Noutăți

Bestseller în Israel, publicat în peste zece țări, Un bărbat intră în grădina paradisului este un roman polifonic, în care confesiunea scrisă devine martor, judecător și uneori singura formă de intimitate posibilă. Trei mărturisiri. Trei conștiințe în criză. Trei povești de iubire neconvenționale care se întrepătrund în jurul unei întrebări nerostite: Cine suntem cu adevărat atunci când nu mai putem ascunde nimic?

Când Omri, recent divorțat și încercând să-și recapete echilibrul, deschide ziarul și vede chipul unui cunoscut, pierdut într-un accident tragic, un vârtej de amintiri, emoții și întrebări îl împinge într-o călătorie cu final neașteptat. Doctorul Caro, văduv, cu doi copii, începe o relație mentor-ucenic cu tânăra rezidentă Liat Ben Abu. Acuzațiile de comportament neadecvat, care nu întârzie să-i fie aduse, amenință să-i distrugă cariera și reputația. Doar hazardul, în cea mai neașteptată formă a sa, pare a aduce o rezolvare. Helly își pune povestea pe hârtie, la poliție: soțul ei a dispărut, ancheta o vizează direct, iar declarația ei dezgroapă vinovății și oferă o posibilă eliberare. Cu luciditate și empatie, Eshkol Nevo construiește un puzzle pe trei voci, aparent străine unele de altele, dezvăluind spațiile fragile dintre ceea ce trăim și ceea ce alegem să arătăm lumii.

„Trei povești care rezonează una cu alta prin armonii infinit de subtile, alcătuiesc țesătura romanului Un bărbat intră în grădina paradisului. Eshkol Nevo este, fără îndoială, alături de Zeruya Shalev, liderul unei generații de scriitori israelieni care știu de minune să împletească strâns legăturile intimității (amoroase, morale, politice) cu cele ale căutării identitare.“ — Livres Hebdo

„Eshkol Nevo este un chimist literar strălucit, care extrage din cele mai banale evenimente ale vieții esența profundă a psihologiei israeliene contemporane.“ — Etgar Keret

„Ceea ce frapează înainte de toate este construcția perfectă a tripticului, în care fiecare narațiune reapare în celelalte două într-o secvență infimă, autorul țesând cu subtilitate corespondențe între ele. Eshkol Nevo și-a conceput povestirile ca pe niște thrillere miniaturale, instalând chiar din primele rânduri o realitate care începe să se fisureze. Un roman care ne amintește de Trei etaje.“ — Les Inrokubtibles

„Trei fire narative care comunică subteran, trimițându-și ecouri despre limita dintre viață și moarte, despre iubire în diversele ei forme, despre relații subminate de răni primordiale, ce deschid alte răni primordiale, despre rupturi, bariere interioare și goluri ce așteaptă să fie umplute. Acele bariere pe care, în cursul vieții, încerci să le treci, reușind aparent, dar eșuând în profunzime, acele rupturi care nu pot fi reînnoite, parcursuri paralele ce nu se pot întâlni, dar, dacă o forță pare că le apropie cât de puțin, împotriva evidenței, apropierea are consecințe cutremurătoare.“ — Marlena Braester

Ilustrații de Joèla Visniec

Roman minuscul în două părţi destinat copiilor de la 8 ani în sus şi adulţilor de la 108 ani în jos

Într-un orășel liniștit trăiește Adelina, o fată de 13 ani, care iubește literatura. Fiindcă toată lumea e de părere că-i lunatică, adică o visătoare cu capul în nori și gândurile-n lună, fata își petrece timpul cu Sleepy, motanul ei vorbitor.

Într-o bună zi, cei doi sunt martori la o întâmplare extraordinară: pe nesimțite, crocodilii dintr-o mlaștină din apropiere se insinuează în localitate și aduc cu ei mlaștina, la propriu și la figurat. Încet-încet, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro și contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor.

Cum vor scăpa locuitorii asediați de solzoșii verzi? Ei bine, cu ajutorul Adelinei și al poeziei, care are puteri magice, fiindcă vine de pe lună, după cum știu toate pisicile din oraș. Nu-i de mirare că, în cele din urmă, în localitate se deschide Consulatul Lunii, pentru ca iubitorii de literatură, așa ca Adelina, să călătorească în spațiu și să lase în urmă, măcar pentru o vreme, realitatea de pe pământ.

„De mai multă vreme mă preocupă aceste întrebări: cum le-ar putea fi explicate copiilor catastrofe geopolitice? Sau instaurarea lentă a unei dictaturi? Sau acumularea lașităților într-o lume care nu mai vrea să-și apere libertatea? Nu știu în ce măsura am reușit, dar am încercat să scriu această poveste pentru copii peste 8 ani și… sub 108.“ — MATEI VIȘNIEC

Dacă n-ar fi poveștile pe care le spun oamenii, unde ar trăi dragonii, vrăjitoarele și spiridușii? Iar dacă magia ar dispărea din lume, ce le-ar face oamenilor viața mai frumoasă?

Faceți cunoștință cu dragonul Maurice. E mov, gurmand, scoate flăcări pe nări și are 575 de ani! Mai presus de toate, poate să călătorească din lumea poveștilor în lumea oamenilor. Nu-i de mirare că viața lui e plină de aventuri: se împrietenește cu o fetiță curajoasă și înfruntă amândoi o vrăjitoare cu nas coroiat, e tras pe sfoară de o spiridușă pusă pe rele, merge la școală printre oameni și, împreună cu colegul de bancă, face trăsnaie după trăsnaie, învață limba spiridușeză, dă în vileag un spion și își înfruntă părinții, care nu cred că făpturile magice și făpturile omenești ar trebui să se amestece.

Și pentru că toate peripețiile prin care trece sunt mici lecții de viață amuzante, emoționante și presărate cu un strop de magie, Maurice a vrut neapărat să ni le povestească, așa că le-a adunat în această carte frumoasă.

Vorbim adesea despre mania grandorii sau beția puterii ca și cum acest fenomen ar fi rezervat doar celor mai puternici. În realitate, avem de-a face cu cel mai răspândit lucru din lume: există și patologii ale micii puteri, dar și ale neputinței sau resentimentului. Tiranii înșiși sunt niște oameni obișnuiți, atâta numai că cele mai respingătoare laturi ale lor sunt scoase la iveală de mecanismele puterii.

Odată cu întoarcerea războaielor și tiraniilor, trăim în vremuri în care patologiile puterii au explodat.

Chiar și în democrațiile noastre de tip occidental, liderii care și-au pierdut simțul realității și furtunile de furie populară sunt gata să provoace pagube ireparabile: la capătul demagogiei se află tirania, iar populismul duce la autoritarism. 

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales, a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu.

Referitor la intenția cărții de față, autorul notează: „Nu este vorba aici de o lucrare științifică, ci de un eseu și, totodată, de o confesiune — și vă puteți aștepta ca această confesiune să fie completă.”

Două mari ideologii domină societățile occidentale: declinismul și catastrofismul. De la începutul secolului, toate evenimentele par să confirme acest pronostic: încălzirea climatică, terorismul islamic, coronavirusul și războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Singura salvare posibilă este propriul cămin, ultim refugiu și protecție contra sălbăticiei. Dar casa din zilele noastre nu este un simplu adăpost, ci un spațiu în sine care înlocuiește lumea. Poți să te bucuri de pe canapea de plăcerile oferite odinioară de cinematograf, de teatru, de cafenele. Totul sau aproape totul ne poate fi livrat la domiciliu. Și atunci de ce să ieși din casă și să te expui? Scopul eseului de față constă în analiza acestei mentalități a retragerii și a renunțării, în înțelegerea rădăcinilor sale filosofice și a formelor istorice. Fiindcă niciodată tensiunea dintre dorința de a vagabonda și înclinația spre solitudine nu a fost atât de puternică. Iar izolarea obligatorie, veritabil coșmar al ultimilor ani, pare să fi fost înlocuită în cazul multora de o autoizolare voluntară. Nu tirania sanitară ne amenință, ci tirania sedentară. Oare papucii de casă și halatul vor deveni noile embleme ale lumii viitoare?

„Cu talentul său obișnuit, Bruckner creionează portretul dulce-amar al unei omeniri ghemuite, chircite, care consideră că mai puțin înseamnă mai bine.“ - Le Monde

„COVID-ul a accentuat o tendință care ia amploare încă de la începutul secolului XXI: cea a extinderii excesive a spațiului domestic, căreia îi corespunde micșorarea spațiului public. Acest fenomen, după părerea filosofului, ar fi un răspuns la o politică a fricii, prin frică și pentru frică, o politică ce guvernează încă de la începutul secolului.“ - Le devoir

„Observator îngrijorat al unei epoci care duce lipsă de idealuri, Bruckner zugrăvește o imagine fără concesii a vieților noastre infuzate de confort și îi pulverizează pe cei care, asemenea lui Oblomov, eroul literaturii ruse, trăiesc culcați și devin treptat niște ființe diminuate. Un eseu salutar și coroziv.“ - Revue des Deux Mondes

Veți râde citind năstrușniciile din volum? Aşa e de dorit. Veţi trece de la amuzament la stupoare? Aşa e de presupus. Veţi reciti anumite pasaje, frecându-vă apoi mefient la ochi? Aşa e de aşteptat. Pe urmă însă, odată stins hohotul sau dispărut zâmbetul, probabil că vă veţi pune câteva întrebări despre celebrităţile zilei, eventual ale deceniului, fie ele din politică, afaceri, sport sau divertisment. Una dintre aceste întrebări priveşte dezinvoltura cu care apar aceşti oameni pe scenă. Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă. Din acest punct de vedere, În virtutea inepţiei nu e doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Ba poate chiar a felului în care ni se anemiază şi nouă exigenţa. Cotizanţilor vechi, cu apariţii consistente în precedentele volume de „perle“, li se adaugă aici noi exponenţi ai contraselecţiei. Unii sunt tenori ai misticismului dacopat, alţii perorează despre virtuţile înălţătoare ale cânepei. Unii îl consideră şarlatan şi impostor (ba chiar şi hoţoman) pe Cristofor Columb, care ar fi şterpelit nişte hărţi ale dacilor, alţii cred că au stabilit contacte cu civilizaţii non-umane – şi nu oriunde, ci la ONU. Din cauza lor, România pare uneori un straniu amestec de circ, spital de boli mintale şi curte a miracolelor.

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

Roman nominalizat la International Booker Prize 2025

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

 

Premiul Senatului francez pentru carte de istorie 2023

Există oare o societate secretă care influențează mersul omenirii? Templieri, masoni, Illuminati – mass-media, rețelele sociale, opinia publică în general țes și împletesc spaimele vechi în forme noi, încercând să facă față unei lumi din ce în ce mai complicate.

Într-o epocă a conspirațiilor și miturilor, această carte ne dezvăluie povestea uneia dintre cele mai misterioase și controversate societăți secrete. Fondat în secolul al XVIII-lea, ordinul Illuminaten este reprimat de autoritățile epocii. Dar aura sa ocultă nu numai că supraviețuiește; ea se extinde și se insinuează în mintea oamenilor de-a lungul veacurilor, devenind un etalon explicativ al marilor evenimente istorice. Illuminaten devin Illuminati; ideea de societate secretă continuă să fie folosită ca un simbol al puterii ascunse și al controlului global.

Riguros și captivant, istoricul francez face lumină asupra miturilor care i-au transformat pe Illuminati într-un subiect al teoriilor conspirației din zilele noastre, dezvăluind realitatea din spatele legendei.

„Cea mai surprinzătoare este capacitatea mitului Illuminati de a se adapta schimbărilor politice ale secolului XX şi a-şi face intrarea în secolul XXI, mai viu şi mai impetuos ca niciodată, cuprinzând totul şi răspândindu-se în toate direcţiile: de la filmuleţul conspiraţionist făcut pe genunchi şi difuzat pe reţelele sociale la jocurile video cele mai costisitoare, de la romanele lui Umberto Eco la rap, de la Benjamin Gates la House of Cards.“ — PIERRE-YVES BEAUREPAIRE

Traducere, prefață, tabel cronologic și note de Melania Stancu

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Opera poetică şi, mai târziu, proza de idei a lui Antonio Machado au fost impregnate de frământările, contradicţiile şi conflictele finiseculare, reflectând marile transformări morale, sociale şi politice din prima jumătate a secolului XX spaniol şi european.  Inventarea personajelor apocrife, a personalităților alternative, se realizează printr-o îmbinare de elemente fictive și reale, ce întregește construcția personajelor și a episoadelor închipuite. Crearea personalităților apocrife ar putea fi înțeleasă ca o formă de autoficționalizare, un mod de a ascunde și, în același timp, de a dezvălui aspecte vitale ce ţin de identitatea autorului empiric. Mai mult decât o reflexie directă a sinelui, a ceea ce este acesta în dimensiunea sa cea mai profundă, Juan de Mairena apare ca posibilitate, complementaritate și antagonism. Personajele apocrife ale lui Machado întruchipează ideea sa despre «mobilitatea imuabilului»: aceeași substanță se metamorfozează în zeci de avataruri poetice și filozofice. Identitatea personală și opera poetică sunt ipostaze ale apocrifului machadian ca urmare a percepției și reflexiei lumii și a timpului în conștiința poetului.“ — MELANIA STANCU

„Cine nu vorbește unui om nu vorbește omului; cine nu vorbește omului nu vorbește nimănui. Spunea maestrul meu: A gândi înseamnă a hoinări de pe o stradă pe o străduță, de pe o străduță pe o uliță, până când ajungi pe un drum fără ieșire. Când ajungem pe drumul acela, credem că norocul ar însemna să ieșim de acolo. Și atunci căutăm poarta spre câmp.“ — ANTONIO MACHADO

O poveste emoționantă și imprevizibilă, care reușește să surprindă durerea și furia unor adolescenți condamnați încă de la naștere, Înverșunat a primit în 2024 premiul Eugène-Dabit.

Jules Bonneau e delincvent de mic: de foame, a furat. E soi rău – mama l-a părăsit, bunicii nu-l vor. E obișnuit să nu primească ajutor decât de la cei ca el, orfani sau abandonați. Adulții – dinăuntrul sau din afara închisorii – sunt cei din cauza cărora suferi, atât de mult încât violența îți devine singurul limbaj. Jules crede că își va găsi scăparea departe, dar se va găsi pe sine cu ajutorul celor care vor ști să îi fie aproape.

„Nu-l veți uita prea curând pe Jules, cu accesele sale de furie, cu impulsurile lui ucigașe, cu dorința lui de răzbunare. Sorj Chalandon l-a adoptat pe acest copil pe care familia l-a alungat pe o insulă în mijlocul valurilor.“ — Le Figaro

„O carte despre lumină, despre fisurile prin care se strecoară aceasta, despre întâlnirile fericite și nefaste care ajung să alcătuiască un om. Un roman despre răspântiile vieții, despre speranță și omenie. “ — La Page des libraires

Ilustrații de Alicia Teba

Universul emoțiilor: o nouă serie de Álex Rovira și Francesc Miralles pentru a stimula stima de sine și fericirea celor mici.

Carla a avut o zi groaznică și nu poate dormi: prietena ei cea mai bună nu vorbește cu ea, învăţătoarea a certat-o pentru că a predat tema cu întârziere, iar la cină, atmosfera n-a fost deloc plăcută...  În timp ce stă întinsă în pat, apare un pisoi cu blăniţa strălucitoare, care o invită într-o călătorie în spaţiu, pe șase planete, unde va învăţa mai multe decât și-a imaginat vreodată. În această călătorie prin Universul emoţiilor, Carla va învăţa să identifice și să gestioneze abilităţi precum atitudinea pozitivă, empatia sau încrederea în sine.

Ghid pentru părinţi

După fiecare poveste, părinţii vor descoperi pagini cu sfaturi și activităţi, iar la finalul cărţii, cele 6 secrete ale inteligenţei emoţionale.

Europa regăseşte speranţa atunci când se deschide spre viitor. Atunci când se deschide spre tineri, oferindu-le serioase perspective de educaţie, posibilităţi reale de inserare în lumea muncii. Atunci când investeşte în familie, care este prima şi fundamentala celulă a societăţii. Atunci când respectă conştiinţa şi idealurile cetăţenilor. Atunci când garantează posibilitatea de a avea copii, fără teama că nu vor putea fi întreţinuţi. Atunci când apără viaţa în întreaga ei sacralitate. (Papa Francisc)

Am dorit să oferim, într-o traducere liberă în limba română, aceste texte ale Papei Francisc selectate după o logică simplă, aceea de a-l cunoaște pe Bergoglio ca un gânditor profund, îndreptat cu acuitate spre problemele lumii și ale Europei, cu o foarte clară armătură conceptuală pe care o folosește cu rigoare.
De-a lungul timpului, am avut eu însumi prilejul de-a scrie despre spiritul european, despre forța și perenitatea lui. Am regăsit în paginile Papei Francisc confirmarea multor idei despre capacitatea Europei de a ieși din încercările istoriei pe calea cea bună, a progresului.
Nădăjduiesc că cititorii vor găsi și ei, la rândul lor, un punct de sprijin sufletesc în gândirea Papei Francisc. (Liviu-Petru Zăpârțan, ambasador al României la Vatican, 2016 -2021)

„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu».

Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip.“ — GABRIEL LIICEANU

„Iată o autopsie sociologică deschisă de un clin d'œil ghiduş. Titlul cărţii lui Cătălin Augustin Stoica trimite, desigur, la Anul Nou care n-a fost, filmul premiat al lui Bogdan Mureşanu. Şi la un eveniment care, deşi nu a avut loc, e revendicat cu o percutantă rimă interioară («Turul doi înapoi!»). A restitui ceva ce nu s-a petrecut ţine, fireşte, de inefabilul românesc, însă am proceda simplist dacă am practica persiflarea şi gluma ieftină. Nu e locul şi nu e cazul pentru aşa ceva. Lucrurile sunt serioase şi merită tratate în consecinţă. Exact asta face Cătălin Stoica în cartea de faţă. Cu instrumentele şi argumentele sociologului, el pune lupa pe România sfârşitului de an 2024 şi descompune în secvenţe actul electoral întrerupt la jumătate de acronimele decizionale CSAT, BEC şi CCR. O face cumpătat şi expresiv, fără exasperări teatrale sau inflamări indignate. O face punând la treabă pârghiile specialistului şi având grijă să nu omită nimic din desfăşurarea alegerilor ratate, infirmate, anulate – spuneţi-le cum vreţi. Turul doi care n-a fost pune în discuţie cam tot ce poate duce la o decizie atât de neobişnuită: sondajele de opinie şi teoriile conspiraţiei, clivajele dintre aleşi şi alegători şi prestaţia serviciilor secrete, reţelele sociale şi omoloagele lor offline. Studiul lui Cătălin Stoica ne ajută să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat în ultima parte a lui 2024 în România urnelor electorale şi dezvăluie în acelaşi timp umorul şi talentul literar al observatorului.“ — RADU PARASCHIVESCU „Alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost, fără îndoială, unul dintre cele mai stranii și imprevizibile momente electorale din istoria recentă a României. În paginile acestei cărți încerc să înțeleg și să explic cum s-a ajuns ca personaje absolut marginale și bizare să devină actori principali ai scenei politice prin intermediul votului a peste două milioane de cetățeni. Acest volum surprinde resorturile ascunse ale unei competiții aparent lunatice, în care principalii candidați s-au transformat în personaje memorabile ale unei comedii absurde. Pornind de la rolul rețelelor sociale și ajungând până la influența ascunsă a unor diverse entități, volumul este o invitație la reflecție asupra modului în care se face politică în România de azi, pe fundalul unei profunde crize sociale și de legitimitate a partidelor și liderilor politici mainstream. În același timp, cartea oferă o perspectivă sociologică asupra evenimentelor din noiembrie 2024, schițând o serie de întrebări clare și posibile răspunsuri, dar lasă cititorului libertatea de a judeca singur ce s-a întâmplat cu adevărat într-un moment în care realitatea a depășit orice ficțiune.“ — CĂTĂLIN AUGUSTIN STOICA

Romanul Insula de apoi completează ciclul început cu Efectele secundare ale vieții și continuat cu Șapte Octombrie și Supraviețuire. Vlad Zografi îmbină observația lucidă, ironia și fantasticul într-o imagine pregnantă a obsesiilor, temerilor și speranțelor care însuflețesc spectacolul lumii de azi. Spiritul romanului e exprimat sintetic prin cuvintele unuia dintre personaje:

„Multe poate accepta sau îndura omul, le acceptă și le îndură uneori resemnat, alteori furios, dar există o limită absolută: n-ai voie să-i răpești speranța vieții de apoi. Dacă s-ar convinge că viața de apoi e un basm, toate suferințele prin care trece ar deveni absurde, toate eforturile – inutile, toate idealurile – derizorii. Ar cădea într-o depresie cumplită, s-ar revolta fără să aibă împotriva cui, n-ar mai munci, n-ar mai face copii, n-ar mai respecta legile și ordinea socială. Viitorul colectiv al unei omeniri lipsite de viața de apoi e un stimulent prea slab ca să ne lăsăm purtați de inerție și să funcționăm docili în continuare, din disperare s-ar dezlănțui haosul sau, tot din disperare, o disperare mocnită, am asista la sinucideri în masă, la apatie generală și la stingerea lentă a civilizației. Numai că nimeni nu e sigur că viața de apoi nu există. Ai vreo dovadă? Ateii cei mai înverșunați, indiferent ce declară și oricât de sincere ar fi convingerile lor, păstrează în zonele obscure ale minții un germene rezistent de îndoială, care ar putea să nu iasă niciodată la suprafață sub o formă coerentă.

Ilustraţii de Livia Rusz

De peste un secol, povestea băiatului care refuză să crească înflăcărează imaginaţia a milioane de copii din lumea întreagă.

Recuperată astăzi într-o nouă traducere, semnată de Ana Alfianu, cea mai frumoasă ediţie românească publicată vreodată, cu ilustraţiile inegalabilei Livia Rusz, aşteaptă o nouă generaţie de cititori care să pornească în aventura vieţii lor alături de Peter Pan, Wendy, Tinker Bell şi băieţii pierduţi, spre magicul Tărâm de Nicăieri, unde copilăria îşi trăieşte vârsta de aur.

Sir JAMES MATTHEW BARRIE (1860–1937) a fost un romancier şi dramaturg scoţian, cunoscut mai ales în calitate de creator al celebrului personaj Peter Pan (care apare pentru prima dată în 1902, în romanul său pentru adulţi, The Little White Bird şi ulterior, în piesa de teatru din 1904, Peter Pan, or The Boy Who Wouldn’t Grow Up. Deşi a scris mai multe romane şi piese de teatru de succes, aventurile băieţelului care refuză să crească i-au eclipsat celelalte opere literare. Pentru meritele sale, Barrie a fost făcut baronet de către regele George V şi răsplătit cu Ordinului de Merit. Înainte de moartea sa, şi-a donat drepturile de autor asupra operelor în care apare personajul Peter Pan spitalului pentru copii Great Ormond Street din Londra, care continuă să beneficieze de pe urma lor.

LIVIA RUSZ (1930–2020) a fost unul dintre cele mai importante nume în domeniul ilustrației de carte pentru copii din România. Vreme de peste șaizeci de ani, lucrările sale au încântat publicul de toate vârstele prin originalitatea, dinamismul și umorul lor. Livia Rusz a rămas cunoscută atât ca o entuziastă promotoare a benzilor desenate și a revistelor de gen, cât și pentru minunatele ilustrații la volumele O poveste cu un hobbit, de J.R.R. Tolkien, Cipi, acest pitic uriaș, de Fodor Sándor, Peter Pan și Wendy, de J.M. Barrie, Cântăreţul vrăjitor, de Robert Browning, Basme, de Wilhelm Hauff (volum reeditat în 2018, la Humanitas Junior), și multe altele, care i-au adus o binemeritată faimă în țară și în străinătate. În 1987, în urma presiunilor regimului comunist, Livia Rusz a părăsit România și s-a stabilit în Ungaria, la Budapesta.

„Despre Nicolae Iorga s-a scris mult, mai ales în postura lui de titan al naționalismului românesc și de figură emblematică a panteonului național. S-a scris, însă, așa cum se scrie în general despre statui: cu teama și reținerea de a chestiona până la capăt pasiunile și interesele omului din spatele statuii.

În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el.

Îmbinând în mod echilibrat rigurozitatea științifică cu o scriitură accesibilă și lipsită de prețiozitate, volumul reprezintă, din această perspectivă, o foarte valoroasă contribuție la biografia intelectual-politică a lui Iorga. El marchează, totodată, o bornă importantă în istoriografia dedicată gândirii naționaliste din România interbelică.“ — ALINA PAVELESCU, Arhivele Naționale ale României

„Odată cu cartea Georgianei Țăranu, cititorii au la dispoziție un studiu foarte bine documentat și argumentat, care vădește rigoare și curaj istoriografic, mai ales că este vorba despre un subiect extrem de delicat: fascinația lui N. Iorga față de regimul fascist italian și față de dictatorul Benito Mussolini. A fost o temă ocultată, expediată în câteva cuvinte sau evitată mult timp îndeosebi în scrisul istoric autohton. Textul este un exemplu de exploatare echilibrată a documentului de arhivă, a surselor primare și de îmbinare a lor cu informațiile ce se desprind din literatura de specialitate, din presă și alte izvoare.“ — CRISTIAN VASILE, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“

„Georgiana Țăranu face un serviciu public atrăgând atenția cititorilor asupra unui aspect adeseori trecut cu vederea din activitatea lui Nicolae Iorga: admirația și susținerea sa pentru Mussolini. Ea își plasează demersul în contextul mult mai larg al discuției despre Iorga «istoricul» și Iorga «politicianul», reamintindu-ne că, până la sfârșitul vieții, catedra universitară pe care o ocupa, ca și publicistica sau funcțiile deținute în parlament și guvern i-au permis lui Iorga să exercite o influență uriașă asupra generației sale.“ — DENNIS DELETANT, Woodrow Wilson Center

IOAN PETRU CULIANU: 75 DE ANI DE LA NAȘTERE

Strălucit profesor de istoria religiilor, consecvent adversar al superstiţiilor tribaliste şi al furiilor naţionaliste, Culianu a fost ucis în clădirea Divinity School din campusul Universităţii din Chicago, pe 21 mai 1991. Temerile cărturarului asasinat cvasiritualic, cu peste trei decenii în urmă, sunt de o dureroasă şi primejdioasă actualitate. VLADIMIR TISMĂNEANU

Apariția lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneți, mai temeinici. Dispariția sa a fost o catastrofă; fără emulația stârnită de extraordinara sa reușită, am redevenit ce eram, și chiar mai puțin decât atât. O cultură nu trăiește (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri și iluminări. După entuziasmul stârnit de revelațiile lui Mircea Eliade, a urmat emoția stârnită de revelațiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că abso lutul filozofiei se trage din existența ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a inițiat în absolutul cunoașterilor revolute și viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii și au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanți recunoscuți de toți; și amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul – unul cu îndrăzneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluționar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariția lor nu a urmat nimic. Străpungerile și iluminările prilejuite de creația lor au rămas, în țările care le-au dat naștere, lipsite de orice consecințe. Odată ei plecați, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiți de geniu. HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Cărui tip de om îi adresează ultimul Culianu iluminările sale? se întreabă Horia-Roman Patapievici. O întrebare gemelară: cărui tip de om i se adresa Giordano Bruno înainte ca întregul proiect al Renaşterii, cu a sa mundus imaginalis, să fie blocat de Reformă şi Contrareformă? Portretul acestei umanităţi este portretul ultimului Culianu, un portret de reflex utopic, cum observă şi autorul, la antipodul omului recent: „…este omul cu cap de savant, inimă de adolescent, curiozitate de experimentator, acribie de filolog, vastitate de computer, rapiditate de microprocesor, claritate de matematician şi putere de a trăi orice fel de viaţă ca pe o formă de tehnologie avansată proprie cyborg-ului“. 

Cartea mi se pare exemplară nu numai prin argument şi acribie, ci şi prin faptul că restituie o personalitate atât de complexă precum Ioan Petru Culianu spaţiului culturii române, o cultură care nu a ştiut să valorifice intuiţiile celor câteva personalităţi prestigioase care o consacră universalităţii. ANGELO MITCHIEVICI

Inspirat din evenimente reale și redând atmosfera terifiantă a Vienei de după Anschluss, Cercul scriitorilor din Viena este un roman în care curajul, loialitatea și puterea cuvintelor, într-o lume care încearcă să le reducă la tăcere, devin mai puternice decât frica, trădarea și cenzura.

Viena, 1938. Orașul este prins între trecutul său cultural strălucit și umbrele incertitudinii și fricii aduse de nazism. În această atmosferă tensionată, doi autori de romane polițiste evrei, Mathias Kraemer și Johannes Namal, încearcă să-și protejeze familiile și să scrie în continuare. Cei doi, împreună cu alți intelectuali, obișnuiau să se întâlnească în liniștea cafenelelor vieneze, la cercul literar inspirat de ideile lui Sigmund Freud. Dar plecarea acestuia în exil devine inevitabilă și, oricât ar încerca să-i ferească, ascunzând fotografiile cu ei, tăinuindu-le numele, cu toții sunt captivi în malaxorul terorii naziste: cărțile le sunt interzise și arse, prietenii le dispar unul câte unul, viețile le sunt amenințate. Într-o lume în care oamenii ajung să fie condamnați la moarte pentru ideile lor, Mathias și Johannes trebuie să decidă dacă vor lupta prin scris sau dacă vor alege tăcerea drept singura cale de supraviețuire.

„Un roman captivant ce pune în lumină modul în care evenimentele teribile îi pot determina pe oamenii obișnuiți să ia decizii extraordinare.“ — The Times of Israel

„Un roman impresionant despre curaj, familie și supraviețuire.“ — Booklist

„Ne mai putem gândi azi oare că nostalgia, sentimentul poetic și plăcut care ne cuprinde la amintirea copilăriei sau a locurilor natale, a fost cândva o boală primejdioasă în ochii societății și ai medicilor? Termenul, lansat de doctorul elvețian Johannes Hofer în 1688, nu avea pe atunci mai nimic din conotațiile actuale: din nostalgie se putea muri.

Era pe-atunci un sentiment diferit de-al nostru? Când și de ce a suferit nostalgia o prefacere atât de radicală încât, transformată astăzi într-o emoție inofensivă, poate servi drept strategie publicitară, instrument politic sau chiar mijloc terapeutic?

Purtându-ne într-o călătorie de-o formidabilă amploare în timp și spațiu, Agnes Arnold-Forster încearcă să răspundă acestor întrebări printr-un veritabil tur de forță exegetic, în care explicațiile medicale stau alături de comentariile culturale și analizele politice.

Agnes Arnold-Forster este un critic ager și un ghid minunat. Stilul ei este plin de viață… Abordează cu eleganță subiecte dificile – cuprinzând tot ce este relevant…“ — The Telegraph

„Ce anume găsim când cercetăm îndeaproape conținutul nostalgiei? Ce experiență regretă cei care plâng după trecut? Cui îi folosește invocarea epocilor de aur? Și ce ne spun despre societatea și valorile individuale contemporane recursul la nostalgie și exprimarea ei? …Istoria ne arată că nostalgia s-a născut ca răspuns la forțele sociale și politice ample care constituie modernitatea – capitalismul, migrația, colonialismul, industrializarea și războaiele globale… Modernitatea care a modelat nostalgia a început în secolul al XIX-lea, cam în aceeași perioadă în care nostalgia se transforma din boală în emoție. Iată că, de fapt, problemele vieții moderne sunt vechi.“ — AGNES ARNOLD-FORSTER

În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.

Împletind cele mai recente cercetări științifice din domeniu cu studii de caz asupra unor figuri celebre ca Jung, Kafka, Picasso și Alan Turing, Geoffrey Beattie prezintă îndoiala ca pe unul dintre conceptele centrale ale psihologiei.

De la îndoiala de sine și sindromul impostorului la transformarea în armă a îndoielii cu privire la schimbările climatice, autorul ne arată în ce fel se insinuează această stare în mintea noastră, cum se dezvoltă și ajunge să ne schimbe. Îndoiala poate fi un mecanism rațional sau irațional, sistematic sau aleatoriu, sănătos sau patologic, productiv sau neproductiv.

Doar de noi depinde s-o recunoaștem, s-o înțelegem și să-i evaluăm costurile în plan personal și social.

„Este una dintre cele mai strălucite cărți pe care le-am citit… Geoff Beattie îl poartă pe cititor într-o călătorie narativă prin mintea unora dintre cei mai mari scriitori și oameni de știință din istorie, pentru a înțelege felul în care îndoielile lor le-au marcat realizările creative și științifice. El analizează și cum e folosită îndoiala pentru a răspândi diverse teorii ale conspirației… Scrisă în stilul narativ accesibil cu care ne-a obișnuit – să nu uităm că Beattie este un prozator consacrat și un distins psiholog –, este o carte pe care ți-e greu s-o lași din mână. Ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat ca specie – singura specie care cunoaște îndoiala – și să-i folosim sau să-i contracarăm forța enormă de a ne controla viața; de aceea, este o lectură obligatorie pentru fiecare dintre noi.“ — MARCEL DANESI, profesor emerit de antropologie, University of Toronto

„Beattie ilustrează strălucit știința îndoielii cu câteva studii de caz fascinante – de la scepticul Kafka la Picasso cel atât de sigur de sine – și felul în care ea poate fi abordată terapeutic.“ — BRIAN BUTTERWORTH, profesor emerit de neuropsihologie cognitivă, University College, Londra

În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.

Precomandă cu livrare din 21 mai

Reînnodând firul fascinantelor istorisiri care au consacrat-o, Isabel Allende ne oferă în Eu sunt Emilia del Valle emoționanta poveste a unei tinere scriitoare care călătorește în America de Sud pentru a descoperi adevărul despre tatăl său și, în cele din urmă, despre ea însăși. În paginile acestui roman, una dintre cele mai puternice scriitoare ale zilelor noastre dă viață unei eroine singulare: energică, inteligentă, sensibilă, Emilia del Valle are curajul de a-și înfrunta soarta, croindu-și un destin.

„Un captivant roman de dragoste și de război.“ — Kate Morton

„Isabel Allende a publicat un nou bestseller seducător, Eu sunt Emilia del Valle, un roman istoric despre descoperirea de sine, ambiție și destin.“ — Harper’s Bazaar

„Isabel Allende nu dă greș niciodată când își propune să ne prindă în mrejele unei povești. Recentul ei roman are drept personaj principal o tânără scrii­toare ambițioasă care își urmărește visurile ‒ la fel cum a făcut-o chiar Allende.“ — Today

„Cel mai recent roman al lui Isabel Allende urmărește călătoria trans­formatoare a Emiliei del Valle peste continente și prin generații. Allende explorează teme precum dragostea, descoperirea de sine și reziliența, țesând o tapiserie emoțională ce poartă amprenta prozei sale lirice și care îi va cuceri pe cititori.“ — Al Día

„Autoarea bestsellerelor Casa spiritelor și Violeta ne aduce un nou roman captivant plasat la mijlocul secolului al XIX-lea.“ — BookBub

Jim Holt ne invită într-o călătorie fascinantă prin universul ideilor care au modelat știința și filozofia modernă. Cu o claritate remarcabilă și cu mult umor, cartea sa, provocatoare și totodată accesibilă, explorează concepte profunde precum natura timpului, teoria relativității, teoria corzilor și misterele mecanicii cuantice.

Pe lângă explorarea ideilor lui Einstein și Gödel, Jim Holt aduce în prim-plan portrete intime ale unor gânditori celebri sau mai puțin cunoscuți, de la fiziciana Emmy Noether la pionierul informaticii Alan Turing și descoperitorul fractalilor, Benoit Mandelbrot. Când Einstein se plimba cu Gödel ne oferă astfel o introducere captivantă în unele dintre cele mai frumoase, dar și mai puțin înțelese idei ale omenirii și ne provoacă să reflectăm asupra viitorului universului și asupra felului în care înțelegem realitatea.

„Aceste eseuri sunt curajoase și provocatoare… Povești despre oameni reali și teoriile lor matematice, fizice și filozofice.“ — Nature

„Holt este un scriitor care poate să treacă de la teologie la cosmologie și la poezie, amintindu-ne că specializarea este o invenție modernă.“ — The New York Times

„Când Einstein se plimba cu Gödel este o incursiune palpitantă în unele dintre cele mai mari revelații din fizică, filozofie și matematică. Pătrunzător, edificator și captivant, Holt explorează modul în care o serie de gânditori – unii excentrici, alții tragici, dar cu toții geniali – au redefinit înseși limitele spațiului, timpului și cunoașterii.“ — BRIAN GREENE

„Unul dintre marii stiliști ai prozei americane contemporane.“ - The New York Times

„O frescă istorică însuflețită de un lirism eclatant.“ Le Parisien

Viața lui Baumgartner, fenomenolog, scriitor și în curând profesor pensionar a fost defifinită de dragostea pentru soția lui, Anna, care a murit în urmă cu nouă ani. În vârstă de 71 de ani, Baumgartner continuă să trăiască prins într-o spirală a rememorării, care începe în anii 1968, când el și Anna s-au cunoscut, doi studenți săraci lipiți, apoi urcă în timp de-a lungul a patru decenii de iubire, reîntorcându-se la fifinal în anii tinereții lui Baumgartner din Newark și la relația cu tatăl lui, un anarhist ratat, transformat în proprietar de magazin de rochii. În primul lui roman de la 4321 și, din păcate, ultimul scris, Paul Auster își pune, cu seninătate emoționantă, întrebări precum „De ce ne rămân în memorie anumite episoade ale propriei vieți? De ce uităm ceea ce uităm? De ce ne amintim ce ne amintim?“. Un ultim roman austerian despre pierdere, doliu, iubire și împăcarea cu sine.

„Mintea lui Baumgartner este plină de revelații ale vieții aflflate la apus, pe când capacitatea lui de a iubi rămâne un fifilon emoțional plin de bogăție.“ – Kirkus

„Portretul excelent realizat al unui om care se luptă cu durerea... și un studiu de caractere ce reunește majoritatea calităților pentru care Auster a fost lăudat în îndelungata sa carieră.“ - Shelf Awareness

„Auster realizează portretul unui bărbat meditativ ce interiorizează pierderea și dragostea. El ne arată cu subtilitate dramele ascunse ale unei vieți contemplative și pline de bunătate.“ - Booklist

„Auster are, fără îndoială, bagheta magică a unui vrăjitor.“ - The New York Review of Books

„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care se naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească… Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.“ — SERGIU CELIBIDACHE

„Celibidache avea una dintre cele mai fine urechi şi una dintre cele mai pătrunzătoare minţi muzicale din câte mi-a fost dat să întâlnesc… Preocuparea permanentă pentru frazare şi articulare i-a îmbogăţit pe toţi muzicienii care au avut de-a face cu el.“ — DANIEL BARENBOIM

„Această serie de întâmplări petrecute de-a lungul anilor este o confirmare afectuoasă a multelor și fascinantelor chipuri pe care tatăl meu le-a arătat celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape. Este, de asemenea, o mărturie a legăturii unice și inseparabile dintre părinții mei. Dar ceea ce mă emoționează cel mai mult este cum a ales mama mea să împărtășească aceste lucruri. Este cel mai puternic omagiu pe care cineva îl poate aduce celui de alături și un fel minunat de a-l evoca pe bărbatul pe care l-a iubit dincolo de cuvinte. Oricât de mult v-ar lăsa această carte să pătrundeți în lumea lui Sergiu, ea reprezintă și o ocazie unică de a întrezări spiritul Ioanei și bogăția pe care ea a oferit-o lumii. Mi-e dor de amândoi.“ — SERGE IOAN CELEBIDACHI

„Magistral!“ - Télérama 

Prix Goncourt 2024

Prix Transfuge 2024

Aube, fata care vestește venirea zorilor, este o tânără algeriană silită să rememoreze evenimente din Războiul de Independență al țării sale, pe care nu l-a trăit, ca să uite războiul civil din anii ’90, care a marcat-o în mod direct. Tragedia îi este inscripționată pe trup: o cicatrice pe gât, în forma unui surâs, și corzile vocale distruse. Mută, visează să își recapete vocea. Își poate spune povestea doar fiicei pe care o poartă în pântece. Dar are oare dreptul să păstreze acest copil? Poți da viață atunci când aproape ți-a fost luată? Într-o țară care a adoptat legi ce pedepsesc pe oricine vorbește despre războiul civil, Aube decide să se întoarcă în satul ei natal, unde a început totul și unde morții îi pot răspunde la întrebări. 

„Cu acest roman sufocat de mânie și indignare, Kamel Daoud atacă ipocrizia puterii. O carte realmente curajoasă.“ - Paris Match

„O capodoperă. Kamel Daoud dă cuvântul tuturor victimelor războiului civil din Algeria anilor ’90. Un roman absolut magnific.“ - Franz-Olivier Giesbert, RTL

„O frescă istorică însuflețită de un lirism eclatant.“ - Le Parisien

 „Un mare roman!“ - Arnaud Viviant, Le Masque et la Plume

Ce-ar fi dacă tot ce știm despre Isus și creștinism e doar o parte a întregii istorii?

În primele secole ale creștinismului, imaginea lui Isus este departe de a fi închegată. Interpretări uluitor de diverse concurează pentru autoritate, de la un Isus proteic, care își schimbă înfățișarea în funcție de cei cu care stă de vorbă, la un Isus care folosește sexul ca formă de revelație. Unii creștini susțin că trupul său este o simplă fantasmă, iar alții că e alcătuit dintr-o materie cerească.

Cartea aceasta ne oferă o perspectivă mai puțin cunoscută asupra istoriei creștinismului timpuriu. În stilul captivant, accesibil și polemic care a consacrat-o, Catherine Nixey ne călăuzește într-o călătorie dincolo de dogmă și de istoria oficială a Bisericii. Ne poartă într-o lume antică vie, clocotitoare, unde se înfruntă și se contopesc în felurite chipuri credințe, idei, doctrine și practici. Și toate pretind a fi creștinismul autentic și originar.

Care din ele a biruit până la urmă, și cu ce preț? Vom putea ști vreodată cine era, cum arăta și ce a gândit cu adevărat Isus? Până unde merge în epocă unicitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu? Întemeiată pe nenumărate surse antice, în special pe cele marginale, atâtea câte au supraviețuit tăvălugului distructiv al biruitorilor, Erezie este o pledoarie pentru libertatea de gândire și de alegere, precum și un avertisment împotriva fanatismului.

„Această carte se numește Erezie, în ciuda faptului că nu toate credințele redate aici sunt eretice – nici pe departe. Unele au fost schismatice; altele pur și simplu nu erau văzute cu ochi buni – și multe dintre povestirile mai surprinzătoare istorisite aici au fost (în ciuda dezaprobărilor ocazionale din partea Bisericii) o parte integrantă a identității creștine vreme de secole. Am ales acest titlu, Erezie, gândindu-mă la înțelesul său creștin, iar nu la cel inițial grecesc. Pentru că în această carte este vorba despre alegere și despre cum poate fi pierdută posibilitatea alegerii.“ — CATHERINE NIXEY

„Cartea îți taie răsuflarea... aduce lumină într-o lume uitată; este o adevărată desfătare…“ — The Sunday Telegraph

„Scrisă cu inteligență și imaginație, Erezie este o carte provocatoare, sclipitoare și captivantă. Într-o epocă a conformismului intelectual universal, poate fi cea mai bună șansă de a rămâne întreg la minte.“ — Literary Review

Cu Ziua eliberării, finalist la Ray Bradbury Prize 2022, tradus în peste 20 de țări, George Saunders revine magistral la forma literară care l-a consacrat, oferind un volum de povestiri incisive și tulburătoare, care explorează natura umană în fața opresiunii, tehnologiei și alienării.

Povestirile lui Saunders, alcătuind un univers neașteptat, pătrund în cutele adânci ale subconștientului și scot la iveală monștri, dar și victime. Terifiantul se amestecă cu satira, grotescul cu sensibilul, realul pipernicit cu fantasticul trăit la cotele maxime ale disperării. Există însă mereu o fibră de caldă umanitate care răzbate dincolo de orice gest opresiv – o candoare care îți ajunge la inimă și te îndeamnă la reflecție.

„Un Gogol american: amuzant, incisiv, plin de nuanțe și mereu ghidat de o conștiință morală. Ziua eliberării nu face decât să confirme această perspectivă. Cele nouă povestiri de aici sunt inteligente și pline de umor, speculative, dar în același timp profund umane, narațiuni despre iubire, pierdere, dar și despre nevoia esențială de a crea legături.“ — Kirkus Reviews

„Rareori în istoria literaturii un autor de proză scurtă a fost mai premiat și s-a bucurat, încă din timpul vieții sale, de o recunoaștere totală așa cum se întâmplă de un deceniu încoace cu George Saunders. Cu acest volum de proză scurtă, Saunders uimește, o dată în plus, prin felul în care găsește limbaje și forme noi pentru povestirile sale de o originalitate frapantă: halucinații hipercapitaliste, distopii spirituale, experimente elegiace. Un scriitor complet (deopotrivă romancier și eseist strălucit), a cărui inventivitate este egalată doar de profunzimea povestirilor sale.“ — MARIUS CHIVU

Analele cuprind istoria Romei din tumultuoasele vremuri ale dinastiei iulio-claudiene (14–66 p.Chr.), cu domniile lui Tiberius, Claudius și Nero. Volumul este urmat de Istorii, unde Tacitus continuă cu anul celor patru împărați, cu ridicarea dinastiei flaviene și cu asediul Ierusalimului.

Tacitus scrie cu condeiul nemuririi.

NIETZSCHE

Opera lui Tacitus se potrivește cu un stat tulburat și bolnav, cum e al nostru astăzi: îți vine să spui că pe noi ne zugrăvește și ne încondeiază.

MONTAIGNE

Tacitus este cel mai mare pictor al Antichității.

RACINE

„Un mitograf al Paradisului care lucrează la o nouă dogmă antisperanță într-un viitor pustiit de pandemie, dar care, în mod paradoxal, e prins în ghearele unei nostalgii nevindecabile a cărei sursă este iubirea pierdută: cel mai dantesc scenariu cu putință camuflat într-un roman de literatură speculativă livresc până-n măduva paginii. «Un creier vechi» prins într-un corp nemuritor, personajul lui Radu Vancu practică un ketman al eternului prezent, fiind și un Ianus Bifrons blocat între timpuri: unica lui sămânță de autenticitate se regăsește în religia iubirii din trecut, pe când inteligența și erudiția îi sunt puse la muncă în slujba religiei prezentului ce luptă împotriva speranței. Un roman care mi-a amintit, prin ton, umor și inventivitate, de Simfonia itinerantă a lui Emily St. John Mandel sau, dacă mi-e permis, de un Mad Max intelectualizat care străbate lumea din Drumul lui Cormac McCarthy. O lume românească, însă, dublă distopie!” (Bogdan-Alexandru Stănescu)