al generației sale. Romanele lui s-au tradus în peste 40 de limbi, toate sunt bestselleruri, iar unele dintre ele au fost ecranizate. În Familia Martin, David Foenkinos lansează o adevărată provocare pentru cititor, jucându-se cu granița care separă realul de ficțiune.

    Naratorul, un autor în pană de inspirație, se hotărăște să iasă în stradă și să facă din prima persoană care-i apare în cale subiectul viitoarei sale cărți. Pentru a pătrunde în viața acesteia, devine el însuși personaj, bulversând traiectorii personale și destine. Familia Martin este o carte ludică, chiar dacă abordează subiecte sensibile precum singurătatea în cuplu, provocările adolescenței, hărțuirea la locul de muncă sau anxietățile inerente bătrâneții.

    „Pornesc de la ideea că orice viață, chiar și cea mai banală, poate fi interesantă.“ — DAVID FOENKINOS

  • Supraviețuitorii
    Preț special 11.73 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Bestseller internațional tradus în 33 de țări

     

    Supraviețuitorii dezvăluie povestea a trei frați care se întorc la casa în care și-au petrecut verile pe când erau copii și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a schimbat viețile. Deși înstrăinați unul de celălalt, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Scris cu un farmec aparte și neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre momentul morții mamei către întâmplarea traumatizantă, Supraviețuitorii este un roman intens și profund senzorial despre copilărie, cu toate secretele și, mai cu seamă, cu dramele care lasă urme adânci.

  • Proza literară
    70.83 LEI

    Selecție, prefață și note de Ioana Bot  •  Cronologie de Cătălin Cioabă

    „Fără a cunoaște proza sa literară, imaginea pe care ne o putem face despre opera lui Eminescu ar fi, incontestabil, imperfectă. Cu toții am citit cândva Făt-Frumos din lacrimă, sau Sărmanul Dionis, dar aceste titluri nu acoperă decât o mică parte din tezaurul proiectelor de beletristică. Invocăm, adesea, marile reușite ale poeziei și prozei sale, fără să avem în minte continentele nebănuite care le susțin sau care s-au desprins, cândva, din același atelier, croindu-și drumul propriu. Cititorii vor descoperi scrieri de o admirabilă eterogenitate formală, într-un volum ce reunește atât bine-cunoscutele pagini în proză, cât și scrierile care, rămase în «lada cu manuscrise», au întârziat a-și face drum spre conștiința publicului. Această parte consistentă a scrierilor sale se aseamănă cu un aisberg, ale cărui profunzimi ascunse sunt insuficient cunoscute publicului larg.“ — IOANA BOT

  • Țigan țăndări
    52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Am pus în cartea asta cam tot ceea ce am eu mai bun. E și despre copilăria mea ca o minune dar și despre adulți țăndări. Am râs mult când am scris-o dar are și părți complicate și deloc confortabile. Am povestit lucruri pe care nu am mai îndrăznit să le povestesc vreodată. Sunt în ea câteva bucăți țepene și cel mai probabil prea crude din mine.

  • Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare
    47.57 LEI

    Preocupat de tema ratării, care, în opinia sa, „are relevanța unei cunoașteri de sine“, Angelo Mitchievici o studiază într-o serie de eseuri pornind de la exemple din literatură, filme, bandă desenată. Cum te instalezi în eșec? Cum îți asumi ratarea, cu voluptate, ori blazat sau resentimentar? De la Cioran la Voltaire, de la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu, de la Locul unde nu s-a întâmplat nimic la Marele GatsbyDeșertul tătarilorMacbeth, de la decadența gurmandă (din Marea crăpelniță al lui Marco Ferreri) și erotică (din Pasiune fatală al lui Louis Malle) la aventurile lui Corto Maltese și parabola Fiului Risipitor, asistăm la o defilare a (anti)eroilor ficționali care se instalează și persistă în eșec. Evitând orice sistematizare, încercare de pedagogie negativă sau lecție de morală, autorul pornește în mod frecvent de la reflecțiile lui Emil Cioran, cu care împărtășește „atracția inavuabilă față de ratare“ și care deschide seria rataților ficționali cu cei din propria panoplie biografică.

    „Cartea lui Angelo Mitchievici este un exerciţiu rafinat şi somptuos de lectură. Un obiect delicat al investigaţiei intelectuale, ratarea, este alcătuit, treptat, dintr-o suită de instantanee: o panoramă nostalgică, ce uneşte artele într-o sinteză de culori şi de parfumuri. Cei ce adoră tihna visării vor descoperi în acest volum memorabil un ghid  al propriilor călătorii. Dincolo de paginile ei se află întinsul fără de capăt al imaginaţiei eliberate.“ — IOAN STANOMIR

  • Povești somnifere
    Preț special 23.00 LEI Preț standard 30.66 LEI

    A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată, un împărat peste măsură de ciudat, care și-a acoperit întreaga împărăție cu petice de lână colorată, iar la sfârșit i-a pus lunii tichie. Până și paginile de carte purtau învelitori croșetate, la fel și oceanul, și dealurile, și merele, dar nu și vântul, care a înconjurat o dată pământul și a suflat din toate puterile. Și-atunci, ce să vezi, au zburat păturile de pe munți și livezi, iar oamenii mari, lipsiți de imaginație, s-au înspăimântat și-au tremurat foarte, în vreme ce copiii au râs și-au alergat bucuroși dintr-o parte în altă parte. Iar asta este numai o poveste aleasă la întâmplare. Stați numai s-o citiți pe cea cu piticul și casa umblătoare!

  • Vaporul de noapte spre Tanger
    47.57 LEI

    Este târziu în noapte, iar în portul spaniol Algeciras doi gangsteri îmbătrâniți așteaptă vaporul spre Tanger. Lumea lor e pe cale să se destrame, iubirile au pierit, o fiică a dispărut, iar ceea ce-i mai ține în viață sunt amintirile. Vaporul de noapte spre Tanger este un roman plin de sex, moarte și droguri, dar, mai presus de toate, e un roman despre misterul iubirii. O capodoperă tragicomică a unuia dintre cei mai mari autori irlandezi în viață, a fost comparat cu Așteptându-l pe Godot sau cu dramaturgia lui Harold Pinter.

    „Romanul pe care îl aștepta anul 2019 – o capodoperă oferită de un talent sclipitor aflat pe culmea puterilor sale creatoare." Roddy Doyle

    „Dacă proza ar fi aur, acum am vedea mii de prospectori îndreptându-se spre dealurile bogate în minereu din romanul lui Kevin Barry." Sebastian Barry

    „O călătorie tragicomică în abis... Splendid scris…" The Guardian

  • Trei surori
    54.97 LEI

    După succesul internațional al romanelor Tatuatorul de la Auschwitz, vândut în peste 7 500 000 de exemplare, și Călătoria Cilkăi, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărelor Auschwitz-Birkenau. Petrece un timp alături de o familie extraordinară și, datorită deja bine-cunoscutului ei dar de a asculta, află o nouă poveste fabuloasă. Bazat pe fapte reale, Trei surori este un roman vibrant despre puterea speranței în vremuri potrivnice și despre încrederea în forța dragostei, chiar și după pierderi devastatoare.

     

    La sfârșitul anilor 1920, trei fetițe dintr-un orășel din Slovacia sunt rugate de tatăl lor să promită că vor avea mereu grijă una de cealaltă. Fac ușor o astfel de făgăduință, neimaginându-și ce greutate va căpăta ea nu peste mult timp. La 15 ani, Livi e trimisă la Auschwitz. Cibi, care are 19 ani, nu poate concepe să-și lase singură sora mai mică și decide să o însoțească. Magda, în vârstă de 17 ani, reușește să se ascundă o vreme, dar până la urmă ajunge și ea în lagăr. Cele trei surori se reîntâlnesc în cel mai cumplit loc cu putință: la Auschwitz-Birkenau. Cruzimea și teroarea pe care le au de înfruntat sunt inimaginabile, dar amintindu-și de tatăl lor și de rugămintea lui, de devotamentul mamei lor și de afecțiunea cu care au fost mereu înconjurate, luptă din toate puterile pentru a trăi.

  • Stephen Hawking. O viață dedicată științei
    Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI

    Stephen Hawking nu este un om de știință obișnuit. El a reușit, poate mai mult decât oricine altcineva, să ne ajute să descifrăm enigmele universului. Cercetările sale cu privire la găurile negre și nașterea universului au fost cu adevărat revoluționare, iar boala care l-a țintuit într-un scaun cu rotile nu i-a limitat în nici un fel strălucirea intelectuală și cariera științifică. Mai mult, Hawking a contribuit din plin la popularizarea științei, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea.

    Stephen Hawking: O viață dedicată științei are darul de a prezenta pe larg atât ideile științifice care l-au făcut un veritabil star la nivel internațional, cât și viața sa personală, cel puțin la fel de pasionantă din multe puncte de vedere.

  • Ce ne spune fizica despre lume
    33.83 LEI

    Nu-i o sarcină simplă să oferi publicului larg, fără a te folosi de ecuații, o perspectivă de ansamblu asupra fizicii moderne. Cu talentul său de comunicator al științei, Jim Al-Khalili reușește să sintetizeze în mod intuitiv rezultatele la care am ajuns în trei domenii fundamentale din fizică – relativitatea, teoria cuantică și termodinamica –, pentru a ajunge la întrebările rămase deocamdată fără răspuns privind, de pildă, natura materiei și energiei întunecate, inflația cosmică sau semnificația mecanicii cuantice. Dincolo însă de tratarea acestor subiecte (adesea și din unghi filozofic), cartea lui Jim Al-Khalili este o lecție despre felul în care se dezvoltă știința, despre modestie, onestitate și discernământ. Este, așa cum spune autorul de la bun început, o odă închinată fizicii.

  • Adevărurile noastre. Visul american
    63.41 LEI

    O carte despre adevărurile fundamentale pe baza cărora a fost construită societatea americană și despre îndelungata strădanie de a discerne care sunt aceste adevăruri și cum este cel mai bine să se acționeze pe baza lor.

    Fiică de imigranți, Kamala Harris a crescut într-o comunitate din Oakland, California, cu preocupări pentru dreptatea socială. Pasiunea sa pentru justiție a fost evidentă încă din copilărie, iar când a devenit procuror districtual adjunct imediat după absolvirea Dreptului, s-a impus rapid ca unul dintre cei mai inovatori agenți ai schimbării în domeniul aplicării legii din SUA. A fost aleasă în scurt timp procuror districtual în San Francisco, apoi a devenit șefa organelor de aplicare a legii din statul California. Cunoscută ca o susținătoare a clasei de mijloc a înfruntat marile bănci în timpul crizei executărilor silite, obținând un acord istoric pentru familiile salariate din California.

    A fi inteligent înseamnă a identifica adevărurile care ne pot face să devenim o comunitate mai bună, precum și a susține aceste adevăruri cu toată forța. Acesta a fost crezul care a călăuzit-o pe Kamala Harris spre o carieră de succes ca procuror general al Californiei, ca senator al Statelor Unite și acum ca vicepreședinte al țării, confruntându-se în fiecare rol cu probleme complexe, de la asistența medicală și noua economie la imigrație, securitate națională, criza opioidelor și inegalitatea socială.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura