Cărţi

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 3991-4020 din 5564

  • Jurnal Berlinez '38
    21.39 LEI
    Epuizat din stoc

    Jurnalul ne descoperă, o dată mai mult, subtilitatea spiritului de observaţie al scriitoarei, ingeniozitatea şi neprevăzutul asociaţiilor de idei pe care le făcea în descrierea unor personaje, ironia-i acidă, întinsele relaţii pe care le avea în “lumea bună” europeană a epocii, dar mai presus de toate un sugestiv tablou al Reichului nazist mediat de figura şi decorul intim al numărului doi al acestuia, inenarabilul Hermann Göring, tipice, în multe privinţe, pentru regimurile dictatoriale care au îndoliat veacul de care abia ne-am despărţit. DUMITRU HÎNCU

  • Iarna cu Mos Craciun
    33.14 LEI
    Epuizat din stoc

    Un volum de poezie și proză ce surprinde atmosfera mirifică a Crăciunului, când speranța învăluie totul și repară micile răutăți și neînțelegeri. Ilustrațiile, semnate de Șerban Andreescu, completează în mod magic atmosfera creată de carte.

  • Bucuriile iernii
    17.76 LEI
    Epuizat din stoc

    Autoarea acestui volum de versuri pentru copii compune în culori și imagini ce te atrag încă de la o primă lectură o lume aparte: a fericirii pe care mai ales copiii o resimt în apropierea Sărbătorilor de Iarnă.

  • Calitatea democratiei si cultura politica in Romania
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul reprezintă o binevenită interogare a rezidenței adevăratului spirit democratic, tezaurizat nu în instituțiile reprezentative ale statului, ci în societate. Numai aici se află garanția reușitei democratice a unui popor, pentru că nimic nu poate asigura libertatea perpetuă a națiunii mai mult decât permanenta responsabilizare a cetățenilor cu privire la destinul politic al comunității în care trăiesc

  • Vrum-vrum
    24.60 LEI
    Epuizat din stoc

    Câștigător al Concursului de Debut „Adenium START”, ediția a treia, secțiunea Proză, romanul "Vrum-vrum" o are în centrul său pe Clara B., care, din empatie pentru pălăriatul artist ratat Poeteski, pleacă spre Hollywood pentru a-i recupera acestuia Muza care îl părăsise. O călătorie donquijotescă spre nicăieri, condimentată cu tot ce a putut reține mai bun literatura absurdului de la Jarry și Harms încoace.

  • Scrieri (1914-1926)
    32.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Antonio Gramsci revine în spațiul românesc cu scrieri publicate în presa socialistă italiană. Cititorul român are prilejul să întâlnească un mare spirit al gândirii marxiste italiene și mondiale, a cărui influență a trecut dincolo de cercurile comuniste, devenind un reper pentru stânga și dreapta contemporane.

  • Dialogul religiilor in Europa unita
    37.74 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul reunește o paletă largă de opinii cu privire la prezentul și viitorul religios al Europei, cuprinzând texte semnate de mari personalități ale vieții publice din România, Republica Moldova, Elveția, Coasta de Fildeș, Germania, Belgia, Spania și Franța, precum și de slujitori ai diferitelor Biserici, oferindu-i cititorului posibilitatea să compare discursuri de diferite facturi. În paginile acestui volum, veți regăsi articole semnate, printre alții, de: Lluís Alemany Giner, Iuliana Alexa, Madeea Axinciuc, Teodor Baconschi, Vasile Boari, Sorin Bocancea, Radu Carp, Raymond Clarinard, Marc‑Antoine Costa de Beauregard, Vasile Sebastian Dâncu, Lucian Dîrdală, Refi Ergun, Cristina Hermeziu, Jean‑Luc Mouton, Denis Müller, Simeon Mureșan, Horia‑Roman Patapievici, Constantin Pătuleanu, Philippe Perchoc, Andrei Pleșu, Daniela Rațiu, Nathalie de Senneville‑Leenhardt, Michael Shafir, Constantin Sturzu, Sorin Șelaru, Eugen Tănăsescu, Bogdan Tătaru‑Cazaban, László Tőkés, Cristian Unteanu.

  • Sfinxul rus. Idei, identitati si obsesii
    31.08 LEI
    Epuizat din stoc

    Un volum de istorie a ideilor, o istorie a Rusiei prin literatură și scrierea memorialistică, semnat de unul dintre cei mai rafinați și mai profunzi eseiști români din ultimul deceniu.

  • Intre mit si bagatelizare. Despre reconsiderarea critica a trecutului, Ion Gavrila Ogoranu si rezistenta anticomunista din Romania
    49.89 LEI
    Epuizat din stoc

    Odata cu deschiderea arhivelor fostei Securitati, au iesit la iveala detalii legate de racolarea de catre autoritatile vremii a unor persoane cu conceptii radicale de dreapta, intre care si militanti legionari in exil. Regimul comunist de la Bucuresti ajunsese intr-un punct in care legitimarea si sustinerea pe plan intern si extern devenisera prioritati, iar solutia era relativ simpla: in tara trebuia creat un dusman al unitatii nationale –minoritatea maghiara a devenit rapid o tinta –, iar in strainatate urmau sa fie atrasi reprezentanti de marca ai emigratiei romanesti. Volumul evidentiaza tendinta xenofoba si nationalista ce a caracterizat perioada cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu, oferind informatii inedite despre legionari si represiunea stalinista, asasinate si razbunari sau lupta partizanilor anticomunisti. Acestora li se adauga o trecere in revista a principalelor transformari politice prin care a trecut Romania din 1990 pina in 2015.

    Din cuprins: Extremistii de dreapta si comunismul • Asasinat, razbunare sau executie? • Colportaje biografice • Legionarii si represiunea stalinista • Bibliotecarul de la Auschwitz, Hans Mokka • Inspector scolar nazist si militant antimaghiar: Hans Weresch • Instrumentalizarea nationalismului antebelic • Anticomunism nationalist si "Cartea neagra a comunismului" • Despre Ion Gavrila Ogoranu • Recuperarea fascismului romanesc

  • Expunere la simbolul apostolilor
    33.24 LEI
    Epuizat din stoc

    Editie bilingva. Text reportat de Reginald de Piperno

    Toma de Aquino a comentat simbolul apostolic pentru un public in egala masura religios si laic, oferind o sinteza simpla, didactica si exemplara a credintei crestine. Impartirea in articuli a continutului simbolului ii ofera lui Toma posibilitatea de a enumera, alaturi de sensurile explicite ale credintei, si seria ereziilor la care ele raspund implicit, fie ca este vorba despre erezii ale primelor secole crestine, retinute de teologia medievala ca erori posibile ale interpretarii doctrinale, fie despre polemici filosofico-teologice ale scolasticii secolului al XIII-lea. Textul poate fi citit, astfel, pe mai multe planuri, de la simpla expunere catehetica a principiilor credintei crestine pina la ilustrarea in el a unui adevarat arbore al confruntarilor doctrinare ale traditiei.

  • Lumea vazuta de Bob
    33.24 LEI
    Epuizat din stoc

    Continuarea bestsellerului international "Un motan pe nume Bob"

    In "Lumea vazuta de Bob", James Bowen continua povestea aventurilor sale alaturi de motanul Bob pe strazile Londrei. Fie ca e vinzator al revistei "The Big Issue", fie ca se intoarce la vechea sa indeletnicire, aceea de cintaret ambulant in Covent Garden, James este insotit pretutindeni de motanul roscat, care nu doar il ajuta sa isi refaca viata, ci il si salveaza – la propriu – din situatii periculoase. Incetul cu incetul, omul si motanul din statia de metrou Angel si din Covent Garden devin un fel de celebritati locale, apar in ziare, se intilnesc cu primarul Londrei sau cu Paul McCartney, dar viata lor ramine in continuare grea, apasatoare si plina de riscuri. Legatura strinsa dintre cei doi, toanele si temerile fiecaruia dintre ei, primejdiile prin care trec, dar si turnura radicala pe care o ia destinul lor dupa intilnirea cu o agenta literara sint relatate cind cu duiosie, cind cu un umor cuceritor, iar istoria acestei prietenii a devenit o sursa de inspiratie pentru nenumarati cititori din intreaga lume.

    „Iata si a doua iesire in scena a unuia dintre cele mai indragite cupluri de artisti din nordul Londrei... Aceasta continuare, mult asteptata de public, reia povestea din locul unde s-a intrerupt in Un motan pe nume Bob, dezvaluindu-ne ce s-a mai intimplat cu inedita pereche dupa primul sau succes.” (Evening Standard)
    „O poveste simpla si emotionanta despre o tovarasie de durata, intemeiata pe incredere si respect reciproc... care va deveni cu siguranta un nou bestseller.” (Kirkus Reviews)
    „Amestecul inteligent si bine echilibrat de umor si duiosie face din Bowen un povestitor fermecator, asa ca nu-i deloc de mirare ca aceasta pereche a atras atit de multi fani, si pe Facebook, si in viata reala. Bowen a reusit sa creeze o continuare extraordinara a unei povesti uluitoare, aflata abia la inceput.” (Publishers Weekly)

  • Puritate
    60.99 LEI
    Epuizat din stoc

    Jonathan Franzen este autorul bestsellerului "Corectii" si una dintre figurile marcante ale literaturii contemporane.

    Dupa incheierea studiilor, tanara Purity „Pip” Tyler isi vede marile sperante naruindu-se sub apasarea unei existente nesigure. Saraca, derutata in cariera si stingace in relatiile sociale, singurul ei reper este o mama fragila psihic, care traieste izolata, sub un nume fals, refuzind cu incapatinare orice referire la trecut si la tatal lui Pip. Cind i se iveste ocazia sa lucreze pentru Proiectul Raza de Soare, un fel de WikiLeaks specializata in dezvaluirea de secrete cu miza mare, condusa din Bolivia de tulburatorul Andreas Wolf, Pip accepta bucuroasa, ispitita de promisiunea ca-si va regasi tatal.
    Si cum ilustrul Wolf, cel autoproclamat „aducator al luminii”, se indragosteste de ea, norocul pare sa-i surida in sfirsit. Curind insa, Pip va descoperi ca e doar un pion intr-o urzeala complicata de secrete si minciuni, tradari si razbunari, iubire, obsesie si moarte.
    „Puritate" face ceea ce trebuie sa faca orice fictiune: ne impinge sa trecem de suprafata lucrurilor, sa descoperim ca iubirea poate sa se naruie si ca putem fi tradati de propriile convingeri. E fascinant sa-l vezi pe Franzen infruntindu-si demonii, care nu sint doar ai lui, ci ai fiecaruia dintre noi.” (Los Angeles Times)
    „Franzen a creat o instalatie de secol XXI, extrem de captivanta si de provocatoare, inspirata de capodopera lui Charles Dickens, "Marile sperante…” (Booklist)
    „Puritate" ilustreaza felul ingenios in care Franzen isi construieste intrigile, talentul sau de a conduce haosul vietii reale spre momente in aparenta imprevizibile. De la observatiile rapide la reflectiile profunde despre compromisurile morale ale jurnalismului, "Puritate" ofera o serie mereu provocatoare de perspective.” (The Washington Post)

  • Jurnal de Rocker
    29.14 LEI
    Epuizat din stoc

    Ideea Rocker-ului s-a născut marți, 13 martie 1990, când, în pofida oricărei superstiții, au început să curgă idei mai mult sau mai puin generoase care, oricât de visătoare și idealiste, se doreau constructive și benefice. Rocker de la Rock, firește, finalizat într-un R de la România: Rocker = Rock Românesc.

  • Hibernalia
    17.48 LEI
    Epuizat din stoc

    <p style="text-align: justify;">Povestea animalelor duse la teatru &icirc;n "Simfonia animalieră" &icirc;ncepea primăvara și se &icirc;ncheia spre finalul anului, c&acirc;nd bizarele animale par să dispară, să se cufunde &icirc;n hibernare. De acolo &icirc;ncepe "Hibernalia", o poveste cu zăpezi și &icirc;nsingurare, așteptare și un drum duc&acirc;nd către o primăvară.</p>
    <p style="text-align: justify;">"Hibernalia" ar putea fi considerată continuarea Simfoniei animaliere. Sau, poate, dacă "Simfonia animalieră" ar trebui să se termine, atunci așa s-ar termina. Dar ce se termină vreodată, și c&acirc;nd?</p>
    <p style="text-align: justify;">&bdquo;Prin "Hibernalia", cei care au citit "Simfonia animalieră" vor &icirc;nțelege mai bine ce era cu animalele &ndash; ariciul, h&acirc;rciogul și c&acirc;rtița &ndash; puse &icirc;ntr-un fotoliu la teatru și aproape așezate &icirc;ntr-un om la finalul primei simfonii. C&acirc;t despre cei care nu vor citi dec&acirc;t această a doua carte, cred că povestea albă va avea noimă și așa, dar sper că ei vor deveni suficient de curioși &icirc;nc&acirc;t să caute și simfonia verde. Cărțile astea sunt ca jumătățile, luminate, &icirc;ntunecate, ale aceleiași planete mereu rotitoare.&rdquo; &ndash; <strong>Veronica D. Niculescu</strong></p>

  • Max cel curajos
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Acesta este Max.
    Max e un pisoi care nu se teme de nimic.
    Max e un pisoi curajos.
    Max e un pisoi care vânează șoareci.
    Dar cum arată un șoarece?

    O carte ilustrată amuzantă și educativă scrisă și ilustrată de talentatul Ed Vere, un personaj nou și simpatic, o poveste inteligentă.

    „Una dintre acele cărți minunate pe care le poți citi de nenumărate ori înainte de culcare." Financial Times

  • Pom Pom e campion
    27.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Într-o dimineaţă Pom Pom era tare năuc. Nu se putea apuca de nimic. Așa că Pom Pom și mama lui au hotărât să joace un joc. Iar când Pom Pom începe să câștige, descoperă că îi place să fie campion . . . poate un pic PREA mult!

    O perspectiva amuzantă și simpatică asupra modului în care este înțeleasă competiția de către cei mici, care îi va încânta atât pe părinți, cât și pe copii.

  • Viata la superlativ. Cele 5 forte care va vor mentine sanatosi si plini de energie
    43.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Nutriţie+Hidratare+Oxigenare+Alcalinizare+Detoxificare = Sănătate perfectă

    De prea multe ori suntem atenţi la sănătatea noastră doar atunci când ceva nu e în regulă. Ni se pare normal să ne doară când şi când capul sau spatele ori să avem arsuri stomacale. Însă, când primim un diagnostic, suntem luaţi prin surprindere. În opinia autorului, nu trebuie să ignorăm toate aceste mici neplăceri, care pot fi semnalele unor probleme mai grave.

    Folosind o abordare holistică unică a stării de bine, Olien ne învaţă cum să valorificăm puterile extraordinare ale hranei, apei, oxigenului şi echilibrării pH-ului, răsturnând astfel miturile general acceptate despre nutriţie.
    Olien a călătorit prin lumea largă, explorând, din perspectiva sănătăţii, proprietăţile alimentelor consumate de secole de populaţiile băştinaşe. Punându-şi în aplicare cercetările, autorul ne învaţă cum să ne păstrăm o greutate normală, cum să prevenim chiar şi cele mai grave boli şi cum să ne simţim bine – toate acestea fără impunerea unor diete restrictive, care nu funcţionează niciodată pe termen lung.

    Cartea cuprinde şi un indispensabil ghid alimentar conceput astfel încât să ne ajute să pornim pe calea spre o sănătate optimă.

    "Prin acest manual dedicat vieţii la superlativ, Darin şi-a demonstrat pasiunea sinceră pentru sănătate. El nu se mulţumeşte doar să scrie despre cum trebuie să mâncăm, să facem mişcare şi să ne simţim excelent, ci pune în practică toate aceste principii şi asta se vede." - Laird Hamilton, surfer de renume mondial şi autor al cărţii Force of Nature: Mind, Body, Soul, and, of Course, Surfing, bestseller New York Times

    Darin Olien este un adevărat vânător de superalimente exotice, activist ecologist şi o autoritate recunoscută în problemele de nutriţie şi sănătate bazată pe tot ce e natural. Deţine o licenţă în fiziologie/nutriţie şi un masterat în psihologie.

  • Cleopatra
    32.19 LEI
    Epuizat din stoc

    În ținutul faraonilor și al piramidelor, Cleopatra era o prințesă cu un viitor nesigur. Când propriul ei frate a încercat să o ucidă, ea și-a dat seama că nu poate avea încredere în nimeni. Apoi, conducătorii Romei au început să se lupte pentru ai capta atenția și Cleopatra s-a confruntat cu cea mai mare provocare din viața ei. Crezi că a reușit să își îndeplinească planurile? Cleopatra face parte din seria Istoria pe înțelesul copiilor, care combină poveștile captivante cu texte ușor de citit.



    Seria a fost creată cu ajutorul lui Alison Kelly, lector la Universitatea Roehampton.

  • Iulius Cezar
    32.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Iulius Cezar face parte din seria "Istoria pe înțelesul copiilor", care combină poveștile captivante cu texte ușor de citit. Seria a fost creată cu ajutorul lui Alison Kelly, lector la Universitatea Roehampton.

    În anul 44 Î.C., Iulius Cezar a fost înjunghiat mortal în Senatul Roman. Uciderea lui cumplită a dus la prăbușirea Republicii Romane, veche de 450 de ani, și la nașterea Imperiului Roman. Dar cine era el și de unde venea? Poți urmări ascensiunea spectaculoasă a lui Cezar, de la avocat de succes și comandant militar de excepție până la statutul de cel mai puternic om din Roma.

  • Psihologia relatiilor fraterne
    76.59 LEI
    Epuizat din stoc

    Fraţi… surori… cuvinte ce ne poartă cu gândul la hârjoana copilăriei, la conflicte mai mult sau mai puţin deschise, la frontul comun realizat câteodată împotriva părinţilor. Dar dacă a fi fratele sau sora cuiva, a avea un frate sau o soră, implică o relaţie emoţională cu influenţe reciproce, cu suişuri şi coborâşuri, o relaţie care, constatăm la finalul vieţii, a fost cea mai durabilă dintre toate?

    Prima carte de acest fel din psihologia americană şi o noutate pe piaţa românească, Psihologia relaţiilor fraterne deschide drumuri într-un teritoriu emoţional intens pasional, însă adesea ascuns de privirile celor din afara fratriei, motiv pentru care a fost atât de puţin studiat.

    Prin această lucrare, bazată pe cercetare şi pe dovezi clinice adunate în peste douăzeci de ani de experienţă, presărată cu studii de caz şi creând noi perspective asupra teoriilor ataşamentului, dezvoltării sinelui şi apariţiei identităţii sexuale, cei doi autori aduc în lumină importanţa relaţiilor fraterne în cadrul terapiei individuale şi familiale, permiţând totodată cititorului interesat să se redescopere şi să-l redescopere pe celălalt în legătura fraternă.

    Stephen P. Bank este directorul Centrului de consultare şi cercetare în comunicarea dintre pacient şi medic din Middletown, Connecticut.

    Michael D. Kahn, profesor de psihologie clinică, face parte din Asociaţia Emeriti a Universităţii Hartford, din Societatea de psihoterapie psihanalitică din Connecticut şi profesează la cabinetul său din Hartford, Connecticut.

  • Negru ca abanosul
    36.63 LEI
    Epuizat din stoc

    A fost odată o fată… care avea o umbră. Al treilea volum al trilogiei Albă-ca-zăpada
    Trupa de teatru a unui liceu de artă pune în scenă o versiune modernă a basmului Albă ca Zăpada, cu Lumikki Andersson în rolul principal. Repetiţiile merg bine, iar între Lumikki şi băiatul care-l interpretează pe vânător pare să existe o chimie palpabilă. Oare Lumikki s-a îndrăgostit pentru prima oară? Cu puţin înainte de premieră, lui Lumikki îi parvine un şir de scrisori semnate de un admirator secret, a cărui pasiune pentru ea se preschimbă rapid într-o obsesie periculoasă. Încercând să afle adevărata identitate a hărţuitorului, Lumikki trebuie să aducă la lumină cele mai sumbre secrete din propriul trecut. Iar cum premiera spectacolului se apropie cu repeziciune, Lumikki trebuie să-l prindă în capcană pe hărţuitorul său, cu sufletul negru ca abanosul.
    „Motive din basme, intrigă polițistă, dileme ale lumii de azi – o lectură nu tocmai ușoară, care nu-i menajează nici pe cei mai tineri dintre cititori." Kirkus Reviews
    „Fanii lui Nesbø și ai lui Larsson nu vor fi dezamăgiți." Publishers Weekly

    Lumikki Andersson. O fată din Riihimäki.
    Care are o opinie fermă despre fiecare lucru.
    Care ia note maxime și la fizică, și la filosofie.
    Care a jucat rolul Ofeliei atât de bine, încât vreo doi profesori s-au enervat, iar restul au fost emoționați.
    Care nu ia parte la niciun eveniment al școlii.
    Care mereu mănâncă de una singură, dar nu pare niciodată singuratică.
    Nu e precum ceilalți.
    Este exact ca ei.


    Salla Simukka (n. 1981) este autoarea celebrei trilogii Albă-ca-Zăpada, în curs de publicare în 46 de ţări, dar și o traducătoare experimentată.
    Simukka semnează în mod regulat cronici literare şi este editor asociat la o publicaţie pentru tineri, Lukufiilis.
    În ianuarie 2013, pentru romanele Jäljellä şi Toisaalla, Salla Simukka a fost recompensată cu Topelius Prize, cel mai prestigios premiu finlandez acordat autorilor de literatură pentru copii şi adolescenţi.
    La Editura Trei au apărut "Roşu ca sângele" și "Albă-ca-Zăpada", primele două volume ale trilogiei care a făcut-o faimoasă.

  • Partea pozitiva a stresului. De ce stresul iti face bine si cum sa-l folosesti in favoarea ta
    43.29 LEI
    Epuizat din stoc

    în "Partea pozitivă a stresului" sunt reunite pentru prima dată cele mai noi descoperiri privind corelaţia dintre rezilienţă (capacitatea umană de dezvoltare în condiţii de stres) şi mentalitate (puterea convingerilor de a modela realitatea). McGonigal combină cu talent elementele ştiinţifice, povestirile şi exerciţiile într-o carte antrenantă şi practică, în care ne arată:

    • Cum să cultivăm o mentalitate de acceptare a stresului;
    • Cum stresul ne poate oferi energie şi putere de concentrare;
    • Cum ne poate ajuta stresul să ne întărim relaţiile cu cei apropiaţi;
    • De ce creierul este construit astfel încât să înveţe din stres.


    KELLY McGONIGAL este expert în psihologia sănătăţii şi conferenţiar la Universitatea Stanford, precum şi autoarea bestsellerului internaţional The Willpower Instinct. Ca lider în domeniul „ajutorului ştiinţific", McGonigal este pasionată de transpunerea ultimelor cercetări din domeniile psihologiei, neuroştiinţei şi medicinei în strategii practice pentru sănătate, fericire şi succes personal. Prelegerea ei TED despre partea pozitivă a stresului a fost vizionată de peste şapte milioane de ori.

  • Samanul accidental
    38.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Adevărul e mai straniu decât ficțiunea. O carte care te va ajuta să-ți descoperi puterile șamanice!

    • Descrie lucrul autorului cu spiritele plantelor, cu enteogene cum ar fi ayahuasca, precum și cu șamani indigeni în cei 20 de ani petrecuți în jungla amazoniană peruviană.
    • Explorează practica de recuperare a sufletului și lucrul șamanic cu pietrele și cu sunetul.
    • Include tehnici de explorare a realității non-ordinare, exerciții de extindere a percepției senzoriale și practici de deschidere a potențialului vizionar, creativ și artistic.

    De la accidentul care a însemnat începutul călătoriei sale la numeroasele întâlniri spirituale remarcabile care au avut loc de atunci, povestea lui Charing îi va convinge pe cititori să înceapă explorarea tărâmului conștiinței și al energiei care ne înconjoară și să accepte disoluția graniței dintre fizic și spiritual.

    Howard G. Charing susține seminarii internaționale de șamanism și organizează tabere de vindecare cu plante în jungla amazoniană peruviană. Este coautor al cărților Plant Spirit Shamanism și The Ayahuasca Visions of Pablo Amaringo.

  • Convorbiri psihanalitice cu parintii
    38.85 LEI
    Epuizat din stoc

    În această serie de conferințe radio, susținute la BBC, Winnicott abordează o serie de probleme specifice creșterii copiilor, cu scopul de a reda mamelor și taților încrederea în propriile instincte parentale. Printre temele abordate se află: suptul degetului mare ori al păturicii, legăturile dintre copil și părintele vitreg, momentele în care celui mic trebuie să i se spună „Nu", gelozia dintre frați, sentimentele de vinovăție ale mamelor, dezvoltarea simțului moral în pruncie sau consolidarea încrederii de sine la copil. Lipsit de orice ton moralizator, pediatrul britanic oferă, cu o atitudine empatică și încurajatoare, explicații și sfaturi extrem de actuale pentru părinții zilelor noastre, ilustrând totodată concepte devenite clasice în psihologia copilului (obiect tranzițional, mamă „suficient de bună" etc.).

    Scopul acestor conferințe nu a fost acela de a le spune părinților ce să facă, ci de a detoxifica știința creșterii copilului, de a le da încredere părinților în ceea ce fac și de a-i îndemna să se simtă liberi să caute ajutor individualizat atunci când se lovesc de vreun obstacol neașteptat în creșterea copiilor lor. dr. T. Berry Brazelton, coautorul cărții "Nevoile esențiale ale copiilor".

    Niște părinți îndeajuns de buni pot fi folosiți de către bebeluși și copiii mici, iar „îndeajuns de bun" înseamnă oameni ca dvs. și ca mine. Pentru a fi consecvenți și astfel previzibili pentru copiii noștri, trebuie să fim noi înșine. Căci dacă vom juca un rol, cu siguranță o să fim descoperiți când o să fim prinși fără machiaj. D.W. Winnicott

    D.W. Winnicott, pediatru și psihanalist englez, a fost președintele Societăţii Britanice de Psihanaliză. De același autor, la Editura Trei au mai apărut, printre altele: "Copilul, familia și lumea exterioară", "De la pediatrie la psihanaliză", "Natura umană" și "Procesele de maturizare".

  • A venit vremea
    47.79 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul 6 - Cronicile Familiei Clifton de Jeffrey Archer


    PROLOG


    "Difuzorul a tiuit.Toti cei implicati in procesul lady Virginia Fenwick contra doamnei Emma Clifton... Probabil ca juriul a ajuns la o decizie, a spus Trelford, punandu-se deja in miscare. S-a uitat de jur-imprejur pentru a se asigura ca toti il urmeaza si s-a lovit de cineva. Si-a cerut scuze, dar tanarul nu s-a uitat la el. Sebastian a tinut usa salii de tribunal numarul paisprezece deschisa, astfel incat eleganta sa mama si compania ei sa-si poata lua locurile in primul rand. Emma era prea nervoasa ca sa poata vorbi si, temandu-se de ce-i mai rau, se uita peste umar la Harry care statea in randul din spatele ei, asteptand sa apara juriul.


     


    Cand a intrat doamna Justice Lane in sala, toata lumea s-a ridicat in picioare. Ea s-a inclinat inainte de a se aseza iar in fotoliul de pe estrada. Emma si-a indreptat atentia spre usa inchisa de langa tribuna martorilor. Nu a asteptat mult inainte ca aceasta sa se deschida si aprodul sa apara, urmat de cei doisprezece jurati. Acestia s-au invartit cautandu-si locurile, calcandu-se pe picioare ca niste spectatori care au intarziat la teatru. Aprodul i-a asteptat sa se aranjeze apoi a batut cu bastonul de trei ori in podea si a strigat: Ii rog pe presedintele juriului sa se ridice. Acesta s-a ridicat la inaltimea sa impresionanta de un..."

  • Notiunile de Suflet si Dumnezeu in fiziologie
    16.65 LEI
    Epuizat din stoc

    Dupa o cariera didactica si stiintifica cu varii recunoasteri nationale si europene, Paulescu a fost rechizitionat de mitografi, dar si de contestatari. Greu sunt identificabile discursuri echilibrate si argumentate din partea unor interpreti care sa-i fi citit scrierile savantului cu detasarea necesara. [...] Conflictul intre tratamentul aplicat ideilor paulesciene nu are datele pentru vreun tratat de pace. De aceea va propunem un armistitiu cultural, in care lectura a trei texte din 1905, lectii de filosofie biologica, sa suspende partizanatele in beneficiul istoriei ideilor.

  • Construiti propria drona. Un ghid practic pentru constructia, operarea si intretinerea unui aparat de zbor fara pilot (UAV)
    43.29 LEI
    Epuizat din stoc

    Acest manual practic, intens ilustrat, prezinta pe scurt originile si istoria dezvoltarii aparatelor de zbor fara echipaj uman si a dronelor, inainte de a explora diversele tipuri de drone disponibile astazi, precum si aplicatiile acestora. Va sta la dispozitie un ghid cuprinzator care va ajuta sa selectati cele mai bune componente si echipamente , raspunzand celor mai variate cerinte si bugete, si care va ofera sfaturi spre a decide cu privire la cea mai buna configuratie in functie de nevoile dumneavoastra. Sunt prezentate pas cu pas trei exemple de cum se construieste o drona - atat cu aripi fixe cat si cu aripi rotative - pentru a ilustra ceea ce se poate obtine utilizand componente autonome, disponibile din abundenta.

  • Enciclopedia statelor lumii
    83.92 LEI
    Epuizat din stoc

    Noua anchetă a autorilor Enciclopediei confirmă imaginea unor state valide, musculare, active, în timp ce asociațiile lor sunt vagi, neclare și greu de adus la un numitor comun. Cartea ne convinge de puterea mobilizatoare a statelor, de autoritatea lor bazată pe competența și străduința de a-și rezolva problemele, de a dezvolta noi solidarități între frontierele lor și, prin aceasta, încrederea și sentimentul de apartenență ale populației. Ceea ce nu exclude lărgirea rețelelor de cooperare globală, bazate pe noile tehnologii, ale comunicării, de pildă, ale medicinei și ale științei.


    În ultimul an au apărut peste hotare lucrări în care se afirmă că statele sunt, ca și în trecut, factor de progres și dezvoltare a civilizației. Este reconfortant să vezi că Enciclopedia românească are parteneri peste hotare.

  • Aurul nebunilor
    37.74 LEI
    Epuizat din stoc

    Mulți dintre noi ne-am scărpinat în cap (ori mai degrabă ne-am smuls părul, ca să fim mai exacți) încercând să înțelegem cine, ce, unde, cum și când a declanșat marea cădere financiară în care ne aflăm. Răspunsurile au fost rare și explicațiile, înțesate cu termeni financiari abstracți, greu de înțeles.
    Gillian Tett, jurnalistă la "Financial Times", are remarcabilul dar de a face și cel mai neexperimentat cititor să înțeleagă o întreagă serie de termeni economici complicați. "Aurul nebunilor" prezintă, într-un limbaj accesibil, manevrele „banking-ului din umbră”, prin care geniile ingineriei financiare din grupul JP Morgan au reușit să inventeze riscul fără riscuri, permițând pomparea unui capital enorm în economie, într-o încercare menită să aducă beneficii tuturor.
    Totul s-a sfârșit când rivalii celor de la Morgan au combinat noile instrumente financiare cu nebunia creditelor ipotecare extrem de laxe, fără a lua în considerare posibilele efecte, lăsându-ne să ne zbatem în norul toxic al lăcomiei nestăvilite de legi.

Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura