Cărţi

Tocilara. Volumul I. De la geek la sic...

Harriet Manners este o tocilara stangace, care tine pe noptiera dictionare si colectioneaza informatii de tipul „stiati ca...?”. Evident, nu e cea mai populara fata din scoala, asa ca, in ziua in care i se ofera sansa sa se reinventeze, Harriet nu sta pe ganduri si accepta un... contract de modelling! Va reusi ea sa se descurce cu o creatoare de moda excentrica, un agent flamboaiant, o multime de modele geloase si un tanar seducator pe nume Nick?

Captivanta serie Tocilara te va tine, fara indoiala, cu sufletul la gura si cu rasul mereu pe buze! Primul volum al seriei Tocilara a fost cea mai bine vanduta carte pentru adolescenti din UK in 2013, iar in anul urmator a primit Waterstones Children’s Book Prize. Seria a fost publicata in 28 de limbi, in intreaga lume.

Harriet Manners stie o multime de lucruri.
• Urechile unei pisici au, fiecare, cate 32 de muschi.
• Mierla albastra americana nu percepe culoarea albastra.
• Un om rade, in medie, de 15 ori pe zi.
• Din arahide se obtine un ingredient al dinamitei.
Dar nu stie de ce nimeni de la scoala nu pare sa o placa. Asa ca, atunci cand i se ofera sansa sa se reinventeze, Harriet profita de ocazie. Va reusi ea sa treaca de la geek la sic?

In forfota orasului Pompei, oamenii nu-si fac griji cand pamantul de sub talpile lor incepe sa se cutremure. Fiara de sub muntele Vezuviu, la poalele caruia se intinde orasul, se trezeste uneori prost dispusa – dar intotdeauna adoarme la loc. 
Dar lui Marcus i se face frica. Simte ca urmeaza sa se intample ceva ingrozitor – iar tatal lui, care are mai multa incredere in stiinta decat in creaturile mitologice, ii da dreptate. Dupa ce din Vezuviu tasneste un nor de cenusa fierbinte, iar pietrele incep sa cada din cer precum ploaia, vor reusi ei oare sa scape – si sa supravietuiasca distrugerii epice a Pompeiului?

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.

Nimic nu este mai important pentru Lucas, pe langa fotbalul american, decat Benny: prietenul tatalui sau, pompier si fost mare fotbalist. El l-a invatat pe Lucas sa joace si tot el il ajuta sa se antreneze. Asa ca, in ziua in care parintii lui Lucas decid ca fotbalul e prea periculos si vor sa-l retraga, Lucas trebuie sa ii ceara ajutorul celui mai inflacarat sustinator al sau. 
Fara sa stea prea mult pe ganduri, Lucas nu se mai urca in autobuzul scolii, ci ia trenul spre oras. In New York e o zi insorita de toamna. Dar, la scurt timp dupa ce Lucas ajunge la statia de pompieri, totul se schimba... si nimic nu va mai fi vreodata la fel.

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.

Fragment din carte:

"Era o vreme cand tata se aseza pe patul lui sa-i povesteasca ce planuri are pentru urmatoarea aventura. In unele nopti, o asteptau pe mama sa adoarma si se strecurau la subsol sa lucreze la Seagrave. 
Tata si Lucas formau o echipa — ei doi. 
Dar apoi s-a intamplat incendiul de la depozit. 
Trecusera deja doi ani de la incident, insa amintirile erau inca vii — soneria care sunase in miez de noapte, seful si unchiul Benny stand in usa, mirosind inca a fum. Lacrimile mamei. Apoi imaginea tatei, invelit in bandaje, palid de durere. 
Lucas stiuse dintotdeauna ca serviciul tatalui sau era periculos. Uneori, in zilele libere, tata il ducea pe Lucas la sectia de pompieri. Lucas il ajuta la diverse munci — spala masina, pregatea masa de pranz, verifica furtunurile. Dar cel mai tare ii placea sa stea cu ceilalti la masa mare si rotunda din bucatarie asculte pe baieti povestind despre incendiile pe care le-au stins. 
Pentru Lucas, erau niste supereroi. 
Patrundeau in cladiri cuprinse de flacari portocalii si fum negru, inecacios. Foloseau topoare ascutite ca sa sparga ferestre, sa darame pereti si sa doboare usi. Carau oamenii pe scari incinse ca un cuptor si se lasau pe franghii de la zeci de metri inaltime. Incendiile pe care le stingeau erau mai rele si mai indaratnice decat orice raufacator din jocurile video sau monstru din filme. 
Dar abia dupa incendiul de la depozit a inteles Lucas ce-i poate face focul unui om in carne si oase, un om ca tatal sau. 
Tata nu vorbise niciodata despre ce i se intamplase in depozitul acela. Lucas stia doar ca murisera patru pompieri si ca tata se arsese rau in urma unei explozii. Dupa atata timp, tata tot mai avea pe brate cicatrici ridate, de un rosu aprins, ca un hamburger crud. 
Insa incendiul acela avusese asupra tatei si alte urmari, mai rele decat arsurile. 
Nu mai zambea atat de des si nu mai radea din toata inima. Devenise un om tacut. In unele zile, tata abia scotea doua vorbe. Avea o privire de parca mintea ii era in alta parte — probabil se strecura, printr-un nor de cenusa, inapoi in depozitul acela. "

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

„Povestioarele mele Montessori” este o colectie de carti inspirate de filosofia Montessori, care le are drept protagoniste pe surioarele Liv si Emy, doua fetite curioase si inventive.
Povestioarele sunt simple si scurte, delicat ilustrate, potrivite incepand de la varsta de trei ani. Inspirate din viata reala, sunt urmate, la finalul fiecarei carti, de indicatii pentru o activitate complementara lecturii.

Cartea are in vedere inclusiv noile modificari aduse de la data de 1 iulie 2016 O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, noile modificari aduse de la data de 11 august 2016 Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si Legii nr. 273/2004 privind procedura adoptiei, precum si Statutul elevului intrat in vigoare la data de 22 septembrie 2016.

Copiii au drepturi! Oriunde s-ar afla – acasa, in institutii de ingrijire, la scoala sau oriunde in societate - drepturile copiilor exista! Parintii, familiile si cei care lucreaza cu copiii trebuie sa le cunoasca. Ba mai mult, orice cetatean trebuie sa stie de existenta acestor drepturi! Exista multe situatii in care chiar si simplul cetatean are o responsabilitate fata de copil cum sunt cazurile in care un copil se afla in pericol precum abuzul sau neglijenta; cu toate ca politistii si judecatorii sunt cei care aplica legea, toata lumea (in special cine lucreaza cu copiii) are obligatia sa raporteze astfel de cazuri de abuz sau neglijenta indreptate asupra copiilor! 

Un drept care este de necunoscut sau de neinteles celui ce poate beneficia de el este fara de folos. Si daca adultii sunt singurii raspunzatori pentru deciziile pe care le iau si pentru informatiile pe care le detin, pentru copii avem o raspundere mult mai mare pentru ca ei depind de noi, adultii de azi, devenind chiar o obligatie aceea de a cunoste drepturile copilului avand astfel posibilitatea de a intelege ce i se cuvine unui copil, de a cunoaste cand si cum sa solicitam acordarea unei facilitati legale si de sti cand ii este incalcat un drept si cum trebuie actionat pentru a-l apara.

Aceasta carte da sansa parintilor, viitorilor parinti si tuturor celor ce iubesc si au in grija un copil precum educatori, invatatori, profesori, asistenti sociali sau bone sa-si intregeasca bagajul de cunostinte cu privire la copil, pe langa cele ce tin de sanatatea sa, de dezvoltarea sa, de psihicul sau, si cu cele din domeniul juridic pentru a-i putea oferi cea mai buna crestere si educatie. De asemenea, cartea poate fi extrem de utila celor ce activeaza in domeniul drepturilor copilului pentru o radiografie a acestora la acest moment, dar si tuturor celor ce isi doresc sa cunoasca intr-un mod unitar domeniul drepturilor copilului din Romania.

Aceste insemnari sunt amintirile mele, ale unei sotii si ale unei mame, totodata. Sunt prin excelenta subiective, dar drepte, fara sa fie insemnarile unui istoric. Daca voi fi gresit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiti, totusi, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intentie. Cu timpul, amintitile fiecaruia dintre noi se transforma in esente care nu mai retin detaliile. Mai am atatea de povestit, insa, si voi avea si mai mult loc pentru detalii. - Mioara Roman 

Mama, vino, ca e tata la televizor
- Termina cu prostiile! 
- Mama, iti spun ca e tata la televizor! 
Am venit, l-am vazut si... 
- Nu se poate sa-mi faci asa ceva! 

- Ce ramane din istorie dupa ce ai trait-o, doamna Mioara Roman? 
- As minti daca as spune ca istoria nu este ispititoare cand o traiesti. Aventura mea a fost, insa, mai degraba cea a sotiei si mamei. Iar cand aventura ta personala se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresiva. Dupa 1989, mai multe evenimente, istorice - se pare-, mi-au invadat viata si mi-au ingradit libertatea personala prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia sa-mi recastig libertatea necontenit, cu ziua si cu ora - cum spuneam uneori. Era altfel decat inainte de '89. 
Am platit un pret al libertatii pe care inca imi este greu sa-l masor. - Mioara Roman 

Fragment din carte:

"Nici macar oamenii maturi, din functii de raspundere, cum se zice, nu stiau ce au de facut. Unii dintre ei, in zilele si anii care au urmat, ma intrebau pe mine: „Cum credeti dumneavoastra ca trebuie facut?" Ce sa le raspund? Nu am avut niciodata obiceiul acela prost de a ma baga in meseria altuia. „Nu stiu ce sa va spun, eu sunt doar profesor. De limba si civilizatia araba, daca asta va ajuta la ceva." Iar cand, mai tarziu, rareori mi-am spus parerea, in circumstante informale, cu toate rezervele necesare, am devenit obiectiv de campanie negativa. 
Ce aveau oamenii acestia cu mine? Ce eram eu, in afara de o sotie si de o mama care incepea sa simta gustul panicii? 
De ce ma intrebau? Ce voiau? Mi-am dat seama, inca o data, cat de iresponsabili sunt acesti oameni care ar fi trebuit sa stie exact ce s-a intamplat cu tara si cu societatea romaneasca. Oamenii care ar fi trebuit sa actioneze nu aveau habar de nimic. 
Si s-a vazut mai departe, si se vede si azi, cum oameni iresponsabili se implica fara sa aiba habar, nu traiesc in realitate, indiferent ca sunt, asa-zis, de dreapta sau de stanga. Sau poate ca traiesc exclusiv in realitatea propriilor interese marunte. 
Nu arata nimeni ca l-ar fi cunoscut pe Petre Roman. Sora mea, Rodica Georgescu, a povestit cum au sculat-o noaptea, in China, ca au vazut stirea ca un Petre Roman a ajuns prim-ministrul Romaniei. „Ia te uite — a zis, ce coincidenta! Si pe cumnatu-meu il cheama Petre Roman." Si s-a culcat la loc. Rodica era in China si a venit ambasadorul Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Nastase, a sculat-o din nou si i-a spus: „Acel Petre Roman prim-ministru este profesor universitar. Nu-l cunoasteti?" „Ba da." „El este." Si atunci Rodica a reactionat ca la o ciudatenie: „Cumnatul meu — prim ministru!" Altfel spus, ce are de-a face Petre Roman cu politica? 
„Cine? Petre Roman?! Prim-ministru? Asta de unde a aparut?!" Asta era si atitudinea unor sefi ai armatei, care asteptau tot timpul ordine de la Victor Stanculescu, ca daca nu mai era seful mare... Si nu numai a liderilor militari. Toti cei implicati in supravietuirea nenaturala a vechiului regim functionau mai departe pe principiul vaselor comunicante. Mai mult decat atat, istoria a demonstrat, ulterior, ca si partidele istorice si ce s-a mai creat atunci, ONG-uri si altele, au fost, de la inceput, infiltrate cu oamenii vechiului sistem. Am convingerea ca si acum se considera ca, daca ai undeva o legatura in sistem, e foarte bine. 
Nimeni nu isi imagina ca Petre Roman era in afara sistemului. Mai mult decat atat, ideea ca taica-sau facea parte din vechea nomenclatura este disproportionata fata de realitate. Si este cu totul eronata ideea ca pozitia pe care a avut-o Valter Roman l-ar fi ajutat pe Petre incepand din decembrie '89. L-am intrebat pe Octavian Paler: „Domnule, nu era iubit Valter Roman de tovarasi?" „Aaa, nu!il detestau de moarte", mi-a spus. "

Cand am publicat, in 8 iunie 2016, in exclusivitate, in ziarul „Adevarul“, dosarul lui Marian Munteanu de la Securitate, in care apare ca sursa „Ioan“, fara sa dau niciun fel de verdict (nici nu aveam cum, eu doar am publicat, ca jurnalist, acest dosar asa cum este el pastrat in arhiva CNSAS), am primit sute de mesaje prin care am fost pusa la zid. Putini au fost, atunci, de partea mea, intelegand exact demersul jurnalistic. Cei mai multi mi-au spus: cum mi-am permis sa scriu ceva rau despre fostul lider din Piata Universitatii? Nu mi se aduceau argumente solide care sa demonteze cele scrise de mine, ci doar mi se spunea ca nu aveam dreptul sa ma ating, in niciun fel, de „Mesia“ din timpul „Golaniadei“.

Altii m-au acuzat ca am inventat un dosar intreg. Munteanu insusi mi-a spus ca totul este o inventie. Cel mai straniu, dezamagitor a fost sa vad jurnalisti care, in loc sa caute adevarul, adica sa mearga singuri la CNSAS si sa verifice dosarul, asa cum eu am facut, s-au transformat in aparatorii lui Marian Munteanu. Ce rusine!

Ceea ce facusem eu fusese sa ma acreditez ca cercetator al CNSAS, sa stau cateva zile in sala de lectura a institutiei, sa imi copiez integral dosarul lui Marian Munteanu, sa il studiez, sa pun cap la cap informatiile si sa public totul in ziarul „Adevarul“, pentru care scriu de aproape noua ani. Mi s-a parut un demers firesc, cinstit, de jurnalist care, in timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, a vazut ca Marian Munteanu, pentru scurt timp candidatul PNL pentru Primaria Capitalei, s-a incurcat in explicatii privind relatia sa cu fosta Securitate.

Asa am ajuns la CNSAS, pentru a verifica singura ceea ce o parte a opiniei publice banuia, anume ca Munteanu a fost sursa a Securitatii. Cand am publicat articolul in ziar, nu am dat verdicte, ci am spus ca, asa cum arata acest dosar, Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securitatii, a scris note informative despre un lector portughez cu care era si prieten, dar si despre alti profesori si colegi de-ai lui de la Facultatea de Filologie. Atat facusem.

In octombrie 2016, la patru luni dupa ce am publicat dosarul lui Marian Munteanu, CNSAS a facut publica adeverinta din care aflam ca documentele sunt valide, ca fostul lider din Piata Universitatii, desi nu a colaborat in sensul legii, a scris si semnat cu mana lui atat angajamentul prin care a primit numele conspirativ „Ioan“, cat si notele informative, dar si ca, in schimbul acestui „efort“, a primit 500 de lei de la Securitate. Asa ca ceea ce mi-a spus Munteanu in interviul pe care mi l-a acordat inainte de publicarea in ziar a dosarului sau, anume ca acesta este o inventie, o facatura, s-a dovedit a fi doar o minciuna.

In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma. In cazul lui, CNSAS deja se pronuntase. Verdictul era la fel ca la Munteanu. Cozma nu a colaborat in sensul legii cu Securitatea, adica nu a facut politie politica, dar a scris si semnat angajamentul prin care a devenit sursa „Paul“ si a dat note informative despre mineri, colegi de-ai lui. Spre deosebire de „Mesia“ de la Universitate, „Luceafarul huilei“ nu a primit, insa, bani pentru informatiile cu care i-a ajutat pe securisti.

Desi demersul meu jurnalistic a fost identic cu cel pe care l-am urmat in cazul lui Marian Munteanu, dupa publicarea dosarului lui Miron Cozma, reactiile au fost, in mare parte, pozitive. Si de data asta am primit sute de mesaje, insa cele mai multe erau laudative. In baza unor informatii similare, am realizat ca multi dintre cei care au citit ceea ce am scris reactionau emotional. Din start, Munteanu, „baiatul bun de la Universitate“, „nu avea cum sa fie sursa Securitatii“. Insa Cozma avea cum, se stia doar deja ca a fost „baiatul rau“ din timpul Mineriadelor. Cam acesta era rationamentul in multe dintre mesajele primite de mine.

Din august si pana in octombrie 2016, perioada in care am scris aceasta carte, avand la baza si o ampla cercetare facuta in arhivele CNSAS, m-am gandit de foarte multe ori la cat de emotional ne judecam propria istorie. Cat de simplu e sa credem sau sa nu credem ceva. Nu conteaza, de multe ori, ce date avem in fata noastra, nu conteaza nici ca putem verifa informatiile. Conteaza doar ceea ce simtim. Atat.

Istoria e foarte cruda. de multe ori, ne doboara. Ne da peste cap credinte, idealuri. Unii alegem, mai bine, sa nu o stim. Dar asta nu inseamna ca ea nu mai exista. Exista, chiar si foarte dureroasa, asa cum ni se pare ca este cateodata. – Ramona Ursu

„Grația și ușurința cu care autoarea trece de pe tărâmul basmului clasic și modern (vezi incursiunile în romanele ciclului Harry Potter), la epopeea antică (Iliada și Odiseea), de la dramaturgia shakespeariană la cea beckettiană și brechtiană, de la Cervantes la Flaubert, de la ficțiunile lui Alexandre Dumas, J. Archer, Agatha Christie, Somerset Maugham, Josephine Tey, Mark Twain, Marguerite Yourcenar la Alfredo Bryce Echenique, P. Coehlo, Mario Vargas Llosa etc. îi permit realizarea unei coregrafii de cea mai bună calitate, proiectată pe fundalul unor asociații cu artele vizuale (picturi, sculpturi, tapiserii etc.) la fel de inspirate. O infuzie benefică de energie reinventează astfel trecutul, umplându-l de strălucirea prezentului, după cum, în același proces, prezentul își descoperă ființa în adâncimile tradiției”. Monica Pillat

Maratonul alb-negru al Patimirilor lui Andrei era necesar pentru a ne face vulnerabili la arta lui Rubliov. Numai după această lungă și destul de grea asceză ajungem să percepem culorile aproape ca și cum am deveni conștienți pentru prima data de ele. Întregul film e ca un post îndelungat, greu pentru orice consumator de producții hollywoodiene, ce ne pregatește însă pentru o experiență pascală. Avem abia la sfârșit revelația culorii ca expresie a bucuriei duhovnicești, a culorii ca și chip văzut al sărbătorii Învierii.

„While «national poet» Mihail Eminescu (1850-1889) is ofteb described as the Romanian soul, modern literary language in Romania is also much indebted to him. His work encompassed every genre of poetry (love, philosophical, cosmological, mythological, historical, sociosatiric, etc.) as well as prose and journalism. Eminescu is considered Europe s last great romantic, not least because he gave voice of unmistakable music to the sadness of love. However, his legacy transcends the confines of Romanticism, the literary and philosophical Western traditions, the Far East influences and even the obvious imprint of Romanian folklore. Blessed with the touch of genius, his synthesis is a personal world of meaning about the life of Man and of the Cosmos in archetypal images of universal worth.” (Adrian George Sahlean)

 Pentru a fi cineva crestin: nu ajunge sa spuna cuvinte frumoase pentru Hristos; nu ajunge sa creada ca Hristos a fost cea mai mare personalitate a lumii. Iata deci intrebarea noastra fundamentala: Cine a fost Hristos? Ce trebuie sa credem despre El?

    Cuprins:

CUPRINS 

Sufletul nathanic  
Lentila ca metafora  
Radacinile crestine ale stiintei occidentale 
Libertate si autoritate  
Caderea in intelectualism a fost necesara 
Cosmologie hristocentrica   
Initierea rosicruciana  
Revelatorul adevarului despre inteligenta umana  
Epoca empatiei   
Specializare si transdisciplinaritate   
Capitularea spiritului european  
Cine a fost (este) eul lui Rudolf Steiner  
Cei doi Ioan  
Somn si veghe  
Efectele secundare ale nemuririi  
Kenozele   
Cuvint de incheiere / Matase, rina, cupru 

E graitor faptul ca verbul romanesc "a invata” provine din vitium, „vitiu”, apucatura, deprindere negativa. De ce au transformat romanii viciul in invatatura, adica negativul in pozitiv? Oare asa stau lucrurile? Oare viciul sa-si fi intors camasa pe dos ori, dimpotriva, si-a pastrat-o ca atare, schimbandu-si doar numele? Invatatura pentru romani, a ramas un viciu, o apucatura, o sminteala si, drept urmare, se impune anularea ei prin dezvatatura. Dezvatatura este adevarata slefuire sufleteasca, smulgerea din radacina a Viciului primordial, contracararea blestemului, dezvitierea.

*** Volum cistigator al premiului de debut in poezie Alexandru Musina / 2016

Pre

Stau acasa
si-mi astept diviziunea celulara.
Apropo de asta,
am aflat dintr-o poveste
ca pe craiul serpilor il cheama Divizion
si se tine de cuvant.
Pe urma am fost in excursie cu tramvaiul
si m-am simtit zdruncinata.
Sa stiti ca un om, in viata,
poate fi chiar si demonolog
si nimeni n-are ce sa-i reproseze.
Si trece vremea
si nu ma mai divizez.
Si trece vremea
si ma expandez.

Un inventar al ideilor false despre autorul cartii "Discurs asupra metodei", cu detaliile necesare si cu o incercare de apologie.

In gandirea contemporana, detractorii de tot felul par a intregi un consens in exigenta renuntarii la mostenirea carteziana. Renascuta din constiinta bunului simt, constiinta rationala care parea un bun castigat si o referinta statornica, risca din plin rolul unei referinte negative. Textura simbolic-narativa a vietii suporta greu suveranitatea solara a unui concept si reversul ei metodic, deductivismul. Cogito a murit, filosofia republicii se rastalmaceste in republica filosofiei, iar Descartes nu este decat un platonic ratacit in modernitate. Iata ceea ce autorul cartii de fata doreste sa preintampine, redescoperindu-l cu nesat pe ganditorul care nici macar nu ceruse un punct de sprijin arhimedic, ci doar cautase unul de plecare intr-o procesiune teoretica. 

Gandesc, deci exist nu este intocmai rationamentul lui Descartes, ci, mai curand, formula prin care filosoful desemneaza ori rezuma acest rationament, in momentul in care doreste sa reflecteze asupra-i: „Gandesc, deci exist este aproape un nume propriu, numele unei gandiri, al unui demers intelectual”, acestea sunt cuvintele prin care Denis Kambouchner surprinde si convinge, asa cum de la orice autor respectabil ne-am astepta, inca din prima treime a cartii sale. Pentru morala cogitativa, cartezianismul trebuie inteles, intai de toate, ca pilda de determinare, pentru care indoiala si provizoratul nu sunt decat strategii cu valoare persuasiva. - Cristina SAVOIU

Dumnezeul nemărginit deschide o nouă colecție în cadrul editurii Galaxia Gutenberg, colecția Adrienne von Speyr. Dar cine a fost Adrienne von Speyr? Un răspuns foarte scurt poate fi: o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu Părintele Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 50 de volume.

Iar despre „contribuția” autoarei la domeniul misticii, iată ce scrie același Hans Urs von Balthasar: „Întrucât experiențele și descoperirile acordate ei sunt în întregime de natură carismatică, aceste zone nu pot fi în niciun caz găsite logic sau deduse. Ele i-au fost pur și simplu date așa cum sunt. Dealtfel, atunci când se construia vreun edificiu cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nimic nu-i repugna mai mult Adrianei decât căutarea unui punct final.” (Adrienne von Speyr și misiunea sa teologică).

Cartea de față ne pune o întrebare fundamentală: cum îl putem întâlni pe Dumnezeu? Iar răspunsul autoarei este că Dumnezeul trinitar, Tată, Fiu și Duh, nemărginit și sfânt, nu reprezintă pentru noi o limitare – ochiul divin care ne spionează, à la Sartre – , nu ridică granițe. Dimpotrivă, iubirea sa e fără frontiere, la fel ca iertarea pe care ne-o acordă mereu. Dumnezeu umple cu viață veșnică timpul trecător al omului, timp al finitudinii și al păcatului, și prin aceasta îl scoate din moarte la viața în Dumnezeu.

Adrienne von Speyr ne oferă aici un mic tratat de dogmatică, dar nu un manual obișnuit, ci o introducere concretă în domeniul unirii cu Dumnezeu. De unde și importanța acestei mici scrieri. Alin Tat

"Creştinul şi frica" e o carte exigentă. Cititorul poate fi derutat de profunzimea analizelor filozofice, de caracterul dramatic al unor pagini, de numeroasele citate biblice şi de comentarea lor. Dincolo de aceste dificultăți, pentru a înțelege amploarea lucrării trebuie să ne familiarizăm cu demersul lui Balthasar.

Se cuvine să lăudăm frumusețea  acestei teologii. E o teologie care ştie să exprime splendoarea, amploarea dramatică şi înțelepciunea neasemuită a dragostei trinitare, care poartă lumea şi care ni s-a arătat în frica şi mărirea lui Isus din Nazaret: căci în Isus noi ştim cât de mult lui Dumnezeu "îi pasă de lume".

Cum ne identificăm cu săracii?

Ce are de spus Isus despre săraci? Suntem pregătiți să privim sărăcia din propriile noastre vieți?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Maica Tereza de Calcutta răspunde prin mijlocirea acestei colecții excepționale de texte biblice  și rugăciuni,  adunate de surorile Eileen și Kathleen Egan, OSB. Cunoscută în toată lumea pentru implicarea ei totală în destinul celor mai săraci dintre săraci, Maica Tereza și-a închinat toată viața rugăciunii. Alături de ea, având-o drept dascăl și călăuză, putem și noi să aflăm, în fiecare clipă,  noi haruri și o prețioasă râvnă spirituală.

Între Dascălii Blajului, Ioan Raţiu (1869-1917) este primul istoric literar în sensul propriu al cuvântului, adică un autor de monografii, studii şi articole, consacrate unui scriitor.

Ioan Raţiu are marele merit de a scrie primele cărţi – monografii sau micromonografii despre marii oameni ai Blajului; prima monografiedespre Timotei Cipariu, despre Andrei Mureşanu, despre Al. Papiu Ilarian, despre Ioan Micu Moldovan, despre Ioan Rusu.

Deși Țara Oașului și Țara Maramureșului sunt „țări” vecine, spiritualitatea și cultura lor este total diferită și ca atare, specifică: în port, limbă, cultură, obiceiuri, fire, nu se compară, nu stau pe aceeași treaptă, deși le desparte doar un lanț de munți, cumpăna apelor. Totuși au avut și au ceva comun, credința manifestată prin bisericile de lemn și afirmația: „noi săm ortodocși, da cu Papa!”, care a umplut secolele golului schismatic, din secolul al IX-lea, când  prin presiunea bulgară ne-am pierdut albia daco-romană a latinității în grai și credință. De la 1054 când intrând în sfera influenței bizantine am căzut în întunericul slav (Xenopol) și până la 1700 când ne-am regăsit din nou albia latin-romană părăsită, pierdută, dar nu uitată!

Această carte a lui Hans Urs von Balthasar deschide o nouă colecţie care îi este dedicată în întregime. Proiectul editorial Hans Urs von Balthasar se doreşte a fi unul ambiţios, acela de a traduce în limba română cât mai multe – pentru că toate ar fi peste puterile omeneşti? – din lucrările teologului elveţian. În paralel, o colecţie Adrienne von Speyr vine să însoţească opera teologului prin mărturia unei experienţe mistice.
„De nu veţi deveni precum acest copil” este ultima carte scrisă de Hans Urs von Balthasar, o meditaţie luminoasă pe o temă evanghelică, cel din urmă text scris al unui autor prolific.
Îmi place să cred că există un fir tainic al providenţei – care în general îi conduce pe actoriiteo-dramei – care a făcut să putem inaugura această colecţie pornind de la „concluzia” întregii opere teologice balthasariene. Alin Tat

...

Dreptul societatilor in Romania este un volum dedicat partii generale, a reglementarilor juridice in privinta constituirii, functionarii, modificarii si lichidarii societatii. Este si o carte despre persoanele implicate in viata societatii: asociati sau actionari, administratori, cenzori, directori  si lichidatori. Metoda de cercetare si de exprimare este in stransa corelatie cu practica jurisdictionala recenta, din Romania sau strainatate.

SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ LUPTĂM ÎMPOTRIVA BĂTĂUȘILOR Atunci când își pierde bunicul, Aaron împreună cu prietenul său, Norbert, decid să construiască o cabană pe care să o vopsească în maro. Însă trei băieți mai mari le distrug construcția. Cei doi hotărăsc să se răzbune și, împreună cu Clara, se transformă noaptea în... supereroi. Puterile lor constau în a vopsi lucrurile în maro, negru și albastru. O poveste scrisă cu umor despre prietenie, despre legătura dintre nepoți și bunici și despre revanșa celor aparent timorați și lipsiți de ajutor.

Bestseller New York Times inca de la aparitie

O fapta disperata intr-un oras mic cu secrete mari. Cine a ucis, de fapt, familia Hadler? Luke Hadler isi impusca sotia si copilul, apoi se sinucide. Comunitatea fermierilor din Kiewarra are de luat zilnic decizii de viata si de moarte. Daca unul dintre ei cedeaza presiunii, atunci... Cand Aaron Falk, anchetator la Politia Federala, se intoarce in Kiewarra pentru inmormantare, nu e prea dornic sa se confrunte cu oamenii care l-au respins in urma cu douazeci de ani. Dar cand este nevoie de aptitudinile lui de anchetator, faptele din cazul Hadler il fac sa se indoiasca de acest verdict de crima-sinucidere. Si, pe masura ce Falk cerceteaza mai amanuntit crimele, se redeschid si ranile vechi. Fiindca Falk si prietenul lui din copilarie, Luke, aveau un secret... Un secret pe care Falk il credea ingropat de mult... Un secret pe care moartea lui Luke incepe sa-l scoata la suprafata...
 
    “O carte care te tine cu sufletul la gura prin numeroasele dezvaluiri… Un secret pe fiecare pagina.” - The New York Times
    “Un roman extraordinar… o carte pe care nu o poti lasa din mana, despre un oras mic cu secrete mari si cu un final socant.” – Booklist
    “Un debut scris cu o mana uimitor de sigura si care evoca atat de viu un loc incat aproape simti caldura torida, naucitoare.” - The Guardian
    “Atmosfera din Arsita are ceva mitic si grandios… o poveste care surprinde esenta Australiei, minunat spusa.” - Syd Morning Herald
 
Jane Harper este una dintre cele mai importante scriitoare australience. Arsita, romanul sau de debut, a castigat numeroase premii, printre care ABIA Australian Book of the Year (2017) si Indie Book Awards Book of the Year (2017). De asemenea, este nominalizata la UK Crime Writers' Association Gold Dagger Award, iar drepturile de publicare au fost vandute in peste 20 de tari. Drepturile de ecranizare au fost achizitionate de catre Reese Witherspoon si Bruna Papandrea.

Felicitari! Ai fost promovat in functia de sef! Dar nu se compara deloc cu fostele atributii, nu-i asa? Cu totii avem anumite programari mentale care ne ajuta sa functionam in societate si in plan profesional. Din pozitia de lider, este esential sa constientizezi si sa faci trecerea de la „eu” la „noi”, ajutand, astfel, echipa pe care o conduci, sa functioneze si sa aiba succes, in lucrarea de fata, Dr. William Gentry te va ajuta sa te perfectionezi cu privire la sase zone-cheie. Vei avea la dispozitie exemple practice, concrete si validate de cercetari stiintifice, insusite din experienta autorului, din discutiile cu alti lideri de succes, dar si din propriile esecuri si reusite, care l-au ajutat sa devina lider in adevaratul sens al cuvantului.

  „A fost odata…“ Asa incepe orice basm, fie in forma originala, fie in forma culta, fie… repovestit. Basmele din acest volum sunt repovestite de Razvan Nastase si nu pierd nimic din tesatura magica a versiunilor pe care le-au cules candva cativa mari scriitori si folcloristi romani. Razvan Nastase este la randul sau scriitor, iubeste literatura pentru copii si stie ca astazi, in epoca neologismelor, unele cuvinte s-au invechit atat de tare, incat cei mici nu le-ar intelege de indata. Asa ca, repovestite, prescurtate si adaptate, basmele vor fi negresit citite. Sunt la fel de incantatoare si la fel de ­captivante ca acum o suta, ori poate o mie de ani. Cum nu e carte frumoasa de basme care sa nu fie ilustrata, are si cea pe care o cititi acum, cu desene de Yanna Zosmer.

    Cuprins:

Caietele de activitati din seria Biblioteca magica Disney au fost concepute ca materiale de lucru pentru gradinita, alaturi de cartile din aceeasi serie, si sunt grupate pe trei niveluri. Fiecare poveste este insotita de activitati de invatare si de comunicare dintre cele mai atractive, adaptate nivelului de intelegere al copiilor de varsta prescolara.