Noutăți

Premiul Nobel pentru Literatură 2023

Asle, un bătrân pictor văduv, își petrece zilele de dinaintea Crăciunului în căsuța lui singuratică de pe coasta de vest a Norvegiei, împărțindu-se între gesturile aproape ritualizate ale prezentului și apele tot mai ademenitoare ale trecutului. Trebuie să se pregătească însă de o călătorie, căci i-a promis vecinului său, Åsleik, că va sărbători Crăciunul alături de el și de sora lui, Guro. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.

„Jon Fosse este unul dintre cei mai mari scriitori europeni.” -  Karl Ove Knausgård

„Nu pot să compar lectura operei lui Fosse decât cu o cufundare în meditație. Ceva din sinele nostru critic este dat deoparte în acest proces și înlocuit cu ceva mai adânc, primordial. O stare de spirit. O atmosferă. Sunetul cuvintelor care se mișcă pe pagină.“ - The New York Review of Books

„Această capodoperă norvegiană este ca un ritual de purificare spirituală ce pare să reducă la tăcere cacofonia lumii moderne.“ - The New York Times

„Pasionantele incursiuni în trecut și măiestria cu care Fosse știe să îmbine cotidianul cu existențialul fac din Septologie o operă fascinantă, care te absoarbe cu totul.“ - The Guardian

Premiul Nobel pentru Literatură 1957

„De la idilele umanitare ale secolului al XVIII-lea până la eşafodurile sângeroase, drumul este drept, iar călăii din ziua de azi sunt, o ştim cu toţii, umanişti. Prin urmare, nu vom putea niciodată să ne îndoim îndeajuns de ideologia umanitară într-un domeniu precum cel al pedepsei cu moartea. [...] Lansat în dinamismul neînfrânat al istoriei, [omul] are nevoie de o fizică şi de câteva legi de echilibru. Are nevoie, să spunem drept, de o societate raţională, şi nu de această anarhie în care a fost aruncat de propriul orgoliu şi de puterile nelimitate ale statului.” (Albert Camus)

„Conceput ca o demonstraţie simplă, directă şi limpede adresată unui public larg, volumul Reflecţii despre ghilotină este expresia indignării viscerale a lui Albert Camus faţă de pedeapsa cu moartea şi de dreptul pe care statele şi-l arogă de a ucide în formă legalizată. Aceste reflecţii completează teoretizările din Omul revoltat, în special din secţiunea «Terorismul de stat şi teroarea raţională», şi articolele politice reţinute pentru Actuale în seria «Nici victime, nici călăi». În acelaşi timp, ele lămuresc temeiul moral al numeroaselor intervenţii publice ale lui Camus împotriva pedepsei capitale în situaţii istorice concrete precum condamnările politice din Spania franchistă, din Franţa de după eliberare, din Grecia în timpul războiului civil, din Ungaria după revoluţia din 1956 sau din Algeria sa natală, distrusă de războiul colonial.” (Marina Vazaca)

 

O călătorie de-a lungul unui an, însoţită de citate aparţinându-i lui Paulo Coelho.

„Educă-ți ochii: au fost făcuți să vadă mult mai mult decât crezi.“ — Vrăjitoarea din Portobello

PAULO COELHO, considerat de milioane de cititori drept un alchimist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenţi scriitori ai acestui secol. Cărţile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale şi sociale. El scrie despre teme, idei şi concepţii care răspund aspiraţiilor atât de numeroşilor săi cititori, aflaţi în căutarea unui drum propriu şi a unor noi moduri de a înţelege lumea.

CATALINA ESTRADA a fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viaţă din ţara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare şi trăieşte la Barcelona, dar nu şi-a uitat rădăcinile. Fascinaţia cu care priveşte mereu în jur este uşor de observat în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

De la cele mai vechi mentiuni ale minunii din Betania pana la legendele si dramele liturgice occidentale, de la comentariile Parintilor Bisericii la rescrierile antice si medievale, de la arta paleocrestina la Giotto, Caravaggio, Van Gogh si Rouault, calatoria impreuna cu Lazar reface etapele dezvoltarii crestinismului, le pune in lumina mizele, legaturile si discontinuitatile. Lazar nu este singurul personaj biblic care ne poate permite sa scriem si sa intelegem istoria crestinismului dinspre interpretarile care i‑au fost date. Si Petru, si Pavel, si Maria Magdalena, fiecare dintre ei poate deschide o astfel de perspectiva. Toti au primit de‑a lungul secolelor identitati apocrife, in care s‑au oglindit constiintele si preocuparile celor care au dorit sa‑i urmeze. Insa prezenta lui Lazar are o constanta cu totul exceptionala, care depaseste cultul care i‑a fost consacrat cu variatii de intensitate in functie de regiune si de perioada. In traditia crestina, sensul invierii din Betania este parte integranta din sensul Invierii lui Hristos si, astfel, din etosul comunitatilor crestine din diferite epoci. De la cel in care crestinii se recunosteau cu speranta la simbolul omului care nu se mai recunoaste in propria viata, strain si inadaptat, Lazar, prietenul lui Hristos, devine o oglinda a conditiei umane. El continua sa ne vorbeasca si astazi, poate si pentru ca atunci, in Betania, a pastrat tacerea.

„A scrie viața lui Céline înseamnă a fi obligați neîncetat să ne sprijinim pe el – cum să-i scăpăm, cum să neglijăm această parte esențială, mereu prezentă în ceea ce vede, ceea ce trăiește, ceea ce scrie, ceea ce observă, în ceea ce-l face să sufere? – dar înseamnă, la fel de bine, a transforma acest sprijin într-o forță care să-i respingă opera, să o îndepărteze pentru că evident e doar o minciună, pentru că orice operă, oricare ar fi ea, fie și cea mai frumoasă și în măsura în care e cea mai frumoasă, e doar un travaliu de transpunere, de iluzii delicate care în cazul lui Céline sunt tăiate în materia convulsivă a propriei vieți.” (Frédéric Vitoux)

Bestseller distins cu Storytel Awards 2024 – best Feelgood, Fenomenalele femei de la Grand Hôtel, o saga istorică amintind de Downton Abbey, propune o incursiune în culisele unei lumi și epoci fascinante: elegantul și tumultuosul Stockholm de la începutul secolului XX.

În 1901, la Grand Hôtel, simbol al rafinamentului scandinav, totul strălucește pentru banchetul care va urma primei decernări a Premiului Nobel, deși falimentul devine tot mai amenințător. Într-o epocă în care femeile rareori ocupă poziții de putere, Wilhelmina Skogh, o antreprenoare vizionară, este chemată să salveze ceea ce pare de nesalvat. Fostă angajată a hotelului, ajunsă între timp una dintre cele mai respectate femei de afaceri din Suedia, Wilhelmina revine la Grand Hôtel cu o concepție modernă și cu o tenacitate de neclintit. Sub îndrumarea ei, o mână de femei diferite, dar unite prin loialitate, muncă și curaj, transformă hotelul, devenind în același timp stăpâne ale propriilor destine. Cele opt femei de la Grand Hôtel își expun, de-a lungul romanului, secretele, visurile, căderile, iubirile. Un roman captivant despre ambiție, prietenie și femei care, refuzând să fie numai umbre în viețile lor, au avut îndrăzneala să riște.

„Este evident că Ruth Kvarnström-Jones a realizat o cercetare temeinică înainte de a începe Fenomenalele femei de la Grand Hôtel. Tocmai de aceea reușește să confere atâta forță și vitalitate poveștii sale despre cele opt femei de la Grand Hôtel din Stockholm, cu puțin peste un secol în urmă. O poveste fermecătoare despre femei deosebit de capabile, care evocă o personalitate reală.“ — M-Magazin

„Severa Mina, care are o singură prietenă, pe misterioasa nobilă Elisabet Silfverstjerna, oaspete aproape permanent al hotelului, câștigă pariul făcut cu ea însăși: să creeze o rețea a solidarității feminine.“ — IO Donna (supliment al Corriere della Sera)

Poate un erou să-și găsească drumul spre casă?

„Dacă-ți spun cum s-a-ntâmplat de-adevăratelea, o să poți să le cânți adevărul următorilor musafiri care o să aibă norocul de a se bucura de vestita voastră ospitalitate feacă. Dar nu vei cânta despre eroi. Nu există eroi în povestea asta. Doar bărbați și femei. Și zei... întotdeauna zei.“

Odiseu se uită în jur cu un zâmbet și își începe povestea.

 Troia a căzut — iar grecii, victorioși, se îndreaptă spre casă...

Pornind în larg, eroul Odiseu se visează în brațele iubitei sale soții, Penelopa, nerăbdător să-l învețe pe fiul său, Telemah, să devină un bun războinic. Cu toate acestea zeilor nu le pasă de dorințele muritorilor de rând. Înfuriat de îndrăzneala și de trufia lui, Poseidon — zeul mărilor și al oceanelor — îl blestemă pe eroul nostru să rătăcească pe mări vreme de zece ani. Întâlnind giganți cu un singur ochi, monștri cu șase capete, furtuni îngrozitoare, sirene hipnotice, vrăjitoare seducătoare și zeițe geloase, Odiseu este ispitit și chinuit cu mult peste puterea de a rezista a unui om obișnuit. Însă el nu este un simplu muritor — iar dorul după soția și fiul lui îl poartă, cu fiecare bătaie de vâslă, tot mai aproape de casă și de destinul său... O poveste despre dragoste și dor, întoarcere și răscumpărare, cămin și speranță, Odiseea lui Stephen Fry înnoadă ultimele fire epice ale tapiseriei la care Fry a început să țeasă odată cu bestsellerul Mythos. O poveste ce dăinuie peste veacuri, pentru toate vârstele.

Ilustrații de Renata Macoveanu

„În acest roman fascinant, tehnologia și fizica întâlnesc fantezia, iar teoria multiversurilor capătă chip uman prin ochii unui copil de 11 ani, pasionat de programare. Bit este martorul unei realități paralele, născută dintr-un calcul aproape imposibil și un vis îndrăzneț. O poveste plină de mister pentru toți cei care nu încetează să viseze că lumea din jur este mult mai mult decât ceea ce știm.“ — CRISTIAN PRESURĂ

Într-o noapte de decembrie, Bit, un băiat singuratic, curios și pasionat de computere, se trezește în mijlocul orașului în ruină și dogorind de căldură. „Unde sunt?“ se întreabă el, și pornește să descopere adevărul. Îl însoțește Robert, roboțelul lui superinteligent, care ar putea deține răspunsul la multe întrebări.

Pe măsură ce călătorește prin orașul abandonat, Bit se împrietenește cu Ada, o fată isteață, de la care află că omenirea e în colaps și nimeni n-are voie să folosească tehnologia din ordinul unui personaj malefic pe nume Hackerman. Bit pornește în căutarea lui, înfruntă roboți periculoși, rezolvă enigme năucitoare și, în cele din urmă, se confruntă cu un adevăr imposibil, care ar putea schimba tot ceea ce știe despre lume și despre propria familie. Va putea Bit să salveze omenirea și să se întoarcă acasă, sau va rămâne blocat pentru totdeauna într-o realitate alternativă?

Însoţindu-i cu gândul pe călătorii medievali în virtuosul lor efort de a ajunge la locurile sfinte sau, cine ştie, de a explora până aproape de limita geografică minunile Creaţiei, Anthony Bale se bucură şi suferă alături de ei. Îi ironizează uneori şi îi mustră – dar blând şi fără ascuţişuri ideologice moderne – dacă încalcă în vreun fel normele scrise ori nescrise ale călătoriei. Îi vede cum sunt adesea nevoiţi să uite de calculele iniţiale şi să-şi pună soarta în mâinile Divinităţii. Uneori, vor fi călăuziţi spre siguranţa casei, a castelului sau a mănăstirii de unde plecaseră. Alteori, vor fi împinşi spre locuri îndepărtate şi periculoase, în căutarea unor minuni pe care, cel mai adesea, nu le vor găsi. Dar curiozitatea şi apetitul pentru descoperiri îi vor duce spre alte miracole – cele ale întâlnirii cu oameni diferiţi şi cu altfel de culturi. E nevoie de vigoare, de inventivitate şi, desigur, de forţă morală pentru a duce la bun sfârşit acest nou tip de pelerinaj, în multe privinţe asemănător cu cel către Ţara Sfântă: amândouă îl încurajează pe europeanul medieval să iasă din rutina existenţei cotidiene şi – altfel nu ar fi existat bogăţia de surse pe care se bazează cartea lui Anthony Bale – să destăinuie şi altora prin ce a trecut de-a lungul călătoriei. Iar veridicitatea relatărilor trebuie să se împletească, într-un ghid turistic bun, cu imaginaţia literară a autorului şi, în final, cu spiritul viu al voiajorului.

Cum arăta lumea la 1491 sau preambul cu Martin Behaim • Pe picior de plecare cu Beatrice, Henry şi Thomas • De la Aachen la Bolzano • Popas la Veneţia şi apoi mai departe spre Roma • Călătorie peste Marea cea Mare: de la Veneţia până în Cipru • Constantinopol – tur de oraş • În Ţara Sfântă şi mai departe până la Babilon • Ierusalim – tur de oraş • Ocol prin Etiopia • Pe Drumurile Mătăsii • Din Persia până-n India • Toate drumurile duc la Hanbalâk • Călătorind în Occident • Ghid aproximativ către antipozi şi capătul lumii • Încheiere: sfârşitul călătoriei

Nanami Kosaki este pasionata de lectura. Biblioteca locala este ca un al doilea camin pentru ea, iar cartile i-au devenit cele mai bune prietene. Cand Nanami observa ca unele volume au inceput sa dispara de pe rafturile bibliotecii, devine deosebit de curioasa in legatura cu un barbat care se furiseaza prin biblioteca, imbracat intr-un costum gri. Comportamentul lui ii pare suspect. Ar trebui, oare, sa-l urmareasca pentru a vedea ce pune la cale?

Amin Maalouf este autorul bestsellerelor Periplul lui Baldassare, Stânca lui Tanios (Prix Goncourt 1993), Primul secol după Béatrice, Grădinile luminii, Leon Africanul, Scările Levantului, Samarkand și Frații noștri neașteptați. Într‑o noapte, un telefon sună la Paris, iar Adam află că Mourad, cândva cel mai bun prieten al lui, este pe moarte. Aruncă repede nişte haine într‑o valiză şi ia primul avion spre patria din care a fugit în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Autoexilat în Franţa, Adam duce o viaţă paşnică, fiind un istoric respectat, însă odată întors printre munţii albi ca laptele din Orient, trecutul îl ajunge imediat din urmă. Prietenii lui de altădată au apucat‑o pe căi diferite în viaţă, iar unii au acum mâinile murdare de sânge. Reîntâlnirea cu aceştia este un prilej de‑a evoca anii fericiţi ai tinereţii, dar şi alegerile făcute de fiecare de‑a lungul vieţii. Loialitatea, identitatea şi ciocnirea culturilor şi a credinţelor se află în centrul acestui roman mult aşteptat al colosului literar franco‑libanez Amin Maalouf.

„E ca şi când aș fi ghidat cu blândeţe printre scrieri, filme, muzică, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva îmi atinge uşor, dar insistent, tâmplele cu palma, cum îndrumi o pisică spre vasul cu mâncare sau apă, îmi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt însă teribile îndemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabilă ca de un tunet. Mi se impune ce să citesc, ce să ascult, dar de atâtea porunci (cele câteva trilioane scrise pe plăcile de piatră), de atâtea afurisite porunci pe secundă nu pot decât să-ncremenesc, deşi niciuna nu-mi spune «încremeneşte!» Lumea e ţăndări şi aşchii, fiecare indescriptibilă geometric, şi care nu se-mbină, fiindcă cele mai multe sunt din materie-ntunecată. Iar dacă nu se-mbină-n mintea mea, nu se-mbină nici în scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai există. Mai există doar tristeţea mea de pe altă lume. «Arată-mi slava Ta!» am strigat, şi El m-a pus într-o crestătură în stâncă. Naşterea mea n-am putut-o vedea, căci nu poate omul să-şi vadă naşterea şi să trăiască. A trecut pe lângă mine copilăria mea, şi slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenţa, şi slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii bărbăţiei mele, şi slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit bătrâneţea, urmată de un susur blând. A urmat noaptea fără sfârşit.“

„Această femeie a stat lângă mine și m-a ajutat atunci când țara mea se afla în război. Nu există umilință sau măreție când este vorba de iubire. Nu există diferență de rang între inimile a două femei. Nu ar trebui să fie. Loïe Fuller mi-a dăruit inima ei atunci când toți mă abandonaseră. A pribegit din oraș în oraș atunci când poporul meu avea nevoie de hrană și muniții. A fost alături de mine atunci când stăteam cu spatele la zid, a cutreierat toată America pentru a obține ajutor pentru mine… Vreau ca lumea să știe că Loïe Fuller mi-a oferit inima ei în vremuri de durere și deznădejde.“ — REGINA MARIA A ROMÂNIEI

„Printre numeroasele relații personale ale reginei Maria, care cuprindeau tot spectrul social, de la capete încoronate până la oameni de rând, prietenia «improbabilă» cu dansatoarea Loïe Fuller ocupă un loc aparte.

Variile monografii și studii dedicate fiecăreia amintesc prietenia lor, dar de regulă numai ca o glosă biografică, prețuită pentru latura senzațională și anecdotică ori tratată în tiparele favoritismului regal. Până acum nu s-a scris nici un studiu care să exploreze această prietenie în toată complexitatea ei, să-i urmărească suișurile și coborâșurile, momentele de intimitate și conflict, temele de dialog și dispută, efectele și implicațiile pentru ambele protagoniste și mediile lor.

Celebra La Fuller a influențat atât imaginea publică a reginei în diferite contexte, cât și evoluția ei ca prozatoare, scenaristă de film, memorialistă și jurnalistă, chiar colecționară de artă. Ani de-a rândul i-a fost reginei admiratoare înflăcărată, parteneră de discuție, confidentă și consolatoare în clipele grele și, totodată, o îndrumătoare neobosită, de multe ori autoritară și prea adesea pisăloagă… După cum s-a dovedit, prietenia cu Loïe a rezistat la multe turbulențe și furtuni, susținută fiind de optimismul solar al reginei.“ — STANCA SCHOLZ-CIONCA

Traducere, tabel cronologic, introducere și note de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

„Visul meu era să pot scrie aidoma lui Tacitus.“ — PROUST

„Tacitus întruchipează idealul de istoric-filozof.“ — GIBBON

„Tacitus prescurtează totul pentru că vede totul.“ — MONTESQUIEU

Istoriile lui Tacitus ne înfățișează povestea zbuciumată a anului celor patru împărați, apoi evenimentele de la începutul dinastiei flaviene, sfârșindu-se cu asediul Ierusalimului. Volumul este precedat de Anale, cuprinzând istoria Romei din vremea domniilor lui Tiberius, Claudius și Nero.

GAIUS (PUBLIUS) CORNELIUS TACITUS (c. 55–117), istoric și om politic roman. A devenit faimos în calitate de orator (cognomenul său, Tacitus, subliniază cu ironie această calitate), iar în cariera politică a avut o ascensiune rapidă: în 88 a fost numit praetor, iar în 97, consul. După o absență de câțiva ani din viața publică, perioadă în care a scris cele două opere istorice importante – Annales și Historiae (Anale și Istorii) –, în 112 a primit cea mai importantă funcție civilă, aceea de proconsul al provinciei Asiae (Anatolia de azi).

Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie.

În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo găsește o carte uitată într-un vagon de metrou. În vreme ce viața din capitala Japoniei i se pare tot mai apăsătoare, Flo este cucerită de personajele din paginile romanului: bătrâna Ayako, care deține o cafenea în Onomichi, și nepotul ei, Kyo. Urmând firul poveștii celor doi, Flo se regăsește în frământările lui Kyo legate de viitorul său incert, dar și în dilemele bătrânei Ayako, care încearcă să se elibereze de o vină din trecut. Ritmul romanului, pe care Flo se hotărăște să-l traducă în engleză, îi jalonează trăirile: în timp ce relația dintre bunică și nepot se întărește, iar tensiunile lor lăuntrice se domolesc, Flo își depășește, la rândul ei, angoasele și-și recâștigă, încet, încet, echilibrul interior. Patru anotimpuri în Japonia explorează cu delicatețe tainele vieții și legăturile care ne definesc cu adevărat.

„Surprinzător de emoționant. O enigmă postmodernă, dar totodată o poveste care fascinează și emoționează. Fiecare va regăsi aici ceva pe gustul său.“ — The Times

„Nick Bradley creează un roman tulburător, discret și profund, plin de iubire, dar și de pierdere.“ — The Observer

„Proză fluentă, care te face să citești pagină după pagină. În limpezimea sa, stilul scriiturii este asemănător cu cel al lui Haruki Murakami și Banana Yoshimoto. [...] Bradley ne oferă o percepție autentică a locului, surprinzând intimitățile parohiale și ritmul vieții de zi cu zi dintr-un mic oraș rural japonez.“ — Literary Review

„E ca şi când aș fi ghidat cu blândeţe printre scrieri, filme, muzică, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva îmi atinge uşor, dar insistent, tâmplele cu palma, cum îndrumi o pisică spre vasul cu mâncare sau apă, îmi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt însă teribile îndemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabilă ca de un tunet. Mi se impune ce să citesc, ce să ascult, dar de atâtea porunci (cele câteva trilioane scrise pe plăcile de piatră), de atâtea afurisite porunci pe secundă nu pot decât să-ncremenesc, deşi niciuna nu-mi spune «încremeneşte!» Lumea e ţăndări şi aşchii, fiecare indescriptibilă geometric, şi care nu se-mbină, fiindcă cele mai multe sunt din materie-ntunecată. Iar dacă nu se-mbină-n mintea mea, nu se-mbină nici în scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai există. Mai există doar tristeţea mea de pe altă lume.

«Arată-mi slava Ta!» am strigat, şi El m-a pus într-o crestătură în stâncă. Naşterea mea n-am putut-o vedea, căci nu poate omul să-şi vadă naşterea şi să trăiască. A trecut pe lângă mine copilăria mea, şi slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenţa, şi slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii bărbăţiei mele, şi slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit bătrâneţea, urmată de un susur blând. A urmat noaptea fără sfârşit.“

„Prin felul în care scrie, descrie și e la curent cu tot ce se întâmplă pe plan cultural, Carmen e în miezul vieţii, își conduce destinul și-l depășește. O viaţă care acum s-a coagulat într-o carte care trebuie citită fără a ne lăsa influenţaţi de compasiune sau de prejudecăţi. E o poveste în care ne emoţionează curajul și seninătatea și în care ar fi bine să ne putem regăsi cu toţii.“ — MAIA MORGENSTERN

„Avem nevoie de modele. Între aceste coperte veţi găsi unul. Un spirit care și-a luat revanșa faţă de trup. Care și-a învins carnea. Un suflet frumos care are nevoie, ca noi toţi, de iubire, dar care are și puterea de a oferi atâta IUBIRE, încât nu poţi să fii decât recunoscător. Carmen Vasilescu și-a construit aripi de Frumos, de Lumină, de Iubire și a evadat din trupul firav. Ea este o Învingătoare. Citiţi această carte! Veţi descoperi un om puternic, frumos și luminos. Ce bine că există oameni ca tine, Carmen!“ — OANA PELLEA

Thomas Bourgeron este unul dintre savanții de primă mărime care au descifrat bazele genetice ale autismului. Descoperirile recente realizate de echipa sa de la Institutul Pasteur stau în centrul unei noi abordări a problemelor ridicate de autism.

Numai o abordare științifică, bazată pe studii ample și dovezi clare, ne poate ghida în explorarea unor metode mai precise și în îmbunătățirea celor existente. Iar această abordare trebuie să fie integrativă, profund empatică și orientată spre instrumentele practice, concrete la care putem apela pentru a veni în sprijinul persoanelor cu autism.

Deși determinată genetic, dizabilitatea gravă asociată autismului nu este întotdeauna o fatalitate, spune una dintre tezele acestei cărțți. Mediul, prin care înțelegem toți factorii non-genetici, inclusiv ansamblul intervențiilor terapeutice, contribuie semnificativ la creșterea calității vieții persoanelor cu autism.

„O sinteză precisă, subtilă și accesibilă a cunoștințelor despre această tulburare complexă, la care se adaugă un crez: «Să abordăm autismul respectând demersul științific și evitând ideologia».“ — Le Monde

„Cum ajungi la muzica bună? Cum alegi informația din carul cu fân? Ai timp să asculți zilnic suficient cât să rămâi cu ceva care să te miște, să te conecteze cu prezentul și să conțină calitățile pe care muzica le-a arătat dintotdeauna? Am ajuns să ascultăm prea multă muzică, peste tot?

Un cunoscător – un specialist – se poate ocupa de sănătatea corpului tău, de cultura ta, de instalația electrică, de plantele tale sau de nedumeririle tale trecute prin suflet. Te ajută să alegi, dar nu o face pentru tine. Și cred că e la fel de important să existe cineva care să te ajute să alegi ce muzică să asculți, să-ți deschidă apetitul sau să-ți spună mai multe despre ceea ce ai ascultat deja. Biblioteca ta e plină de cărți și discuri alese de tine, dar o bună parte dintre ele au fost alese în urma unor recomandări. Poate că această carte îți va îmbogăți colecția.“ — BERTI BARBERA

„Am avut plăcerea să citesc în avanpremieră câteva capitole din ceea ce a devenit acum o carte. Mă bucur că Berti Barbera, îndrăgostit iremediabil de muzica bună de orice gen, ne prezintă aici albume și artiști, cu entuziasmul lui efervescent. Sper să vă molipsească!“ — ALEXANDRU ANDRIEȘ

„Berti a ales lucrări semnificative din istoria muzicii rock, despre care ne povestește cu multă dăruire, pasiune și admirație. Dar ne povestește nu numai despre aceste capodopere, ci și despre geneza lor, prin minibiografii ale celor care le-au creat, demonstrând că are un bagaj imens de cunoștințe. Capitolele cărții ar putea fi și adevărate sinopsisuri, care să inspire creații noi. Ascultă și dă mai departe! reușește să ne catapulteze din realitatea banală în lumea fantastică a creațiilor muzicale ale unor monștri sacri.“ — JOSEF KAPPL

Ilustrații de Ana Alfianu

Magice, somptuoase și rafinate, poveștile lui Oscar Wilde au fost scrise, după cum mărturisea el însuși, „pentru copii și pentru cei care și-au păstrat nealterată capacitatea de a se minuna și a se bucura copilărește“.

La peste un secol de la apariție, aceste pagini pline de farmec, de umor subtil și de poezia vieții de zi cu zi așteaptă o nouă generație de cititori care să pătrundă în atmosfera lor fabuloasă și să descopere valoroasele lecții de viață oferite cu discreție și cu o profundă înțelegere a naturii umane.

Omul a fost dintotdeauna fascinat de spectacolul cerului nocturn, interpretându-l, la început, în sens mitologic. Treptat însă, mitologia a lăsat locul științei, observațiile astronomice s-au perfecționat, iar fizica a oferit explicații care unificau fenomenele din cer cu cele de pe Pământ, așa încât am ajuns la o înțelegere tot mai cuprinzătoare și mai precisă a universului. Cartea lui Zack Scott, minunat ilustrată și bogat documentată, ne poartă în spațiu din vecinătatea noastră cosmică, a sistemului solar, spre alte stele și alte galaxii, iar în timp, din prezent spre originea universului și spre posibilele lui destine, prezentând totodată intuitiv teoriile și metodele noastre de investigare a cosmosului.

Primul Război Mondial a schimbat radical destinele statelor Europei Centrale și de Est. Pentru România Mare, care devenise un stat cu o suprafață geografică mult lărgită și o populație etnică mult mai diversă, perioada interbelică a însemnat o epocă de transformări profunde în societate, în aparatul administrativ, dar și în mentalul colectiv.

Noul stat unitar român a fost pus în fața unei serii de provocări politice, administrative, financiare, educaționale și religioase dificile, care vor marca decisiv dezvoltarea sa pe termen lung. Studiile reunite în acest volum, scrise de specialiști în istoria României și Europei interbelice, analizează fațetele diverse ale procesului de modernizare: atitudinea elitelor românești cu privire la noua organizare statală, unificarea unor sisteme legislative diferite specifice fiecărei regiuni a țării, problemele interconfesionale și relațiile interetnice.

Un roman febril și matur, cu un lirism exuberant, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric confirmă originalitatea unei autoare de neegalat. Este câștigător al Premiului Lletra d'Or în 2024 și tradus în peste 30 de țări.

În inima munților Guilleries, în Catalonia, se află ferma izolată Mas Clavell, acolo unde o femeie de-o vârstă cu veacul zace pe patul de moarte, iar timpul se răsucește ca o incantație. În jurul fermei, munții ascund dezertori, lupi, fantome și demoni. Totul începe cu Joana, stăpâna casei, care, flămândă de dragoste și de dorința de a avea un fiu, îl invocă pe diavol. De-a lungul unei singure zile, din zori și până la căderea nopții, poveștile femeilor care au trăit, iubit și născut în casa Clavell curg ca dintr-o rană veche. Explorând tema pactului cu diavolul, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric transformă urâtul și grotescul în extaz și frumusețe, destrămând vălurile subțiri dintre lumi.

„O măiestrie uluitoare. O demonstrație literară copleșitoare.“ — La Vanguardia

„Un mozaic de jovialitate, umor, viziune vitalistă și joc scatologic, o farsă carnavalescă. […] Nu mai puțin impresionantă este abilitatea Irenei Solà de a distribui firele infinite ale poveștilor pe care le deșiră fără să piardă nici unul și fără ca vreunul să rămână fără concluzie.“ — El País

În anul 2000, Mario Vargas Llosa a publicat unul dintre cele mai de impact și mai ambițioase romane ale sale, Sărbătoarea Țapului, întorcându-se astfel la o temă predilectă: puterea politică, exercitarea ei autoritară și cicatricile pe care le lasă asupra societăților și indivizilor. La un sfert de secol de la apariție, cartea este mai mult ca niciodată o lectură esențială pentru înțelegerea mecanismelor dictaturii, a memoriei istorice și a complexității traumelor în regimurile totalitare. Romanul a fost dramatizat în 2003, ecranizat în 2005 și a stat la baza unui serial de televiziune din 2014. În 2013, în urma unui sondaj realizat de publicația spaniolă ABC, Sărbătoarea Țapului a fost declarat cel mai bun roman de limbă spaniolă al secolului XXI.

„Am scris Sărbătoarea Țapului gândindu-mă, în principal, la Trujillo, dar și la toate dictaturile, care au multe în comun. Există un numitor comun în sistemele totalitare, astfel că am profitat și de experiența regimului lui Odría, pe care eu o avusesem în Peru, și de ceea ce știam despre celelalte dictaturi din acei ani: a lui Somoza în Nicaragua, a lui Pérez Jiménez în Venezuela, a lui Rojas Pinilla în Columbia și a lui Perón în Argentina. În epoca aceea, toate țările latino-americane – singurele excepții au fost Costa Rica, Chile, Uruguay – au avut dictaturi. Am vrut ca romanul meu să sintetizeze experiența de caudillo și să arate cum acești oameni puternici expropriază total suveranitatea națională, ca să și-o asume cu titlu personal.“ — MARIO VARGAS LLOSA

De ce visăm? Ce înseamnă toate aceste evadări din lumea posibilă, în care se exprimă dorințele și spaimele noastre cele mai mari, în care ne întâlnim cu ființe fantastice sau cu cei dragi care ne-au părăsit, în care putem să cucerim lumea și să facem minuni?

Citind această carte, înțelegem cât de importante au fost visele pentru civilizațiile antice, care le așezau în centrul cunoașterii de sine și al vieții politice, și ne minunăm de unele dintre cele mai bine documentate exemple de profeții onirice păstrate de culturile amerindiene. De la ipoteza potrivit căreia visele de fapt nu există și până la crearea unor dispozitive de ultimă oră care nu doar că dovedesc contrariul, ci le pot și înregistra pentru a fi vizionate ulterior, explorăm aici progresele neuroștiințelor, biochimiei și psihologiei contemporane în ceea ce privește legăturile dintre somn, vise și învățare.

Folosind informații din istorie, antropologie, psihanaliză și literatură, precum și cele mai recente descoperiri științifice, renumitul neurocercetător Sidarta Ribeiro ne propune un adevărat tratat despre știința și istoria viselor.

„Ce poți face odată ce ai ajuns să stăpânești intrarea în visul lucid? Aproape orice. Să reîntâlnești persoane dragi, să trăiești o mare iubire sau aventuri periculoase, să călătorești la marginile universului imaginat, să practici manevre care sunt riscante în viața reală și să-ți îndeplinești liber dorințele fără vinovăție sau obstacole…

În locul unui program comportamental înnăscut, poate că multe dintre visele care sunt comune diferitelor culturi reflectă doar similitudinea fundamentală a experiențelor umane de pe întreaga planetă. Mama, tatăl, bătrânul înțelept, creația, potopul – sunt narațiuni și personaje omniprezente în istoria noastră. Modul cum trăim ne determină visele, iar jaloanele cele mai importante sunt pretutindeni aceleași: naștere, pubertate, sexualitate, procreație, luptă, boală și moarte.“ — SIDARTA RIBEIRO

Preocupat de noile războaie culturale purtate în universități, în școli, la locul de muncă, pe rețelele de socializare și în mass-media, celebrul comentator politic Douglas Murray examinează câteva teme centrale ale dezbaterii actuale: orientarea sexuală, feminismul, rasa și identitatea trans. În lumea postmodernă, ne spune el, în care aproape toate marile narațiuni s-au prăbușit, „interpretarea lumii din perspectiva «dreptăţii sociale», a «politicii grupurilor identitare» şi a «intersecţionalismului» este probabil cel mai în­drăzneţ şi mai cuprinzător efort de a crea o nouă ideologie de la încheierea Războiului Rece…“ Ceea ce a început ca o campanie legitimă pentru drepturile omului a ajuns prin exagerare, distorsionare, manipulare la excese care amplifică problemele, reconfigurând relațiile de putere din societate.

„Fie că suntem sau nu de acord cu el, Douglas Murray este unul dintre cei mai importanți intelectuali publici de astăzi.“ — BERNARD-HENRY LÉVY

„O lucrare foarte importantă, ușor de citit, bine scrisă.“ — National Review

„Murray trece dincolo de incoerența derutantă a vorbăriei despre dreptatea socială pentru a spune elocvent ceea ce credem 95% dintre noi, dar ne temem s-o spunem cu voce tare.“ — National Post

„Un ghid foarte inteligent al epocii războinicului dreptății sociale.“  — The Daily Telegraph

Cine este Anticristul? Timp de două milenii, această întrebare a bântuit imaginația creștinilor. Văzut ca Răul suprem întrupat, fiul Satanei, el era așteptat să apară la sfârșitul lumii – care, pentru primii creștini, era iminent – pentru a-i persecuta pe credincioși, uzurpând locul lui Cristos. A-l recunoaște, pe temeiul Scripturilor, era o datorie esențială pentru a evita amăgirea.

Philip C. Almond ne invită într-o călătorie captivantă prin istoria complexă a acestei figuri enigmatice, pornind de la Scriptură și ajungând până la Napoleon și la epoca modernă. Anticristul e un coșmar care a depășit granițele religiei creștine, pătrunzând nu doar în islam și iudaism, ci și în imaginarul cultural universal, de vreme ce îl regăsim în artă, politică, filozofie, literatură și chiar în cinematografie.

Oferind o perspectivă academică solidă, însă scris într-un stil simplu și atrăgător, volumul este esențial pentru oricine dorește să înțeleagă figura cea mai persistentă și mai adaptabilă din istoria Occidentului. Mai mult, Anticristul este o invitație la reflecție asupra modului în care așteptarea Răului suprem, anticipat de nenumărate manifestări parțiale, a modelat cultura și civilizația europeană, și nu numai, timp de două milenii.

„O carte fascinantă, antrenantă și limpede, iar autorul nu lasă nici o piatră neîntoarsă; probabil e ultimul cuvânt despre acest subiect.“ — JOHN SAXBEE, Church Times

Prefață de Dinu Flămând

„Într-o schiță de prefață compusă pentru opera lui heteronimică, Pessoa însuși stabilea o comparație între Baronul de Teive, Bernardo Soares și Álvaro de Campos, acesta din urmă fiind cel mai expansiv și mai revoltat heteronim din familie. Tustrei ne apar ca inadaptați la viața reală, dar avizi să producă fragmente, texte, literatură – adică o «operă», fie ea și precară. Or iată că Baronul de Teive se sinucide, convins că «arta superioară» a devenit imposibilă, sau conștient de faptul că el este un «infertil». Să înțelegem oare că acea «artă superioară» trebuie să se concretizeze într-un opus organic, rivalizând cu capodoperele tradiției, adică mai mult decât o sumă de fragmente disparate? Implicit este pus în cauză statutul creației pessoane în ansamblul ei. Baronul insinuează astfel că Pessoa nu s-ar ridica la înălțimea exigenței absolute. Poate ar trebui să-și ardă și el manuscrisele, să-și teatralizeze apoi sinuciderea în decorul atemporal al unei arene romane, înconjurat de stele, împlântându-și daga în piept, indiferent dacă Cezarul, sau Cititorul, l-ar grația sau nu.“ — DINU FLĂMÂND

Rememorare a unei aventuri de o vară cu un celebru actor, elegie a tinereții pierdute și elogiu al maturității și al celei de-a doua șanse, romanul O vară doar pentru noi explorează, în inconfundabilul stil atent și delicat al lui Ann Patchett, iubirea: pasiunile (și greșelile) de tinerețe, afecțiunea durabilă și înțeleaptă a unei căsnicii împlinite, indelebila legătură dintre părinți și copii.

„Inteligent și reflexiv, romanul consolidează statutul de mare scriitoare al lui Ann Patchett.“ — Kirkus Reviews

N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce me­reu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.

MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Citiți această capodoperă. Veți atinge cu degetul adevărul lumii.” Le Monde

Fotografia de pe copertă: pistol cu cremene, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marea Britanie (detaliu), Muzeul Metropolitan de Artă, New York