Cărţi

Azi cînt jazz sugerează faptul că îmbinarea cuvintelor este asemenea cu a notelor muzicale, iar chipul poeziei se poate preschimba întruna împletind o puternică introspecție pe de-o parte, cu o mare poftă de joacă pe de altă parte. Azi cînt jazz este un puzzle în care precum în lumea lui Eutherpe, improvizația își face simțită prezența la fiecare pas, iar fantasticul nu este o pură invenție, ci memorie, întregul fiind produs de frînturile de realitate, de plonjeurile în timp și măiestria decupajelor. Mihaela Stanciu

„Citesc Azi cînt jazz cu acea curiozitate ușor nesigură cu care intri într-o locuință necunoscută. Din holul de la intrare mă izbește ordinea. Fiecare cuvînt e la locul lui. Fiecare sentimenrt așezat pe raftul potrivit... Totul cu finețe, cu rafinament, de un gust ireproșabil. Culmea, îmi place ordinea asta, mie, care am trecut o viață întreagă prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinații imposibile dintre un scaun și o cifră, dintre ziua de joi și un pepene verde. Gata! Debutul în poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, așadar, cartea Azi cînt jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui „l’éternel retourˮ, prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tăcere, pe tot ce vine nechemat...„ca și cum ar fi ceva normal pe pămînt,/ iar tu să n-ai umbrelă/ să-ți placă să amesteci picăturile/cu gîndurile de peste noapte dintr-o conversație neterminatăˮ. O fată singură cîntă jazz fără să clameze nimic, fără să spună nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fată cîntă jazz, dar nu cîntă o fată, tăcerea e cea care cîntă. Tăcerea asta uneori e foarte înțeleaptă. Dar înțelepciunea e o mare ofensă pentru un poet, veți spune. Uite că nu e așa.ˮ Nora Iuga

„Mihaela Stanciu pășește în templul poeziei cu o lirică de meditație, mai sobră și mai gravă decît vîrsta poetei, cu puține note de exuberanță, mesajul discret al unui suflet ce vrea să-și depășească singurătatea.ˮ Elena Zaharia-Filipaș

„Mihaela Stanciu scrie undeva (în poemul de ziua ei) că simte nevoia să aniverseze Poezia, chiar dacă nu știe în cîte lumînări de pe tort ar trebui să sufle și nici măcar ce cuvinte i-ar fi necesare în chip de urare. Ceea ce înseamnă că o iubește sincer și că ar dori să-i și arate acest lucru în chip discret. Iar Poezia – de obicei reticentă în a mulțumi în dreapta și în stânga adulatorilor de tot soiul, dezinteresați sau nu – se revanșează față de ea și îi întoarce darurile, dîndu-i suflu și spunîndu-i de ce cuvinte ar avea nevoie pentru a-i celebra nașterea.” Vasile Spiridon

La doi ani după susţinerea tezei sale de doctorat cu o temă îndrăzneaţă, Un scriitor din exil şi tema exilului: Vintilă Horia, Mădălina-Violeta Dîrmină se hotărăşte să publice rezultatele cercetării sale laborioase într-un volum, clarificând multe dintre penumbrele vieţii şi operei unui scriitor de excepţie din diaspora, în tentativa de reintegrare definitivă a acestuia în circuitul valorilor naţionale. Dintre recuperările postrevoluţionare, prozatorul Vintilă Horia (1915 – 1992) reprezintă un caz singular, întrucât consacrarea sa europeană datează din 1960, când i se atribuie Premiul Goncourt pentru romanul Dieu est né en exil de la Editura Fayard. Controversele iscate, la vremea respectivă, în legătură cu trecutul său legionar, n-au avut darul să anuleze opţiunea Academiei Goncourt. Istoria decernării premiilor menţionează, totuşi, în dreptul anului 1960: attribué mais non decerné. Este surprinzător sau, mai degrabă, simptomatic cât de puţine informaţii ne parvin pe filiera istorico-literară despre emigrantul în Argentina din 1948, după ce puterea comunistă îl condamnase pe Vintilă Horia, în contumacie, la 25 de ani de muncă silnică pentru inventate “crime de război.” (Prof. univ. dr. Nicolae Oprea)

Deși este unul dintre cei mai uzitați termeni din vocabularul omului modern și una dintre realitățile omniprezente în viața noastră, înțelesurile Tehnologiei sunt rareori conștientizate. Cum în lumea contemporană religia a înlocuit magia și vrăjitoria, uluitoarea tehnologie modernă a devenit adevărata nouă religie mondială. În general, soluțiile la problemele omului sunt puse imediat sub semnul întrebării, căutându-li-se intențiile secrete, motivațiile ascunse, obiectivele subiacente; dar nu și soluțiile tehnologice, care sunt rareori supuse unui asemenea tratament de control, pentru simplul motiv că sunt... tehno-logice. Dintr-o perspectivă mai largă, precum cea antropologică, Singularitatea reprezintă momentul în care sistemul cibernetic evolutiv tehno-uman, în care fuzionează civilizațiile, Tehnologia, economia, structurile sociale juridice și culturale (numit Metaom) va integra și înlocui sistemul evolutiv biologic (numit Gaia). Conștiința globală, adică procesul colectiv de cunoaștere, va reprezenta integrarea finală a extinderii planetare a ființei umane, în același mod în care simțurile și nervii acesteia au fost deja prelungite cu diverse mass-media și tehnologii. Din perspectivă antropomorfică (…) ne putem mai ușor imagina un superorganism cibernetic care să încorporeze oamenii precum „celule” ale sale, comunitățile ca „țesuturi”, iar tehnologia ca „unelte” ale sale pe care să le facă să lucreze comunalitar, ca o unitate organică, la fel cum funcționarea unitară a celulelor individuale susține corpul viu. Iar, dacă Tehnologia este „un sistem de fi ințe umane” sau un tip de activitate adânc înrădăcinată în natura umană, atunci interogația asupra esenței sale trebuie să se mute de la întrebarea Ce este Tehnologia? la întrebarea Cine este Tehnologia? Biotehnologia își configurează propriile legi și își generează propriul mediu, care face posibilă pentru prima dată evoluția vieții în univers prin alte mijloace decât viața. Pe de altă parte, nu ai cum să crezi că vei putea realiza IA prin programare, inginerie electronică și tehnologii informaționale și să investești miliarde de dolari în astfel de programe de cercetare, fără să accepți, cu o probabilitate mult mai mare chiar, posibilitatea dezvoltării spontane a IA la nivelul rețelei globale de minți, computere și dispozitive inteligente care se complexifică necontenit. Ce nu pot concepe sau nu vor să conceapă singularitarienii este că Singularitatea poate rămâne întotdeauna „aproape” atinsă (Singularity is always near). Trebuie să învățăm să gândim despre tehnologia pe care suntem atât de pricepuți să o creăm, la fel cum am învățat să gândim logic, matematic și științifi c despre lumea naturală. Este nevoie despre o Știință a Tehnologiei care să devanseze concepția actuală de înțelegere a sa, care este una mai mult mitico-magică. În lipsa unei capacități autoreflexive colective, înțelegerea propriei epoci este imposibilă. (Bogdan Popoveniuc)

Studiul de faţă s-a născut din intenţia de a contribui la elucidarea problemei diferenţelor din punctul de vedere al fenomenelor cibernetice (cf. N. Wiener), adică al fenomenelor de circularitate (cf. Șt. Odobleja), numite și de conexiune inversă, adică feed-back, diferențe care există între grai și cânt în privința mecanismelor intime prin care se realizează pe de o parte vorbirea iar pe de alta cântul; două acte fiziologice deosebite între ele, dar în același timp și destul de apropiate. Am restrâns expunerea de față la o prezentare mai mult decât concisă, limitându-mă la strictul necesar teoretic, pentru că intenția a fost una exclusiv pragmatică, aceea de a ajuta tinerii studenți sau cântăreți în rezolvarea dificultăților cu care se confruntă (vezi Ion Piso, The Crisis of the Opera, op. cit.), mai ales într-o vreme în care inflația teoriilor în pedagogia cântului este derutantă și de aceea și descurajantă. Conținutul de idei al acestui „manual” reprezintă rezultatul exercitării profesiei în aproape 100 de Teatre Lirice (Opere) pe o perioadă de o jumătate de secol în trei continente, de la Bolshoi Theatre din Moscova la Metropolitan Opera din New-York, precum și de o experiență de pedagog ce a început la Academia de Muzică de la Cluj încă din anul 1958 (Conferențiar Universitar). (Ion Piso)

”Suprarealismul are faima unei rupturi totale cu ceea ce-l precede, a unui soi de nihilism înspăimîntător, care, vorba lui Breton, încearcă a înlocui o lume cu alta dominată de particula anti, dar dacă ar fi chiar așa am avea a face cu riscul unei ieșiri din cadrul creaţiei. În fapt e o înnoire la limita limbajului, dar nu o suspendare a sensului literar (cu a sa rădăcină ontologică), precum o dovadă a unei supravieţuiri a acestuia în condiţiile originalităţii maximale, asemănătoare cu o asprime de climă polară sau tropicală.” (Gheorghe Grigurcu)

Din punct de vedere epistemic şi ontologic, “globalizarea”, oricare ar fi sensul ei, s-a produs în detrimentul lumilor relaționale.
În America Latină de astăzi avem probabil cel mai clar caz de luptă între globalizarea neo­liberală (proiectul dreptei), modernizările alternative (proiectul stîngii la nivel de stat) şi crearea unor lumi post/non-capitaliste şi post/non-liberale; aceasta din urmă se bazează pe activarea ontologiilor relaționale și pe o redefinire a autonomiei politice.
Majoritatea discursurilor contemporane despre tranziție postulează o transformare culturală şi instituțională radicală – într-adevăr, o tranziție spre o lume cu totul diferită.
Designul ontologic este o conversație despre aceste posibilități. E vorba de realizarea de „altfel de lumi şi cunoaşteri”, ce vor fi edificate pe baza unor angajamente ontologice diferite, capabile să producă moduri de trai colectiv mai puțin marcate de formele moderniste ale dominației.


Arturo Escobar, născut în Columbia în 1952, e profesor de antropologie la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord. A lucrat la proiectarea unor combinate chimice şi a unor bazine hidrografice, precum şi la Departamentul Național de Planificare al Columbiei. De asemenea, a predat la universități din Argentina, Anglia, Ecuador, Finlanda, Mali, Spania şi Statele Unite. O figură de reputație internațională în antropologie, critica dezvoltării şi ecologia politică, în ultimele două decenii Escobar a colaborat cu organizații şi mişcări sociale afro-columbiene din regiunea Pacificului columbian, în special cu Procesul Comunităților Negre (PCN). Printre cărțile sale amintim: La invención del desarrollo (1996), Territorios de diferencia: Lugar, movimiento, vida, redes (2010), Una minga para el postdesarrollo (2013), Sentipensar con la Tierra: Nuevas lecturas sobre desarrollo, territorio y diferencia (2014).

După cum a observat Fanon, rațiunea are prostul obicei de a părăsi scena pe care intră el, ca reprezentant al negrului. Fără îndoială, e o situație cu care se confruntă azi şi est-europenii şi alți europeni „periferici” atunci cînd intră în triumviratul Europei Occidentale reprezentate de Franța, Germania şi Marea Britanie. Standardele se schimbă. Cărțile se amestecă. Situația îşi pierde normalitatea. [...] Rasismul, după cum bine înțeleg cei care au suferit şi trec prin experiența sa, nu e niciodată rezonabil, ci se propune întotdeauna în moduri logice, reci. Rasismul e mereu rațional – spre amărăciunea multor analişti. [...] Cel puțin în termeni morali, albul e o măsură inferioară, regretabilă a umanității. Problema nu poate fi însă ameliorată făcînd pur şi simplu din negru noul standard, în special din cauza faptului că istoria oamenilor negri nu s-a bucurat încă de şansa de a fi chestionată în termeni dincolo de condițiile supremației albe şi ale rasismului antinegru. Ca urmare, sarcina gîndirii e ridicarea standardului umanității, trecînd prin şi dincolo de negru, alb, galben, roşu, de culoarea însăşi, pînă la condițiile standardelor însele.


Lewis R. Gordon predă filosofie şi studii afro­diasporice la Universitatea Connecticut Storrs; filosofie şi guvernare la Universitatea West Indies, Mona, Jamaica; de asemenea, a predat la Universitatea din Toulouse Jean Jaurès, France şi la Universitatea Rhodes, Africa de Sud. Membru fondator şi fost preşedinte al Asociației de Filosofie Caraibiană; membru în consiliul director al Truthout.org. A scris lucrări influente despre rasă şi rasism, existențialismul negru, filosofia afrodiasporică, fenomenologia postcolonială, opera şi gîndirea lui Frantz Fanon şi W. E. B. Du Bois. De asemenea, e bateristul formației rock ThreeGenerations (https://threegenerations. hearnow.com). Printre cărțile sale se numără: Bad Faith and Antiblack Racism (Humanities Press, 1995; Humanity Books, 1999), Fanon and the Crisis of European Man (Routledge, 1995), Her Majesty’s Other Children (Rowman & Littel­field, 1997), Existentia Africana (Routledge, 2000), Disciplinary Decadence (Paradigm Publishers, 2006), An Introduction to Africana Philosophy (Cambridge UP, 2008), What Fanon Said: A Philosophical Introduction to His Life and Thought (Fordham UP, Wits UP, 2015) şi, împreună cu Jane Anna Gordon, Aaron Kamugisha şi Neil Roberts, Journeys in Caribbean Thought: The Paget Henry Reader (Rowman & Littlefield International, 2016). Poate fi contactat pe http://lewisrgordon.com şi https://twitter.com/lewgord.

Trăim într-o epocă dominată de ideea autonomiei individuale, o autonomie care trebuie exercitată pe o piață planetară constituită dintr-un miriad de piețe locale, naționale şi globale, în care toate dimensiunile vieții individuale şi sociale sînt supuse potențial schimbului, la valori exprimate în prețuri. ... Această ideologie domină întreaga lume, chiar dacă efectele penetrării sale variază puternic de la regiune la regiune. Ea e diseminată de prozeliți care cred că au misiunea de a anunța noul mod de a fi om. Această formă ideologică aparține puterii postsociale, postetatiste, extrem de concentrată, prin care elita globală a celor 1% conduce 99% din populația însărăcită a lumii.
Există două politici normative care contracarează în prezent ideologia autonomiei individualiste, posesive. Amîndouă operează la nivel global, deşi sînt prezente în grade diferite în regiunile lumii. Cele două politici normative la care mă refer sînt drepturile omului şi teologiile politice.
Voi începe prin a identifica problemele majore provocate de ascensiunea teologiilor politice la începutul secolului XXI asupra drepturilor omului. Apoi aleg, dintr-un peisaj cuprinzător al analizelor teologice, acele tipuri de reflecții şi practici care ar putea contribui la extinderea şi adîncirea canonului de politici ale drepturilor omului. În acest scop, introduc cîteva distincții cu consecințe semnificative: pe de o parte, între tipurile diferite de teologii politice (pluraliste contra fundamentaliste, tradiționaliste contra progresiste); pe de altă parte, între două discursuri şi practici contrastante ale drepturilor omului (hegemonice şi contra­hegemonice). Închei cartea cu teza că teologiile progresiste pot constitui o sursă de energie radicală pentru luptele contrahegemonice pentru drepturile omului.


Boaventura de Sousa Santos e profesor emerit de sociologie la Universitatea Coimbra, Portugalia, şi profesor distins de drept la Universitatea Wisconsin-Madison, SUA, doctor în ştiințe juridice al Universității Yale şi doctor honoris cauza al Universității McGill. Este directorul Centrului de Studii Sociale al Universității şi coordonator al proiectului ALICE: Leading Europe to a New Way of Sharing the World Experiences, al European Research Council şi unul dintre participanții fondatori ai Forumului Social Mondial. Printre numeroasele sale publicații despre globalizare, sociologia dreptului şi a statului, epistemologie, democrație şi drepturile omului, se numără: Estado e Sociedade em 1974–1988 (Afrontamento, 1990), Toward a New Common Sense: Law, Science and Politics in the Paradigmatic Transition (Routledge, 1995), A Crítica da Razao Indolente: Contra o Desperdício da Experiência (Afrontamento, 2000), Toward a New Legal Common Sense. Law, Globalization, and Emancipation (Butterworths, 2002), A Universidade no Séc. XXI: uma Reforma Demo­crática e Emancipatória da Universidade (Cortez Editora, 2004), The Rise of the Global Left. The World Social Forum and Beyond (Zed Books, 2006), Uma revoluçao democrática da justiça (Editora Cortez, 2007), Epistemologies of the South. Justice against Epistemicide (Paradigm Publishers, 2014), O Direito dos Oprimidos (Editora Almedina/Editora Cortez, 2014).

Ovidiu Țichindeleanu e filosof, traducător şi teoretician al culturii. Studii de filosofie la Cluj, Strasbourg şi Binghamton. Doctor în Filosofie (Binghamton University, State University of New York) cu o teză despre mediile moderne şi arheologia cunoaşterii la 1900. Cofondator al revistei independente Philosophy&Stuff (1997–2001), cofondator al platformei Indymedia România (din 2004), al revistelor CriticAtac.ro (2010) şi LeftEast (2012). Redactor al revistei IDEA artă + societate şi coordonator de colecții al editurii IDEA Design & Print. Autor al The Graphic Sign. An Archeology of Sound, Technology and Knowledge at 1900 (2009). Editor, cu V. Ernu, C. Rogozanu, C. Şiulea, al volumului Iluzia anticomunismului (Chişinău, Cartier, 2008). Editor, cu Konrad Petrovszky, al volumului Revoluția Română televizată. Contribuții la istoria culturală a mediilor (Cluj, IDEA, 2009). Membru în Consiliul director al organizației nonguvernamentale internaționale El Taller International. Traducător în limba română a unor cărți de Silvia Federici, Sylvia Marcos, Walter Mignolo, Arturo Escobar, Lewis Gordon, Immanuel Wallerstein, Ivan Illich, Giles Deleuze, şi Peter Sloterdijk.

A crea o nouă cultură nu înseamnă doar a face descoperiri „originale” în mod individual, ci de asemenea, şi mai ales, a răspîndi într-o manieră critică adevăruri deja descoperite, a le „socializa” şi, prin urmare, a le face să devină baza unor acţiuni în cadrul vieţii, elementul de coordonare şi de ordine intelectuală şi morală. Ca o mulţime de oameni să fie adusă la a gîndi în mod coerent şi unitar realul prezent – acesta e un fapt „filosofic” mult mai important şi mai original decît hazardul prin care un „geniu” filosofic dă peste un nou adevăr ce ramîne patrimoniul unor grupuleţe de intelectuali. A. Gramsci

house pARTy a fost o manifestare artistică alternativă inițiată și organizată în 1987 și 1988 de către Decebal și Nadina Scriba la reședința lor din Strada Petru Cercel nr. 5, București. La ediția 1987 au participat: Călin Dan, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Andrei Oișteanu, Decebal Scriba, Nadina Scriba și Dan Stanciu, cărora li s-au alăturat, la ediția 1988, Teodor Graur și Iosif Király. Înregistrarea video a ambelor ediții a fost realizată de Ovidiu Bojor și Dan Mihălțianu.

house pARTy was an alternative artistic manifestation initiated and organized in 1987 and 1988 by Decebal and Nadina Scriba at their house on no. 5 Petru Cercel Street, Bucharest. The participants to the 1987 edition were: Călin Dan, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Andrei Oişteanu, Decebal Scriba, Nadina Scriba and Dan Stanciu, to whom joined, at the 1988 edition, Teodor Graur and Iosif Király. The video recording of both editions was realized by Ovidiu Bojor and Dan Mihălțianu.

Iulia Popovici este ziaristă, critic și curator de arte performative. Redactor la săptămînalul Observator cultural, a lucrat anterior, timp de şase ani, la cotidianul Ziua și a publicat/publică în IDEA artă + societate, Long April, Criticatac.ro, Arta, Dilema Veche, România curată, Studia Dramatica (România), UBU, Bruit du Monde (Franța), Szinház (Ungaria); Dialog, Teatr (Polonia), Bilten (Croația), HowlRound.com, Critical Stages etc. Din 2011, este co-curator al Platformei Independente de Artele Spectacolului din cadrul Festivalului Temps d’Images, Cluj, iar în ultimii ani a fost curatorul mai multor evenimente de teatru și dans din România și Polonia. A fost expert evaluator în multiple sesiuni de finanțare culturală organizate de AFCN, Ministerul Culturii și Centrul Național al Dansului Bucureşti. Este membră în Consiliul director al ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei. A publicat cartea Un teatru la marginea drumului (Cartea Românească, 2008), a contribuit la mai multe volume colective și a editat/coordonat antologiile bilingve New Performing Arts Practices in Eastern Europe/Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est (Editura Cartier, 2014) și The End of Directing, the Beginning of Theatre-Making and Devising in European Theatre/Sfîrșitul regiei, începutul creației colective în teatrul european (Editura Tact, 2015), ambele comisionate de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Elefantul din cameră. Ghid despre teatrul independent din România este concentrată aproape exclusiv asupra a ceea ce eu privesc drept contribuția fundamentală, pînă acum, a teatrului independent asupra scenei din România, în termeni de estetică, proces de lucru și relație spectatorială: practicile și tehnicile do­cu­mentare, sub formele lor sociale, politice, educaționale, comunitare. Și nici această arie nu o epuizează (nici nu încearcă, nici nu poate), sfîrșind astfel prin a fi nedreaptă cu mai toată lumea de pe scena independentă. Dar nu e decît prima mea carte despre independenți… Iulia Popovici

Este posibil ca arta să (mai) schimbe societatea? Şi dacă da, ce etică şi metodologii trebuie însuşite? Acestea sînt cîteva probleme şi întrebări pe care ni le-am pus de-a lungul celor 4 ani de cînd Colectiv A coordonează inițiativa „La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur”. La unele am reuşit să răspundem experimentîndu-le pe teren, la altele răspund alți actori urbani, care au trecut deja prin ce urmează noi să trecem. Considerăm această publicație ca o comparație şi un dialog între metodologia aplicată în cartierul Mănăștur şi alte cazuri similare din România şi Europa. Am realizat o colecție de texte critice despre practici şi procese alternative care s-au dovedit eficiente în periferie, adică în afara centrului festivalizat sau dincolo de arta din cutia albă sau neagră. Ne interesează cum arta poate activa comunități și spații urbane, cum poate contribui la modelarea reală a spațiului fizic şi social al oraşului.

Is it (still) possible for art to change society? And if yes, what ethics and methodologies are required for this? These are some of the problems and questions that we had to deal with in the four years since Colectiv A coordinates the “La Terenuri [At the Playgrounds] – Common Space in Mănăştur” initiative. To some we managed to answer by testing them on the ground, to others there are answers from other urban actors, who already went through what will be coming for us as well. We consider this publication as a comparison and a dialogue between methodologies applied in the Mănăştur neighborhood and other similar cases in Romania and Europe. We created a collection of critical texts on these alternative practices and processes, which proved themselves to be effective at the periphery, that is, outside of the city center full of festivals and beyond the arts placed either in a white or in a black box. We are interested in how art could activate communities and urban spaces, how it could contribute to the real modeling of the physical and the social space of the city.

Micutul Oli, framantat de curiozitate, iese din pamant la venirea iernii cand toti ceilalti dorm dusi si este purtat in cea mai mare aventura a vietii lui. Ajunge dintr-o pura intamplare in Tara lui Mos Craciun unde afla tot felul de secrete si legende. Aici ii intalneste pe Spiridusii Nastrusnici, pe vorbareata Lista a Copiilor Cuminti, pe Mos Craciun, dar si pe Necrutatoarea Stapana a Inghetului. Aventura lui este plina de magie, peripetii si pericole, care ne poarta imaginatia in lumea fascinanta a necuvantatoarelor, care se ascunde chiar sub picioarele noastre.

CUPRINS:

• CAPITOLUL I. Iarna
• CAPITOLUL II. Insomnii
• CAPITOLUL III. Spiridusii
• CAPITOLUL IV. Laponia
• CAPITOLUL V. Stapana Inghetului
• CAPITOLUL VI. Fauritorul de Nea
• CAPITOLUL VII. Pestera lui Mos Craciun
• CAPITOLUL VIII. Din nou, acasa

***

Descoperă locul în care se întâlnesc frumuseţea şi sănătatea, cu ajutorul produselor de îngrijire corporală simple şi 100% naturale. Autoarea de bestselleruri şi specialista de renume Rosemary Gladstar ne împărtăşeşte peste 30 de reţete în care foloseşte plante medicinale, uleiuri esenţiale şi alte ingrediente cunoscute pentru a crea tratamente blânde şi eficiente pentru întregul corp. Loţiuni de curăţare, amestecuri pentru băi de aburi, tonice, creme, seruri, elixire, şampoane, vopseluri de păr cu henna şi chiar un program de îngrijire a pielii în 5 paşi – vei beneficia de tot ce ai nevoie pentru a te răsfăţa şi a avea grijă de ai tăi. Lasă-ţi frumuseţea naturală să strălucească!

Rosemar y Gladstar, autoarea cărţii Plante medicinale. Ghid esenţial, apărută la Editura Litera în 2015, este un fitoterapeut şi profesor de medicină naturistă de renume, cu peste 35 de ani de experienţă în studiul plantelor medicinale. Este directorul International Herb Symposium şi al Women’s Herbal Conference, organizată în fiecare an, co–fondator al Traditional Medicine Tea Company şi preşedinte fondator al organizaţiei nonprofit United Plant Savers. În 2013, Gladstar a primit primul premiu anual Mark Blumenthal, pentru contribuţii aduse comunităţii fitoterapeuţilor, acordat de American Botanical Council.

"Învăţ să citesc" este o colecţie special creată pentru a-i ajuta pe cei mai mici cititori să pornească în aventura lecturii. Formatul accesibil, textele bogat ilustrate și adaptate la nivelul de înţelegere al copiilor de vârstă preșcolară și școlară contribuie la captarea atenţiei și îi motivează totodată să pășească încrezători în lumea magică a cărților.

NIVELUL 4: Campion la citit

- 64 de pagini
-  poveste împărțită pe capitole și acțiune pe mai multe planuri
-  structuri gramaticale complexe
-  vocabular îmbogățit cu termeni
- literari și științifici
-  minimum 2500 de cuvinte

Cele douăsprezece convorbiri care compun această carte se înscriau în efortul de a-l scoate pe Brâncuşi din clişeele legen-dare şi propagandistice, de a-l întoarce în rândul oamenilor reali şi fireşti. Portretul realizat este, sper, unul credibil şi lipsit de prejudecăţi, îmbrăcat în roua inocenţei, dar purtând în acelaşi timp „o aureolă nevă-zută”, cum spune unul dintre conlocutori. Luăm cunoștință de un om conştient de valoarea sa dar fără să fie îngâmfat, plin de umor dar şi de susceptibilitate, fermecător dar şi puţin sucit, cu o personalitate puter-nică dar păstrând luminişuri şi chiar naivi-tăţi, care ne amintesc de butada sa „Când încetăm să mai fim copii, suntem deja morţi.” Geniul redevine o persoană vie ca oricare alta, dar care ne convinge tocmai prin naturaleţea sa de genialitatea operelor.
(…) Odată cu Brâncuşi, sunt celebrați și aceşti prieteni ai lui, cărora le este dedicată noua ediţie a cărţii, pe care azi o văd eu în-sumi cu alţi ochi decât atunci. Romulus Rusan, octombrie 2016

Retipărirea studiului lui Corneliu Coposu „Armistițiul din 1944 și implicațiile lui”, precum și a celorlalte mărturii ale contemporanilor participanți la evenimente, este o depoziție de onoare în favoarea adevărului științific care nu trebuie uitat sau deformat. Contribuții de Ivor Porter, Ioan Hudiță, Augustin Vișa, Reuben H. Markham Editare, note și comentarii de Paul Lăzărescu.

30 de interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din Răstoaca, Suraia și Vadu Roșca, participanți la revoltele împotriva colectivizării din noiembrie 1957-ianuarie 1958. Interviurile au fost realizate de Daniel Popa în naul 1996, la 40 de ani de la revoltele din Vrancea.

Reconstituire fictionala cu incursiuni in intimitatea ”cosmopolita” a familiilor nobiliare si in dedesubturile marilor combinatii politice din ”Evropa” vremii, pictura de medii si moravuri... dar si meditatie asupra istoriei. (...) Desfasurata tacticos, pe multiple paliere, naratiunea are si relief, nu doar carnasie epica. (Paul Cernat)

     Fragment din volum:

"Pacostea civilizației occidentale și-ar putea trage originea și dintr-o nefericită evoluție a modelului său  filosofic modern. Respectiv din prestigiul teologic acordat subiectului (Ego sub diversele lui ipostaze), precum și din eticizarea superficială a filosofiei practice. Înțeleg prin asta abandonarea idealului antic al înțelepciunii – practicat peste 1000 de ani, de la Solon la Plotin – și al celui medieval al sfințeniei, în câștigul mult prea superficialului arbitru moral între bine și rău. Conștiința morală n-are nicio consistență și nici efectele scontate de vreme ce râvna spre înțelepciune, iluminare și sfințenie au dispărut. Alegerea etică, pusă în mâinile unor ignoranți, capricioși, superficiali sau frivoli nu poate da rezultate mulțumitoare nici în plan personal și nici social”. Cum face autorul să depășească dezabuzarea, suprasaturația, oboseala care nu-l ocolesc niciodată pe cititorul „de veghe în lanul de cărți”? Tocmai prin „vizarea” acestei pierdute „înțelepciuni”, de dincolo sau dincoace de răceala (simplismul?) cogito-ului rațional. El caută în texte ceva fundamental antropologic, adică dimensiuni ale umanului, câștigate prin exprimare. De aici prospețimea, curiozitatea nedisimulată cu care își transcrie experiențele de lectură. Căci nu de judecăți de valoare e vorba în primul rând (deși ele nu lipsesc, și nu sunt deloc complezente, indiferent de „numele” celui analizat), ci de judecăți de existență, de observarea chipurilor infinite ale „meseriei de a trăi”, pentru a reproduce titlul unui autor iubit de Vianu Mureșan, Cesare Pavese. (Christian Crăciun)."

”Ați auzit de inteligența personală? Ea este acea inteligență care vă ajută să fiți un bun psiholog. Sau un „psiholog nativ”, cum s-ar zice. Ne folosim de această abilitate pentru a ghici informații privind alte persoane în funcție de acțiunile lor, dar și de aspectul lor fizic și vestimentar sau de diverse bunuri ale acestora. Iar aceste informații sunt utilizate apoi în a ne forma o impresie despre acea persoană și a o încadra într-o categorie de oameni cunoscuți. Din aceste informații putem deduce cum să ne purtăm în viitor sau putem ghici cauzele posibile din spatele comportamentului oamenilor. Dacă sunteți acest gen de om vă va plăcea această carte. Chiar o veți găsi fascinantă.” (Dragos Cîrneci)

Cultura înaltă nu și-a pierdut cu totul însemnătatea: faptul brut de a fi în lume nu constituie în mod obligatoriu, în ciuda afirmațiilor filozofilor existenței, orizontul ultim al gândirii. Posibilitatea formării omului prin cultură (Bildung) nu a fost încă, în ciuda aparențelor, lichidată. Menirea omului nu este de a se dărui prezentului și lumii înconjurătoare, ci de a privi dincolo de acestea, de a se cunoaște pe sine ca Individ pornind de la ideea „eterogenității” sale. Cunoașterea de sine – sau a Sinelui – este, așa cum vom vedea, scopul ultim al filozofiei. Această cunoaștere este întemeiată în ființa omului, în ființa sa istorică. Putem vorbi așadar despre dimensiunea ontologică a memoriei, jocul rememorării și al uitării constituind, așa cum a arătat Nietzche, baza culturii înalte. Dacă omul este creator de cultură, acest mod de a fi este cel al vieții înseși în procesul ei de autotransformare. Numim mișcarea sufletului dincolo de sfera imediatului spre viața din adâncuri – metafizică.

”În 1972 am plecat din România pentru totdeauna, luând sub braț cele patru blazoane, cel al familiei Budișteanu, cel al familiei Vignali, cel al familiei Skeletti și cel al familiei Mavrocordat, fotografii și o valiză cu strictul necesar, în cap mai mult amintirile unei vieți de 42 de ani, educația (cei șapte ani de-acasă, puținul care a mai fost de la școală, resturi îngurgitate de prin cărți), pățanii multe (și ele mai mult negative), o înfățișare plăcută – nici frumoasă cum era Mama, dar nici urâtă (cam mică, dar făcusem față până atunci bine așa cum eram, în primul rând sănătoasă, plină de forță, cu un curaj de care se mira lumea) –, cultura, principiile, valorile, memoria și experiențele, în general proaste. Nu, blazoanele nu le-am putut lua cu mine (afirmația de mai sus a fost o figură de stil!), pentru că nu aveam voie să luăm nicio hârtie, nicio fotografie, ce să mai vorbim de document, dar am trimis prin poștă, oficial, în plicuri mici, încetul cu încetul, tot felul de amintiri scrise soțului meu, care părăsise țara cu doi ani înaintea noastră. Așa am putut să expediez și bruma de hârtii și fotografii de familie care rezistaseră războiului, bombardamentului, refugierilor, lipsei unui acoperiș stabil, și mai ales durabil, și pe care le târâsem cu mine de-a lungul anilor de colo, colo, în diferite genți sport pe care mi le trânteam pe un umăr și plecam cu ele dintr-o așezare provizorie într-alta. Așa se face că astăzi, când scriu, mă pot baza pe câte ceva. Mi-am făcut de-a lungul timpului și note pe carnete și carnețele, pe colțuri de hârtie, pe unde nimeream și în inimă și în creier, repetându-mi-le din când în când, ca să nu le uit și să le pot duce totuși cu mine și reda mai târziu. Sunt mai mult de 40 de ani de când suntem departe de țară. Văd acum că m-a ajutat și memoria din care izbucnesc imaginile, dând peste mine oricând, oriunde, așa deodată și, „înghiontindu-mă”, mă îndeamnă să scriu și să nu le iau cu mine pe lumea cealaltă, ci să le las cititorilor pentru mai târziu. M-am înfiorat când am realizat ce mulți sunt străbunii boieri rămași în urma mea și care cu toții ar mai avea ceva de spus... Pentru că nu știam dacă voi reuși prin scrisul meu, cât de cât, să-i mulțumesc în ce privește efectul pe care ceea ce voi scrie îl va avea asupra urmașilor noștri. Azi sunt încă (mirare!) aici pentru voi, cititorii mei, și scriu nu numai pentru descendenții mei, ci pentru toți cunoscuții și necunoscuții, pentru toți care au trăit în România, trăiesc acolo sau sunt numai interesați de România epocii 1930-1972, așa cum am cunoscut-o eu. Sufletul meu a fost oglinda acelei epoci în România, reflectând mai apoi între străinii între care mă aflu, numai umbrele și luminile vieții mele dinainte de a ajunge printre ei, pe care le-am considerat a fi pe înțelesul acestei lumi noi. Cei din generația mea și cei care ne-au urmat imediat am fost sortiți să trăim în timpuri tulburi, de răsturnare și tranzit, timpuri urâte, dar am supraviețuit, iar eu mai sper, cu ajutorul lui Dumnezeu și drept mulțumire că am ajuns ziua de azi, să reușesc să afirm și în scris ceea ce am în suflet și în minte.” (Despina Skeletti-Budișteanu)

In cartea de fata, lectorul neinfricat si prea putin ispitit de tocsouri tembelizuante va afla trei soiuri de textule. Nu mai multe. Fiindca in unele i se intampla autorului sa reactioneze intelectual si scriptural, dar ofensiv, la operele, operetele ori izbanzile altora: acestea, heteroceptive cat incape, stau sub titulanta Despre ei si dinspre mine. Altele, unde se pozitioneaza defensiv, recurgand la raspunsuri iscusite, poate si catihetice, fata cu agresiunile interogatorii ale unor contemporani de ambe sexe, mai mult sau mai putin amicali, curiosi, insidiosi, insa nicidecum aflatorii in treaba se vor ivi in sectiunea Dinspre ei si despre mine, eminamente conversationala, careia nu au cum sa ii lipseasca intersolarele accente polemiciene (caci nu degeaba are Magister Casvanaeus reputatia, nu stim cat de meritata, ca exploreaza in continuare, alaturi de scriitura fragmentara, moduri lirice, epice sau dramatice pentru forma eseului, hranit pasamite din materia prima oferita si de specializarea sa profesionala, si de freamatul editorial din Euromania noului mileniu). Iar la mijloc de ele, semeata, straluce o sectiune de „modeste“ contributiuni in cioranologia vremilor de pe urma, unde va da cetitorele nostru rabduriu chiar peste nitcai surprize de ordinul istoriei neevenimentiale, precum spovedania fratelui nerisipitor al Decompozitorului sibiuan si interventiile acestuia din urma, in Comoedia, valeat 1943, asupra omului din Humulesti sau a tainitelor sufletului valah.

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Toane rele, toane bune, chiar si toane de „s-a terminat vacanta” – Judy Moody le are pe toate! Fa cunostinta cu Judy, cu pacostea ei de frate mai mic, Stink, cu prietenul ei cel mai bun, Rocky, si cu amicul ei sacaitor, Frank Pearl.
 
Cu siguranta, vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Judy Moody e invidioasa – invidioasa ca poza Jessicai Finch a aparut pe prima pagina a ziarului. Asa ca Judy porneste sa-si caute si ea norocul si celebritatea.
Incercarile ei de a deveni faimoasa vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!

Judy Moody este o fetita isteata, cu o personalitate puternica. Toane, mofturi, nazuri, hachite – nimic nu lipseste din arsenalul ei de stari de spirit! Dar ambitia, ingeniozitatea si umorul o ajuta sa iasa cu bine din toate incurcaturile, alaturi de Rocky – cel mai bun prieten al ei, Stink – fratiorul care-i urmareste fiecare pas, si Frank – colegul mancator de lipici.
 
Daca nu ai cunoscut-o inca pe Judy, deschide o carte si pregateste-te sa intri in cea mai buna stare de spirit! Cartile din seria Judy Moody s-au vandut in peste 18 milioane de exemplare, au fost traduse pana acum in 27 de limbi si s-au aflat in lista de bestselleruri New York Times si Publisher’s Weekly.

Judy Moody e invidioasa – invidioasa ca poza Jessicai Finch a aparut pe prima pagina a ziarului. Asa ca Judy porneste sa-si caute si ea norocul si celebritatea.
Incercarile ei de a deveni faimoasa vor reusi sa te bage si pe tine intr-o stare de spirit foarte... Judy Moody-easca!