Noutăți

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 1021-1050 din 6240

  • Povestea creierului. În căutarea celui mai complicat obiect din univers
    41.23 LEI

    ALEXANDRU BABEȘ este profesor de neuroştiinţe şi fiziologie la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Laboratorul pe care îl conduce se ocupă de studiul sistemului nervos periferic, al neuronilor senzitivi cu ajutorul cărora simţim durerea şi temperatura ambientală. A publicat peste treizeci de articole ştiinţifice în reviste internaţionale cu referenţi. Este coautor al unor studii apărute în NatureNature MedicineNature CommunicationsJournal of NeurosciencePain şi Journal of Physiology. Începând din 1995 a beneficiat de numeroase stagii de cercetare în Germania, Franţa, Marea Britanie şi Spania. A fost bursier al fundaţiei germane Alexander von Humboldt şi a primit din partea acesteia premiul pentru cercetare „Friedrich Wilhelm Bessel“ în 2019. În 2018 i s‑a acordat premiul „Nicolae Simionescu“ al Academiei Române. A fost preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice în perioada 2011–2012, iar din 2020 ocupă din nou această funcție.

  • Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana
    37.00 LEI

    „Aveam 25 de ani când m-am apucat, ca-n Voltaire, să-mi lucrez grădina și când am descoperit că tot ce e firesc e miracol. Cred că este cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în viață. În afară de sentimentul că nu sunt niciodată singură, această recunoaștere continuă a minunii este pentru mine definiția lui Dumnezeu.

    Înrudirea mea cu Eminescu și Blaga este de natură mai mult spirituală decât stilistică. Așa cum toată lumea observa în copilărie că semăn cu bunicul, deși el era un țăran bătrân, iar eu o fetiță născută la oraș, sunt mândră că semăn cu ei, deși aparținem fiecare altui fragment al istoriei poeziei, pentru că, de fapt, nu paginile, ci sufletele noastre seamănă.

    Cred că a fi liber oricând și oriunde înseamnă a gândi totul cu propriul tău cap, a supune totul spiritului tău critic, fără a accepta controlul nici unei cenzuri, oricât de corecte. Libertatea este refuzul fiecărui om, în fiecare clipă, de a lăsa pe altul să gândească în locul său.

    Eram destul de mică atunci când mi-am dat seama că este mult mai simplu să fii bun decât să fii rău. Am avut întotdeauna un fel de mirare amestecată cu milă față de cei ce făceau rău, când asta presupunea efortul de a-l face. Cu timpul, am ajuns să cred că omul – care se naște bun – trebuie doar să aibă grijă de acest dar primit la naștere, să nu-l piardă, să nu-l degradeze, să-l exerseze ca pe orice talent care, neexersat, dispare.“ — ANA BLANDIANA

  • Marele vestiar
    Preț special 11.73 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevărat Roman Kacew, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Dintre romanele sale menționăm: Educație europeană (Éducation européenne, 1945; Humanitas Fiction, 2020), Marele vestiar (Le grand vestiaire, 1948; Humanitas Fiction, 2021), Les racines du ciel (1956, Premiul Goncourt), Promisiunea zorilor (La promesse de l’aube, 1960; Humanitas Fiction, 2018), Les oiseaux vont mourir au Pérou (1962), Lady L. (Lady L., 1963; Humanitas Fiction, 2021), La tête coupable (1968), Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea (Au-delà de cette limite votre ticket n’est plus valable, 1975; Humanitas Fiction, 2019), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Zmeie de hârtie (Les cerfs-volants, 1980; Humanitas Fiction, 2019) etc. Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975, Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979).

  • Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată
    52.17 LEI
    Epuizat din stoc

    SULEIKA JAOUAD este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Alte articole ale ei au fost publicate în The New York Times MagazineThe AtlanticThe GuardianVogueParis ReviewLos Angeles TimesGlamour și pe site-ul NPR. Este, de asemenea, un speaker de mare succes. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări. A creat platforma Isolation Journals, cu peste o sută de mii de membri, menită să încurajeze creativitatea și sentimentul de comunitate în vremuri de pandemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală. | www.suleikajaouad.com

  • Poliția Memoriei
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

    Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

  • Parerga și paralipomena. Scrieri lămuritoare și întregitoare ale operei mele (vol. I)
    44.40 LEI

    ARTHUR SCHOPENHAUER s-a născut la Danzig pe 22 februarie 1788. Datorită averii moştenite de la tatăl său, a putut duce multă vreme o viaţă lipsită de griji, dedicându-se filozofiei. După studii de medicină şi ştiinţe ale naturii la Göttingen, întrerupte curând, îşi obţine în 1813 titlul de doctor în filozofie la Jena, cu lucrarea Despre împătrita rădăcină a principiului raţiunii suficiente. La sfatul îndrumătorului său de doctorat, filozoful sceptic Gottlob Ernst Schulze, îi citeşte pe Platon şi Kant. În 1811 audiază cursurile lui Fichte la Berlin, fiind mai degrabă dezamăgit. Prin mama sa, Johanna Schopenhauer, scriitoare cunoscută în epocă, tânărul Arthur reuşeşte să-l cunoască personal pe Goethe, care îi va fi o vreme partener de discuţii pe teme de teorie a culorilor. În urma discuţiilor şi a corespondenţei purtate cu Goethe, publică în 1816 scrierea Despre văz şi culori. La începutul anului 1819 apare Lumea ca voinţă şi reprezentare, o carte care cuprinde „o metodă de filozofare experimentată aici pentru prima dată şi care se diferenţiază complet de toate cele folosite până acum". Temperamentul tumultuos al autorului cărţii răzbate şi din lunga corespondenţă cu editorul Brockhaus, ce rămâne un document literar al epocii. Imediat după publicarea cărţii, Schopenhauer pleacă într-o călătorie în Italia, pentru ca, în 1820, să se înscrie ca docent privat la Universitatea din Berlin, profesând doar puţină vreme (dar rămânând înscris formal până în 1831). Concurenţa făţişă pe care încearcă să i-o facă lui Hegel în faţa studenţilor, programându-şi cursul în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră cu acesta, se termină cu o înfrângere: doar un număr de 9 studenţi, în total, sunt interesaţi de prelegerile sale. Hegel va muri de holeră în 1831, iar Schopenhauer părăseşte la rându-i Berlinul de frica bolii, mutându-se la Frankfurt. În 1839, scrierea sa Despre libertatea voinţei este premiată de Academia Norvegiană şi va apărea în 1841 împreună cu o altă scriere, căreia premiul îi fusese însă refuzat, intitulată Despre fundamentul moralei. În 1843 publică, tot la Brockhaus, a doua ediţie din Lumea ca voinţă şi reprezentare, însoţită de adăugiri substanţiale sub forma unui al doilea volum. De-a lungul întregii vieţi, Schopenhauer a ţinut în preajma sa şi un pudel, pe care la fiecare zece ani, când animalul îmbătrânea şi murea, îl înlocuia cu un altul asemănător, ce primea acelaşi nume, Atman (în sanscrită: „suflu vital"), fiind convins că cel în viaţă este o reîntrupare a celorlalţi, că este „ascunsul sâmbure al câinelui", cu o vorbă din Faust-ul lui Goethe. În 1851 apare Parerga şi Paralipomena, împreună cu Aforismele asupra înţelepciunii în viaţă. Acestea îi aduc celebritatea, publicul acordând acum atenţie, retrospectiv, şi cărţii sale de tinereţe. E, totodată, momentul în care Schopenhauer, care se considera întemeietorul unei noi religii, al unei soteriologii de sursă brahmanică şi deci opusă celei iudeo-creştine, se vede înconjurat şi de discipoli. Pe aceştia îi numeşte, fără vreo reţinere, „apostolii" şi „evangheliştii" săi. A fost pe deplin convins de valoarea sistemului său, spunând că „va veni timpul în care cel ce nu va şti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur şi simplu un ignorant". Era convins de asemenea că, în viitor, va deveni obiectul unui adevărat cult. Moare de pneumonie la 21 septembrie 1860, la Frankfurt pe Main.

  • Elixirul dragostei (mp3)
    26.43 LEI

    ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa(2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. În 2019 îi apare Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

  • Masa. Încercarea de a înțelege materia, de la atomii grecilor la câmpurile cuantice
    44.40 LEI

    JIM BAGGOTT (n. 1957) a studiat chimia la Manchester, iar în 1978 și-a obținut la Universitatea Oxford titlul de doctor în chimie fizică. Activitatea sa de cercetător s-a împletit cu cea de autor al unor cărți cu subiecte la granița dintre știință, filozofie și istoria științei, între care The Quantum StoryFarewell to RealityThe First War of PhysicsThe Meaning of Quantum TheoryOrigins: The Scientific Story of Creation (tradusă în română la Editura Humanitas sub titlul Origini: Povestea științifică a creației), Higgs: The Invention and Discovery of the God Particle (tradusă în română la Editura Humanitas sub titlul Higgs: Inventarea și descoperirea „particulei lui Dumnezeu“). Publică în mod regulat în revistele New Scientist și Nature.

  • Călătorie în jurul omului
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    ALEXANDRU N. STERMIN este biolog și explorator. Predă la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș‑Bolyai cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. Este licențiat în biologie și teologie, a absolvit un masterat în filozofie și un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediții în jungla Americii de Sud și în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald și la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română. În 2017 și-a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. Scrie articole în revistele Sinteza și National Geographic. În 2021 a primit Premiul de Excelență din partea Universității Babeș‑Bolyai, pentru implicarea culturală și deschiderea spre comunitate.

  • O scurtă istorie a minții
    37.00 LEI

    Deși are pregătire de neurobiolog și diplome în fiziologie și biofizică, WILLIAM H. CALVIN (n. 1939) a predat psihiatria și științele comportamentale la University of Washington din Seattle. A scris cincisprezece cărți despre creier și evoluție, cele mai multe pentru publicul nespecializat. Printre temele principale ale cercetărilor sale științifice se numără creșterea spectaculoasă a volumului creierului hominizilor în timpul epocilor glaciare și reorganizarea sistemului nervos central răspunzătoare de apariția limbii articulate și a logicii.

  • Inimă frântă
    30.66 LEI

    Scriitorul japonez de expresie franceză AKIRA MIZUBAYASHI s-a născut în 1951. După studii la Universitatea Națională de Limbi și Civilizații Străine din Tokyo, a plecat în Franța în 1973 și a urmat o pregătire pedagogică la Montpellier pentru a deveni profesor de limba franceză. În 1976, a absolvit la Tokyo un masterat de literatură modernă, apoi, în 1979, s-a întors în Franța ca student la École Normale Supérieure, unde și-a susținut doctoratul cu o teză despre Jean-Jacques Rousseau. Din 1983 predă limba franceză la Tokyo. În 2011, a câștigat Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises, precum și Prix littéraire de l’Asie pentru debutul său, Une langue venue d’ailleurs (2010). În 2013, a obținut Prix littéraire Richelieu de la francophonie. A mai publicat autobiografia Mélodie. Chronique d’une passion (2014), eseul Petit éloge de l’errance (2014), precum și romanele Un amour de Mille-ans (2017) și Inimă frântă (Âme brisée, 2019; Humanitas Fiction, 2021), recompensat în 2020 cu Prix des libraires, Prix Culture et Bibliothèque pour tous, Prix de la Ville de Deauville și Prix des Lecteurs des Écrivains du Sud. În 2014 i s-a acordat distincția Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres.

  • Orbitor. Corpul
    52.75 LEI

    MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

    Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

  • Orbitor. Aripa stângă
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

    Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

  • Orbitor. Aripa dreaptă
    52.75 LEI

    MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

    Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

  • Nostalgia după absolut
    26.43 LEI

    GEORGE STEINER (n. 23 aprilie 1929, Paris – m. 3 februarie 2020, Cambridge), scriitor şi lingvist franco-anglo-american, cunoscut marelui public în special ca eseist, critic literar şi filozof. După o bursă Rhodes la colegiul Balliol, s-a alăturat, în 1952, echipei editoriale de la publicaţia The Economist. În 1956 a fost ales membru al Institutului de Studii Avansate Princeton. După ce a predat la catedrele universităţilor din Innsbruck, Cambridge şi Princeton, a ajuns, în 1974, profesor de engleză şi literatură comparată la Universitatea din Geneva, unde a rămas până în 1994, când s-a pensionat. De atunci, a susţinut numeroase conferinţe în toată lumea şi a predat la Oxford şi la Harvard. Universalismul său cultural i-a determinat pe unii să-l compare cu Stefan Zweig, Michel de Montaigne şi Erasmus din Rotterdam. A primit numeroase premii, printre care Guggenheim Fellowship şi Chevalier de la Légion d’Honneur. A fost distins, de asemenea, cu ordinul Commandeur dans l’ordre des Arts et des Lettres. A fost membru al Academiei Britanice, iar în 1999 a obţinut Premiul Truman Capote pentru întreaga activitate. În eseuri, a abordat subiecte din domeniile teoriei lingvistice, teoriei traducerii, filozofiei pedagogice, filozofiei politice etc. Selecţie de lucrări: Tolstoy or Dostoevsky: An Essay in Contrast (1960), The Death of Tragedy (1961; trad. rom. Moartea tragediei, Humanitas, 2008), Anno Domini: Three Stories (1964), Language and Silence: Essays 1958–1966 (1967), In Bluebeard’s Castle: Some Notes Towards the Redefinition of Culture (1971; trad. rom. În castelul lui Barbă-Albastră: Câteva însemnări pentru redefinirea culturii, Humanitas, 2013), Extraterritorial: Papers on Literature and the Language Revolution (1972), After Babel (1975; trad. rom. După Babel, 1983), Heidegger (1978), The Portage to San Cristóbal of A.H. (1981; trad. rom. Procesul de la San Cristóbal, Humanitas, 2009), Real Presences: Is There Anything in What We Say? (1989), Errata: An Examined Life (1997; trad. rom. Errata: O autobiografie, Humanitas, 2008), Grammars of Creation (2001; trad. rom. Gramaticile creației, Humanitas, 2015), Lessons of the Masters: The Charles Eliot Norton Lectures 2001–2002 (2003; trad. rom. Maeștri și discipoli: Prelegerile „Charles Eliot Norton“ 2001–2002, Humanitas, 2011), Nostalgia for the Absolute (2004; trad. rom. Nostalgia după absolut, Humanitas, 2021), The Idea of Europe (2005), My Unwritten Books (2008).

     

    Fotografia autorului © W.M. Logan

  • Deceniul furiei și indignării. Cum ne-au schimbat ultimii zece ani?
    37.00 LEI

    SORIN IONIȚĂ e analist de politici publice şi comentator în presa de opinie. A fondat împreună cu o mână de colegi think tank-ul Expert Forum (EFOR), unde produce rapoarte de policy menite să facă guvernarea mai bună şi activism civic menit să o deranjeze periodic. A reprezentat România în Comitetul Economic și Social European la Bruxelles şi lucrează de douăzeci de ani ca expert internaţional în dezvoltare locală în ţări din Balcani şi fosta URSS. În ultimii ani a adăugat pe lista de activităţi şi combaterea dezinformării. A fost decorat în 2018 cu Ordre national du Mérite al Republicii Franceze pentru promovarea în regiune a agendei democratice şi europene. Este de formaţie inginer, apoi filozof, cu un masterat şi un doctorat în știinţe politice și o bursă Fulbright la Universitatea Georgetown din Washington, DC. Participă cu entuziasm debordant şi rezultate modeste la competiţii de fotografie și are în pregătire un foto-jurnal de călătorie.

  • Scrisori
    35.94 LEI
    Epuizat din stoc

    Traducere de Cristian Ghenea

     

    "Am citit tocmai acum scrisorile lui Mozart, care ar trebui să existe în fiecare bibliotecă; căci nu sunt interesante numai pentru artist, ci au un efect binefăcător asupra tuturor oamenilor. Dacă citiți aceste scrisori, Mozart va rămâne prietenul vostru pe viață și figura sa dragă se va ridica în fața voastră în toate ceasurile de cumpănă grea. Veți asculta râsul său bun, copilăros, eroic, și oricât de trist ai fi, roșești dacă te gândești la mizeria aceasta suportată cu atâta voioșie. Vrem să insuflăm din nou viață acestei apariții frumoase, stinse!" — ROMAIN ROLLAND

  • Din cer au căzut trei mere
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    NARINE ABGARIAN s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia. Pentru romanul Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), bestseller în Rusia, a primit în 2016 Premiul Iasnaia Poliana. Alte două cărți ale sale, Liudi, kotorîe vsegda co mnoi (Oameni care sunt mereu cu mine) și Simon, au fost nominalizate la premiul Bolșaia Kniga în 2011 și 2021. În 2015 i s-a acordat Premiul literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020, The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni.

  • Când stelele se întunecă
    47.57 LEI

    PAULA MCLAIN s-a născut la Fresno, California, în 1965. Abandonată de ambii părinţi, este luată în grijă, alături de cele două surori ale sale, de instituţiile judiciare abilitate. Ulterior şi-a descoperit pasiunea pentru scris şi a absolvit un masterat în poezie, la University of Michigan, în 1996. A fost rezidentă la celebrele Yaddo şi MacDowell Colony, precum şi beneficiara unor burse din partea National Endowment for the Arts. Paula McLain a publicat douã volume de poezie, Less of Her (1999) şi Stumble, Gorgeous (2005), şi o carte de memorii intitulată Like Family: Growing Up in Other People’s Houses (2003). A Ticket to Ride (2009) este romanul ei de debut. În 2011 îi apare romanul Soţia din Paris(The Paris Wife; Humanitas Fiction, 2012), care îi aduce atât consacrarea naţională, cât şi internaţionalã, fiind tradus în peste treizeci şi cinci de ţări. În 2015 publică cel de-al treilea roman, Zbor în jurul soarelui (Circling the Sun; Humanitas Fiction, 2016), care este desemnat rapid bestseller de către cotidianul New York Times şi se află în curs de ecranizare. În 2018 vede lumina tiparului romanul Hemingway și cu mine (Love and Ruin; Humanitas Fiction, 2019), devenit imediat bestseller New York Times și publicat, în același an, în douăsprezece țări. Cel mai recent roman al ei, Când stelele se întunecă (When Stars Go Dark; Humanitas Fiction 2021) apare în 2021 și devine, la rândul lui, bestseller NewYork Times. | paulamclain.com

  • Iubirea nu e un vers liber
    Preț special 9.20 LEI Preț standard 30.66 LEI

    SUSANA FORTES s-a născut în 1959 la Pontevedra, în Galicia. A studiat istoria și geografia la Universitatea din Santiago de Compostela și istoria americană la Universitatea din Barcelona. A trăit o vreme în Statele Unite, unde a predat limba spaniolă și istoria artei. În prezent este profesoară la Valencia și colaborează la publicațiile El País și La Voz de Galicia, precum și la reviste de cinema și literatură. Primului său roman, Querido Corto Maltés (1994), i-a fost acordat Premio Nuevos Narradores. I-au urmat Las cenizas de la Bounty (1998), Tiernos y traidores (1999), Fronteras de arena (2001), roman finalist la Premio Primavera, El amante albanés (2003), finalist la Premio Planeta, El azar de Laura Ulloa (2006), recompensat cu Premio de Narrativa de la Crítica Valenciana, Quattrocento(2007), Esperando a Robert Capa (2009), distins cu Premio Fernando Lara de Novela, La huella del hereje (2011), Iubirea nu e un vers liber (El amor no es un verso libre, 2013; Humanitas Fiction, 2021) și Septembrie poate aștepta (Septiembre puede esperar, 2017; Humanitas Fiction, 2019), care a primit Premio Turia a la Mejor Contribución Literaria în 2018. Cărțile Susanei Fortes sunt traduse în peste 15 limbi.

  • Geții lui Burebista și lumea lor
    105.45 LEI
    Epuizat din stoc

    RADU OLTEAN (n. 1970) este astăzi unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric. A absolvit Academia de Arte din București, Secția grafică, în 1997. A debutat cu seria de colaborări cu Neagu Djuvara: Cum s-a născut poporul român (2001), Mircea cel Mare și luptele sale cu turcii (2001), De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul (2003; trad. engl. From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire, 2011), apărute la Humanitas. Pasiunea sa pentru ilustrația documentară este dublată de aplecarea spre studiul științific al istoriei; lucrările sale se bazează pe analiza riguroasă deopotrivă a izvoarelor directe și a cercetărilor celor mai recente. A conceput proiecte editoriale care valorifi că un patrimoniu iconografic cvasinecunoscut publicului larg: Bucureștii – 550 de ani de la prima atestare documentară (editor și coordonator, 2009), Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor (2013, în colaborare cu Emanuel Bădescu), Bucureștii Belle-Epoque (2016, în colaborare cu Emanuel Bădescu). Volumul Art historia: Ilustrația istorică între artă și știință / Historical Illustration Between Art and Science (2018) reunește cele mai frumoase lucrări ale sale, apărute în țară sau în prestigioase publicații de profil din străinătate, cu care colaborează în mod constant. Din ampla sinteză, unică în spațiul istoriografiei noastre, Cetăți, castele și alte fortifi cații din România a publicat primul volum (2016, urmat de ediția în limba engleză); cele trei volume care întregesc seria apar la Humanitas începând cu 2019.Dacia. Războaiele cu romanii, lucrare proiectată în două volume (primul a apărut, în primă ediție, în 2013) aduce laolaltă informațiile esențiale și dă seamă de stadiul actual al cercetării în domeniu, într-o sinteză ilustrată cu un material iconografic deosebit de bogat, atât din lucrările proprii de reconstituire vizuală, cât și din surse documentare dintre cele mai diverse. Va fi urmat, în anul 2020, de o adaptare menită să continue seria de volume de popularizare pentru copii și cititorii mai tineri.

  • Casa de la Riverton
    41.23 LEI

    KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011, 2021), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia, Marea Britanie și Spania și a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac (The Lake House; Humanitas Fiction, 2017, 2021), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

     

    Fotografia autoarei © Gillian van Niekerk

  • Ravenna, capitala imperiului
    95.04 LEI

    Judith Herrin este istoric britanic, profesor de studii bizantine și de Antichitate târzie la Princeton University și King’s College. A studiat istoria la Cambridge University și a obținut doctoratul la Birmingham University. A participat în calitate de arheolog la lucrările desfășurate în siturile de la Atena și Istanbul. Este autoarea unor lucrări fundamentale despre perioada bizantină și a Evului Mediu timpuriu european, punând în dezbatere rolul jucat de creștinism în acest context.

  • Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (ebook)
    25.37 LEI

    Traducere de Victor Scoradeț

     

    După zece ani petrecuți în Rusia, Norris von Schirach documentează în primul său roman, primit cu entuziasm de critică și de publicul cititor german, traumele și excesele anilor ’90 din această țară.

     

    Rusia după eșecul lui Gorbaciov. Pe de-o parte, un teritoriu imens, cu bogății incomensurabile, o cultură măreață. Pe de altă parte, într-o degringoladă economică și morală fără precedent, inimaginabilă chiar și pentru cei mai dezabuzați expați. Unul dintre aceștia este Anton, aparent perfect integrat în configurația unei lumi ce se reinventează cu dezinvoltură și fără scrupule. La un moment dat însă, Anton nu mai poate ține pasul cu ea.

     

    „Anii ’90 sunt definiți în Rusia în moduri foarte diferite: de la «libertate absolută» la «haos total». Oricât ar părea de ciudat, aceste aprecieri extreme au temeiurile lor. Ajungând la Moscova, germanul Anton descoperă din proprie experiență cât de fragilă este granița dintre libertate și haos. Această carte este pentru cei cărora le plac aventurile captivante, descrierile vii și, nu în ultimul rând, umorul, care în Cei mai frumoși ani din viața lui Anton combină spiritul năstrușnic rusesc cu rigoarea germană.“ — EVGHENI VODOLAZKIN

  • Simplitate. Agenda 2022
    60.94 LEI
    Epuizat din stoc

    O călătorie de-a lungul unui an, însoțită de citate aparținând lui Paulo Coelho.

    „Cum să încep? Tăcere. Tumultul vieții pare să înceteze noaptea. Cuvintele, ideile, amintirile și poveștile sunt căile pe care pașii mei le urmează.“ – Paulo Coelho

    Paulo Coelho, considerat de milioane de cititori drept un alchemist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenți scriitori ai acestui secol.

    Cărțile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale și sociale. El scrie despre teme, idei și concepții care răspund aspirațiilor atât de numeroșilor săi cititori, aflați în căutarea unui drum propiu și a unor noi moduri de a înțelege lumea.

    Catalina Estradaa fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viață din țara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare și trăiește la Barcelona. Fascinația cu care privește mereu în jur este ușor de observant în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

    Caracteristici:

    • Agendă anuală însoțită cu citate din romanele scriitorului Paulo Coelho (tema – Simplitate)
    • Calendar 2022 – sărbători legale și zile libere în România
    • Format săptămânal
    • Ușor de transportat

    EXCLUSIV!Agenda Întâlniri 2022 – Paulo Coelhoeste disponibilă doarîn rețeaua hypermarketuri Carrefour, în librăriile Humanitasdin București și din țară și pe siteul libhumanitas.ro

    „Eleganța este atinsă când tot ceea ce e superfluu e dat la o parte și ființa omenească descoperă simplitatea și concentrarea: cu cât postura e mai simplă și mai sobră, cu atât e mai frumoasă.“ – Paulo Coelho

  • Jurnal (1941–1942). Scrisori din lagărul de la Westerbork (1943)
    35.94 LEI

    ESTHER (ETTY) HILLESUM s-a născut în 15 ianuarie 1914 într-o familie de evrei din Middelburg (Țările de Jos). Din 1924 familia se mută la Deventer, unde tatăl, profesor de limbi clasice, devine director al liceului local. După încheierea studiilor liceale, Etty se mută la Amsterdam pentru a urma dreptul, apoi slavistica. La începutul anului 1941 îl cunoaște pe Julius Spier, fost discipol al lui Jung, psiholog, psihoterapeut și chirolog; la început este pacienta lui (cel mai probabil ideea ținerii unui jurnal a venit dinspre acesta, ca parte din terapie), apoi secretară, prietenă și iubită. Însemnările foarte intime din jurnal surprind, în paralel cu explorările spirituale ale tinerei de 27 de ani, viața de zi cu zi din Amsterdamul ocupației naziste, persecuțiile la care au fost supuși evreii și tăvălugul de neoprit al istoriei, căruia îi vor cădea victime într-un final și autoarea și întreaga ei familie. Caietele lui Etty, cu scrisul lor mărunt și greu de descifrat, au avut un destin complicat vreme de aproape patru decenii, până în anul 1981, când a apărut, în îngrijirea lui Jan G. Gaarlandt, prima selecție în neerlandeză a jurnalului, alături de o serie de scrisori trimise de ea, majoritatea din lagărul de tranzit Westerbork. Prima ediție integrală a fost publicată în 1986. Ulterior, jurnalul și scrisorile au fost traduse în engleză și în alte 24 de limbi. Pe lângă importanța istorică, scrierile lui Etty înfățișează o tânără de o inteligență și o sensibilitate aparte, nonconformistă, de o intensă compasiune și cu abordări feministe sofisticate. Vocea sa vine ca o completare „de maturitate“ a jurnalului Annei Frank. Etty Hillesum a murit pe 30 noiembrie 1943 la Auschwitz.

  • Portofoliul fugii
    Preț special 16.49 LEI Preț standard 54.97 LEI

    JULIE ORRINGER s-a născut în 1973 la Miami, în Florida. A studiat la Cornell University și deține un masterat în ficțiune de la Iowa Writers’ Workshop. În prezent, predă literatura la Brooklyn College și Stanford University, iar în trecut a ținut cursuri la Columbia University, Princeton University, NYU, University of Michigan și California College of the Arts. A debutat în 2003 cu volumul de povestiri How to Breathe Underwater, care a devenit New York Times Notable Book, San Francisco Chronicle Best Book of the Year și a câștigat Northern California Book Award. Povestirile ei au apărut în publicațiile Paris Review, McSweeney’s, Ploughshares, Zoetrope: All-Story etc. și în multe antologii: The Best New American Voices, The Pushcart Prize Anthology, Granta Book of the American Short Story, The Scribner Anthology of American Short Fiction. Pentru ele a primit numeroase premii, printre care Paris Review’s Plimpton Prize, două Pushcart Prizes, de două ori Yale Review Editor’s Prize. În 2010 publică primul roman, The Invisible Bridge, devenit bestseller New York Times și nominalizat la Orange Prize în 2011. Al doilea roman, Portofoliul fugii (The Flight Portfolio, Humanitas Fiction, 2021), îi apare în 2019 și e inclus de publicațiile The Washington Post, The Wall Street Journal, Entertainment Weekly și Observer printre cele mai bune cărți ale anului. A beneficiat de burse de creație din partea Guggenheim Foundation, National Endowment for the Arts, Cullman Center de la New York Public Library, Radcliffe Institute for Advanced Study de la Harvard, MacDowell Colony și Yaddo. Cărțile ei au fost traduse în douăzeci de limbi.

  • Jurnal
    89.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Născut în 1883 la Praga, într-o comunitate evreiască germanofonă, Franz Kafka este cel mai mare dintre cei șase copii ai familiei unui mic negustor.
    În copilărie n-au lipsit conflictele cu autoritatea paternă, îmblânzite adesea de apropierea mamei, o femeie educată. Elev și apoi student strălucit, Kafka urmează, împins de voința tatălui, studii de drept, definitivându-le cu o diplomă de doctorat. În timpul studiilor își face prieteni printre artiști, scriitori și studenți la filosofie. Tot acum îl cunoaște pe Max Brod, care avea să-i fie alături pe tot parcursul vieții. Din 1906 lucrează pentru o firmă de asigurări. În această perioadă scrie primele povestiri, pe care avea să le publice în volum, sub titlul Contemplație, în 1913. Metamorfoza apare în 1915, urmată de Verdictul, în 1916, de Colonia penitenciară și de un volum de povestiri dedicat tatălui său, Un medic de țară, în 1919. Împins de sănătatea precară, Kafka renunță la slujbă și părăsește Praga, unde revine cu trei luni înaintea morții (iunie 1924). AmericaProcesul și Castelul, romane rămase neterminate, nu ar fi fost cunoscute publicului fără ajutorul prietenului Max Brod. Acesta le publică postum, împotriva dorinței autorului lor, care le voia arse.

  • Klara și Soarele
    47.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Kazuo Ishiguro s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a imigrat în Marea Britanie în 1960. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani cu Amintirea palidă a munţilor, roman recompensat cu The Winifred Holtby Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare, nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în paisprezece limbi. 1989 îi aduce lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei, rîvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat Nemîngîiaţii, urmat de Pe cînd eram orfani şi Să nu mă părăseşti. În acelaşi an Kazuo Ishiguro a primit distincţia Officer of the British Empire for Services to Literature şi în 1998 titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea statului francez. În 2017 Ishiguro primeşte Premiul Nobel pentru Literatură.

  • Strigoiul
    61.05 LEI
    Epuizat din stoc

    Isaac Asimov (1920-1992) este unul dintre „cei trei mari autori” ai literaturii SF, alături de Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein.

    S-a născut în Rusia, dar la trei ani a emigrat cu familia în Statele Unite. A studiat chimia și în 1948 a obținut doctoratul în biochimie. A publicat peste 500 de cărți (romane, culegeri de povestiri, popularizare științifică, memorialistică și poezie).

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura