Cărţi

Glisând între dramă psihologică și satiră socială, sinuos și seducător, cel mai recent roman al lui Niccolò Ammaniti, Viața intimă, explorează temerile și dorințele profunde ale unei femei, propunându-ne să privim cu empatie lumea derutantă și provocatoare de astăzi.

Maria Cristina Palma duce o viață aparent perfectă. Considerată cea mai frumoasă femeie din lume, este căsătorită cu prim-ministrul Italiei, are o fiică minunată și tot ce își poate dori. Imaginea ei construită cu grijă ascunde însă un trecut traumatic și o criză de identitate incipientă, iar proiecțiile celor din jur asupra sa o însingurează. Până când, în urma unei întâlniri neașteptate, primește pe mobil un film erotic care i-ar putea distruge reputația. E nevoită să ia o decizie dramatică, să aleagă ce e dispusă să sacrifice și cu ce preț. Ajuns în acest punct, romanul pune întrebări esențiale pentru cititor: Nu cumva ar trebui să ne temem mai mult de propria privire decât de a celorlalți? Cât de departe suntem în stare să mergem în dorința noastră de apartenență și afecțiune?

„Când le povestesc uneori studenţilor mei că am apucat să-l văd în copilărie pe Călinescu, că i-am cunoscut mai târziu pe Cioculescu şi pe Geo Bogza, că am stat de vorbă cu Marin Preda şi cu Nichita Stănescu pe când eram eu însumi student, mi se pare întotdeauna că mă privesc cu neîncredere. Şi nu pentru că nu m-ar socoti destul de bătrân ca să fi participat la acele lumi scufundate, ci pentru că înseşi acele lumi au pentru ei, ca şi locuitorii lor, transparenţa destrămată a irealului. Nu l-am cunoscut pe Eminescu, nu sunt nici chiar aşa de bătrân. De multe ori m-am gândit însă cum ar fi fost. Au fost sute, mii de oameni care l-au văzut şi l-au auzit, şi cărora asta nu li s-a părut nimic deosebit. Căci, fireşte, Eminescu a deve­nit cu ade­vărat Eminescu abia după boală şi moarte. Până atunci era un ziarist în forfota bucureşteană, puteai sta lângă el în tramcar sau într-o berărie, iar dacă cineva ţi-ar fi zis: «Ăsta-i poetul Eminescu», poate că i-ai fi aruncat o a doua privire.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

Împletind cele mai recente cercetări științifice din domeniu cu studii de caz asupra unor figuri celebre ca Jung, Kafka, Picasso și Alan Turing, Geoffrey Beattie prezintă îndoiala ca pe unul dintre conceptele centrale ale psihologiei.

De la îndoiala de sine și sindromul impostorului la transformarea în armă a îndoielii cu privire la schimbările climatice, autorul ne arată în ce fel se insinuează această stare în mintea noastră, cum se dezvoltă și ajunge să ne schimbe. Îndoiala poate fi un mecanism rațional sau irațional, sistematic sau aleatoriu, sănătos sau patologic, productiv sau neproductiv.

Doar de noi depinde s-o recunoaștem, s-o înțelegem și să-i evaluăm costurile în plan personal și social.

„Este una dintre cele mai strălucite cărți pe care le-am citit… Geoff Beattie îl poartă pe cititor într-o călătorie narativă prin mintea unora dintre cei mai mari scriitori și oameni de știință din istorie, pentru a înțelege felul în care îndoielile lor le-au marcat realizările creative și științifice. El analizează și cum e folosită îndoiala pentru a răspândi diverse teorii ale conspirației… Scrisă în stilul narativ accesibil cu care ne-a obișnuit – să nu uităm că Beattie este un prozator consacrat și un distins psiholog –, este o carte pe care ți-e greu s-o lași din mână. Ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat ca specie – singura specie care cunoaște îndoiala – și să-i folosim sau să-i contracarăm forța enormă de a ne controla viața; de aceea, este o lectură obligatorie pentru fiecare dintre noi.“ — MARCEL DANESI, profesor emerit de antropologie, University of Toronto

„Beattie ilustrează strălucit știința îndoielii cu câteva studii de caz fascinante – de la scepticul Kafka la Picasso cel atât de sigur de sine – și felul în care ea poate fi abordată terapeutic.“ — BRIAN BUTTERWORTH, profesor emerit de neuropsihologie cognitivă, University College, Londra

În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.

„Cum ajungi la muzica bună? Cum alegi informația din carul cu fân? Ai timp să asculți zilnic suficient cât să rămâi cu ceva care să te miște, să te conecteze cu prezentul și să conțină calitățile pe care muzica le-a arătat dintotdeauna? Am ajuns să ascultăm prea multă muzică, peste tot?

Un cunoscător – un specialist – se poate ocupa de sănătatea corpului tău, de cultura ta, de instalația electrică, de plantele tale sau de nedumeririle tale trecute prin suflet. Te ajută să alegi, dar nu o face pentru tine. Și cred că e la fel de important să existe cineva care să te ajute să alegi ce muzică să asculți, să-ți deschidă apetitul sau să-ți spună mai multe despre ceea ce ai ascultat deja. Biblioteca ta e plină de cărți și discuri alese de tine, dar o bună parte dintre ele au fost alese în urma unor recomandări. Poate că această carte îți va îmbogăți colecția.“ — BERTI BARBERA

„Am avut plăcerea să citesc în avanpremieră câteva capitole din ceea ce a devenit acum o carte. Mă bucur că Berti Barbera, îndrăgostit iremediabil de muzica bună de orice gen, ne prezintă aici albume și artiști, cu entuziasmul lui efervescent. Sper să vă molipsească!“ — ALEXANDRU ANDRIEȘ

„Berti a ales lucrări semnificative din istoria muzicii rock, despre care ne povestește cu multă dăruire, pasiune și admirație. Dar ne povestește nu numai despre aceste capodopere, ci și despre geneza lor, prin minibiografii ale celor care le-au creat, demonstrând că are un bagaj imens de cunoștințe. Capitolele cărții ar putea fi și adevărate sinopsisuri, care să inspire creații noi. Ascultă și dă mai departe! reușește să ne catapulteze din realitatea banală în lumea fantastică a creațiilor muzicale ale unor monștri sacri.“ — JOSEF KAPPL

Cu o prefaţã de Vladimir Tismãneanu

Pornind cu precădere de la documentele de arhivă emise de autori­tă­ţile ideologice care au supervizat instituţiile culturale şi de artă şi unităţile de învăţământ, autorul surprinde dinamica vieţii intelectuale şi artistice în primul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu, mai ales în relaţie cu strategiile puterii în domeniul cultural-ideologic. Rând pe rând, sunt analizate controversele în jurul înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie, instrumentalizarea mişcării artistice de amatori care a prece­dat fenomenul „Cântarea României“, lumea teatrului şi a literaturii, precum şi sistemul educaţional.

„Cartea lui Cristian Vasile este ultima dintr-o serie de volume care îşi propun să investigheze relaţia dintre puterea totalitară, propa­gandă şi cultură. Sobră, precisă, erudită, contribuţia de faţă reconstituie pri­mul interval al epocii Nicolae Ceauşescu. Sunt încadrate, în paginile sale, biografii, instituţii, traiectorii intelectuale. Situată la confluenţa istoriei şi a ştiinţei politice, analiza lui Cristian Vasile devine un reper canonic al studiilor dedicate comunismului românesc.“ — IOAN STANOMIR

„Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remar­ca­bile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. Cristian Vasile a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de con­trol şi modelare ale domeniului literar şi artistic. Graţie autorului, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile sale psihologice şi sociologice, cum a fost orga­nizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

Bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 30 de limbi, cartea lui Jean-Dominique Bauby stă la baza filmului omonim al lui Julian Schnabel – Premiul Bafta pentru cea mai bună ecranizare –, peliculă distinsă în 2008 și cu Globul de Aur pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor și titlul Cel mai bun film la Gala Premiilor Lumiere.

Ce înseamnă, de fapt, să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieții? Cine – sau ce – din noi trăiește, se-ndrăgostește, caută, uită, iartă? Câtă suferință încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet? De ce trebuie să murim?

Publicată cu doar câteva zile înaintea morții autorului, Scafandrul și fluturele este una dintre cele mai zguduitoare povești despre viață. Ieșit din comă, dar paralizat cvasi-complet, cu o singură pleoapă, stânga, mobilă, Jean-Dominique Bauby „dictează“ această carte.

Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă – pentru ca noi să putem vedea lumea și altfel.

„În cartea sa, Bauby a reușit un nemaipomenit experiment alchimic: să transforme oroarea în înțelepciune.“ — The New York Times

„Datorită îndrăznelii și sincerității lui Bauby..., ceea ce putea fi un tablou al neputinței și durerii devine explorare pe viu a conștiinței și imn închinat libertății.“ — Washington Post

„Filmul a făcut un lucru pe care cititorii l-ar fi crezut imposibil: a intensificat frumusețea excepțională a acestei cărți.“ — Wall Street Journal

Născut în 1952 în Franța, jurnalist, tată a doi copii, JEAN-DOMINIQUE BAUBY a fost redactor-șef al revistei Elle. Pe 8 decembrie 1995, un accident vascular l-a aruncat într-o comă profundă din care avea să iasă, dar cu toate funcțiile motrice distruse. E un pacient atins de sindromul locked-in, tradus literal: închis în sine. Nu mai poate mișca, mânca, vorbi și nici măcar respira fără ajutor. În tot acest corp inert, mai mișcă un singur ochi. Acest ochi – stângul – e legătura lui cu lumea, cu ceilalți, cu viața. Acest ochi îl ajută să scrie cartea de față, al cărei prim tiraj, de 25.000 de exemplare, e vândut într-o singură zi. Jean-Dominique moare în 9 martie 1997, la două zile după publicarea ei. De același autor, Raoul Levy, un aventurier du cinéma, Lattès, Paris, 1994.

„Prin felul în care scrie, descrie și e la curent cu tot ce se întâmplă pe plan cultural, Carmen e în miezul vieţii, își conduce destinul și-l depășește. O viaţă care acum s-a coagulat într-o carte care trebuie citită fără a ne lăsa influenţaţi de compasiune sau de prejudecăţi. E o poveste în care ne emoţionează curajul și seninătatea și în care ar fi bine să ne putem regăsi cu toţii.“ — MAIA MORGENSTERN

„Avem nevoie de modele. Între aceste coperte veţi găsi unul. Un spirit care și-a luat revanșa faţă de trup. Care și-a învins carnea. Un suflet frumos care are nevoie, ca noi toţi, de iubire, dar care are și puterea de a oferi atâta IUBIRE, încât nu poţi să fii decât recunoscător. Carmen Vasilescu și-a construit aripi de Frumos, de Lumină, de Iubire și a evadat din trupul firav. Ea este o Învingătoare. Citiţi această carte! Veţi descoperi un om puternic, frumos și luminos. Ce bine că există oameni ca tine, Carmen!“ — OANA PELLEA

Adevăratul meu nume, cea mai recentă carte semnată de Ludmila Ulițkaia, reunește exerciții lirice, autobiografice sau pur ficționale, pe lângă șapte povestiri cu tentă angeologică a căror legătură cu partea autobiografică devine limpede privind volumul ca pe un întreg: ele distilează experiența de viață și reflecțiile autoarei. Pornind adesea din situații la limita absurdului, chiar a fantasticului, istoriile își găsesc de fiecare dată echilibrul, fie printr-o intervenție „nevăzută“, fie urmând ordinea firească a lucrurilor. Chiar și în cele șapte scenarii de tip apocaliptic care încheie cartea, lumea capătă un sens și găsește o formă de împăcare. Ludmila Ulițkaia ne propune până la urmă o viziune luminoasă și liniștitoare: dincolo de haosul aparent, totul se așază, iar această ordine nu poate fi zădărnicită de nimic omenesc.

Întunericul s-a pogorât asupra lumii vânătorilor de umbre. Haosul şi distrugerea îi copleşesc pe nefilimi în vreme ce Clary, Jace, Simon şi prietenii lor se mobilizează pentru a înfrunta cel mai mare rău cu care au avut vreodată de-a face: fratele lui Clary, Sebastian Morgenstern.
Cu ajutorul Pocalului Infernal, el transformă vânătorii de umbre în creaturi de coşmar, distrugând familii şi pe oamenii care se iubesc, pe măsură ce armata lui de întunericiţi creşte. Nimic din această lume nu îl poate înfrânge pe Sebastian… dar dacă vânătorii de umbre ar ajunge pe tărâmul demonilor, ar putea avea o şansă… Se vor pierde vieţi, iubiri vor fi sacrificate, şi întreaga lume se va schimba. Cine va supravieţui finalului exploziv?

„Oraşul Focului Ceresc" este una dintre acele cărţi pe care o păstrezi în inimă mult timp după ce ai terminat-o.” — The Guardian
„Seria "INSTRUMENTE MORTALE" constituie o combinaţie rară de intrigă extrem de complicată şi alertă cu ample digresiuni în vieţile emoţionale ale unor personaje pe care am ajuns să le îndrăgim… Inteligentă, amuzantă şi epică – o serie care creează dependenţă.” — Locus

De cite ori trecea de poarta acestui spital parca i se lasa un nor negru inaintea ochilor, toata tineretea ii fusese tulburata de boala maicasii, care o aducea uneori zi de zi intre zidurile spitalului, pe vreme buna, Lidia se plimba cu maica-sa kilometri, prin curte, intre pavilioane, povestindu-l filme, piese de teatru, carti citite, fara nicio reactie din partea bolnavei, care-i atana de brat ca un bolovan.

Era limpede ca nu asculta ce-i spunea fiica-sa fiindca mintea-i era blocata de un singur gind: pierderea averii luate de comunisti, insotita de regretul ca Lidia parasise satul lor in loc sase marite cu baiatul popii, ori cu al padurarului, ori cu al fostului primar. Ce-i trebuise Lidiei sa plece la Bucuresti si sa faca facultatea de chimie?  Si ce daca fusese sefa promotie? Ca sa-si petreaca toata viata intr-o fabrica si cu inima tremurind de frica accidentelor de munca? Un technician de treizeci si cinci de ani ramasese orb pe viata dintr-o substanta care-i sarise-n ochi. Aceste ginduri obsesive o macinau zi si noapte. La un moment dat al plimbarii o tragea pe Lidia spre pavilion si abia ce deschidea usa rezervei ca se si aseza in pat, cu fata la perete, semn ca nu mai vrea sa vada pe nimeni.

Boala maica-sii ii zdruncinase Lidiei echilibrul sufletesc si asa destul de subred, pe-atunci incepuse cu antidepresivele si cu somniferele. Increderea inoameni  i se clatina mai de mult. Moartea tatalui ei ii demonstrase cit se putea bizui pe coeziunea si mai ales pe sinceritatea familiei, pentru surorile tatalui ei, Lidia si maica-sa erau socotite niste straine. Bunica paterna a Lidiei urmind exemplu surorilor celui plecat si pentru armonia-n familie, se distantase si ea de vaduva si de orfana.

Cit esti sanatos si ai de toate, si, mai ales bani, toata lumea ti-e prietena. Te-mbolnavesti si-ai scapatat, te ocolesc toti de parc-ai fi o groapa-n drum.
Cind se-nsoara un barbat, se-nsoara cu o femeie, cu un neam intreg, femeia se marita si ea cu un barbat, nu cu tot nemul lui. Familia se divizeaza-n celule. Nu e raspunzatoare una de celelalte, fratii sun frati cit sint la parinti. Apoi devin soti, sotii, gineri, nurori.

Pe Zamfira Busuioc boala o-ndepartase si depropria familie. Un singur frate ii ramasese apropiat, spre nemultumirea nevesti-sii si a parintilor acesteia.

Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând

Drama statică Marinarul, scrisă de Fernando Pessoa în 1913, care dă titlul acestei antologii, este prima sa capodoperă și unul dintre cele mai provocatoare texte ale marii literaturi din secolul XX. Teatrul static al lui Pessoa atinge teme fundamentale, precum misterul, realitatea ocultă, visarea, marele Dincolo; scrisă exclusiv în proză, dramaturgia pessoană aspiră către un minimalism a cărui intenție e sublimarea limbajului poetic, iar personajele sale aparțin unei lumi în care magia semnelor și a simbolurilor face parte din cotidian.

Marinarul este singurul text dramatic publicat de Pessoa în timpul vieții, în revista Orpheu, în 1915. Pe lângă acesta, volumul de față, al șaptelea din seria de autor coordonată de Dinu Flămând la Editura Humanitas Fiction, mai cuprinde alte douăsprezece drame statice, alături de câteva scenarii de film – de puțină vreme publicate și în Portugalia –, prin care Fernando Pessoa provoacă vitala noastră „neliniștire“ existențială în creații ce oscilează de la dramă interioară la poem filozofic sau la înscenarea unor situații enigmatice.

„Suntem în fața unui teatru în teatru, într-o succesiune de planuri diferit articulate, în care propriile personaje își pierd semnificația: totul se concentrează în limbaj, și în limbaj totul este insuficient, de vreme ce viața nu poate fi reprezentată.“ — FILIPA DE FREITAS, PATRICIO FERRARI

„În toate aceste texte, scenografiile extazului sunt mai degrabă niște arte poetice, și nicidecum rostirea oraculară a vreunui mag modern care să‑și grupeze adepții la altarul vreunei secte. E vorba de o superbă victorie a metaforei, ca o lumină ce curge «șiroind pe obrajii lui Dumnezeu», nu de transmiterea ezoterică a cine știe cărui mister ocult rezervat doar câtorva aleși. Iar dacă există vreun ales privilegiat în acest caz, de bună seamă că el este Poetul!“ — DINU FLĂMÂND

De cele mai multe ori cunoașterea științifică se lărgește evoluând treptat, din aproape în aproape, dar există și momente de magie, când, fără ajutorul observațiilor sau al dovezilor experimentale, minți strălucite ajung să facă predicții care plonjează adânc în necunoscut, stârnind stupoarea comunității științifice. Așa s-a întâmplat când Le Verrier a dedus nu doar existența planetei Neptun, ci și locul ei pe firmament, când Maxwell sau Dirac au găsit celebrele lor ecuații, când Pauli a prezis existența neutrinului ori când Higgs a identificat mecanismul prin care particulele elementare capătă masă. Toate acestea au fost cu putință grație curajului inte­lectual al acelor magicieni care au crezut ferm în capacitatea matematicii de a descrie realitatea fizică.

Știind să creeze suspans ca un autor de romane polițiste, Marcus Chown spune în „Magicienii” povestea acestor descoperiri uimitoare urmărind în paralel peripețiile teoreticienilor care au făcut predicțiile și cele ale experimentatorilor care, uneori multe decenii mai târziu, le-au confirmat. Pe lângă faptul că e o lectură captivantă, cartea lui Chown prezintă într-o manieră clară și accesibilă noțiuni subtile de fizică fundamentală și marile probleme rămase încă nerezolvate.

Bestseller internațional aflat în curs de apariție în peste 15 țări • Un extraordinar efort de documentare menit să aducă la lumină, după mai mult de 75 de ani, povestea unui grup de femei care au fugit dintr-un marș al morții • O carte-document despre relația complexă dintre memoria colectivă și cea individuală și, mai ales, despre solidaritatea salvatoare.

Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat comunicațiile între celulele de partizani, au înlesnit treceri clandestine în Spania, au ajutat copii evrei și familii din Rezistență. Prinse, au fost interogate și torturate, pentru ca apoi să fie deportate în lagărul de la Ravensbrück. Forțate să plece într-un marș al morții, cele nouă fac un pact de supraviețuire, dar nu cu orice preț – „Murim sau trăim împreună. Altfel nu se poate“. Incredibila lor fugă a durat zece zile, în care au traversat liniile frontului și au ajuns la Paris. Pornind de la o documentare riguroasă, cartea lui Gwen Strauss este un omagiu emoționant adus generozității și prieteniei pe fundalul terorii naziste.

Ca să înțelegem cât de importantă este opera lui Lucian Boia, este suficient să ne imaginăm istoria post-decembristă în lipsa ei. Cărțile sale au însemnat un demers necesar de descifrare și explicare a evenimentelor, proceselor și conceptelor; fără ele, domeniul istoriei, moștenitor de fapt al propagandei comuniste și al instrumentarului ideologic naționalist, ar fi fost tributar și astăzi neadevărului. Lucian Boia are meritul de a fi scos de la naftalină așa-zisul „dat“ istoric, predat în manuale și vehiculat în scop propagandistic, pentru a-l pune sub semnul îndoielii și pentru a-l cerceta temeinic, pornind de la însuși fundamentul său.

De-a lungul timpului, Lucian Boia a deschis orizontul cititorilor din România și a educat prin cărțile sale și prin dialogul pe care l-au declanșat acestea în spațiul public. Cele 32 de interviuri selectate în acest volum fac radiografia ultimului sfert de veac, pe parcursul căruia un istoric incomod a reușit să-și pună amprenta asupra unei întregi generații, care a învățat astfel să gândească dincolo de șabloane.

„Mesagerul secret al lui Churchill” este un roman inspirat de curajul femeilor din Direcția de Operațiuni Speciale (SOE), așa-numita „armată secretă a lui Churchill“, precum și de un raid aerian din cel de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de Operațiunea Jericho, asupra căruia stăruie misterul până astăzi. În buncărul Trezoreriei din inima Londrei, figura lui Churchill insuflă respect și, mai cu seamă, încredere, iar în Camera 60, o mână de telefoniste și dactilografe speră ca devotamentul lor să contribuie la victoria Marii Britanii. Printre ele, Rose, care și-a pierdut în război întreaga familie, își găsește tot mai des refugiul în muncă. Solicitată să traducă la o întrevedere dintre De Gaulle și Churchill, nu își imaginează că această discuție va avea un impact hotărâtor asupra vieții ei. Trimisă în Franța, ce-i este familiară din copilărie, îl va întâlni pe tânărul Lazare Aron, alături de care va ajuta Rezistența Franceză și va lupta pentru eliberarea Parisului ocupat de naziști. „Hlad scotocește adânc în istorie, de unde scoate la suprafață câteva povești remarcabile, pe care le reunește într-una având-o în centru pe Rose și rolul jucat de ea în Operațiunea Jericho. Astfel, romanul devine unul captivant, plin de tensiune, cu situații de viață și de moarte impresionante la fiecare pagină. Spe­ranța și dragostea care unesc personajele și caracterul evocativ al scriiturii lui Hlad fac din această carte una de neratat.“ — The Historical Novels Review „Un roman istoric nemaipomenit despre curajul membrilor Rezistenței în cel de-Al Doilea Război Mondial; Hlad duce firul epic din camerele germane de tortură în lagărul de la Ravensbrück, încor­porând elemente istorice precum îndrăzneața Operațiune Jericho și arestarea, în 1942, a mii de evrei […] și detenția lor într-un velodrom, înainte de a fi trimiși pe ultimul drum. Sacrificiul și vitejia personajelor cărții sunt însuflețitoare.“ — The Akron Beacon Journal

În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză.

În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul. Istoria romanului, ca operă a Europei, înseamnă succesiunea descoperirilor romaneşti, şi nu însumarea cantitativă a romanelor. Personalităţile-cheie ale acestei istorii personale a romanului sunt Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Kafka, Joyce, Musil, Gombrowicz şi Broch. Concluzia finală a analizelor este că romanul, dacă vrea să supravieţuiască, nu mai poate trăi în pace cu spiritul timpului nostru, cel al uniformizării sub imperiul mass-mediei şi al kitsch-ului.

„Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ — MILAN KUNDERA

CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugaţi­vă pentru fratele Alexandru (1990).

JORDAN B. PETERSON este autorul bestsellerului 12 Reguli de viață, care s-a vândut în mai bine de cinci milioane de exemplare în lumea întreagă. Având în spate o experiență de zeci de ani ca psiholog clinician și profesor la Harvard și la Universitatea din Toronto, Peterson a devenit unul dintre cei mai influenți intelectuali publici la nivel mondial. Clipurile sale de pe YouTube și podcasturile sale se bucură de o audiență de sute de milioane de persoane, iar turneul de promovare a cărții 12 Reguli de viață a adunat peste 250 000 de auditori de pe tot globul. Împreună cu colegii și doctoranzii săi, Peterson a publicat peste 100 de studii științifice, iar cartea sa din 1999, Maps of Meaning, a revoluționat psihologia religiei. Autorul trăiește în Toronto, alături de familia sa.

„Volumul de față nu e conceput ca o biografie. Biografii s-au mai scris și se vor mai scrie, mai mult sau mai puțin exacte, mai mult sau mai puțin «științifice», mai mult sau mai puțin imparțiale.

Iată de ce nu se vor găsi aici multe date, ani, în sfârșit toate acele precizări și preciziuni care nu fac decât să abstractizeze subiectul și să-l depărteze de cititor.

În cele ce urmează, vom povesti câteva amintiri despre tatăl meu, întâmplări pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trăit noi. Câteva precizări cronologice și de altă natură vom face numai în cazurile în care în scrierile apărute până acum s-au comis greșeli și diletantisme prea evidente, pentru că, din păcate, ele nu lipsesc în unele relatări biografice. De aceea, regretăm dacă se vor descoperi nepotriviri cu afirmațiile biografilor, față de care noi păcătuim, poate, prin lipsă de stil științific, dar, în schimb, încercăm să punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o și pe care el, părintele Dumitru, ne-a purtat-o nouă. Și, de aceea, suntem încredințați că, aidoma lui Dumnezeu, și oamenii vor trebui să ne ierte, ținând seama de profunzimea sentimentelor noastre… “ — LIDIA STĂNILOAE

La o primă vedere, multe dintre fenomenele naturii par să ţină de magie, iar culturile arhaice au creat mituri pentru a le explica. Egiptenii antici credeau că se face noapte pentru că zeiţa Nut înghite Soarele. Grecii puneau iarna pe seama dispariţiei Persefonei în lumea subterană a lui Hades. Pentru vikingi, curcubeul era puntea care îi lega pe zei de Pământ.

Richard Dawkins crede însă că adevărata magie este magia ştiinţei, care ajunge să explice aceste fenomene. Fiecare capitol al cărţii lămureşte câte o problemă: evoluţia şi diversitatea lumii vii, structura materiei, ciclurile diurn şi sezonier, alcătuirea şi istoria Soarelui, curcubeul, apariţia universului, posibilitatea existenţei vieţii pe alte planete, cutremurele, rolul jucat de probabilităţi în lumea noastră.

Însoţită de desenele spectaculoase ale lui Dave McKean, „Magia realităţii” dezvăluie prin povestiri pasionante frumuseţea poetică a ştiinţei.

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tata”, care se adaugă „Jurnalului 1910–1923” şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se întâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă întotdeauna în faţa vieţii.“ (Ioana PÂRVULESCU)

…Adeseori am visat un monstru melancolic și erudit, știutor al tuturor idiomurilor, cunoscând pe de rost toate versurile și toate sufletele, și rătăcind prin lume spre a se hrăni cu otrăvuri, fervori, extaze, străbătând Persiile, Chinele, Indiile defuncte și Europele muribunde – adeseori am visat un prieten al poeților, care să-i fi cunoscut pe toți din deznădejdea de a nu fi de-al lor.

CIORAN

Ilustrația de pe copertă: Frans Huys, gravură după Cornelis Floris, Mască (detaliu).

Notă istorică și În ajutorul cititorului de Mircea Flonta

Note de Mircea Dumitru

„Să construiești o teorie a logicii care să nu fie în nici un punct al său evident greșită înseamnă să realizezi o muncă de o extraordinară dificultate și importanță. După părerea mea, cartea domnului Wittgenstein are acest merit, ceea ce o face de neignorat pentru orice filozof cu preocupări serioase.“ — BERTRAND RUSSELL

„Această carte va fi, poate, înțeleasă doar de acela care a gîndit el însuși odată gîndurile ce sînt exprimate în ea, sau cel puțin gînduri asemănătoare. – Ea nu este, așadar, un manual. – Scopul ei ar fi atins dacă i-ar produce plăcere cuiva care o citește cu înțelegere.

Cartea tratează problemele filozofice și arată – după cum cred eu – că modul în care formulăm aceste probleme se sprijină pe neînțelegerea logicii limbajului nostru. Întregul înțeles al cărții ar putea fi exprimat aproximativ în cuvintele: ceea ce se poate în genere spune se poate spune clar; iar despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.“ — LUDWIG WITTGENSTEIN

Tradus pentru prima oară în limba română, Călătorie către curcubeu, unul dintre primele romane publicate de Yasunari Kawabata, urmărește o familie complexă încă nevindecată de rănile trecutului. Cartea a fost ecranizată în 1956, în regia lui Kōji Shima, Kawabata semnând, alături de Toshio Yasumi, scenariul peliculei.

Într-o lume încă neașezată după cel de-Al Doilea Război Mondial, două surori – fetele arhitectului Mizuhara cu mame diferite – se luptă să-și înțeleagă soarta și să-și afle calea. Asako, mezina, care experimentează dragostea pentru prima dată, este obsedată de găsirea unei a treia surori, fiica unei curtezane din Kyōto, în timp ce Momoko, sora cea mare – bântuită de pierderea iubitului ei kamikaze și de ultimele lor zile tulburătoare împreună –, își caută alinarea într-o serie de aventuri fără speranță. Pe parcursul unui an, călătorind prin Japonia înfrântă, ale cărei splendori de arhitectură își pierd aura mitică, devenind obiective turistice sau fiind reconvertite în hoteluri, personajele încearcă să-și câștige echilibrul, restabilind „o punte între suflete“, dar și o cale de comunicare, de reînnodare a legăturilor între prezent și trecut, între viață și moarte, în descifrarea unui sens al istoriei personale și colective.

„Dacă esențele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să știi că lupți numai pentru amăgiri și că pentru esențe n-are rost să faci sacrificii presupune atâtea lucidități, atâtea rostogoliri și atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu și de la o supremă umilință.“ — CIORAN

„S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititoru­lui de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături ro­mânești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU

Ați făcut deja cunoștință cu eroii uneia dintre cele mai haioase cărți pe care le-ați citit vreodată. Carte super-tare, tradusă în 14 limbi.

Pentru Andi Firicel a reînceput şcoala, dar au reînceput şi problemele! O bandă de tâlhari și un blestem mistic străvechi l-au pus într-o încurcătură înspăimântătoare. Cine va salva situația? Îi vor prinde pe hoții din BANDA DE LA MIEZUL NOPȚII? Va supraviețui Andi micului dejun? Are nevoie de un geniu. Are nevoie de o fată fără frică. Are nevoie de REGELE UGU.

După „Bucuria de a nu fi perfectă”, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu.

Fotografia de pe copertă: autoarea la 18 ani; din arhiva personală

Inventar al temelor modernității, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea și a bolilor minții umane, „Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii” constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale pentru dezvoltarea științei moderne. Nu mai puțin însă, ea este o afirmare a importanței perene a filozofiei. Arareori ni se ivește ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

O gemă ascunsă a modernismului, cu tușe experimentale și explorări în teritoriile erotismului, ale artei și psihanalizei, Spioană în casa dragostei este o piesă esențială în ansamblul operei literare a lui Anaïs Nin.

Hrănindu-se din paginile jurnalelor sale saturate de problematizări despre natura iubirii, despre libertate și sexualitate, acest roman aduce în primplan convulsiile interioare ale unei femei care se luptă cu propriile dorințe contradictorii, dar și cu limitele impuse de societate. Deși își iubește soțul, Sabina, eroina romanului, se simte atrasă de alți bărbați, cu care își consumă fanteziile, adoptând o succesiune de roluri și schimbând tot atâtea măști. Cu opriri în Parisul nocturn dintre războaie, în barurile întunecoase dintr-un New York electrizat de dorință sau pe plajele încinse din Long Island, Spioană în casa dragostei explorează nevoia de libertate și împlinire interioară, într-un raport mereu tensionat cu așteptările celorlalți. Parte a „romanului continuu“ Cities of the Interior, este o meditație poetică și erotică asupra formelor pe care le ia pasiunea și asupra descoperirii de sine.

„Anaïs Nin vrea să-și cufunde cititorii în fluxul de sensibilitate și gândire din care oamenii distilează semnificația a ceea ce fac și a ceea ce îndură.“ — New York Times

„Un vis de proză și poezie, o celebrare lirică a vieții interioare și a imaginilor pe care aceasta le evocă.“  — Daniel Stern