Cărţi

Omul epocii noastre a ajuns să fie lipsit de apărare în faţa excesului de posibilităţi cu neputinţă de refuzat, care îi sînt puse la dispoziţie de progresul tehnologic şi de reţelele de socializare, neavînd nici un criteriu conceptual clar, care să îi permită să reflecteze asupra lui însuşi, pentru a se afirma astfel pe el însuşi. Noua fenomenologie îşi propune să îi vină în ajutor, făcîndu-i accesibilă această posibilitate, cu ajutorul unor concepte care trebuie să fie incisive şi percutante, fără să fie însă rigide. Relevanţa acestei sarcini ce revine noii fenomenologii devine evidentă abia la o privire retrospectivă asupra ambiguităţii ce a caracterizat, de-a lungul timpului, modul în care omul s-a înţeles pe sine şi lumea sa în spaţiul european. (Hermann Schmitz)

Născut în 16 mai 1928, la Leipzig, Hermann Schmitz este un cunoscut filozof german, întemeietorul noii fenomenologii. În 1955 obține titlul de doctor în filozofie, cu o lucrare despre Goethe, iar în 1958 devine asistent al Seminarului Filozofic din Kiel, unde își obține habilitarea cu o lucrare despre Hegel. Din 1971 pînă în 1993, ocupă postul de profesor în cadrul aceluiași Seminar din Kiel. Lucrarea sa fundamentală, Sistemul filozofiei, publicată în zece volume între 1964 și 1980 are drept punct de plecare experiențele cotidiene, nemijlocite de viață, propunînd o abordare care, deși tributară fenomenologiei tradiționale, își propune să o depășească pe aceasta în unele aspecte fundamentale, inclusiv în felul în care este definit însuși conceptul de fenomen.

 

Există Dumnezeu? De ce credem în El? Dacă într-adevăr este înscrisă în om o tendință naturală de a crede în Dumnezeu, cum putem distinge care dintre numeroasele abordări religioase este cea corectă? Iată cîteva întrebări esențiale la care studiul de față oferă un răspuns pertinent, pornind de la argumentele unuia dintre cei mai proeminenţi filosofi contemporani ai religiei.

Un reportaj istoric din inima vie a lagărelor Auschwitz-Birkenau, pe care autoarea Lidia Ostałowska și-l asumă fără rest, sfidînd convingerea că nu ar mai fi nimic de spus despre Holocaust.

Acuarelele demonstrează cum se salvau de ținuții de la moarte. Dina Babbit nu le picta ca să supraviețuiască, ci ca să trăiască. Și nu o făcea dintr-­un calcul rece: «Dacă pictez, n-­o să mă omoare». Oricum o puteau ucide. Îi portretiza pe țigani pentru că asta i se cerea să facă. Cum ar fi putut fi altfel?! Cînd Mengele îi spunea: «Pictează-­mi asta», putea ea să­-i răspundă: «Ba nu pictez. Ești SS­-man».

La Oświęcim asemenea lucruri nu se întîmplau. Dacă în lagăr ar fi fost închiși eroi, astăzi nu s-­ar mai fi vorbit despre Auschwitz. Nimeni nu ar mai fi pus nici măcar o floare aici, pentru că toți i­-ar fi împușcat pe nemți. Să faci ce ți s­a ordonat, fără să comentezi și fără să-­i faci rău unui coleg de lagăr – iată care era codul de onoare al deținuților. (fragment)

Acest volum – nu in ultimul rind o veritabila introducere in teologia lui Martin Luther – reprezinta o piatra de hotar care arata, o data in plus, ca dialogul interconfesional este calea de urmat in cautarea comuna a Adevarului.

500 de ani: aceasta perioada a fost marcata de numeroase conflicte confesionale. In ultimii 50 de ani insa situatia s-a schimbat radical. Titlul acestui volum, De la Conflict la Comuniune, arata cat de multe a realizat miscarea ecumenica. Catolicii si luteranii pot astazi relata impreuna istoria Reformei. In privinta multora dintre problemele anterioare, care provocau disensiune, putem vorbi acum despre un „consens cu diferentiere”, al unitatii in credinta cu diferente legitime. Dar aceasta carte este importanta nu doar pentru catolici si luterani. Cartea ofera si o descriere diferentiata a celor mai importante conceptii teologice ale reformatorului Martin Luther, din perspectiva celor mai recente cercetari. Cine vrea sa-l inteleaga pe Luther gaseste aici o introducere competenta. Prof. Dr. Stefan Tobler

O introducere în filosofia unuia dintre cei mai importanți filosofi ai secolului XX,  a cărui contribuție este indispensabilă, nu numai atunci cînd vine vorba de o înțelegere adecvată a fenomenologiei, ci totodată ale cărui cercetări cu privire la temporalitate, subiectivitate, corporalitate, intersubiectivitate, intenționalitate, lumea-vieții etc. rămîn de mare însemnătate pentru o varietate de domenii diferite, precum filosofia, psihologia, științele cognitive, estetica etc.

În cartea de față reunesc studii și articole elaborate în cursul ultimilor ani și publicate cu diferite ocazii (unele fiind sesizabile în formulare), în variate periodice și volume, cu privire la drept și justiție. Preocuparea mea este aici de a profila punctul de vedere al pragmatismului reflexiv în acest domeniu. Optica mea rămîne una filosofică, ce-și ia argumente din abordări economice, sociologice și politologice reprezentative. Scopul argumentării îl constituie restabilirea dreptății ca valoare conducătoare a justiției și conceperea sensului justiției ca promovare a dreptății, cu implicațiile respective. (Autorul)

Cunoașterea și aprofundarea autorilor de literatură spirituală rămîn de actualitate și reprezintă calea cunoașterii reciproce și un prim pas în deschiderea spre un real dialog teologic între Bisericile despărțite de evenimente istorice trecute. Deschiderea și dialogul dintre Biserica contemporană și credincioșii ei aflați, ca oamenii timpului, în căutarea Adevărului neschimbat, prin umanismul creștin, oferă culturii desacralizate de azi un răspuns și calea de urmat pentru depășirea tuturor crizelor și confruntărilor inerente schimbărilor și evoluției lumii contemporane. În acest context recomand lucrarea părintelui Bogdan Vasile Buda tuturor celor care sînt dornici de pătrunderea Adevărului. Orientali și occidentali, catolici și ortodocși în căutarea drumului mîntuirii trăim deja în unitatea Bisericii „una sfîntă”, care, prin oamenii Ecclesiei, ne apropie și ne ajută să pătrundem dincolo de cotidianul efemer, dîndu-ne posibilitatea să trăim dimensiunea spirituală a „fiilor lui Dumnezeu” în Fiul cel Unul-Născut din Tatăl.

Virgil Bercea, Episcop de Oradea

Un inedit volum de poezie și proză inspirat din viața comunității evreilor irlandezi.

Titlul acestei selecții mi-a fost inspirat de o culegere de proză scurtă de David Marcus, intitulată Who Ever Heard of an Irish Jew? Cu experiența mea unică de „ascultător” al evreilor în vechiul cimitir și după atîtea întîlniri cu membri ai comunității evreiești, m-am gîndit că ar fi potrivit ca titlul acestei cărți să fie Am auzit un evreu irlandez.  

Dennis Greig de la Editura Lapwing Publications manifestă același interes față de evreii irlandezi și, în consecință, a publicat poeziile și proza lui Gerry McDonnell în mai multe volume, din care am făcut selecția ce urmează.

Pentru mine a fost o călătorie fascinantă prin comunitatea evreilor irlandezi. Și, o spun cu mare bucurie, această fascinație e mai vie ca oricînd. (Autorul)

Dacă parcurgînd cartea de faţă cititorii vor înţelege mai limpede cum au funcţionat mecanismele represive ale sistemului comunist (Securitate, Procuratură, Justiție, Propagandă, regim penitenciar etc.), atunci ea îşi va fi atins menirea. Confuziile recurente întreţinute de o mentalitate reeducată în deceniile comuniste, un discernămînt precar pe toate palierele vieţii sociale, politice şi culturale, reaua credinţă şi lipsa unui curriculum naţional articulat pe necesitatea stimulării apetenţei pentru istorie, în general, şi a dezvoltării competenţelor în domeniul istoriei recente, în special, fac din spaţiul românesc actual o junglă mentală și spirituală. (Flori Bălănescu)

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 1980 se destăinuie în acest volum care dezvăluie complexitatea unui scriitor uriaș al secolului XX.

Toate aceste convorbiri şi interviuri se constituie în ansamblul lor într-o convingătoare radiografie culturală a vieţii intelectuale poloneze de-a lungul a peste o jumătate de veac, aducînd în prim-plan informaţii şi aprecieri care vizează un spaţiu mai puţin cunsocut la noi, şi anume spaţiul răsăritean, pe care Miłosz îl priveşte atît din interior, cît şi de la distanţă, din perspectivă americană. Alături de Secolul meu al lui Aleskander Wat, Autoportretul unui îndărătnic al lui Czesław Miłosz contribuie în mare măsură la reconfigurarea spirituală a imaginii despre Europa Centrală şi de Est, cu frecvente trimiteri la cultura occidentală. Autoportretul dezvăluie totodată trăsături inedite ale unei remarcabile personalităţi literare şi culturale din secolului XX, martor de seamă şi observator atent al evoluţiei dramatice a acestui secol. (Constantin Geambașu)

Am intrat în „lumea ticăloşilor” încă de pe vremea când, la Piteşti, elev fiind, începeam să înţeleg ce înseamnă nepotismul printre cei cu origine sănătoasă. Apoi în facultate, când am suferit rigorile unei societăţi „comuniste”, demente şi corupte în străfundurile ei. Mai târziu am experimentat un alt nivel: mizeria fizică şi morală a oamenilor, stăpâniţi de frică şi de dorinţa de a supravieţui cu orice preţ, chiar cu preţul dezumanizării sau al pierderii identităţii. După ‘89 lumea a continuat la fel, cu mai multă făţărnicie, parcă. Am văzut bucuria oamenilor la suferinţele aproapelui. Ca jurnalist am fost martor la goana după putere şi bani a unei lumi fără repere, care şi-a pierdut naţionalitatea şi valorile. Lumea ticăloşilor, în mod paradoxal, era locuită de câteva personalităţi uriaşe, a căror moralitate şi inteligenţă sufletească stătea în calea victoriei depline a discipolilor răului. Ei au fost cei din lumea sfinţilor, care au trăit în „lumea ticăloşilor”. (Autorul)

Trei prieteni în căutare de „mai bine", îşi aleg căi diferite. Unul devine securist, altul jurnalist şi cel de-al treilea călugăr. Totul este adevărat şi, în acelaşi timp, ficţiune. Viaţa celor trei descrie ultima perioadă a dictaturii lui Ceauşescu şi primii ani de după evenimentele din decembrie. Apar formele absurde, groteşti, dureroase, ale dictaturii cu lipsa de libertate, foametea, minciuna zilnică şi crima. După decembrie '89 vin manipulările, trădările, jaful deşănţat, simularea stîngace a democraţiei şi chinurile facerii unei prese, nu întotdeauna libere, dar pluraliste. Dincolo de ficţiune, în realitatea grotească îşi fac loc o serie de personalităţi care se opun „lumii ticăloşilor”. Aşa sînt poetul şi politicianul Ioan Alexandru, părintele Galeriu, Petre Ţuţea, părintele Cleopa, părintele Stăniloaie şi alţii, care fac parte din trama cărţii. Un roman realist despre viaţa noastră.

"Sa nu uitam, nu trebuie sa se uite crimele naziste!"

"Consider publicarea acestui text ca un fel de datorie pe care o resimt, în primul rînd, față de Friedrich Nietzsche. El a fost interpretat, folosit si răstălmăcit în multiple variante. Desigur, şi textul pe care îl propun este tot o interpretare, dar cred că, cel puţin, pune în lumină un Nietzsche care a fost prea uşor trecut cu vederea sau nerecunoscut. În textul de faţă, am relevat argumentativ legătura existentă, la Friedrich Nietzsche, între scrieri şi viaţă, pe de-o parte, şi relaţia acestora, luate împreună, cu categoriile proprii tragediei antice, pe de alta. Drept urmare, acest text are o importantă miză hermeneutică, deoarece deschide o perspectivă interpretativă nouă de abordare a scrierilor nietzscheene şi favorizează accesul la o interpretare mai riguroasă a tematicilor lansate de filosofia nietzscheeană. Am argumentat conturarea acestei viziuni hermeneutice şi am efectuat, din această perspectivă, un exerciţiu exegetic, având drept ţintă analizarea contextuală a cîtorva tematici reprezentative ale filosofiei nietzscheene. În acest sens, va fi de remarcat că ideile lansate de către Friedrich Nietzsche au o semnificaţie, în chip voit, mascată, jucându-se în registrul unei filosofii artistice". (Autorul) 

"Ora 25" prezintă drama celui de-al doilea război mondial din perspectiva unui țăran român vinovat de două lucruri capitale: are drept soție o femeie frumoasă și poartă un nume cu valențe în mai multe limbi. Johann Moritz este pe rând Ion, Johann, Ianoș Moritz. Toate astea l-au costat 13 ani petrecuți în 106 lagăre răspândite pe întreg teritoriul Europei. Este de la sine înțeles ca Johann Moritz nu se face vinovat de nicio infracțiune.

De cum am aflat despre Pitești, mi-am zis – fără promisiune fermă, fără jurămînt, ci așa, ca ceva de la sine înțeles – că trebuie scrisă cartea Piteștiului. Ca să nu se uite... (Paul Goma)

Un roman fascinant, exotic și sălbatic, reconstruind magistral atmosfera cruciadelor la Mediterana, în vremea expansiunii otomane a lui Soliman Magnificul, o frescă de moravuri și aventuri, un noir mediterraneo clasic, scris după „rețeta originală” a fondatorului genului, scriitorul italian Massimo Carlotto. La 1541, Marea Mediterană este teatru de război, incursiuni, conflicte religioase. Puternica armată a lui Carol Quintul, vîrf de lance al creștinătății, este înfrîntă la porțile Africii de nord de corsarii lui Hasan Aga, care conduce cetatea în numele lui Soliman Magnificul. Acești corsari sînt în mare parte renegați – europeni creștini care au trecut la Islam din interes, pentru a obține unele libertăți, sau pur și simplu ca să poată jefui fără obstacol navele și a prădui coastele Mediteranei sub protecția Sublimei Porți. Reduan și Otman, protagoniștii romanului, sînt corsari renegați, foști mercenari lanscheneți, care au ales libertatea Algerului, unde credeau că își pot trăi nestingheriți relația interzisă.  Lumea Nouă pare însă singura opțiune, pe fundalul conflictului mereu treaz între creștinism și Islam, care își dispută influența și își impun regulile cu duritate în bazinul mediteranean al tîrgurilor de sclavi, goanei după comori și răscumpărărilor. Algerul fascinant, exotic și sălbatic, reconstruit magistral în toată vivacitatea lui cosmopolită, este decorul viu al acestui roman istoric, de moravuri și de aventuri, un noir mediterraneo clasic, scris după „rețeta originală” a fondatorului genului, Massimo Carlotto. 

Volumul de față reunește, în principal, lucrările Simpozionului internațional «Paul Goma - 80 de ani» și scoate în evidență principalele aspecte ale activității lui Paul Goma, legate de exil și de cărțile pe care le-a scris, colaborarea și receptarea scriitorului la Europa Liberă, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securității etc.

"Mi-a trimis Flori protestul sau - fulminant... I-am scris -  nu felicitari, pentru asa ceva nu se felicita, ci <<,-am felicitat>>, vorba frantuzului, ca nu eu sunt cel vizat: m-as fi simtit nimicit de Uraganul Flori." Paul Goma, "Jurnal", miercuri, 26 octombrie 2005

"Atitudinile cetatenesti ale lui Flori Balanescu sunt admirabile. Lipsite de retinerile lase, de oportunismele, de compromisurile habituale, neurmand niciun scop de cariera ori de alta natura putin onorabila, ele marcheaza una din nu prea numeroasele pozitii integre, intrutotul convingatoare, pe care le inregistreaza azi viata noastra publica. Pe urmele lui Paul Goma pe care si l-a ales drept model, Flori Balanescu se pronunta cu o exemplara fermitate impotriva reziduurilor totalitare atat de disipate si nu o data disimulate in mentalul nostru public." Gh. Grigurcu, "De trei ori femeie", "Acolada", 2012