Noutăți

Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction Prize și Bollinger Everyman Wodehouse Prize. A fost adaptat pentru BBC Radio 4, ales de BBC Radio 2 pentru emisiunea Between the Covers și inclus în topurile publicate de Guardian, Independent, The Irish Times, TLS și New York Public Library. În 2025 a câștigat Premio Gregor von Rezzori, Authors’ Club Best First Novel Award, a fost finalist la Dylan Thomas Prize, British Book Awards, Walter Scott Prize și a fost nominalizat pentru Carnegie Medal of Excellence in Fiction.

În timpul Războiului Peloponesiac, atenienii învinși la Siracuza sunt prizonieri într-o carieră de piatră. Siracuzanii Gelon și Lampo, olari șomeri și prieteni buni, se plimbă prin jurul carierei atunci când le vine ideea de a pune în scenă Medeea de Euripide cu ajutorul celor captivi, căci îi poți urî pe invadatori, dar le poți iubi arta. Personaje excentrice, Gelon și Lampo sunt întruchiparea umorului excelent și al ironiei fine de care dă dovadă Ferdia Lennon la fiecare rând. De la plan și până la execuție, de la scenă și până la dezastru nu e decât un pas. Iar inițiativa celor doi se transformă nu doar într-o aventură tragicomică uluitoare, ci ia forma unui roman în care marile lecții de istorie se rescriu cu ajutorul artei pentru a ne învăța, din nou, solidaritatea, compasiunea și speranța.

„Un roman extraordinar, Fapte glorioase emoționează printr-un scepticism lucid, oferind astfel o speranță în care ne putem încrede. Măiestria lui Lennon îi permite, fără a fi naiv sau moralizator, să pledeze în favoarea artei.“ — The New York Review of Books

„Un prim roman fascinant și impresionant... Explorând teme precum prietenia, loialitatea și prețul războiului, Lennon evocă o epocă în care era ceva obișnuit să fie savurate și prețuite arta poeziei lui Homer și a dramaturgiei lui Euripide.“ — Kirkus Reviews

„Lennon aduce Sicilia antică la viață cu umor și patos în debutul său uluitor.“ — Publishers Weekly

„Cu o viață frământată și plină de aventuri, brăzdată încă din copilărie de exigența părintească și de obsesia copleșitoare pentru muzică, Sergiu Celibidache este muzicianul român care s-a redescoperit neîncetat și care a dus orchestrele lumii la un grad de perfecțiune nemaiîntâlnit.
Actor permanent al unor situații conflictuale, unele cunoscute publicului, altele mai puțin, Celibidache și-a găsit în Stejărel Olaru biograful ideal, iar monografia de față are o virtute esențială: ne familiarizează cu personalitatea excepțională a unui spirit neîncătușat, care a încercat să se apropie de țară, dar s-a lovit de universul controlat de Securitate prin informatorii ei, vai, peste măsură de numeroși în lumea noastră artistică.” Academician GEORGETA FILITTI

„Inevitabil, cititorul acestui volum va descoperi, la sfârșitul lecturii, că „spațiul Celibidache” i-a prilejuit o întâlnire neprevăzută și cu un spațiu de altă croială, un spațiu analitic și hermeneutic care merită vizitat: spațiul Stejărel Olaru. E vorba de un cercetător cu studii policrome, de la politologie la teologie, de la documentare istorică la intervenție în problematica actualității, de la administrație la creativitate.
Riguros în sondajele sale tematice, dar niciodată înțepenit în slogan previzibil, Stejărel Olaru oferă cititorului o provocatoare combinație de sobrietate și umor, de solitudine studioasă și cordialitate, de acribie academică și reflecție liberă. Lectură fertilă!” ANDREI PLEȘU

„Non multa, sed multum. Dacă aşa spun anticii, aşa o fi: nu contează cât scrii, contează ce scrii. Asta înseamnă să pleci de la ideea că există o diferenţă de neîmpăcat între calitate şi cantitate (deşi, nu-i aşa?, Nicolae Ceauşescu invita, cu decenii în urmă, «să facem din cantitate o nouă calitate» – cum anume, doar el ştia). Iată însă că avem aici un exemplu al coexistenţei lui multa şi a lui multum. Cele două ies din condiţia antonimiei şi se acceptă reciproc. Diferenţa de neîmpăcat se transformă în complementaritate prin efortul sagace şi tenace al unui autor pasionat de cercetare, de scormonire prin arhive, de politica românească, de ramificaţiile şi consecinţele ei. Cristian Preda devine, toute proportion gardée, un fel de Thierry Wolton al României prin această carte amplă, în care sunt studiate decenii de decizie şi de iniţiativă politică de la noi.

Şi nu doar atât. Există în mia aceasta de pagini o întreagă tipologie, care uneori ricoşează în faună. Lingăul şi naţionalistul cu secera şi ciocanul la brâu, sceleratul şi inconştientul, traseistul şi laşul, amnezicul de conjunctură şi bufonul, canalia fără scrupule şi prostul ca noaptea, plagiatorul cu ifos şi neostalinistul impenitent – cu toţii îşi găsesc loc în această enciclopedie în care gravitatea şi umorul se îngăduie şi se întregesc una pe alta. Ideologii şi ideologi în România contemporană nu este doar o panoramă a deşertăciunii (şi mai puţin a deşteptăciunii) politice. Mia asta de pagini ne este, întâi de toate, necesară ca să ne explicăm mai bine cum am ajuns aici, ce am fost, în ce ne-am preschimbat şi din cauza (mult mai des decât datorită) cui.

Cartea lui Cristian Preda e un spectacol de informaţie excelent pusă în pagină şi de anecdotică ilustrativă. Pe lângă asta, e o lectură captivantă. Vă veţi convinge începând primul capitol şi constatând că tocmai aţi consimţit să deveniţi prizonierii unui text scris fără cusur.“ — RADU PARASCHIVESCU

Ce ne facem cu copiii care nu ne ascultă acasă, sunt neastâmpărați la școală și nu se implică în nici o activitate constructivă?

Nu există nicăieri un manual de parenting perfect, în care să găsim „instrucțiuni pentru educarea copiilor neastâmpărați“. Fiecare copil e unic și fiecare caz are povestea lui. Și nu e vorba numai despre copiii „obraznici“. De multe ori avem de-a face cu copii anxioși, exagerat de timizi sau de-a dreptul deprimați. Cum îi putem ajuta?

Dr. Billy Garvey, pediatru cu experiență, alege în mod inspirat cazurile unor copii care au venit la el la cabinet. Acoperă astfel o gamă foarte largă de situații posibile și ne arată limpede căile pe care a mers pentru a le rezolva. Există întotdeauna o cauză în spatele problemelor de comportament ale unui copil – este una dintre premisele de la care pornește cartea – și, desigur, contează foarte mult și starea de bine a celor care au grijă de el. Fiecare capitol se încheie cu o recapitulare a informațiilor de bază și cu un set de strategii concrete pentru părinți. Informațiile și sfaturile sunt utile și realiste, prezentate într-un stil accesibil și convingător. Specialiștii (educatori, psihologi) au și ei de învățat din experiența practică a autorului, mai cu seamă că aceasta e însoțită de pregătire medicală.

„În această carte, am încercat să arăt cum putem aplica rezultatele cercetărilor în domeniul dezvoltării copilului în moduri practice, pentru a susține abilitățile emoționale și sociale ale copiilor noștri. Reacția noastră la emoții este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care trebuie să le exprimăm ca părinți, deoarece emoțiile noastre sunt strâns legate de cele ale copiilor noștri. În plus, putem vedea în mod eronat sinele nostru din copilărie în copiii noștri, oferindu-le același ajutor pe care noi l-am primit sau pe care ne-am fi dorit să-l primim, în loc să ne concentrăm asupra a ceea ce au ei de fapt nevoie. Pentru a evita această capcană, trebuie să ne asigurăm că răspundem emoțiilor copilului din fața noastră.“ — BILLY GARVEY

Texte urmate de corespondența cu Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco

Ediție îngrijită și introducere de Ștefan Lemny

Prestigios istoric al sensibilităților colective și antropolog al sacrului, Alphonse Dupront (1905-1990) a deținut în România funcțiile de director al Institutului Francez din București și de consilier cultural (1932-1941), iar în anul 2006 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Volumul îngrijit de istoricul Ștefan Lemny cuprinde toate textele elaborate de Dupront pe teme românești, răspândite prin publicații care sunt astăzi greu accesibile sau rămase complet inedite. Aceste texte aruncă lumină asupra unui aspect puțin cunoscut al creației lui și îngăduie o mai bună apreciere a profunzimii și subtilității gândirii sale, dar și asupra pasiunii și prieteniei sale pentru România. Pe lângă o consistentă prezentare a vieții și activității savantului francez, volumul conține, de asemenea, corespondența sa cu Emil Cioran, Mircea Eliade și Eugène Ionesco, pe care acesta i-a cunoscut și i-a prețuit, susținându-i în perioada instalării lor în Franța.

Se spune că boala mintală e o boală ca oricare alta, pe care doctorii o pot trata și din care pacienții se pot recupera. Și totuși, boala mintală gravă continuă să fie un mister care în anumite privințe rămâne la fel de insondabil cum era la începutul secolului XX. În această amplă incursiune în psihiatria ultimelor două secole, Andrew Scull reconstituie istoria încercărilor, adesea pripite ori hazardate, de a înțelege și a trata bolile mintale: din epoca azilelor și a intervențiilor chirurgicale de neconceput astăzi la ascensiunea și decăderea psihanalizei lui Freud și apoi la farmacologia modernă și antidepresive. Rezultat al unei cercetări îndelungate, Remedii disperate prezintă teoriile și ipotezele ce au stat de-a lungul timpului la baza diferitelor terapii și totodată propune o nouă perspectivă asupra luptei pe care psihiatria și societatea o duc împotriva bolilor mintale.

„Un tablou sumbru, dar fascinant al psihiatriei americane… Arată cum, în căutarea cauzelor încă necunoscute ale bolii mintale grave și a leacurilor la fel de greu de descoperit și cu o clientelă captivă și adesea stigmatizată, unii psihiatri inovatori s-au apucat să facă experimente pe oameni la o scară epică. Și nu prea au ajuns nicăieri… O carte esențială, pe care o resimți profund și care te captivează cu ororile ei.” (The Times)

„Incontestabil o capodoperă... o istorie amănunțită, fascinantă și convingătoare a ultimilor 200 de ani ai psihiatriei americane.” (The Wall Street Journal)

„Meticulos documentată și foarte frumos scrisă, chiar amuzantă pe alocuri, în ciuda conținutului teribil. O istorie a bolilor mintale grave – schizofrenie, tulburare bipolară, depresie severă – care nu are un final fericit.” (The Guardian) 

„O lectură obligatorie pentru oricine apreciază o carte bine scrisă, o minte pătrunzătoare și o erudiție remarcabilă.” (Sir Simon Wessely, King’s College London)

„O analiză provocatoare și adesea convingătoare a psihiatriei… O lectură obligatorie pentru cei care au fost – ori se tem că vor fi – atinși de o boală mintală.” (Psychology Today)

„O istorie amplă și echilibrată a psihiatriei pe care o citești compulsiv.” (The Atlantic)

„Este o carte care îți dă fiori.” (The Sunday Times)

„Nicio carte de istorie a psihiatriei nu surprinde mai bine textura și atmosfera diferitelor perioade discutate.” (American Journal of Sociology)

Cum recunoaștem o relație perversă? Și, mai ales, cum scăpăm din ea?

Un farmec irezistibil poate ascunde o formă de manipulare greu de sesizat. Cei care cad pradă unui pervers narcisic ajung de obicei să se învinovățească pe ei înșiși, fără să înțeleagă cum au fost prinși în această capcană. Psihanalista Claire-Lucie Cziffra oferă un instrument terapeutic extrem de eficient: poveștile copilăriei.

Recitind opt basme clasice, ea ne arată cum recunoaștem, în personajele negative din aceste povești, trăsăturile specifice perversiunii narcisice. Cu exemple din cabinetul de terapie și cu explicații clare, cartea ne oferă nu doar o mai bună înțelegere a relațiilor toxice, ci și strategii reale pentru a ne elibera.

Un demers original, cu miză profundă: transformarea unei suferințe greu de exprimat într-un punct de plecare pentru reconstrucția personală.

CLAIRE-LUCIE CZIFFRA are treizeci de ani de experiență în psihoterapia psihanalitică. A publicat volumele Les relations perverses. Si le pervers m’était conté, 2012, Au secours, mon enfant rame à l’école! Accompagner ses premiers apprentissages, 2014 și Échapper aux relations perverses. Repérer les pervers narcissiques grâce aux contes de notre enfance, 2022.

Vreme de trei secole, mănăstirile închinate Locurilor Sfinte au spus un cuvânt greu în economia, cultura, spiritualitatea și politica Țărilor Române. Dincolo de clișeele sumare ale manualelor, istoria lor ne este puțin cunoscută.

Monografia de față umple, în premieră, un mare gol istoriografic. De ce alegeau domnii și boierii noștri să-și încredințeze ctitoriile unor centre religioase îndepărtate, precum Muntele Athos, Ierusalimul sau Sinaiul? Cum funcționau aceste corporații economice și spirituale, ce averi aveau, cât trimiteau în afară? Ce erori fatale au dus la lunga lor agonie și la sfârșitul lor definitiv?

Întemeiată pe o muncă de documentare de peste un deceniu, în arhive din țară și străinătate, și pe o cercetare de teren exhaustivă, din satele uitate ale Moldovei până în ungherele neștiute ale Orientului ortodox, cartea lui Tudor Dinu nu este doar o amplă reconstituire istorică, ci și o călătorie într-o lume demult apusă, cu frământările și luptele ei pentru credință, bogăție și slavă deșartă.

Ilustrații de Valentin Tănase

La mai bine de 130 de ani de la publicare, Cartea junglei a laureatului Nobel Rudyard Kipling rămâne aceeaşi poveste atemporală despre prietenie, familie şi importanţa respectării naturii, care a fermecat generaţii de copii. Recuperată astăzi într-o nouă traducere, semnată de Tatiana Niculescu, ediţia din anii 1980, cu ilustraţiile lui Valentin Tănase, îi va încânta la fel de mult şi pe părinţii care au iubit-o în copilărie.

Porneşte într-o aventură incredibilă prin jungla indiană alături de Mowgli, Baloo şi Bagheera!

Mowgli, un băieţel de-o şchioapă, este adoptat de o haită de lupi. Cu ajutorul căpeteniei lor, Akela, puiul de om deprinde graiul fiarelor sălbatice, îşi însuşeşte legile junglei, învaţă lecţii valoroase despre loialitate şi supravieţuire şi se împrieteneşte pe viaţă cu ursul Baloo şi pantera neagră Bagheera.

Când tigrul Shere Khan încearcă să-l vâneze, Mowgli trebuie să facă o alegere imposibilă între a rămâne alături de prietenii lui, animalele, pe care a ajuns să-i considere o familie, şi a-şi căuta adăpost printre oameni, pe care nu-i cunoaşte, ca să-şi salveze viaţa.

„Un secret numai şi numai pentru copilul care se pricepe la citit: jungla internetului e nimic pe lângă jungla micuţului Mowgli! Ia-te după el şi după prietenii lui, dacă vrei să prinzi curaj şi să capeţi încredere în tine!“ — TATIANA NICULESCU

Scriitor-aviator, visător cu sufletul în derivă, Antoine de Saint-Exupéry a trăit cu o intensitate care sfidează biografia și cere literatură. Să furi noaptea, roman finalist al prestigiosului Premiu Strega în 2023, recompune traseul zbuciumat al autorului Micului Prinț, de la primele zboruri deasupra Saharei până la dispariția sa misterioasă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Când avionul lui Antoine de Saint-Exupéry s-a prăbușit în deșert, în 1935, nu era pentru prima oară când moartea îl privea direct în ochi. Pierduți între nisip și halucinații, fără apă și fără speranță, Saint-Exupéry și copilotul André Prévot au fost salvați în ultima clipă. Episodul a devenit mit literar, care va inspira Pământ al oamenilor și, mai târziu, Micul Prinț. Romana Petri lasă în urmă legenda și reconstituie nu doar viața vizibilă a lui Exupéry, ci și fisurile invizibile din interior: fricile, insomniile, eșecurile sentimentale, eterna lui fugă – de război, de femei, de el însuși. În roman, Saint-Exupéry este un bărbat sfâșiat, care a trăit zburând, a iubit scriind și s-a stins visând.

„Romana Petri construiește și dezasamblează, sfarmă canoanele biografiei, evocă și povestește iubiri, prietenii și disperări ca pe niște detalii ale unui apetit de aventură niciodată satisfăcut; se mișcă printre date și înlăuntrul Istoriei, în căutarea prințului care a învins noaptea și a intrat, zburând, în infinit.“ — Domani

„Romana Petri pătrunde în personaj, în magia lui și se mișcă între autobiografie și ficțiune, oferindu-ne un roman de neuitat despre complexitatea infailibilă a unei pasiuni omenești.“ — Il Venerdi

„Să furi noaptea este romanul impresionant al aventurilor, suferințelor și iubirilor autorului Micului Prinț.“ — Libero

„O celebrare, un imn adus vieții trăite cu pasiune de Antoine de Saint-Exupéry!“ — Maremosso

Bestseller New York Times și Sunday Times  •  Nominalizat în 2022 la British Book Awards ‒ secțiunea Best Debut Fiction –, la Authors’ Club Best First Novel Award, The Society of Authors McKitterick Prize și The Winston Graham Prize for Historical Fiction  •  Selectat între cele mai bune romane ale anului 2022 de Sunday Times și Washington Post și în Top 10 Cele mai bune ficțiuni istorice din 2022 de Book Riot  •  Tradus în peste 15 țări.

Un teatru la malul mării. O copilărie ieșită din comun. Un război care schimbă totul. În Anglia exuberanței interbelice, într-un conac cu pereți prea groși și părinți veșnic neatenți, o fetiță găsește o balenă eșuată pe coastă, din scheletul căreia își va ridica un teatru. Așa începe marea aventură a lui Cristabel Seagrave care, alături de ceilalți copii ai familiei – Flossie și Digby–, construiește un univers al poveștilor și spectacolului. Copiii devin regizori ai propriei realități și, cu toate că drumurile lor, pe parcursul maturizării, se despart, iar războiul îi trimite în direcții diferite, firele nevăzute care îi leagă sunt puternice precum oasele balenei din copilărie. Relațiile se transformă, capătă tăceri și nuanțe, dar rămân temelia unei legături care sfidează timpul, distanța și ororile războiului. O saga despre familie, cea pe care o alegi, despre libertate și puterea salvatoare a teatrului, chiar și atunci când lumea arde.

„Joanna Quinn are abilitatea remarcabilă de a reda o lume dispărută – fie că este vorba de aristocrația aflată în declin, de o școală de pregătire pentru agenți britanici sau de un teatru parizian în vreme de război – cu atâta naturalețe, încât o acceptăm pur și simplu ca decor al dramei care se desfășoară.“ — Washington Post

„O saga de familie care te captivează de la prima scenă.“ — The Times

„Un roman sortit să devină un clasic.“ — Daily Mail

„Un roman luminos, profund, când amuzant, când trist, în care fiecare pagină e îmbibată de viață și experiență. Joanna Quinn este unul dintre acei scriitori care simt pulsul umanității.“ — Sunday Times

„Un captivant roman despre formare și tărie sufletească, care reunește tot ce are mai bun literatura clasică britanică.“ — Madame Figaro

2018, anul centenar al României. Un jurnalist și o tânără fotografă pornesc în căutarea subiectului care va sta la baza unui amplu reportaj de țară. De pe drumurile desfundate din provincie, de la începutul primăverii, și până în Piața Victoriei din București, la mitingul diasporei din 20 august, de la orfanii Primului Război Mondial la veteranii de la Stalingrad, de la naționalizarea din 1948 și dictatura postbelică până la Revoluția din ’89 și anii sălbatici ai tranziției, mitinguri de solidaritate, demonstrații și confruntări de stradă, cei doi protagoniști ajung să se piardă, de-a dreptul, și să se regăsească în istoriile labirintice ale țării și ale propriilor familii. Sunt o sută de ani de înstrăinare, de convulsii și de prefaceri sociale, în care dragostea dintre copii și părinți, dintre părinți și părinții lor reușește să iasă în mod miraculos învingătoare.

„Proza lui Augustin Cupșa are finețea scalpelului care pătrunde cu precizie în țesuturile unei lumi povestite caleidoscopic. Nu doar forța epică guvernează acest roman, ci și capacitatea de a sonda cele mai diverse medii sociale, de a recompune lumi în succesiunea lor imprevizibilă, de a da chip umanului, căutând un sens și o ordine care-i scapă. 3300 de perechi de palme manifestă intenția integratoare a autorului în ceea ce ar putea fi un Weltanschauung trecut prin filtrul artei romanului.“ - Angelo Mitchievici

"Dacă istoria ar fi scrisă așa cum o scrie Augustin Cupșa în 3300 de perechi de palme cred că am fi un popor mult mai conștient și mai asumat. Narațiunile mari sunt construite din suma unor experiențe singulare, experiențe care nu vin doar cu date și rezultatele unor procese, ci cu toată încărcătura emoțională a parcursului acelor procese, cu fiecare constrângere și fiecare decizie, cu fiecare eșec și fiecare eroare care duce la rezultat. Istoria e a oamenilor și a experiențelor lor, e a inadaptaților și a atipicilor, e a celor pe care nu îi vedem și de obicei îi uităm, dar care țes iță cu iță dintr-un prezent pe care nu-l înțelegem până la capăt tocmai pentru că nu cunoaștem poveștile celor care l-au făcut posibil. 3300 de perechi de palme e una dintre poveștile necesare pentru a ne putea înțelege și a ne putea ierta. Și când o astfel de poveste e scrisă de un adevărat stilist, atent nu doar la muzica frazei, ci la compoziția minuțioasă a întregului eșafodaj, rezultatul este magic. Am citit cu înfiorare ceea ce consider a fi unul dintre cele mai frumoase romane din literatura română contemporană. Nu-l ratați." - Cosmin Perța

Augustin Cupșa (n. 1980, Craiova) a studiat Medicina și a lucrat ca psihiatru în București și Paris. Mai târziu și-a obținut masteratul la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Universitatea București, cu o lucrare de cercetare despre selfie și fotografia lui Friedl Kubelka. Scrie scenarii, proză scurtă, eseuri, romane și cărți pentru copii. Cea mai recentă carte de proză este „Străinătate“ (Humanitas, 2022), pentru care a fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor din România și a primit premiul ARIEL.

Cu o prefață de Paolo Orvieto

Traducere și aparat critic de Smaranda Bratu Elian

„Creația lui Lorenzo de’ Medici, extrem de diversă, mergând de la cântece obscene de carnaval la imnuri religioase, de la satire suculente la poeme înalt filozofice, este imaginea vie a excepționalei varietăți a liricii Renașterii. Caracteristica ei unificatoare este folosirea măiastră a limbii italiene și impunerea ei ca politică culturală de stat într-un moment în care ea risca să fie marginalizată de limba latină. La aceasta se adaugă prozodia meșteșugită, ce preia tradiția feluritelor genuri lirice toscane înnoind-o și desăvârșind-o. Volumul de față a încercat să cuprindă cât mai mult din surprinzătoarea varietate a poeziilor și ritmurilor laurențiene și, de asemeni, să redea verva și hazul unora, meditația profundă a altora, care îl pot vrăji și astăzi pe cititor; se adaugă aici meritul oricărui text de valoare venit din trecut, acela de a ne confrunta cu o lume diferită: căci la Lorenzo iubirea este altfel privită și înfățișată, divertismentul este altfel perceput și orchestrat, ideologia înseamnă o altfel de împletire între politică și filozofie. Iar lucrul acesta, cred, ne poate pune pe gânduri.“ — SMARANDA BRATU ELIAN

Când Clare își pierde fiul în vârstă de cinci săptămâni, geamănul acestuia încă luptă pentru viață în secția de terapie intensivă. Mama îndurerată caută ajutor pentru a-și putea trăi doliul și, totodată, pentru a-și crește copilul supraviețuitor. Va descoperi că doliul nu urmează reguli și că nu există etape prestabilite sau soluții-minune, ci fiecare își trăiește suferința în felul și ritmul său.

Optsprezece ani mai târziu, Clare își așterne pe hârtie experiența dureroasă sub forma unor gânduri de alinare care să-i însoțească pe oamenii îndoliați și pe cei care vor să-i înțeleagă și să-i sprijine. A rezultat astfel o confesiuneghid de supraviețuire, empatică și sinceră, care oferă nu atât răspunsuri, cât un tovarăș de suflet în această călătorie de la revoltă și neputință înspre o nouă redefinire a vieții. Ca o conversație între prieteni ce trec prin aceeași suferință.

Aceasta este cartea pe care Clare ar fi vrut s-o aibă în cele mai negre clipe din viața ei: o călăuză care să-ți arate nu cum să „depășești“ doliul, ci cum să trăiești cu el.

„Clare dă dovadă de un curaj extraordinar așternând pe hârtie dureroasele căutări ca mamă în doliu, pentru a-i ajuta pe toți cei care trec prin experiențe similare. Veți găsi aici o poveste despre alinare, dar și, cum reiese încă din titlu, despre speranță.“ — ALAN TITCHMARSH

„Doar o adevărată supraviețuitoare prin tranșeele doliului putea să scrie un asemenea ghid capabil să ofere alinare în clipele cernite.“ — GREG WISE

„Toți cei care au pierdut pe cineva drag vor găsi sprijin și mângâiere în aceste pagini de o sinceritate răvășitoare.“ — ADELE PARKS

În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat al mamei autoarei, al cărei portret cu lumini și umbre devine o efigie a demnității pe drumul către deznodământul inexorabil. Metafizică și mundană, tandră și necruțătoare, revoltată și împăcată, privirea fiicei descoperă în sfârșit, în clipa despărțirii, ființa complexă a mamei.

Internată cu o fractură de col femural, mama lui Simone de Beauvoir primește, după acest prim diagnostic, vag îngrijorător, altul, implacabil, care o condamnă la agonie. Cu o precizie chirurgicală care nu exclude o imensă sensibilitate, fiica descrie declinul și neputința mamei, meandrele reacțiilor acesteia în fața bolii, pendularea între curaj și teroare, demnitatea păstrată în ciuda suferinței. Dar și solidaritatea dintre autoare și sora ei, devotamentul, tandrețea și compasiunea față de mama pe care abia acum o descoperă în întreaga ei vulnerabilitate.

Acesta este, de fapt, și un moment de reflecție și de reconsiderare a relației conflictuale cu mama, căreia Simone de Beauvoir îi reproșase constant moralitatea burgheză și religiozitatea, în timp ce ea, la rândul ei, era blamată de mamă pentru libertinaj și ateism, defecte care îi diminuau incontestabila valoare intelectuală. În aceste clipe în care sunt permanent alături, între ele survine o înțelegere profundă, iar armistițiul lor lasă loc păcii depline.

„În paginile acestea o vedem pe Simone de Beauvoir în ipostaza cea mai intimă, cea mai spontană, cea mai nealterată de filozofie... O carte frumoasă, sinceră și sensibilă.“ — Le Monde

„O carte de o mare forță emoțională, abordând probleme care ne frământă dintotdeauna: suferința fizică, tratamentul agresiv, raportul cu corpul, eutanasia, vinovăția celor apropiați, dilema spunerii adevărului... Într-un stil dezbrăcat de podoabe, Simone de Beauvoir observă cum se produce iremediabilul, consemnează fără tabu desfășurarea evenimentelor, analizează întreaga paletă de emoții și sentimente care o copleșesc.“ — France Info

„Ar trebui să mă ridic acum din pat și să mă duc acasă, dar mintea mă trage înapoi. Acasă e aici, strigă ea, e subsolul acesta în care ai visat cel mai mult. E oglinda veche, în care ai fost frumoasă. Între pereții aceștia roșii, care mă sufocă, viața mea se desface în trei, ca triumo-ul lăcuit al Rozei: copil, femeie, epavă. Am cincizeci de ani, sunt terminată; patruzeci și cinci, femeia lui Haim o să moară repede; treizeci și opt, Malik e viu, încă mai pot naște; douăzeci și cinci, tata e în putere, din nou împreună, le ucidem pe Audrey și pe Donna și le îngropăm sub castan; doisprezece, viața e un film, iar eu la piciorul ei.” (Tatiana Țîbuleac)

„ …după 40 îți încordezi genunchii, începe coborârea, totul s-a scris deja, copiii sunt mereu prea mici. Nu mai ai nerv, doar ticuri nervoase. Ce să mai zic: Când ești fericit, lovește primul – e un titlu cu care mă joc de ceva vreme.” (Tatiana Țîbuleac în IQads, 2020)

Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie 1978 în Chi­șinău, Republica Moldova. Absolventă a Liceului „Iulia Hasdeu” din Chișinău; licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. Devine cunoscută publicului larg în 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux. Din 1999 face parte din echipa PRO-TV Chișinău în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri. Stabilită actualmente la Paris, unde lucrează în domeniul audiovizualului.

Debut editorial cu Fabule moderne, Editura Urma Ta, Chișinău, 2014; ediția a II-a, Editura Libris Editorial, Brașov, 2016. Cea de-a doua carte, Vara în care mama a avut ochii verzi, Editura Car­tier, 2017, este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018). Romanul a apărut în franceză, spaniolă, norvegiană, germană, slovenă, slovacă, galiciană, catalană, polo­neză și finlandeză.

Grădina de sticlă, al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, apărut în 2018 la Editura Cartier, a fost distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2019). Tradus în franceză, germană, spaniolă, bulgară, norvegiană, slovenă, poloneză, greacă, croată, albaneză, cehă și neerlandeză.

„Intensa proză poetică a lui Han Kang aduce în prim-plan traumele istorice și revelează fragilitatea vieții omenești.“ — Motivația juriului Nobel pentru Literatură, 2024

Cel mai recent roman semnat de Han Kang, un adevărat imn al prieteniei și un elogiu adus imaginației, dar mai ales un recurs zguduitor la persistența memoriei, Nu ne despărțim a primit în Coreea de Sud premiile literare Daesan și Kim Man-jung în 2022, iar în Franța, Prix Médicis Étranger în 2023 și Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique în 2024.

Un imens cimitir la malul mării. Mii de trunchiuri de copaci, negri și goi ca pietrele funerare, acoperiți de zăpadă, și fluxul care crește, amenințând să înghită totul și să măture osemintele. Acest vis o bântuie pe Gyeongha de ani, dar un mesaj neașteptat o va smulge din izolarea voluntară și va întrerupe coșmarul: Inseon, prietena ei internată în spital, o roagă să meargă pe insula Jeju pentru a-i salva papagalul. Este începutul unei coborâri în infern, în abisul unuia dintre cele mai cumplite masacre pe care le-a cunoscut Coreea: treizeci de mii de civili uciși și mulți alții închiși și torturați la sfârșitul anilor 1940. O rană care nu s-a vindecat și care continuă să pulseze dureros în viața celor două prietene, reflectând chinurile prin care a trecut mama lui Inseon. Han Kang redă această pagină întunecată a istoriei construind magistral un roman lucid și poetic, în care granița dintre vis și realitate, dintre vizibil și invizibil se estompează până aproape de dispariție. Un roman pe care ea însăși l-a descris ca pe „o făclie aprinsă în adâncurile sufletului omenesc“.

Scriitorul și consilierul politic Giuliano da Empoli a avut șansa să acceadă la cele mai înalte niveluri ale puterii. Un privilegiu care nu i-a adus decât concluzii amare: trăim un moment de cotitură al civilizației fondate pe domnia legii, modelul democratic este subminat, președinții aleși se transformă în dictatori, magnații din Silicon Valley se erijează în guru și lideri ai unei noi (dez)ordini, un haos supervizat de Inteligența Artificială.

„În Vremea prădătorilor, totul este adevărat și nebunesc în același timp.“ — Paris Match

„Un portret neliniștitor al noii lumi a haosului. Cei slabi de înger să nu-l citească!“ — L’Opinion

„O analiză lucidă a modului în care elitele occidentale au predat cheile cetății noilor «conchistadori tech».“ — Les Échos

„O relatare magistrală.“ — L’Express

„O carte sumbră, dar strălucită.“ — La Tribune Dimanche

„Profesorul Giuseppe Plazzi este un neurolog care și-a dedicat viața profesională studiului somnului, în laboratorul pe care îl conduce la Universitatea din Modena și Reggio Emilia. Cu peste cinci sute de lucrări publicate în jurnale științifice de prim rang, el a avut o contribuție decisivă la înțelegerea unei serii de afecțiuni medicale. 

Guvernat în vremuri mitologice de Hypnos, somnul – această abolire fiziologică a stării de conștiență, cu roluri multiple, dar neînțelese științific pe deplin – are o patologie specifică diversă, necunoscută de marele public și uneori nerecunoscută chiar de medici. Somnul pare să fie, de fapt, o junglă în care ne pândesc multe pericole. O bună parte dintre acestea sunt revelate de Plazzi într-o serie spectaculoasă de cazuri, instrumentată științific și literar fermecător. Vom afla aici despre vârfurile și undele electrice ale creierului nostru adormit, dar și despre Diego, care alerga, țopăia și urla prin casă în timpul somnului, sau despre povestea tragică a domnului S., care și-a ucis soția în timp ce dormea, cu un Beretta de calibrul 7,65. «Când adormim, conștiința și morala se suspendă», spune Plazzi.

Între aceste coperte găsim povestiri ale unor cazuri clinice impresionante, în mostre de medicină narativă care amintesc de stilul impus categoric de celebrul Oliver Sacks, la rându-i neurolog și scriitor seducător. Le putem citi ca pe un volum de proză scurtă, dar și ca pe o carte de popularizare a medicinii somnului. Este o carte echilibrată, adevărată, are stil, tristețe și rezonanță.“ — prof. dr. BOGDAN OVIDIU POPESCU, medic primar neurolog

În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.

După Ganbatte. Arta japoneză de a depăși dificultățile și Maneki Neko. Cartea japoneză a norocului, semnate Nobuo Suzuki, și Namaste. Calea hindusă spre fericire, împlinire și succes, semnat împreună cu Héctor García, Francesc Miralles revine cu Mazel. Secretul ancestral al norocului, în care își îndreaptă atenția spre alt spațiu cultural, de unde încearcă să extragă importante lecții de viață.

Mazel tov este o urare ebraică însemnând „Noroc!“ Dacă însă vom explora semnificațiile profunde ale cuvântului mazel, vom descoperi adevăratul secret al prosperității, și anume că norocul nu vine „de sus“, ci depinde de efortul și strădania fiecăruia.

Pornind de la o emoționantă poveste de viață, Francesc Miralles ne oferă o călătorie fascinantă, presărată cu sfaturi practice, către reușita personală.

După ce a eșuat în repetate rânduri în carieră, Saul, eroul poveștii, acceptă o ofertă misterioasă de muncă și se mută din Brooklyn, tocmai la Cracovia, un oraș necunoscut și atât de îndepărtat de lumea lui. Va întâlni aici o serie de personaje care îi vor oferi pe rând experiențe de viață neprețuite, învățăminte valoroase și îi vor desluși puterea ascunsă în cuvântul mazel, care ne poate schimba norocul pentru totdeauna dacă avem curajul să acționăm.

Adaptare și dialoguri de Vincent Zabus

Desene și culori de Valérie Vernay

Cel mai citit roman al lui Éric-Emmanuel Schmitt, într-o adaptare grafică încântătoare și luminoasă.

Într-o seară de vară, Tanti Roz, o infirmieră în vârstă, neîntrecută la inventat povești, recitește scrisorile pe care Oscar, un băiețel de zece ani, pe care l-a cunoscut la spital, i le-a scris lui Dumnezeu. Amintirea lui e mai vie ca niciodată, luminată cald de afecțiunea care i-a legat: atunci când copilul a izbucnit furios împotriva bolii lui nedrepte și fără leac, ea a fost singura care a știut cum să-i fie aproape și l-a îndemnat să scrie epistole către divinitate ca să se simtă mai puțin singur.

Cu ajutorul lui Tanti Roz, Oscar și-a trăit fiecare zi ca și cum ar fi fost zece ani, a încercat cu intensitate experiențele tuturor vârstelor, a învățat, printre râsete și uneori lacrimi, că viața e miraculoasă, că binele și răul nu sunt absolute și că orice sfârșit e un început.

O poveste tandră, emoționantă, atemporală, care dezvăluie frumusețea omenescului din fiecare dintre noi.

Dramaturgul și scenaristul de benzi desenate VINCENT ZABUS a devenit cunoscut datorită unor seriale pentru copii publicate în revista Spirou. A continuat să creeze poveștile premiate Les Ombres și Incroyable!, care au debutat ca piese de teatru și apoi au devenit romane grafice în colaborare cu artistul Hippolyte. Adaptarea sa după Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder, combină pasiunea pentru povestire și filozofie.

VALÉRIE VERNAY a studiat ilustrația la Școala de artă Émile Cohl. După absolvire, a creat prima sa carte pentru copii, Le gardien de la nuit, apoi s-a aventurat în domeniul benzilor desenate, contribuind la mai multe proiecte colective. Prima sa carte de benzi desenate a fost prima parte a adaptării grafice pentru La Guerre des Boutons, publicată în 2005, împreună cu Mathieu Gabella. În 2007 a început seria de benzi desenate Agathe Saugrenu împreună cu Vincent Zabus.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, iar în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc.De mare succes se bucură și seria de cărți pentru copii Poveștile bufniței (2021–2022), din care au apărut, la Humanitas Junior, volumele Pisoiul care se temea de orice, Insula Libertății, Elefantul care nu respecta nimic și Ursul care voia să fie fericit. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Prefață de Gabriel Liiceanu

„În urmă cu câteva luni, am primit, pe computer, scrise cu un singur deget și fără diacritice, cele nouăsprezece povești adevărate care alcătuiesc volumul Vărul Alexandru. Autorul, care a împlinit 78 de ani, mă ruga să-i spun ce părere am. Primindu-le, am surâs. Nu i-am dat nici o șansă. Nici cea mai mică. Nimeni pe lume, mi-am spus, începând să scrie la o asemenea vârstă, nu a putut da ceva literar valabil. Cultura lui umanistă se reducea de altfel la istorici și politologi francezi. Cu literatura nu avusese niciodată o bună întâlnire. Afară de epistole ocazionale, scrise cu haz, nu știam să fi produs vreodată ceva. Știam că seara, târziu, îi plăcea să facă focul în căminul din living și să se uite la jocul flăcărilor, sorbind un Côtes du Rhône și trăgând dintr-o pipă. Dar nu știam că se apucase de scris. L-am întrebat de unde i se trage. Am scris pentru ca mi se părea că am ceva de spus. De unde a învățat să scrie, la peste 70 de ani? Cu această întrebare în minte, m-am grăbit să dau cartea la tipar. Ce carte superbă!“ — GABRIEL LIICEANU

„Am citit multe cărți de memorii foarte bine scrise și de-a dreptul emoționante. Una din ele a fost Vărul Alexandru, de Adrian Oprescu, care fusese arestat când avea 20 de ani și era student în anul întâi. Și-a scris memoriile după 60 de ani, deci la optzeci de ani, și le-a povestit cu o minunată prospețime. Eroii principali ai filmului meu, Poarta Albă, Adrian (Adrian Oprescu) și Ninel sunt preluați din această carte. Tot aici era relatată și scena cu copilul de trei ani care a adormit în baraca de scule. Am simțit că este un final bun de film!“ — NICOLAE MĂRGINEANU

„Avusesem, nu demult, 20 de ani. Ar fi trebuit să fiu la facultate, dar nu mai eram. Soarta decisese pentru mine să fiu unul dintre deținuții politici care trebuia să contribuie la construirea socialismului prin săparea Canalului.“ — ADRIAN OPRESCU

Introducere de John Dicey

Metoda ușoară a lui Allen Carr este un fenomen global – un tratament dovedit clinic, 100% fără medicamente, împotriva dependenței de nicotină. Inițial creată ca metodă revoluționară pentru a renunța la fumat, cu rezultate spectaculoase în întreaga lume, această abordare inovatoare vizează acum și cel mai răspândit sistem modern de livrare a nicotinei: vapatul. Spre deosebire de metodele tradiționale, menite să bage spaima în dependenții de nicotină sau care impun restricții dureroase, metoda ușoară a lui Allen Carr dezvăluie pas cu pas mecanismele din spatele dependenței tale. Astfel este eliminată complet dorința de a vapa – fără efort, fără a apela la voință și fără sacrificii. Tot ce trebuie să faci este să citești cartea până la capăt și să urmezi toate instrucțiunile. Iar eliberarea va veni de la sine.

„Credeam că vapatul este plăcerea mea, dar cartea aceasta mi-a arătat că era de fapt capcana în care eram prins. Urmând instrucțiunile lui Allen Carr am devenit liber.“ — The Guardian

„Am cumpărat cartea, am urmat instrucțiunile și – minune – n-am mai vapat de atunci.“ — The Times

ALLEN CARR, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici Allen Carr pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (controlul greutăţii, dependenţa de alcool etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 de limbi –, însoţite adesea de versiuni audio sau video. Printre bestsellerurile sale se numără Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking, The Only Way to Stop Smoking Permanently, How to Stop Your Child Smoking şi The Easy Way to Enjoy Flying. Editura Humanitas a publicat În sfârşit nefumător (2004; apărută sub formă de audiobook, în 2009, la Humanitas Multimedia), Greutatea ideală (2011), În sfârşit nefumătoare (2013), În sfârșit fără alcool (2016), Gata cu frica de avion (2018). 

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată nonficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Scrierile adunate în acest volum propun o așezare a adevărului despre cavaleri undeva la mijloc între ficțiunea idealizantă și informația frustă legată de războaie, statistici necruțătoare și cinice manevre din culisele puterii. Reinventarea cavaleriei prin intermediul acestor texte constituie o tentativă de raționalizare a exercițiului puterii căreia cavalerii i se asociază și care se manifestă chiar în sânul instituțiilor prin care puterea se exercită. Produse în cancelarii regale, în tăcerea scriptoriului monastic și în imediata apropiere a bătăliilor politice și teritoriale de către regi, teologi misionari ori mari nobili și cavaleri, tratatele sunt o reflecție asupra propriilor circumstanțe și un efort de autoreglementare a comunității oamenilor de arme, ca datorie față de semeni și în scopul propriei mântuiri. Iar dacă cei care dețin puterea o păstrează nu numai prin forță, ci și în virtutea unui bine superior pe care îl explică și îl justifică, asta înseamnă că individul aflat la baza acestui mecanism încetează să mai fie exclusiv un mijloc, ca să devină, măcar într‑o anumită măsură, un scop.“ — MIANDA CIOBA

Tratatele medievale de doctrină cavalerească sunt o tipologie textuală cu origine hispanică, așa cum romanul cavaleresc este creația lui Chrétien de Troyes. Cele patru reunite în această ediție împărtășesc o istorie comună ce se întinde de-a lungul a trei sferturi de veac (1265–340). În toate, ficțiunea cavalerească rezonează cu experiențe sociale și istorice concrete. Este evidentă influența pe care o are asupra autorilor, fie ei cunoscuți sau anonimi, lectura Eticilor și a Politicii aristotelice, a Summei Sfântului Toma, precum și impactul culturii predicației și al cărților sapiențiale. La fel de grăitor e și modul în care fiecare tratat recurge la doctrina bisericii, la etica de esență creștină, pentru a schița, cât mai categoric și convingător, deontologia cavaleriei pe temeiul unui complicat sistem de dependențe și responsabilități. Dacă în tratatele lui Alfonso X și al lui Don Juan Manuel regele și elita nobiliară formulează principii pornind de la misiunea cavaleriei de a apăra biserica și comunitatea, Ramon Llull extrage această misiune din ordinea profană și face din cavaler instrumentul realizării unității religioase a lumii sub semnul credinței lui Hristos. Cartea Ordinului Eșarfei ar fi cântecul de lebădă al apologiei ordinului cavaleresc, identificat cu clasa nobiliară. Tratatele de doctrină cavalerească conțin mărturia căutării unui statut marcat de responsabilitatea și solidaritatea care devin piatra de temelie a construcției instituțiilor politice, într-o lume structurată în jurul războiului.

Tratatul llullian a cunoscut numeroase traduceri încă din epoca medievală, iar reglementările alfonsine din Partida 11 au fost traduse relativ recent în limbile franceză și engleză. Cartea Cavalerului și a Scutierului și Cartea Ordinului Eșarfei apar aici pentru prima dată transpuse într-o altă limbă decât cea originală.

Istoria culturii române, de Ovidiu Pecican, are printre protagoniste: Legenda și Istoria, Oralitatea și Scriitura. E opera unui învățat istoric, deplin cunoscător al tradiției orale, ceea ce îi permite să lumineze fără excese, echilibrat și nuanțat, trecutul cultural îndepărtat al românilor.

Istoria culturii române nu a fost scrisă până azi, rămânând un teritoriu abordat cu precauție, parțial, niciodată ca întreg. Reconstituirea anevoioasă a modului cum românii și-au plămădit și afirmat propria spiritualitate rămâne de un interes crucial pentru a înțelege modul de a fi, de a simți și de a înțelege și aborda lumea al locuitorilor neolatini de la Dunăre și din Carpați. Dincolo de lucruri și înfăptuiri uitate ori rămase deocamdată insuficient cunoscute, paginile lui Ovidiu Pecican despre premisele preistorice îndepărtate și până în evul mediu, ale impulsurilor, manifestărilor și soluțiilor culturale de interes românesc acoperă un gol hrănit atât de dialogul autorului cu cele mai autorizate voci, cât și de fructificarea unora dintre cele mai recente analize și revelații.

Publicat în 2024, romanul de debut al scriitoarei Emily Howes ‒ al cărui manuscris a câștigat Mslexia Competition 2021 ‒ a fost finalist la Historical Writers’ Association Debut Crown • selecționat de New York Times Book Review printre cele mai bune trei romane istorice din 2024 • inclus de The Times printre primele zece romane de ficțiune istorică ale aceluiași an • desemnat de Sunday Times drept una dintre „Cărțile anului“ • ales pentru BBC Radio 2 Book Club • numărul 1 Kindle Bestseller.

Inspirat de viața fiicelor pictorului englez Thomas Gainsborough din secolul al XVIII-lea, romanul de față explorează, cu o puternică scriitură evocatoare, relația complexă dintre cele două surori, Peggy și Molly. În 1759, lăsând în urmă Ipswichul idilic și naivitatea copilăriei, fetele se mută împreună cu familia lor la Bath. Aici se adâncește lupta lor comună împotriva bolii mintale care o învăluie pe Molly. În mijlocul înaltei societăți guvernate de norme rigide și aparențe, cele două surori se confruntă cu o erodare a legăturii dintre ele, oscilând între devotament și neputință.

„Romanul strălucește mai ales prin explorarea dualității tulburătoare a portretelor, a legăturii dintre cele două surori, a chipurilor în intimitate și în public... Fiicele pictorului este convingător, captivant, hipnotizant.“ — The Guardian

„Scris cu măiestrie… L-am citit pe nerăsuflate. O performanță desăvârșită.” — Hilary Mantel

„Legături dintre surori, artă și meșteșug, boală mintală și căsătorie se împletesc într-o poveste inspirată de portretul realizat de Gainsborough fiicelor sale, Peggy și Molly. Aruncate în înalta societate din Bath, iubirea lor sororală este pusă la încercare când Peggy se îndrăgostește, iar boala lui Molly face tot mai probabilă internarea ei într-un azil.“ — Daily Mail

Ilustrații de Ana Alfianu

„Opera poate fi o poveste de iubire. Una în care, aşa cum se întâmplă de când lumea, te îndrăgosteşti – treptat sau năvalnic –, în care creşti, în care te transformi şi care te poate însoţi pe tot parcursul vieţii. În această carte, încerc să-ţi dau nu unul, ci zece argumente pentru care cred că merită să faci primul pas pe drumul acestei iubiri. O iubire care, odată instalată, se va lăsa cu emoţii formidabile, în urma cărora te vei simţi mai bogat, mai atent, mai bun. În cazul operei, eu cred în îndrăgostirea imediată. Cred că, dacă plângi la Boema sau râzi la Bărbierul din Sevilla, dacă te copleşeşte Turandot sau te ia pe sus Tristan şi Isolda, opera te-a câştigat, iar tu ai câştigat infinit mai mult. Altfel, sigur, se poate ajunge la operă şi timid, respectuos, drămuit, dar ai trecut la umăr pe lângă pasiune, iar pasiunea e tot ce poate fi mai definitoriu pentru această artă a artelor.“ — MARIUS CONSTANTINESCU

„Am parcurs cele zece capitole ale volumului Îți place opera? ca pe un roman de aventuri: ritmul alert al lui Marius Constantinescu te face să întorci pagina repede pentru a nu pierde continuarea, lăsându-mi la sfârșit impresia că am asistat la o mini-serie documentară plină de erudiție, pasiune și umor. Ilustrațiile superbe ale Anei Alfianu au avut și ele un rol însemnat în crearea acestei impresii. Era nevoie în peisajul cultural autohton de un astfel de volum, o introducere accesibilă și dezinvoltă în lumea dramei lirice. Și iată-l apărut, invitându-ne pe toți să ne bucurăm împreună de ceea ce are opera mai frumos de oferit.“ — TIBERIU SOARE, dirijor al Operei Naționale București

Bestseller New York Times  •  Roman ales printre cele mai bune cărți ale anului 2024 de publicațiile Saveur, Food & Wine, Bookreporter și The Charlotte Observer  •  O aventură literară rafinată, în care arta, moda și gastronomia devin personaje în sine, pe străzile pline de farmec ale Parisului anilor 1980.

Când Celia îi lasă o moștenire cel puţin ciudată – un bilet de avion spre Paris și o sumă de bani pe care să o folosească doar acolo –, Stella nu este deloc pregătită pentru hazard; o copilărie solitară, lipsită de afecţiune maternă și umbrită de o traumă nemărturisită, a predispus-o la rutină și singurătate. Proprietara editurii unde lucrează o sfătuiește să își ia o perioadă de pauză, iar tânăra se hotărăște să respecte ultima dorință a mamei sale. Singură, într-un oraș străin, nu poate renunța la vechile obiceiuri: prudenţă, cumpătare, planificare. Dar, ca atrasă de un magnet, probează într-un magazin vintage o fabuloasă rochie creată de Yves Saint Laurent pentru prima sa colecție sub emblema Casei Dior, și vânzătoarea insistă că aceasta îi e destinată. Stella e de acord să o poarte pentru o zi înainte să o cumpere și să urmeze indicațiile femeii neobișnuit de stăruitoare. Prima oprire: celebra braserie Les Deux Magots. Întâlnirea cu un colecţionar de artă octogenar care decide să o ia sub protecţia sa pare că îi va schimba destinul, dar Stella trebuie să-și găsească curajul necesar pentru a face faţă provocărilor unui nou mod de viaţă.

„Cunoscută ca jurnalistă și critic culinar, Ruth Reichl oferă publicului, de această dată, o poveste delicioasă despre o tânără redactoare introvertită ajunsă la Paris în anii 1980 [...]. Proza sa expresivă face credibilă transformarea Stellei, pe măsură ce o însufleţește o mare pasiune pentru cultura și gastronomia franceză.“ — Publishers Weekly

„Această poveste multistratificată îi va cuceri pe cei care iubesc Parisul, bucătăria franceză și finalurile fericite.“ — Library Journal

„O scrisoare de dragoste către o metropolă… Ruth Reichl creează o atmosferă minunată, cu mese sofisticate: melci, foie gras, ortolani, vinuri de colecție. Francofilii și pasionaţii de călătorii din fotoliul de acasă vor fi deopotrivă încântați de ocazia de a vizita splendidele catedrale, muzee și restaurante pariziene.“ — Shelf Awareness

„Ador tot ce scrie Ruth Reichl, și nu numai că Romanul Parisului nu face excepţie, dar este, pagină după pagină, un festin captivant și irezistibil. Ce bucurie să o cunoști pe Stella și să o urmezi pe străzile Parisului, pe măsură ce se cufundă în tot ceea ce are orașul de oferit, descoperind în sfârșit cum să-și îndeplinească visurile. Precum o masă bună în cel mai cuceritor oraș din lume, mi-am dorit ca acest roman sublim să nu se mai termine.“ — Cynthia D’Aprix Sweeney

La ce bun să fii tânără și plină de visuri, dacă te-ai născut în vremea nepotrivită?

Un roman suav cu rădăcini amare din care pot înflori lucruri neașteptat de dulci.

Trei protagoniste extraordinare înfruntă cea mai mare provocare: aceea de a-și găsi propria identitate ca femei, într-o lume care vrea să decidă în locul lor.

Un roman parfumat cu soare mediteranean, citrice amare și sare marină, în care dragostea, disprețul și singurătatea se împletesc printre intrigile Siciliei.

Între anii 1920 și 1960, Nardina, Sabedda și Carlotta luptă și iubesc pe fundalul unei lumi în schimbare, care trece prin fascism și război și ajunge, în cele din urmă, să spere în reconstrucție. Viața îi rezervă fiecăreia încercări cumplite, precum și puterea unei iubiri mai presus de judecata bărbaților. 

Inspirându-se dintr-o poveste adevărată, Milena Palminteri debutează cu un roman matur și copleșitor, scris într-o limbă plină de nuanțe și populat de personaje memorabile, ce își îmbrățișează destinul cu o dureroasă demnitate.

Tradus pentru prima oară în limba română, Călătorie către curcubeu, unul dintre primele romane publicate de Yasunari Kawabata, urmărește o familie complexă încă nevindecată de rănile trecutului. Cartea a fost ecranizată în 1956, în regia lui Kōji Shima, Kawabata semnând, alături de Toshio Yasumi, scenariul peliculei.

Într-o lume încă neașezată după cel de-Al Doilea Război Mondial, două surori – fetele arhitectului Mizuhara cu mame diferite – se luptă să-și înțeleagă soarta și să-și afle calea. Asako, mezina, care experimentează dragostea pentru prima dată, este obsedată de găsirea unei a treia surori, fiica unei curtezane din Kyōto, în timp ce Momoko, sora cea mare – bântuită de pierderea iubitului ei kamikaze și de ultimele lor zile tulburătoare împreună –, își caută alinarea într-o serie de aventuri fără speranță. Pe parcursul unui an, călătorind prin Japonia înfrântă, ale cărei splendori de arhitectură își pierd aura mitică, devenind obiective turistice sau fiind reconvertite în hoteluri, personajele încearcă să-și câștige echilibrul, restabilind „o punte între suflete“, dar și o cale de comunicare, de reînnodare a legăturilor între prezent și trecut, între viață și moarte, în descifrarea unui sens al istoriei personale și colective.