Noutăți
-
Pe urmele celtilor. Peripetii si istorii irlandeze si scotiene26.64 LEIEpuizat din stoc
Pe urmele celtilor este o carte de calatorie in lumea inca atat de misterioasa si exotica a spatiului celtic cuprins intre granitele Irlandei si Scotiei, facuta atat din perspectiva scriitorului cu buget redus care calatoreste din pasiune, cat si din aceea a istoricului interesat nu numai de vestigiile istorice si urmele lasate de aceste neamuri stravechi, cat si de modul in care acestea au continuat sa supravietuiasca sub diferite forme, influentand istoria, cultura si civilizatia spatiilor lor, alaturi si/sau impotriva celor langa care au trait, transformandu-se si transformand la randul lor.
Codrut Constantinescu face aceasta incursiune cu obiectivitate de istoric, dar si cu ironia, umorul si cinismul de scriitor roman etern raportat la spatiul din care provine, propunand calatorului roman in Irlanda si Scotia un produs ambalat si altfel decat in limbajul sec si academic al cartilor de istorie si marturisind cu sinceritate deplina: recunosc ca am resimtit din plin sentimentul care-l incearca pe calatorul sarac (cum am fost, sunt si voi fi), care are constiinta faptului ca este foarte putin probabil sa mai treaca prin locurile vizitate a doua oara, si de aceea este flamand sa retina cat mai mult, sa tezaurizeze si sa instrumentalizeze/foloseasca imaginile, sa le interiorizeze, sa le transforme in senzatii care sa aiba capacitatea de a dura precum granitul, cel putin pana cand totul se va sfarsi. -
De toate din vechiul Bucuresti26.74 LEIEpuizat din stoc
Emanuel Badescu (n. 25 august 1952 in orasul Corabia) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descopera, la Ziarul de Duminica si la multe alte publicatii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucuresti, Imnurile nationale la romani, Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc si alte povesti din Bucuresti. Este coautor al volumelor Scurta istorie a Regalitatii in Romania, Nicolae Ionescu. Bucurestii de altadata, De la Vatican la Ierusalim, Bucurestii in vremea lui Carol I (lucrare premiata de Uniunea Scriitorilor), Conspiratia Securitatii, Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucurestilor.
Emanuel Badescu este un tezaur viu de istorie bucuresteana. Ar fi fost pacat ca nenumaratele sale articole despre Bucuresti sa se piarda, risipite in publicatii. Volumul De toate din vechiul Bucuresti este primul dintr-o serie de autor care va ingloba cele mai valoroase contributii ale lui Emanuel Badescu la cunoasterea in detaliu a istoriei Capitalei Romaniei. Editura Vremea
In anul 1980, Calea Victoriei mai pastra, in preajma bisericii Sf. Nicolae Tabacu (fosta Popa Cosma sau „biserica de blestem”), cateva ramasite din vremea Podului Mogosoaiei... O adevarata desfatare pentru ochii obositi de aberatii arhitectonice! Acest nucleu, numit candva „mahalaua Popii Cosma”, considerat vetust de indivizii inculti dar puternici, in mainile carora se afla, de vreo sapte decenii, soarta patrimoniului Capitalei, este vinovat de aplecarea mea spre „vetust”, spre „boierie”, spre tot ceea ce „modernistii” apreciaza a fi caduc. Emanuel Badescu
-
-
Trei doamne cu povesti din Bucuresti40.64 LEIEpuizat din stoc
Din ce in ce mai mult, din ce in ce mai multi, noi, romanii, intelegem ca avem o Capitala frumoasa. Un oras cu istorie, un oras cu personalitate, un oras cu o frumusete aparte, care dainuieste in ciuda avatarurilor, in ciuda nesocotintei cu care o risipim, in ciuda nepasarii cu care o neglijam. Un oras cu oameni care dau sens timpurilor pe care le traiesc, care cladesc in acelasi timp istorie si monumente, care lasa in urma lor un semn al trecerii lor pe pamant, o trasatura, fie ea cat de mica, pe obrazul urbei. Dintre acestia face parte Victoria Dragu Dimitriu, a carei contributie la scrierea istoriei Bucurestilor se concretizeaza printr-un teanc de carti care vorbesc despre oamenii care au trait aici. Dintre acestia fac parte si personajele cartilor ei, adevarati bcuuresteni, ale caror vieti inmanuncheate adauga pret si stralucire unei Capitale dintotdeauna europene.
-
Poliamor în secolul XXI - iubire și intimitate cu parteneri multipli37.43 LEIEpuizat din stoc
Cuvântul poliamor este unul inventat pentru a denumi un gen diferit de relaționare. Poli provine din limba greacă și înseamnă „mai mulți”. Amor provine din limba latină și înseamnă „iubire”. Combinarea acestor rădăcini din cele două limbi este împotriva regulilor, așa cum este și să iubim mai mult de o persoană odată atunci când vine vorba de iubirea romantică sau erotică. Folosesc cuvântul poliamor pentru a descrie o întreagă paletă de stiluri de iubire care pornesc din înțelegerea că iubirea nu poate fi forțată și nici împiedicată să curgă în vreo direcție particulară. Dragostea căreia i se permite să se expansioneze, de obicei ajunge să înglobeze un număr mai mare de oameni.
Pentru autoare, poliamorul desemnează o atitudine interioară de a lăsa iubirea să evolueze fără așteptări ori cerințe ca ea să arate într-un alt fel decât cel în care se configurează cu un număr mai mare de parteneri implicați.
Spre deosebire de alte cărți pe această temă, Poliamor în secolul XXI combină cercetări și fapte reale pentru a oferi o analiză documentată și imparțială a poliamorului ca stil de viață, precum și ca mișcare socială și de a-l plasa într-un context psihosocial și istoric.
Diversele situații povestite, precum și experiențele personale permit cititorului o mai bună înțelegere a poliamorului și a oamenilor care îl practică și care se bucură de acesta.
Deborah Anapol tratează multe aspecte practice, utopice precum și dificultățile acestui stil de viață intrigant, misterios și adeseori dramatic.
Autoarea tratează cu multă sinceritate problemele dificile precum natura implicării fără exclusivitate, echilibrul dintre nevoile personale cu loialitatea pentru un partener, evaluarea dogmelor despre iubire și despre relații, impactul poliamorului asupra copiilor, precum și provocările care apar atunci când un partener dorește monogamie, iar altul preferă poliamorul.
Fără a emite niciun fel de judecăți, ea explorează această practică ce devine din ce în ce mai populară și revelează natura reală a unui stil de viață pe care mulți nu îl înțeleg.
„Realitatea demonstrează că relațiile monogame sunt extrem de rare și că e dificil să găsești pe cineva care a avut un singur partener sexual toată viața. În zilele noastre e aproape neobișnuit să găsești pe cineva care să fi avut doar o relație semnificativă de-a lungul vieții. Așa că întrebarea nu se mai construieşte pe ideea de a iubi mai mult de o persoană, ci mai
degrabă dacă nu e cumva chiar mai bine să avem mai mulți parteneri și dacă e posibil chiar în același timp. Unii dintre noi se descurcă mult mai bine dacă abordează relațiile pe rând, dar există situații care necesită cu disperare și alte scenarii.Sunt în mod constant uimită de ingeniozitatea, curajul și vulnerabilitatea oamenilor care și-au transformat propriile trupuri și suflete într-un sanctuar al meditației asupra adevăratei naturi a iubirii, cât și de persistenta auto-iluzionare, lipsa de integritate și împietrirea acelora care își justifică aceste atitudini numind ceea ce experimentează pur și simplu poliamor.”
-
Opere I. Poezii. Gellu Naum34.22 LEIEpuizat din stocOpere I. Poezii (800 p.) de Gellu Naum, editie ingrijita si prefata de Simona Popescu, reuneste, in ordine cronologica, toate cartile de poezie suprarealista ale autorului, de la debutul cu Drumetul incendiar (1936) pina la postuma Calea Searpelui (2002). Nu sint reluate volumele din anii ’50, cuprinzind literatura pentru copii sau texte conjuncturale: Asa-i Sanda (1956), Cel mai mare Gulliver (1958), Cartea cu Apolodor (1959), Poem despre tineretea noastra (1960), Soarele calm (1961), A doua carte cu Apolodor (1964).„Poate ca fata si suprafata (binomul din titlul volumului din 1994) ar putea fi o buna metafora textuala pentru ceea ce a scris, o viata intreaga, Gellu Naum. Cuvintul suprafata nu are legatura nici cu suprarealitatea, nici cu obisnuita semnificatie de dictionar. Sensul trebuie cautat in alta parte: ca in cazul gemelor, «suprafata» volumelor lui Gellu Naum este suma «fetelor» poeziilor lui, care creeaza impreuna o structura cristalina cu «adincime» si stralucire, cu mare putere de refractare/reflectare.” (Simona Popescu)„Gellu Naum a fost oracolul unei mari religii. Ca numele uneia dintre scrierile lui, el a fost Medium. Prin el a vorbit suprarealismul, mai limpede ca oricind, mai de neinteles ca oricind. Poezia sa este asemenea uneia dintre acele fisuri nelinistitoare si de neexplicat survenite in zidul iluzoriu al cunoasterii.” (Mircea Cartarescu)„In cazul lui Gellu Naum, foarte mult m-a impresionat si persoana, pur si simplu mi-a fost drag din prima clipa omul acela. Si am vazut in ce masura aceasta persoana este si text, si persoana, deci n-am mai putut sa diferentiez. Il admir pina in ziua de astazi si, pentru mine, este cea mai buna literatura romana pe care eu o stiu in ultimii cincizeci de ani.” (Herta Müller)„Între poezia «certitudinii eruptive», a «mediumnitatii noastre, a tuturora», si cea a comediei limbajului, de subminare a previzibilului rostirii, Gellu Naum si-a conturat un spatiu de maxima libertate a imaginatiei, ce contrazice toate conventiile si in care intimitatea cu misterul existential lasa mereu loc nelinistii, unei straniu-fascinante anxietati.” (Ion Pop)
„Un stil foarte personal ademeneste in poemele lui Gellu Naum, un fel de a vorbi detasat si energic, cu familiaritati si sarcasme tisnite in serie, despre experienta singuratatii si a relatiei, despre cite se intimpla si «cite nu se intimpla in noi si le uitam acolo».” (Lucian Raicu)
-
Psihologia invatarii. Teorii si aplicatii educationale26.67 LEIEpuizat din stoc
De la celebra conditionare clasica a lui Pavlov pina la constructivismul interactionist al Scolii de la Geneva sau actualizarea sinelui a lui Maslow, volumul analizeaza cele mai importante teorii elaborate de-a lungul timpului in legatura cu procesul de invatare. Sint prezentate de asemenea o serie de aplicatii pe marginea teoriilor enuntate: recompensele si pedepsele in mediul scolar, strategii de invatare, formarea gindirii critice a elevilor etc. Psihologia invatarii se adreseaza in egala masura profesorilor si studentilor de la facultatile de psihologie sau care urmeaza cursurile modulului pedagogic.
-
Viseaza-te constient. Visarea lucida si yoga visului tibetana pentru revelatie si transformare.32.08 LEIEpuizat din stoc
Pentru toate marile tradiţii spirituale, în cadrul cărora meditaţia joacă un rol important, cuvântul-cheie este „Trezeşte-te!” Acest apel îşi găseşte ecou şi în ştiinţa psihologiei occidentale. Semnificaţia sa este legată de faptul că în timpul vieţii suntem adormiţi, adică, în esenţă, visăm. Desigur, dacă trecem prin viaţă somnambuli, ne vom împiedica neîncetat de realităţile nevăzute. Pentru că viaţa e nestatornică, trebuie să fim cât se poate de treji în faţa oportunităţilor şi a pericolelor sale.
Visează-te conştient surprinde atât deşteptarea noastră din viaţa-ca-un-vis, cât şi conştientizarea noastră în timp ce visăm noaptea. Ambele situaţii, dimpreună cu trezirea noastră, sunt strâns legate între ele. O asemenea trezire aduce cu sine claritatea şi libertatea care stau la baza fericirii pure.
-
Pietr Letonul10.68 LEIEpuizat din stoc
Pietr Letonul soseste la Paris. Nu e nici o indoiala ca a ajuns aici pentru una dintre escrocheriile colosale pe care obisnuieste sa le puna la cale. Comisarul Maigret, care a primit semnalmentele sale, il repereaza inca de la sosirea in Gara de Nord. Se pregateste deja sa-l fileze cind un functionar feroviar il conduce intr-un compartiment unde zace cadavrul unui om, sosia perfecta a lui Pietr Letonul. Dar e oare Pietr Letonul? Pentru a fi sigur, Maigret porneste pe urmele primului calator. Asa-zisul Pietr s-a intilnit intr-un hotel parizian cu o complice, impreuna cu care a disparut. Pista pare o vreme pierduta, pina cind comisarul descopera un indiciu care il conduce la Fécamp. Lucrurile iau insa o turnura neplacuta cind se incearca asasinarea lui Maigret...
-
Lumea misterioasa a pietrelor scumpe32.08 LEIEpuizat din stoc
Lucrarea de fata ne ofera informatii pretioase despre originea, clasificarea, evaluarea, prelucrarea si valoarea de piata a gemelor, cat si despre tratamente, falsuri, imitati, pietre sintetice si metode de indentificare a acestora. Cartea face o prezentare a pietrelor scumpe naturale si a celor fatetate, de un inalt nivel stiintific, care se adreseaza unui public larg.
-
Sustine constient adolescenta. Ghid practic de psihologie cuantica55.50 LEIEpuizat din stoc
Cand ai asteptari tu de fapt nu te deschizi spre a aduce in plan concret geniul din tine. Cand ai asteptari nu poti vedea frumosul, binele sau ce ai de invatat dintr-o actiune sau alta.
Acele asteptari create pe evenimente trecute te tin in stres si nelinisti legate de derularea viitorului. Atunci cand ceea ce astepti nu se intampla, energia vietii se duce in sigiliile doi si/sau trei si ajungi in pozitia de victima si/sau de calau.
Detasarea este starea in care accepti ceea ce ti se intampla ca fiind o creatie proprie unde nu exista vinovati (nici imaginari, nici reali) ci doar oportunitati prin care tu inveti ceva despre tine, poti sa te cunosti mai bine si sa actionezi altfel.
Cred ca stiti dupa cate incercari nereusite a fost inventat becul de catre Edison.
Daca nu, va spun eu. Edison avea diversi colaboratori carora le spunea cum sa faca sa creeze becul. Aveau diverse incercari, iar dupa fiecare incercare nereusita ii spuneau lui Edison: "Nu vom reusi sa facem ce vreti dumneavoastra". Iar el le raspundea: "Este prima, a zecea, a o suta oara in care am aflat ca nu asa se face". Cu aceste raspunsuri la a 1000 incercare a iesit becul. Asta inseamna geniu. In orice nereusita vedea o oportunitate de a face altfel.
Daca el avea asteptari se oprea de mult si noi am fi vazut si azi la lampa cu gaz. Ii multumim pe aceasta cale ca a crezut ca poate aduce din dimensiunea superioara aceasta inventie, ca azi noi sa ne putem ocupa de creatii mult mai subtile si profunde.
Cand esti detasat te manifesti ca in exemplul de mai sus.
Pentru a crea starea de detasare si a va crea la nivel cerebral o conexiune neuronala va recomand afirmatia: "Eu sunt dintotdeauna detasare."
Spunand aceasta afirmatie lent, ca si cum fiecare cuvant patrunde prin mijlocul capului vostru in fiecare celula a corpului fizic, ca si cum s-ar odihni in interiorul structurii ADN, veti implementa inca de la nivel cerebral aceasta necesitate a detasarii. Prin aceasta concentrare veti taia sau desface conexiunile neuronale in care va faceati asteptari legate de tot si toate. Iesiti din stres si neliniste legat de actiunile viitoare, legat de viitor si astfel va veti aduce bucuria si pacea in manifestare, pentru ca veti fi in prezent.
Starea de detasare este starea necesara pentru a putea crea ceva nou si diferit. Este o stare prezenta in perioada adolescentei. Ei sunt foarte detasati si pot face doar ce vor, fara a se stresa de ceva.
Introducere ... 13
Capitolul 1: Cum functionam ca oameni in si pentru armonie ... 21
Capitolul 2: Creierul uman in perioada adolescentei si activarea corpurilor subtile ... 41
Capitolul 3: Conectarea cerebrala si nevoia de relationare ... 63
Capitolul 4: Intelege adolescenta ... 87
Capitolul 5: Securizeaza adolescenta ... 109
Capitolul 6: Creeaza constient armonia cu adolescenta ... 127
Capitolul 7: Sustine constient adolescenta - exercitii practice ... 139
Bibliografie ... 157 -
Invatam sa scriem litere si cuvinte6.11 LEIEpuizat din stoc
Invatam sa scriem litere si cuvinte (litere caligrafice, de mana)
-
-
Insecte, Paianjeni, Scorpioni... - Cartonase15.54 LEIEpuizat din stocColectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.Autor, conceptie si selectarea imaginilor: Silvia UrsacheAcest set contine 16 cartonase cu imagini color si texte informative.Aici vei intalni:• Fluturele• Albina• Viespea• Furnica• Greierul• Calugarita• Libelula• Carabusul• Gandacul• Buburuza• Musca• Tantarul• Paianjenul• Scorpionul• Puricele / Paduchele• Vaca-Domnului
-
-
Hipnoza umanista pentru incepatori -38.85 LEIEpuizat din stoc
Hipnoza Umanista pentru incepatori `` este o carte pedagogica si inovatoare ce prezinta filosofia si tehnicile unei noi forme de hipnoza aparuta in Europa in secolul al XXI-lea.
Hipnoza Umanista nu se multumeste numai sa imbunatateasca principiile celorlalte forme de hipnoza, ea reprezinta un nou univers hipnotic.
Datorita ei veti avea posibilitatea sa atingeti un nivel de constiinta extinsa si in acelasi timp sa aveti o atitudine activa.
In prezenta hipnoterapeutului nu va mai fi nevoie sa va abandonati, intrucat el va va ghida, ajutandu-va sa actionati singuri, in autonomie completa.
In acest fel, Hipnoza Umanista va va permite sa va vindecati sau sa va schimbati, pentru a deveni ceea ce sunteti cu adevarat. -
Flori de campie si de padure-cartonase15.54 LEIEpuizat din stoc
Colectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.
Autor, conceptie si selectarea imaginilor: Silvia Ursache
Acest set contine 16 cartonase cu imagini color si texte informative.
Aici vei intalni:
• Albastreaua
• Calomfirul
• Clopotelul
• Cicoarea
• Coada-soarecelui
• Nemtisorul
• Floarea-soarelui
• Ghiocelul / Brandusa
• Lacrimioara
• Lumanarica
• Macul
• Nu-ma-uita
• Papadia
• Musetelul (Romanita)
• Toporasul (Vioreaua)
• Trifoiul -
Figuri si corpuri geometrice-cartonase15.54 LEIEpuizat din stoc
Colectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.
Autor, conceptie si selectarea imaginilor: Silvia Ursache
Acest set contine 16 cartonase cu imagini color si texte informative.
Cerc / Semicerc
Dreptunghi
Oval
Patrat
Triunghi
Romb / Trapez
Hexagon
Octagon
Cub
Cilindru
Con
Paralelipiped
Prisma
Piramida
Tetraedru
Octaedru
Dodecaedru
Icosaedru
Tor -
Emotii si sentimente-cartonase15.54 LEIEpuizat din stoc
Colectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.
Autor, conceptie si selectarea imaginilor: Silvia Ursache
Acest set contine 16 fise cartonate cu imagini color si texte informative despre urmatoarele emotii si sentimente:
- Bucurie, satisfactie
- Tristete, melancolie
- Mirare
- Suparare, furie
- Dezgust
- Dispret
- Suferinta, durere
- Rusine
- Interes, curiozitate
- Vina
- Frica, groaza
- Indiferenta
- Gingasie, tandrete
- Extaz, incantare
- Sfiala, jena
- Neliniste -
Fenomenele naturii-cartonase15.54 LEIEpuizat din stoc
Colectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.
Autor, conceptie si selectarea imaginilor: Silvia Ursache
Acest set contine 16 cartonase cu imagini color si texte informative.
Aici vei intalni:
Ploaia / Grindina
Seceta
Fulgerul
Curcubeul
Ninsoarea
Cutremurul
Eruptia vulcanica
Roua
Ceata
Inundatiile
Aurora boreala
Eclipsa
Caderea meteoritilor
Cometele
Vantul / Uraganul
Tsunami -
Vietati acvatice-cartonase15.54 LEIEpuizat din stoc
Colectia Sa cunoastem lumea impreuna! este destinata prescolarilor si elevilor claselor primare.
Acest set contine 16 fise cartonate cu urmatoarele animale:
• Delfinul
• Pestii, rechinii
• Meduzele, caracatita
• Casalotul
• Leul-de-mare
• Calmarul, scoicile
• Dugongul
• Coralii, stelele-de-mare
• Balena
• Orca
• Ursul-de-mare
• Broastele acvatice, broastele testoase
• Elefantul-de-mare
• Lamantinul
• Racul, crevetele
• Crabul, ariciul-de-mare -
The english alphabet28.86 LEIEpuizat din stoc
Acest set contine 32 fise cartonate:
• 26 fise, cate una pentru fiecare litera a alfabetului: (A-Z)
• SH, TH
• CH
• GH
• OO
• EA
• OA, AU, EU -
Jung&Reich: Trupul ca umbra33.30 LEIEpuizat din stoc
Cu toate ca exista acorduri surprinzatoare si frecvente intre ei, Reich si Jung isi abordeaza munca in moduri fundamental diferite. Cu asemenea diferente tulburatoare ale stilului si caracterului celor doi, unirea acestor doua sisteme este un exercitiu neasteptat si remarcabil. Ironic, are loc prin medierea teoretica freudiana.
Scopul umbrei este de a oferi sufletului omenesc opozitia si tensiunea necesare pentru a se dezvolta mai mult prin intermediul hotararii si determinarii interioare, de a se elucida prin provocarea contrastelor si de a se trezi, pentru a fi astfel dispus sa se transforme intr-un mod profund.
Jung & Reich. Trupul ca umbra este o explorare a vietilor si a ideilor semnificative a doua figuri principale ale psihanalizei: Carl Jung si Wilhelm Reich, amandoi pionieri si genii controversate care nu s-au intalnit niciodata desi au fost contemporani. Modul in care John P. Conger trateaza personalitatile si perspectivele acestora – precum si ce ar fi putut asimila unul de la celalalt – reprezinta o biografie combinata a similaritatilor si diferentelor si totodata o evaluare constiincioasa a teoriilor lor.
-
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe. Fizica schimbarii.32.19 LEIEpuizat din stoc
Este oare posibil sa existe un adevar fundamental asupra caruia legile fizicii contemporane si filozofia straveche sunt de acord?
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe explica in ce fel mintea lui Dumnezeu – un concept stravechi, imparatia cerurilor – un concept religios, si Observatorul – un concept stiintific contemporan, spun toate acelasi lucru. Oare toate fiintele omenesti au acelasi destin? Din punctul de vedere al autorului, asa cum este dezvaluit in aceasta carte, fiecare dintre noi avem de urmat o misiune anume, care ne implineste destinul. Insa elementele specifice ale acestei misiuni sunt diferite pentru fiecare individ.
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe abordeaza peste doua sute de intrebari, iar unele dintre aceste intrebari au bantuit omenirea vreme indelungata. Ce este stiinta indoielii? Cum ne vindecam corpul? Exista oare un tratament preventiv pentru Alzheimer?
Greg Simmons isi impartaseste calatoria personala, drumul sau de la o viata obisnuita la o viata remarcabila, sub tutelajul unui maestru invatator. Este o poveste convingatoare despre odiseea sa de douazeci si cinci de ani intr-o scoala de intelepciune straveche. O poveste despre adevarata calatorie spirituala, despre filozofia si stiinta acesteia, in care un om modern incorporeaza un adevar stravechi.
„Evolutia este calea adversitatii”, spune Simmons, care dezvaluie victoriile si provocarile pe care le impune acest fapt de intelepciune. Hotararea sa de a trai o viata implinita si abilitatile sale antrenate sunt bine documentate in aceasta carte. Este o relatare sincera, din inima, despre viata si calatoria sa.
Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe lumineaza cititorul, raspunzand la intrebari obisnuite si neobisnuite puse de sute de oameni in cautarea adevarului. Cu zeci de ani in urma, autorul a pornit intr-o calatorie prin care cauta sa emuleze vietile fiintelor legendare, capabile de fapte extraordinare. Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe dezvaluie urmele acestor pasi, reveland calea catre Dumnezeu.
„Noua paradigma spirituala se va naste din umbrele superstitiei religioase, atunci cand se va intelege clar ca intelepciunea straveche si stiinta contemporana spun acelasi lucru.”, Greg Simmons
In Toate acestea le vei face si tu… si chiar mai multe, autorul relateaza experientele unui studiu care se intinde pe durata a douazeci si cinci de ani, sub indrumarea unui maestru invatator intr-o scoala de intelepciune straveche. Autorul tinand cursuri cu peste douazeci de mii de studenti in ultimii noua ani, raspunde prin aceasta carte la peste doua sute de intrebari ale oamenilor care cauta adevarurile stravechi:
Cum imi incep iluminarea?
Cum sa atrag relatii pozitive si sanatoase?
Exista o cale de mijloc intre complacere si abstinenta?
Care e stiinta acceptarii?
Care e semnificatia copiilor in viata noastra?
Care e atitudinea care activeaza cancerul?„Am inteles! Am ascultat arhivele lui Dr. Greg si iata ca raspunsul era acolo! Inteleg ceva ce nu intelegeam cu o nanosecunda mai devreme. Sar in picioare si incep sa rad atat de tare, incat unsprezece persoane tresalta din scaun! Ulterior, trebuie sa-mi cer mii de scuze ca i-am tulburat. Imi place la nebunie.”, Lucretia Palamara
„Mi-am gasit drumul catre CASA. Viata mea e in ordine, gandurile mele sunt mai clare si am un SCOP, iar acum traiesc doar pentru bucuria acestuia. Multumesc, Greg.”, MS, Londra, Anglia
«Sfatul tau despre „Cum sa indrumam copiii prin experienta divortului” mi-a adus beneficii uriase.», Jim Carr
-
Vesel indrumar pentru vestiar37.74 LEIEpuizat din stoc
In aceasta carte, draga copile, vei cunoaste ce fel de haine si incaltaminte prefera fiecare anotimp. Cu ajutorul parintilor sau al educatoarei, ori de unul singur, [...] te indemn sa ma insotesti in excursia prin acest "Vesel vestiar" si sa memorezi de mic numele corect al pieselor vestimentare. - Ion Anton
CUPRINS:
• Dulapul primaverii
• Cizmele • Costumul • Jacheta • Cravata/Papionul • Bluza • Ciupicii • Vesta/Catrinta • Chipiul • Ghetele • Pantofii • Bereta de marinar • Tulpanul • Palaria
• Dulapul verii
• Boneta • Basmaua • Fusta • Maioul • Sandalele/Funda • Ginsii/Tricoul • Sortul • Slipul • Camasa • Scufita • Barizul/Naframa • Pijamaua • Rochia • Sarafanul • Sortul
• Dulapul toamnei
• Basca • Umbrela/Umbreluta • Trenciul • Tenisii • Ciorapii/Sosetele • Colantii • Sapca/Fesul • Baticul • Cingatoarea/Ia • Camasa nationala • Pardesiul • Fulgarinul • Pantalonii • Mantoul • Halatul si capotul
• Dulapul iernii
• Caciula/Manusile • Fularul/Paltonul • Suba • Scurta • Cojocul • Caftanul • Puloverul • Galosii/Paslele • Sosonii • Burnuzul • Batista -
-
Vlad Tepes, domnitorul Tarii Romanesti6.42 LEIEpuizat din stoc
Din cuprins:
Domnitorul Vlad Tepes
Vlad Tepes avea o tiitoare
Om cu doxa la cap
Boierii razvratitori
Adevarata mila domneasca! -
Legende despre Stefan cel Mare16.65 LEIEpuizat din stocSelectie si adaptare de Silvia Ursache.Printre legendele prezente in aceasta lucrare se numara:
- Stefan Voda si turcii
- Piatra scrisa
- Bran Voinicul
- Mintea moldoveanului cea de pe urma
- Maria cea Viteaza
- Manastirea Putna
- Cerdacul lui Stefan Voda
- Doamna lui Stefan Voda
- Sfatul de taina
- Mosul cel Intelept
- Vulturul
-
Legendele neamului romanesc16.65 LEIEpuizat din stoc
Selectie si adaptare de Silvia Ursache.
Printre legendele prezente in aceasta lucrare se numara:
- Basarab Voievod, eroul de la Posada
- Batalia de la Varnita
- Copilaria lui Stefan cel Mare
- Hora Unirii
- Legenda lui Zamolxis
- Legenda Marelui Lup Alb
- Legenda Manastirii Putna
- Matei Basarab
- Petru Rares si sultanul Soliman
- Stejarul lui Stefan cel Mare
- Vlad Tepes si sultanul Mahomed -
Indreptar pentru zeite22.20 LEIEpuizat din stoc
Indreptar pentru zeite. Inspiratii zilnice despre Supremul Spirit Feminin
Cu multe nume te chemam, si ale tale sunt aceste nume, pe de-a-ntregul.
Cu multe rituri te slavim si ale tale sunt aceste rituri, pe de-a-ntregul.
Esti fara de sfarsit, zeita, tu, regina a cerurilor.
Apuleius – Metamorfoze
Zeita are multe chipuri. Acest indreptar te va ajuta sa explorezi noi fatete ale minunatei ei diversitati, in fiecare zi. Fiecare ruga zilnica si fiecare explicatie ce o insoteste sunt o meditatie asupra lectiilor divine primite in cadrul celor mai puternice experiente umane: creatia, sarbatoarea, nasterea, frumusetea, abundenta, pierderea, dragostea, veneratia, precum si toate ciclurile anotimpurilor si vietilor noastre.
Indreptarul pentru zeite ne ajuta sa facem o legatura intre propria personalitate si spiritul nostru divin, facand astfel loc in gandurile noastre pentru un spatiu sacru in care noile noastre introspectii sa poata prinde radacini si sa creasca. Citind in fiecare zi aceste stravechi rugi pline de emotie, veti avea posibilitatea sa recunoasteti oportunitatile pe care fiecare zi vi le scoate in cale pentru a avea profunde transformari spirituale – putand astfel sa slaviti si sa hraniti feminitatea divina ce salasluieste in noi.
Fragment din cartea: Indreptar pentru zeite de Patricia Monaghan
2 mai
Vara! Vara! Laptele dulce al vacilor
si zeita cu vara ce salasluieste in ea,
si vara cea galbena si margaretele albe,
si zeita cu vara ce salasluieste in ea.
-Cantec irlandez de Armindeni
Odata cu venirea lunii mai, stravechiul an irlandez sarbatorea sosirea verii. Totusi, in calendarul nostru, este inca primavara. Pentru noi, vara nu incepe in mod oficial decat la momentul solstitiului de vara, atunci cand lumina soarelui isi atinge maximul. Totusi, intuitiv, noi recunoastem intelepciunea intampinarii cu bucurie a noului anotimp inca de pe acum, atunci cand strangem brate intregi de flori si ne deschidem usile catre prospetimea noilor adieri de vant, care poarta cu ele parfumul ierbii abia cosite si a copacilor in floare.
Anotimpul vremii schimbatoare trece, iar anotimpul cresterii este acum dimpreuna cu noi. Vara vine, iar impreuna cu ea, zeita anului intra intr-o noua etapa a vietii sale. Ea nu mai este acum o inocenta fecioara, ea este acum o tanara mama infloritoare, care da nastere copiilor ei fara de numar. Primind-o cu bratele deschise, noi ne deschidem de asemenea catre o noua crestere in propriile noastre vieti.