Noutăți

Ilustraţii de Iacob Desideriu

Publicată acum 125 de ani şi ecranizată în 1939 într-o superproducţie devenită, la rândul său, clasică, Vrăjitorul din Oz rămâne una dintre cele mai cunoscute şi iubite poveşti ale copilăriei. Recuperată într-o nouă traducere, această splendidă ediţie din anii ’70, cu ilustraţiile lui Iacob Desideriu, aduce împreună generaţii de cititori.

Viaţa liniştită a micuţei Dorothy se schimbă pe neaşteptate când un ciclon gigantic o ia pe fetiţă pe sus, cu casă cu tot, şi o duce din Kansas tocmai în Ţinutul Marelui Vrăjitor Oz. Cine este însă acest Oz, despre care toată lumea vorbeşte cu reverenţă, dar pe care nimeni nu-şi aminteşte să-l fi văzut? Şi cum o poate el ajuta pe Dorothy să se întoarcă acasă? Însoţită de căţelul Toto, fetiţa porneşte spre Oraşul de Smarald ca să-l găsească pe vrăjitor. Urmând drumul pavat cu cărămizi galbene, Dorothy se întâlneşte pe rând cu o Sperietoare de Ciori, un Om de Tinichea şi un Leu fricos, cu care se împrieteneşte şi de la care învaţă multe despre compasiune, isteţime şi curaj. Cei patru prieteni trec împreună prin aventuri şi primejdii de tot felul, luptă cu Vrăjitoarea cea rea de la Apus, îi înfruntă pe înfricoşătorii kalidahi, află adevărul despre Oz şi sunt răsplătiţi în cele din urmă cu îndeplinirea celor mai arzătoare dorinţe.

„Călătoria lui Dorothy ne dezvăluie că, de cele mai multe ori, ceea ce căutăm se află deja în noi înşine, iar magia adevărată este cea a prieteniei şi a curajului asumat.“ — ANA ALFIANU, autoarea bestsellerului Val şi cetatea sufletelor

Procesul lui Eichmann este pentru Hannah Arendt un pretext pentru un studiu amănunțit al întregului context european din anii 1939–1945 și pentru încercarea de a determina rădăcinile răului. Refuzând să se limiteze la raportul sec al unui corespondent de presă, ea formulează o întreagă teorie, a „banalității răului“, și creionează o tipologie umană fabricată în matrițele mediocrității și indiferenței care îi susțin perpetuarea.

„Un volum remarcabil, răscolitor.“  — Stephen Spender, The New York Review of Books

„O analiză profundă și bine documentată a problemelor ridicate de procesul lui Eichmann și a contextului istoric în care s-a desfășurat acesta. Cartea are menirea să ne pună pe gânduri și să ne tulbure conștiința.“ — Hans Morgenthau, Chicago Tribune

„Tema pe care a abordat-o autoarea depășește cu mult granițele crimelor înfăptuite de un singur om, din moment ce vizează cea mai mare problemă a vremurilor noastre… problema ființei umane încartiruite într-un sistem totalitar modern.“ — Bruno Bettelheim, The New Republic

„Te intrigă, te uimește, îți dau lacrimile, apoi râzi. Romanul autobiografic al lui Dan-Liviu Boeriu desface în felii subțiri, deopotrivă cu delicatețe și autoironie, destinul unui om confruntat, în toate ale vieții, cu situația sa de «bărbat» care trebuie să corespundă așteptărilor lumii. N-am mai citit de mult o mărturie atât de puternică despre fragilitatea masculină și despre alunecușurile minții care-și găsește în cuvântul scris ancora supraviețuirii afective. Un roman emoționant și viu, o operație curajoasă pe cordul deschis al imaginii de sine a autorului.“ — TATIANA NICULESCU

„Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă...“ — RADU PARASCHIVESCU

Premiul Lionel Gelber 2024

Ce înseamnă „acasă“ în contextul unui continent marcat de frontiere schimbătoare, dictaturi, libertăți recâștigate și memorii concurente? În Patriile noastre, Timothy Garton Ash relatează episoade remarcabile dintr-o viață petrecută traversând Europa divizată și reunificată – ca martor, participant și observator atent.

De la Europa Războiului Rece la cea de după 1989, de la Est la Vest, de la Revoluția Maghiară la războiul din Ucraina, această carte îmbină istoria mare cu experiența personală, jurnalul de călătorie cu analiza lucidă. Este o Europă în care viața cotidiană s-a desfășurat adesea într-o alternanță a adaptării, tăcerii și speranței, iar libertatea a venit nu ca o promisiune abstractă, ci ca o schimbare concretă a modului de a trăi. Autorul explorează tensiunea dintre idealul european și realitățile dure ale politicii de putere, oferind o perspectivă unică asupra momentelor de cotitură care ne-au modelat prezentul.

Patriile noastre este o meditație despre identitate, libertate și apartenență – și despre felul în care Europa a devenit, pentru milioane de oameni, nu doar un loc pe hartă, ci o experiență trăită. Scrisă cu eleganța unui mare eseist și cu rigoarea unui istoric care nu se mărginește la arhive, volumul este, în egală măsură, un avertisment și o declarație de dragoste pentru un continent care nu încetează să se reinventeze.

„Atunci când spun istorie «personală», nu mă refer doar la «istoria mea personală», ci la istorie așa cum a fost simțită pe pielea lor de oameni ale căror povești le folosesc cu titlu exemplificator. Voi cita din conversațiile mele cu liderii europeni, atunci când acest lucru ajută la clarificarea poveștii, dar și din multe alte întâlniri cu oameni așa-zis obișnuiți, care adesea se dovedesc mai remarcabili decât liderii lor.“ — TIMOTHY GARTON ASH

„Pătrunzător.“ — The Guardian

„O lectură extrem de plăcută.“ — The Sunday Times

„Absolut remarcabil.“ — The Spectator

Inspirată de ajutorul real oferit de bibliotecari în cel de-Al Doilea Război Mondial, noua carte semnată de Alan Hlad, autorul bestsellerului internațional Lungul zbor spre casă, își poartă cititorii în inima Lisabonei, un oraș plin de pericole, dar și de un romantism fermecător.

În 1942, tânăra Maria Alves nu mai vrea să lucreze ca simplu angajat la Biblioteca Publică din New York. Influențată de exemplul mamei sale, Maria ajunge specialistă în microfilme și e trimisă la Lisabona într-o misiune secretă: să fotografieze cărți și periodice germane din care să poată fi extrase informații despre trupele, armamentul și planurile militare ale naziștilor. Maria îl cunoaște pe Tiago Soares, proprietarul unei librării din Lisabona, unde este adăpostită o altă operațiune tainică: falsificarea de pașapoarte și vize pentru a-i ajuta pe evrei să scape de naziști. Înconjurați de cărți vechi, mâncăruri portugheze tradiționale și savoarea unui oraș cuceritor, Maria și Tiago își văd viitorul comun amenințat de eforturile din ce în ce mai mari ale autorităților de a le dejuca planurile. Ca agent dublu, Maria câștigă încrederea unui bancher apropiat al lui Hitler, într-un joc periculos cu mize uriașe. Un roman despre curajul discret al celor care acționează din umbră, atunci când lumea pare să se destrame.

„Scriitor de mare forță și mare eleganță (aflat, așa cum se vede la fiecare pagină ori paragraf, în stare de grație), Ioan Stanomir rotunjește, odată cu această carte, un triptic fără termen de comparație, cel puțin în literatura noastră. Și, se va remarca încă de la primele paragrafe ale acestei atât de frumoase cărți, e un cuvânt care apare des, ritmic, aproape obsedant. Un fel de dirijor de mantre, un fel de marker rafinat al unor versete speciale (melancolice, delicate și, mai ales, ale iubirii). Și­urile de aici cadențează, dantelează fin un discurs al unei etici a neuitării și al unei estetici discrete a inteligenței inimii. Și poate că această carte ne invită și ne ajută să cădem pe gânduri și să privim în noi înșine. Și poate că este un fel de undă de tracțiune care ne va duce adânc în istorie – în cea mai vastă istorie, aceea a sufletului. Și poate că fiind bine, cât mai bine ancorați în această istorie, vom înțelege  mai limpede ce înseamnă să locuim – și să privim către – un timp privilegiat. Un timp al culturii – al literaturii, în mod aparte – și al iubirii.“ — CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU

Postfață de Lia Bugnar

Ilustrații de Mihail Coșuletu

O abordare inedită a celebrului proces din 1926: actul judecătoresc de naștere al artei moderne

„Procesul intentat de Brâncuși sistemului vamal american acum 100 de ani e considerat actul de naștere al artei moderne. În zilele noastre, capătă neașteptate și iroice înțelesuri... Dincolo de ele, aceasta e povestea mea cu Brâncuși, uitată și regăsită.“ — TATIANA NICULESCU

Să dai senzaţia realităţii, măcar atâta cât natura ne-o dă nouă, fără să reproduci sau să imiţi: asta e problema cea mai importantă a artei din zilele noastre. Să creezi un obiect care să dea, prin propria formă, ceea ce natura a dat în organizarea ei eternă – acesta e scopul pe care-și propune arta să-l atingă. Şi, ca să faci asta, trebuie să intri în spiritul universal al lucrurilor. Tu comprends, Vera?

Istoria celei mai lungi anchete din seria proceselor staliniste, cea a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Cartea prezintă biografia tragică a acestui lider al Partidului Comunist Român.

Volumul de față, ajuns la cea de-a cincea ediție, adăugită și revizuită pe baza ultimelor lucrări de specialitate apărute recent pe tema regimului comunist din România, prezintă biografia tragică a unuia dintre liderii Partidului Comunist Român. La începutul lui 1948, prin funcțiile ocupate în partid și în stat, Lucrețiu Pătrășcanu (1900–1954) se număra printre persoanele influente ale tinerei Republici Populare Române, ca membru al Comitetului Central și al Biroului Politic al partidului și ministru al justiției. Era cunoscut pentru rolul său în căderea regimului Antonescu, în încheierea armistițiului cu Națiunile Unite și în semnarea Convenției de armistițiu și a Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate. 

A fost arestat în aprilie 1948 și, după cea mai lungă anchetă din istoria proceselor staliniste – finalizată cu acuzații de colaborare cu Poliția și Siguranța, spionaj, complot antistatal, crimă contra păcii etc. –, după șase ani, a fost condamnat la moarte și executat. Ancheta și procesul Pătrășcanu sunt un caz tipic din seria proceselor staliniste, a fenomenelor de manipulare și de rescriere a istoriei în consonanță cu ideologia fiecărei etape dintr-un sistem totalitar și, totodată, un exemplu clarificator în cunoașterea regimurilor comuniste, în speță a istoriei României din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Lavinia Betea (n. 1956) a absolvit Liceul Pedagogic din Arad (1976), apoi Facultatea de Istorie-Filozofie, secția Filozofie-istorie (1982) a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La aceeași universitate, a obținut doctoratul în psihologie (2000). Cariera didactică: învățătoare la Școala de Aplicație a Liceului Pedagogic din Arad, profesoară de gimnaziu și liceu la Reghin (jud. Mureș) și Pecica (jud. Arad). Din 1996, a predat la universitățile arădene „Vasile Goldiș” și „Aurel Vlaicu” și la Universitatea din București. Abilitată pentru coordonare de doctorate în științe umaniste de Universitatea „Paul Valéry” Montpellier 3 și pentru coordonare de doctorate în științele comunicării de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Asupritorii popoarelor au văzut în Voltaire o amenințare, oprimații - un apărător, luptătorii - un aliat.” Tudor Vianu

Această ediție reproduce traducerile lui Al. Philippide (Zadig sau Destinul, Candid sau Optimismul) din volumul al doilea al Operelor alese de Voltaire, apărut în 1959 la Editura de Stat pentru Literatură și Artă.

Pentru a introduce cititorul în opera și viața lui Voltaire, dar și în contextul social și politic al veacului al XVIII-lea, am ales, ca text de deschidere, eseul biografic al lui Tudor Vianu despre Voltaire, apărut inițial la Editura Tineretului, în 1955, iar în 1972, la Editura Albatros. În ediția de față, am preluat textul apărut în 1972.

Cuprins:

Studiul ”Voltaire” de Tudor Vianu

Zadig sau Destinul Candid sau Optimismul

”Câinii, maimuțele și papagalii sunt de o mie de ori mai fericiți decât noi. Fetișii olandezi, care m-au convertit, îmi spun în fiecare duminică că toți suntem copiii lui Adam, și albi și negri. Eu nu sunt genealogist, dar dacă predicatorii aceștia spun adevărul, atunci suntem toți veri de-al doilea. Trebuie însă să spunem că nu se poate să te porți mai urât cu neamurile.”

Roman nominalizat pe lista scurtă la Carnegie Medal

Jessie Burton, autoarea bestsellerului Miniaturista, publicat în 40 de țări, scrie un roman emoționant și profund, care reimaginează mitul grec al Meduzei și al lui Perseu pentru adolescenții de azi.

Prefăcută de zei în gorgonă și exilată pe o insulă îndepărtată, Meduza nu are altă companie decât șerpii care îi împodobesc capul. Când un băiat misterios, pe nume Perseu, ajunge pe insulă, existența solitară a fetei este tulburată cu o forță inimaginabilă, care dezlănțuie iubirea și trădarea.

Deși nu se văd, fiindcă fata rămâne ascunsă după un perete de stâncă, conversațiile dintre ei le dau fiecăruia ocazia să-și spună povestea. Meduza dezvăluie cum a fost pedepsită pe nedrept de zei, Perseu, cum a fost obligat să pornească pe mări în căutarea unei făpturi monstruoase, pe care s-o ucidă în schimbul libertății mamei lui.

Un roman uimitor, care o pune în lumină pe fata din spatele legendei: puternică, deși copleșită de vina că există și de lipsa de înțelegere a oamenilor, frumoasă, în ciuda faptului că nu arată precum cei de vârsta ei, și navigând pe apele tulburi ale propriului destin, pe care însă și-l asumă încrezătoare și plină de speranță.

„Jessie Burton reia vechiul mit al Meduzei și ni-l restituie ca pe o poveste despre iubirea de sine și curaj.“ — School Library Journal

Traducere, introduceri şi note de Andrei Cornea

Cuprins: Timaios, Critias, Philebos, Scrisoarea a VII-a

„Gândirea lui Platon urmează modificarea esenţei adevărului; această modificare devine istoria metafizicii.“ — MARTIN HEIDEGGER

Acest volum este al cincilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

„Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

Câștigător al Premiului Ramon Llull 2024 și tradus în peste unsprezece țări, Istoria unui pian este un roman emoționant despre maturizare și pierdere, despre legături neașteptate și loialitate, despre cum un instrument muzical creează o punte între oameni, vreme de aproape un secol. O poveste profund umană, în care prietenia și muzica înving timpul, războiul și moartea.

Un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, bijuterie Art-Déco ajunsă într-o stare deplorabilă, dar cu un sunet hipnotic, catifelat, exact cel pe care muzicianul Ramon Gener îl căuta de o viață, este descoperit și salvat în plină pandemie. Restaurarea îi scoate la iveală identitatea – numărul de serie 31887, indicându-i originea: Braunschweig, Germania, 1915 –, dar și o misterioasă listă de nume inscripționate în interiorul său. Comandat special pentru Johannes Schulze, un tânăr muzician de geniu, pianul traversează marile catastrofe ale secolului XX. Rând pe rând, Ortrud Schulze, Johannes Schulze, Ryan Morris, Scott Morris, Emily Morris, doar câteva dintre numele caligrafiate cu grijă în interiorul instrumentului, își spun povestea. Fir al memoriei și al umanității, pianul leagă vieți care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată: vieți frânte și salvate, pierdute și regăsite, toate adunate într-o singură respirație sonoră.

„Dacă muzica ne poate salva, atunci și literatura poate. O comoară, o carte magnifică. Extrem de subtilă și captivantă. Ne face mai sensibili la trecutul recent și la felul în care reverberează și azi în noi. O carte a marilor idei.“  — Juriul Premiului Ramon Llull

„Împletirea poveștilor personale ale protagoniștilor cu istoria europeană este remarcabilă; la fel și pacifismul care se desprinde de aici.“  — Núria Pradas

„Unul dintre cele mai importante romane catalane din ultimii ani.“  — Pere Gimferrer

„Ramon Gener face posibil imposibilul: își transmite întreaga pasiune pentru muzică, seducându-i până și pe cei mai sceptici.“  — New Barcelona Post

După o luptă grea cu endometrioza, autoarea a descoperit că, dincolo de tratamentul medical, vindecarea începe în momentul în care alegi să nu te mai ascunzi după zâmbete forțate. Cartea de față nu este una medicală, însă, pagină după pagină, vei descoperi cum vulnerabilitatea devine putere, iar experiențele grele se transformă în lecții de viață, povestite cu umor fin și speranță. Acest jurnal al regăsirii de sine și al reevaluării relațiilor cu cei din jur este, mai ales, o călătorie despre acceptarea propriilor cicatrici, trupești sau sufletești, care nu se văd la exterior.

„Scrisul, așa cum veți descoperi, devine un act de curaj, dar și o formă de vindecare. Prin cuvintele sale, Beatrice transformă fragilitatea în forță, durerea în solidaritate și cicatricile în dovezi ale rezistenței. Cartea aceasta este mai mult decât o confesiune personală; este o fereastră prin care cititorii pot privi realitatea multor femei care trăiesc cu endometrioză.“ - Ioana Elena Porime, psihoterapeut integrativ

„Te invit ca, înainte de a începe lectura, să faci un exercițiu: inspiră adânc și expiră lung. Fă asta de câteva ori. Cum este? Cum te simți? Iată cât de simplu poate începe grija de sine, prin care să ți pui sănătatea în centrul vieții tale, și nu la finalul listei. Sper ca această carte să fie o pauză de respirație, un reminder blând că prevenția nu e un moft, ci un act de iubire. Că grija de sine nu este egoism, ci responsabilitate. Să facem un pas înapoi către noi însene, către femeia conștientă și prezentă, care merită să se simtă bine în corpul ei. În fiecare zi.“ - Sonia Argint, fondatoarea Doer.ro 

Beatrice Bran este coach și specialistă în comunicare și PR, cu experiență în industria media și de divertisment. Activitatea ei se află la intersecția dintre storytelling, dezvoltare personală și lucrul profund cu sinele.

Viața printre cicatrici este o carte autobiografică născută din experiența confruntării cu endometrioza și cu efectele ei asupra vieții de zi cu zi. Dincolo de dimensiunea confesivă, cartea reflectă parcursul unui proces de reconstrucție interioară, unul pe care autoarea îl explorează și în munca sa.

Prin scrisul ei, autoarea creează spații sigure de reflecție despre relația cu propriul corp, pierderea și regăsirea motivației, presiunea de a fi „funcțional” și curajul de a spune adevărul personal, chiar și atunci când acesta este incomod.

Prin apariția teoriei relativității și a mecanicii cuantice, reprezentările pe care oamenii și le-au construit secole de-a rândul despre lumea fizică au fost bulversate. Simțul comun nu mai era suficient pentru a o înțelege, ceea ce l-a făcut pe Werner Heisenberg să spună: „Universul nu e doar mai straniu decât ne închipuim, ci e mai straniu decât ne putem închipui.“ Pe de altă parte, limbajul matematic pune o barieră între fizicieni și publicul larg, care vrea să i se ofere o imagine intuitivă asupra relativității și mecanicii cuantice.

Cu atât mai spectaculoasă e performanța profesorului Suhail Zubairy: Un univers misterios (cartea pe care a publicat-o la Oxford University Press) reușește să explice în termeni simpli, fără să apeleze la matematică, nu doar ideile care stau la baza mecanicii cuantice, relativității și cosmologiei, dar și consecințele lor subtile, devenind un compendiu al cunoștințelor actuale din fizică. De un interes aparte, și de o tratare originală, se bucură domeniul criptografiei, comunicării și informaticii cuantice (în care Suhail Zubairy are contribuții notabile), însă poate că meritul cel mai important al cărții este că analizează problemele filozofice cu care se confruntă înțelegerea lumii.

„Un moment de răscruce va fi când oamenii de știință vor putea fabrica o copie identică a unui obiect viu inteligent – un om – atom cu atom. În momentul de față pare un vis nerealist, dar cândva în viitor ar trebui să fie posibilă construirea unei ființe umane. Întrebarea este dacă o asemenea ființă umană va fi vie, având trăsături precum liberul-arbitru, o minte gânditoare, simțul binelui și al răului și capacitatea de reproducere. Un astfel de obiect va avea emoții? Una din cele mai importante întrebări este dacă viața e ceva mai mult decât un anumit aranjament de atomi și molecule.“ — M. SUHAIL ZUBAIRY

Bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 30 de limbi, cartea lui Jean-Dominique Bauby stă la baza filmului omonim al lui Julian Schnabel – Premiul Bafta pentru cea mai bună ecranizare –, peliculă distinsă în 2008 și cu Globul de Aur pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor și titlul Cel mai bun film la Gala Premiilor Lumiere.

Ce înseamnă, de fapt, să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieții? Cine – sau ce – din noi trăiește, se-ndrăgostește, caută, uită, iartă? Câtă suferință încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet? De ce trebuie să murim?

Publicată cu doar câteva zile înaintea morții autorului, Scafandrul și fluturele este una dintre cele mai zguduitoare povești despre viață. Ieșit din comă, dar paralizat cvasi-complet, cu o singură pleoapă, stânga, mobilă, Jean-Dominique Bauby „dictează“ această carte.

Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă – pentru ca noi să putem vedea lumea și altfel.

„În cartea sa, Bauby a reușit un nemaipomenit experiment alchimic: să transforme oroarea în înțelepciune.“ — The New York Times

„Datorită îndrăznelii și sincerității lui Bauby..., ceea ce putea fi un tablou al neputinței și durerii devine explorare pe viu a conștiinței și imn închinat libertății.“ — Washington Post

„Filmul a făcut un lucru pe care cititorii l-ar fi crezut imposibil: a intensificat frumusețea excepțională a acestei cărți.“ — Wall Street Journal

Născut în 1952 în Franța, jurnalist, tată a doi copii, JEAN-DOMINIQUE BAUBY a fost redactor-șef al revistei Elle. Pe 8 decembrie 1995, un accident vascular l-a aruncat într-o comă profundă din care avea să iasă, dar cu toate funcțiile motrice distruse. E un pacient atins de sindromul locked-in, tradus literal: închis în sine. Nu mai poate mișca, mânca, vorbi și nici măcar respira fără ajutor. În tot acest corp inert, mai mișcă un singur ochi. Acest ochi – stângul – e legătura lui cu lumea, cu ceilalți, cu viața. Acest ochi îl ajută să scrie cartea de față, al cărei prim tiraj, de 25.000 de exemplare, e vândut într-o singură zi. Jean-Dominique moare în 9 martie 1997, la două zile după publicarea ei. De același autor, Raoul Levy, un aventurier du cinéma, Lattès, Paris, 1994.

Ilustrații de Oana Gîrneț

Publicat acum 150 de ani în revista Convorbiri literare, Făt-Frumos din lacrimă, unul dintre cele mai frumoase basme culte din literatura română, e locul unde imaginaţia populară se întâlneşte cu rafinamentul scriiturii lui Eminescu.

Născut dintr-o lacrimă şi luându-şi asupra sa o misiune care îi va pune la încercare curajul şi loialitatea, Făt-Frumos porneşte într-o călătorie iniţiatică la capătul căreia îşi va întâlni destinul.\De-a lungul ei, se luptă cu forţele răului, cunoaşte iubirea, se face frate de cruce cu împăratul vecin şi, în semn de credinţă, i-o aduce mireasă pe fata Genarului, vorbeşte cu sălbăticiunile şi înfăptuieşte multe alte minunăţii care fac din el un erou de poveste.

Şi dacă e adevărat că pentru eroii din basme vremea nu vremuieşte, atunci nu-i de mirare că Făt-Frumos din lacrimă, călătorind neobosit prin lume pe armăsarul său cu şapte inimi, a ajuns până la noi ca să-şi spună povestea.

Viena, 1948 – oraşul învaţă să trăiască din nou.

Johanna, o adolescentă care îşi caută propriul drum, îl întâlneşte pe doctorul Viktor Frankl, un om care crede cu tărie că, indiferent prin ce trecem, viaţa poate avea un sens. Din conversaţiile cu el, Johanna descoperă că speranţa nu apare din senin, ci se construieşte pas cu pas, iar asta îi schimbă felul de a vedea lumea şi de a se vedea pe sine.

În acelaşi timp, prietenia neaşteptată cu Miles, un băiat american, o obligă să-şi pună întrebări dificile. Deşi vine din „tabăra cealaltă“, a forţelor de ocupaţie, tânărul se dovedeşte a fi un prieten loial, curajos şi demn de încredere – o dovadă că oamenii nu pot fi reduşi la uniforme sau la etichete.

Johanna şi Dr. Frankl este o poveste despre puterea de a merge mai departe şi despre curajul de a spera chiar şi atunci când totul pare pierdut.

Viktor E. Frankl (1905–1997) a fost psihiatru şi filozof aus­triac de origine evreiască. A supravieţuit lagărelor naziste şi a devenit cunoscut în întreaga lume pentru ideea că oamenii îşi pot găsi sensul vieţii chiar şi în cele mai grele situaţii. Creator al logoterapiei şi autor al cunoscutei cărţi Omul în căutarea sensului vieţii, Frankl a crezut că speranţa şi responsabilitatea faţă de propria viaţă ne pot ajuta să mergem mai departe, indiferent de ce ni se întâmplă.

Istoria științei e plină de anecdote legate de marile descoperiri: Arhimede a țâșnit gol din baie strigând „Evrika!”, Galilei a lăsat să cadă obiecte din Turnul din Pisa, un măr i-a picat în cap lui Newton. Pentru că sunt memorabile, obișnuim să le luăm ca atare, fără să ne întrebăm dacă sunt și plauzibile, iar ele ne oferă o versiune schematică, prescurtată a istoriei științei.

Versiune totuși înșelătoare, după cum ne demonstrează cu talent de detectiv Antoine Houlou-Garcia, care cercetează originea acestor anecdote devenite legende, în încercarea de a restabili adevărul istoric. Rezultatul nu e doar o operă de demistificare cu accente ironice, cât, mai ales, o perspectivă realistă și nuanțată asupra dezvoltării științei.

„Știința nu e rodul unui geniu unic, ci a numeroși oameni dintre care știința, în ochii publicului larg, va reține până la urmă doar câteva nume, așa cum se predă la școală, chiar și azi, istoria regilor și a bătăliilor, în timp ce Istoria e mult mai bogată – și mult mai interesantă“ — ANTOINE HOULOU-GARCIA

„Pregătiți-vă să corectați poveștile pe care le-ați auzit, grație unei lecturi accesibile și unei cercetări riguroase a surselor primare. Merele nu cad din cer, și nici geniile!” — Sciences Et Avenir

Adevărat fenomen editorial, Refugiul meu, furtuna mea, prima carte de memorii a scriitoarei Arundhati Roy, apărută sub titlul original Mother Mary Comes to Me, a fost finalistă la Kirkus Prize – Nonficțiune și nominalizată la National Book Critics Circle Award – Autobiografie. Unele dintre cele mai prestigioase publicații și platforme internaționale, printre care New York Times, New York Times Book Review, The New Yorker, TIME Magazine, Guardian, Economist, Elle, BookPage, Booklist, Minnesota Star Tribune, The Times, The Independent, NPR, LitHub, Barnes & Noble, au ales-o „Cartea anului 2025“.

Primul volum de memorii al lui Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea, urmărește, cu forța narativă a romanelor sale și cu luciditate, evoluția uneia dintre cele mai puternice autoare ale literaturii contemporane. Acoperind perioada dintre 1962 și 2022, cartea reconstituie traseul interior al unei conștiințe în formare: copilăria fracturată, ruptura necesară, anii de rătăcire fertilă și, în cele din urmă, apariția romancierei și eseistei. Scrise sub impactul unei pierderi decisive, memoriile sunt mai puțin o elegie și mai mult un act de clarificare, o încercare de a înțelege cum se naște o voce, cum se cucerește libertatea și ce preț cere adevărul. Titlul original, Mother Mary Comes to Me, trimite la un vers celebru din piesa Let It Be a formației Beatles, dar și la Mary Roy, mama scriitoarei, pentru care a trăi după regula lui „fie și așa“ era de neconceput. Figura mamei rămâne un catalizator esențial al acestei deveniri: autoritară, vizionară, imposibil de ignorat, o forță redutabilă din care se alimentează scrisul lui Arundhati Roy. Alternând introspecția cu reflecții tăioase despre India, Refugiul meu, furtuna mea este o reconstrucție dureroasă și aproape sacră: o carte despre formarea eului artistic, despre dragostea care rănește, despre rădăcini și despre momentul fragil în care o viață se transformă în roman.

Abel marchează marea reîntoarcere la roman a lui Alessandro Baricco: acest „western metafizic“, cum l-a definit însuși autorul lui, oferă cititorilor o experiență literară intensă.

În peisajul arid al unui Vest sălbatic imaginar, unde misticismul se împletește cu arșița și umbrele deșertului, tânărul șerif Abel Crow a devenit deja o legendă printre pistolari. Destinul lui Abel constă în a da sens propriei existențe, iar oamenii din viața sa îi servesc drept călăuze: iubita, Aleluia Wood, sora neînfricată, Lilith, Maestrul său, care îl învățase că intenția stăpânește soarta, și o vrăjitoare cu secrete vechi de secole. Prins între dorința de a-și salva mama condamnată la moarte și parcursul spiritual care îi zdruncină din temelii înțelegerea lumii, Abel traversează râuri tumultuoase și câmpii nesfârșite. La capătul drumului descoperă adevărul esențial: granița dintre vizibil și invizibil, dintre trecut și viitor, dintre viață și moarte este iluzorie. Armonia contrastelor din romanul caleidoscopic al lui Baricco dovedește o dată în plus că orizontul său creativ este fără limite.

„Cea mai frumoasă carte a sa. Când o carte te face să plângi înseamnă că a ajuns la inima ta și a trezit ceva în tine.“ — La Repubblica

„Este un western, dar ce western! Unul scris cu o măiestrie care include o complexitate enormă și care, din perspectivă filozofică, luminează întrebările fundamentale ale vieții.“ — Leseschatz

Ilustrații de Ionela Marinovschi

Reînviată de Caragiale din paginile celor 1001 de nopţi, povestea lui Abu-Hasan ne poartă într-o lume unde visele pot părea mai adevărate decât realitatea.

Abu-Hasan, un tânăr cu inima bună, dar iubitor de petreceri, are parte de o aventură neaşteptată: califul Harun-al-Raşid, deghizat în negustor, îl ia la palatul său şi îl păcăleşte că el este de fapt stăpânul Bagdadului. Prins într-un joc al aparenţelor, Abu-Hasan ajunge să se creadă calif şi începe să dea porunci de la înălţimea tronului. Dar curând norocul îl părăseşte, şi se trezeşte la realitate.

Povestită cu mult umor şi inteligenţă, Abu-Hasan este una dintre cele mai savuroase pagini scrise de I.L. Caragiale pentru copii, care vor înţelege cât de important este să rămâi tu însuţi în orice împrejurare a vieţii şi că bogăţia şi puterea pot fi trecătoare, pe când mintea limpede, cumpătarea şi bunul-simţ sunt cea mai de preţ comoară.

O explorare intensă a echilibrului precar al vieții, Stop-cadru a intrat în topul bestsellerelor din Der Spiegel, menținându-se pe listă timp de mai multe luni în prima parte a anului 2025.

Dintr-un motiv inexplicabil, curgerea firească a timpului se oprește brusc. Nu mai există moarte, nu mai există nașteri. Stagnarea care cuprinde omenirea nu afectează natura și viețuitoarele, aruncând lumea în umbra unor incertitudini stranii. Sunt cei cândva muritori pregătiți pentru o viață în care eternitatea nu mai este doar un ideal? Ce vor descoperi personajele acestei parabole memorabile încât să aleagă, în cele din urmă, să repornească timpul? Între disperare și curaj, între deziluzie și frumusețea existenței, fiecare protagonist este nevoit să-și privească viața în față pentru a găsi răspunsul salvator.

„O distopie de o profunzime emoționantă.“ — Die Presse am Sonntag

„Un mare roman despre viața trăită aici și acum și despre relația noastră cu natura.“ — Für Sie

„Cu multă sensibilitate, Maja Lunde a scris un mare roman social, care ne face să reflectăm asupra modului în care vrem să trăim și asupra semnificaţiei pe care o are pentru noi timpul.“ — Aachener Zeitung

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți traduse în numeroase limbi. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste patruzeci de limbi, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) a fost nominalizat în același an la Bokhandlerprisen și la Premiul ascultătorilor programului norvegian de radio P2. Romanul este tradus în peste douăzeci de limbi. În 2020, Lunde a fost recompensată cu două premii prestigioase, Peer Gyntprisen și Bjørnsonprisen. În 2022 a publicat Visând la un copac (Drømmen om et tre, 2022; Humanitas Fiction, 2024), romanul care încheie tetralogia schimbărilor climatice, tradus în douăzeci de limbi. Cartea pentru copii Sora zăpezii (Snøsøsteren, 2018) a fost ecranizată, sub același titlu, pentru Netflix în 2024. În 2023 apare romanul Stop-cadru (Lukkertid; Humanitas Fiction, 2026), de asemenea bestseller internațional, care, în 2025, s-a aflat pentru săptămâni întregi în toul celor mai vândute cărți din Der Spiegel.

Cartea aceasta este nu doar o arhivă de emoții și mărturii, ci și o încercare personală de cartografiere a unui vis colectiv, lung de 1400 de kilometri.

În ea veți descoperi reportaje de pe drum, interviuri și povești cu artizanii principali ai proiectului, plus un inventar geografico-istorico-gastronomic al celor șapte ținuturi prin care trece calea noastră.

Acest volum rezumă următoarele:

• 7 ani de documentare în căutarea și apoi validarea traseului.

• 80 de fotografii color selectate din peste 1500.

• 280 de pagini și 87.402 mii de cuvinte menite să vă provoace să porniți la drum.

Ce sau cine mai poate opri prăbușirea omenirii în haos? O persoană? O instituție? O forță spirituală sau o construcție politică? Cînd lumea devine obsedată de Apocalipsă, este un semn sigur că lucrurile merg prost, un simptom cert al unei grave tulburări colective. De două mii de ani, creștinătatea a trecut prin multiple crize apocaliptice și milenariste, identificînd Anticriști sau căi rapide către Împărăția lui Dumnezeu. Rostul noțiunii de katehon, introdusă de Sfîntul Pavel, era tocmai să neutralizeze potențialul disruptiv al unor asemenea curente, reprezentări și manifestări apocaliptice, katehonul fiind persoana sau forța care întîrzie catastrofa finală. Paradoxul zilelor noastre constă în faptul că pretinșii katehoni par a fi mai degrabă niște acceleratori – cu voie sau fără voie.

Mobilizînd o vastă cultură teologică, filosofică și istorică, scrisă într-un stil accesibil, confesiv și adesea ironic, cartea de față oferă elemente indispensabile pentru înțelegerea prezentului nostru confuz și îngrijorător.

Theodor Paleologu, doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana) și a predat la Bard College Berlin. Fost ministru al Culturii și ambasador, din 2013 predă la Casa Paleologu.

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu. La Editura Trei, autorul a mai publicat eseul Patologiile puterii. Gândurile unui convalescent (2025).  

Pornind de la mărturiile supraviețuitorilor și documentele din arhive, romanul Profesorul de la Auschwitz urmărește destinul lui Fredy Hirsch, tânărul care a riscat totul pentru a aduce un strop de lumină și speranță în inimile copiilor deportați în lagărul de exterminare.

În adolescență, atletul Fredy Hirsch visa să participe la Jocurile Olimpice din 1936. Legile de la Nürnberg, din 1935, zdrobesc însă orice încredere în viitor pentru cetățenii evrei ai celui de-Al Treilea Reich. Tânărul se vede nevoit să-și părăsească țara natală, iar Europa întreagă devine, amețitor de repede, teatrul unor orori inimaginabile. În mijlocul lor, Fredy încearcă să păstreze vie speranța în inimile victimelor inocente. 

„O carte esențială, care cinstește memoria lui Fredy și a tuturor victimelor.“ — Dita Kraus

„Un roman remarcabil. Wendy Holden nu se dezminte. Dacă nu aveți tăria să citiți decât un singur roman despre Holocaust, citiți-l pe acesta.“ — Historical Novel Society

„Fascinant și emoționant. Sfâșietor de realist, Profesorul de la Auschwitz reconstituie exemplar portretul omului inteligent, iubitor și energic care a fost Fredy.“ — Dr. Elizabeth Baer, United States Holocaust Memorial Museum

,,Zeu, legendă, geniu, extraterestru sunt doar câteva dintre apelativele cu care a fost etichetat Diego Maradona ca sportiv. Toate aveau rolul de a evidenția calitățile fotbalistice extraordinare ale argentinianului și care, deși spun atâtea despre cât de valoros a fost ca sportiv, sunt totuși insuficiente pentru a descrie locul ocupat de Diego Maradona în istorie. Pentru că Maradona nu a însemnat doar goluri, driblinguri și trofee. A fost mai mult decât un campion. După cum sugerează și titlul prezentei cărți, Maradona este un produs socio-cultural complex.

Lucrarea Diego Maradona. Un studiu sociocultural este o contribuție importantă la literatura științifică de profil. Nu este o biografie în stilul clasic, ci un volum de studii realizate de specialiști din domenii variate (sociologie, istorie, literatură, științe politice, comunicare, jurnalism, muzică), care explică într-o manieră clară, structurată, ceea ce, cei mai mulți dintre noi, nu am trăit, dar cu siguranță vom înțelege mai bine.” Pompiliu-Nicolae Constantin

Pablo Brescia este scriitor, critic și profesor de limba spaniolă la Universitatea Florida de Sud, SUA, unde conduce programul de licență și predă cursuri despre literatura și cultura din America Latină contemporană. Ariile sale de cercetare sunt teoria și istoria prozei scurte și intersecția dintre știință, tehnologie și literatură în America Latină.

Mariano Paz este lector de spaniolă și la Universitatea din Limerick, Republica Irlanda, unde deține, de asemenea, funcția de director asociat al Ralahine Center for Utopia Studies. Cercetările sale se concentrează asupra cinematografiei utopice și distopice în America Latină, science‐fiction și cultură populară.

În anul 1813, țarul Alexandru I-a invitat coloniști germani să se stabilească la Marea Neagră. Pe parcursul a cinci-șase generații, originari preponderent din Prusia și Germania de Sud-Vest, imigranții au creat o comunitate prosperă. Fiind o minoritate mică într-o diversitate etnică și religioasă pestriță, ei au trăit în bună vecinătate cu moldovenii, rușii, ucrainenii, bulgarii, evreii și cu alte grupuri. În 1918 Basarabia a revenit României. Repatrierea germanilor din toamna anului 1940 a marcat sfârșitul istoriei lor de 125 de ani de colonizare. Cartea descrie originea și forma de colonizare a Basarabiei cu germani, cultura lor rurală marcată de autonomia locală și etica protestantă, dar și conviețuirea cu alte naționalități. Autoarea încheie cu observații din Basarabia de astăzi, divizată, din anul 1991, între Republica Moldova și Ucraina. „M-a emoționat să văd parcursul vieții germanilor din Basarabia […] prezentat într-un mod atât de clar, empatic și, în același timp, atât de plăcut de obiectiv.” (Horst Köhler, fost președinte al Germaniei)

Traducere, cronologie, note și îngrijirea ediției de Dana Barangea

Cu o prefață de Piersandra Di Matteo

„Trăirea Mariangelei Gualtieri este intensă și arzătoare. În ea arde un foc care se zbate să rămână viu în fața înghețului unei lumi ce stă să se năruie. Tocmai aici vocația poetică se transformă într-un act de contemplare directă a vieții, cu o iubire ce înspăimântă, asemenea misticilor. Cine o ascultă rostindu-și poeziile înțelege pe loc că figura ei aparține unui tărâm în care cuvintele se aștern păstrând în ele o uimire ce pătrunde adânc în materia lumii, dincolo de învelișul rațional al lucrurilor. Acolo, oamenii au temeiurile lor, iar animalele înțelepciunea lor, plantele au o forță care le hrănește și le susține, universul își urmează legile siderale, liniștea adăpostește o înțelepciune în care poți locui, intuiția aduce lucrurile împreună, iar vocea este ecoul unor umbre de demult, ce bat la porțile prezentului.“ — PIERSANDRA DI MATTEO

Cu o prefaţã de Vladimir Tismãneanu

Pornind cu precădere de la documentele de arhivă emise de autori­tă­ţile ideologice care au supervizat instituţiile culturale şi de artă şi unităţile de învăţământ, autorul surprinde dinamica vieţii intelectuale şi artistice în primul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu, mai ales în relaţie cu strategiile puterii în domeniul cultural-ideologic. Rând pe rând, sunt analizate controversele în jurul înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie, instrumentalizarea mişcării artistice de amatori care a prece­dat fenomenul „Cântarea României“, lumea teatrului şi a literaturii, precum şi sistemul educaţional.

„Cartea lui Cristian Vasile este ultima dintr-o serie de volume care îşi propun să investigheze relaţia dintre puterea totalitară, propa­gandă şi cultură. Sobră, precisă, erudită, contribuţia de faţă reconstituie pri­mul interval al epocii Nicolae Ceauşescu. Sunt încadrate, în paginile sale, biografii, instituţii, traiectorii intelectuale. Situată la confluenţa istoriei şi a ştiinţei politice, analiza lui Cristian Vasile devine un reper canonic al studiilor dedicate comunismului românesc.“ — IOAN STANOMIR

„Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remar­ca­bile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. Cristian Vasile a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de con­trol şi modelare ale domeniului literar şi artistic. Graţie autorului, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile sale psihologice şi sociologice, cum a fost orga­nizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU