Noutăți

Misu Munteanu • Mihai Diaconescu • Dorin Liviu Zaharia • Hippie • Florian „Motu” Pittis • Nicu Vladimir • Mircea Florian • Mircea Vintila • Doru Stanculescu • Sorin Minghiat • Valeriu Sterian • Nicu Alifantis • Adrian „Puiu” Ivanitchi • Mircea Bodolan • Marcela Saftiuc • Adriana Ausch • Zoia Alecu • Anda Calugareanu • Erika Jozsa si Karoly Horvath • Pro Musica • Eugen Eliu • Mircea Baniciu • Horia Stoicanu • Evandro Rossetti • Valeriu Mircea Popa si Dan Oprina • Dan Chebac • Benedict Popescu • Horatiu „Bebe” Paraschivescu • Cenaclul Flacara • Dan Andrei Aldea

Primul care s-a aplecat asupra folclorului şi a structurilor populare el a fost. Ideile sale s-au dezvoltat până la stadiul de concept... Toate spectacolele ulterioare, hippy, au fost începute de el şi de OLYMPIC ’64, dar şi cu alte trupe, individuale. Avea informaţii din foarte multe domenii, a-nceput studii la mai multe facultăţi, neterminând nici una; un individ de o valoare, gândire şi simţire extraordinare. Orice tip care îl cunoştea era marcat de el, ideile îi curgeau. Dorin Liviu Zaharia a compus muzica mai multor filme artistice cu rezonanţă, începând cu „Nunta de piatră”, realizat de Piţa şi Veroiu în 1972. El şi apare acolo, enigmatic ca în istoria însuşi rockului, lângă patefonul pe care l-a adus la nuntă; comparaţia cu Syd Barrett de la PINK FLOYD e imediată… Ce să mai zic, mi-a fost prieten bun şi am trecut prin multe împreună... (...) A fost un vârf al generaţiei lui, gândind mai repede decât toţi cei din preajma sa. Cu OLYMPIC ’64 s-a lansat în plină „Beatlemanie”, nu ca alţii după. Cântau ca PINK FLOYD înainte ca aceştia să apară, făceau spectacole de muzică şi poezie înainte de Jim Morrison şi DOORS. Florian Pittiș ...Acest talent fabulos, cuprins cât se poate de limpede, de sălbatic şi halucinant de nebunia divină a vechilor magicieni. Poet, compozitor, simfonist, desenator, povestitor, actor, anarhist, patriot, mistic yoghin şi credincios ortodox, amestec de suprarealism, onirism, budism, rock haiducesc, underground, numerologie şi tot ce furia lui turbionară putea absorbi în frenezia demoniei sale angelice... Dan C. Mihăilescu

Fusese siluită țara asta, de toți care s-au aplecat asupra ei. Din goana calului și strânsul arcului, din vârful suliței și latul spadei. De cei ce-au fost în trecere și de cei ce-au vrut să rămână. I-a primit țara asta pe toți și n-a scuipat pe niciunul. I-a îmbrățișat și n-a pus întrebări. I-a așteptat și le-a întins masa, înainte ca ea să existe sau ei să ceară. I-a ascultat pe toți și i-au spus ce-aveau pe suflet. Păcatele lumii se prăvăleau asupra ei, și sufletul gemea sub ele. Caravana deșertăciunii o aducea la gura cortului și ea trebuia să vină și să deshame caii. Vorbeau toate limbile pământului, și ea îi înțelegea pe toți. Tăcea mereu, și când îndrăznea să grăiască, îi poftea în câmpiile mănoase și la umbră de copac. Așa fusese mereu, așa avea să fie întotdeauna. Poporul cel mai ușor de guvernat, cea mai docilă națiune, cea mai cuminte populație. Ca trestia bătută de vânt a rezistat urgiilor. Istoria a trecut peste ea, fără să o contamineze. Cea mai veche țară fără de poveste din lume.

Adevărata carte despre Maiorescu se va scrie după apariţia seriei de Opere şi de Jurnal şi Epistolar, după ce vor dispărea prejudecăţile privind omul şi scriitorul ori înţelegerile simpliste care au dus la imagini voit ori nevoit caricaturate. Atunci personalitatea marelui critic va putea fi privită în dimensiunea ei reală. Pînă acum el a fost, de regulă, judecat după antume (cele trei volume de Critice, scrieri limitate cantitativ, ceea ce l-a făcut pe E. Lovinescu să afirme că a produs „puţin”), deci simplificator. Publicarea integrală a operei lui Maiorescu (şi să nu se uite că el a pus mare preţ pe textele „de familie”, scrisori, însemnări, aforisme, unde a vrut să fie autentic), va completa imaginea lui Maiorescu, pe care autorul şi-a dorit-o pentru posteritate. Criticile erau scrieri ale „prezentului”. În ceea ce ne priveşte, am interpretat spiritualitatea autorului din mai multe perspective, dorind să tulburăm clişeul instaurat de tradiţie. Dacă lectorul a receptat cum dorim acest lucru, aceasta este pentru bucuria lui intelectuală; dacă nu, înseamnă că buna noastră intenţie a eşuat. Oricum ar fi, la despărţirea de Maiorescu, trebuie să reamintesc fraza din Eminescu şi poeziile lui. Acolo Criticul profetizează că poezia secolului al XX-lea va fi „punctul de plecare pentru toată dezvoltarea cugetării româneşti”. Este o cugetare pentru Poet, dar şi pentru Criticul Maiorescu; „cugetarea” critică a secolului nostru îi poartă însemnele. Casa Academiei, Mănăstirea Neamţ, 1985 PETRU URSACHE

Sceptic, solipsist, platonist, realist, logicist, anti-realist, formalist, intuiționist, constructivist etc., etc.... Wittgenstein a neglijat toate aceste etichete, curente, orientari, vizând deschis neajunsurile tuturora, reliefând punctele lor labe, fara sa adere explicit la vreuna din ele, caci nu în astfel de opțiuni consta filosofia autentica, libera, creatoare. Atunci cum sa-i spunem filosofiei sale? Nici logicista, nici formalista, nici holista? Poate fi o filosofie nici realista-nici antirealista? Daca logica elementara ne spune ca nu, filofia ne spune ca DA! Dar cum sa numim o astfel de filosofie? Pur si simplu, wittgensteiniana! Wittgenstein descopera și demasca supoziții și situații filosice non-necesare, ipotetice, false, gasindu-și propriul drum bântuit de puterea absurdului. Pe timp de razboi asumându-și o cunoaștere nesatisfacuta, iar pe timp de pace, inconsistenta jocurilor de limbaj. Un filosof antidogmatic, necanonic, inclasificabil. Wittgenstein! (Autorul)

Olivia Grecea este, în peisajul teatrului tânăr de azi, o prezență aparte. E, în același timp, un teatrolog cu o foarte solidă pregătire teoretică și aplicativă, dar și un regizor de perspectivă, cu o voce personală. Această rară combinație de acribie cercetătoare, perspectivă teoretică lucidă și entuziasm creator se regăsește și în paginile cărții de față: Teatrul devised. Utopie, instrument și teatru politic e nu doar rodul împlinit al câtorva ani buni de muncă asiduă, ci și o panoramă critică asupra fenomenului teatral contemporan. Autoarea sintetizează principalele schimbări de natură filozofică, organizațională, teoretică și de praxis artistic ce s-au acumulat în jurul creației teatrale colective în ultimele decenii. Ca aplicație de tip practice-as research ne este oferit, însă, și un capitol autoscopic, centrat pe proiectul personal al autoarei: Istorie subiectivă a fragilității, spectacol produs de Reactorul clujean. În întregul său, cartea Oliviei Grecea oferă cititorului interesat de fenomenul teatral o experiență de lectură revelatorie și atașantă, mărturisind printre rânduri dedicația și entuziasmul cu care a fost parcurs întregul proces de cercetare și elaborare cu privire la acest subiect de mare actualitate. Miruna Runcan

Un model semiotic al cunoașterii este un model extins, el poate să explice ce este cunoașterea, atât la nivel zoologic,cît și antropologic, atât individual-gnoseologic, cât si colectiv-epistemologic. Plecând de la semn - în esență o relație, mai precis o relație de semnificare, putem vedea că modul de a fi în lume, atât al nostru, cât și al celorlalte viețuitoare, se manifestă prin semn, prin ceea ce semnifică lumea penru noi sau pentru celelalte ființe vii. Dacă restul viețuitoarelor trăiesc in monada Umwelt-ului lor, fără să conștientizeze că ea are limite si că există o diferență între Obiectul Imediat si Obiectul Dinamic al experienței lor, omul a conștientizat aceste limite si existența uneii relații de semnificare. Pe această relație de semnificare în care se află cu tot ce-l inconjoară, a extras-o si a folosit-o pentru a-si construi Lebenswelt-ul, pentru a elabora cel mai complex sistem de semne, limbaDin acest motiv limba este mai întâi un sistem de modelare ce are ca scop adaptarea si cunoașterea lumii si,apoi, comunicarea.. Ceea ce am urmărit noi în acest demers a fost tocmai identificarea acestor elemente prin care se poate fomula acest model semiotic al cunoașterii.

Da, e criză, dar noi avem sămânţa veşniciei, să stăm în alb de nea în noaptea privegherii, să alegem bobul crestat cu „Tatăl nostru” şi El va da cunună anului ce vine, cu ploi line, cu ape ce-l fac să rodească însutit. Ana a reuşit să înmulţească bobul uscat cu căldura apei din lacrima pocăinţei, nici nouă nu ne este străină: rugaţi-L pe Cel ce s-a născut din năstrapa rodirii Sale, să lumineze acest veac pentru ca toţi să vadă sensul eshatologic al existenţei, unicul sens, care nu se măsoară în lichidităţi, ci în smerenie, răbdare, ascultare şi priveghere pentru toţi cei care şi-au închis urechile lor şi nu mai aud nici susurul de sus, dar acum nici zornăitul de jos. Să ne rugăm ca lumea să dobândească oameni şi nu „dominus ac deus”. Caut un om, ce frumos! Iată, se găteşte peştera, ieslea îşi schimbă paiele şi ei îşi îngrămădesc ziduri. Fiţi buni! Rugăciunea trece peste ziduri şi dacă e multă le dărâmă şi acesta este sensul existenţei noastre: să ne rugăm ca sfârşitul să nu ne găsească dormind, ci priveghind şi cântând Celui care atunci când e de trebuinţă şi spre mântuire, ne trimite pâine din cer şi apă din stâncă seacă, nu făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii – Hristos – sensul existenței tuturor

Într-un apartament din cartierul Montmartre al Parisului, Michelle Nezhinska, soția lui Octavian Anghel și Laurette, fiica lor, pregătesc bagajele. Adună lucrurile necesare pentru călătorie și le aranjează cu grijă în valiză. Octavian Anghel formează un număr de telefon și iese la balcon în așteptarea răspunsului. În perspectivă, sus pe colină, se vede impozanta Bazilica Sacré–Coeur. Forfotă în redacția unei televiziuni. Sună telefonul. Laurențiu se apropie, ridică receptorul. Aude o voce, care repetă de câteva ori: Alo! — Da-da! Vorbiți, vă rog! Vă aud bine! — Alo, Chișinău? — Da-da! Chișinău, vorbiți! — Bună ziua! De la Paris vă telefonez! Pot vorbi cu domnul Laurențiu Armașu? Convorbirea celor doi este interceptată de Enciu – circa 40 de ani – un angajat al Serviciului de Informații și Securitate, dintr-un cabinet amenajat cu tehnică specială. „Da-da! Eu sunt! Octavian, tu ești? (vocea dispare, un amestec de sunete în receptor…): “Alo! Alo! Te aud bine, Octavian, sunt eu, Laurențiu, nepotul tău!” „Laurențiu, ce faci? Ce se aude acolo pe la voi?” “Ce să se audă, își fac ăștia de cap! Au reintrodus cenzura la televiziune, în presa scrisă, își pun peste tot oamenii lor… Avem senzația că ne-am întors în epoca sovietică!” (Enciu, cel care interceptează convorbirea, surâde cinic)

Fii intelept ca sa fii fericit! Multi oameni isi inchipuie ca multumirea si fericirea – si ma rog, cine nu tanjeste dupa ele! – ar consta in lux, in fast si in stralucirea exterioara. Dar eu socotesc ca a nu avea nevoie de nimic, e divin. A avea nevoie de cat mai putin e cel mai aproape de divin. Si ce este cel mai aproape de divin e si cel mai aproape de omul cel mai bun. Cetatea Virtutii este Cetatea Ratiunii Divine. Caci numai instituind Ratiunea ca Norma a Fericirii, in cetate vor domni cei cu adevarat bogati, nu in bani, ci in ceea ce trebuie sa fie bogat omul fericit: intr-o viata buna si rationala. - Socrate

Copile drag, aceasta nu este o car­te obişnuită. Este o carte de rugă­ciuni pentru copiii creştini ortodocşi care se adresează lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinților și Îngerului păzitor.

Ne putem ruga oriunde: pe stradă, acasă sau la şcoală, putem vorbi cu Dumnezeu în singurătate, dar cea mai binecuvântată este rugăciunea săvârşită în biserica Domnului. Să nu uităm însă că Dumnezeu primeşte rugăciunea noastră când este rostită din toată inima.

Să nu te mâhneşti atunci când nu‑ţi reuşeşte ceva în viaţă, aşa cum ţi‑ai dori. Învaţă să primeşti cu mulţumire tot ce îţi dă Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile tale. El ştie mai bine de ce ai tu nevoie, de aceea nu toate rugăciunile şi dorinţele tale se împlinesc. Iar dacă rugăciunea ta se împlineşte, nu uita să‑I mulţumeşti în gând și faptă lui Dumnezeu pentru mila Sa.

Volumului de față reunește — cu prilejul împlinirii în octombrie 2017 a 1230 de ani de la Sinodul VII Ecumenic — în traducerea și prezentarea diac. Ioan I. Ică jr piesele esențiale din dosarul teologic al celei de-a doua faze a disputelor despre icoane și venerarea lor din Bizanțul secolelor VIII–IX. În centru se află tratatele și scrisorile redactate în perioada 810–826 de sfântul Teodor Studitul (759–826), sufletul rezistenței față de a doua iconomahie bizantină. Revenirea controverselor a fost cu putință din pricina reținerii teologice a hotărârii Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din 787, care evita să dea un răspuns pe fond contestării dogmatice a icoanelor de către sinodul iconomah de la Hieria-Vlaherne din 757. Acest răspuns a venit abia între 815 și 826, când, din exil, cuviosul Teodor Studitul a oferit în sfârșit adevărata teologie ortodoxă a icoanelor și venerării lor cu toate distincțiile filozofice, fundamentările biblice și patristice și analizele teologice necesare.
La fel ca în cazul Sinodului I Ecumenic, al cărui sens nu poate fi înțeles corect decât prin scrierile sfântului Atanasie cel Mare, ca în cazul Sinodului II Ecumenic, care nu poate fi înțeles decât prin scrierile Părinților Capadocieni, sau în cazul Sinodului VI Ecumenic, a cărui hristologie nu poate fi asimilată fără scrierile sfântului Maxim Mărturisitorul, tot așa tratatele și scrisorile sfântului Teodor Studitul sunt indispensabile pentru corecta receptare a Sinodului VII Ecumenic și a tainei Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos, înscrisă pe fața Lui omenească, pecetea întregului parcurs al teologhisirii apostolice și patristice.

Cuprins
Dosarul unei rezistențe teologice — prolegomene istorice și teoretice (diac. Ioan I. Ică jr)
I. Icoanele în conflict dogmatic — împărați și sinoade
Prima iconomahie bizantină
Hotărârea dogmatică a sinodului iconomah de la Hieria-Vlaherne (8 august 754)
Triumful provizoriu al icoanelor
Actul al VII-lea cu hotărârea dogmatică a Sinodului VII Ecumenic de la Niceea (13 octombrie 787)
A doua iconomahie bizantină
Sinodul iconomah de la Sfânta Sofia (Constantinopol, aprilie 815)
Mihail II Amorianul către Ludovic cel Pios (10 aprilie 824)
II. Rezistența teologică față de a doua iconomahie bizantină — sfântul Teodor Studitul, polemici și scrisori (810–826)
Întâiul antiretic împotriva iconomahilor (815–816)
Antireticul II (815–816)
Antireticul III (815–816)
Șapte articole împotriva iconomahilor (815–826)
Câteva probleme puse iconomahilor (815–826)
Către Platon, părintele său duhovnicesc, despre închinarea veneratelor icoane (Epistola 57; 810–811)
Sinodului iconomah, în numele tuturor egumenilor (Epistola 71; aprilie 815)
Către frățiile sau tovărășiile risipite (Epistola 221; din 815–816)
Fiului Nicolae (Epistola 416; din 815–820)
Fiului Naucratie — dogmatică despre sfintele icoane (Epistola 380; din 818)
Fiului Naucratie — dogmatică despre închinarea la sfintele icoane (Epistola 409; din 818–819)
Monahului Nichita (Epistola 499; din 821–826)
Împăratului Mihail, în numele tuturor egumenilor (Epistola 429; începutul 821)
Lui Ioan Grămăticul (Epistola 492, din 821–826)
Lui Ioan Grămăticul (Epistola 528, din 821–826)
Lui Ioan Grămăticul (Epistola 546, din 821–826)
Monahului Teodor (Epistola 427, din 815–826)
Împăraților Mihail și Teofil (Epistola 532, din 826)
III. Fundamentul patristic
Grigorie al Nyssei, Epistolă către fratele său, Petru, despre diferența dintre ființă și ipostasă (379–381)
IV. Triumful constantinopolitan al icoanelor — triumful Ortodoxiei (2 martie 844)
Duminica și Sinodiconul Ortodoxiei
Împăratul la Liturghie la Sfânta Sofia
De Duminica Ortodoxiei — protocolul imperial
De Duminica Ortodoxiei — tipicul bisericesc
V. O receptare întârziată
Adrian al Romei către împărații Constantin și Irina (26 octombrie 785 — final)
Adrian al Romei către regele francilor, Carol (791)
Fotie al Constantinopolului, Enciclica către patriarhii răsăriteni (867 — final)
Sinodul Constantinopol IV (28 februarie 870)
Sinodul Constantinopol V (27 ianuarie 880)

Sfinții Părinți socotesc postul printre cele dintâi trude și virtuți ale creștinului. Postul, de-a lungul istoriei, a salvat chiar cetăți de la pieire, întorcând mânia lui Dumnezeu cea dreaptă pornită asupra lor.
Ce este însă postul și cum ar trebui să ne îndeletnicim cu această lucrare de temelie a mântuirii omului? Care este scopul lui? Cum să ne pregătim pentru el și care este măsura sa? Cum să deosebim postul cel adevărat de cel înșelător? Care este folosul postului și care sunt roadele sale?
La toate aceste întrebări ne răspunde în chip limpede îndrumarul duhovnicesc de față, ce cuprinde sfaturi despre post ale Sfinților Părinți celor din vechime și ale mai multor nevoitori ai zilelor noastre. Un îndrumar ce n-ar trebui să lipsească de la căpătâiul nici unui creștin de astăzi care e dornic să aibă întot­deauna la îndemână această armă plină de tărie, care, după cum ne învață Sfântul Efrem Sirul, „a închis gura leilor, făcutu-s-a maică a sănătăţii, e învăţător al tinerilor, podoabă a bătrânilor, bun însoţitor pe cale în călătorii, pace în casă, strajă și ocrotire a fecioriei, pricină a pocăinţei”, aducând bună izbândă rugăciunilor și cererilor noastre...

Împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine este un moment de neîntrecută însemnătate în viaţa fiecărui creştin, căci Domnul Însuşi spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. De aceea, orice ne ajută să ne pregătim aşa cum se cuvine pentru primirea Trupului şi Sângelui Domnului reprezintă un sprijin de mare preţ pentru oricine vrea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Dintre Sfinţii Părinţi, care sunt cei mai în măsură să ne călăuzească pe calea împărtăşirii celei spre mântuire, Sfântul Ioan Gură de Aur a lăsat, poate, cele mai multe scrieri privitoare la nevoile practice ale mirenilor, şi deosebita lui sensibilitate pentru problemele acestora face ca învăţăturile sale să fie dintre cele mai limpezi şi lesne de urmat şi pentru cei ce trăiesc în zilele noastre.
Cu claritate şi uşurinţă în rostire, părintele arhimandrit Vasilios Bacoianis a cuprins dumnezeieştile lui învăţături în această nouă carte a sa, la fel de ac­ce­sibilă ca cele pentru care l-au îndrăgit deja cititorii români: o carte pentru toată lumea, ce ne va ajuta în­tr-o dimensiune esenţială a vieţii noastre creştine.

Sămânța a tot răul e iubirea de sine. Ea zace chiar în străfundul inimii. Omul ar trebui să-şi trăiască viaţa spre folosul semenilor și să reverse asupra lor tot ce primește de la Dă­ruitorul – Dumnezeu. Acestea nu pot exista una fără alta: nu‑L poți iubi pe Dum­ne­zeu fără să‑ți iubești semenii, și nu poți să‑ți iubești semenii fără să‑L iubești pe Dumnezeu; tot așa, iubind pe Dumnezeu și pe aproapele, nu se poate să nu te jertfești pe tine pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele aproa­pe­lui. Dar când omul își întoarce fața de la Dumnezeu cu gândul, cu inima și cu dorința și, ca urmare, își întoarce fața și de la semeni, atunci el se oprește numai asu­pra sa, se pune pe sine deasupra tuturor, fără să‑i pese nici de legile lui Dumnezeu, nici de binele semenilor.
Iată rădăcina păcatului! Iată sămânța răului! Ea se ascunde adânc în măruntaiele inimii. Cres­când și cuprinzând în întregime străfundurile inimii, această sămânță iese din ea sub trei înfățișări, ca din trei trun­chiuri, pătrunse de pu­te­rea ei și încărcate de viața ei: a înălțării de sine, a lăcomiei și a iubirii de desfătări. Pri­ma îl obligă pe om să rostească în inima sa: „Cine este ca mine?!”; cea de‑a doua: „Pe toate vreau să le stăpânesc!”; iar a treia: „Vreau să trăiesc așa cum îmi place mie!” Îndepărtarea acestei semințe a răului atrage asupra noastră harul lui Dumnezeu, curățindu-ne de păcat și de roadele otrăvite ale acestuia, dăruindu-ne seninătatea și bucuria împăcării cu Dumnezeu și belșug de viață din izvorul cel nesecat al iubirii Lui.

Pe Pixi îl recunoașteți după căciulița roșie, tunica verde și cizmulițele roșii. Cel mai simpatic spiriduș are o mare poftă de aventură. Astăzi, ne prezintă povestea puișorilor Pip, Pedro și Pina.

Manualul este aprobat prin Ordinul nr. 1561 din 23.07.2007, în urma ultimei licitaţii organizate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii si este realizat in conformitate cu programa analitica aprobata de MEC.

Prin intermediul acestei carti, prezentam sfaturi practice care sa vina in sprijinul cultivatorilor de plante decorative, pentru ca stradaniile lor sa fie incununate de succes. Datorita modului sau de tratare, aceasta enciclopedie a plantelor decorative se adreseaza studentilor, cadrelor didactice, botanistilor, floricultorilor si tuturor celor care iubesc plantele, natura si frumosul.
 

 Enciclopedia plantelor decorative va fi elaborata in mai multe volume, in care se prezinta diverse specii arboricole, arbustive si erbacee din parcuri, gradini, sere si apartamente.

Cartea aceasta este un ghid adresat părinţilor şi educatorilor pentru ca ei să poată înţelege lumea adolescenţilor prin intermediul analizei grafologice. În adolescenţă apar schimbări decisive în corpul şi în psihicul tânărului şi acesta dezvoltă capacităţi cognitive şi afective noi, pentru a dobândi o autonomie proprie şi pentru a-şi construi o personalitate. Procesul de formare a identităţii sexuale se încheie şi tânărul se află în faţa asumării unor noi responsabilităţi. În acest moment foarte delicat, pot apărea unele complexe de inferioritate, sentimente de vinovăţie, timiditate, dubii existenţiale care îngreunează raporturile cu părinţii, fraţii, cu cei de aceeaşi vârstă şi cu profesorii. Cartea ajută la înţelegerea nevoilor, problemelor şi necazurilor adolescenţei, oferind numeroase exemple de analiză a scrisului şi a desenelor.

    CUPRINS

Noua Rusie, în timpul boom-ului petrolier, înseamnă corupţie, hedonism, disperare şi obsesie sexuală. Nick Platt, un avocat englez trecut de treizeci de ani, este prins într-un adevărat carusel de tentaţii.

 Într-un septembrie plin de erotism difuz – ,,vara bunicii”, cum o numesc ruşii –, el întâlneşte două fete de o frumuseţe izbitoare, pe care le priveşte mai mult decât ar trebui. Şi tăvălugul a pornit: Nick se îndrăgosteşte de Maşa, iar lumea moscovită de nou îmbogăţiţi, femei oferite ca monedă de schimb şi mafioţi generoşi îl devorează. 

 Romanul electrizant al lui A.D. Miller ne poartă prin partea întunecată a Moscovei şi a naturii umane… Prin ritmul alert şi frumuseţea limbajului, Dezghetul creează dependenţă. The Independent

 ,Un roman despre politică, sex şi moravuri, o povestire plină de forţă despre degradare morală. The Bookseller

 Irezistibil, decadent şi captivant… Simon Sebag Montefiore

Cartea urmareste in mai multe capitole toate etapele vietii si creatiei artistului, are o cronologie si ilustratii color, reproduceri dupa marile opere.

 Aceasta carte reprezinta o ocazie pretioasa de a-l cunoaste pe Michelangelo fara crusta asezata peste istoria lui de-a lungul timpului: un om obsedat de arta, salbatic uneori, fragil fara indoiala, in orice caz unic. Forcellino cunoaste orice milimetru din marmura cu care a luptat artistul si ne poarta inapoi pe schele, ne face sa auzim din nou loviturile daltii.
Armando Torno, Corriere della Sera

Putini sunt biografii italieni capabili sa nareze cu pasiune de romancier si precizie de cercetator, asa cum o face Forcellino. Michelangelo povesteste viata unui artist care a platit un pret foarte mare pentru creativitatea care l-a facut mai faimos decat un rege.
Brunella Schisa, il Venerdì di Reppublica

 Antonio Forcellino se numara printre cei mai mari cercetatori europeni ai artei renascentiste. A restaurat opere de o valoare inegalabila, ca Moise al lui Michelangelo si Arcul de triumf al lui Traian. Ca istoric, atentia lui s-a indreptat intotdeauna spre intreaga bogatie a crearii artei, spre tehnicile si materialele de constructie a operei, spre radacinile psihologice si biografice ale marilor capodopere.

In 1973, Jan Wong – una dintre putinii occidentali admisi la Universitatea din Beijing si maoista infocata – da pe mana autoritatilor comuniste o alta studenta. Motivul: tanara chinezoaica ii ceruse ajutorul ca sa fuga in America. Dupa treizeci de ani, chinuita de remuscari, Jan Wong se intoarce la Beijing in cautarea lui Yin Luoyi, femeia a carei suferinta ii bantuie constiinta. Dar primul soc pe care il traieste este orasul in sine: in locul atmosferei Revolutiei Culturale, pe care si-o aminteste atat de bine, Jan Wong descopera un fief al consumerismului: arhitectura de avangarda, localuri extravagante, apartamente sic. Unul dintre cele mai vechi orase ale lumii este acum unul dintre cele mai moderne.

 Misiune la Beijing este sinteza a trei povesti fascinante: drumul lui Wong de la vinovatie la impacare, drumul lui Yin de la dizgratie la respectabilitate si uluitorul drum al Beijingului de la comunism la capitalism.
 

 Jan Wong s-a nascut in 1953, la Montreal, Canada. A absolvit Universitatea McGill, Universitatea de la Beijing si are un masterat in jurnalism de la Universitatea Columbia. A plecat prima oara in China in 1972, ramanand sase ani, timp in care a invatat dialectul mandarin si a studiat istoria Chinei. Renegandu-si simpatiile maoiste de tinerete, Jan Wong s-a intors in Canada, dar a revenit in China intre anii 1988 si 1994, pe post de corespondent pentru Globe and Mail.

 In 1989, s-a aflat in ploia de gloante din Piata Tiananmen, scapand apoi cu bine dintr-o tentativa de rapire. Prima ei carte, Red China Blues: My Long March From Mao to Now (1996), a fost nominalizata printre primele zece carti ale anului de revista Time si este in continuare interzisa in China. Jan Wong s-a intors la Beijing in 1999, pentru a filma un documentar si a-si scrie cea de-a doua carte, Jan Wong’s China: Reports from a Not-So-Foreign Correspondent.

Vicarul din Wakefield, unicul roman al lui Oliver Goldsmith, a fost publicat în 1766 – fiind considerat şi astăzi una dintre cele mai captivante opere de ficţiune în limba engleză.
Oliver Goldsmith îşi prezintă eroul, dr. Primrose, ca pe o persoană care reuneşte trei calităţi importante: cele de preot, soţ şi tată. El trăieşte în cătunul Auburg, împreună cu soţia şi cei şase copii; îşi petrece serile în jurul căminului, povestind şi ascultând balade. Dar lumea lui nu este perfectă, are mici fisuri prin care se strecoară păcatul. În această atmosferă va începe şirul de nefericiri al lui Primrose: soţia şi fiicele sale sunt vanitoase, căutând să intre în societatea înaltă a vremii, băiatul cel mare este necugetat, dar vicarul nu-şi pierde speranţa că, în final, binele învinge.
Farmecul irezistibil al acestui roman constă în faptul că trezeşte imaginaţia şi interesul cititorului fără ajutorul unor întâmplări extravagante. Geniul autorului se manifestă în construcţia personajelor, în ritmul povestirii şi în morala cărţii.
 

Oliver Goldsmith, romancier, poet, dramaturg si eseist irlandez, s-a nascut la 10 noiembrie 1730.
Dupa studii de teologie si drept, incepe sa studieze si medicina la Edinburgh si Leiden, apoi calatoreste in Franta, Spania, Italia. In 1756 se stabileste la Londra. Practica mai multe meserii care il lasa fara bani. Moare sarac, la Londra, in aprilie 1774.

Un memorator foarte bine structurat pentru gramatica limbii engleze.

Literatura de detenț¬ie nu încetează să fie un tratament benefic pentru to¬ți cei dezamăgiț¬i de societatea actuală. Lectura căr¬ților, despre care scrie Manuela Camelia Sava, ne aduce aminte că România a avut întotdeauna oameni de cea mai bună calitate. De la ¬țărani puternici (Ani¬a Nandriș-Cudla) la intelectuali rafinaț¬i (Alice Voinescu) și slujitori ai altarului (Bartolomeu Anania ori N. Steinhardt), volumul se constituie într-o hartă a demnită¬iții care a atras, firesc, antipatia unui regim totalitar în ochii căruia orice altă trăsătură în afara de obedienț¬a ideologică reprezenta un pericol de moarte.

…In rastimpuri citim textele Otiliei Teposu publicate in revista FORMULA AS, si sufletul ni se topeste in cu prinsul unei consolari dense. Exista o puritate dorita de noi toti, indiferent de varsta pe care-o avem, o bunatate intuita demult, dar care parca nu ni s-a intamplat pana la capat niciodata. Exista cuvinte curate si harul de a povesti al acestei triste doamne. O putere a lucrului simplu si bine facut, ce te vindeca de frustrare si de starea in tine pe loc in absenta calatoriei. Cand in lume nu mai poti pleca nicaieri, cumintenia din povestire te poarta departe si te aduce indarat, catre si dinspre minunile prime ce te-au facut fericit si te-au invatat fara sa prinzi de veste. Indarat in copilaria ce se afla, ca si ingerul, langa fiecare, fara sa-l vedem. Nu se poate ca intre timp cartea Otiliei Teposu sa se fi tiparit si noi sa nu fi aflat! De ani de zile dorim s-o gasim in librarii, intr-un tiraj indestulator, cu un sumar neaparat numeros. Necesara ca o sarbatoare, minunata ca o tara straina si ca o tara natala, ca lumea in sasi, pe care nu avem cum s-o cunoastem si sa ne-o apro priem cu adevarat daca mai intai nu o citim tinand-o in brate, avand ea, cartea, greutatea ideala a unui sfant copil propriu. - Constanta Buzea, Romania literara, nr 39/2004