Noutăți

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului (2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii (2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021), Vremuri grele (2021), Conversație la Catedrala (2021), Visul celtului (2021).

ANGELA McALLISTER este autoarea a peste 80 de cărţi pentru copii. Volumele ei au fost adaptate pentru teatru, au fost traduse în nenumărate limbi şi au câştigat mai multe premii.

NOREENA HERTZ, scriitoare, profesor universitar și om de televiziune, este în prezent, conform publicației The Observer, „unul dintre cei mai influenți lideri de opinie“, iar Vogue o consideră „una dintre cele mai puternice femei din zilele noastre“. Articolele ei apar în publicații de renume, precum The New York Times, The Washington Post, The Wall Street Journal, The Guardian, The Financial Times, Die Zeit, El País, The South China Morning Post. E invitată adesea în emisiuni TV de referință la CBS, BBC și NHK și a fost creatoarea și gazda a patru documentare pentru televiziune. De asemenea, este gazda unei emisiuni la cea mai importantă companie de radiodifuziune din Statele Unite, SiriusXM, și redactor economic la ITV, cel mai important post de televiziune comercial din Marea Britanie. Noreena Hertz are un doctorat la Cambridge University și un MBA la Wharton School de la Pennsylvania University. După ce a predat zece ani la Cambridge, în 2014 a ajuns la University College London, unde este profesor onorific la Institutul pentru Prosperitate Globală. Ea oferă de asemenea consultanță mai multor corporații și face parte din consiliul Warner Music Group. Cărțile ei, The Silent Takeover, The Debt Threat și Eyes Wide Open, au fost publicate în peste 20 de țări.

AVNI DOSHI s-a născut la New Jersey, în 1982, și în prezent locuiește în Dubai. A obținut o licență în istoria artei la Barnard College, New York, și un master în același domeniu la University College London. Deși a crescut în Statele Unite, a petrecut mult timp și în Prune, India, la familia mamei sale. Mai târziu, a locuit vreme de șapte ani în India, fiind curator pentru diferite galerii. A colaborat la British Vogue, Granta, Elle India, Harper’s Bazaar India și The Sunday Times. A primit Tibor Jones South Asia Prize în 2013 și Charles Pick Fellowship în 2014. Romanul ei de debut, Zahăr ars (Burnt Sugar; Humanitas Fiction 2021) a fost publicat pentru prima dată în India, în 2019, cu titlul Girl in White Cotton, fiind nominalizat la Tata First Novel Prize și câștigând, în 2021, Sushila Devi Award. Odată cu apariția în Marea Britanie cu titlul actual, a fost finalist la Booker Prize în 2020 și s-a aflat pe lista nominalizărilor la Women’s Prize for Fiction în 2021. A fost declarat „Cartea anului 2020“ de The Guardian, The Economist, The Spectator și la NPR. Este în curs de traducere în peste 25 de țări.

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001 – cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Este cunoscut publicului din România datorită bestsellerurilor internaţionale scrise împreună cu Héctor García şi traduse la Humanitas: Ikigai: secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită, Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru a-ţi descoperi adevărata pasiune şi a-ţi atinge ţelurile în viaţă şi Shinrin-Yoku: arta japoneză a băilor de pădure. Francesc Miralles este, de asemenea, autor de ficţiune. Amintim romanele Wabi-Sabi, Iubire cu i mic şi Cel mai frumos loc din lume este chiar aici (scris împreună cu Care Santos), publicate la Humanitas Fiction. Cărţile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.

ÁLEX ROVIRA (n. 1969, Barcelona) este licenţiat în economie, autor de succes de cărţi de self-help şi conferenţiar. Ţine seminarii de economie la Escuela Superior de Administración y Dirección de Empresas. În 2009 a primit, împreună cu Francesc Miralles, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cărţile sale s-au vândut în peste 8 milioane de exemplare.

LORENZO MARONE s-a născut în 1974 la Napoli, unde locuiește și în prezent alături de familia sa. După absolvirea Facultății de Drept, a practicat ani buni avocatura. După publicarea la două edituri mici a unui scurt roman, Daria (2012), și a unui volum de povestiri, Novanta (2013), devine cunoscut atât în Italia, cât și pe plan internațional cu bestsellerul Tentația de a fi fericit (La tentazione di essere felici, 2015; Humanitas Fiction, 2018), încununat, printre mai multe premii literare, cu Premio Stresa 2015. Romanul este ecranizat în 2017 sub titlul La tenerezza (Tandrețea) de către regizorul Gianni Amelio. În 2016, Marone publică romanul La tristezza ha il sonno leggero, care a primit Premio Città di Como. De mare succes se bucură romanul său din 2017, Mâine poate am să rămân (Magari domani resto; Humanitas Fiction, 2020), căruia i se atribuie în același an Premio Selezione Bancarella. În 2018 îi apare romanul Un ragazzo normale (Un băiat ca toți ceilalți; Humanitas Fiction, 2021), distins cu Premio Giancarlo Siani, în 2019, romanul Tutto sarà perfetto, în 2020 Inventario di un cuore in allarme și La donna degli alberi, iar în 2021 Il bosco di là, distins cu Premio Prata. Cărțile sale sunt traduse în 17 limbi.

La apogeul său, Ordinul Cavalerilor Templieri rivaliza, ca putere economică, influență politică și forță militară, cu regatele Europei. Până când Filip al IV-lea al Franței a decis să îl elimine și i-a selectat pe inchizitorii capabili să îi ducă planurile la îndeplinire. Au adunat astfel tot felul de zvonuri fanteziste despre membrii ordinului, alcătuind un mozaic teribil: crime, depravare, erezii de nerostit, corupție, la care s-au adăugat și acuzații de homosexualitate. Din însărcinarea inchizitorilor, autoritățile statului i-au arestat și torturat pe suspecți, iar în 1314 ultimul mare maestru al ordinului a fost ars pe rug.

De-a lungul vremii, diverse scrieri – de la lucrări istorice împletite cu fantezia, până la romane senzaționaliste – au perpetuat zvonurile care le-au adus templierilor sfârșitul. Așa au ajuns aceștia personaje principale în narațiuni incredibile despre practici secrete, secte gnostice, frății satanice sau masoni iluminați. S-a spus inclusiv că după desființarea ordinului templierii ar fi intrat în clandestinitate, continuându-și activitățile, ba chiar aflându-se și acum printre noi. Dar, așa cum punctează Eco, cartea de față a apărut ca un erudit și bine-venit antidot la aceste fraude literare.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa(2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. În 2019 îi apare Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Peste 90% şanse de succes.

În sfârşit, metoda miraculoasă pe care o aşteptau toţi fumătorii!

Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinenţă. Nu trebuie să ai o voinţă puternică. Nu eşti supus(ă) unui tratament de şoc. Nu ai nevoie de vreun substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngraşi.

Dacă eşti fumător/fumătoare şi ai cumpărat cartea pentru tine, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citeşti. Şi ţi se recomandă să fumezi în timpul lecturii!
Dacă eşti nefumător/nefumătoare şi ai cumpărat cartea pentru cineva drag ţie, nu trebuie decât să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poţi convinge, citeşte-o tu, pentru că ultimul capitol te învaţă cum să transmiţi mesajul cărţii celor din jur. Şi - mai important decât orice - cum să-ţi împiedici copiii să se apuce de fumat.

Metoda uşoară a lui Allen Carr are peste 90% şanse de succes. Ea se bazează pe experienţa proprie a autorului, care după o lungă „carieră" de mare fumător a trecut brusc de la 100 de ţigări pe zi la zero. Consecinţa a fost cartea de faţă, cu traduceri în mai toate limbile globului şi multe milioane de exemplare vândute, şi clinicile „Allen Carr" din întreaga lume, celebre pentru faptul că îţi rambursează banii dacă nu reuşesc să te vindece de fumat.

VLADIMIR SOLONARI (n. 1959, Chișinău) este un istoric și politician din Republica Moldova stabilit în America. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din Chișinău (1981) și a făcut studii postuniversitare la Universitatea de Stat din Moscova, obținând doctoratul în 1986. În perioada 1986–1990 a predat la Universitatea din Chișinău. În anii ’90 a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova, membru al delegației parlamentare a Republicii Moldova la Consiliul Europei. În 2001 a fost public policy scholar la Woodrow Wilson Center, iar în 2003 a obținut un post permanent la University of Central Florida (în prezent este profesor la Departamentul de Istorie al acestei universități). Este autorul lucrării Purifying the Nation: Population Exchange and Ethnic Cleansing in Nazi Allied Romania (2009; trad. rom. 2015 – Purificarea națiunii: Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940–1944), precum și al unor articole despre istoria României, Republicii Moldova și Uniunii Sovietice apărute, printre altele, în East European Politics and Societies, Holocaust and Genocide Studies, Kritika: Explorations in Russian and Eurasian History, Nationalities Papers, Slavic Review, Journal of Genocide Research, Journal of Romanian Studies.

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

NICOLAE DRĂGUȘIN este doctor în filozofie și bursier postdoctoral în cadrul Universității din București, cu stagiu la Universitatea „Aristotel“ din Salonic. A publicat articole în Dilema Veche, Observator cultural, Revista 22 etc.

Aristotel s-a nascut la Stagira, in Macedonia, in anul 384 i.Chr (i s-a spus, de altfel, si „Stagiritul“). Tatal lui, Nicomah, a fost medicul personal al regelui macedonean Amyntas al III-lea, bunicul lui Alexandru cel Mare. La Pella, capitala Macedoniei, s-a imprietenit cu Filip, unul dintre cei trei fii ai regelui. Probabil sprijinit de acesta, in 367 i. Chr. a plecat la Atena pentru a-si desavarsi studiile: s-a inscris mai intai la scoala lui Isocrate, apoi la Academia lui Platon. A ramas aici 20 de ani, dovedindu-se mai intai un elev stralucit, apoi un profesor si un ganditor pe masura maestrului sau. Dupa moartea lui Platon, in 347 i.Chr., un nepot al acestuia, Speusipos, a preluat conducerea Academiei. Aristotel a plecat la Assos, in Troada, apoi, in 343, a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desavarsi educatia tanarului Alexandru (cel care avea sa ramana in istorie ca Alexandru cel Mare). In 340 s-a intors la Stagira, dar nu pentru multa vreme. Pacea impusa de Macedonia cetatilor grecesti i-a dat prilejul sa revina la Atena, unde a infiintat propria lui scoala – Liceul (Lykeion sau scoala peripatetica). Va preda aici timp de doisprezece ani si isi va continua neobosit cercetarile. In 323, odata cu moartea lui Alexandru, la Atena a rabufnit vechea dusmanie fata de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalcis, unde a murit un an mai tarziu. Vastul sistem filozofic si stiintific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logica, teologie, politica, estetica, fizica, astronomie, zoologie etc.) si profunzime, a stat la baza gandirii medievale crestine si islamice si a fost axul culturii Occidentului pana la sfarsitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrari care ii sunt atribuite (Diogenes Laertios mentiona 145), s-au pastrat mai putin de 50. Categoriile, Topica, Metafizica, Politica, Etica nicomahica sunt cateva dintre scrierile sale, toate traduse in romaneste.

CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugaţi­vă pentru fratele Alexandru (1990).

ANDREI VIERU a urmat studii de pian la Conservatorul din Bucureşti, ca elev al lui Dan Grigore. Din 1988 s‑a stabilit la Paris. A dat concerte atât în Franţa, cât şi în restul Europei. Socotit de critica muzicală un formidabil interpret al lui Bach, a înregistrat pentru prestigioase case de discuri Variaţiunile Goldberg, Arta Fugii, Clavecinul bine temperat, precum şi opere majore de Beethoven, Liszt sau Mussorgski. Când nu cântă la pian, Andrei Vieru scrie sau face cercetări în domenii ale matematicii precum teoria sistemelor dinamice şi teoria numerelor. A publicat eseuri în reviste din Franţa și România: NRF, Magazine Littéraire, Cahiers de l’Herne, Dilema, Observator cultural. În 2007 debutează la editura Seuil cu volumul Le gai Ecclésiaste (trad. rom. 2014, reed. 2019). În 2013 publică la editura Grasset volumul Éloge de la vanité (Elogiul vanității, apărut, în traducerea autorului, la Humanitas în 2016), pentru care primeşte Premiul Casanova (atribuit autorilor europeni de limbă franceză). A publicat în 2021, la editura Vendémiaire, o nouă traducere a teatrului lui Pușkin, însoțită de un eseu despre traducere și interpretare (vezi în Alexandre Pouchkine, Le Visiteur de marbre et autres oeuvres théâtrales). Critica franceză primeşte elogios cele trei volume, subliniindu‑le puritatea limbii şi descendenţa din tradiția moraliștilor francezi, asemuindu‑l pe Vieru cu La Rochefoucauld, Chamfort, Madame du Deffand, Charles‑Joseph de Ligne sau Cioran.

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător și a primit mai multe premii prestigioase. În Rusia, în 2015: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi; Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) și Premiul Zviozdnîi Bilet (Bilet spre stele) al Festivalului Aksionov. A fost finalist la Russkii Buker (Booker Rus), în 2016 i s-a acordat Premiul Cyrano, iar în Franța a apărut în 2017 și a primit Premiul revistei Transfuge. A fost, de asemenea, finalist la Premiul Médicis Étranger. Cel de-al doilea roman al său, Copiii de pe Volga (Deti moi; Humanitas Fiction, 2020), publicat în 2018, a câștigat în anul 2019 Bolșaia Kniga -- Premiul al treilea și Premiul cititorilor – Locul întâi, Marele Premiu Ivo Andrić în Serbia și este la rândul său finalist al Premiului Médicis Étranger, în 2021. Cel mai recent roman semnat de Guzel Iahina, Trenul spre Samarkand, apărut în 2021, se inspiră, ca și Zuleiha deschide ochii, din istoria familiei sale – bunicul patern al scriitoarei a făcut parte dintr-un eșalon de copii trimiși în Turkestan, în 1922. Actualmente este în curs de traducere în peste 20 de limbi, iar drepturile de ecranizare au fost deja cumpărate de cunoscutul regizor rus Aleksei Efimovici. În total, cărțile lui Guzel Iahina sunt în curs de traducere în peste 40 de țări.

GHEORGHE GUȚU (1906–1994), clasicist, istoric literar și traducător, a urmat cursurile liceului „Gheorghe Șincai“ la București. După absolvirea Facultății de Filologie Clasică și Romanică la București (1928), și‑a început cariera didactică la liceul din Târgoviște, apoi la Seminarul Pedagogic Universitar din Cluj, precum și la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu“ din București. Înzestrat, pe lângă erudiție, cu har pedagogic, profesorul Gh. Guțu a format, timp de 40 de ani, specialiști de renume în filologia clasică. Pasiunea sa pentru cunoașterea Antichității latine s‑a manifestat nu numai prin alcătuirea manualelor școlare, a culegerilor de texte destinate studenților, a articolelor publicate în revista Studii clasice, a monografiilor, cât mai ales prin traduceri însoțite de ample analize literare și istorice: Seneca, Scrisori către Luciliu (1967, Humanitas 2020); Cicero, Filipice (1968), Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae (1971), Opere (1973); Quintilian, Arta oratorică (1974), Juvenal, Satire (1986); Tacitus, Anale (Humanitas, 1995). O contribuție lexicografică esențială rămâne Dicționarul latin–român (1983, Humanitas, 2003), o unealtă indispensabilă pentru cunoașterea limbii şi culturii latine.

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

ALEXANDRA CIOCÂRLIE a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, Secţia de limbi clasice şi este doctor în filologie cu distincţia summa cum laude. În prezent este cercetătoare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“. A predat cursuri de literatură latină şi literatură comparată la Universitatea din Bucureşti şi la Institutul de Teologie Romano-Catolică „Sfânta Tereza“ din Bucureşti. A urmat studii aprofundate la Universitatea „Michel de Montaigne“ din Bordeaux. A beneficiat de numeroase burse de studiu: „New Europe College“; „Vasile Pârvan“ la Accademia di Romania din Roma; „Petre Ţuţea“; bursă postdoctorală a Academiei Române. A publicat volumele Iuvenal, 2002 (premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România şi premiul pentru debut al revistei România literară); Şi totuşi, clasicii…, 2007 (nominalizare la Premiul Naţional pentru Arte, secţiunea literatură, şi la Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România); Cartagina în literatura latină, 2010 (premiul „Petru Creţia“ pentru filologie clasică, acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române); Ecouri ale clasicismului greco-latin în literatura română, 2013; În dialog cu anticii, 2014; În oglinda Antichității: scriitorii români și cultura greco-latină, 2016.

CARE SANTOS s-a născut în 1970, în orașul Mataró din apropierea Barcelonei. A studiat mai întâi dreptul, apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Și-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacțiile cotidienelor ABC și El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo și coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. A debutat în 1995 cu volumul Cuentos cítricos. E autoarea a numeroase romane și volume de proză scurtă, a două volume de poezii, precum și a multe cărți pentru copii și adolescenți, pentru care a primit o serie de premii importante: Ciudad de Alcalá, Ana María Matute, Alfonso Cossío, Gran Angular, Edebé, Cervantes Chico de Literatura Infantil i Juvenil. Printre volumele publicate de Care Santos se numără Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo, 2008, roman semnat împreună cu Francesc Miralles; Humanitas Fiction, 2017), Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas, 2011; Humanitas Fiction, 2013), Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013; Humanitas Fiction, 2014). În 2014, Care Santos publică romanul Poftă de ciocolată (Desig de xocolata), devenit bestseller și recompensat cu Premiul Ramon Llull, iar în 2015, romanul Diamant blau. Bestsellerul Jumătate de viață (Media vida; Humanitas Fiction, 2018) apare mai întâi în castiliană în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal. În 2018 publică, în catalană și castiliană, un nou roman de succes, Tot binele și tot răul (Tot el bé e tot el mal; Humanitas Fiction, 2019), urmat în 2020 de Voi merge pe urmele pașilor tăi (Seguiré els teus passos; Humanitas Fiction, 2021). Opera lui Care Santos este tradusă în peste 20 de țări.

ETGAR KERET s-a născut pe 20 august 1967, la Tel Aviv, în familia unor evrei supraviețuitori ai Holocaustului. Este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori israelieni contemporani, scenarist, regizor și autor de benzi desenate. Povestirile sale au apărut în The New York Times, Le Monde, The New Yorker, The Guardian, The Paris Review și Zoetrope. A publicat mai multe volume de povestiri care au devenit bestselleruri, fiind traduse în 42 de limbi — Tzinorot (Conducte, 1992, 2004), Ga’aguay Le-Kissinjer (Mi-e dor de Kissinger, 1994), Ha-Kaytana Shel Kneller (Tabăra de vară a lui Kneller, 1998), Anihu (Eu sunt el, 2002), Și, deodată, cineva bate la ușă (Pitom Dfika Ba-Delet, 2010; Humanitas Fiction, 2018) și Haide, zboară odată (Takala Bi-Ketzeh Ha-Galaxia; Humanitas Fiction, 2021), cu care a câștigat în 2018 Premiul Sapir și National Jewish Book Award for Fiction. Keret este autorul câtorva cărți pentru copii și al volumului de memorii Șapte ani buni (Seven Good Years, 2015; Humanitas, 2018). A primit în 2016 Charles Bronfman Prize și English Pen Award și, în calitate de regizor, în 2007 a câștigat împreună cu soția sa, Shira Geffen, Caméra d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru filmul Meduzot. În 2010, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. În prezent predă la Facultatea de Litere a Universității Ben-Gurion din Negev și la Facultatea de Cinematografie a Universității din Tel Aviv.

La nivel fundamental, lumea fizică arată altfel decât ne spun simțurile și intuițiile cu ajutorul cărora ne descurcăm în viața de zi cu zi, iar pentru a o înțelege trebuie să ne naștem a doua oară și să învățăm felul în care funcționează universul la scară microscopică și la scară cosmică așa cum bebelușii învață să meargă și să vorbească. În această aventură a dezvățării și învățării ne călăuzește laureatul Nobel Frank Wilczek, unul dintre cei mai inventivi fizicieni contemporani, cu contribuții esențiale la descifrarea comportamentului particulelor elementare. Privit de la altitudinea sa intelectuală, peisajul lumii fizice se simplifică și capătă pregnanță.

Wilczek discută zece principii generale pe baza cărora explică bogăția și complexitatea cosmosului, ne prezintă câte o temă din perspective diferite (abundența spațiului și a timpului, numărul mic de particule și de legi, materia, energia, evoluția cosmosului…), mereu fidel noțiunii de complementaritate, și face predicții legate de viitoarele descoperiri – toate acestea în termeni perfect accesibili cititorului fără pregătire științifică. Nu în ultimul rând, Fundamentele lumii fizice este cartea unui umanist care pledează deopotrivă pentru modestie și respect de sine în raportarea noastră la univers.

„Aceasta e o carte despre lecțiile fundamentale pe care le putem învăța studiind lumea fizică. Am întâlnit mulți oameni curioși să afle mai mult despre lumea fizică și dornici să știe ce are de spus despre ea fizica modernă. Fie că e vorba de avocați, medici, artiști, studenți, profesori, părinți sau pur și simplu oameni curioși, cu toții sunt înzestrați cu inteligență, dar le lipsesc informațiile. Am încercat în această carte să prezint principalele teorii ale fizicii moderne într-un mod cât mai simplu, dar fără să fac rabat de la rigoare. Am scris-o avându-i în minte pe prietenii mei curioși și gândindu-mă la întrebările lor.“ — FRANK WILCZEK

„Wilczek scrie cu o extraordinară simplitate și claritate, iar plăcerea cu care abordează subiectul e frapantă.“ — The New York Times Book Review

AYELET TSABARI s-a născut în Israel într-o familie de origine yemenită. După efectuarea stagiului militar obligatoriu, a călătorit mulți ani prin Europa, Asia și America de Nord. În 1998 s-a stabilit în Vancouver, unde a studiat filmul și fotografia la Capilano University. A regizat două filme documentare, unul dintre ele fiind premiat la Palm Spring International Short Film Festival. A început să scrie în limba engleză în 2006. A studiat scrierea creativă la Simon Fraser University, la Guelph University și la University of King’s College. Este în prezent profesor de scriere creativă la aceste din urmă două universități și la Universitatea din Tel Aviv. Prima ei carte, The Best Place on Earth (Cel mai bun loc de pe pământ), a fost distinsă cu premiile Sami Rohr și Edward Lewis Wallant, ambele destinate scriitorilor de limbă ebraică. Arta de a-ți lua rămas-bun, cel de-al doilea și cel mai recent volum al său, a primit Canadian Jewish Literary Award și a fost finalistă la The Vine Awards și la Hilary Weston Writers’ Trust Prize. A fost numită cartea anului 2019 de Apple Books, Kirkus Reviews și CBC.

Ediție îngrijită, traducere și note de Smaranda Bratu Elian  •  Prefață de Horia-Roman Patapievici  •  Reconstituiri geometrice de Tudor Elian

„Epoca în care aceste prelegeri au fost rostite, spre deosebire de a noastră, a fost una în care literele și matematica, teologia și științele, cultura umanistă și cultura științifică trăiau împreună, firesc, fără eforturile inter- sau transdisciplinare de care avem noi nevoie azi pentru a le readuce laolaltă. Matematicienii nu erau văzuți ca specialiști, ci ca umaniști, iar între umaniști cunoștințele matematice cel mai adesea nu lipseau. Savanții și umaniștii acestei epoci inaugurează tipul intelectual al «teologului secular», pe care l-au ilustrat oameni precum Galileo, Descartes, Hobbes, Leibniz, Newton, oamenii care au dominat tot secolul al XVII-lea, cei care au creat, pe ruinele aristotelismului, știința modernă a naturii – un tip de știință cum nu se mai întâlnise până atunci în istorie.“ — H.-R. PATAPIEVICI

Pe copertă: Agnolo Bronzino, Portretul lui Dante (detaliu), 1530

CONSTANTIN ARDELEANU (n. 1976) este profesor de istorie modernă la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați și long-term fellow la New Europe College, București. Temele sale de cercetare privesc istoria socioeconomică a sud-estului Europei, cu interes special pentru regiunea Dunării și a Mării Negre. Preocupat de reprezentarea spațiului românesc în descrieri de călătorie, a tradus și editat, singur sau în colaborare, relatări ale câtorva autori străini care au vizitat spaţiul românesc în secolele XIX–XX. Acestea se regăsesc în diverse volume din seria Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea (Editura Academiei Române, 2004–2020) sau au fost publicate distinct: Maude Rea Parkinson, Douăzeci de ani în România (Humanitas, 2014); Ethel Greening Pantazzi, România în lumini și umbre (Humanitas, 2015); Patrick O’Brien, Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna și iarna anului 1853 (Humanitas, 2016). Câteva dintre monografiile sale analizează conectarea sud-estului Europei la economia mondială, modernizarea porturilor dunărene și pontice, dezvoltarea infrastructurii regionale de transport sau organizații și relații internaționale în epocile modernă și contemporană. Cel mai recent volum publicat este The European Commission of the Danube, 1856–1948: An Experiment in International Administration (Brill, 2020).