Cărţi

Cuprins:

poemul invitat
Gellu Dorian – Casa

editorial
Nicolae Prelipceanu – Jurnalele şi istoria

premiile VR:
Premiul „Mihail Sadoveanu”: Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich), Viaţa ficţiunii după o revoluţie | Premiul „George Topîrceanu”: Liviu Ioan Stoiciu, Nous | Premiul „Garabet Ibrăileanu”: Rodica Grigore, Realismul magic în proza latino-americană a secolului douăzeci şi Călătorii în bibliotecă

eseu
Mihai Vornicu – Eminescu şi poemul dramatic Mureşanu

aniversare
Nicolae Stoie – Codrescu 70

in memoriam
Romulus Rusan

exerciţii de luciditate
Ovidiu Ivancu – Oamenii-insulă în căutarea timpului pierdut

o carte în dezbatere
Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate, istorie, religie, filozofie. Participă: Marin Marian Bălaşa, Nicolae Constantinescu, Amalia Pavelescu, Gabriela Luca, Mircea Păduraru, Eleonora Sava

proză
Adrian Buzdugan – Chera Ghelase

poeme de Radu Cange

cronica literară
Daniel Cristea-Enache – Poezie fără lirism
Gheorghe Grigurcu – Caragiale după Caragiale
Andrei Ionescu – Strada facendo cu Fellini
Irina Petraş – Bucureştiul din cuvinte

cronica traducerilor
Rodica Grigore – (Re)construind realitatea (ficţiunii)

cronica ideilor
Nicoleta Dabija – Cei plecaţi în căutarea sinelui… 

cronica plasticii
Florin Toma – Triptic de sacru

cronica filmului
Călin Stănculescu – Un an fast şi nu prea, 2016

spectator
Nicolae Prelipceanu – Regele homeless

miscellanea
Florin Toma – O nouă profesiune, mediator cultural
Florin Toma – Mereu cu gândul la Paul…
Eugenia Ţarălungă – Breviar editorial
Liviu Ioan Stoiciu – Revista revistelor

Dragi părinţi, vă salut cu stimă şi afecţiune.

V-aţi înscris copiii pe drumul catehezei creştine. Este o alegere importantă, care denotă faptul că aveţi încredere în învăţăturile şi viaţa creştină. Dar, mai ales, ne arată că doriți ca fiii voştri să fie inițiați şi educaţi în cunoaşterea persoanei lui Isus şi a învăţăturilor Sale mântuitoare.

 Încrederea şi respectul dumneavoastră ne motivează şi pe noi, preoţii şi cateheţii. De aceea, vă suntem recunoscători.

Este timpul să începem un dialog. În egală măsură, şi voi aveţi nevoie de înnoire spirituală. Poate că drumul dumneavoastră catehetic s-a oprit acum câţiva ani. Sau poate aşteptaţi chiar aceste momente pentru a vă readuce în centrul atenţiei valorile creştine, care sunt profund înrădăcinate în viaţa pe care o duceţi. Probabil aşteptaţi anumite indicaţii concrete, special adaptate pentru dumneavoastră şi realizabile chiar și într-o lume care pare a nu mai lăsa loc lui Dumnezeu; anumite indicaţii concrete care se pot prezenta drept o propunere de reînnoire a vieţii creştine.

ŸŸ

V-aţi înscris copilul la cateheză, dar cum arată viaţa voastră de credinţă? Poate că aveţi o intensă viaţă de credinţă, dar, în egală măsură, se poate ca aceasta să-şi fi pierdut din intensitate sau chiar să se fi stins cu totul.

Oricare ar fi experienţa de credinţă actuală, vă provoc să vă puneţi întrebări despre credinţă şi să începeţi astfel un drum comun cu ceilalţi părinţi: fiecare poate ajuta sau poate fi  ajutat. Fiecare dintre voi are de dăruit şi de primit ceva. (Autorul)

"Creştinul şi frica" e o carte exigentă. Cititorul poate fi derutat de profunzimea analizelor filozofice, de caracterul dramatic al unor pagini, de numeroasele citate biblice şi de comentarea lor. Dincolo de aceste dificultăți, pentru a înțelege amploarea lucrării trebuie să ne familiarizăm cu demersul lui Balthasar.

Se cuvine să lăudăm frumusețea  acestei teologii. E o teologie care ştie să exprime splendoarea, amploarea dramatică şi înțelepciunea neasemuită a dragostei trinitare, care poartă lumea şi care ni s-a arătat în frica şi mărirea lui Isus din Nazaret: căci în Isus noi ştim cât de mult lui Dumnezeu "îi pasă de lume".

Dumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri. Alin Tat

Un inventar al ideilor false despre autorul cartii "Discurs asupra metodei", cu detaliile necesare si cu o incercare de apologie.

In gandirea contemporana, detractorii de tot felul par a intregi un consens in exigenta renuntarii la mostenirea carteziana. Renascuta din constiinta bunului simt, constiinta rationala care parea un bun castigat si o referinta statornica, risca din plin rolul unei referinte negative. Textura simbolic-narativa a vietii suporta greu suveranitatea solara a unui concept si reversul ei metodic, deductivismul. Cogito a murit, filosofia republicii se rastalmaceste in republica filosofiei, iar Descartes nu este decat un platonic ratacit in modernitate. Iata ceea ce autorul cartii de fata doreste sa preintampine, redescoperindu-l cu nesat pe ganditorul care nici macar nu ceruse un punct de sprijin arhimedic, ci doar cautase unul de plecare intr-o procesiune teoretica. 

Gandesc, deci exist nu este intocmai rationamentul lui Descartes, ci, mai curand, formula prin care filosoful desemneaza ori rezuma acest rationament, in momentul in care doreste sa reflecteze asupra-i: „Gandesc, deci exist este aproape un nume propriu, numele unei gandiri, al unui demers intelectual”, acestea sunt cuvintele prin care Denis Kambouchner surprinde si convinge, asa cum de la orice autor respectabil ne-am astepta, inca din prima treime a cartii sale. Pentru morala cogitativa, cartezianismul trebuie inteles, intai de toate, ca pilda de determinare, pentru care indoiala si provizoratul nu sunt decat strategii cu valoare persuasiva. - Cristina SAVOIU

*** Volum cistigator al premiului de debut in poezie Alexandru Musina / 2016

Pre

Stau acasa
si-mi astept diviziunea celulara.
Apropo de asta,
am aflat dintr-o poveste
ca pe craiul serpilor il cheama Divizion
si se tine de cuvant.
Pe urma am fost in excursie cu tramvaiul
si m-am simtit zdruncinata.
Sa stiti ca un om, in viata,
poate fi chiar si demonolog
si nimeni n-are ce sa-i reproseze.
Si trece vremea
si nu ma mai divizez.
Si trece vremea
si ma expandez.

E graitor faptul ca verbul romanesc "a invata” provine din vitium, „vitiu”, apucatura, deprindere negativa. De ce au transformat romanii viciul in invatatura, adica negativul in pozitiv? Oare asa stau lucrurile? Oare viciul sa-si fi intors camasa pe dos ori, dimpotriva, si-a pastrat-o ca atare, schimbandu-si doar numele? Invatatura pentru romani, a ramas un viciu, o apucatura, o sminteala si, drept urmare, se impune anularea ei prin dezvatatura. Dezvatatura este adevarata slefuire sufleteasca, smulgerea din radacina a Viciului primordial, contracararea blestemului, dezvitierea.

Ion Muresan s-a nascut pe 9 ianuarie 1955, in localitatea Vultureni, judetul Cluj. A absolvit, in 1981, Facultatea de Istorie si Filosofie „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. A publicat volumele de poezie: Cartea de iarna (Ed. Cartea Romaneasca, 1981 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Poemul care nu poate fi inteles (Ed. Arhipelag, 1993 – Premiul Uniunii Scriitorilor), cartea Alcool (Ed. Charmides, 2010 – Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Romane). A publicat, de asemenea, volumele Le mouvement sans coeur de l’image (trad. Dumitru Tepeneag, Editions Belin, Paris, 2000) Zugang verboten / Acces interzis (trad. Ernest Wichner, Büroarcrasch, Viena, 2008), The Book of Winter and Other Poems (trad. Adam J. Sorkin si Lidia Vianu, University of Plymouth, 2011). Este prezent in antologii de poezie aparute in Anglia, Franta, Germania, Italia, Serbia, Ungaria etc.
In 2014, i s-a decernat, la Botosani, Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

CUPRINS 

Sufletul nathanic  
Lentila ca metafora  
Radacinile crestine ale stiintei occidentale 
Libertate si autoritate  
Caderea in intelectualism a fost necesara 
Cosmologie hristocentrica   
Initierea rosicruciana  
Revelatorul adevarului despre inteligenta umana  
Epoca empatiei   
Specializare si transdisciplinaritate   
Capitularea spiritului european  
Cine a fost (este) eul lui Rudolf Steiner  
Cei doi Ioan  
Somn si veghe  
Efectele secundare ale nemuririi  
Kenozele   
Cuvint de incheiere / Matase, rina, cupru 

 Pentru a fi cineva crestin: nu ajunge sa spuna cuvinte frumoase pentru Hristos; nu ajunge sa creada ca Hristos a fost cea mai mare personalitate a lumii. Iata deci intrebarea noastra fundamentala: Cine a fost Hristos? Ce trebuie sa credem despre El?

    Cuprins:

Va pregatiti sa sustineti un test IQ?
Vreti sa va mariti coeficientul de inteligenta?
Vreti sa va imbunatatiti capacitatea de a face rationamente logice?
 
Cartea aceasta va va familiariza cu diferitele tipuri de teste, crescandu-va sansele de a trece un astfel de test si reducandu-va factorul de teama. 
Chiar daca nu sunteti in situatia de a sustine un test, exercitiile propuse va vor imbogati vocabularul, abilitatile matematice si capacitatea de gandire logica. 
Cartea contine zece teste, alcatuite fiecare din cate 40 de intrebari. Toate testele au aproximativ acelasi nivel de dificultate.
Fie ca sunteti absolventi in pragul inceperii unei cariere, fie ca va pregatiti pentru o schimbare importanta in profesie ori doriti doar sa va mariti valoarea IQ-ului, in paginile acestei carti veti gasi intreaga practica de care aveti nevoie.
 
 Philip Carter este un expert care elaboreaza mereu noi teste si puzzle-uri.

Genocidul impotriva armenilor, de la inceputul secolului XX, a provocat aproximativ 1,5 milioane de victime, conform aprecierii istoricilor epocii moderne. Sub pretextul unei presupuse conspiratii a armenilor impotriva Imperiului Otoman, regimul Junilor Turci a pus in aplicare, cu o cruzime ingrozitoare, „viziunea” sa despre statul musulman pur. Pana in prezent, guvernul turc neaga acest genocid, vorbind despre un „masacru regretabil”.
Michael Hesemann adauga cercetarii genocidului armean surse foarte noi: documente inedite, din Arhiva secreta a Vaticanului. Acestea probeaza, intr-o maniera zguduitoare, aceasta crima impotriva umanitatii si fac dovada incercarilor disperate ale papei Benedict al XV-lea si ale serviciului sau diplomatic de a stavili crimele, scotand in evidenta, totusi, infrangerea omenirii in lupta cu barbaria.
 
„Genocidul armenilor a inaugurat, din pacate, lista cea trista a catastrofelor din secolul trecut, care au fost posibile din cauza unor aberante motive rasiale, ideologice sau religioase, care au intunecat mintea autorilor pana in punctul de a planui sa anihileze intregi popoare.”
Papa Francisc, Erevan, 24 iunie 2016
 
Michael Hesemann (n. 1964) a studiat istoria, antropologia culturala si jurnalistica la Universitatea din Göttingen. Autor de succes international, este jurnalist profesionist si profesor specializat in subiecte cu caracter istoric si religios. Incepand din anul 2008, are acces la Arhiva secreta a Vaticanului. Cartile sale au devenit bestselleruri mondiale, fiind traduse in 15 limbi, intr-un tiraj total de peste doua milioane de exemplare. 

Anatoli Dobrinin a sosit la Washington in 1962 – in varsta de 43 de ani, a fost cel mai tanar ambasador sovietic in SUA din toate timpurile – si a ramas in functie pe durata mandatelor presedintilor KENNEDY, JOHNSON, NIXON, FORD, CARTER, REAGAN.
Dobrinin a devenit principala cale prin care Casa Alba si Kremlinul au schimbat idei, au negociat in secret si au aranjat intalniri la nivelul cel mai inalt. Desi prezinta aspecte inedite din interiorul Biroului Politic de la Moscova, Confidentele unui ambasador sovietic la Washington se refera in principal la nivelurile de la varf din Washington.
 
„Adevarata istorie a Razboiului Rece este o drama umana. Dobrinin a fost martor ocular la mare parte din ea – a participat la toate summiturile sovieto-americane dintre anii 1955 si 1990 – si a privit spectacolul cu un ochi detasat, uneori nedumerit… Cu certitudine cel mai important diplomat al epocii Razboiului Rece… Dobrinin este un fin analist si un povestitor minunat.”– Washington Post
„Niciun alt ambasador din epoca moderna n-a jucat un asemenea rol indelungat si crucial in afacerile internationale sau n-a fost pregatit sa scrie atat de neinhibat despre ele.”– New York Times Book Review
„Dobrinin certifica in aceste pagini ca este unul dintre cei mai mari diplomati ai istoriei moderne, care face cinste tarii sale si unei traditii ce se intinde pe multe secole.”– Washington Monthly
„O lectura fascinanta… o sursa esentiala pentru istoricii care incearca sa inteleaga perioada finala a Uniunii Sovietice.”– Foreign Affairs

Fragment din carte:

"II. Criza cubaneza

Hrusciov ii ofera Cubei rachete nucleare; Castro accepta 

Criza rachetelor cubaneze a fost episodul cel mai dramatic din sfertul de secol pe care l-am petrecut la Washington, dar, mai important, a fost evenimentul cel mai dramatic din intregul Razboi Rece. Intrucat a adus ambele superputeri atat de aproape de razboiul nuclear cat le-a permis propria cutezanta, a devenit un moment de cumpana in ceea ce priveste intelegerea limitelor si ne-a invatat o lectie majora despre ce anume trebuia intreprins pentru a preveni razboiul nuclear. In urmatorii 30 de ani, acestea au devenit regulile si limitele jocului nuclear si ale relatiei importante, schimbatoare si periculoase dintre Moscova si Washington. 
Mi se pare util sa trec in revista cum am ajuns in pragul razboiului din cauza acestei mici insule aflate la 145 de kilometri de continentul american. Presiunea americana asupra Cubei crescuse permanent dupa esecul invaziei incercate in aprilie 1961 de exilati sustinuti de CIA. In ianuarie 1962, Statele Unite au aranjat excluderea Cubei din Organizatia Statelor Americane si au inceput blocada comerciala a acesteia. In vara si in toamna anului 1962, situatia din Caraibe s-a agravat. Numeroase nave de razboi americane au pornit spre coastele Cubei, iar spatiul aerian al insulei a fost patrulat non-stop de avioane militare trimise de SUA. Asa cum s-a aflat ulterior, CIA si Pentagonul pregatisera, iar presedintele Kennedy aprobase, planul secret „Mangusta", care avea ca scop subminarea si rasturnarea regimului lui Fidel Castro. Intensa presiune psihologica exercitata asupra Cubei a mers mana in ma cu o campanie americana de propaganda care sa avertizeze Uniunea Sovietica in legatura cu riscurile presupuse de ajutorul militar economic acordat Cubei. Pe 11 septembrie, URSS a replicat printr-o declaratie dura difuzata prin intermediul agentiei de stiri TASS, denuntand campania americana si avertizand ca „de data aceasta nimeni nu va putea sa atace Cuba si sa se bazeze pe faptul ca va scapa nepedepsit". 
La momentul acela, nu se stia ca, in urma cu cinci luni, in mai 1962, conducerea sovietica ajunsese, pastrand o discretie absoluta, la un acord secret cu Fidel Castro. Pe neasteptate, consilierul Aleksandr Alexeev din cadrul ambasadei sovietice din Cuba si agent KGB fusese chemat de la Havana la Moscova ca sa-i dea raportul lui Hrusciov. Alexeev vorbea spaniola si stabilise relatii prietenesti si confidentiale cu Castro, care prefera sa lucreze cu el si nu cu ambasadorul nostru, Serghei Kudriavtev. Ambasadorul nu izbutise aa stabileasca o relatie apropiata cu liderul cubanez, lucru care nu trecuse neobservat la Moscova. "

Odata cu prabusirea Uniunii Sovietice in 1991 si dizolvarea KGB, s-a nascut din cenusa un nou serviciu de securitate – FSB (Serviciul Federal de Securitate). De atunci, Kremlinul l-a folosit pentru a intimida opozitia politica din Rusia si strainatate. Acesta a jucat un rol central – si adeseori obscur – in evenimente precum atacul cu bombe asupra unor blocuri de apartamente de la Moscova sau asediul de la Teatrul Dubrovka, razboiul din Cecenia sau masacrul de la scoala din Beslan. In vreme ce, dupa 11 septembrie 2001, Occidentul si-a indreptat privirea dinspre Kremlin spre amenintari teroriste nemijlocite, urmasele KGB au devenit o forta implacabila, parte a structurii fundamentale a Rusiei.

    Fragment din volum:

Edward Snowden, un tanar geniu al computerelor care lucra pentru Agentia Nationala de Securitate a SUA (NSA), a dezvaluit modul in care aceasta organizatie inspaimantator de puternica foloseste tehnologia moderna pentru spionarea intregii planete. Consecintele i-au zguduit pe liderii din intreaga lume. Aceasta este povestea nestiuta a ispravilor lui Snowden si a jurnalistilor care s-au confruntat cu presiunile exercitate de guvernele SUA si Marii Britanii dupa publicarea unor articole de senzatie. Din ziua in care si-a parasit atragatoarea prietena din Hawaii, carand cu el un hard drive plin de secrete, pana la saptamanile petrecute in secret in Hong Kong si lupta sa pentru a obtine azil, povestea lui Snowden se citeste ca un thriller ce face inconjurul globului.
 
„Harding surprinde excelent momentul cand Guardian publica primul sau articol despre Snowden, un cocktail pasionant, plin de adrenalina, de zel jurnalistic responsabil si de tulburarea generata de publicarea unor informatii secrete.”
Financial Times
 
Luke Harding este jurnalist, scriitor si corespondent de presa in strainatate al ziarului The Guardian. A transmis relatari din Delhi, Berlin si Moscova si a fost corespondent de razboi in Afganistan, Irak, Libia si Siria. In anii 2007-2011 a fost seful biroului de presa al ziarului The Guardian la Moscova; Kremlinul l-a expulzat din Rusia, fiind primul caz de acest gen de la Razboiul Rece incoace.

„O relatare extraordinara, incitanta, terifianta.” - London Review Of Books
Fragment din carte:

"CEL MAI CAUTAT OM DE PE PLANETA. 

[...]Publicarea rapida a materialelor ii intarea relatiile cu The Guardian: ii dovedise lui Snowden ca ziarul actionase cu buna credinta. Tot timpul scopul sau fusese sa dea nastere unor dezbateri; simtea ca povestea cu Verizon reusise asta, avand un impact puternic. 
MacAskill se intreba daca Snowden avea sa se impauneze sau sa fie entuziasmat, trezindu-se in centrul evenimentelor pe plan international. In mod remarcabil, el era absolut impasibil; asculta stirile CNN cu atentie. Parea sa-si dea seama de gravitatea evenimentelor. Din acea clipa, nu mai exista cale de intoarcere. Daca s-ar fi dus inapoi in Hawaii atunci, avea sa fie arestat si inchis. Viata sa n-avea sa mai fie nicicand la fel. 
Ce urma de-acum? Scenariul cel mai plauzibil pentru Snowden, asa cum si-l inchipuise el, era ca politia chineza avea sa-l aresteze in Hong Kong. Ar fi urmat o disputa juridica. Poate timp de cateva luni, ori chiar un an. La sfarsitul acelei perioade, avea sa fie trimis inapoi in SUA. Si apoi, ar fi urmat zeci si zeci de ani de inchisoare. 
Snowden transferase o cantitate uriasa de documente pe drivere portabile. Nu era vorba doar de documente interne ale NSA, ci si de documente ale GCHQ,, evident transmise cu incredere de britanici colegilor americani. 
„Cate documente britanice sunt pe astea?" intreba MacAskill. 
„In jur de 50.000-60.000", i-a raspuns Snowden. 
Se gandise luni in sir cum sa negocieze cu presa. Era pretentios. Dorea o serie de conditii stricte pentru manipularea documentelor secrete. Insista ca documentele NSA/GCHQ legate de spionaj sa ajunga exact la tintele vizate. Considera ca presa din Hong Kong trebuia sa primeasca informatii referitoare la spionarea Hong Kong-ului, cea din Brazilia unele referitoare la tara lor si tot asa. Era categoric in aceasta privinta. Daca, pe de alta parte, documentele cadeau in mainile altora, ale unor adversari, cum erau rusii sau chinezii, asta l-ar fi expus acuzatiei ca nu era mai mult decat un dezertor sau un agent strain — ceea ce el nu era. "

Am pus in valiza
Chiloti si posete
Degetu’ tau mare
Trei perechi de ghete.

In aia mai mica
Am pus o batista
5 kile de mere
O spranceana trista

In cea mijlocie
Nu o incaput
Decat 4 pere
Si-un genunchi f**ut

Nu mi-e dor de tine
Te am peste tot
Te am in valiza
Chiar si in compot. 

Nu vreau sa adorm, o sa stau treaz ca sa o pot iubi constient. Cine iubeste nu doarme. Nu trebuie sa adorm. Trebuie sa fac cumva sa opresc timpul asta, sa-l incetinesc putin, citeva minute in plus, citeva secunde. Stiu, stiu ca e copilaresc sa imi doresc asta, si totusi, de ce nu pot opri senzatia ca e ultima oara cind o simt asa, abandonata in bratele mele, linistita, moale, calda, a mea? Ce e cu sentimentul asta straniu de pierdere, de ce simt ca nefericirea, concreta si sfisietoare, e la doar o noapte distanta?

„While «national poet» Mihail Eminescu (1850-1889) is ofteb described as the Romanian soul, modern literary language in Romania is also much indebted to him. His work encompassed every genre of poetry (love, philosophical, cosmological, mythological, historical, sociosatiric, etc.) as well as prose and journalism. Eminescu is considered Europe s last great romantic, not least because he gave voice of unmistakable music to the sadness of love. However, his legacy transcends the confines of Romanticism, the literary and philosophical Western traditions, the Far East influences and even the obvious imprint of Romanian folklore. Blessed with the touch of genius, his synthesis is a personal world of meaning about the life of Man and of the Cosmos in archetypal images of universal worth.” (Adrian George Sahlean)

Maratonul alb-negru al Patimirilor lui Andrei era necesar pentru a ne face vulnerabili la arta lui Rubliov. Numai după această lungă și destul de grea asceză ajungem să percepem culorile aproape ca și cum am deveni conștienți pentru prima data de ele. Întregul film e ca un post îndelungat, greu pentru orice consumator de producții hollywoodiene, ce ne pregatește însă pentru o experiență pascală. Avem abia la sfârșit revelația culorii ca expresie a bucuriei duhovnicești, a culorii ca și chip văzut al sărbătorii Învierii.

„Grația și ușurința cu care autoarea trece de pe tărâmul basmului clasic și modern (vezi incursiunile în romanele ciclului Harry Potter), la epopeea antică (Iliada și Odiseea), de la dramaturgia shakespeariană la cea beckettiană și brechtiană, de la Cervantes la Flaubert, de la ficțiunile lui Alexandre Dumas, J. Archer, Agatha Christie, Somerset Maugham, Josephine Tey, Mark Twain, Marguerite Yourcenar la Alfredo Bryce Echenique, P. Coehlo, Mario Vargas Llosa etc. îi permit realizarea unei coregrafii de cea mai bună calitate, proiectată pe fundalul unor asociații cu artele vizuale (picturi, sculpturi, tapiserii etc.) la fel de inspirate. O infuzie benefică de energie reinventează astfel trecutul, umplându-l de strălucirea prezentului, după cum, în același proces, prezentul își descoperă ființa în adâncimile tradiției”. Monica Pillat

Miscarea din piatra nu se refera la o actiune propriu-zisa, ci la capacitatea cuvintelor de a creea si transforma lumi mai mult sau mai putin existente.

Prin intermediul acestor poeme, experientele cotidiene prind valente noi, nemaifiind doar evenimente pasagere, ci devenind mediatoare intre lume si poezie. La fel cum Lectia despre cub a lui Nichita – poet indragit de Maria Petrovna – vorbeste metaforic despre cub, piatra in care se gaseste miscarea poate fi inlocuita fie cu un corp, fie cu poezia insasi. 

Aceasta placheta marcheaza o trecere brusca dinspre adolescenta spre maturitate, aratand cum „Femeia de acum/ n-are nici ziduri, nici voaluri,/ pentru ca ai stiut-o inainte sa fie, ea insasi, femeie”. In aceste cateva poeme vedem cum poeta devine o femeie puternica care isi asuma alegerea unor cuvinte si, implicit, consecintele care nu se lasa asteptate. Poemele Mariei stau sub semnul unei feminitati plina de curiozitate asemeni Evei care „e totusi mama - mi se spune,/ Inainte de a fi o pacatoasa”. Feminitatea ca si poezia se descopera si descopera, impunandu-se in acelasi timp printr-o atitudine blanda in fata masculinului. Ambivalenta celor doua semne ramane prezenta in fiecare poem, adesea, acestea formand hermafroditul: „As putea marturisi stramb despre mine/ Dar nu despre noi”.

Descoperirea poeziei coincide cu descoperirea corpului si a intimitatii, admiratia ingerilor si incercarile de gasire a unor aripi metaforice pentru a putea zbura si a miscarii din piatra.   – Nicolata Papp

Inca joc, totusi, iar acest totusi e inca o vindecare. Inca mai vad scopul ca fiind aparitia unui partener de joc care sa imi ceara sa maresc miza, sa uit de numaratoarea monedelor, sa ametesc in vartejul adrenalinei, care sa isi joace momentul si nu eternitatea, rolul si nu pietrele de moara.
Dar totusi, niciodata sa nu arunci pe masa de joc ceva ce nu iti permiti sa pierzi. Cat (si cand?) mai conteaza un astfel de cliseu?
Conteaza exact in momentul in care intelegi, dupa ce miza ai fost tu insati, ca partenerul de masa era de fapt dealer-ul, pervers deghizat in jucator. - (Maria Petrovna)

În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzicale.

Putem vorbi la Mihaela Marilena Chiţac şi de o reprezentare picturală a realităţii, ea filtrînd culorile (senzaţiile) printr-o retină personală extrem de flexibilă.Nu întîmplător volumul de debut se numeşte Culoare prin cuvînt (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006).

Pentru Mihaela Marilena Chiţac ritmurile, cadenţa şi ecoul acustic sînt la fel de importante ca substratul ideatic. Dar, dincolo de atenţia acordată veşmîntului lexical, descoperim în poezia sa un neistovit efort de evitare a platitudinii. Există aici mult artificiu, adică meşteşug, deci elaborare, dar totdeauna dublate de candori şi evanescenţe din care în final să rezulte un discurs elevat, calofil şi plin de subtilităţi. Victor  Teişanu

Prin felurile alese, prin denumirile lor, uneori de un pitoresc deosebit, si prin modul de prezentare editoriala, este o carte ce incanta orice intelectual, mai ales daca are si un anumit grad de rafinament cultural. – Constantin Balaceanu-Stolnici

Graiul arhaic, bogat, elocvent, plin de culoare, infloriturile stilistice, eufemismele bine gasite, ironiile la adresa vremilor originale ce le traim, ingredientele desemnate prin termenul stiintific in latineste fac din lectura o placere cu urmari salutare in instruirea culturala a cetitorului. – Adrian-Silvan Ionescu

O carte de literatura gastronomica, ma grabesc sa precizez, in traditia scrierilor lasate in acest domeniu de Stolnicul Cantacuzino, Kogalniceanu si Negruzzi. – Eugen Simion

Retetele din Bucataria Balkaniei reinvie ceremonialul pitoresc din cuhniile de altadata. Ele sunt nu numai instructiuni pentru bucatari sau gospodine, ci si pagini de literatura buna, scrise parca de descendenti ai lui Al. Odobescu, Mateiu I. Caragiale sau Constantin Toiu. – Alex. Stefanescu

Si iata ca generoasa evergheta ‒ Kera Calita alias Laura Nicolau ‒ ne ofera acum, impreuna cu Horia Pana, un manual academic al deliciilor balcanice pe care Domniile lor le stiu dintr-o traditie venerabila. – Razvan Theodorescu

Fragment din carte:

"Primii istorici ai urbei nu pomenesc nimic despre mahalaua dintre Patriarhie si manastirea Antim, nici Iosif Genilie, nici Alexandru Pelimon. Abia Dimitrie Pappazoglu publica si un plan al orasului (mult dupa primul plan ai maiorului Barroczyn, dar mult mai cunoscut) si vorbeste despre Calea Craiovei. Se stie insa din legendele transmise din veac in veac de Hanul lui kir Nicola; descarcau aici rachierii si podgorenii butiile pline, aduse sub pulpana noptii, ocolind acciza agiei de la bariera, la biserica Barbatescu vechi, de altfel cea mai veche biserica din oras ramasa in picioare, unde slujbele se tin si in zilele de azi. 
Fundatiile hanului s-au gasit la sapaturile din urma pentru noi cladiri, se pare ca vechiul han si-a dat sfarsitul sub focul pus de neferii lui Chehaia-bey, spre nimicirea locului de adapost pentru licorile necredinciosilor. 
Calea Craiovei, botezata dupa Razbelul de Independenta Calea Rahovei, si-a continuat viata fabuloasa si plina de miscare, pravaliile de negotiu se insirau una dupa alta, de la Dambovita, unde prima maghernita era contoarul lui Cilibi Moise, pana hat incolo, spre zarile Alexandriei, alaturi de maidanul hanului ars, carciumile prosperau si infloreau. Pana la demolarile din urma, datorate abstinentului secretar general si presedinte al tarii, se afla vestita carciuma-zahana Bumbesti, cu numele datorat santierului tineretului comunist de la Bumbesti-Livezeni. Aici aduceau parlagii abatorului, ascunse in pantalonii stransi pe glezne, ficati, rinichi, momite, inimi din septelul dus la sacrificiu. La mese se intindeau largi tablale cu ce frigea gratarul si galeti pline cu gheata, unde vinul prost isi schimba incet culoarea, vin dupa punga saraca a clientilor, veselie cat se poate, parca inviasera vremurile vechi ale gradinei Suzana pe 11 Iunie, astazi disparuta sub un fatos blockhaus de secol XXI. 
Un mic stabiliment, ramas in furia demolarilor, a rezistat tuturor vitregiilor. Batranii cartierului ii spuneau Carciuma lu' Getuta , pe firma insa scria „Restaorantul Jaristean”. Aceasta femeie trupesa, trecuta de prima tinerete, tragea putin un picior, precum un adevarat doctor Schlepfuss balcanic, avea in galantar, de dimineata, doua-trei sticle de vin si una-doua sticle de tuica, bauturi falsificate din industria corporatista. Veneau atotstiitorii batrani ai cartierului, se cinsteau si, cand stocul lichid se termina, Getuta, tarandu-si imperceptibil piciorul, inchidea carciuma si pleca acasa. "

Cand am publicat, in 8 iunie 2016, in exclusivitate, in ziarul „Adevarul“, dosarul lui Marian Munteanu de la Securitate, in care apare ca sursa „Ioan“, fara sa dau niciun fel de verdict (nici nu aveam cum, eu doar am publicat, ca jurnalist, acest dosar asa cum este el pastrat in arhiva CNSAS), am primit sute de mesaje prin care am fost pusa la zid. Putini au fost, atunci, de partea mea, intelegand exact demersul jurnalistic. Cei mai multi mi-au spus: cum mi-am permis sa scriu ceva rau despre fostul lider din Piata Universitatii? Nu mi se aduceau argumente solide care sa demonteze cele scrise de mine, ci doar mi se spunea ca nu aveam dreptul sa ma ating, in niciun fel, de „Mesia“ din timpul „Golaniadei“.

Altii m-au acuzat ca am inventat un dosar intreg. Munteanu insusi mi-a spus ca totul este o inventie. Cel mai straniu, dezamagitor a fost sa vad jurnalisti care, in loc sa caute adevarul, adica sa mearga singuri la CNSAS si sa verifice dosarul, asa cum eu am facut, s-au transformat in aparatorii lui Marian Munteanu. Ce rusine!

Ceea ce facusem eu fusese sa ma acreditez ca cercetator al CNSAS, sa stau cateva zile in sala de lectura a institutiei, sa imi copiez integral dosarul lui Marian Munteanu, sa il studiez, sa pun cap la cap informatiile si sa public totul in ziarul „Adevarul“, pentru care scriu de aproape noua ani. Mi s-a parut un demers firesc, cinstit, de jurnalist care, in timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, a vazut ca Marian Munteanu, pentru scurt timp candidatul PNL pentru Primaria Capitalei, s-a incurcat in explicatii privind relatia sa cu fosta Securitate.

Asa am ajuns la CNSAS, pentru a verifica singura ceea ce o parte a opiniei publice banuia, anume ca Munteanu a fost sursa a Securitatii. Cand am publicat articolul in ziar, nu am dat verdicte, ci am spus ca, asa cum arata acest dosar, Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securitatii, a scris note informative despre un lector portughez cu care era si prieten, dar si despre alti profesori si colegi de-ai lui de la Facultatea de Filologie. Atat facusem.

In octombrie 2016, la patru luni dupa ce am publicat dosarul lui Marian Munteanu, CNSAS a facut publica adeverinta din care aflam ca documentele sunt valide, ca fostul lider din Piata Universitatii, desi nu a colaborat in sensul legii, a scris si semnat cu mana lui atat angajamentul prin care a primit numele conspirativ „Ioan“, cat si notele informative, dar si ca, in schimbul acestui „efort“, a primit 500 de lei de la Securitate. Asa ca ceea ce mi-a spus Munteanu in interviul pe care mi l-a acordat inainte de publicarea in ziar a dosarului sau, anume ca acesta este o inventie, o facatura, s-a dovedit a fi doar o minciuna.

In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma. In cazul lui, CNSAS deja se pronuntase. Verdictul era la fel ca la Munteanu. Cozma nu a colaborat in sensul legii cu Securitatea, adica nu a facut politie politica, dar a scris si semnat angajamentul prin care a devenit sursa „Paul“ si a dat note informative despre mineri, colegi de-ai lui. Spre deosebire de „Mesia“ de la Universitate, „Luceafarul huilei“ nu a primit, insa, bani pentru informatiile cu care i-a ajutat pe securisti.

Desi demersul meu jurnalistic a fost identic cu cel pe care l-am urmat in cazul lui Marian Munteanu, dupa publicarea dosarului lui Miron Cozma, reactiile au fost, in mare parte, pozitive. Si de data asta am primit sute de mesaje, insa cele mai multe erau laudative. In baza unor informatii similare, am realizat ca multi dintre cei care au citit ceea ce am scris reactionau emotional. Din start, Munteanu, „baiatul bun de la Universitate“, „nu avea cum sa fie sursa Securitatii“. Insa Cozma avea cum, se stia doar deja ca a fost „baiatul rau“ din timpul Mineriadelor. Cam acesta era rationamentul in multe dintre mesajele primite de mine.

Din august si pana in octombrie 2016, perioada in care am scris aceasta carte, avand la baza si o ampla cercetare facuta in arhivele CNSAS, m-am gandit de foarte multe ori la cat de emotional ne judecam propria istorie. Cat de simplu e sa credem sau sa nu credem ceva. Nu conteaza, de multe ori, ce date avem in fata noastra, nu conteaza nici ca putem verifa informatiile. Conteaza doar ceea ce simtim. Atat.

Istoria e foarte cruda. de multe ori, ne doboara. Ne da peste cap credinte, idealuri. Unii alegem, mai bine, sa nu o stim. Dar asta nu inseamna ca ea nu mai exista. Exista, chiar si foarte dureroasa, asa cum ni se pare ca este cateodata. – Ramona Ursu

Aceste insemnari sunt amintirile mele, ale unei sotii si ale unei mame, totodata. Sunt prin excelenta subiective, dar drepte, fara sa fie insemnarile unui istoric. Daca voi fi gresit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiti, totusi, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intentie. Cu timpul, amintitile fiecaruia dintre noi se transforma in esente care nu mai retin detaliile. Mai am atatea de povestit, insa, si voi avea si mai mult loc pentru detalii. - Mioara Roman 

Mama, vino, ca e tata la televizor
- Termina cu prostiile! 
- Mama, iti spun ca e tata la televizor! 
Am venit, l-am vazut si... 
- Nu se poate sa-mi faci asa ceva! 

- Ce ramane din istorie dupa ce ai trait-o, doamna Mioara Roman? 
- As minti daca as spune ca istoria nu este ispititoare cand o traiesti. Aventura mea a fost, insa, mai degraba cea a sotiei si mamei. Iar cand aventura ta personala se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresiva. Dupa 1989, mai multe evenimente, istorice - se pare-, mi-au invadat viata si mi-au ingradit libertatea personala prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia sa-mi recastig libertatea necontenit, cu ziua si cu ora - cum spuneam uneori. Era altfel decat inainte de '89. 
Am platit un pret al libertatii pe care inca imi este greu sa-l masor. - Mioara Roman 

Fragment din carte:

"Nici macar oamenii maturi, din functii de raspundere, cum se zice, nu stiau ce au de facut. Unii dintre ei, in zilele si anii care au urmat, ma intrebau pe mine: „Cum credeti dumneavoastra ca trebuie facut?" Ce sa le raspund? Nu am avut niciodata obiceiul acela prost de a ma baga in meseria altuia. „Nu stiu ce sa va spun, eu sunt doar profesor. De limba si civilizatia araba, daca asta va ajuta la ceva." Iar cand, mai tarziu, rareori mi-am spus parerea, in circumstante informale, cu toate rezervele necesare, am devenit obiectiv de campanie negativa. 
Ce aveau oamenii acestia cu mine? Ce eram eu, in afara de o sotie si de o mama care incepea sa simta gustul panicii? 
De ce ma intrebau? Ce voiau? Mi-am dat seama, inca o data, cat de iresponsabili sunt acesti oameni care ar fi trebuit sa stie exact ce s-a intamplat cu tara si cu societatea romaneasca. Oamenii care ar fi trebuit sa actioneze nu aveau habar de nimic. 
Si s-a vazut mai departe, si se vede si azi, cum oameni iresponsabili se implica fara sa aiba habar, nu traiesc in realitate, indiferent ca sunt, asa-zis, de dreapta sau de stanga. Sau poate ca traiesc exclusiv in realitatea propriilor interese marunte. 
Nu arata nimeni ca l-ar fi cunoscut pe Petre Roman. Sora mea, Rodica Georgescu, a povestit cum au sculat-o noaptea, in China, ca au vazut stirea ca un Petre Roman a ajuns prim-ministrul Romaniei. „Ia te uite — a zis, ce coincidenta! Si pe cumnatu-meu il cheama Petre Roman." Si s-a culcat la loc. Rodica era in China si a venit ambasadorul Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Nastase, a sculat-o din nou si i-a spus: „Acel Petre Roman prim-ministru este profesor universitar. Nu-l cunoasteti?" „Ba da." „El este." Si atunci Rodica a reactionat ca la o ciudatenie: „Cumnatul meu — prim ministru!" Altfel spus, ce are de-a face Petre Roman cu politica? 
„Cine? Petre Roman?! Prim-ministru? Asta de unde a aparut?!" Asta era si atitudinea unor sefi ai armatei, care asteptau tot timpul ordine de la Victor Stanculescu, ca daca nu mai era seful mare... Si nu numai a liderilor militari. Toti cei implicati in supravietuirea nenaturala a vechiului regim functionau mai departe pe principiul vaselor comunicante. Mai mult decat atat, istoria a demonstrat, ulterior, ca si partidele istorice si ce s-a mai creat atunci, ONG-uri si altele, au fost, de la inceput, infiltrate cu oamenii vechiului sistem. Am convingerea ca si acum se considera ca, daca ai undeva o legatura in sistem, e foarte bine. 
Nimeni nu isi imagina ca Petre Roman era in afara sistemului. Mai mult decat atat, ideea ca taica-sau facea parte din vechea nomenclatura este disproportionata fata de realitate. Si este cu totul eronata ideea ca pozitia pe care a avut-o Valter Roman l-ar fi ajutat pe Petre incepand din decembrie '89. L-am intrebat pe Octavian Paler: „Domnule, nu era iubit Valter Roman de tovarasi?" „Aaa, nu!il detestau de moarte", mi-a spus. "

Cartea are in vedere inclusiv noile modificari aduse de la data de 1 iulie 2016 O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, noile modificari aduse de la data de 11 august 2016 Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legii nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, precum si Statutul elevului intrat in vigoare la data de 22 septembrie 2016.

Copiii au drepturi! Oriunde s-ar afla – acasa, in institutii de ingrijire, la scoala sau oriunde in societate - drepturile copiilor exista! Parintii, familiile si cei care lucreaza cu copiii trebuie sa le cunoasca. Ba mai mult, orice cetatean trebuie sa stie de existenta acestor drepturi! Exista multe situatii in care chiar si simplul cetatean are o responsabilitate fata de copil cum sunt cazurile in care un copil se afla in pericol precum abuzul sau neglijenta; cu toate ca politistii si judecatorii sunt cei care aplica legea, toata lumea (in special cine lucreaza cu copiii) are obligatia sa raporteze astfel de cazuri de abuz sau neglijenta indreptate asupra copiilor! 

Un drept care este de necunoscut sau de neinteles celui ce poate beneficia de el este fara de folos. Si daca adultii sunt singurii raspunzatori pentru deciziile pe care le iau si pentru informatiile pe care le detin, pentru copii avem o raspundere mult mai mare pentru ca ei depind de noi, adultii de azi, devenind chiar o obligatie aceea de a cunoste drepturile copilului avand astfel posibilitatea de a intelege ce i se cuvine unui copil, de a cunoaste cand si cum sa solicitam acordarea unei facilitati legale si de sti cand ii este incalcat un drept si cum trebuie actionat pentru a-l apara.

Aceasta carte da sansa parintilor, viitorilor parinti si tuturor celor ce iubesc si au in grija un copil precum educatori, invatatori, profesori, asistenti sociali sau bone sa-si intregeasca bagajul de cunostinte cu privire la copil, pe langa cele ce tin de sanatatea sa, de dezvoltarea sa, de psihicul sau, si cu cele din domeniul juridic pentru a-i putea oferi cea mai buna crestere si educatie. De asemenea, cartea poate fi extrem de utila celor ce activeaza in domeniul drepturilor copilului pentru o radiografie a acestora la acest moment, dar si tuturor celor ce isi doresc sa cunoasca intr-un mod unitar domeniul drepturilor copilului din Romania.

Nr. 22-23 / 2016 al Revistei ARTA a ieşit din tipar! Numărul conţine un dosar tematic, sub coordonarea artistului Ciprian Ciuclea, intitulat Imaginea (post) grafică şi consacrat analizei direcţiilor contemporane în arta grafică românească, dar nu numai.

„Spațiul grafic s-a modificat nu doar din punctul de vedere al organizării, cât, mai ales, ca structură de gândire și poziționare extinsă în arta contemporană. Ca organizator al unei bienale de gravurăexperimentală, sunt nevoit să dezvolt un proiect care se reinventează periodic, cu recuperări, dar și destructurări ale tehnicii și tehnologiei gravurii. Însuși termenul de experiment este rediscutat, ca să nu mai vorbim de faptul că bienala, ca entitate organizațională, este și ea deconstruită. Probabil că s-a născut o post-bienală, cu o bucătărie proprie, cu pseudo-pavilioane și multă imagine obținută cu ajutorul algoritmilor diferiți ai serialității. Hibridizarea a modificat radical grafica, dezvăluindu-ne un organism cu ADN augmentat, care îi impulsionează evoluția. Bombardamentul informațional, la care se adaugădinamica socială a prezentului, împing artistul către o analiză a sistemelor complexe, dar și către un strigăt hotărât la tot mai multe derapaje politice. Din aceastăperspectivă, acest dosar dedicat artelor grafice ar fi fost probabil mai bine prezentat sub forma unui fișier cu extensii .ai, .psd, .eps, .cdr, .tiff, .raw, .jpg, .gif etc.” (Ciprian Ciuclea)

Autorii contribuţiilor: Ciprian Ciuclea, Ileana Pintilie, Adrian Guţă, Ethel Lukats-Băiaș, Liviana Dan, Cosmina Chituc, Raluca Oancea (Nestor), Olivia Niţiş, Maria Orosan-Telea, Ana Golici, Richard Noyce, Ferris Olin, Javier Martín-Jiménez, Marius Tănăsescu, Simona Vilău, Alexandra Titu şi Mălina Ionescu.

Dosarul mai cuprinde şi o serie de intervenţii site-specific, gândite special pentru Revista ARTA, semnate de: kinema ikon, Claude (Simona Dumitriu) şi Ciprian Ciuclea.

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.