Cărţi

„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi.“ — CARLO VAROTTI

Fenomen vechi de când lumea, dictatura a suferit o transformare majoră odată cu sfârșitul Primului Război Mondial și apariția sistemelor totalitare comunist și fascist, Marea Criză din 1929 favorizând mai apoi venirea la putere a nazismului.

Timp de patru generații, pe toate continentele, regimurile ideologice totalitare au făcut să domnească în țările pe care le-au guvernat o ordine de fier, întreținută prin războaie și exterminări, marcând un secol barbar, care a frânt încrederea în progresul omenirii. Această formă absolută de absolutism a fost orchestrată de lideri nemiloși, care, în ciuda unor traiectorii și caractere diferite, adesea diametral opuse, au fost mânați de aceeași sete de putere întemeiată pe banalizarea terorii, de aceeași neîncredere în semeni și de același dispreț profund față de viața umană și față de orice formă de libertate.

„Secolul dictatorilor” ne pune în fața unei galerii a ororilor care ar trebui să ne rămână gravată în memorie: portretele celor mai importanți 22 de dictatori ai secolului XX, cu tot ce au făcut acești tirani în numele ideologiei sau al setei de putere.

Ediţie revăzută şi adăugită

„Priviri ce se revarsă din spatele ferestrelor, pe gaura cheii, prin gura podului. Urechi ce ascultă cu atenție gemete, icnete, foieli și scârțâituri de paturi și lavițe. Trupuri goale alergând la lumina lunii sau în negura nopții pe ulițele mahalalelor pentru a scăpa de urmăririle soților înșelați, trupuri goale expuse în plină zi pe ulițele parohiilor pentru a fi stigmatizate astfel pentru greșeala de a fi iubit nevasta altuia. Pânde și urmăriri nebunești în haosul nopții, câini sărind pe la garduri și peste garduri, noroaie și șanțuri de netrecut, poduri fără scări și scări fără poduri, pivnițe încuiate și hăitași furioși, toate acestea se regăsesc în povestirile tuturor.“ — CONSTANŢA VINTILĂ

„Viețile secrete ale culorilor” ne restituie o imagine fermecătoare a ritualurilor și a ceremoniilor tradiționale nipone într-o poveste de iubire, delicată precum o stampă, între o tânără cu darul de a vedea culori imperceptibile altora și un bărbat care învață să le recunoască prin descrierile ei.

De când se știe, Mio percepe lumea în nuanțe infinit mai detaliate decât cei din jurul său. În atelierul familiei, în care de generații se vopsesc, se croiesc și se îmbracă tradiționalele chimonouri de nuntă, a înțeles, încă din copilărie, că fiecare culoare are secretele ei, iar de atunci nu încetează să le caute. Pentru Aoi, culorile au o viață ascunsă, mai puțin nuanțele de negru, pe care a învățat să le decline până la ultima, prin meseria moștenită de la tatăl său, de a-i conduce pe oameni prin ziua cea mai întunecată, a morții. Din întâlnirea celor doi, întâmplătoare și nu prea, se naște o poveste despre familie, despre dragoste și, mai ales, despre ce înseamnă să privești lumea prin ochii celuilalt.

De ce existăm? Cum s-au transformat atomii și moleculele în creaturi conștiente care simt durere, regrete și compasiune sau care se minunează de propria existență? Ce înseamnă cu adevărat să ai minte, să gândești? Până acum, știința a oferit puține răspunsuri la aceste întrebări existențiale. Călătoria minții este prima carte care oferă o expunere unificată a minții și care explică în ce fel conștiința, limbajul, identitatea personală și civilizația au apărut treptat din haos. Călătoria începe cu trei miliarde de ani în urmă, odată cu apariția celei mai simple minți posibile din univers, și ajunge, trecând prin forme de viață tot mai complexe, la conștiința noastră și la supermintea manifestată la nivelul civilizației globale. Accesibilă și antrenantă, cartea lui Ogi Ogas și Sai Gaddam este o remarcabilă explorare a evoluției minții, care ne dă ocazia de a înțelege în profunzime complexitatea și unicitatea inteligenței noastre.

„Un argument fascinant în favoarea conexiunii ascunse a tuturor minților, de la bacteriile primitive la inteligența omului… Limbajul folosit de autori este captivant… Plină de explicații edificatoare și surprinzătoare, această carte oferă o perspectivă originală asupra gândirii și conștiinței.“ — Kirkus Reviews

„Această carte captivantă prezintă un salt cuantic de la universul prebiotic la conștiință și identitate personală. Autorii reușesc să facă acest lucru în­tr-un mod care dezvăluie adevăruri simple, ce demitizează conștiința fără a-i diminua măreția. Călătoria minții e o carte accesibilă, eclectică și revelatoare.“ — Karl Friston, University College London

În 2023, la 60 de ani după debutul care l-a consacrat (Orașul și câinii), Mario Vargas Llosa oferă lumii un ultim roman, al douăzecilea – povestea unui mare idealist care imaginează un Peru al reconcilierii și fraternității, în care muzica vindecă rănile trecutului și dictează armonia viitorului.

Pentru Toño Azpilcueta, totul începe în seara când ascultă muzica lui Lalo Molfino, misteriosul chitarist damnat din Puerto Eten. În tăcerea înfiorată a publicului, Toño descifrează un adevăr înalt, căruia îi va dedica o carte (mereu rescrisă, niciodată perfectă) și îi va consacra întreaga viață.

„Am pus în Vă dedic tăcerea mea tot ceea ce înseamnă pentru mine Peru: exaltarea, tristețea, acea muzică punctată de strigăte și plânsete; așa văd eu valsul peruan și cultura mea. Acestea sunt trăsăturile noastre cele mai profunde și din această cauză îmi este atât de drag romanul.“ — MARIO VARGAS LLOSA

„Vargas Llosa ne oferă aici o superbă declarație de dragoste față de țara sa natală și muzica sa, artă care transcende diviziunile interne ale unei țări sfâșiate de istoria sa zbuciumată și de violența prezentului. […] În această ultimă capodoperă, laureatul premiului Nobel a creat o galerie edificatoare și barocă de personaje, reale sau fictive, pe care le urmărim pe tot parcursul ultimului secol.“ — Le Figaro

„Un rămas-bun elegant și melancolic al unui maestru povestaș.“ — Kirkus Reviews

„Puține povești din istoria lumii au cucerit cu atâta statornicie inimile și mințile oamenilor, au schimbat vieți, au provocat lupte de idei și au pecetluit destine ca istoria relatată în Biblie a primului cuplu, Adam și Eva. Acest cuplu originar și original a creat, ca nici un altul, o întreagă literatură religioasă, poetică, filozofică și o vastă cultură vizuală. Fiecare generație – indiferent dacă o acceptă ca poveste fondatoare a omenirii sau o expediază ca invenție puerilă – dă acestei povești un înțeles propriu, îi caută cea mai potrivită interpretare, se atașează de sensurile ei literale sau alegorice, o consideră o parte esențială din identitatea omului… Cartea lui Stephen Greenblatt nu epuizează motivele și răspunsurile, dar deschide o poartă către ele și către fiecare dintre noi, căci fără Adam și Eva existența noastră ar fi sărăcită de sensul începutului.“ — TATIANA NICULESCU

„Povestea lui Adam și a Evei își găsește ecou în noi toți. Vorbește despre cine suntem, de unde venim, de ce iubim și de ce suferim. Această vastă rază de acțiune pare să facă parte din felul în care a fost concepută. Deși joacă rolul pietrei de temelie a trei mari religii din lume, ea precedă, sau așa pretinde, orice religie. Surprinde bizarul mod în care specia noastră tratează munca, sexul și moartea – trăsături ale existenței pe care le avem în comun cu orice alt animal – ca obiecte de speculație, de parcă ar fi determinate de o faptă a noastră din trecut, de parcă ar fi putut să fie și altfel.“ — STEPHEN GREENBLATT

„Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare nu este nici o colecție pestriță de gânduri răzlețe, nici o articulare detaliată a unui program politic; este mai degrabă o entuziasmantă reafirmare de către Russell a valorilor liberale în mijlocul cărora s-a născut, pentru care a militat de-a lungul vieții și în care era convins că trebuie ancorată o lume nouă.

Scrisă cu luciditatea și verva-i caracteristice, cartea de față este rând pe rând exuberantă, combativă, gravă și presărată cu aforisme ambițioase… Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare a devenit repede una dintre cele mai accesibile și mai populare cărți ale lui Russell.“ — KIRK WILLIS

„O sărbătoare intelectuală… deliciul acestei cărți vine din acea combinație care l-a făcut pe Russell celebru, o împletire de spirit și sensibilitate, de viziune largă și exprimare firească.“ — Financial Times

„Lui Russell nu-i stă în putință să fie anost, la fel cum e incapabil de superficialitate.“ — The Observer

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

Cum poate fi oare povestit ce se intampla in dialogurile acestea ale lui Platon, numite, dupa eroul lor, socratice? Caci aparent aici nu se intampla nimic. La capatul fiecarei infruntari, care ii destrama partenerului de dialog — si deopotriva cititorului — iluzia ca ar sti ceva despre tema aruncata in discutie, nu ne alegem cu nici un raspuns. Vedem in schimb felul in care, intreband, gandirea intra in miscare. Iar spectacolul unei minti care porneste la drum este un prodigium: exista oare minune mai mare decat sa vezi miscarea mintii cu ea insasi? Sa vezi ceva care lasa urma propriilor pasi nevazuti? Acest ceva care intreaba, raspunde, infirma orice raspuns, revine intreband din nou si ia act de stiinta nestiintei sale — este constiinta. Asa a inceput filozofia: povestind constiinta, punand in scena spectacolul ei prodigios.

Pe strazile din Christiania (Oslo de astazi), un tanar scriitor traieste cu spaima ca oricare zi poate fi ultima. Fara alte mijloace de subzistenta in afara propriei inzestrari literare, personajul isi petrece timpul incercand sa supravietuiasca infometarii perpetue la care se autosupune, neacceptand nici o solutie de compromis ce presupune un act lipsit de etica, la limita dintre luciditate si nebunie. Animat de un puternic impuls vital, primind la rastimpuri, de la ziarul local unde publica uneori un articol, sume modice care il ajuta sa-si plateasca o chirie modesta si sa se hraneasca cat de cat, reuseste sa se salveze de la extinctie. Diferitele intamplari traumatizante prin care trece si ostilitatea mediilor sociale pe care le traverseaza, strania poveste de dragoste care ii aprinde flacara sperantei aruncandu-l apoi in neagra disperare sunt incercari spirituale din care personajul va iesi biruitor.

Declinând suferința doliului la feminin, Zeruya Shalev face o adevărată vivisecție a durerii provocate de abandon, neacceptare, lipsă de integrare, alegeri și, în cele din urmă, moarte. Romanciera cartografiază cu o acuratețe fără cusur psihicul femeii care se confruntă cu pierderea și surprinde subtilitățile aproape imperceptibile ale transformărilor care au loc odată cu punerea în mișcare a proceselor de separare și, implicit, de vindecare. Contextualizând toate aceste frământări interioare și conectându-le cu dificultatea de a face față unui mediu adesea ostil, aduce laolaltă realitatea interioară și pe cea exterioară, atât de dificil de pus uneori împreună și de armonizat. Însoțindu-și personajele în miezul suferinței lor, Shalev creează un monument multifațetat al femininului, surprins în splendoarea complexității sale.

„Un bărbat e pe cale să se despartă de femeia pe care încă o iubește și, încetul cu încetul, tot decorul din jur se schimbă. Povestea pare să se îndrepte spre o distopie. Eu o văd mai degrabă ca pe o splendidă parabolă despre dragostea care distruge sau reface întreaga lume. Despre dragostea și lumea în care facem toate greșelile posibile.

Deși ecourile prezentului, cu metehnele și amenințările lui, sunt ușor de recunoscut, totul e proaspăt în această carte: emoționantele personaje ale diasporei cu care se intersectează traducătorul-interpret Radu Grinda, scenele cu copii, amintirile, primejdiile venite la pachet cu gesturile colective salvatoare, până și cumpărarea unui sendviș în pauza de masă. 

Cătălin Pavel are un stil dens, atașant, care se opune banalității lumii prin observarea omenescului cu o atenție și o înțelegere de-a dreptul binefăcătoare. Lumea contemporană/viitoare e privită cu neîncrederea și umorul pe care le merită.

Observația criticului: Nu ratați apariția întâmplătoare a unui anume Pavel, mereu nedumerit, «picat din lună», episod care revine în toate romanele de până acum ale autorului: e semnătura lui secretă. Și nu ratați nici o întâlnire cu cărțile a căror semnătură e Cătălin Pavel.“ —     IOANA PÂRVULESCU

„Să scrii un roman rămâne cea mai curioasă îndeletnicire din lume. Cum s-a putut ajunge la așa ceva? Poate din cauză că, indiferent cât de mult uităm asta, scrisul și cititul ne scot din bolgia intermitenței și a fragmentarului. Și din cea a artificialității, care doare fără să-ți dai seama. O vreme am crezut că scriu o utopie neagră. Ar fi groaznic, bineînțeles, să ajungem să trăim într-o lume fără copaci – de fapt, ar fi o lume fără oameni. Dar, la urma urmei, e un roman despre iubirea care nu te poate părăsi cu totul. Sau mă înșel, și poate.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Ilustrația de pe copertă: manuscris al lui Beatus din Liébana, ilustrat de Ende și Emeterius (folio 63r, detaliu), sec. X, Muzeul Catedralei din Girona

Prefață de Mircea Vasilescu

O carte care i-a fascinat pe H.G. Wells, Queneau și Cioran.

„Unul dintre cele mai emoționante jurnale scrise vreodată“, s-a spus despre volumul lui Barbellion, care a fost comparat cu Joyce și Kafka. Cartea făcea furori printre intelectualii români din interbelic. O citea, de pildă, Jeni Acterian, consemnând în propriul jurnal asemănarea ei cu Barbellion. În ciuda celebrității sale, Jurnalul unui om dezamăgit a rămas mult timp netradus în românește. Excepționala versiune dată de Anca Bărbulescu unui text dificil și prefața lui Mircea Vasilescu încearcă să repare această nedreptate.

Povestea Jurnalului merită știută înainte de lectură. W.N.P. Barbellion este pseudonimul lui Bruce Frederick Cummings, un tânăr englez pasionat de științele naturale, care în 1915, respins la examenul medical pentru recrutare, află că suferă de scleroză în plăci, boală cu deznodământ fatal. Visul de a face o carieră științifică i se spulberă și tânărul se concentrează asupra jurnalului pe care-l ținea de la 13 ani: acesta devine singura lui armă împotriva destrucției fizice, martorul lucid al ultimilor săi ani. Își pregătește jurnalul pentru publicare, încheindu-l în octombrie 1917 și anunțând că a murit la sfârșitul lui decembrie 1917. The Journal of a Disappointed Man apare în martie 1919, când el este încă în viață. Barbellion are parte, așadar, de aproape doi ani de „existență postumă“ – supremă sfidare adusă morții – și de mai multe luni (moare în octombrie 1919) de glorie literară antumă.

„A fost cartea-cult a marilor tineri din generația interbelică. A fost și a tinereții noastre.și va fi a tuturor generațiilor viitoare. Căci e povestea unui tânăr de 28 de ani, poate genial, care îi dă morții cu tifla.“ —  GABRIEL LIICEANU

Jim Holt ne invită într-o călătorie fascinantă prin universul ideilor care au modelat știința și filozofia modernă. Cu o claritate remarcabilă și cu mult umor, cartea sa, provocatoare și totodată accesibilă, explorează concepte profunde precum natura timpului, teoria relativității, teoria corzilor și misterele mecanicii cuantice.

Pe lângă explorarea ideilor lui Einstein și Gödel, Jim Holt aduce în prim-plan portrete intime ale unor gânditori celebri sau mai puțin cunoscuți, de la fiziciana Emmy Noether la pionierul informaticii Alan Turing și descoperitorul fractalilor, Benoit Mandelbrot. Când Einstein se plimba cu Gödel ne oferă astfel o introducere captivantă în unele dintre cele mai frumoase, dar și mai puțin înțelese idei ale omenirii și ne provoacă să reflectăm asupra viitorului universului și asupra felului în care înțelegem realitatea.

„Aceste eseuri sunt curajoase și provocatoare… Povești despre oameni reali și teoriile lor matematice, fizice și filozofice.“ — Nature

„Holt este un scriitor care poate să treacă de la teologie la cosmologie și la poezie, amintindu-ne că specializarea este o invenție modernă.“ — The New York Times

„Când Einstein se plimba cu Gödel este o incursiune palpitantă în unele dintre cele mai mari revelații din fizică, filozofie și matematică. Pătrunzător, edificator și captivant, Holt explorează modul în care o serie de gânditori – unii excentrici, alții tragici, dar cu toții geniali – au redefinit înseși limitele spațiului, timpului și cunoașterii.“ — BRIAN GREENE

Prefață de Gabriel Liiceanu

„Putea simți orice și putea gândi orice. Știa tot, citise tot. În greacă, latină, engleză, franceză, italiană. Când scria despre contingență, despre libertate sau despre etic, gândea ca un profesionist, deși nu-i frecventase în mod sistematic pe filozofi. Și totuși cândva, pesemne într-o altă viață, îi citise și pe ei. Când scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care îi iubea, se muta cu toată ființa lui în universul lor. Toată viața s-a pregătit pentru întâlnirea cu ei. E foarte greu să fii în aceeași măsură știutor și scriitor. E foarte greu, când ai ajuns să te afunzi în jungla unui domeniu, să mai poți ieși din ea și să poți vorbi convenabil despre lucrurile pe care le-ai întâlnit. Rareori am văzut minți care, după ce s-au supus celor mai teribile cazne filologice, au mai putut, îngreunate de uriașa colecție de date, să-și ia zborul și să-și păstreze strălucirea expresiei. Singurele exemple care-mi vin în minte, în afară de Nietzsche, sunt Huizinga, Heinrich Zimmer, Auerbach, poate Erwin Rhode. Ca mare elenist ce era, Petru Creția a pătruns și a locuit lungă vreme în catacombele unui timp mort și ale unei limbi moarte. Câți filologi mai ies vii din această lume a umbrelor? Și câți, mai ales, le mai pot învia pentru noi?“ — GABRIEL LIICEANU

Pământul nu mai e cum îl ştim, e suprapopulat şi secătuit de resurse. Ari, în vârstă de 13 ani, are grijă de fratele lui mai mic, Joni, care s-a îmbolnăvit de un virus necunoscut. Ca să le treacă timpul mai uşor, cei doi reuşesc să facă rost de Kepler62, cel mai nou şi mai misterios joc video, despre care se spune că este aproape imposibil de terminat. Nimeni nu ştie ce se întâmplă când treci la ultimul nivel sau, mai mult, dacă Kepler62 este doar un joc, sau o poartă spre altceva…

O aventură uimitoare e pe cale să înceapă.

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson, cuplu teribil al Parisului anilor '20, e una dintre cele mai cunoscute în istoria literaturii americane, iar în memoriile sale scriitorul mărturiseşte că ar fi trebuit să moară înainte de a mai iubi pe altcineva în afară de ea. Romanul, care poate fi considerat o replică la Sărbătoarea continuă a lui Hemingway, urmăreşte evoluţia relaţiei celor doi, dar şi a prieteniei lor cu membrii grupului de intelectuali expaţi de la Paris: Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott şi Zelda Fitzgerald.

Hadley Richardson soseşte, alături de proaspătul său soţ, scriitorul Ernest Hemingway, în spectaculosul Paris al aşa-numitei Generaţii pierdute, aflat în plină epocă a jazz-ului, populat de scriitori, artişti şi filozofi care împânzesc cafenelele de pe ambele maluri ale Senei. Dar promisiunea ei iniţială, de a-şi sprijini soţul pe calea afirmării literare şi a-şi dedica viaţa ascensiunii acestuia, se dovedeşte o încercare mai grea decât estimase. În lumea plină de tentaţii, a cafenelelor unde se petrece cu absint şi jazz până în zori, a dezinhibatelor şi mereu elegantelor flapper girls, pentru cei doi e tot mai greu să păstreze armonia conjugală de care s-au bucurat în prima perioadă a căsniciei. Odată cu publicarea primului volum de povestiri al lui Hemingway şi cu succesul de care acesta se bucură, începe şi disoluţia cuplului, iar Hadley descoperă că probabil preţul plătit pentru reuşita literară a soţului ei a fost chiar căsnicia lor.

„Despre natura umană” este o adevărată introducere în gândirea filozofului Roger Scruton. Eseurile cuprinse în volum trec în revistă principalele sale teme de reflecţie. Elementul care le leagă este protestul împotriva tendinţei reducţioniste manifestate astăzi în cele mai variate – şi neaşteptate – sfere ale vieţii şi gândirii, tendinţă care se bucură, din nefericire, de o imensă popularitate. Roger Scruton analizează cu toată atenţia şi obiectivitatea teoriile pe care le critică, prezentându-le genealogia, subliniindu-le meri­tele, recunoscându-le, de câte ori e cazul, îndreptăţirea parţială.

Într-un stil polemic sclipitor, Scruton ne reaminteşte că omul nu este doar un animal înzestrat cu o construcţie aparte a creierului, că rolul religiei nu se reduce la explicarea lumii, că morala nu este doar un calcul aritmetic mai mult sau mai puţin subtil, că problema sexuală nu se rezumă la consimţământ şi că relaţiile dintre oameni nu pot fi întemeiate pe diverse tipuri de contracte.

„Memoriile lui Ştefan Zeletin sunt un rechizitoriu dur la adresa pregătirii precare a armatei în toamna anului 1916, odată cu intrarea României în război. Prea puține au fost vocile care să treacă peste tendința eroizantă și să aibă curajul, la fel ca Zeletin, de a descrie incompetența autorităților civile și militare, debandada în care s-a făcut retragerea trupelor, după entuziasmul intrării în Transilvania. Cu atât mai sfâșietoare sunt paginile în care autorul descrie prăbușirea moralului soldaților, disperarea lor care-i împingea să se predea inamicului, precum și tragedia populației pornite în refugiu înspre Moldova. Cartea aceasta rămâne una dintre cele mai zguduitoare și autentice mărturii – povestea unui filozof-ofițer captiv într-un dezastru de altfel previzibil.“ — SORIN CRISTESCU

„O indignare sfântă respiră din fiece cuvânt al amintirilor de război pe care le-a consemnat în dureroasa scriere Retragerea… În scrisul său, autorul nu cunoaşte cruţare, convenţie, perifrază… Mai puţin ca oriunde şi mai puţin ca orice, veţi găsi în preocuparea lui Zeletin minciuna şi farsa; cu deosebire lipseşte convenţionala minciună a puţin închegatei noastre societăţi. Zeletin are în schimb – şi o are fără s-o caute – o naturală cutezanţă, izvorâtă din autoritatea ce-i însoţeşte pretutindeni cuvântul lui scris.“ — CEZAR PAPACOSTEA (1935)

Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Ioana Bot

„Evadarea imposibilă întregeşte memoriile carcerale ale Lenei Constante, într-un diptic unde cărţii despre anchetă, torturi şi singurătatea celor8 ani de recluziune totală (Evadarea tăcută) i se adaugă acum cartea despre viaţa în celulele comune ale închisorii de la Miercurea-Ciuc, în aşteptarea eliberării. Autoarea fusese condamnată la 12 ani de detenţie în procesul-mascaradă montat de autorităţile staliniste împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a apropiaţilor săi. Evadarea imposibilă se poate citi şi ca o mărturie despre puterea salvatoare a poveştii, a naraţiunii, în situaţii extreme. Lena Constante se aşază în rolul unei Şeherezade a infernului, care nu se salvează pe sine povestind, de la o zi la alta, ci le salvează pe cele ce o ascultă de la lâncezeala bolnavă a lipsei de ocupaţie, de la moartea spiritului. Se poate spune, de aceea, că volumul de faţă povesteşte efortul salvării aproapelui: la figurat, dintre zidurile închisorii, la propriu, de la uitarea istoriei de către un prezent tot mai depărtat de dânsa. De aceea, cartea Lenei Constante are puritatea şi tăişul unei angajări etice fundamentale. Ea rămâne necruţătoare cu aberaţiile umanităţii, dar iertătoare cu greşelile oamenilor.“ — IOANA BOT

„Înţelegând că nu obedienţa este soluţia, ci revolta, chiar dacă nu una de factură zgomotoasă, şi simţind nevoia să înfrunte presiunile exterioare şi izolarea, Lena Constante îşi construieşte compensatoriu o lume imaginară minuţioasă, apelând la o «gimnastică intelectuală neîntreruptă», după cum observă și Monica Lovinescu. Refugiul este interior şi estetic: uneori construieşte o casă utopică sub pleoape, alteori evadarea constă în alcătuirea unui dicţionar mintal de versuri disparate. Cealaltă lume, opusă anchetei şi detenţiei, este poezia, solitudinea fiind depăşită printr-un uriaş gest estetic recuperator; dar evadarea mentală este dificilă. Deţinuta inventează poveşti, confecţionează păpuşi, compune basme şi piese de teatru, desenează, reuşeşte, din devorarea vizuală a unui obiect oricât de mic, un adevărat peisaj, o lume nouă.“ — RUXANDRA CESEREANU

Biografie pasionantă și compendiu de informații mai puțin cunoscute despre viața și opera unuia dintre cei mai vizionari gânditori ai secolului XX, cartea lui Frédéric Lenoir este totodată un ghid de dezvoltare personală potrivit principiilor jungiene.

Pe lângă teme de interes general, abordate original, precum colaborarea cu Sigmund Freud și despărțirea de el sau perspectiva unică asupra psihoterapiei și spiritualității, autorul pune în discuție controversele din jurul lui Jung, precum și legăturile sale cu serviciile americane de spionaj, precursoare ale CIA.

O lectură obligatorie pentru toți cei interesați de omul din spatele principiilor psihologiei abisale, cu harurile și revelațiile sale, dar și cu frământările și îndoielile care i-au – și ne-au – marcat existența.

„În opinia mea, Jung este și cel dintâi gânditor al postmodernității: nu neagă vectorii fundamentali ai modernității – rațiunea critică, globalizarea și impunerea individualității –, ci arată limitele rațiunii, ambiguitățile progresului tehnologic, contradicțiile individualismului. Este totodată un martor și un gânditor în căutarea sensului contemporaneității, pe care a inspirat-o în mare măsură și prin scrierile lui despre filozofiile orientale, ezoterism și curentele mistice, despre legătura dintre știință și spiritualitate, limbajul simbolic, dialogul dintre conștient și inconștient, fenomenele paranormale, explorarea granițelor dintre viață și moarte, contopirea contrariilor sau polarităților: umbră–lumină; rațiune–sentiment; bine–rău; masculin–feminin; individ–cosmos; spirit–materie.“ — FRÉDÉRIC LENOIR

Într-un secol paradoxal, înspãimântat și totodată fascinat de inteligența artificială, omului contemporan îi revine o datorie grea. El trebuie să reflecteze asupra destinului civilizației în lumina – sau în întunericul – evoluțiilor fără precedent ale tehnologiei. Începând cu filozofii Antichității, trecând prin Descartes și ajungând la transumaniști, Meghan O’Gieblyn ne poartă într-o călătorie spre adâncurile fricilor și speranțelor noastre legate de sensul vieții și de relevanța culturii și a metaforelor pe care le-am creat, într-o lume care își schimbă aproape zilnic chipul și reperele. Cine va învinge în lupta care se duce astăzi pentru viitorul omenirii? Tendința noastră de a umaniza tehnologia, sau tehnologizarea umanitatății dincolo de limita recognoscibilului? Cartea de față este un răspuns la această întrebare care ne bântuie.

„Dumnezeu, om, animal, mașină este o creație hibridă, o carte erudită în cel mai remarcabil mod, care îmbină istoria, critica și filozofia.“ — The New York Times

„O carte scrisă cu un talent excepțional de a explica cele mai complicate idei filozofice legate de modul în care omul creează sens.“ — Publisher’s Weekly

Ediţie îngrijită, studiu introductiv și note de Claudiu Secașiu

Prefaţă de Michael Virgil Solomon

Virgil Solomon (1894–1972), medic de formație, a fost delegat la Adunarea Națională de la Alba Iulia (1918), deputat, ministru, secretar general adjunct al Partidului Național-Țărănesc și un apropiat al lui Iuliu Maniu. A fost urmărit de Siguranță încă din 1937. După instalarea comunismului, a fost întemnițat fără proces la Jilava, Pitești, Aiud, Ocnele Mari și Sighet (1947–1955), apoi trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan (1955–1964) – 17 ani de detenție și restricții domiciliare.

„Medicul Virgil Solomon a fost martorul privilegiat al unor mari evenimente istorice.  În memoriile sale, el analizează, cu ochiul versat al omului politic, finalul domniei regelui Ferdinand, instituirea și epoca Regenței, guvernarea Iuliu Maniu și revenirea în țară a principelui Carol, conflictul dintre aceștia doi, apoi dictaturile succesive: carlistă, legionaro‑antonesciană, antonesciană și comunistă. Pasionante rămân paginile dedicate perioadei celui de-al Doilea Război Mondial, cu dezvăluiri din culisele cabinetului personal al lui Iuliu Maniu, privind pregătirea minuțioasă a răsturnării alianțelor, la 23 august 1944.  Memoriile lui Virgil Solomon reprezintă o contribuție documentară prețioasă, care recuperează o perioadă trecută multe decenii sub tăcere și aduce o nouă lumină asupra unor evenimente și personalități încă prea puțin înțelese.“ — CLAUDIU SECAȘIU

„În fiecare vară mergeam câteva săptămâni «la Opapa pe Bărăgan», în cele două sate‑gulag, Măzăreni și, apoi, Valea Călmățuiului, cu case din chirpici, cu acoperișuri de paie și fără electricitate. Acolo și-a petrecut bunicul cei nouă ani de domiciliu forțat, după alți opt de închisoare administrativă, adică fără să i se fi făcut proces vreodată. La Valea Călmățuiului erau foarte mulți fruntași național‑ țărăniști... Acolo am învățat de la N. Carandino cum se pune în scenă o piesă de teatru… Puiu Coposu m-a învățat, printre altele, jocul de bridge. Iar Camil Demetrescu, cu care mergeam la picnic în păduricea de salcâmi, îmi povestea întâmplări de pe vremea când era coleg cu tatăl meu la Ministerul de Externe.  Memoriile politice ale bunicului meu oferă publicului o perspectivă inedită, dar și o percepție diferită asupra unei epoci controversate și manipulate – ca mai toate cele care merită să fie povestite.“ — MICHAEL VIRGIL SOLOMON

Pe copertă: Virgil Solomon (în picioare), alături de liderii țărăniști Gheorghe (Ghiță) Popp, Mihai Popovici și Iuliu Maniu, circa 1943.

În Viața e simplă, Johnjoe McFadden atinge câteva performanțe cu totul remarcabile. Îi reușește, întâi de toate, o reconstituire plină de viață și de culoare a unor vremuri, evenimente și personaje pe care ni le reprezentăm îndeobște schematic. Apoi, urmărind de-a lungul secolelor impactul principiului simplității asupra științei, McFadden ilustrează excelent relevanța, neglijată adeseori în prezent, a fundamentelor culturale și filozofice ale discursului științific.

Dar poate cel mai fertil aspect al acestui frumos excurs în istoria unei idei este ipoteza pe care o lansează, anume aceea că simplitatea lui Occam, principiu metodologic aflat la baza reprezentării moderne a lumii, ar fi totodată modul de operare al vieții înseși.

„William din Occam, călugăr franciscan din secolul al XIV-lea, a înțeles cât de important este să găsim cea mai simplă explicație pentru orice fenomen – principiu cunoscut sub numele de «briciul lui Occam».  Johnjoe McFadden explorează în profunzime această manieră a minții noastre de a înțelege un univers complex, precum și consecințele ei de-a lungul istoriei.“ — Wall Street Journal

„Cea mai captivantă istorie a științei din ultimii ani.“ — SIMON INGS, The Spectator

„Dintre toate locurile din lume, cel mai mult îmi place bucătăria“, declară Mikage, protagonista romanului Kitchen, un adevărat fenomen editorial, cu teme acute la sfârșit de secol XX (și tot atât de actuale în secolul XXI): singurătatea tinerilor, părinți, pierdere, supraviețuire, transsexualitate, tragedie, iubire. Când romanul Kitchen a apărut în Japonia, în 1987, a urcat fulminant în topul celor mai bine vândute cărți, unde a rămas mai mult de un an. Tinerei scriitoare Banana Yoshimoto i-au fost recunoscute imediat marele talent și originalitatea, opera sa câștigându-și un loc unic în literatura niponă. Romanul a fost ecranizat cu succes în 1989 în regia lui Yoshimitsu Morita.

Bucătăriile, fie ele noi și strălucitoare, sau vechi și ponosite, umplu visurile tinerei Mikage, rămasă singură pe lume. Ele sunt menite să înlocuiască, de fapt, căldura familiei pe care și-a dorit-o mereu. Dar Banana Yoshimoto folosește un truc de magie: dacă familia nu poate fi aleasă, atunci trebuie inventată, și o face într-un crescendo tragicomic de ambiguități, oferind totodată o imagine cuprinzătoare a vieții urbane japoneze.

„O carte lucidă, onestă și seducătoare.“ — The New York Times

„O poveste care curge precum un vis, delicată și melancolică, în care fiecare detaliu e plin de semnificații. Kitchen e un roman care reflectă magistral frumusețea efemerului.“ — L’Espresso

„Banana Yoshimoto este o maestră a povestirii. Scrisul ei are o senzualitate subtilă, bine mascată și foarte puternică.“ — Chicago Tribune

Pe lângă atâtea alte prefaceri și transformări sociale, prima jumătate a secolului al XIX-lea a adus în Țara Românească o schimbare spectaculoasă a costumului. Trecerea de la moda orientală caracteristică Valahiei fanariote a veacului al XVIII-lea la noile piese de vestimentație apuseană, promovate de armata țaristă, care ocupase principatul, nu a fost totuși bruscă, cele două paradigme coexistând o vreme, în combinații dintre cele mai extravagante. După cum era de așteptat, promotoarele noii mode au fost mai ales doamnele din înalta societate, care s-au întrecut în a imita eleganța și luxul aristocratelor din marile capitale europene.

Folosindu-se de pitoreștile mărturii ale călătorilor străini, de cele mai reprezentative dintre cele circa 200 de portrete de șevalet din epocă păstrate în colecțiile muzeelor, de piesele de costum care au înfruntat timpul și mai ales de tablourile votive din 141 de biserici, în care au fost zugrăvite peste o mie de chipuri – și pe care le-a fotografiat el însuși, adesea în condiții dificile –, Tudor Dinu analizează minuțios fiecare piesă vestimentară, veche sau nouă, și evoluția ei în timp.

Jupâni, logofeți, vornici, medelniceri și alți boieri mari și mici, înveșmântați în anterie, fermenele, cepchene și giubele, cu ișlice, calpace și cealmale, juni în frac ori redingotă, cu joben sau pălărie, jupânese, postelnicese și boieroaice în rochii somptuoase și etalând bijuterii rafinate, dar și ciobani, polcovnici, serdari și căpitani, protopopi și diaconi defilează în paginile acestei cărți, într-o fastuoasă paradă a modei din anii 1800–1850.

„Un roman de mare forță, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru eliberat de dictaturile militare; aici, Piura și Lima, orașele predilecte ale lui Vargas Llosa, nu sunt spații fizice, ci teritorii ficționale locuite de personaje ivite din imaginația rodnică a scriitorului. Cu Eroul discret, romancierul revine la temele lui obsedante: iubirea, libertatea, politica. Povestea are doi protagonişti, cu două vieţi oarecum paralele, care se încrucișează într-o bună zi, pe neașteptate. Ambii eroi sunt, fiecare în felul său, răzvrătiți discreți împotriva sorții ce le pare pecetluită, sfidând convențiile claselor sociale din care fac parte. Deși nu sunt nici rebeli, nici justițiari în toată puterea cuvântului, au forța de a-și depăși condiția, de a respinge ideile de-a gata, normele de viață și idealurile celorlalți. Un roman marca Mario Vargas Llosa, scris impecabil, alert, ludic, inteligent, din galeria marilor romane care i-au adus scriitorului faima binemeritată și Premiul Nobel pentru Literatură.“ — MARIN MĂLAICU-HONDRARI

„Eroul discret se mișcă între Cervantes și O mie și una de nopți, între basm și roman polițist. Dialoguri perfecte, bogăție lexicală, umanitate din plin. Romanul este celebrarea bunului-simț. Un bun-simț care, în vremurile de azi, poate părea revoluționar – acesta este unul dintre subiectele centrale ale operei. Senzaționalismul jurnalistic, gustul brutal pentru scandal, comportamentele imorale [...], diferențele sociale vetuste și pierderea demnității, chiar și în sânul propriei familii, sunt descrise ca tare impunisabile.“ — ABC Cultural

„Când eram mai tânăr, tindeam să mă gândesc la viața mea spirituală ca la un fel de «ușă rotativă». Pe o parte era «păcatul de moarte», iar pe cealaltă erau căința și iertarea, sau «starea de har». Scopul meu principal era să mor de partea cea bună a ușii… Spre surprinderea mea, am aflat că nu așa descriu marii autori spirituali viața creștină. Ci, întocmai cum viața biologică a cuiva trece în mod obișnuit prin anumite stadii – copilărie, adolescență și maturitate –, tot astfel viața spirituală a unui om trece în mod normal prin stadii de creștere… Totodată, în Predica de pe Munte, Isus însuși descrie un singur «drum» sau «cale» pe care trebuie să umble toți ucenicii săi (Matei 7:14).“ — BRANT PITRE

Povestea strămoșilor noștri este un pelerinaj ce pornește de la omul modern și are ca destinație primele forme de viață de pe această planetă. Pe parcursul călătoriei, Dawkins și Wong deapănă povești în miezul cărora se află cei mai importanți strămoși care au făcut posibilă apariția noastră. Astfel, vom întâlni creaturi foarte diverse, al căror stil de viață este mai mult decât surprinzător și ale căror tehnici de supraviețuire sunt pur și simplu uimitoare. Folosind cele mai recente descoperiri din domeniul biologiei moleculare, Povestea strămoșilor noștri ne arată cât de remarcabili suntem ca specie, cât de complexă este istoria evoluției noastre și cât de strâns suntem înrudiți cu restul lumii vii.

„O expunere clară și completă a evoluției vieții de pe planeta noastră... O carte scrisă splendid.“ — Washington Post Book World

„O carte ambițioasă și importantă, plină de idei fascinante.“ — New York Times

„Povestea strămoșilor noștri realizează aproape imposibilul: face biologia să fie din nou interesantă.“ — Lancet

„Pelerinajul este o imagine potrivită a călătoriei noastre în trecut. Această carte este modelată sub forma unui pelerinaj epic din prezent spre trecut. Toate drumurile duc la originea vieții. Dar, pentru că suntem oameni, vom merge pe urmele strămoșilor noștri. Va fi un pelerinaj uman dedicat descoperirii strămoșilor umani. Pe drum, va trebui să-i salutăm pe ceilalți pelerini, care ni se vor alătura într-o ordine strictă și se vor îndrepta spre strămoșul avut în comun cu noi.“ — RICHARD DAWKINS, YAN WONG