Cărţi

Ediție îngrijită și prefațată de Marius Vasileanu

„Care este, așadar, testamentul, moștenirea lui Alexandru Mironescu, lăsată prin acest Jurnal?

Este bucuria pură, bucuria celui dedicat cunoașterii sub toate formele: umană, divină și mai ales a propriei sale ființe.

Este o anume atitudine de viață, provenită din bogata sa experiență, a unei puternice personalități, care se regăsește cu prisosință în Jurnal. Cercetătorul chimist, validat prin viața sa științifică, care se apropie treptat de filozofia științei și de filozofia religiei, ulterior de mistica creștin-ortodoxă în forma sa cea mai vie, prin practica isihastă, la Rugul Aprins, pledează în acest Jurnal în favoarea științei, dar totodată pentru non-idolatrizarea științei.

Este o formă de generozitate deschisă spre toate orizonturile căutării spirituale. Este o deschidere realistă către realitatea prezentă și viitoare, mai ales cea politică – comunismul va cădea, intuia Mironescu, tocmai în 1968 când nimeni nu credea aceasta, ba chiar o seamă de intelectuali români aderau la Partidul Comunist.

Este o formă superioară de luciditate (trezvie) care nu se lasă amăgită de cântecele de sirenă, din ce în ce mai abil deghizate, ale acestei lumi. Iar Al. Mironescu întreprinde în Jurnal ample incursiuni pe mările și oceanele cunoașterii umane pentru devoalarea cântecelor de sirenă: fie acestea geopolitice, fie culturale, fie spirituale.

Este o specie de creștinism ortodox în care primează căutarea Dumnezeului celui Viu. De aceea, creștinismul mărturisit de Jurnalul lui Al. Mironescu nu este nicicând încruntat, este optimist și încrezător în generozitatea Duhului.“ — MARIUS VASILEANU

„A fost unul din cei mai curați oameni din câți am cunoscut. și un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor.“ — N. STEINHARDT

În Amsterdamul anului 1686, un oraș al luxurianței, dar și al rigorii religioase, tânăra Nella Oortman, devenită de curând soția înstăritului negustor Johannes Brandt, intră în noua sa familie, iar primirea ce i se face este precum locuința în care pășește – aparent, rece și sobră. Secretele soțului său ies încet la lumină odată cu darul de nuntă pe care Johannes i-l oferă Nellei: un cabinet ce reproduce cu fiecare detaliu casa lor. Mobilarea lui cu miniaturi ar fi trebuit să-i înlesnească Nellei o educație casnică, însă inițierea misterioasă îi expune pe toți unui mare pericol, punându-le tainele în mâinile unei străine. Miniaturista denunță conflictul mocnit al unei epoci pentru care libertatea de a-ți trăi viața așa cum vrei și de a-ți urma chemarea sau inima sunt păcate pasibile de pedeapsa capitală.

Stephen Greenblatt cercetează figurile marilor tirani din piesele lui Shakespeare – Richard III, Macbeth, Lear, Coriolan – pentru a răspunde la o întrebare mereu actuală: cum e cu putință ca o națiune să încapă pe mâna unui despot? Cartea de față nu este numai excursul unui specialist de primă mână în opera shakespeariană, ci și, înainte de toate, o analiză strălucită a ideii de putere, dincolo de epoca în care ea se manifestă. Care sunt circumstanțele sociale, dar și resorturile psihologice care fac posibilă ascensiunea la putere a unor personaje patologice și ce urme lasă acestea pe chipul lumii în care trăim? Referințele la lumea ficțională și istorică a lui Shakespeare, precum și aluziile la tiranii prezentului zugrăvesc un tablou viu al corupției umane, la fel de actual și astăzi.

„Florescu povestește fără să încarce narațiunea cu simboluri. Este vorba despre cine are puterea și asupra cui, iar Florescu găsește imagini în care marele se reflectă în mic și scrie scene de mare pregnanță. Și reușește să creioneze portretul unei femei care se remarcă deopotrivă prin mândrie, curaj și încăpățânare. O femeie a cărei viață este, așa cum se spune adesea, o călătorie amețitoare.“ — Spiegel

„Viața e dureroasă, însă până și pasajele pline de suferință din romanul domnului Florescu sunt pline de căldură și umor... România lui Florescu este un loc plin de vrajă, unde se găsesc atât problemele civilizației, cât și oameni primitori și povești.

C.D. Florescu pendulează între Est și Vest, dar inima lui bate, cel puțin în această ficțiune, pentru Est. Limbajul său creează o atmosferă foarte densă atunci când e vorba despre țărani și legendele și superstițiile lor.

Când Florescu descrie personajele sale ciudate, limbajul său se încarcă cu poezie, așa încât se creează o umanitate tandră, dar și ambivalentă.“ — Darmstädter Echo

Pământul nu mai e cum îl ştim, e suprapopulat şi secătuit de resurse. Ari, în vârstă de 13 ani, are grijă de fratele lui mai mic, Joni, care s-a îmbolnăvit de un virus necunoscut. Ca să le treacă timpul mai uşor, cei doi reuşesc să facă rost de Kepler62, cel mai nou şi mai misterios joc video, despre care se spune că este aproape imposibil de terminat. Nimeni nu ştie ce se întâmplă când treci la ultimul nivel sau, mai mult, dacă Kepler62 este doar un joc, sau o poartă spre altceva…

O aventură uimitoare e pe cale să înceapă.

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Roman câștigător al celui mai important premiu literar norvegian, Brageprisen, 2019 • Nominalizat, în același an, la premiul acordat de librarii norvegieni, Bokhandlerprisen • Cea mai bună carte a anului 2019 în publicațiile Dagsavisen, Dagbladet, VG, Adresseavisen, Aftenposten și Klassekampen • Bestseller internațional în curs de apariție în peste 20 de țări.

Elin este un medic de familie competent, dar s-a săturat să fie mereu la dispoziția tuturor – atât acasă, cât și la serviciu. După 20 de ani de profesie și de căsnicie, ajunge să bea o sticlă pe zi din cel mai scump vin și să-și petreacă serile uitându-se la seriale, în timp ce soțul ei, Aksel, e mai mereu plecat la competiții de schi. Până când, din greșeală, îi trimite o cerere de prietenie pe Facebook lui Bjørn, un vechi iubit, al cărui răspuns intempestiv o dă cu totul peste cap. Elin se mută în cabinetul ei, iar singurul care o înțelege pare să fie Tore, scheletul de plastic dintr-un colț. Într-o proză de o ironie magistral dozată, Nina Lykke portretizează societatea actuală și toate anxietățile și nevrozele noastre, chiar și pe cele pe care nu îndrăznim să ni le mărturisim.

Declinând suferința doliului la feminin, Zeruya Shalev face o adevărată vivisecție a durerii provocate de abandon, neacceptare, lipsă de integrare, alegeri și, în cele din urmă, moarte. Romanciera cartografiază cu o acuratețe fără cusur psihicul femeii care se confruntă cu pierderea și surprinde subtilitățile aproape imperceptibile ale transformărilor care au loc odată cu punerea în mișcare a proceselor de separare și, implicit, de vindecare. Contextualizând toate aceste frământări interioare și conectându-le cu dificultatea de a face față unui mediu adesea ostil, aduce laolaltă realitatea interioară și pe cea exterioară, atât de dificil de pus uneori împreună și de armonizat. Însoțindu-și personajele în miezul suferinței lor, Shalev creează un monument multifațetat al femininului, surprins în splendoarea complexității sale.

Un imobil ce devine o adresă de referință în Manhattan și o adresă ce devine personaj de roman, Dakota House, sub ale cărei arcade, în decembrie 1980, John Lennon avea să fie împușcat, reprezintă unul dintre primele blocuri rezidențiale de lux din New York și fundalul pe care Fiona Davis va reuni mai multe destine, unele imaginate, altele cu un picior bine ancorat în realitatea istorică.

În 1884, tânăra englezoaică Sara Smythe traverseză Atlanticul cu destinația New York, la invitația temerarului arhitect Theodore Camden. Clădirea, la proiectarea și decorarea căreia acesta participase și pe care Sara trebuia să o administreze, e gata să fie dată în folosință, iar așteptările sunt mari: Dakota urma să devină o adresă emblematică a New Yorkului, dar însemna de asemenea șansa lui Theo de a schimba fața orașului și șansa Sarei să înceapă o viață nouă. Dragostea ilicită dintre Sara și Theo le va măcina viețile, reverberând în timp până în 1985, când Bailey, o tânără consumată de adicții, va descoperi între pereții Dakotei secretul și tragedia lor. Povestea celor două femei, Sara și Bailey, care luptă pentru o supraviețuire demnă, se completează de-a lungul unui secol, complicată fiind prin consecințele pasiunii, lăcomiei și ale limitărilor sau exceselor sociale din vremurile respective.

„Leonard Mlodinow a înfăptuit imposibilul. A alcătuit cu măiestrie un portret pătrunzător, intim și emoționant al lui Stephen Hawking, una dintre cele mai mari minți ale timpului nostru, tratând totodată perfect riguros aspectele ținând de fizică. Hawking ar fi fost mândru de această carte.“ — MICHIO KAKU

Puțini oameni de știință sunt atât de cunoscuți marelui public ca Stephen Hawking. La făurirea imaginii sale, devenită arhetipală la fel ca a lui Einstein, au contribuit, pe lângă cercetările revoluționare din cosmologie, cărțile de popularizare vândute în zeci de milioane de exemplare, dar și curajul și tenacitatea cu care Hawking și-a înfruntat boala – imobilizat în scaunul cu rotile, incapabil să vorbească, păstrând legătura cu cei din jur doar prin mișcarea ochilor, mimică și vocea unui computer.

Prieten cu Hawking vreme de cincisprezece ani, coautor împreună cu el la două cărți, fizicianul american Leonard Mlodinow povestește amintirile colaborării lor dezvăluind firea intimă a unui personaj fragil și în același timp robust, stoic, dar și plin de vitalitate, uneori sarcastic, dar în fond tandru, profitând de izolarea adusă de boală, dar căutând mereu relațiile umane. În paralel, Mlodinow reconstituie în termeni simpli și intuitivi evoluția spectaculoasă, timp de cinci decenii, a ideilor cosmologice ale lui Hawking concentrate asupra întrebărilor fundamentale: Cum a început universul? De ce există un univers? De ce legile naturii sunt așa cum sunt?

Carte și CD cu o selecţie din emisiunile radio

Selecție și prezentare de Cătălin Cioabă

Cuprinsul CD-ului

ÎN DIALOG CU MIRCEA ELIADE

1. Să nu te lași strivit de timp (26:36) 2. Rezistența împotriva timpului (17:13) 3. Mircea Eliade și obsesia României (19:54)

ÎN DIALOG CU EUGEN IONESCU

4. Comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20 (19:57) 5. Pentru tăcere am ales pictura (33:19) 6. Eram un golan (25:55) 7. Eugen Ionescu (12:00)

„EXILUL ESTE O ȘANSĂ ȘI UN BLESTEM“

8. Exilul este o șansă și un blestem (28:48) 9. Plagiatul ca boală națională (35:24) 10. Adevărul ca șoaptă esențială (10:46)

„SFÂRȘIT DE VEAC ÎN ROMÂNIA“

11. Nu s-au limitat numai la vorbe (18:29) 12. Cum să te dezbari de comunism? (19:35) 13. Sfârșit de veac în România (15:26) 14. S-a comis o eroare, o gravă eroare (08:35) 15. Perfidia vinovată a tovarășilor de drum (35:14)

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

La sfârșitul anilor ’90, pornind de la jurnalul său ținut încă din adolescență, Monica Lovinescu a reconstituit o întreagă lume: lumea secolului care tocmai se încheia. S-a născut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe în literatura română, un volum care restituie mulțimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai frământate – Bucureștii copilăriei și tinereții, instaurarea comunismului în România, exilul parizian și apoi colaborarea la postul de radio Europa Liberă. Tabloul zugrăvit de autoare se alcătuiește deopotrivă din portrete și din atmosfera care le înconjoară, din întâmplări și din semnificațiile pe care le dezvăluie. Mai presus de toate însă, amintirea este străjuită de o înaltă conștiință morală, aceeași care a ținut trează, în sufletele ascultătorilor săi „pe unde scurte“, deopotrivă speranța că normalitatea este cu putință și ideea că ea nu poate fi decât rodul unei necurmate lupte. Este și legatul cel mai însemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite nouă, celor de azi.

Ediţie de Cristina Cioabă • Prefaţă de Ioana Pârvulescu

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu reprezintă o selecție făcută cu mult discernământ și cu mână sigură de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă.

„Redus la miez, decojit de redundanțe și de fraze-parazit, jurnalul Monicăi Lovinescu pune în lumină, ca oglinzile venețiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fără ascunzișuri, frumos și curat. Nici o minciună – nici măcar acele benigne fraze neadevărate cu care avem obiceiul să ne consolăm uneori pe noi înșine – nu încape în aceste pagini. Autoarea a avut, ca puțini alții, vocația și, mai ales, vitejia lucidității și a adevărului. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a înșelat, că n-a fost păcălită de destule ori, ci doar că, oricât efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor și a lumii, în căutarea celei reale: o calitate umană și în același timp o „deformație“ profesională de jurnalist corect, de om conștient că a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribilă responsabilitate.“ — IOANA PÂRVULESCU

Antologie şi prefaţă de Vladimir Tismăneanu

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

„O spun cu deplină responsabilitate și convingere – în cultura română, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infraraționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrățișat temele, fantasmele și obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conștiinței istorice, găsim în opera Monicăi Lovinescu argumente imbatabile pentru a nu uita.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

Ediție îngrijită și prefață de Cristina Cioabă

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar. Acolo se citeau scrieri care în România erau interzise, se organizau dezbateri cu autori români şi se comenta, cu pertinenţă, o creaţie literară născută în vremuri de represiune. Căci pe atunci, în ţară, cenzura nu doar mutila producţia scriitorului, ci şi distorsiona ideologic judecata criticului literar.

Cronicile literare ale Monicăi Lovinescu recompun, panoramic, „istoria recentă“ a literaturii noastre. Iar dacă în salonul de altădată al cenaclului Sburătorul, patronat de criticul E. Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis „pe unde scurte“ a încăput, cum ştim, o întreagă ţară.

Ediție îngrijită, prefață și note de Clyde S. Kilby

„Lewis avea credința că zilele și talentul cuiva nu-i sunt date pentru cheltuiala proprie, ci trebuie folosite, cu toată smerenia, potrivit voinței lui Dumnezeu. Și-a mortificat carnea, deși detesta ce făcea. Se pare că nici nu-i dădea prin minte că aceste scrisori ar putea fi publicate, ocupându-și astfel locul alături de celelalte scrieri creștine ale sale… Nu sunt niște scrisori «literare». Există foarte puține descrieri ori amintiri, rafinament, spirit sau sentiment,ba chiar și foarte puține reflecții. Regăsim doar o mică parte din interesul de-o viață al lui Lewis pentru fantezie, bucurie, Sehnsucht. Interesele lui academice și cărturărești sunt menționate numai în treacăt.

Tema evidentă a acestor scrisori e reprezentată de încurajările și îndrumarea spirituală, și în asta constă în primul rând valoarea lor… Ca în toate celelalte cărți ale sale, Lewis se menține pe muchia de cuțit dintre sentimentele noastre și o practică absolută și continuă a creștinismului.“ — CLYDE S. KILBY

Carte câștigătoare a concursului de debut organizat de Gallimard Jeunesse, RTL și Télérama (2013) și recompensată cu Grand Prix de l'Imaginaire (2016).

Cu peste 1 milion de cititori şi tradusă în 17 limbi, saga Vizitatoarea din oglindă este o aventură plină de intrigi şi suspans împletită cu o emoţionantă poveste de dragoste, imaginând un univers fantastic, devenit cult.

Într-un univers alcătuit din douăzeci şi una de arce – insule cereşti plutitoare, rupte din ceea ce a fost odată Pământul –, trăieşte Ophélie, o tânără introvertită şi genială, înzestrată cu darul de a citi trecutul lucrurilor şi de a călători prin oglinzi. Casa ei e Anima, „arca pe care obiectele prind viaţă“, unde fata îşi petrece timpul studiind cu atâta pasiune trecutul, încât uneori pierde din vedere viitorul.

Când familia o logodeşte cu Thorn, membru al puternicului clan al Dragonilor, Ophélie se vede silită să părăsească Anima şi să-şi urmeze destinul la Curtea din Cetacera, capitala arcei îngheţate de la Pol. Acolo, într-o lume străină, prinsă în intrigi şi jocuri de putere, Ophélie va descoperi că este cheia unei enigme de care depinde soarta lumii sale.

Prefață de Mircea Mihăieș

Publicată de revista Letras Libres în octombrie 2021, elegie crudă pentru sfârșitul umanismului, povestirea Vânturile reunește speranțele și angoasele începutului de mileniu XXI și ne oferă o viziune devastatoare asupra unei lumi invadate de inteligența artificială, din care au dispărut sărăcia și maladiile, dar și idealul.

„Cel care ne vorbește [în Vânturile] e fratele întru sensibilitate și disperare al lui Gregor Samsa – cu diferența că nu el, povestitorul, e transformat într‑o gânganie monstruoasă, ci realitatea care‑l înconjoară. Simbolismul e însă identic, și intensitatea transpunerii artistice are asupra cititorului același efect terorizant.“ — MIRCEA MIHĂEȘ

O incursiune în istoria, viața socială și culturală și tradițiile religioase ale evreilor din Timișoara, care și-au pus amprenta asupra identității orașului.

„Această carte este fundamentală pentru orașul Timișoara și pentru evreimea din aceste locuri. Getta Neumann, fiica prim-rabinului dr. Ernest Neumann, a realizat o lucrare care va dăinui – aducând informații clare, succinte și pline de acuratețe din viața unei mari comunități, prin urmele tangibile lăsate în această urbe.“ — dr. LUCIANA FRIEDMANN, președinta Comunității Evreilor din Timișoara

„Călătoare prin lumea de altădată și de azi a comunității căreia îi aparține prin naștere și afiliere spirituală, dar și printr-o simpatie spontană, Getta Neumann imprimă cărții un ritm care te captează: te lași purtat de la un cartier la altul sau de la o notă de subsol la un portret, de la o adresă la un nume de arhitect sau constructor, de la o imagine a unei clădiri la cei care au locuit-o, de la o fațadă la un interior, de la istorie la o poveste de viață, de la o descriere la un tablou mai amplu, narativ și evaluativ. Dincolo de informație se încheagă o atmosferă care este deopotrivă a Timișoarei și a lumii evreiești cu numeroasele ei enclave și deschideri.“ — SMARANDA VULTUR

„Cu adevărat «mai mult decât un ghid», cartea, o reală enciclopedie, evocă istoria unei comunități impresionante nu prin număr (evreii nu au fost decât o «mică» minoritate), ci prin realizările membrilor ei în toate domeniile, de la economie la creația artistică. Arhitectul profesionist remarcă precizia și eleganța cu care autoarea operează în analizele arhitecturale.“ — arh. MIHAI OPRIȘ

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

În top 10 al celor mai bune 100 de cărți din secolul XX – National Review

Modernitatea a subminat prestigiul și statutul obiectiv al virtuților și al moralei, creând ceea ce C.S. Lewis numește „oameni fără piept“, oameni lipsiți de sălașul simbolic al curajului, onoarei și responsabilității. Cartea reunește trei conferințe susținute de autor în februarie 1943, la Universitatea din Durham, în plin război mondial. Pentru a dovedi că raportarea la o normă absolută și morala constituie fapte obiective, definitorii și universale pentru om, C.S. Lewis invocă mari nume ale gândirii grecești, romane, iudaice și creștine, precum Platon, Aristotel, Augustin, Toma d’Aquino, alături de maeștri ai gândirii orientale, Confucius sau înțelepții hinduși. Cartea se înscrie în rândul celor mai clarvăzătoare critici ale omului modern și postmodern. Obișnuit să considere adevărul și dreptatea niște chestiuni subiective, interpretabile, omul actual și-a pierdut criteriul essential care poate să-i confere rezistență în fața tiraniei și totalitarismului.

La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.

„Despre natura umană” este o adevărată introducere în gândirea filozofului Roger Scruton. Eseurile cuprinse în volum trec în revistă principalele sale teme de reflecţie. Elementul care le leagă este protestul împotriva tendinţei reducţioniste manifestate astăzi în cele mai variate – şi neaşteptate – sfere ale vieţii şi gândirii, tendinţă care se bucură, din nefericire, de o imensă popularitate. Roger Scruton analizează cu toată atenţia şi obiectivitatea teoriile pe care le critică, prezentându-le genealogia, subliniindu-le meri­tele, recunoscându-le, de câte ori e cazul, îndreptăţirea parţială.

Într-un stil polemic sclipitor, Scruton ne reaminteşte că omul nu este doar un animal înzestrat cu o construcţie aparte a creierului, că rolul religiei nu se reduce la explicarea lumii, că morala nu este doar un calcul aritmetic mai mult sau mai puţin subtil, că problema sexuală nu se rezumă la consimţământ şi că relaţiile dintre oameni nu pot fi întemeiate pe diverse tipuri de contracte.

John Dolittle este un doctor cu suflet bun, care iubește animalele și are de tot felul – peștișori aurii în iazul din grădină, șoareci albi într-un pian și un arici în pivniță. Dar, cu timpul, pe lângă casa lui se aciuează încă multe altele. Ca să le înțeleagă mai bine, le învață limba și se hotărăște să devină medic veterinar, iar vestea despre darul lui extraordinar se răspândește cu repeziciune. Într-o zi, Dolittle află că în Africa maimuțele suferă de o boală cumplită, așa că pornește pe dată într-acolo împreună cu cei mai buni prieteni ai săi. În timpul călătoriei aventurile se țin lanț: trebuie să traverseze teritoriul Jolliginki, să negocieze cu regele acestui ținut și, mai mult, să dea piept cu o bandă de pirați nelegiuiți.

Londra, 2004. Frankie a ajuns jurnalistă la o publicație importantă, dar nu a dus o viață ușoară, chiar dacă provine dintr-o familie de vază. Orfană de mamă, a fost crescută de bunica sa, Violet, care a iubit-o mult, obsesiv, deși a trădat-o. Nu s-au văzut de zece ani, iar ruptura dintre ele pare să se adâncească odată cu trecerea vremii. Când se reîntâlnesc în împrejurări surprinzătoare, Frankie își dă seama că memoria bătrânei e profund tulburată, și totuși un secret întunecat din trecutul acesteia e pe cale să iasă la iveală – o taină bine păzită din timpul războiului, care ar putea avea un efect devastator chiar asupra vieții lui Frankie.

Somerset, 1940. Violet, în vârstă de șaptesprezece ani, nu se poate împăca deloc cu destinul pe care temuta sa mamă vrea să i-l traseze. După ce își pierde într-un bombardament verișoara mult iubită, fuge pentru a se înrola în Armata Terestră a Femeilor. Nu-și dorește decât să lase durerea în urmă, și, în plus, acesta i se pare singurul mod de a fi de ajutor la efortul de război. Pe lângă teroarea raidurilor aeriene și munca grea în livezile de la Winterbourne, Violet și camaradele sale au de luptat cu un dușman perfid, puternic, aflat nebănuit de aproape.

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

Ca să înțelegem cât de importantă este opera lui Lucian Boia, este suficient să ne imaginăm istoria post-decembristă în lipsa ei. Cărțile sale au însemnat un demers necesar de descifrare și explicare a evenimentelor, proceselor și conceptelor; fără ele, domeniul istoriei, moștenitor de fapt al propagandei comuniste și al instrumentarului ideologic naționalist, ar fi fost tributar și astăzi neadevărului. Lucian Boia are meritul de a fi scos de la naftalină așa-zisul „dat“ istoric, predat în manuale și vehiculat în scop propagandistic, pentru a-l pune sub semnul îndoielii și pentru a-l cerceta temeinic, pornind de la însuși fundamentul său.

De-a lungul timpului, Lucian Boia a deschis orizontul cititorilor din România și a educat prin cărțile sale și prin dialogul pe care l-au declanșat acestea în spațiul public. Cele 32 de interviuri selectate în acest volum fac radiografia ultimului sfert de veac, pe parcursul căruia un istoric incomod a reușit să-și pună amprenta asupra unei întregi generații, care a învățat astfel să gândească dincolo de șabloane.

Inventar al temelor modernității, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea și a bolilor minții umane, „Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii” constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale pentru dezvoltarea științei moderne. Nu mai puțin însă, ea este o afirmare a importanței perene a filozofiei. Arareori ni se ivește ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

Acum, când adevărul și libertatea sunt din ce în ce mai amenințate, integritatea de care au dat dovadă Churchill și Orwell devine cu atât mai demnă de urmat. Exponenți ai spiritului britanic, vizionari și entuziaști, ei au luptat pentru libertatea individului și pentru democrație, punându-și amprenta pentru totdeauna asupra culturii noastre și a felului în care este înțeleasă viața cetății.

Thomas E. Ricks, laureat al Premiului Pulitzer, ne demonstrează că valoarea de simbol a celor doi oameni extraordinari rămâne la fel de importantă astăzi ca și odinioară. Churchill și Orwell au avut opinii politice divergente, dar ambii au ridicat libertatea la rangul suprem. Și totuși, la sfârșitul anilor ’30, nu mulți le împărtășeau convingerile: democrația avea prea puțini susținători, iar pretutindeni în lume fascismul și comunismul cucereau tot mai mult teren.

Churchill și Orwell au fost vocile necesare ale epocii lor, înfruntându-i cu îndrăzneală pe dușmanii libertății și împotrivindu-se tuturor formelor de guvernământ care neagă drepturile fundamentale ale omului. Lui Churchill i se datorează în mare măsură prăbușirea lui Hitler, iar modul în care Orwell a criticat autoritarismul în „1984” și „Ferma animalelor” a stabilit mizele Războiului Rece și are ecou până în zilele noastre.

Cu ilustrațiile autorului

„Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca și filmele sale, poemele lui Tim Burton reușesc să fie deopotrivă copilărești și sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.“ — New York Times

„În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un și mai perfid tărâm al fanteziei –, poveștile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.“ — Entertainment Weekly

„Copiii din poveștile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Mâini-de-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap și al Miresei moarte – sunt bizare bricolaje a două lumi. Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluște, condamnate la diferenţă, la batjocură și, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sunt, de fapt, epifanii infantile care incomodează și stânjenesc prin stranietatea lor. Proscriși încă de la naștere, acești monstruleţi mecanomorfi, acești alieni candizi, aceste deșeuri cu suflet își petrec copilăria în izolare și singurătate. Normalitatea le face rău, iar oamenii nu știu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.“ — MARIUS CHIVU