Audiobooks

CD audio mp3

Lectura: Octavian Pantis

Cum sa iti organizezi timpul in asa fel incat sa muncesti eficient, sa faci loc pentru ce-ti place si sa te bucuri de fiecare zi

„Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.

S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune. Putem încă să ne aşezăm într-un unghi convenabil faţă de hărţuiala zilnică, să o interpretăm pedagogic şi, la limită, să ne salvăm, luând, faţă de tot şi de toate, o relativizantă distanţă. Cât va mai dura însă această cumpănă? Şi ce e de făcut pentru a întreţine statica ei precară?“ (Andrei PLEȘU)

„De câte ori mă uit la cer, îl aud râzând pe Micul Prinț și știu că oaia nu a mâncat floarea." Oana Pellea

„Peter F. Drucker spunea odată că omul care nu-și poate gestiona bine timpul nu poate gestiona bine mai nimic altceva. În vremurile de azi afirmația e parcă mai potrivită ca niciodată. Dacă timpul e important pentru tine și vrei să te bucuri din plin de el, atunci ascultă cele 7 capitole foarte practice ale acestei cărți audio.

„Ne mandrim in asemenea masura cu Eminescu, incat aproape ca nu mai simtim nevoia sa-l citim. Ni se pare ca il cunoaștem. Nu e el ilustrarea suprema a virtutilor nationale? Nu e el justificarea noastra in absolut? Numai ca, redus la efigie, la poza de manual, poetul risca sa fie uitat. Eminescu nu inseamna doar Luceafarul, Scrisoarea a III-a, Somnoroase pasarele sau Pe linga plopii fara sot. E mult mai mult si e altfeldecat l-am fixat in memoria noastra. E grav, dar se si joaca, e trist, dar poate fi si binedispus, e solemn si profetic, dar poate sa fie si ironic sau plictisit. Asta am incercat sa arat prin versurile pe care am ales sa le citesc pentru dumneavoastra.“ (Andrei Plesu)

O carte cu două personaje: un cunoscut şi un necunoscut, care se întâlnesc şi se înfruntă.

Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de om pur şi simplu. El e personajul principal al cărţii: omul cu tainele şi spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevărat caută să-l descopere odată cu fiecare nouă pagină. Cine sunt eu? Aceasta e întrebarea.

Răspunsul e de căutat în însemnările care, deşi par legate de o zi sau de alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul – şi el un necunoscut – ia naştere imprevizibilul acestor pagini. Din forţa lor confesivă – tensiunea lor.
Dacă aţi apucat cândva să deschideţi „uşa interzisă“, urmarea este că aveţi acum, iată, o „întâlnire cu un necunoscut“.

„Încercat-am să înțeleg de unde vin lacrimile și m-am oprit la sfinți. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar ști? Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor; dar fără ei nu știam că plângem din regretul paradisului. Aș vrea să văd o singură lacrimă înghițită de pământ... Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinții n-au făcut altceva decât să le reabiliteze.“ (Emil CIORAN)

11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini

O antologie Humanitas 25 de ani

Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu

Grigore Lese se naste in satul Stoiceni din Tara Lapusului (20 februarie 1954). Studiaza fagotul la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“. Obtine titlul de Doctor in Muzica cu calificativul summa cum laudae (2003). Preda cursul de etnomuzicologie la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti.

Grigore Lese se naste in satul Stoiceni din Tara Lapusului (20 februarie 1954). Studiaza fagotul la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“. Obtine titlul de Doctor in Muzica cu calificativul summa cum laudae (2003). Preda cursul de etnomuzicologie la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti.

„Dupa ce in 2013 am publicat „Dragul meu turnator“, mai multi cititori m-au intrebat cum de am reusit sa fac rost de povestea Maiorului Patrulescu, caci asa se chema unul dintre capitolele cartii. Mi-o daduse chiar el? Deci il cunoscusem? O scrisese de mana? Ii cerusem eu sa o scrie?
In anii 70, Patrulescu fusese omul care, din partea Securitatii, raspunsese de intocmirea dosarelor de urmarire informativa, ale lui Constantin Noica si al meu. Fusese, cum se spunea in limbaj de specialitate, ofiterul nostru de caz.
Mi-a fost greu sa-i conving pe unii dintre cititorii mei ca, desi scrise la persoana I – maiorul e cel care-si spune povestea – paginile acelea imi apartineau in exclusivitate, exact ca restul cartii. Asadar, desi povestea are aerul unei spovedanii tarzii sau al unor pagini de memorii, ele reprezinta o fictiune, iar eroul lor este un personaj literar.“ (Gabriel LIICEANU)

„Nu era, oare, viaţa în sine un bun, indiferent dacă e sau nu configurată în aşa fel încât să i se spună «fericită»? Johannes Friedemann simţea acest lucru şi îi era dragă viaţa. Nimeni nu înţelege cu cată grijă profundă ştia să deguste bucuriile care-i erau accesibile, el, care renunţase la cea mai mare fericire ce ne poate fi dăruită. Ajunse să înţeleagă că merită să te bucuri de toate lucrurile şi că este aproape o neghiobie să împărţi întâmplările vieţii în fericite şi nefericite. Accepta bucuros toate simţămintele şi dispoziţiile sufleteşti şi le cultiva, atât pe cele triste, cât şi pe cele vesele, chiar şi dorinţele neîmplinite – nostalgia. Le îndrăgea pentru ele însele şi-şi spunea că odată cu împlinirea lor s-ar pierde ceea ce era mai de preţ. Da, era un epicurean micul domn Friedemann!“

"Jurnalul Annei Frank" este un audiobook in lectura Anei Ularu.

„Daisy era total nesofisticata: doar o dragalasa americana amatoare de flirt. Winterbourne se simţea aproape recunoscator ca descoperise formula care i se putea aplica domnisoarei Daisy Miller. Se rezema de speteaza bancii; remarca in sinea lui ca fata avea cel mai incantator nas pe care-l vazuse vreodata; se intreba care sa fi fost normele de conduita si pana la ce limite se putea ajunge intr-o legatura cu o dragalasa americana amatoare de flirt. Curand se dovedi ca era tocmai pe cale sa afle.“

Gabriel Liiceanu: Sa acceptam ca exista ganditori in fata carora te poti „preda", ca gandurile lor, in loc sa fie „digerate pana la a li se pierde urma", devin totodata, deindata ce le expui si interpretezi, calea ta privilegiata de acces la lucruri. Nu exista nici o garantie ca numai drumul drept te poate duce la tinta. Exista si ocoluri convenabile. Asa cum exista si exegeze mincinoase. Citezi, sistematizezi, explici. Dar o faci pe fondul unui travesti mental: lasandu-l pe celalalt sa vorbeasca, vorbesti si tu odata cu el. De ce n-am putea imagina opera unui predecesor ca pe un ustensil de gandire, ca pe o scula perfectionata care te transporta rapid in locul la care vrei sa ajungi? Cand nu e facuta in scopuri strict didactice, explicarea unui ganditor poate foarte bine sa devina o stilistica a exprimarii tale. Interpretandu-l, imprumuti o masca spre a putea sa-ti arati chipul mai bine. In aceasta cheie va rog sa ascultati conferinta mea „despre Cioran".

„Draga tata,

M-ai intrebat odata, acum de curand, de ce sustin ca mi-e frica de tine. Ca de obicei, n-am stiut ce sa-ti raspund, in parte tocmai pentru ca mi-e frica de tine, in parte pentru ca frica asta se intemeiaza pe prea multe elemente ca sa ti le pot enumera macar pe jumatate stand de vorba cu tine. Si daca incerc acum sa-ti raspund in scris, raspunsul meu va fi foarte incomplet, pentru ca si in scris, frica si urmarile ei ma paralizeaza in fata ta si pentru ca proportiile acestei situatii depasesc cu mult puterile memoriei si ratiunii mele.“

„Pentru un traducator e un privilegiu sa transpuna in alt vesmant lingvistic povestirile lui Katherine Mansfield, asa cum pentru un cititor e un privilegiu sa le citeasca. Dupa valurile, mai vechi sau mai noi, de realism – socialist, magic, erotic etc. –, existentialism, structuralism, textualism, postmodernism, dupa avalansa de literatura cu iz de kitsch hollywoodian, debordand de violenta si sexualitate, cat de reconfortanta apare adierea de aer proaspat pe care o degaja povestirile lui Katherine Mansfield! Picturalitatea lor, coloritul pastelat, multitudinea de fatete, luxurianta detaliilor iti dau impresia, pe parcursul lecturii, ca te plimbi printre Tablouri dintr-o expozitie, dar nu printre clocotitoarele tablouri simfonice ale lui Musorgski, ci printre cadrele impresioniste, pointilliste ale lui Sisley sau Seurat, invaluite in discreta surdina a muzicii lui Debussy. Bogatul buchet de povestiri mansfieldiene se imbina intr-un sincretism perfect: literatura, muzica, pictura, adica poezie, sunet, culoare.“ (Antoaneta Ralian)

„S-a intamplat la un moment dat ceva iesit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut sa nu se intample? Cine poate sti? S-a ivit o civilizatie altfel decat celelalte, care a impins omenirea pe drumul unde se afla astazi. Aroganta Occidentului a fost pe masura. In raport cu «ceilalti», puterea lui a atins o cota inspaimantatoare. Ne dam seama astazi ca a fost doar o faza a istoriei. Dar a putut sa para - atat de mare ajunsese sa fie distanta - ca e un dat fundamental al unei umanitati ierarhizate." (Lucian Boia)

,,Iata, tovarasi, raspunsul la toate problemele noastre. El se rezuma la un singur cuvant: Omul! Numai daca scapam de om, numai atunci produsul muncii noastre o sa ne apartina. Aproape peste noapte putem deveni bogati si liberi. Intrebarea este: Ce trebuie sa facem? Iata ce: sa muncim zi si noapte, trup si suflet, pentru rasturnarea rasei omenesti! Acesta e mesajul meu catre voi, tovarasi: REVOLUTIE!''

„Dacă Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curăţii geometrice cărora li se închina Ion Barbu? Dacă pe Eminescu l-ar fi mişcat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Dacă lui Arghezi i-ar fi venit gustul să rescrie el Ţiganiada? Dacă ar fi presimţit paşoptiştii noştri că se va ivi pe meleagurile române un tiran fără pereche şi porneau să-l ia în tărbacă, aşa cum ştiau ei, cu cântecele comice şi monoloage autodemascatoare? Dacă ar învia epopeea?

Toate acestea par doar ipoteze fanteziste pentru spiritul modern, convins că după revoluţiile poetice, a căror iniţiativă a avut-o, nu se mai poate scrie ca înainte. Osteneală degeaba, Philosophie des als ob.
Numai că în artă fantezia va avea mereu ultimul cuvânt. Iar Vaihinger rămâne oricând la modă. Ne-o dovedeşte Mircea Cărtărescu, compunând Levantul, formidabilă reactivare de forţe latente ale poeziei româneşti din cele mai vechi timpuri pânã azi, adevărat manifest literar postmodern, în care vedem pe viu cum o întreagă experienţă lirică e reluată cu uimitoare inventivitate şi lucrează ca să dea un asemenea produs încântător. Sunt aici jocuri de oglinzi fascinante, mari aripi ale imaginaţiei bătând nebuneşte spre absolut, humor şi înfiorări spirituale profunde, altoiuri fecunde şi inovaţii temerare, candoare şi savanterie. Ba poate chiar atâta farmec încât să împace cu poezia şi pe cei care au renunţat să o mai citească." (Ovid S. CROHMÃLNICEANU)

„Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. Stăm față în față cu viața noastră sau cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totusi aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni.Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întâi în spațiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucruri vagi.“ (Gabriel LIICEANU)

<p style="text-align: justify;">&bdquo;Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. Capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. In materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. Traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei se simt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. L&rsquo;enfer c&rsquo;est les autres &ndash; parem a concede cu totii. Prin urmare, le paradis c&rsquo;est nous-m&ecirc;mes.&ldquo; (Andrei Plesu)</p>

„Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmplă destul de des, din varii motive, răsfoiesc culegerile de perle de tranziţie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureală şi impostură valahă are efectul paradoxal de a mă întrema. Avem, carevasăzică, resurse de umor (fie şi involuntar), avem încă resurse de vitalitate animală din care, cine ştie, vor răsări, cândva, şi florile gingaşe ale normalităţii!“ (Andrei PLEȘU)

Oscar are zece ani si traieste intr-un spital. Chiar daca nimeni n-are curajul sa i-o spuna in fata, baiatul, bolnav de leucemie, stie ca va muri. Singura care-i intra in voie este Tanti Roz, o infirmiera batrana, neintrecuta in nascocit povesti moderne, adevarate lectii de viata, in care nici binele, nici raul nu sunt absolute si nimic nu e asa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi zece ani si-l invata sa-i scrie epistole lui Dumnezeu, ca sa se simta mai putin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid intr-o viata traita fast-forward, Oscar parcurge, printre rasete si lacrimi, itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane.

„Lucrurile stau altfel. Aici, in colonia penitenciara, principiul dupa care iau hotararile este urmatorul: vina e intotdeauna mai presus de orice indoială. Alte tribunale nu pot urma acest principiu, intrucat sunt alcatuite din mai multe capete si mai au si alte instante superioare. La noi, insa, nu e asa.“

Vocea Alexandrinei Halic, alaturi de ilustratiile realizate de artistul Alexandru Ciubotariu, contribuie si ele la succesul acestei carti publicate in numeroase editii de-a lungul anilor, o carte ale carei versuri copiii de astazi isi doresc sa le invete si apoi sa le recite.

Inregistrare speciala Radio Romania, 24 iulie 2014, in regia lui Vasile Manta

Bonus: extrase din CD-cartea Hai la nunta! Mica enciclopedie a ceremonialului nuptial in documente radiofonice, alcatuita de Ion Moanta, aparuta la Editura Casa Radio in 2003

Cu un text semnat de antropologul Vintila Mihailescu