Cărţi
-
„Lumina faptei din lumina cuvântului“. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae60.26 LEI
„Volumul de față nu e conceput ca o biografie. Biografii s-au mai scris și se vor mai scrie, mai mult sau mai puțin exacte, mai mult sau mai puțin «științifice», mai mult sau mai puțin imparțiale.
Iată de ce nu se vor găsi aici multe date, ani, în sfârșit toate acele precizări și preciziuni care nu fac decât să abstractizeze subiectul și să-l depărteze de cititor.
În cele ce urmează, vom povesti câteva amintiri despre tatăl meu, întâmplări pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trăit noi. Câteva precizări cronologice și de altă natură vom face numai în cazurile în care în scrierile apărute până acum s-au comis greșeli și diletantisme prea evidente, pentru că, din păcate, ele nu lipsesc în unele relatări biografice. De aceea, regretăm dacă se vor descoperi nepotriviri cu afirmațiile biografilor, față de care noi păcătuim, poate, prin lipsă de stil științific, dar, în schimb, încercăm să punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o și pe care el, părintele Dumitru, ne-a purtat-o nouă. Și, de aceea, suntem încredințați că, aidoma lui Dumnezeu, și oamenii vor trebui să ne ierte, ținând seama de profunzimea sentimentelor noastre… “ — LIDIA STĂNILOAE
-
Cartea înălțimilor. Povestea unei vieți de explorator63.33 LEIEpuizat din stoc
„Aceasta este o carte-eveniment. După ce ne-a încurajat și ajutat pe mulți dintre noi să plecăm în căutarea munților lumii, David Neacșu – unul dintre marii noștri exploratori – ne oferă, în sfârșit, poveștile expedițiilor sale, multe legendare, premiere românești absolute, începute în urmă cu trei decenii. Poveștile extraordinare, pățaniile și aventurile incredibile, prețioasele reflecții ale acestui om, pasionat ca nimeni altul de munți, pleacă acum în căutarea cititorilor care vor descoperi un adevărat personaj, născut și înzestrat să exploreze lumea la pas și s-o cunoască cu toate simțurile de-a lungul, de-a latul și de-a înaltul, în cele mai spectaculoase locuri ale ei. David Neacșu a căpătat alura unui adevărat cetățean al lumii, iar cartea lui se desfășoară ca o minunată declarație de dragoste pentru această planetă, pentru natura, culturile și oamenii ei.“ — MARIUS CHIVU
„David Neacșu este mai mult decât un explorator, este un părinte al alpinismului expediționar din România, iar expedițiile sale sunt o sursă de inspirație pentru toți pasionații de munte, și nu numai. La fel ca și viața sa, cartea de față este un efort demn de admirație, o călătorie-cadou pentru toți cei care vor să trăiască aventura, fie și cu ochii minții, la altitudini și intensități ce te lasă, chiar și călător inveterat fiind, cu gura căscată.“ — HORIA COLIBĂȘANU
„Am 63 de ani când spun povestea pe care o citiți în această carte și am participat la peste 50 de expediții prin toată lumea. Unele dintre ele în premieră pentru alpinismul românesc. Vă mărturisesc că toate au adus bogăție în viața mea. Fiecare în parte a fost o mare iubire. Chiar și munții pe care n‑aș vrea să mai merg niciodată. Fiecare mi‑a dat o enormă satisfacție. Toate mi s‑au așezat în minte, în suflet, fac parte din viața mea. Dacă închid ochii, fie că sunt pe un aeroport sau într‑o cafenea din București, în minte încep să mi se deruleze imagini, sunete, mirosuri din lumea întreagă. Amintirea unui moment, mai ales când îl trăiești în condiții extreme, pătrunde în celulele tale, devine parte din tine. Și te trezești, cu fiecare nouă experiență, un pic alt om. Principalul motiv pentru care cutreier munții și lumea este să pot cunoaște nemijlocit realitatea. Cu ochii mei, cu palmele mele, cu tălpile și cu nările mele vreau să ating aerul, pământul, apele și pădurile lumii. Ce‑mi pot dori mai mult de atât?“ — DAVID NEACȘU
-
Întoarcerea acasă72.94 LEI
Autoarea a șapte romane publicate în 38 de limbi și vândute în peste 16 milioane de exemplare în 45 de țări, Kate Morton este cea mai iubită scriitoare australiană.
Alternînd magistral planurile, romanul Întoarcerea acasă, publicat în 2023, își acaparează cititorii cu întrebări aparent simple: Cum suntem dispuși să acționăm pentru a-i salva pe cei dragi? Putem face rău cu minciuni bine intenționate? Și, mai ales, ce înseamnă „acasă“ într-o lume care se schimbă cu o viteză derutantă?
Bestseller New York Times • Bestseller Sunday Times • Bestseller El País • Bestseller #1 Canada • Reader’s Digest Most Anticipated Books of the Year 2023
-
In apnea / În apnee41.23 LEI„Poate că destinul poeziei stă în vârful unui creion, în vârful ascuțit și fragil al unui creion. Unei foi de hârtie – lucrul cel mai vulnerabil din lume – noi îi încredinţăm adevărul nostru, umbra noastră, secretul nostru, latura ascunsă și fierbinte a glasului nostru, partea cea mai substanțială a vieții noastre. Acestui alfabet – care poate peste un secol nu va mai exista – îi dăm întru păstrare lucrul cel mai drag și mai de neînlocuit care ne-a fost dat. Straniu acest paradox al poeziei: să țintești dăinuirea și să o faci cu mijloacele cele mai sărace, cele mai vechi și mai lipsite de apărare: cele aflate în afara actualității, în afara comerțului, în afara economiei, în afara a toate, uneori chiar și în afara propriului eu de vreme ce noi scriem cu o parte a noastră pe care n-o cunoaștem în întregime, o parte care e și nu e a noastră, care țâșnește dintr-o zonă obscură și secretă chiar și pentru noi. Secretă, iar uneori răscolitoare. Dar așa trebuie să fie poezia: ca să schimbe viața celui care o citește, ea trebuie să răscolească viața celui care a scris-o.“ — MILO DE ANGELIS
-
Dicţionar latin-român210.37 LEI„Un dicționar latin-român cuprinde lexicul unei civilizații și al unui patrimoniu cultural de care ne despart aproape două mii de ani și care este fondul subiacent al civilizației moderne actuale, al culturii europene și al culturii în general. Prin forța lucrurilor, aici multe cuvinte trebuie să fie nu numai traduse, ci și explicate. Termenii care privesc instituțiile politice, militare, religioase, termenii științifici și tehnici din orice domeniu (agricultură, medicină, drept, arhitectură, științele naturii, farmacopee), termenii filozofici, numirile geografice, istorice, numele și genealogiile mitologice, multe denumiri de meșteșuguri, obiecte, ustensile, arme etc. etc. nu pot fi redate punându-se în dreptul lor doar termenul corespunzător modern. Un asemenea dicționar servește în același timp ca un lexic succint de antichități romane, o enciclopedie sumară, așa încât cel care îl folosește să nu fie silit să recurgă la alte surse decât în cazul că are nevoie de informații mai ample. Am căutat să satisfacem în limitele cuvenite această cerință. Trecerea latinei târzii – a celei populare, vorbite – spre limbile romanice particulare, care iau naștere în relativ scurtă vreme, și a celei culte, cărturărești, la calitatea de superstrat de limbă culturală, secole de-a rândul, în școală, în actele oficiale și în administrație, în operele științifice, religioase, filozofice și tehnice de orice fel, ne-a făcut, dacă nu să indicăm – nu acesta este scopul dicționarului de față – cel puțin să sugerăm la ce cuvânt românesc sau modern a dus termenul latinesc și să ușurăm astfel înțelegerea genetică a unui foarte mare număr de cuvinte și deci noțiuni de limbă română actuală și din alte limbi moderne.“ — AUTORUL, iulie 1981
-
Librăreasa din Paris51.80 LEI
În toamna anului 1919, la Paris, tânăra americană Sylvia Beach, inspirată de Adrienne Monnier, prietena și ulterior companioana ei, deschide o mică librărie de limbă engleză numită Shakespeare and Company, fără să-și închipuie cât de important avea să devină gestul ei pentru istoria literaturii, dar și pentru propria viață. La Shakespeare and Company îi întâmpină pe cei mai mari scriitori ai zilei, Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, dar și pe mulți artiști, filozofi și compozitori care ajung să îndrăgească exploziva comunitate cosmopolită din jurul librăriei. Dar cel pe care Sylvia îl așteaptă mai cu seamă este James Joyce. Scriitorul irlandez nu va întârzia să-i treacă pragul, iar pe cei doi îi va lega o prietenie tumultoasă, țesută în jurul unui imperativ: publicarea controversatului roman „Ulise”. Când „Ulise” este interzis în America și Anglia, fragmentele apărute în reviste fiind etichetate drept pornografie, Sylvia decide, asumându-și toate riscurile, să-l publice ea însăși sub egida librăriei Shakespeare and Company, convinsă fiind că este o capodoperă. Shakespeare and Company, casa generației pierdute, ecranul pe care se proiectează marile prietenii literare ale secolului XX, dar și micile furtuni existențiale ale protagoniștilor, este rodul convingerii Sylviei Beach că literatura trebuie să fie neîngrădită și accesibilă. Romanul oferă o perspectivă seducătoare asupra istoriei unei librării iconice și a fascinantei sale fondatoare.
-
Lunga scurtime a vieții39.12 LEI
Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând
În 70 de cronici mai intimiste decât marile sale construcții romanești, deghizate sub caracterizarea sarcastică de „chestiuni alimentare“, Lobo Antunes abordează o vastă diversitate de teme precum copilăria, familia, iubirea, moartea, războiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viață dedicată literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condensează un univers individual ardent, plin de melancolie, și se constituie într-un adevărat exercițiu de deziluzionare, în care emoția este frustă, neornamentată, aproape dureroasă.
„Scriitura antuniană, atât de aparte, este adesea socotită simfonică. Dar epitetul este slab. Ar trebui să ne imaginăm o simfonie în care să putem auzi în același timp sunetul distinct al fiecărui instrument, gândurile muzicienilor și emoțiile dirijorului! [...] Acesta este Lobo Antunes: unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, un romancier prodigios, muzical și febril, de o exigență teribilă, ale cărui cronici – orice ar spune el – poartă de asemenea marca imensului său talent.“ — Le Monde
-
Cine a făcut România. Răscrucile noastre72.94 LEIEpuizat din stoc
„Cine a făcut România” spune istoria modernă a țării din perspectivă liberală: România a fost un proiect patriotic iluminist de eliberare a unor provincii care rataseră primul val european de modernizare. Generația pașoptistă a profitat de înfrângerea militară a Rusiei pentru a-i scoate pe români din scenariul absorbției în imperiul feudal rusesc. Cristian Ghinea folosește teoriile modernizării pentru a interpreta istoria noastră și constată că visul românesc a fost deturnat – și înainte, și după comunism – de idei opuse celor care au creat statul și de interese înguste ale elitelor de pradă care au refuzat mereu soluțiile democratice. Astăzi, adevăratul patriotism și adevăratul naționalism înseamnă să revenim la visul părinților noștri fondatori: modernizare, egalitate, proprietate, încredere în oamenii reali de lângă noi, ridicarea fiecărui român la rangul de cetățean. Firul narativ istoric ajunge până în prezent și se leagă de viitor, pentru că misiunea antifeudală continuă. Deși trăim astăzi cea mai bună epocă din istoria acestei țări, pentru a încheia modernizarea României trebuie să trecem și cele câteva răscruci care ne mai stau în cale.
-
Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988–12 decembrie 198983.52 LEI
Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră am reușit numai lucrurile care puteau fi făcute de unul singur (poezia, de exemplu) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.
Tot ce se întâmplă și felul incredibil, ușor suspect, în care se întâmplă par a spune că toată durerea, toată suferința unei jumătăți de secol a fost fără sens. Ceea ce nu pot accepta. Există în mine o convingere subterană, ascunsă, nemărturisită pentru că nu știu cum ar putea fi formulată inteligibil, care îmi spune că nici o suferință nu poate fi zadarnică și că țările care ies acum din întuneric și teroare nu pot, nu trebuie să-și dorească pur și simplu să devină asemenea celor ce nu au fost acolo, că societățile care se inventează acum trebuie să adauge libertății și bunăstării statelor apusene și picăturile de umanitate distilate din suferința pe care au îndurat-o.
Pentru că cel mai greu dintre toate enormele eforturi la care este supus spiritul creator, într-o lume și într-un timp ca acesta, este acela de a privi cu neînduplecare tot răul, toată urâțenia din jur, găsind în același timp puterea de a descoperi urmele de frumusețe și bine capabile să păstreze vie iubirea care mișcă soarele și celelalte cuvinte.
-
Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană39.12 LEI
Cu fotografii din arhiva familiei
Petre a fost trimis mai aproape de front, la Odesa, și a rămas să ne trimită vorbă despre cei de acasă, când avea să afle. Eu și Liza am rămas la Focșani, așteptând. Se făcuseră caisele și, ca și cum am fi fost acasă, făceam dulcețuri. Nu știam unde ne va prinde iarna și nici unde ne va prinde luna viitoare, dar făcutul dulceții, spălatul fructelor și învârtitul copturii pe foc mă linișteau. Începuseră bombardamentele. Borcanele clănțăneau pe masă. Când începeau borcanele să tremure, lăsam totul și fugeam în pivniță. Între două bombe, ieșeam afară și mai învârteam la dulceață.
„Bunica se întindea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roșie, iar eu mă așezam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări și scriam, înregistrând totul cu vocea ei și fără să-i schimb în vreun fel stilul. O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile bunicii ca să-i dau ei sentimentul că nu și-a trăit viața degeaba, că interesează pe cineva, că viețile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens… Mă gândeam că asta o va face să fie mai împăcată cu viața ei când va muri, să aibă mai pu?ine regrete, gândindu-se că mi-a lăsat ceva ce nu piere odată cu ea.
Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viața, nu doar ca să-i dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba – căci nu știu dacă bunica era așa de obsedată de zădărnicie –, ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai ușor zădărnicia vieții ei – și a vieții în general.”
-
De ce ațipesc parlamentarii și cum plagiază miniștrii?30.66 LEI
„Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? S-au împlinit trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU
„Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să deslușească lumea politică în care trăiesc. La vot și nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în același timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor și pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanței la guvernare, importanța votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanța statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutație. În schimb, e de sperat și de așteptat ca ea să deschidă niște ochi și să destupe niște minți. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU
-
Caietele lui don Rigoberto47.57 LEI
În singurătatea biroului, don Rigoberto reciteşte caietele cu citate şi însemnări adunate de-a lungul timpului, îşi studiază colecţia de gravuri şi speră că anonimele pasionale pe care le primeşte sunt din partea fostei soţii, Lucrecia. Aceasta e vizitată de seducătorul fiu vitreg care, cu sau fără intenţie, a provocat separarea de soţ, iar acum pretinde că vrea să îi împace. Pornind de la personaje din tablouri şi cărţi, fiecare îşi construieşte o lume paralelă ce anulează monotonia realului şi îl transformă în sărbătoare a simţurilor. Continuare a „Elogiului mamei vitrege”, acest roman este un elogiu al senzualităţii ce va fi citit cu plăcere de toţi cei care ştiu să recunoască în dragoste forma perfectă a artelor frumoase.
-
Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?31.61 LEI
„Și caii se împușcă, nu-i așa?” − momentul culminant al carierei de scriitor a lui Horace McCoy − a stat la baza unui film celebru din 1969, nominalizat la nouă premii ale Academiei Americane de Film, în regia lui Sydney Pollack, cu Jane Fonda, Michael Sarrazin, Gig Young (Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar) și Red Buttons.
În 1932, Marea Criză îi împingea pe oameni la gesturi disperate. Doi actori lipsiți de șansă, Gloria și Robert, se înscriu la una dintre marile atracții ale vremii: maratonul de dans. Obligați să danseze săptămâni la rând, sub ochii spectatorilor în căutare de senzații tari, concurenții traversează un calvar inimaginabil, care devine o metaforă a supraviețuirii în anii cumpliți ai recesiunii.
-
-
Parfum de curtezană60.26 LEI
Roman dens, de o mare finețe, proiectat pe planuri multiple, „Parfum de curtezană” este o poveste emblematică de iubire și ură între o mamă și o fiică, o narațiune istorică în Japonia primelor decenii ale secolului XX și o meditație asupra condiției femeii în universul crud al gheișelor. A fost ecranizat în 1964, în regia lui Keisuke Kinoshita, cu Mariko Okada și Nobuko Otowa în rolurile principale.
Tomoko este frumoasă, dar nici pe departe atât de frumoasă ca mama ei, Ikuyo. Și totuși fiica ajunge o gheișă celebră și respectată, în vreme ce Ikuyo va purta mereu povara trecutului rușinos de curtezană. Sawako Ariyoshi, ale cărei romane gravitează mereu în jurul unor femei puternice, exemplare, trasează cu linii sigure și delicate, asemenea maeștrilor tușului, portretul memorabil al unei gheișe gingașe ca o floare, pe care însă loviturile sorții nu o pot înfrânge.
-
Clara citește Proust37.00 LEI
Publicat la centenarul morții lui Marcel Proust, pe care îl omagiază, romanul „Clara citește Proust” a fost distins cu Prix Albert Bichot 2022, „Livres en Vignes“, Prix du Cercle Littéraire Proustien 2022, Prix @ttitude 2022, Prix littéraire des Rotary clubs de langue française 2022.
„Proust. Înainte, acest nume mitic era pentru ea ca acela al anumitor orașe – Capri, Sankt‑Petersburg… – unde părea de la sine înțeles că nu va pune piciorul niciodată.“
Clara este angajata doamnei Habib și lucrează într-un coafor obscur dintr-un orășel din Saône-et-Loire. Are doar 23 de ani, dar viața ei e o rutină nesfârșită, punctată monoton de remarcile melancolice ale patroanei, confesiunile clientelor, înstrăinarea de un iubit chipeș ca un prinț din universul Disney și indiferența unui motan care nu se lasă mângâiat. Doar versurile cântecelor difuzate la radio o mai fac să viseze. Sau vizita unui client necunoscut, care îi oferă Clarei șansa unei întâlniri improbabile cu bărbatul care îi va schimba viața: Marcel Proust.
-
Confesiunile unui om de pricing. Cum influențează prețurile totul60.26 LEI
„Aceasta este cea mai bună carte despre problemele practice legate de stabilirea prețurilor.“ — PHILIP KOTLER
Hermann Simon, cel mai important expert global în strategia de pricing, ne arată în confesiunile sale cum funcționează acest proces misterios și cum, prin intermediul prețurilor, putem să maximizăm valoarea atât pentru companie, cât și pentru clienți. De-a lungul unei cariere remarcabile ca profesor, antreprenor și consultant în management pentru companii mari și mici din întreaga lume, Hermann Simon a învățat de la laureați ai Premiului Nobel și de la experți de renume în domeniul managementului și a ajutat numeroși manageri și executivi de top să folosească pricingul ca modalitate de a crea piețe noi, de a-și dezvolta afacerile și de a obține un avantaj competitiv pe termen lung. În această carte, adresată atât consumatorilor, cât și oamenilor de afaceri, Hermann Simon ne dezvăluie secretele practicilor de pricing și ne împărtășește din înțelepciunea sa, care ne va schimba pentru totdeauna modul în care privim prețurile.
-
Sambo se întoarcePreț special 27.75 LEI Preț standard 37.00 LEI
Continuarea îndrăgitei cărți „Sâmbăta când vine Sambo”
Pățaniile domnului Gambrino Berebum și ale lui Sambo continuă în acest volum, spre hazul și deliciul cititorilor. Nimeni nu poate intra în atâtea buclucuri și neînțelegeri nevinovate ca acești doi prieteni, mai ales când Mașina Dorințelor este pusă în funcțiune. Dar ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să primești! Domnul Gambrino vrea o mașină, deși nu are permis, vrea o vacanță pe o insulă pustie, fără să se gândească la faptul că o insulă pustie poate fi la fel de bine undeva la poli sau în apropierea unui vulcan activ, vrea tot soiul de trăsnăi lipsite de noimă ca să-și dea seama până la urmă că tot ce-și dorește cu adevărat este ca bunul lui prieten Sambo să rămână mereu alături de el.
Plină de jocuri de cuvinte și de versuri hazlii, Sambo se întoarce este în primul rând o carte despre prietenie.
-
Templul de aur37.00 LEIEpuizat din stoc
Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mishima, „Templul de aur” a fost ecranizat de trei ori: în 1958 sub titlul „Enjō” (Conflagrația), în regia lui Kon Ichikawa, în 1976, cu titlul original „Kinkakuji”, în regia lui Yoichi Takabayashi, și în 1985 ca parte a filmului „Mishima: A Life in Four Chapters”, regizat de Paul Schrader și produs de Francis Ford Coppola și George Lucas.
În luna iulie a anului 1950, un tânăr preot budist dă foc templului Kinkakuji. În fața instanței, acuzatul declară că urăște frumusețea. Fascinat de fapta și de justificarea nemaiauzite, Mishima încearcă să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestui răspuns: frumusețea imuabilă a templului vechi de secole aruncă în derizoriu fericirea efemeră și imperfectă a muritorilor, amintindu-le că lumea trecătoare nu le poate oferi nimic pe măsura năzuințelor lor.
-
Dezinformarea73.89 LEIEpuizat din stoc
După ce a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, ia în colimator, în cartea de față, o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO?
Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?
O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.
-
Beyond the story: 10 ani de poveste BTS157.51 LEI
Publicată pentru a sărbători cea de-a 10-a aniversare a trupei BTS, cartea ne dezvăluie povești pe care nu le știam inclusiv fotografii nepublicate până acum, coduri QR ale videoclipurilor și toate informațiile despre albumul aniversar BTS.
După debutul din 13 iunie 2013, BTS sărbătorește în iunie 2023 cea de-a 10-a aniversare. În această perioadă semnificativă, trupa a ajuns la apogeu, devenind un artist iconic la nivel mondial, iar în prima sa carte oficială privește înapoi la drumul parcurs. Astfel, BTS continuă să construiască zile mai luminoase și alege să facă încă un pas pe o cale neabordată de nimeni până acum.
-
Războiul sfârşitului lumii72.94 LEI
„Războiul sfârşitului lumii”, roman pe care Roberto Bolaño îl considera capodopera lui Mario Vargas Llosa şi pe care Harold Bloom l-a inclus printre cărţile canonului occidental, are la bază un eveniment real din istoria Braziliei: sfârşitul secolului al XIX-lea aduce la Canudos, ţinut sărac din nord-estul ţării, sângeroasa revoltă a unei secte milenariste conduse de Antonio Sfătuitorul – conflict civil dramatic în care au pierit aproape 20000 de oameni. Însă pe firul naraţiunii graniţa dintre istorie şi mit se topeşte şi, până la urmă, dispare cu totul: pentru rebelii de la Canudos republica se preschimbă-n Antihrist, războiul pe care-l poartă capătă proporţii apocaliptice, iar de la Sfătuitor, căpetenia lor, aşteaptă cu disperare, ca de la un nou Mesia, mântuirea.
„De la scenariul cinematografic pe care l-am schiţat ca embrion al întregii lucrări şi până la punctul final pe care l-am pus opt ani mai târziu, romanul acesta m-a făcut să trăiesc una dintre cele mai bogate şi mai exaltante aventuri literare.“ — MARIO VARGAS LLOSA
-
Păsările se duc să moară în Peru41.23 LEI
„Păsările se duc să moară în Peru”, nuvela care dă titlul volumului, a fost publicată mai întâi în revista franceză Playboy, în 1964, și a stat la baza primului film scris și regizat de Romain Gary, în 1968, avându-i în distribuție pe marii actori Jean Seberg, Maurice Ronet, Pierre Brasseur și Danielle Darieux.
Ironice și tragice, cele șaisprezece nuvele reunite în volumul „Păsările se duc să moară în Peru” sunt o invitație în universul cosmopolit al autorului. Din Peru în souk-urile Istanbulului, dintr-un sat oarecare din România și până în îndepărtatul La Paz, natura umană și mai cu seamă slăbiciunile acesteia devin rând pe rând materia intransigenței sau a indulgenței autorului. Ironia lui Romain Gary și umorul negru, coroziv străbat fiecare pagină și conturează tipologiile umane – aventurierul, naivul, devotatul, încăpățânatul, deziluzionatul, vanitosul, arogantul, ticălosul, obtuzul, odiosul, bruta, optimistul. Cu toții se află fie la granița dintre viață și moarte, fie la cea dintre renunțare și încredere.
„N-a fost nimic premeditat: scriind aceste nuvele, eram convins că mă las doar în voia plăcerii de a povesti. Abia în clipa când le-am organizat într-un volum, mi-am dat seama de inspirația care le leagă: demonii mei obișnuiți m-au împiedicat încă o dată să renunț. Aerul meu amuzat și ironic nu păcălește pe nimeni: fenomenul uman continuă să mă sperie și să mă facă să ezit între speranța într-o revoluție biologică, oricare ar fi aceea, și o revoluție pur și simplu.“ — ROMAIN GARY
-
Kepler62. Cartea a doua: Numărătoarea inversăPreț special 37.26 LEI Preț standard 49.68 LEI
În vreme ce Ari şi Joni ajung în Zona 51, peste tot în lume alţi copii încearcă să termine jocul Kepler62. Marie, o fată de 14 ani, cu o minte iscoditoare şi curaj pe măsură, vrea să ştie care-i misterul din spatele lui.
Ea află că organizaţia OTNSPCFRVR (Out In Space For Ever) pune la cale o misiune spaţială şi se alătură echipajului.
Odată ajunsă şi ea în Zona 51, Marie descoperă un extraterestru ţinut prizonier care o avertizează telepatic să nu plece în călătoria spaţială. Dar ce se poate întâmpla dacă fata nu mai poate să dea înapoi?
Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.
-
9 povești cu mustăţi despre niște hamsteri cu adevărat adevărațiPreț special 35.69 LEI Preț standard 47.57 LEI
Ilustrații de Paul Mureșan
Cine ar fi zis că viața unor hamsteri poate fi atât de aventuroasă și de plină de neprevăzut? Ei bine, îmboldite de plictiseală și curiozitate, câteva ghemotoace de blană pe nume Johnny, Tigru, Văcuța, Speedy, Bella, Eta și Murdărici scapă uneori din cușcă și, în vreme ce-și rostogolesc prin minte meditații profunde despre limită și libertate, pornesc în explorare prin apartament ca să descopere ce are viața să le ofere. Iar surprizele – întotdeauna amuzante – se ivesc la tot pasul. De la o evadare ca-n filme sub bibliotecă la scris mesaje indescifrabile la calculator și comunicarea în limbi necunoscute cu extratereștrii, eroii celor nouă povești trăiesc frenetic peripeție după peripeție.
Apropiați-vă ca să-i vedeți mai bine!
„Cred că merită să le dedicăm acestor bravi șoricei cartea de faţă, deşi din câte ştim, cel puţin până acum, niciun rozător de pe lumea aceasta n-a învăţat să citească.“ — VOICU BOJAN
-
Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecţii63.33 LEIEpuizat din stoc
„Am început să scriu ceea ce ar fi trebuit să fie o scurtă evocare a lui Culianu în septembrie 2000, dar lucrurile s-au complicat curând. Îl cunoscusem pe Culianu mai îndeaproape la Chicago, în împrejurări strâns legate de persoana şi personalitatea lui Mircea Eliade. Mi-am dat repede seama că nu puteam să vorbesc despre el fără a vorbi şi despre maestrul său, de care eu însumi fusesem apropiat… Era vorba de fragmente dintr-un eseu memorialistic mai întins, şi nici azi nu pot da o caracterizare generică mai potrivită acestei scrieri compozite, în care reminiscenţa se împleteşte cu analiza textuală, şi anecdota ia forma ipotezei hermeneutice, într-o meditaţie în ultimă instanţă autobiografică. În acest sens, cartea de faţă ar putea fi considerată o continuare de unul singur a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu, volum care a marcat, după 1989, întoarcerea mea în literatura din ţară după mulţi ani de exil. Aş accentua aici noţiunea de eseu, adică de încercare. Încerc să înţeleg (oameni, întâlniri, despărţiri, texte şi simboluri în situaţii istorice) şi să mă înţeleg pe mine însumi.“ — MATEI CĂLINESCU
-
Nu e nicio clipă fără o pisicăPreț special 33.30 LEI Preț standard 44.40 LEI
Ilustrații de Naama Benziman
David Grossman este unul dintre cei mai de seamă romancieri de azi. A fost distins cu Man International Booker Prize și Premiul Erasmus. Operele sale sunt traduse în peste 30 de limbi.
Într-o dimineață magică, Maayan, Alma și ceilalți colegi de la grădiniță își dau seama că în noaptea dinainte au avut cu toții același vis: se făcea că o pisică gălbuie și cu ochi albaștri le spune „Nu e nicio clipă fără o pisică“, apoi țuști într-un copac și dispare! Repetând propoziția ca pe o incantație magică și amestecând realitatea cu visul, copiii descoperă într-un copac din apropierea grădiniței o pisică gălbuie, aidoma celei din vis. Cum se poate una ca asta? Și oare ce vor face cu mica felină?
-
Pe când creștinii erau evrei. Prima generație49.68 LEI
Ce s-a petrecut cu ucenicii lui Isus după execuție? Care a fost destinul acelei comunități învăluite în mister și asupra căreia planează încă atâtea controverse? Ce erau ei, o sectă iudaică, sau adepții unei noi religii? Au crezut cu adevărat că Isus a înviat?
Valorificând critic studiile și cercetările mai vechi și mai noi, Paula Fredriksen ne invită într-o călătorie tulburătoare, reconstituind cu erudiție, cu talent și cu realism viața și credințele primei comunități a discipolilor lui Isus din Nazaret, dând răspunsuri lucide și uneori neașteptate întrebărilor de mai sus – și nu numai – pe temeiul izvoarelor istorice și arheologice. O carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă nașterea creștinismului în contextul iudeo-păgân al vremii.
„Cartea de față a fost scrisă în Ierusalim. Doar aflându-mă aici, plimbându-mă prin orașul vechi, stând lângă Kotel, precum și – atunci când politica locală o permitea – în spațiul musulman, construit pe ruinele magnificei structuri a lui Irod, toate acestea mi-au hrănit imaginația, dar m-au și pătruns de tristețe și uimire. Ce loc minunat, scăldat în sânge, iubit și contestat mai e și Ierusalimul pe această planetă! Spunând povestea generației lui Isus cea plină de speranță, întorcându-mă în timp, pe când creștinii erau evrei, am spus și povestea unei părți din Ierusalim.“ — PAULA FREDRIKSEN
-
Ochiul și lucrurile62.37 LEI
„Volumul conține referințe la o tematică și la o serie de personalități ale vieții artistice (autohtone și internaționale) mai puțin frecventate în ziua de azi. «Actualitatea» s-a schimbat. Nu numai în sensul că multe nume ale peisajului cultural local au intrat, printr-un trist, dar probabil inevitabil traseu al memoriei, în penumbră, dar și în sensul că domenii ca «istoria criticii de artă românești și universale», «analitica imaginii», filozofia vizualității și-au pierdut relieful. Să nu uităm că secolul XX a fost caracterizat de mulți hermeneuți prestigioși drept o trecere de la civilizația cărții la civilizația imaginii.
Rămâne de văzut spre ce evoluează secolul XXI...
Oricum, pentru viitorul cercetător care va alege să studieze istoria culturii românești moderne și contemporane, cartea de față va putea constitui, sper, o sursă utilă.“ — ANDREI PLEŞU
-
Provocarea labirintului58.14 LEI„Antologia de față ordonează cronologic perspectivele mereu schimbătoare asupra lumii, sesizând principalele lor focare și intrând în miezul lucrurilor, în căutarea acelui strat profund unde scrierea lui Calvino devine una singură: nu cea a eseistului, nici cea a prozatorului, ci aceea a unui scriitor italian care în proza eseurilor sale este intrinsec scriitor, iar în prozele sale literare e intrinsec eseist. De fapt, cred că există un singur Calvino, poet al lumii, un clasic al literaturii și cugetării, care soarbe din clasicii săi cu o ironică perplexitate. Privind în oglinda literaturii la clasicii săi, Calvino s-a căutat întotdeauna pe sine, a căutat care este locul lui printre ei, a purtat cu ei un dialog neîntrerupt cu privire la rațiunile profunde ale posibilităților de a cunoaște, de a citi, de a traduce și a povesti lumea, împletind morala acțiunii, a făptuirii istorice – măduva leului – cu potențialitățile literaturii.“ — LAURA DI NICOLA