Noutăți

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 2161-2190 din 6241

  • Securitatea (1948-1989). Monografie. Vol. I
    65.49 LEI
    Epuizat din stoc

    În mod firesc, modelul adoptat în august 1948 pentru serviciul de securitate al regimului comunist din România a fost cel sovietic. Nici nu putea fi altfel, câtă vreme obiectivele ideologice erau similare, iar suportul logistic, consilierea de specialitate, precum şi unele cadre de nădejde, veneau tot din Uniunea Sovietică. În plus, activitatea organelor similare din Est se dovedise a fi una de succes, asigurând, în condiţii extrem de dificile, triumful partidului bolşevic şi menţinerea sub ascultare a unei populaţii imense, disipată pe un teritoriu la fel de imens. De asemenea, penetrarea informativă a Occidentului, în timpul şi imediat după Al Doilea Război Mondial, a fost una de amploare. Era evident că novicii români aveau ce învăţa de la maeştrii sovietici!
    Menţinut cu duritate într-o stare de totală obedienţă faţă de factorul politic, aparatul de securitate a fost pus în incapacitatea organică de a evolua în direcţia profesionalizării şi transformării într-un veritabil serviciu de informaţii. Concepută de către liderii regimului drept „sabia şi scutul” Partidului, Securitatea a fost nevoită să-şi înscrie activitatea pe anumite linii de forţă recognoscibile pe parcursul întregii sale existenţe. Astfel, marile „dosare-problemă” din sectorul specific poliţiei politice rămân aceleaşi timp de patru decenii: „Fostele partide politice burgheze”, „Mişcarea Legionară”, „Culte – Secte”, „Tineret studios”, „Justiţia”, „Contrainformaţii militare”, „Presă – Tipărituri”, „Naţionalism – iredentism”, „Emigraţie duşmănoasă”.
    De aici a decurs, în bună măsură, şi imposibilitatea Securităţii de a se achita de sarcinile trasate de partid. Ambiţia de „a şti tot”, de a nu lăsa „neacoperit” nici un segment al existenţei sociale, ambiţie specifică oricărui regim totalitar, a condus la dispersarea forţelor şi la o estompare a ameninţărilor veritabile, pierdute printre fapte anodine, lipsite de orice semnificaţie politică.


    ***
    Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.
    Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neiniţiat în avatarurile instituţiei, dar şi (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum şi viitorilor specialişti (studenţi şi doctoranzi la facultăţi de profil). Nu în ultimul rând, am avut în vedere, ca public-ţintă, jurnaliştii şi reporterii din diversele mass-media, foarte interesaţi şi activi în a scrie despre Securitate, dar aflaţi, din nefericire, în numeroase ocazii, captivi ai unor şabloane de abordare şi interpretare, unele vechi de zeci de ani.

  • Povestiri intretaiate. Istoria in cheie minora.
    55.50 LEI
    Epuizat din stoc

    „Istoria este privită în România de astăzi ca o disciplină riguroasă și rigidă, contribuția științifică fiind considerată mai importantă decât stilul. Or, una dintre ideile de la care am pornit a fost că stilul nu este deloc lipsit de importanță. Fără a se abate de la canoanele meseriei de istoric, fiecare dintre studiile cuprinse în volum încearcă să spună cu har o poveste despre oameni și întâmplări din trecut.”


    ***
    Povestea fără istorie este o operă literară, în timp ce istoria fără poveste va fi, mai mereu, o lucrare de consultat, nu de citit.
    Ovidiu Cristea

  • Abordari institutionale in studiul tranzitiei postcomuniste. O analiza a transformarilor din 2 Mai și Vama Veche
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Miroslav Tașcu-Savre oferă prin acest volum o interpretare fascinantă a evoluțiilor societății românești în ultimele trei decenii. El arată cum structurile instituționale existente în diverse comunități constrâng în mod hotărâtor modul în care acestea se schimbă în timp. Iar structuri diferite induc, adesea, evoluții diferite. De aceea, pentru a înțelege lumea în care trăim e nevoie să ne aplecăm nu doar asupra structurile macro din societate, ci și asupra celor locale, care le dau farmecul sau dimpotrivă le indică lipsurile. Cartea merită citită nu numai de cercetători, ci de toți cei interesați de felul în care este societatea noastră astăzi.
    Adrian Miroiu

  • 1939 Relatiile romano-britanice in cadrul noilor raporturi de putere din Europa
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc

    Motto:
    „Legăturile politice între Anglia şi România nu au fost de natură strânsă,
    de la războiul mondial până azi, decât în timpul unei scurte perioade:
    din aprilie 1939 şi până în mai 1940. În acel timp, Guvernul român
    ar fi putut de mai multe ori să hotărască în chip definitiv şi fără echivoc
    dacă merge cu toate puterile sale şi în mod sincer şi leal alături de Anglia.
    O asemenea atitudine comporta, bineînţeles, riscuri enorme”.
    (Alexandru Cretzianu, Evoluția relațiilor anglo-române din 1919 până în martie 1940)


    Volumul de față cuprinde documente referitoare la relațiile româno-britanice din anul 1939 – anul în care perioada de pace în Europa s-a încheiat și a început al Doilea Război Mondial.
    După Acordul de la München (septembrie 1938), nesiguranța și neîncrederea și-au făcut loc în viața națiunilor din Europa Centrală și de Sud-Est. În acest context internațional extrem de complicat, România – situată într-un spațiu geopolitic exploziv, fiind înconjurată de vecini (Ungaria, Bulgaria, U.R.S.S.) ce promovau o politică revizionistă – era direct interesată în menținerea echilibrului european și a statu-quo-ului teritorial. Diplomații români, analizând noua situație creată în Europa, atrăgeau atenția guvernelor din Londra, Paris și Washington „că nu mai este decât un singur arbitru în Europa (Germania – n.n.) care hotărăște de siguranța, de neatârnarea și de pacea neamurilor” și, drept urmare, atitudinea statelor mici și mijlocii din Europa se poate rezuma „destul de exact, în câteva cuvinte: adâncă îngrijorare și o rezervă direct proporțională cu apropierea geografică de Germania”.
    Marusia Cîrstea

  • Istoriografia clujeana sub supravegherea Securitatii (1945-1965)
    65.49 LEI
    Epuizat din stoc

    Preluarea puterii în România de către P.C.R. a generat transformări radicale în aproape toate domeniile societăţii, inclusiv în planul vieţii ştiinţifice. Departe de a fi o excepţie, şi istoriografia românească postbelică a fost afectată de instaurarea regimului comunist.
    În opinia noastră, este interesant de decelat mijloacele prin care puterea comunistă a înlăturat vechile elite intelectuale şi mai ales modul în care a fost implicată fosta Securitate în aceste acţiuni. De asemenea, credem că merită reliefată şi reacţia elitelor faţă de agresiunile la care au fost supuse.
    În demersul nostru ne-am oprit la impactul regimului comunist asupra elitei istoriografiei ardelene interbelice. Vom încerca să analizăm toate modificările apărute în istoriografia românească de după 1945, cu accent pe represiunea la care a fost supusă o parte a elitei istoricilor (în special, desigur, a celor ardeleni), pe supravegherea efectuată de Securitate asupra acestora, dar şi pe discursul istoric practicat de ei în timpul regimului comunist.
    Cu toate că au trecut peste 20 de ani de la căderea regimului comunist din România, se cunoaşte relativ puţin referitor la represiunea la care au fost supuse anumite categorii din cadrul societăţii româneşti. Până în prezent, cercetarea ştiinţifică s-a axat cu predilecţie doar pe anumite teme: lupta pentru putere în cadrul P.C.R., rezistenţa anticomunistă din munţi, abuzurile din timpul colectivizării, represiunea asupra elitei politice interbelice.
    Chiar dacă destinul intelectualilor în perioada 1945-1989 a fost tratat în unele lucrări, în general acestea au avut în vedere doar anumite personalităţi izolate, fiind vorba adesea de abordări de tip monografic. Rareori intelectualii din perioada comunistă au fost văzuţi – din punctul de vedere al istoriografiei actuale – ca o clasă socială distinctă. În mod similar, există puţine studii de specialitate referitoare la impactul regimului comunist asupra vechii elite intelectuale interbelice şi niciunul asupra istoricilor în special.
    De asemenea, până în acest moment, cercetarea activităţii de după 1945 a istoricilor interbelici a avut în vedere cu predilecţie doar presiunile ideologice la care aceştia au fost supuşi, abordându-se destul de sumar măsurile represive luate împotriva unora dintre ei. Astfel, nu există până în prezent volume care să aibă în vedere impactul în ansamblu al regimului comunist asupra elitei istoriografiei interbelice, şi cu atât mai puţin unele consacrate istoricilor de vârf din Ardealul interbelic…
    Liviu Pleșa

  • Portrete neretusate. Galeria diplomatilor-istorici. O istorie universala.
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Cu noua sa carte „Portrete neretuşate. Galeria diplomaţilor-istorici”, Al. Popescu îşi propune să fie un căutător de diplomaţi în lumea istoricilor şi de istorici în lumea diplomaţilor. El însuşi a fost şi diplomat şi istoric şi are bucuria regăsirii sale în cele două ipostaze, alături de numeroşi alţi confraţi. Bucuria de a scrie e nepotolită la Al. Popescu. Mereu şi mereu el ne aduce în paginile sale noi şi noi personaje.
    Cartea, noua carte a lui Al. Popescu ne mai spune ceva. Ne spune că la pregătirea de istorie a diplomatului și de diplomație a istoricului trebuie să adăugăm hotărârea de a rezolva problemele, un stil comunicativ, clar și eficace, capacitatea de exprimare și în alte limbi, obișnuința exercițiului de analiză critică și, firește, mult bun simț.


    Prof. univ. dr. Ion Bulei

  • Sfarsitul istoriei se amana. O radiografie a postcomunismului romanesc
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc

    Tranziție, sacrificii, așteptări, redresări. Per ansamblu, progres. Al cui? Al tuturor, chiar dacă pe nivele diferite. Cu siguranță, în primul rând al celor care se aflau în gară atunci când a pornit din nou „trenul istoriei”, așa cum plastic se exprima Silviu Brucan la scurt timp după revoluția din 1989. Cât de mult seamănă metanarațiunea clasică a tranziției postcomuniste înspre societatea de piață cu metanarațiunea național-comunistă a tranziției, jalonată la rândul ei de sacrificii, reculuri și expectanțe neîmplinite, pentru elita politică, și în același timp neîmpărtășite, de către populație – înspre societatea socialistă multilateral dezvoltată…
    Emanuel Copilaș


    Să încetăm, odată pentru totdeauna, a ne mai purta luptele pe teritoriul pregătit de Capital şi prevăzut cu atâtea portiţe de scăpare, cu atâtea supape de securitate pentru a ostoi temporar harțagul maselor. Trebuie să privim în ochi istoria prezentului nostru, de la origini până la destinul său ultim.
    Claude Karnoouh

  • Ne trebuie oameni! Elite intelectuale si transformari istorice in Romania moderna si contemporana.
    46.62 LEI
    Epuizat din stoc

    Această carte se dorește a fi o analiză asupra unui proiect societal și intelectual de generare, reconversie și supraviețuire a elitelor academice și profesionale românești de la finalul secolului al XIX-lea până în contemporaneitate.
    Volumul încearcă să rediscute canonul istoriografic privitor la formarea elitelor intelectuale în decursul unor proiecte succesive de modernizare. În timp ce numeroase cercetări asupra subiectului de până acum s-au axat pe surprinderea procesului de eliminare a elitelor în perioade de schimbări sociale radicale sau/și pe crearea de noi elite de către fiecare nou regim politic, lucrarea de față se concentrează asupra unui al treilea mecanism: recuperarea/convertirea elitelor din fostele regimuri în noile proiecte modernizatoare derulate de sistemele politice care se impun.
    Nu am avut vreo clipă intenția de a diminua importanța și chiar dramatismul momentelor de ruptură și de eliminare a elitelor intelectuale din istoria și cultura română, modernă și contemporană.
    Dincolo de această reflecție critică pe marginea supraviețuirii diverselor elite intelectuale, volumul a plasat într-un loc privilegiat biografia ca temă istoriografică; au fost schițate aici numeroase portrete, fiind readuse în atenție și opere ale respectivilor (prelați, arhimandriți, teologi, clerici, medici, chimiști, economiști, istorici, arheologi, sociologi, scriitori, critici, istorici literari, filosofi, eseiști, psihologi, intelectuali de partid, împuterniciți pentru culte, specialiști comuniști în problematica vieții religioase etc.): episcopul Melchisedec Ștefănescu, frații Neofit și Filaret Scriban, Victor Babeș, Carol Davila, Iacob Felix, Constantin I. Istrati, Nicolae Zubcu Codreanu, Dionisie Pop Marțian, Ștefan Stîncă, Vladimir Dumitrescu, Petre P. Panaitescu, Traian Herseni, Traian Brăileanu, Radu Gyr, Dinu Stegărescu, Horia Lovinescu, Camil Petrescu, Mihai Ralea, Mihai Beniuc, Alexandru Roșca, Constantin Ionescu-Gulian, Dinu Pillat, Adrian Marino, Gheorghe Nenciu ș.a.

  • Pedeapsa cu moartea in Romania comunista.
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Mii de oameni au fost ucişi de către reprezentanţi ai statului după ce comuniştii au preluat puterea în România la mijlocul anilor ‘1940 până către finele anilor ‘1950, în vreme ce mai puţin de 400 au fost executaţi legal până la căderea regimului. De ce a ales regimul această cale pentru o parte dintre ei şi cum au coexistat cele două forme de crime comise de stat? Deşi marginală comparativ cu alte fenomene represive din aceeaşi perioadă, precum execuţiile extrajudiciare sau morţii în închisori, în special din punct de vedere cantitativ, suntem de părere că prevederile legale şi modalitatea în care acestea au fost utilizate ilustrează cu succes procesul de politizare a însăşi pedepsei cu moartea.
    Contradicţia dintre respingerea ideologică a pedepsei capitale, înrădăcinată în marxism, şi folosirea sa aproape continuă în România din 1944 şi până în 1989 poate intriga la prima vedere. Scopul nostru este analiza mecanismelor care stau atât în spatele ideologiei cât şi al practicii şi să urmărim modul în care propaganda a utilizat pedeapsa cu moartea. De ce a fost pedeapsa capitală folosită în mod continuu şi de ce nu a putut comunismul conduce la o abolire ideologică? A existat o dezbatere specifică asupra aspectelor ideologice sau a fost pedeapsa capitală folosită ca în orice societate, ori, mai mult decât atât, ca armă politică?
    Într-un alt registru, căutăm aceleași răspunsuri pornind din sens invers, de la particular către general, încercând să aflăm cât mai multe despre cine au fost cei condamnați la moarte și ce aveau ei în comun. Care au fost criteriile după care unii dintre aceștia erau grațiați iar alții executați? Care au fost caracteristicile experienței pedepsei cu moartea la nivel individual în perioada comunistă?


    ***


    Pedeapsa capitală a fost abolită în România la 7 ianuarie 1990, la câteva zile după căderea regimului comunist. România a semnat la 15 martie 1990 şi a ratificat la 27 februarie 1991 Al doilea protocol opţional al Convenţiei internaţionale a Naţiunilor Unite asupra drepturilor civile şi politice şi de asemenea a ratificat Protocolul nr. 6 la Convenţia europeană asupra drepturilor omului în mai 1994, ambele, documente privitoare la abolirea pedepsei cu moartea. Conform Amnesty International, în 2015, 102 state erau aboliţioniste iar 140, mai mult de două treimi dintre ţările lumii, aboliseră pedeapsa capitală în drept sau în practică, ceea ce poate fi socotit drept o mare schimbare dacă ne uităm cu numai 39 de ani în urmă, în 1976, când doar 16 state erau aboliţioniste pentru toate crimele. Se naşte astfel legitim întrebarea: cum a avut loc acest proces de abolire?
    Pe de altă parte, merită însă menţionat că există și tendințe în sens opus. La 28 iulie 2006 preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski a lansat un apel de reintroducere a pedepsei cu moartea către statele Uniunii Europene. Astfel de idei au luat naştere şi în România, atât în mediul politic, spre exemplu în iunie 2011, când senatorul Iulian Urban a lansat o propunere similară, cât și printre jurnaliști, Cristian Tudor Popescu fiind un susținător al pedepsei cu moartea, atașament exprimat cu numeroase ocazii. De altfel, într-un sondaj realizat de CCSB pentru Asociația Pro Democrația în 2010, 50% dintre cei intervievați erau de acord cu organizarea unui referendum privind reintroducerea pedepsei capitale, 91% dintre aceștia declarând că ar vota în favoarea unei asemenea măsuri.
    Credem cu tărie că există lecţii care pot fi învăţate din experienţa pedepsei capitale în statele comuniste. Urmând îndemnul lui Michel Foucault de a conexa abolirea pedepsei capitale cu o dezbatere serioasă şi având în vedere suportul popular pentru pedeapsa cu moartea, este extrem de important ca istoria acesteia să fie cunoscută atât de specialişti cât şi de către publicul larg. În plus, unele dintre statele care încă mai aplică pedeapsa capitală sunt state comuniste, precum China, unde numărul execuțiilor îl depășește pe cel însumat din restul lumii. Sperăm să putem astfel înţelege mai uşor mecanismele pedepsei capitale într-un regim în care cifrele referitoare la execuții sunt secrete, cu ajutorul cunoştinţelor despre pedeapsa cu moartea în foste regimuri comuniste.
    Radu Stancu

  • Marea mistificare. Adevaratele legende ale spionilor.
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    O „istorie a mistificării”
    Puţini termeni cunosc atâtea definiţii de cele mai multe ori cu multiple semnificaţii (polisemice), adesea contradictorii şi ambigui: de la falsificare, deformare, escamotare, denaturare a adevărului în mod intenţionat, prezentându-l ca veritabil, într-o lumină seducătoare, dar falsă, la răstălmăcire, alterare, siluire („Dicţionarul explicativ al limbii române”).
    Etimologia termenului, pus în circulaţie în perioada 1805-1815, provine din limba franceză, o combinaţie între „mystique” şi „mystère”.
    În limbajul de specialitate a fost introdus de Kenneth Burke care atrage atenţia că el se poate referi la domenii din cele mai variate: viaţa socială, propagandă, învăţământ.
    Un alt teoretician al problemei, Hugh Duncan, consideră că activităţile de mistificare pot fi ţinute sub control doar într-o societate în care este asigurată circulaţia liberă a ideilor.
    Şi Titu Maiorescu atrăgea atenţia asupra „încercărilor de mistificare îndreptate în contra opiniei publice”.
    Cel mai adesea activităţile de mistificare sunt puse în legătură cu cele de propagandă.
    La fel, şi termenul opus, acela de demistificare, care ne va preocupa în mod special în această lucrare, are numeroase înţelesuri, unele de asemenea contradictorii: desacralizare, demitizare.
    Dincolo de discuţiile terminologie şi teoretice se poate demonstra că asemenea activităţi s-au manifestat în diferite forme de-a lungul celor mai multe perioade, ceea ce dă posibilitatea alcătuirii unei „istorii a mistificării” atât în viaţa politică, socială, cât şi în cea culturală, ştiinţifică.
    Amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen în domeniul activităţilor informative face să se poată afirma că în interiorul acestora a avut loc cu adevărat „Marea mistificare”.
    Alexandru Popescu

  • Managementul informatiei in traductologie
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    Parafrazând-o pe traducătoarea, poeta şi criticul literar Irina Mavrodin, care spunea că a plecat de la poezie pentru ca, trecând prin exerciţiul critic, să se întoarcă la poezie, aş putea spune de asemenea că am pornit de la traducere, care este pasiunea mea activă de mai bine de 15 ani, dorind ca, după acest demers de cercetare în domeniul „Managementului informaţiilor în traductologie”, să mă întorc iarăşi la traducere, după ce voi fi parcurs această etapă menită să (îmi) deschidă orizontul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Interesul epistemologic va fi deci unul teoretico-practic, şi demersul de cercetare va avea, de asemenea, acest dublu aspect, teoretic şi practic.
    Mihaela-Cerasela Bănică Enache

  • Cetatenii si revolutia. Contradictii între partid si stat în Epoca de Aur.
    44.40 LEI
    Epuizat din stoc

    Cartea de față trebuie salutată ca o încercare temeinică de a trece dincolo de stereotipurile familiare și de verdictele sumare cu care se hrănește această nouă gândire unică superficială, nu, desigur, pentru a schimba evaluarea globală negativă a funcționării și (non)performanțelor statului comunist român, ci doar pentru a clarifica teoretic mecanismele și resorturile acțiunii publice instituționale a acestui stat. Numai o atare abordare, găsesc eu, poate fundamenta efectiv judecata finală competentă asupra faimosului (odinioară) cuplu „organele noastre de partid și de stat”, cuplu care, nouă, celor ce am trăit acele vremuri, ne provoacă și azi fiori – nu de bucurie, desigur.
    Adrian-Paul Iliescu


    Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, nu este un titlu ales în mod aleatoriu. Dimpotrivă, acesta reflectă preeminența pe care statul a obținut-o gradual în raport cu partidul și care s-a reflectat în producerea subiecților politici mai degrabă ca cetățeni decât ca revoluționari comuniști, preeminență la care s-a ajuns mai degrabă involuntar pentru că, în conformitate cu discursul oficial, „rolul conducător al partidului” în cadrul societății era considerat indisputabil.
    Emanuel Copilaș

  • Am facut Jilava in pantofi de vara. Convorbiri cu Ioana Berindei.
    28.86 LEI
    Epuizat din stoc

    Acum, când îi recitesc povestea de viață, Ioana s-a dus din casa cu cărți și grădină. Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au oprit din firescul cunoscut.
    Cu doi mai înainte, „Am făcut Jilava în pantofi de vară” se publicase la Editura Compania. În cercul prietenilor, Ioana i-a adăugat pe scriitoarea Adina Kenereș și pe poetul Petru Romoșan, grație cărora cartea a apărut într-o excepțională ținută. Volumul s-a bucurat de succes. Culmile şi abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii, istoicii și gazetarii. După unele mărturisiri, au retrăit șocul lecturii cărții lui Soljeniţîn „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Dar mult mai convingătoare e pledoaria pentru miracolul vieții a unei femei care și-a purtat sarcina, a născut şi și-a ocrotit fetița în închisoare.
    Viața și amintirile Ioanei Berindei au intrat astfel în panteonul memoriei exemplare de care se ține seama în evocările și judecățile asupra secolului XX și momentelor sale de fractură istorică.
    Ultima oară când am vorbit cu Ioana Berindei, noutăţile se legau de recunoaşterea harului său de povestitoare. Publicase de curând, în revista Cultura, o evocare intitulată „Memoria calului” și primea într-una felicitări. O veste bună îi adusesem și eu. O scenaristă franțuzoaică îi propunea să devină eroina unui documentar, împreună cu scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George Enescu și fostă deținută politic în circumstanțe asemănătoare. Voi vorbi fără părtinire şi fără ură, spunând adevărul, a acceptat Ioana.
    Dar Îngerul ei s-a grăbit să-i petreacă sufletul prin vămi.

  • De la neo-otomanism la erdoganism. Doctrina si practica politicii externe a Turciei.
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc

    …analizele de genul celei întreprinse de Darko Tanasković vor fi interesante pentru cititorul român și vor oferi subiecte de meditație.
    În fond, Turcia de azi este statul prin excelență oriental și occidental deopotrivă, după cum în trecut a fost locul de răspântie al unor culturi turcofone, arabe, slave sau latine din jurul Mării Mediterane și Mării Negre. Este Turcia în Europa sau este ea o țară a Asiei Mici (așa cum spunea, în anul 2007, candidatul la președinția Franței Nicolas Sarkozy)? Este, sau rămâne, Turcia un stat-națiune sau moștenirea sa imperială se va dovedi, în timp, mai puternică? Iată întrebări care deschid o paletă vastă de răspunsuri.
    Adrian Cioroianu


    De ce se vorbeşte din ce în ce mai des de Atatürk şi de Turcia lui Erdoğan? Este momentul regândirii istorice prin impunerea în mentalul societăţii turce a rolului determinant avut de Imperiul Otoman? Rămâne primul preşedinte al Republicii liderul de necontestat, marele reformator, omul care i-a dus pe turci pe drumul către Europa sau se contextualizează trecutul epocii sale, acesta fiind văzut mai mult ca un oportunist iar reformele preluate de la occidentali ca un afront adus lumii islamice? Răspunsul îl vom găsi în volumul semnat de Darko Tanaskovic, De la neo otomanism la erdoğanism plecând de la un criteriu numeric şi anume Recep Tayyip Erdoğan l-a depăşit ca numar de ani pe Mustafa Kemal Atatürk în fruntea statului turc.


    Traducerea acestui volum în limba română merită salutată şi apreciată. În România, numărul istoricilor specializaţi în relaţiile, raporturile românilor cu Imperiul Otoman/Turcia este nesemnificativ. Paradoxal, dintre toate statele cu care avem raporturi, cu turcii sunt dintre cele mai vechi! Ca atare, cunoaşterea, studierea Imperiului Otoman, fost tricontinental, aflat în război sau raporturi de suzeranitate cu el, relaţiile pozitive de după primul război mondial, (parteneri în Pactul Balcanic, în NATO azi) dar şi mai important ca principal partener economic după Uniunea Europeană, ar trebui să ne preocupe în a ne apleca spre studiul turcologiei. Nu voi relua aici importanţa istorică a raporturilor avute de-a lungul istoriei cu Imperiul Otoman/Turcia nici cât de importantă este cunoaşterea strategiei privind Balcanii a preşedintelui Erdoğan. Turcia este o putere regională iar România gravitează în perimetrul său geografic. Volumul semnat de Darko Tanaskovic, reputat specialist privind mentalităţile şi practicile religioase islamice, ne dezvăluie o Turcie în schimbare, o consolidare a actualei puteri, o veche viziune remodelată privind Balcanii şi Orientul Apropiat.


    Ionuț Cojocaru

  • Sarbii din Romania. Documentar si studii despre remodelarea identitara.
    55.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Cei ce nu-şi cunosc
    (sau ignoră) trecutul riscă să-şi compromită viitorul!
    Autorii


    Dacă societatea românescă îşi întoarce mereu capul către demonii trecutului său – atât al celui recent cât şi al celui puţin mai îndepărtat – , înseamnă că are motive temeinice s-o facă. Întrebarea este, doar, dacă are şi curajul să-i privească în ochi. O reperare succintă şi doar o enumerare superficială a demonilor este insuficientă, dacă nu se făptuieşte şi adevărata confruntare cu dânşii.
    Soarta minorităţilor conlocuitoare, peste tot în lume unde vieţuiesc ele, e strâns legată de soarta neamului în mijlocul căruia trăiesc, dar dramatică în cele din urmă, căci depinde şi de destinul ţării matcă de care sunt legaţi prin consanguinitate. Cei „de dincolo” sau „de dincoace”, adică dincoace de hotarul care-i desparte de ai săi conaţionali, au o dublă dificultate existenţială. Individul apartenent unei minorităţi conlocuitoare este expus ispitelor şi luptei cu batalioane mereu duble de draci – de două ori mai mulţi ca la un autohton. Or, asta devine extrem de incomod şi apăsător – a trebuit să constat fenomenul pe propria-mi piele. Că situaţia poate fi doar rareori avantajoasă, ca cea a mielului blând care suge la două mioriţe, este excepţia care doar confirmă şi regula. În acest caz, în care, să zicem, minoritarul în cauză ştie să-i mâne pe necuraţi să lupte între ei, iar el să rămână destins şi odihnit, ar fi şansa ideală. Realitatea istorică ne arată, însă, mai degrabă ipostaza contrarie şi anume că, diavolii din ambele părţi ale graniţei se unesc şi pogoară pe capul bietului om cu pricina… Ei!, atunci să vezi dandana, nefericitul minoritar ajunge în absolută minoritate şi al naibi de singur.
    Cam aşa ceva se petrece şi cu Miodrag Milin prin această carte. Dar, – ce anume face el? Nimic altceva, decât că cercetează acribic multe, multe documente aflate aici şi dincolo de hotar. Notând şi scriind, el scoate la iveală fapte petrecute de o parte şi de alta a gardului ghimpat. Făcând toate acestea, evident că el ajunge să se lupte cu tot felul de demoni, mai mici sau mai mari, mai tineri sau mai bătrâni. Numai că, el, cercetând şi constatând istoria drăcească, poate să deranjeze multă lume. Şi unii şi alţii ar dori să se creadă despre ei cum că ar fi îngeri. El este un arheolog de schelete ascunse prin beciuri, alături de alţi „donquijoţi” ai acestei teme…
    Bata Marianov,
    Frankfurt am Main – Timişoara, 2017


    În general, se poate spune că identitatea și solidaritatea etnică au fost adeseori folosite, în regiune, ca arme în lupta pentru putere dintre diferitele elite atunci când au avut interesul să o facă – altfel, aceste elite au încurajat nu vrajba, ci pacea între etnii, mai ales când a fost în interesul lor să păstreze un status quo ante. Dar, principiul „dinte pentru dinte” s-a aplicat de-a lungul timpului și la relațiile interetnice în Banatul istoric (precum și în Transilvania), indiferent dacă ambele părți sunt creștine sau nu. Dacă o parte a considerat că i s-a făcut o nedreptate, a răspuns tot cu o nedreptate (în loc de „a întoarce celălalt obraz”).
    Mihai Spăriosu,
    Timișoara – Cluj-Napoca – Barcelona

  • Vampirina. Prietena mea
    27.64 LEI
    Epuizat din stoc

    Vampirina. Prietena mea - O poveste cu activitati. Carte de colorat.

  • Cele mai bune glume sa razi in hohote, Vol.4
    22.09 LEI
    Epuizat din stoc

    Un domn cumpara bilete la teatru.


    - Pentru Romeo si Julieta?


    -Nu, nu, doar pentru mine si nevasta-mea...


  • Cele mai bune glume de alungat plictiseala
    22.09 LEI
    Epuizat din stoc

    ***

  • Top 10 - Londra
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Acest ghid de buzunar TOP 10 te ajuta sa planifici o excursie la Londra.

    Plin de idei inventive, sfaturi utile si ponturi din partea unor cunoscatori, te indruma direct spre ce e mai bun din Londra.

    Top 10 al celor mai fascinante atractii, de la muzee si galerii de arta de neratat la cele mai bune cafenele si baruri si la hoteluri pentru toate buzunarele
    Itinerare pentru excursii mai lungi sau mai scurte, pentru a-ti face sejurul de neuitat .
    Tururi ghidate prin imprejurimile incarcate de istorie ale Londrei.
    Fotografii uimitoare care evoca viata londoneza trepidanta.
    Informatii practice care acopera tot ce trebuie sa stii pentru calatoria ta

  • Fetele
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

     Vara anului 1969. Evie, o adolescenta in varsta de 14 ani, duce o viata anosta, intr-un orasel de provincie din America, si se straduieste din rasputeri sa le castige atentia parintilor, care abia au divortat. Totul se schimba insa pentru ea atunci cand o intalneste pe misterioasa Suzanne. Aceasta o atrage pe adolescenta in cautare de senzatii tari in lumea tulbure a unui cult, condus de un nebun charismatic. Romanul este o meditatie asupra puterii si a sacrificiului. 


        Cartea este inspirata de o poveste reala, cea a temutului Charles Manson, incarcerat de peste 40 de ani pentru o serie de infractiuni, inclusiv pentru conspiratie la asasinarea actritei Sharon Tate, fosta sotie a cineastului Roman Polanski.


         Fragment din roman:


     

        “Atunci, May a venit spre mine, aruncandu-mi in fata cutia cu suc de portocale: sucul m-a nimerit dintr-o parte, asa ca nu m-a scaldat, doar m-a stropit. O, m-am gandit eu, simtind cum mi se strange stomacul. O, desigur. Parcarea s-a inclinat. Sucul era caldut si am simtit mirosul de chimicale, picaturile insipide pe asfalt. May a aruncat cutia aproape goala. S-a rostogolit putin si s-a oprit. May avea fata lucioasa ca o moneda si parea speriata de propria indrazneala. Connie era si mai nesigura, cu fata ca un bec care clipeste, si devenise atenta cand May a zdruncinat punga ca pe un clopotel de avertizare.

        Lichidul abia m-a atins. Ar fi putut fi mai rau, sa fiu uda de-a dreptul in loc de o incercare slaba, dar cumva tanjeam dupa udarea completa. Voiam ca evenimentul sa fie grav si nemilos, asa cum parea si umilirea mea.

        - Sa ai o vara distractiva, a spus May luand-o de brat pe Connie.

        Pe urma s-au indepartat, cu pungile leganandu-se si calcand apasat cu sandalele pe trotuar. Connie mi-a aruncat o privire, dar am vazut-o pe May tragand-o cu putere. Scancetul muzicii surf de peste drum, dintr-o masina cu geamul coborat - mi s-a parut ca-l vad pe prietenul lui Peter, Henry, la volan, dar poate era doar imaginatia mea. Proiectam o retea conspirativa mai mare asupra umilintei mele copilaresti, ca si cum era o imbunatatire. 

       Mi-am pastrat un calm nebunesc pe fata, temandu-ma ca m-ar putea privi cineva, cautand semne de slabiciune. Desi sunt sigura ca era evident - o duritate in trasaturile mele, o insistenta ranita ca eram in regula, totul era in regula, era doar o neintelegere, o cearta adolescentina intre fete. Ha ha ha, rasul care se auzea pe coloana sonora de la „Ce vraji a mai facut nevasta mea?” si care facea sa dispara groaza de pe fata de martipan a lui Darrin."
  • Mica enciclopedie Larousse. Specii pe cale de disparitie
    24.98 LEI
    Epuizat din stoc

    Studiul diversitatii vietuitoarelor si cel al evolutiei lor globale se afla inca si astazi, din pacate, la primii pasi. Astfel, in timp ce in jur de sapte sute de mii de specii au fost descrise, estimarile numarului de specii prezente pe Pamant oscileaza intre cinci milioane si o suta de milioane. Ne-am straduit, in lucrarea aceasta, sa nu abuzam de aceste cifre si sa recurgem la ele in mod cat mai onest cu putinta. In orice caz, daca cifrele sunt obiect de dezbatere, exista mereu consens asupra directiei generale adoptate de umanitate: distrugerea galopanta a biodiversitatii.
        Mica enciclopedie Larousse, o colectie accesibila, cu lucrari clare, precise si ilustrate, destinate celui care vrea sa protejeze planeta si sa inteleaga lumea.


     

        Fragment din enciclopedie:

     

        „Desertificarea 

        In locul preriilor dese apar pasuni rare, apoi vantul  si ploaia provoaca deplasarea solului instabil … iar deserstul avanseaza. 

        Un angrenaj funest

        Degradarea solului in zonele aride si semiaride, provocata de variatiile climatice si de activitatile umane, este o problema majora pentru ecosisteme. FAO estimeaza ca 70% din terenurile aride (care reprezinta 3,6 miliarde de hectare!) au fost degradate deja. Desertificarea se manifesta in general prin reducerea paturii vegetale, care este insotita de o saracire inexorabila a faunei locale. Daca vegetatia dispare total, pamantul, care nu mai este retinut de radacinile vegetalelor, tinde sa devina mobil si sa se erodeze sub actiunea vantului si a ploilor. Aceasta face mai dificila inradacinarea noilor plante si creste si mai mult fragilitatea solului. 

        In plus, intrepatrunderea subterana a radacinilor retine in mod eficient apa si mentine un strat umed in subsol. Un pamant desertic, chiar atunci cand este hidratat de ploaie, redevine repede usccat si ca urmare este tot mai greu sa fie recolonizat de plante.

        Desertificarea moderata este un proces reversibil si intr-o oarecare masura natural. Astfel, in fiecare an variatiile de clima deplaseaza limita vegetatiei in jurul Saharei; se intampla ca aceasta limita sa fluctueze in mod natural pana la 200 km. Dar, peste un anumit prag de distrugere a vegetatiei si de erodare a solului, regenerarea spontana  nu mai este posibila: sunt necesare interventia omului si mijloace importante, rar disponibile in tarile tropicale.”
  • Top 10 - Roma
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Acest ghid de buzunar TOP 10 te ajuta sa planifici o excursie la Roma.

    Plin de idei inventive, sfaturi utile si ponturi din partea unor cunoscatori, te indruma direct spre ce e mai bun din Roma.

    Top 10 al celor mai fascinante atractii, de la muzee si galerii de arta de neratat la cele mai bune cafenele si baruri si la hoteluri pentru toate buzunarele
    Itinerare pentru excursii mai lungi sau mai scurte, pentru a-ti face sejurul de neuitat .
    Tururi ghidate prin imprejurimile incarcate de istorie ale Roma.
    Fotografii uimitoare care evoca viata romana trepidanta.
    Informatii practice care acopera tot ce trebuie sa stii pentru calatoria ta.

  • Romania in Primul Razboi Mondial
    88.69 LEI
    Epuizat din stoc

    Pachetul contine 4 volume:

    Criza Balcanica: 1912-1914
    Neutralitatea: 1914-1916
    Beligeranta: 1916-1917
    Marea Unire: 1918

    Dintre toate crizele care au prefatat marea inclestare din anii 1914-1918, cea balcanica a fost cea mai grava, intrucat a provocat fisuri adanci, nerecuperabile in sistemul international. Ea a reprezentat avanscena, preambulul conflagratiei mondiale si a (re)confirmat statutul de „butoi de pulbere" al Europei.
    Criza balcanica a influentat decisiv si evolutia Romaniei in perioada premergatoare izbucnirii razboiului si la inceputul sau. In fond, schimbarea de orientare politica pe plan extern, decisa in doua etape bine conturate (august 1914 - neutralitatea; august 1916 - beligeranta alaturi de Antanta impotriva fostului aliat, Austro-Ungaria), a fost anticipata clar de trecerea Dunarii in iulie 1913, dupa cum participarea armatei la al doilea conflict balcanic a reprezentat matricea, din pacate nefericita, a pregatirii campaniei din toamna anului 1916, incheiate cu o grava infrangere. Volumul de fata este o sinteza a implicarii statului roman in criza balcanica din anii 1912-1913, un preambul al angajarii Romaniei in Marele Razboi. (Criza Balcanica: 1912-1914)

    In cei doi ani cat Romania s-a aflat in afara conflictului s-au conturat doua mari proiecte. Primul, majoritar la nivelul clasei politice si al opiniei publice si cu o componenta francofila importanta, preconiza reunirea provinciilor romanesti aflate in componenta Austro-Ungariei si intrarea in actiune alaturi de Antanta.
    Al doilea argumenta pe larg necesitatea pastrarii aliantei cu Puterile Centrale si recuperarea Basarabiei, rapita de Imperiul Rus in anul 1812, marele vecin de la rasarit fiind considerat principala amenintare la adresa existentei statului roman.
    Ambele aveau in vedere interesul national, dar perspectivele si modalitatile de infaptuire erau diferite. Prinsa intre cele doua mari coalitii beligerante, suportand presiuni de o parte si de alta, Romania se afla in cea mai ingrata situatie posibila. Multi contemporani erau constienti ca se impunea o alegere.
    Romania a fost intens curtata de ambele tabere beligerante, fiecare venind cu argumente de natura militara, economica etc. Prin urmare, clasa politica romaneasca s-a aflat in perioada neutralitatii sub un permanent asediu diplomatic al Vienei, Berlinului, Petrogradului, Parisului si Londrei. (Neutralitatea: 1914-1916)

    La intrarea in razboi, armata romana era destul de numeroasa, dar avea mari neajunsuri in ce priveste structura organizatorica, dotarea, instruirea, calitatea corpului de cadre, doctrina, organizarea terenului etc. S-a spus ca am fost „prea mici pentru un razboi asa de mare", dar aceasta apreciere este partial valabila. Romania era un stat relativ mic, iar potentialul sau era, evident, mult inferior marilor beligeranti. Ca atare, statul roman nu a putut sa influenteze decisiv cursul razboiului. Pe de alta parte, cu exceptia Germaniei, toate celelalte armate participante la conflict au fost, in buna masura, nepregatite pentru tipul de confruntare din anii 1914-1918. Ele au cunoscut transformari profunde determinate de mutatiile tehnice si tactice ale campului de lupta industrializat. Asa s-a intamplat si cu armata romana care s-a adaptat continuu la cerintele razboiului modern. (Beligeranta: 1916-1917)

    In pofida aprecierilor pesimiste ale unor lideri, 1918 avea sa fie ultimul an al Primului Razboi Mondial, Puterile Centrale fiind invinse. Victoria Antantei a creat conditii ca romanii sa se stranga la un loc in cadrul aceleiasi alcatuiri politico-statale. A fost o mare realizare, cea mai mare de pana atunci din istoria nationala.
    Acest ultim volum al seriei isi propune sa analizeze modul cum s-a ajuns la un asemenea deznodamant fericit, evolutia extrem de sinuoasa a vietii interne, complicatiile in raporturile cu inamicii (Puterile Centrale) si fostul aliat rus, devenit, din luna ianuarie 1918, adversar, neintelegerile cu aliatii occidentali ai Antantei pe tema conduitei Romaniei, eforturile remarcabile pe ambii versanti ai Carpatilor din lunile octombrie-decembrie 1918 pentru a organiza si finaliza Marea Unire, masurile de aparare a acesteia in fata incercarilor fostilor stapani de a opri cursul istoriei, activitatea diplomatica intensa pentru a obtine recunoasterea internationala. (Marea Unire: 1918)

  • Un regal in arhitectura
    74.17 LEI
    Epuizat din stoc

    Paul Gottereau (1843-1924) este cel mai prolific dintre arhitecții străini ai sfârșitului de secol XIX-lea și lui îi datorăm, în bună măsură, atmosfera pariziană pe care o imprimă Bucureștiului prin unele reședințe sau clădiri publice.


    Tocmai faima de care s-a bucurat în rândul protipendadei și a familiei regale a condus însă la marginalizarea lui din istoria arhitecturii și la evitarea atribuirii unor lucrări importante, existente și astăzi.


    Patru construcții sunt prezentate întotdeauna în albumele bucureștene - cele două palate regale, C.E.C.-ul și B.C.U.-ul - fiind într-adevăr emblematice pentru capitala noastră, dar ele nu reprezintă decât o foarte mică parte din activitatea sa, după cum vom vedea în cel de-al cincilea album din colecția „Arhitecți de neuitat”.

  • Utilitati din resurse regenerabile
    55.50 LEI
    Epuizat din stoc

    Utilitati din resurse regenerabile. Ghid de procurare a utilitatilor pentru o gospodarie din resurse regenerabile, locale, nepoluante.

    Cartea se adreseaza tuturor oamenilor care au la dispozitie un teren si in special celor educati si inteligenti care pot si stiu sa faca diferenta intre alegerea unui mod de viata intr-un mediu sanatos sau/si un mod de viata intr-un mediu poluat. De asemenea, cartea este un ghid de a produce utilitatile necesare traiului din ceea ce ne ofera gratuit natura, acel petec de pamant pe care il avem in proprietate. Cartea ne sfatuieste cum sa folosim eficient acest teren, spatiul aerian de deasupra sa, miscarea maselor de aer produsa de vanturile din zona terenului si eventual cursul unei ape care trece pe terenul care este la dispozitie. Totul este sa ne informam si sa ne convingem de utilitatea solutiei propuse in prezenta carte.

    Cartea de fata este un ghid care ne invata cum sa procuram aceste utilitati. Am folosit functia matematica f(En), unde En este resursa energetica pe care o ofera natura, pentru ca tot ce am scris, proiectat, conceput si construit, am luat din natura, in functie de conditiile meteorologice de moment. Daca avem in vedere costul combustibililor folositi de prestatorii de servicii pentru a produce utilitatea pe care ne-o factureaza ulterior, ne convingem o data in plus, daca mai este necesar, ca alegerea de a continua in acest mod trebuie sa inceteze cat mai repede. Dar de apa calda avem nevoie, de energie electrica avem nevoie, de incalzire pe timp friguros avem nevoie. Citim cartea de fata care ne da solutia, ne hotaram, pentru ca am avut un sfatuitor profesionist, dupa care trecem la treaba. Iata ce simplu am schimbat solutia si am scapat definitiv de plata facturilor.

  • Izolarea termica a locuintelor
    18.87 LEI
    Epuizat din stoc

    Calculul coeficientului gobal de izolare termica a caldirilor G este important nu doar fiindca reflecta nivelul pierderilor de caldura prin suprafata exterioara a unei cladiri ci si pentru ca el trebuie sa insoteasca obligatoriu documentatia necesara in vederea obtinerii autorizatiei de construire.


    Prima parte a cartii va ofera toate datele necesare pentru a putea sa va faceti singuri acest calcul.


    A doua parte va dezvaluie in detaliu simplitatea executarii unei izolatii termice corecte pentru locuinta dumneavoastra, mai veche sau in curs de ridicare precum si caracteristicile principale ale multor materiale specifice aflate in comert.


    I. Izolatii termice … 5
    1. Notiuni generale
    Temperatura de calcul
    Suprafete si volume
    Rezistentele termice ale straturilor de aer
    Rezistenta termica specifica unidirectionala
    Rezistenta termica specifica corectata
    Rezistenta termica specifica medie
    Coeficientul de cuplaj termia (L)
    Fluxul termic (fi)
    Rezistentele termice ale suprafetelor vitrate
    Determinarea temperaturilor pe suprafetele interioare ale elementelor de constructie (Tsi)
    Raportul ecartului de temperatura superficiala
    Indicele inertiei termice
    Rezistente termice normale
    Rezistenta termica necesara
    2. Subsol incalzit partial ingropat
    3. Doua subsoluri incalzite, suprapuse
    4. Spatiu subteran incalzit, complet ingropat
    5. Subsol neincalzit, partial ingropat


    II. Materiale si tehnici de executie … 157
    1. Generalitati
    2. Materilae termoizolante
    3. Polistirenul expandat si polistirenul extrudat
    4. Termoizolarea soclurilor
    5. Termoizolarea fatadelor neventilate
    Finisarea suprafetelor termoizolate
    6. Termoizolarea fatadelor ventilate
    7. Termoizolarea fatadelor cu materilae permeabile
    8. Termoizolarea fatadelor cu placi din vata minerala
    9. Termoizolarea pardoselilor
    Termoizolarea si incalzirea prin pardoseala deasupra spatiilor neincalzite
    Termoizolarea planseelor din lemn peste spatii reci
    Izolarea in vederea reducerii zgomotului de impact
    10. Termoizolarea acoperisurilor
    11. Termoziolarea tereaselor


    Anexe … 230
    Sisteme comerciale de termoizolatii pentru cladiri
    Sistemul BAUMIT-AUSTROTHERM
    Sistemul CERESIT-CERETHERM


  • Retele de apa si canalizare
    16.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Aceasta carte face parte din colectia Poti face si singur a editurii Mast .

  • Livada, gradina si via. boli, daunatori si tratamente.
    16.10 LEI
    Epuizat din stoc

    Notiuni generale despre insecto - fungicide
    Rolul factorilor de mediu in favorizarea agentilor patogeni
    Tomate
    Ardei
    Vinete
    Castraveti...

  • Hallo, Kinder! Limba germana pentru incepatori
    33.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Este un instrument de lucru care oferă posibilitatea învăţării limbii germane prin jocuri şi activităţi diverse, în aşa fel selectate încât acumularea cunoştinţelor să se realizeze într-un mod plăcut.


    În cele şase unităţi, împărţite în câte patru lecţii, se fixează prin jocuri atât vocabularul de bază al temei abordate, cât şi structurile lingvistice aferente acestuia. Fiecare exerciţiu este prevăzut cu simboluri uşor de recunoscut pentru copii, încât să nu întâmpine dificultăţi la înţelegerea cerinţei.


    Lucrarea, concepută în conformitate cu programa şcolară pentru limba modernă aprobată prin OM nr. 3418/19.03.2013, este însoţită de un ghid al profesorului, care conţine mici dialoguri pentru fiecare imagine, respectiv pentru unele exerciţii‚ şi propune cântece, poezii, jocuri şi diverse activităţi la fiecare lecţie.

  • Aventuri în culori cu Baby Looney Tunes. Jucaria lui Baby Taz
    8.77 LEI
    Epuizat din stoc

    Colecţionează toate cărticelele din seria de poveşti bilingve cu Baby Looney Tunes, citeşte povestioarele distractive şi educative şi exersează-ţi cunoştinţele de limbă engleză cu personajele tale preferate din desenele animate!

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Format eBook

Editura