Noutăți

Traducere și note de Mugur Zlotea

În 1966, Fan Shen, în vârstă de 12 ani, devine membru al Gărzilor Roșii, fiind antrenat astfel în tăvălugul Revoluției Culturale din China. Entuziasmul inițial este urmat foarte curând de dezamăgire, dezgust și teamă, când înțelege că devine complice la torturarea și uciderea dușmanilor politici. De unul singur nu este doar relatarea experiențelor unui tânăr care se maturizează într-o epocă a terorii, ci și o neașteptată poveste picarescă: Shen reușește, prin curaj, viclenie, istețime, tenacitate și inventivitate, urmând un drum presărat cu pericole și capcane, să evadeze dintr-un regim opresiv și să iasă învingător în lupta cu sistemul.

„Oricine vrea să fie arhitectul propriului destin ar trebui să studieze aceste memorii, un testament al spiritului uman.“ — Foreword

„O carte de memorii care se citește obsesiv... Stilul sarcastic, anecdotic al lui Shen te face să citești mai departe cu sufletul la gură, ca să vezi cum învinge în cele din urmă.“ — Booklist

Pe copertă: Familia lui Fan Shen în Piața Tian’anmen, 1967 (fotografie din arhiva autorului)

„Cosmopolit și totuși român, călugăr și totuși om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, André Scrima recită îndelung din Jalāl ad-Dīn Rūmī și din Rilke, din Emily Dickinson și Ion Barbu, din Upanișade și din Evanghelie. Se desfată de pitorescul unor rare și vechi cuvinte neaoșe, dar vorbește cu un cochet accent franțuzesc. Invocă astro­fizica, genetica modernă sau topologia ca pe niște domenii la îndemână, fredonează cântece rusești și își încheie conversațiile telefonice cu o sintagmă arabă... Competența cărturărească e dublată, în chip neașteptat, de o sensibilitate existențială puțin obișnuită, de finețuri sufletești care merg de la simpla candoare până la sondajul amețitor în măruntaiele interlocutorului. Iată, pe scurt, portretul cuiva care poate stârni, rând pe rând sau de-a valma, admirația, curiozitatea, perplexitatea, iritarea și dragostea... Nu contest că avem de-a face cu o identitate paradoxală. Eu însumi îi resimt vagul, când constat că, uneori, spun, spontan, «domnule Scrima», alteori «domnule profesor», alteori «părinte». Și e semnificativ că interlocutorul le acceptă pe toate, de la caz la caz, fără a se identifica, în fond, cu nici una.“ — ANDREI PLEȘU

„Există o anumită maturitate a gândirii în care spiritul devine atât de subtil, atât de pătrunzător, atât de deschis oricărei realități, încât ține locul, ca să spunem astfel, inimii. Cunoașterea suplinește atunci afecțiunea: îi înțelegi atât de bine pe oameni, încât îi tratezi cu tot atâta tact și indulgență ca și cum i-ai iubi.“ — ANDRÉ SCRIMA

În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale neașteptate, care pledează cu sobră eleganță pentru forjarea caracterelor sub povara încercărilor. O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.

„Când m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, în fața posibilității de a-mi pierde viața. Orice comentariu sau lamentare, dar și actele de cutezanță deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea ușoară –, într-o conversație la telefon cu Gabriel Liiceanu, discuția a alunecat inevitabil spre întâlnirea cu boala. Prevenitor în glas, filozoful m-a întrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credința, Monseniore?» Deși firească, întrebarea m-a surprins. Nu mă simțeam deloc chemat să perorez despre superioritatea credinței. Echilibrul la ceas de încercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simțisem, ci de atașamentul față de Isus răstignit. Mai precis față de îngemănarea bucuriei cu suferința în Persoana lui.“ — MIHAI FRĂȚILĂ

Pe copertă: Giotto di Bondone, Visul lui Ioachim – Capela Scrovegni (detaliu)

„Oamenii de știință sunt priviți de publicul larg drept elita națiunii. Cu cât prestigiul lor este mai mare, cu atât va fi mai accentuată tentația de a‑i înfățișa ca reprezentanți ai ei. Se instalează astfel o tensiune între tendința de a le atribui marilor cercetători rolul de purtători ai prestigiului național și semnificația universală a rezultatelor muncii lor.  În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește pe cercetătorii din comunități diferite nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când adversitățile dintre statele naționale degenerează în conflicte și confruntări armate. O asemenea confruntare, fără precedent ca amploare, pierderi, sacrificii și suferințe, a fost Primul Război Mondial. Cei mai reprezentativi oameni de știință nu mai puteau acum să evite un răspuns lipsit de echivoc la întrebarea: ce este pentru ei mai presus de orice – cauza patriei, care îi opunea colegilor din țările vrăjmașe, sau, dimpotrivă, cauza cercetării științifice, situată deasupra lucrurilor ce pot despărți comunitățile omenești?“ — MIRCEA FLONTA, CĂTĂLIN VASILESCU

Pe copertă sunt reproduse portretele unora dintre cei mai importanți semnatari ai Manifestului celor 93: Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff, Adolf von Harnack, Fritz Haber, Max Planck, Ernst Haeckel, Wilhelm Röntgen.

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau  oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

Prefață de Andrei Pleșu

Traducere și note de Tatiana Niculescu

„Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului. Dar asta nu înseamnă că dacă te lovești și de întuneric, de întrebări, de nesiguranță ești evacuat – necreștinește! – din efortul accidentat al Căii. Ba poate că abia atunci, asemenea lui Iov, provoci reacția limpezitoare a lui Dumnezeu.“ — ANDREI PLEȘU

„Misiunea mea e să-i trezesc pe oameni din somnul lor dintotdeauna, știind totodată că astfel comit o crimă și că ar fi de-o mie de ori mai bine să-i las să doarmă mai departe, de vreme ce oricum, când se trezesc, nu am nimic să le propun.“ — EMIL CIORAN

„Paris, Cartierul Latin, «într-una din mansardele pământului»: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care avea să devină conștiința nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la școala moraliștilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin. El însuși, la 20 de ani, se recomanda drept «specialist în problema morții», iar mai târziu ca «un străin pentru poliție» – metecul prin excelență –, «pentru Dumnezeu și pentru sine însuși». A cerut să i se «finanțeze insomniile», obligându-se în schimb să ne destrame orice iluzie și să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului.“ — GABRIEL LIICEANU

„Un avertisment la început: mii de cărți vor mai apărea în acest an, dar va fi greu de găsit una care să fie atât de remarcabilă precum Oxenberg & Bernstein (America de peste pogrom) a autorului român Cătălin Mihuleac. Cine va începe să citească această carte n-o va mai putea lăsa din mâini. Căci romanul lui Mihuleac poate orice: provoacă râsul și plânsul, meditația și îndoiala, ne ia cu el și ne răvășește.“ — GABRIEL RATH, Die Presse

„America de peste pogrom e un roman aflat într-un echilibru instabil între burlesc și gravitate, dar de o forță indiscutabilă.“ — Libération

Cuvânt înainte de Eddie Redmayne • Introducere de Kip S. Thorne • Postfaţă de Lucy Hawking • Traducere de Doru Căstăian

Există Dumnezeu? Cum a început totul? Putem prezice viitorul? E posibilă călătoria în timp? Ar trebui să colonizăm spațiul? Ne va depăși inteligența artificială? Această carte și răspunsurile pe care ni le oferă reprezintă ultima mărturie a uneia dintre cele mai strălucite minți.

„Răspunsuri scurte la marile întrebări aruncă o lumină vie asupra viitorului științei și omenirii.“ — The Wall Street Journal

„Ultimul mesaj al lui Hawking către omenire este… plin de optimism.“— CNN

„Răspunsuri scurte la marile întrebări e o carte pe care orice om interesat de viitorul omenirii ar trebui să o citească… Ea reprezintă darul de bun-rămas al lui Hawking.“ — NPR

„Hawking este un simbol al măreției minții umane.“ — The Washington Post

„Vreau să mă alătur celor care spun că e imperios necesar să acţionăm neîntârziat pentru a face faţă provocărilor majore care stau azi înaintea omenirii. Sper ca în viitor, când eu nu voi mai fi, oamenii care deţin puterea să dea dovadă de creativitate, curaj şi capacitate de a conduce lumea aşa cum trebuie. Fie ca ei să se poată ridica la înălţimea proiectelor noastre de dezvoltare şi să acţioneze nu în interes propriu, ci în interesul nostru, al tuturor. Sunt cât se poate de conştient de cât de preţios este timpul. Să preţuim acest moment. Să acţionăm!“ — STEPHEN HAWKING

Traducere de Anca Rotar

Călugării Zen sunt recunoscuți pentru disciplina cu care își cultivă mintea și sufletul, dar și pentru curățenia templelor în care viețuiesc. Citind acest ghid în egală măsură spiritual și practic, tradus în peste 15 limbi, înțelegem de ce tehnicile de purificare a minții și metodele de curățenie sunt de fapt două fațete ale unei singure realități. Străvechile tradiții budiste legate de meditație și de străduința permanentă spre Iluminare devin aici accesibile omului occidental prin sfaturi legate de rutina zilnică. Shoukei Matsumoto analizează în detaliu aspecte ale vieții noastre cotidiene – de la somn până la alimentație, de la igiena personală până la întreținerea garderobei, a casei și a grădinii. Totul stă sub semnul grijii față de sine și față de obiectele și natura înconjurătoare.

„Un ghid budist plin de înțelepciune despre folosul spiritual pe care îl putem obține curățindu-ne deopotrivă casa, mintea, trupul și sufletul.“ — Spirituality&Practice.com

„Matsumoto prezintă curățenia ca pe un ritual, ca pe un «mod prin care ne putem limpezi mintea» în timp ce îndepărtăm murdăria din jur. Cititorii copleșiți, poate, de haosul care îi așteaptă acasă se vor simți încurajați de această carte liniștitoare, scrisă cu blândețe.“  — Publishers Weekly

Traducere și note de Diana Constantinescu-Altamer

Privit din spațiu, Pământul pare o planetă liniștită. Nu este deloc așa. Arcele vulcanice, cutremurele sau aurorele polare ne arată că în străfundurile sale se ascund forțe colosale. Mii și mii de ani, ele au hrănit miturile și legendele omenirii.  La mai bine de 150 de ani de la bine-cunoscuta carte a lui Jules Verne, David Whitehouse ne propune o expediție de explorare științifică a acestei lumi și ne arată tot ce putem înțelege astăzi despre adâncurile sale. Reputatul astrofizician britanic ne povestește istoria planetei noastre și ne împărtășește descoperi-rile recente privitoare la nucleul intern, călăuzindu-ne într-o aventură care ne aduce mai aproape de enigma propriei existențe.

„Așa cum văd eu lucrurile, călătoria spre centrul Pământului nu seamănă cu nici o altă expediție pe care am putea să ne-o imaginăm. Ea implică mai mult dramatism, mai multe situații-limită, mai multă știință și mai mult spirit de aventură decât o călătorie până la marginea galaxiei noastre și dincolo de ea… Vom ajunge la stelele îndepărtate înainte de a ajunge în centrul Pământului.“ — DAVID WHITEHOUSE

„Dezvăluindu-ne o parte din misterul ce se ascunde sub picioarele noastre, Whitehouse urmărește evoluția seismologiei și ne arată cât de mult am progresat.“ — Good Book Guide

Traducere de Vlad Vedeanu

„O introducere extraordinară în studiul creierului.“ — Kirkus Reviews

Michael Graziano ne propune o perspectivă cu totul nouă asupra conştiinţei. „Experiența subiectivă“ este înțeleasă pragmatic, prin teoria schemei atenției – un model intern străvechi, simplificat, șlefuit de evoluție, cu două funcții principale: de monitorizare și control al atenției, oferindu-ne un model al sinelui, și de liant social, care ne permite să intuim intențiile celorlalți şi să le anticipăm comportamentul. Dar cum putem analiza obiectiv o entitate esențialmente subiectivă? Michael Graziano porneşte de la cele mai noi studii despre creier, multe dintre ele desfășurate în laboratorul său de la Princeton, dar și de la exemple din lumea animală, interpretate în cheie evoluționistă. Răspunsul lui la marea enigmă a conștiinței este surprinzător și cucerește prin limpezimea expunerii și prin rigoare, iar implicațiile morale ale descifrării experienței subiective sunt discutate cu talentul unui scriitor.

„Teoria schemei atenției elaborată de Graziano marchează un punct de cotitură, oferind un răspuns mecanicist plauzibil la problema dificilă a conștiinței.“ — Science

„Când mă gândesc cât mai departe în viitor, schimbarea esențială pe care o văd – momentul-cheie din istoria speciei noastre – este clipa în care oamenii vor înțelege conștiința. Dacă vom reuși să înțelegem conștiința dintr-o perspectivă pragmatică, tehnică, vom putea avea un viitor remarcabil. În acel viitor, mintea e ceva prețios, ce trebuie îngrijit, dezvoltat și apoi salvat, ceva ce poate fi prelevat din platforma biologică inițială și transferat, multiplicat, ramificat, menținut pe termen nedefinit, poate chiar combinat cu alte minți.“ — MICHAEL GRAZIANO

Traducere de Carmen Strungaru

„…Probabil cel mai mare om de știință în viață.“ — San Francisco Chronicle

„E.O. Wilson este marele urmaș al lui Darwin.“ — JEFFREY D. SACHS, director al Institutului Pământului, Universitatea Columbia

„O istorie magistrală a evoluției sociale și o sinteză lucidă asupra evoluției omului… care scoate în evidență adevărata sursă a succesului speciei noastre: capacitatea de a lucra împreună.“ — Kirkus Reviews

„Mereu fascinant, Edward O. Wilson – urmând tradiția lui Darwin – sondează profunzimile evoluției umane într-un stil accesibil tuturor, fără a sacrifica rigoarea științifică.“ — MICHAEL RUSE, autor al volumului A Meaning of Life

„Geneza este un răspuns de o uimitoare limpezime la întrebarea care a rămas neelucidată în miezul biologiei încă de la Darwin: cum poate selecția naturală să producă indivizi atât de altruiști încât, în loc de a se dezvolta singuri, îi ajută pe alții să o facă?“ — RICHARD WRANGHAM, autor al volumului The Goodness Paradox

„În cea mai mare parte a istoriei, religiile bine constituite și-au proclamat suveranitatea asupra semnificației existenței umane. Pentru fondatorii și conducătorii lor, enigma a fost relativ ușor de rezolvat. Zeii ne-au pus pe Pământ și apoi ne-au spus cum să ne comportăm.  Din ce cauză ar continua să creadă oamenii de pe tot Pământul o fantezie după alta, de mai bine de patru mii de ani încoace? Răspunsul este tribalismul și, după cum voi arăta, tribalismul este una dintre consecințele felului în care a apărut omenirea. Fiecare dintre religiile organizate sau publice, precum și multele ideologii de tip religios definesc un trib, un grup strâns unit de oameni, care sunt ținuți laolaltă prin câte o poveste specială.“ — EDWARD O. WILSON

Traducere de George Arion jr

Lisa – numele pe care artista Chrisann Brennan și Steve Jobs l-au ales pentru fiica lor nou-născută. Fata a crescut în Silicon Valley într-o perioadă în care zona era marcată de schimbări accelerate. În copilărie, tatăl s-a dovedit o figură absentă. Crescând, Lisa s-a apropiat de el, ceea ce i-a deschis calea către o lume în care casele luxoase, vacanțele exotice și școlile private erau normalitatea. Uneori o copleșea cu atenție, alteori era rece, critic și imprevizibil. În adolescență, când relația cu mama ei s-a răcit, Lisa a decis să se mute în casa tatălui, sperând că el va deveni părintele pe care și-l dorise dintotdeauna. O poveste complexă de familie, dar și o frescă a Californiei anilor ’70–’80, Small Fry este o carte de o sensibilitate aparte, care ne dezvăluie o voce literară profundă și inteligentă.

„Un tablou intim, conturat până la ultimul detaliu. Cititorul acestor memorii va rămâne cu imaginea unei femei înțelepte, capabilă să iubească și să ierte, împăcată cu propriul trecut.“ — San Francisco Chronicle

„O declarație copleșitoare de dragoste pentru tatăl ei – cu toate defectele și calitățile lui deopotrivă.“ —  Seattle Times

Traducere și note de Lia Decei

Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil. — Proverb sovietic

„Rusia este o țară fără granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim și că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populația este izolată, toate acestea ne ajută să explicăm de ce menținerea controlului central a fost o adevărată provocare și de ce pierderea acestui control asupra țării i-a obsedat pe conducătorii ei. Am întâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: «Am crezut întotdeauna că e vorba despre totul sau nimic: fie ținem țara cu pumn de fier, fie se va destrăma». Presupun că predecesorii lui, de la ofițerii țariști la primii cneji medievali, aveau cam aceleași îngrijorări – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicațiilor moderne, le au cu siguranță în ziua de azi.“ — MARK GALEOTTI

„O sinteză accesibilă și edificatoare despre devenirea modernă a Rusiei.“ — Publishers Weekly

„O lucrare extraordinară..., foarte pătrunzătoare și care îi deschide cititorului curiozitatea.“  — Diplomatic Courier

Traducere de Irina Manea şi Andreea Niţă

ÎN TOPUL THE TIMES AL CELOR MAI BUNE CĂRŢI DIN 2019

E văzut drept cel mai periculos om din lume. Așa să fie cu adevărat? Cine e de fapt Vladimir Putin? Ce vrea? Ce planuri are?  S-a scris enorm despre Rusia de azi, însă Occidentul încă nu-l înțelege pe acest politician a cărui sferă de influență cuprinde întreaga planetă și ale cărui relații de putere pătrund până în cele mai intime sfere ale vieții noastre de zi cu zi. Mark Galeotti ne arată cine e omul din spatele mitului, analizează cele mai frecvente prejudecăți despre Putin și îi descifrează motivațiile. Urmărindu-i cariera de la începuturi, de când era un simplu ofițer KGB, până în prezent, cartea aceasta ne oferă o viziune inedita și realistă asupra omului care înclină, de multe ori decisiv, balanța politicii internaționale.

„O carte extrem de pertinentă, genială, captivantă, uimitor de pătrunzătoare. O lectură esențială.“ — SIMON SEBAG MONTEFIORE

„Mark Galeotti a sintetizat o cantitate imensă de cercetări în acest volum pasionant, ce le poate servi drept manual tuturor celor care ar putea avea de-a face cu președintele Rusiei.“ — Guardian

„De departe cea mai inteligentă analiză a politicii lui Putin.“ — Affairs

MAYA SORIAN are 20 de ani, este fiica Mirelei Retegan și a învăţat de mică faptul că există povești pentru sufletul fiecărui copil. A crescut odată cu lumea Zurli, a contribuit la crearea multor personaje, inspirând totodată multe dintre temele abordate în cântece și spectacole. Nu-i de mirare că a devenit astfel cel mai bun cunoscător al acestui univers colorat și că cea mai mare dorinţță a ei este să ducă mai departe povestea Zurli. În prezent, Maya este studentă la Comunicare și Media la Goldsmith, University of London, și lucrează ca manager de proiect pentru Aplicaţia Zurli.

MIRELA RETEGAN este creatoarea fenomenului Zurli. Este scriitoare, om de radio, antreprenoare, jurnalistă cu peste 20 de ani de experienţă și „Antrenorul Părinţilor“ din România. Este autoarea celor mai iubite cântece pentru copii ale momentului și a unora dintre cele mai îndrăgite povești pentru cei mici, personajele sale fiind modele pentru milioane de copii, iar jocurile și jucăriile create de ea epuizându-se într-o clipită. Are o supercomunitate pe care a câștigat-o prin articole de mare succes pe blogul personal și în revistele Tango, Avantaje, Mami și Parents. A creat Jocuri de jucat în trafic (CD educativ în două volume) și a scris cărţile Mami, tati, joacă-te cu mine, Pledoarie pentru mami și tati și Astăzi este despre astăzi, care se bucură de recorduri de vânzări. Mirela Retegan este speaker la evenimente dedicate părinţilor, susţine conferinţe și sprijină cauze sociale și umanitare care au în prim-plan copiii. De ani buni, produce spectacole și face săli pline atât în România, cât și în străinătate, iar copiii și părinţii o cunosc drept Tanti Prezentatoarea, inima Găștii Zurli.

Traducere de Gabriela Russo

Făcându-și ordine prin hârtii și manuscrise în timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulițkaia descoperă un scenariu scris în 1988 și niciodată publicat, din motive politice. Îl găsește uluitor de actual, și astfel se naște acest microroman apărut în Rusia în 2020, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciumă izbucnită la Moscova în 1939, într-o vreme când „dușmanii“ regimului stalinist erau arestați pe capete.

Un cercetător care lucrează la crearea unui vaccin împotriva ciumei se infectează fără să-și dea seama. În aceeași zi, este chemat la Moscova, pentru a-și prezenta rezultatele. Când îi apar simptomele, autoritățile se pun în mișcare pentru a depista toate persoanele cu care a fost în contact și a le izola. Dramatismul situațiilor capătă accente de un comic grotesc, care amintește de scrierile lui Bulgakov sau Gogol.

Traducere și note de Alexandru M. Călin

O incursiune în istoria și în atmosfera Barcelonei, Cofetăria cu miracole pornește de la povestea adevărată a cofetăriei Escribà, un loc emblematic pentru toată Catalunya. O călătorie în universul catalan care acoperă aproape un secol, romanul ne face părtași la sărbători și tradiții locale deosebit de pitorești, precum și la evenimente care au marcat dramatic viața oamenilor, urmărind două destine, cel al lui Mateu Serra și cel al tinerei Alba. Un tablou plin de culoare al Barcelonei, o feerie care are în centrul său magia dulciurilor.

Mateu Serra, un orfan răzbătător care are sclipirea de a transforma o mică brutărie de cartier într-o cofetărie modernă, va deveni întemeietorul unei dinastii. Alba, a cărei naștere pare să se afle sub semnul unei stele norocoase, vine pe lume în zorii zilei de Crăciun a anului 1926, când peste Barcelona se așază o ninsoare miraculoasă. Pasionată de dulciuri și înzestrată cu un talent neobișnuit, manifestat încă din copilărie, Alba nu-și dorește decât să lucreze la faimoasa cofetărie Escribà, de care intuiește că este legat drumul ei în viață.

Traducere și note de Luana Schidu

Romanul În amintirea memoriei a fost distins în 2018 cu Premiul Bolșaia Kniga, propulsând-o pe Maria Stepanova în rândul marilor prozatori ruși actuali. Reușind să cuprindă diferitele forme – ficțiune, eseu, memoir, jurnal de călătorie, documente istorice – într-o vastă panoramă a ideilor și personalităților, Stepanova proiectează, cu precizie și lirism totodată, o inedită și îndrăzneață explorare a memoriei culturale și personale.

Fotografii, ilustrate, cărți, scrisori și obiecte vechi, răzlețe – din toate acestea, autoarea reconstituie povestea familiei sale, o poveste ce nu se lasă scrisă ușor, dar care treptat crește, căpătând, parcă, o viață proprie și devenind istoria unei lumi pe parcursul unui secol. Deopotrivă roman documentar, eseu și poem în proză, într-o înșiruire de imagini care apar și dispar, într-un joc de lumini și umbre, Stepanova își ține cititorul în mrejele poveștii sale cu iscusința unei Șeherezade. Oamenii și urmele lor pier, lucrurile își pierd sensul, iar mărturiile vorbesc limbi moarte, lăsându-ne, în cele din urmă, față în față cu propria istorie și cu propriile întrebări despre cum poate fi păstrată memoria trecutului.

Traducere și note de Sînziana Dragoș

Un roman-puzzle, o poveste surprinzătoare, emoționantă și plină de suspans, care îmbină cu măiestrie secrete de familie, sentimente înăbușite, locuri feerice și personaje de o forță copleșitoare.

Bestseller internațional, nominalizat în 2016 la Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year.

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Cornwall, iunie 1933. Domeniul familiei Edevane, Loeanneth, își așteaptă oaspeții pentru petrecerea tradițională de la mijlocul verii. Alice Edevane are 16 ani, o inteligență vie și vrea să fie scriitoare. Apropierea balului o emoționează peste măsură, iar motivele nu-i lipsesc – a scris o povestire polițistă după toate regulile artei și se pregătește să-și dezvăluie secretul: este îndrăgostită. Dar la miezul nopții, când focurile de artificii luminează cerul întunecat, familia Edevane va suferi o pierdere atât de grea, încât va părăsi Casa de lângă lac pentru totdeauna.

Traducere de Smaranda Bratu Elian

Bestseller internațional, tradus în peste 20 de limbi, Ce încredințăm vântului e o tulburătoare pledoarie pentru viață, inspirată din povestea adevărată a unui loc extraordinar din Japonia zilelor noastre, loc de pelerinaj și consolare după giganticul tsunami din 2011.

„Într-o zi cineva a instalat o cabină telefonică în grădina casei sale, la poalele muntelui Kujira-yama, adică Muntele Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre locurile cele mai grav lovite de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul ei se află un telefon vechi, negru, care însă nu este conectat și care poartă glasurile în văzduh. Mii de persoane merg în pelerinaj la el în fiecare an.“

Când un uragan violent lovește acea zonă, o femeie își riscă viața pentru a se asigura că grădina magică de pe Muntele Balenei nu va fi distrusă. Numele ei este Yui și pe data de 11 martie 2011, când marea a măturat coastele Japoniei, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de trei ani. Până să afle din întâmplare, în timpul unei emisiuni la radio pe care o modera, de existența Telefonului Vântului, Yui nu mai avea nici o rațiune de a trăi. Dar călătoria spre Kujira-yama și întâlnirea cu Takeshi, medicul văduv a cărui fiică refuză să vorbească, și cu o întreagă galerie de ființe ale căror răni se vindecă au fost primii pași pe drumul regăsirii unui sens al vieții, reaprinderii speranței, redescoperirii iubirii.

Traducere și note de Adriana Liciu

O poveste de dragoste care fascinează de aproape un secol și jumătate; o examinare pătrunzătoare atât a legăturilor de familie, a fericirii conjugale și iubirii – erotice și spirituale –, cât și a marilor evenimente sociale; o frescă a decăderii și reînnoirii sufletului rus; o meditație asupra credinței, a lumii seculare și singurătății primordiale a ființei.

Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor o nouă traducere a acestui „roman perfect“, așa cum a socotit  Amos Oz Anna Karenina. Fluidă, lucrată cu sensibilitate și inteligență, redând sonoritățile tolstoiene, poartă semnătura Adrianei Liciu.

„Tocmai am recitit Anna Karenina, carte pe care atât de mult am iubit-o în tinerețe. Admirația mea rămâne neschimbată. S-a spus că operele lui Shakespeare, Balzac și Tolstoi sunt cele trei mari monumente închinate umanității de umanitate. Sunt din ce în ce mai sigur că așa este. [...] Tolstoi se mișcă printre ființe cu o simplicitate, o naturalețe pe care nici un alt scriitor nu o atinge. Balzac rămâne înainte de toate romancier, Dostoievski deformează. Tolstoi, oglindă desăvârșită, reflectă imensa existență. Suntem atrași în curgerea unui fluviu liniștit. E viața care trece.“ — ANDRÉ MAUROIS

Traducere de Sînziana Dragoş

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Grădina uitată, cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, a devenit bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie, bestseller New York Times în SUA și bestseller Der Spiegel în Germania. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA).

În ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.

Traducere și note de Mihaela Dumitrescu

Roman finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020, nominalizat la The Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year • În Marea Britanie, Casa Olandeză devine Cartea anului 2019 în Sunday Times, fiind bestseller Sunday Times,  Guardian, The Times și Daily Telegraph • În Statele Unite, ajunge bestseller New York Times 2019, 2020 și Publishers Weekly 2020, 2021 • E inclus în Time Magazine’s 100 Must-Read Books 2019, iar NPR, Washington Post, Herald, O: The Oprah Magazine, Good Housekeeping, Real Simple, Vogue, Refinery29 și Buzzfeed îl plasează în topul celor mai bune cărți din 2019.

Casa Olandeză este o poveste despre iubire și sacrificiu, despre absență și generozitate, despre puterea și magia unui loc care poate condamna, dar și vindeca.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma unui pont primit pe patul unui spital de campanie, Cyril Conroy face o investiție genială, care îl va transforma într-un mogul imobiliar. Ca orice îmbogățit peste noapte, va cumpăra Casa Olandeză, unde se va muta împreună cu familia sa. „Visul american“ al lui Cyril Conroy se destramă însă, așa cum înainte se întâmplase cu cel al familiei VanHoebeek, primii proprietari ai casei, dar va fi reactivat de ambițiosul său fiu, Danny, și va fi împlinit cu succes de nepoata sa, May. Reușita lui Danny vine cu un preț: Maeve, sora lui, va renunța la propriile visuri, renunțare care vorbește despre sacrificiul pe care numai iubirea îl poate face posibil și îl legitimează.

Cele zece povestiri ale acestei cărți se situează la granița imperceptibilă dintre viață și moarte, vis și realitate, amintire și vedenie. Personajele lor trăiesc prietenia, iubirea, suferința bolii, a despărțirii sau a doliului cu o tulburătoare acceptare însoțită de premoniții și de mesaje criptice. Iubiri, semne și minuni dintr-un nevăzut magic rup vălul realității pătrunzând pe neașteptate în miezul vieții. Mișcându-se cu grație în spațiu – București, Oradea, Stockholm, New York, Barcelona – și în timp – din anii ’50 până în zilele noastre –, misterioasa autoare pasionată de arhitectură Kaya de Vos construiește lumi după lumi în căutarea unui spațiu armonios și ocrotitor al fericirii la care visează, împreună cu ea, orice cititor.

„Îmi place să ascult. Poveștile pe care le aud se înregistrează undeva, în capul meu, și rămân să doarmă acolo ani de-a rândul. Apoi, cândva, încep să dea semne că vor să iasă din nou la lumină. Le visez, mă persecută. Vor să fie scrise. Așa s-a petrecut în 2020. Aveam proiecte în lucru, aveam șantiere de urmărit, apoi, deodată, totul s-a oprit. Pentru mine, asta a însemnat un răgaz neașteptat în care am putut să mă așez și să scriu. Oricât de puțin. În fiecare zi trebuia să pun pe hârtie măcar un dialog, un portret al vreunui personaj, o scenă simplă dacă nu mai mult. Așa s-a construit această carte cu povestiri stranii, ale căror înțelesuri ambigue rămân să fie descifrate de cititor după puterea lui, cu speranțele și visele lui, cu optimismul și negurile lui. Dar așa se face că povestirile vor arăta, pentru fiecare, altfel.“ — KAYA DE VOS

Traducere de Doru Mareș

Premiul Jules Renard 2020

Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când el încearcă să depășească suferința provocată de moartea aceleia care i-a dat viață. Fiul documentează, în tulburătoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznădejde la conștientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-și omagia mama. Doi ani în care deapănă amintiri de-o viață, trăiește și înregistrează curajos sentimente contradictorii, momente-cheie și clipe de cumpănă. Pendulând între evocarea trecutului fericit și consemnarea prezentului, cu realitățile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experiența morții într-o pledoarie pentru viață.

„Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viață prin cuvinte. La doi ani de la dispariția mamei sale, autorul se hotărăște să-și transforme jurnalul doliului în carte – o carte în care nu vorbește de­spre el, ci despre noi, noi toți, care trebuie să înfruntăm, mai devreme sau mai târziu, pierderea părinților. Să dai nume durerii, să trasezi apoi un drum spre lumină, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor săi?“ — Le Pèlerin

Traducere de Doru Mareș

Romanul, scris în limba engleză și tradus de autor în franceză, se bucură de o ecranizare de excepție în 1965, în regia lui Peter Ustinov, cu Sophia Loren, Paul Newman și David Niven în rolurile principale.

Poveste de dragoste și ficțiune istorică având un deznodământ dintre cele mai neașteptate, Lady L. este și o satiră a aristocrației victoriene, combinată cu un portret reușit al anarhiștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Iubirea și umorul domină o istorie picantă și cinică, în care farsa și tragedia își dau mâna.

O bătrână doamnă, etalon al aristocrației victoriene, este înconjurată, la împlinirea vârstei de optzeci de ani, de întreaga familie. Una dintre marile familii ale Angliei – după cum însăși Lady L. o spune: Guvernul de-a dreapta, Biserica la stânga, Banca Angliei și Armata în spatele ei. Cele patru reprezentate, toate, de urmașii acestei femei, care a dat Angliei tot ce avea mai bun. Dar nu întotdeauna trunchiul de pe care sar așchiile este pe atât de nobil pe cât ni l-am putea imagina. Ba chiar s-ar putea dovedi că nu este nici măcar pe atât de englez pe cât s-ar cuveni. Amenințată cu pierderea pavilionului de vară, sanctuarul ei secret, Lady L. este obligată să-și mute lucrurile cu toată discreția posibilă. De aceea apelează la prietenul de o viață Sir Percy Rodiner, poetul oficial al Curții, care va asculta perplex incredibila istorie a femeii pe care o iubește de peste patruzeci de ani.

Traducere și note de Gabriela Lungu

Între adevăr istoric și invenție narativă, romanul lui Matteo Strukul îl aduce în prim-plan pe Michelangelo Buonarroti într-un moment de tensiune cu Biserica și ne oferă imaginea fascinantă a unui oraș – Roma – și a unei lumi pline de conspirații și trădări, dar și de prietenie profundă și iubire. 

Michelangelo ereticul este povestea unei scurte perioade (1542–1547) din viața genialului artist, când, grație și prieteniei cu Vittoria Colonna, cunoscută poetă a Renașterii italiene, aderă la grupul Spiritualilor, care-și propunea o schimbare în sânul Bisericii Catolice tot mai corupte. Spiritualii intră însă în vizorul Inchiziției, și doar prestigiul imens îl salvează pe Michelangelo de la a fi declarat eretic și tratat ca atare. Toate frământările sale legate de o Biserică de care era tot mai dezamăgit sunt perfect sintetizate în opera descrisă de el ca „tragedia“ vieții sale, monumentul funerar al Papei Iulius II din biserica San Pietro in Vincoli, având drept figură centrală statuia lui Moise. Nemulțumit de faptul că Moise, așa cum îl sculptase, privește spre altar, Michelangelo reușește în doar două zile să modifice traiectoria privirii profetului, întorcându-i capul spre lumina ferestrei.

Pe copertă: Alexandre Cabanel, Michelangelo vizitat de Iulius II în atelierul său (detaliu)

Traducere și note de Alexa Stoicescu

O mărturie din iadul de sârmă ghimpată, singura carte scrisă la Auschwitz încă din timpul războiului, recuperată după aproape 75 de ani de la prima ediție și aflată în curs de apariție în peste 30 de țări.

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 este o relatare copleșitoare, în care se regăsesc atrocități, suferință, degradare fizică și morală, dar și solidaritate și încredere, consemnată aproape în timp real, cu sclipiri de iubire și speranță ce luminează, fie și pentru o clipă, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scoțând la iveală și ceea ce este mai rău, și ceea ce este mai bun în ființa omenească, povestea lui Eddy de Wind este o lecție unică, mereu de actualitate, mereu citită ca un avertisment.

În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toți evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că își va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp sunt și ei trimiși la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde își alege victimele Josef Mengele. Eddy și Friedel supraviețuiesc, dar nu reușesc să rămână împreună. În încercarea de a-și șterge urmele, naziștii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel pornește într-unul dintre „marșurile morții“. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, și atunci își scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea și povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferință, încât nu găsește putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.

„Pentru mine, aceasta e mărturia supremă despre Holocaust.“ — HEATHER MORRIS, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz