Noutăți

Hervé Le Tellier s-a născut pe 21 aprilie 1957. În 1992 a fost cooptat în OuLiPo (Atelierul de Literatură Potențială), al cărui președinte este din 2019; despre această grupare a publicat o lucrare de referința: Esthétique de l'Oulipo (Estetica Oulipo). De formație matematician, apoi jurnalist – absolvent al Centrului de Instruire a Jurnaliștilor din Paris (promoția 1983), este autor de romane, nuvele, poezii, teatru.
Corespondența imaginară dintre autor și președintele Franței, Moi et François Mitterrand (Eu și François Mitterrand), dramatizată, se joacă din 2016, la Théâtre du Rond-Point din Paris. În 2013, volumul de proză scurta Contes liquides (Povestiri lichide, semnat Jaime Montestrela, un scriitor portughez inventat) a primit Marele Premiu pentru umor negru Xavier Forneret.

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

Publicat in 1936, a fost primul roman al lui Ayn Rand, şi a ajuns să se vândă în aproape două milioane de exemplare.

Tema romanului  Noi, cei vii este una dintre cele mai semnificative ale epocii noastre - lupta individului cu statul. Ea infăţişează impactul Revoluţiei Ruse asupra a trei fiinţe umane care îşi revendică dreptul de a-şi trăi vieţile şi de a-şi căuta fericirea. Povesteşte despre iubirea pasionată a unei femei, apărată precum o fortăreaţă de răul corupător al unui stat totalitar, care nu le pretinde cetăţenilor ei independenţă, ci sacrificiu de sine.

 „Noi, cei vii este un roman despre rezultatele ideilor care erodează libertatea, idei pe care tu însuţi le accepţi. Din acest motiv este relevant pentru tine în ziua de azi. Este relevant pentru că îţi spune cum anume să distingi otrava pe care Occidentul, cu lăcomie, o înghite din hrana de care avem disperată nevoie. Este relevant pentru că nu este vorba de un trecut din ce în ce mai îndepărtat, ci despre un viitor din ce în ce mai apropiat.

Această carte nu este despre bunicii tăi de mult dispăruţi, ci despre copiii tăi încă în creştere.” ( Leonard Peikoff)

CHRISTIAN ESCRIBÀ THOLONIAT (n. 1962) este reprezentantul celei de-a patra generații de cofetari barcelonezi care, în 1906, au înființat ceea ce avea să devină cofetăria Escribà, astăzi parte a patrimoniului cultural și gastronomic al Catalunyei. Și-a început ucenicia la 16 ani și s-a perfecționat atât cu mari maeștri catalani, cât și francezi. A câștigat numeroase medalii de aur și premii internaționale și a lucrat la Paris, Viena și Barcelona. A înființat primul showroom de produse de cofetărie din Europa, e membru al Academie Culinare Franceze, iar Academia Spaniolă de Gastronomie i-a acordat titlul de cel mai bun cofetar din Spania. În 2013 a publicat volumul Escribà: El arte de convertir la pastelería en ilusión, urmat de La cocina de Peter Pan, o lucrare adresată copiilor. Apărut în 2019, Cofetăria cu miracole (L'obrador dels prodigis; Humanitas Fiction, 2021) e primul său roman, pe care-l semnează împreună cu scriitoarea Sílvia Tarragó Castrillón.

SÍLVIA TARRAGÓ CASTRILLÓN (n. 1971), poetă, prozatoare și jurnalistă, a condus vreme de 14 ani librăria Proa Premià. A debutat în 1998 cu volumul de poezii La vida vençuda, distins cu Premi de Poesia Alella a Maria Oleart. În același an a publicat volumul de versuri Rails escapçats, urmat, în 2007, de Estiu immòbil. În 2001 i-a apărut volumul de povestiri Ciutats de l’Impossible. Cărțile sale pentru copii, La veu del roure din 2009, cu care a câștigat Premio de Narrativa Juvenil de la Vall d’Uixò, și cele din seria Top Fairies, s-au bucurat de succes. A colaborat cu Albert Calls pentru monografía El Masnou blauverd, apărută în 2011, iar în 2016 și-a publicat primul roman, Temps de llum, atât în catalană, cât și în spaniolă. Împreună cu Christian Escribà a scris romanul Cofetăria cu miracole, apărut de asemenea simultan în catalană și spaniolă.

„Structura fragmentară tipică a Ludmilei Ulițkaia reușește să capteze cu precizie atmosfera opresivă a acelei epoci.“
Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Un imn sarcastic și macabru închinat poliției secrete sovietice, care a împiedicat răspândirea ciumei, dezvăluind însă măsura imensă în care otrăvise deja societatea.“
Ingo Schulze

KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011, 2021), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia, Marea Britanie și Spania și a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac(The Lake House; Humanitas Fiction, 2017, 2021), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

JORDAN B. PETERSON este autorul bestsellerului 12 Reguli de viață, care s-a vândut în mai bine de cinci milioane de exemplare în lumea întreagă. Având în spate o experiență de zeci de ani ca psiholog clinician și profesor la Harvard și la Universitatea din Toronto, Peterson a devenit unul dintre cei mai influenți intelectuali publici la nivel mondial. Clipurile sale de pe YouTube și podcasturile sale se bucură de o audiență de sute de milioane de persoane, iar turneul de promovare a cărții 12 Reguli de viață a adunat peste 250 000 de auditori de pe tot globul. Împreună cu colegii și doctoranzii săi, Peterson a publicat peste 100 de studii științifice, iar cartea sa din 1999, Maps of Meaning, a revoluționat psihologia religiei. Autorul trăiește în Toronto, alături de familia sa.

Istoric, filosof al culturii și unul dintre fondatorii istoriei culturale moderne, Johan Huizinga s-a născut la Groningen, pe 7 decembrie 1872. A urmat liceul din același oraș și apoi a făcut studii de filosofie la Universitatea din Groningen între anii 1891 și 1896, pe care le-a continuat pentru un an la Universitatea din Leipzig. Diploma de doctor o obține în 1897 și apoi, timp de șapte ani, predă la liceul municipal din Haarlem. Articolele lui despre istoria vechiului oraș îi aduc notorietatea în lumea universitară și un loc la catedra de istorie a Universității din Groningen, unde rămâne până în 1915, când începe să predea la Universitatea din Leiden. În anii următori publică cele mai cunoscute cărți ale sale: Mensch en Menigte in Amerika (1918), Herfsttij der Middeleeuwen (Amurgul Evului Mediu, 1919) și Homo Ludens, apărută 1938. În același an, Huizinga e ales vicepreședinte al Comitetului Internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor. În 1941, după ce ține un discurs în care critică influența germană asupra culturii olandeze, este arestat de naziști. Este eliberat anul următor, dar nu se poate reîntoarce la Leiden. Aflat încă sub interdicție la De Steeg, Johan Huizinga moare la 1 februarie 1945, cu doar câteva luni înainte de încheierea războiului.

STEJĂREL OLARU este istoric, politolog, lector universitar, expert în istoria serviciilor de informații. A fost consilier de stat pe probleme de securitate națională la Cancelaria prim-ministrului, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. A publicat Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică (în colab., Polirom, 2002), Ziua care nu se uită. 15 noiem brie 1987, Brașov (în colab., Polirom, 2003; 2017), Cei cinci care au speriat Estul. Atacul asupra Legației RPR de la Berna (februarie 1955) (Polirom, 2003), Vademekum Contemporary History Romania. A Guide through Archives, Research Institutions, Libraries, Societies, Museums and Memorial Places (în colab., Commissioned by Stiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur, 2004), Stasi și Securitatea (în colab., Humanitas, 2005), Rîmaru – Butcher of Bucharest (în colab., Profusion Book Publishing House, 2012), Agentul nostru Victor (Polirom, 2018) și Maria Tănase. Artista, omul, legenda (Corint, 2019).

MARIA STEPANOVA s-a născut în 1972 la Moscova. Este poetă, prozatoare și eseistă, și una dintre cele mai influente figuri ale vieții literare contemporane din Rusia. A absolvit Institutul de Literatură A.M. Gorki în 1995 și a debutat cu o serie de poezii în 1996 în almanahul Vavilon. În prezent este redactor-șef al revistei online colta.ru. A publicat mai multe volume de versuri, traduse în peste zece limbi. În 2014 îi apare prima culegere de eseuri, iar în 2017 cartea În amintirea memoriei (Pamiati pamiati; Humanitas Fiction, 2021) în curs de traducere în peste douăzeci de țări. Stepanova e laureată a numeroase premii: Premiul ziarului Znamia (1993, 2011), Andrei Belîi (2005), Hubert-Burda pentru lirica tânără est-europeană (2006), Lerici Pea Mosca (2011); pentru În amintirea memoriei a primit premiile Bolșaia Kniga (2018), NOS (2019) și Brücke Berlin Literatur-und Übersetzerpreis (2020).

Fotografia autoarei © Andrey Natotsinsky

András Forgách (n. 1952) este prozator, dramaturg, scenarist, eseist și traducător maghiar. În prezent, este profesor la Universitatea de Teatru și Film din Budapesta. Forgách a publicat două romane cu un considerabil ecou (Aki nincs, 1999, și Zehuze, 2007), precum și mai multe volume de eseuri și unul de teatru. Este autorul mai multor scenarii de film și traducător în limba maghiară al unor piese aparținând lui Heinrich von Kleist, Tennessee Williams, Harold Pinter, Jean Genet, Frank Wedekind, Beaumarchais, Victor Hugo, Schiller ș.a. Pentru creația sa, András Forgách a fost recompensat cu distincții de mare prestigiu: Premiul Attila József, Premiul Mari Jászai, Premiul Béla Balázs și Premiul Milán Füst.

LAURA IMAI MESSINA s-a născut la Roma în 1981 și este absolventă de Filologie a Universității Sapienza. La 23 de ani s-a transferat la Tōkyō pentru a-și perfecționa limba japoneză, hotărând apoi să se stabilească în Japonia. A obținut o diplomă în cultură comparată la International Christian University cu o teză despre scriitoarea Yōko Ogawa și apoi un doctorat la Tokyo University of Foreign Studies. În prezent predă italiana în câteva universități prestigioase din capitala niponă. În martie 2011 a creat blogul Giappone Mon Amour, inclus în prezent în site-ul lauraimaimessina.com. A debutat în 2014 cu romanul Tokyo Orizzontale, urmat în 2018 de alt roman, Non oso dire la gioia, ambele cărți bucurându-se de succes. Tot în 2018 publică bestsellerul WA. La via giapponese all’armonia, un ghid dedicat tuturor celor interesați de cultura și obiceiurile tradiționale și contemporane japoneze. În 2020 publică Ce încredințăm vântului (Quel che affidiamo al vento; Humanitas Fiction, 2021), roman care a urcat rapid în fruntea topurilor de vânzare din Italia, deja tradus în peste 20 de limbi și ale cărui drepturi de ecranizare au fost achiziționate de casa de producție Cattleya. Tot în 2020 vede lumina tiparului volumul ilustrat Tōkyō tutto l’anno – Viaggio sentimentale nella grande metropoli. La începutul lui 2021 publică volumul de povestiri pentru copii Goro Goro. Laura Imai Messina își scrie cărțile în cafenelele din Tōkyō sau în metrourile care străbat imensa metropolă și își împarte timpul între Kamakura și Tōkyō alături de soțul ei, Ryōsuke, și cei doi copii, Sōsuke șI Emilio.

MO GAWDAT s-a născut la 20 iunie 1967 în Egipt. Este de formație inginer programator. Și-a început cariera la IBM și Microsoft. Din 2007 s-a alăturat echipei Google, coordonând activitatea companiei în piețele în curs de dezvoltare. Timp de șase ani, a inițiat mai bine de jumătate dintre operațiunile Google la nivel mondial. A condus apoi Google X, o divizie de cercetare dedicată proiectelor științifice spectaculoase, menite să inoveze radical peisajul tehnologic și social al lumii de azi. Este, de asemenea, un antreprenor de mare succes, dezvoltând afaceri în multiple domenii de activitate atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa de Est.

IOAN-AUREL POP, președintele Academiei Române, profesor și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este autor și coautor a peste optzeci de cărți, tratate și manuale și a peste șapte sute de studii și articole, dintre care mai recente sunt Veghea asupra limbii române (Editura Litera, 2020), De la romani la români: o pledoarie pentru latinitate (Editura Litera, 2019), Scurtă istorie a românilor (Editura Litera, 2019) și Românii. Eseuri dinspre Unire (Editura Școala Ardeleană, 2019). I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea a peste 10 universități din țară și străinătate. Este membru al unor academii și societăți savante străine, între care Academia Europeană de Știință și Artă de la Salzburg (Austria), Academia Națională Virgiliană din Mantova (Italia), Ateneo Veneto din Veneția (Italia), Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris (Franța). A fost visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria, precum și director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia).

„Dorian Galbinski (Dorian Galor) a fost cel mai longeviv membru al redacției în limba română a unui post de radio celebru: BBC World Service, care a însoțit istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și apoi a căderii Cortinei de Fier. Martor prețios al unor evenimente politice pe care și le amintește în detaliile lor pline de umor sau încărcate de consecințe grave, autorul acestei cărți devine treptat reporterul propriei vieți. Plecat din Constanța natală în anii ’60, ajunge în Israel, se trezește în armată și în război, se desparte de părinți și rude, se căsătorește, pleacă apoi în Anglia, grație vocii radiofonice e angajat la BBC WS, participă ca translator la vizita lui Nicolae Ceaușescu la Palatul Buckingham, bea o bere cu prințul Philip. Îmbogățit de comunicarea cu oamenii pe care i-a cunoscut și cu experiența suferințelor, dar și a împlinirilor sale, Dorian Galbinski scrie acum această carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite. Viața trece ca un glonț își invită cititorii într-o călătorie pasionantă în trei țări și epoci, unite în urzeala unui singur destin.“ — TATIANA NICULESCU

„Seara, la ora 20.00, am sosit la hotelul Claridge’s, unde avea loc banchetul oferit de președintele Ceaușescu și soția sa gazdelor britanice. Afară se desfășura o manifestație anti-Ceaușescu, organizată de asociația Uniunea Mondială a Românilor Liberi a lui Ion Rațiu, care era însă blocată de poliție. În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina-mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu... În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându-se o poezie. Am întors capul și, într-adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina-mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant... Văzuți de aproape și în afara cadrului familiar lor, soții Ceaușescu păreau și mai mici decât erau în realitate. Am avut senzația că în Marea Britanie n-au fost în elementul lor. De fapt, la recepția de la Claridge’s am auzit-o la un moment dat pe Elena spunându-i soțului ei, pe la sfârșitul banchetului, ceva de genul: «Hai, Nicule, că m-am săturat!»“ — DORIAN GALBINSKI

Pe copertă: autorul în locuința sa de la Londra, februarie 2021

EBOOK > epub / pdf

Traducere și note de Mihnea Gafița

Un nou roman semnat de autorul bestsellerului internațional Atlasul norilor prezent în topurile de vânzări din Marea Britanie și S.U.A., declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului de The Guardian, The Telegraph, Sunday Times, The New York Times, San Francisco Chronicle, NPR, Los Angeles Times, Kirkus Reviews și nominalizat la International Dublin Literary Award.

Ține-ți ochii larg deschiși, să nu treci cu vederea o ușiță neagră de fier.

Nu departe de pubul Vulpea și Copoii, în zidul înalt de cărămidă ce mărginește o alee neobișnuit de îngustă, dacă se întâmplă să fie întrunite condițiile strict necesare, ai șanse mari să dai peste intrarea în Conacul Slade. Te întâmpină o persoană străină, care-ți spune pe nume și te invită înăuntru. La început, nu mai vrei să pleci. Mai târziu, descoperi că nu poți. La fiecare nouă ani, cei care locuiesc în Conac – un cuplu bizar, frate și soră – lansează câte o invitație unică unei persoane singure, care-i mai altfel: un adolescent precoce, un polițist proaspăt divorțat, o studentă interiorizată. Dar ce se întâm­plă cu-adevărat în Conacul Slade? Dacă ai ajuns să afli, e deja prea târziu…

„Am devorat acest roman într-o singură seară. Alambicat înrudită cu celelalte cărți ale lui David Mitchell, această fantezie compactă debordează de energie mitchelliană clasică. Atent imaginată și trepidând de forță narativă, cartea aceasta este un Dracula pentru noul mileniu, un fel de Hänsel și Gretel pentru adulți, o aducere aminte a faptului că ficțiunea poate fi atât de distractivă.“ — ANTHONY DOERR, autorul bestsellerului Toată lumina pe care nu o putem vedea

Brian Patrick Herbert este fiul cel mare al autorului de science-fiction Frank Herbert. Printre romanele sale se numără: Sidney’s Comet, Prisoners of Arionn, Man of Two Worlds (scris în colaborare tată-fiu) și Sudanna Sudanna. În 2003, Herbert a scris o biografie a tatălui său intitulată Dreamer of Dune: The Biography of Frank Herbert.

Kevin James Anderson a scris prima poveste la vârsta de opt ani, iar la zece își cumpăra deja o mașină de scris. Este autorul a numeroase romane inspirate de seriile Star Wars, StarCraft și The X-Files. Printre scrierile sale originale se numără seria Saga of Seven Suns și Assemblers of Infinity, nominalizată la Premiul Nebula. A publicat peste 140 de cărți, dintre care 50 au devenit bestselleruri internaționale.

JOHN BARTON (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic“; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii“. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).

EBOOK > epub / pdf

Traducere și note de Gabriela Russo

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa.

Tânărul chirurg și obstetrician Pavel Alekseevici Kukoțki, descendent dintr-o familie cu mulți medici vestiți, are un dar pe care nici o știință nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relații sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlnește pe Elena Gheorghievna, care, după ce reușește să o smulgă din ghearele morții, îi devine soție. Anii trec, istoria năvălește peste noua familie, și o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mișcare o spirală tragică, cu accente de realism magic.

„Cazul doctorului Kukoțki este saga unei generații și o explorare îndrăzneață a memoriei, medicinei, eticii, misticismului și iubirii.“ — Foreword Reviews

ANN PATCHETT s-a născut în 1963 la Los Angeles, iar de la vârsta de șase ani a crescut în Nashville, Tennessee, unde locuiește și în prezent. Între 1981 și 1985 urmează cursurile de literatură de la Sarah Lawrence College, New York, începându-și cariera de scriitoare încă din studenție. Înainte de absolvire, prima ei povestire este publicată în Paris Review. Obține, în 1987, un masterat în creative writing de la University of Iowa. În 1990 primește o bursă din partea Fine Arts Work Center din Provincetown, Massachusetts, care îi permite să-și finalizeze primul roman, The Patron Saint of Liars, apărut în 1992 și ecranizat în 1998. În 1993 beneficiază de o bursă din partea Mary Ingraham Bunting Institute. Cel de-al doilea roman al lui Ann Patchett, Taft, este distins, în 1994, cu Janet Heidinger Kafka Prize, iar al treilea roman, The Magician’s Assistant (1997), ajunge pe lista scurtă la Orange Prize. În paralel, Ann Patchett colaborează la publicații prestigioase, cum ar fi New York Times Magazine, The Washington Post și Vogue. În 2001 îi apare Belcanto (Bel Canto; Humanitas Fiction, 2007), roman cu o spectaculoasă carieră internațională, recompensat cu PEN/Faulkner Award și Orange Prize, figurând de asemenea pe lista scurtă la National Book Critics Circle Award și IMPAC Dublin Literary Award. În 2007, Ann Patchett publică romanul Run, în 2011, Fascinație (State of Wonder; Humanitas Fiction, 2013), iar în 2016, Comuniune (Commonwealth; Humanitas Fiction, 2019). În 2019 îi apare romanul Casa Olandeză (The Dutch House; Humanitas Fiction, 2021), finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020 și nominalizat la Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year. Romanele sale sunt traduse în peste 30 de țări.Ann Patchett este și autoarea a trei cărți de nonficțiune. În 2012 figurează pe lista celor mai influente 100 de personalități din lume apărută în revista Time. În 2017 e aleasă membră a prestigioasei American Academy of Arts and Letters. | anpatchett.com

Iv cel Naiv este un inginer român contemporan. Devenit scriitor. S-a născut online, dintr-un avânt spre www și o 

J.K. Rowling este autoarea celor șapte volume din seria Harry Potter, publicate pentru prima oară între 1997 și 2007. Ideea pentru Harry Potter i-a venit, după cum se știe, în timpul unei călătorii cu un tren care avea întârziere. În perioada în care a scris povestea a locuit în Anglia, apoi în Portugalia și în cele din urmă în Scoția.

Cărțile cuprinzând aventurile lui Harry, Ron și Hermione la Școala pentru Vrăjitoare și Vrăjitori Hogwarts au fost vândute în peste 500 de milioane de exemplare, au fost traduse în peste 80 de limbi și au fost ecranizate în opt filme care s-au bucurat de un succes de casă enorm. Alături de această serie de cărți, J.K. Rowling a mai scris în scopuri caritabile încă trei volume scurte: Quidditch: O perspectivă istorică, Animale fantastice și unde le poți găsi și Povestirile Bardului Beedle, care ulterior au devenit sursa de inspirație pentru o nouă serie de filme, cu scenarii scrise de asemenea de J.K. Rowling, care îl au ca personaj principal pe magizoologul Newt Scamander. Cel mai recent film din serie, intitulat Animale fantastice: Crimele lui Grindelwald, a apărut în anul 2018.

J.K. Rowling a continuat povestea lui Harry adult într-o piesă de teatru, intitulată Harry Potter și copilul blestemat, pe care a scris-o împreună cu dramaturgul Jack Throne și regizorul John Tiffany, și care se joacă cu mare succes în teatre din Europa, America de Nord și Australia.

J.K. Rowling scrie de asemenea și cărți pentru adulți: sub pseudonimul Robert Galbraith, este autoarea seriei de cărți Strike, care au fost adaptate pentru televiziune.

J.K. Rowling a primit numeroase premii și distincții, printre care Ordinul Imperiului Britanic și Companion of Honour; Legiunea de Onoare, Premiul „Hans Christian Andersen“ și Insigna de Aur „Blue Peter“. Prin intermediul fundației sale caritabile, Volant, susține numeroase cauze; de asemenea, este fondatoarea organizației caritabile pentru copii Lumos, care militează pentru o lume fără orfelinate și instituții, și ajută la reunirea familiilor.

A vrut să fie scriitoare de când se știe și cel mai bine se simte când poate să stea într-o cameră, creând povești. Locuiește împreună cu familia sa în Scoția.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. În 2019 îi apare Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Deborah Feldman s-a născut și a crescut în comunitatea hasidică din Williamsburg, Brooklyn, iar limba ei maternă este idiș. La 25 de ani, a publicat memoriile Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice, adaptate ulterior într-un scenariu pentru o miniserie Netflix difuzată în martie 2020. Serialul a fost nominalizat la opt categorii ale premiilor Emmy și a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar cartea a fost tradusă în 25 de limbi.
Deborah locuiește la Berlin, împreună cu fiul ei în vârstă de 14 ani, și lucrează la finalul primul său roman în limba germană.

Charlie și prietenii lui se alătură unui joc video neobișnuit, creat de hackeri și controlat de un sistem care folosește inteligența artificială și care se prezintă sub numele „Dumnezeu". Să ucidă o hidră și să deseneze o pentagramă însângerată pentru un zeu grec par activități inofensive la început. Dar apoi apar mesajele de amenințare. Bătăușii liceului primesc ceea ce merită. Profesori și părinți sunt demascați în ipocrizia lor. Iar comportamentul concurenților îi poartă pe aceștia către egoism și autodistrugere. Dar tot ceea ce fac este înregistrat, iar „Dumnezeu" amenință să le dezvăluie secretele dacă încearcă să părăsească jocul. Sarcini care par nevinovate au consecințe fatale. Cine altcineva mai participă la joc și cât de departe vor merge pentru a câștiga? Dacă pierzi jocul, îți poți pierde viața!