Cărţi

Pam Gregory ne explică inteligent și clar, evitând capcanele jargonului, credința astrologilor în legăturile secrete care guvernează întreg universul și modul în care acestea influențează locul și menirea omului. Astfel, după cum spun adepții astrologiei, devenind conștienți de ciclurile planetare, de harta natală, decodificând realitatea interioară și experiențele exterioare cu ajutorul acestui limbaj al semnificațiilor, putem începe să trăim strategic și să valorificăm la maximum ocaziile care se ivesc, desăvârșindu-ne destinul. Dincolo de aplicațiile individuale ale astrologiei, autoarea discută impactul acestei discipline asupra situației globale și a evoluției națiunilor. Sprijinindu-se pe reflecțiile lui Galileo Galilei, Benjamin Disraeli, Goethe, Pitagora, Socrate, Aristotel, Jung și mulți alții, ea pledează pentru validitatea și relevanța astrologiei în călătoria la capătul căreia am putea să ne descoperim pe noi înșine.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a inaugurat epoca cea mai agresivă din punct de vedere militar din istoria Rusiei de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Dar cum s-a transformat armata sovietică în armata rusă de azi?

Cine a reformat-o, și în ce măsură?

Ce s-a întâmplat de fapt în teatrele de război unde Rusia s-a implicat activ, testându-și armamentul modern și militarii?

Ce au învățat rușii din experiența militară sovietică și din războaiele recente?

Care este capacitatea reală a celei de-a doua armate a lumii?

Oare campania din Ucraina începută în 2022 va însemna sfârșitul militarismului rus sau al autocratului Putin?

Mark Galeotti, cel mai bun specialist actual în istoria și politica militară a Rusiei, răspunde documentat la toate aceste întrebări și la multe altele, analizând etapele transformării unuia dintre cele mai mari și mai complexe sisteme militare din lume.

Amuzante, palpitante, pline de prospețime, „Aventurile lui Mac” istorisesc peripețiile rostogolite cu viteza luminii ale unui rățoi năzdrăvan și ale piticilor Pic și Punepiedici, care îi poartă pe eroii noștri prin Țara Poveștilor, prin Țara Pitilungilor, ba chiar și prin Țara Mâncăcioșilor, unde casele sunt cu totul și cu totul de ciocolată. Mai mult nu dezvăluim, ca să descoperiți singuri întreaga poveste.

„Aventurile lui Mac este un reper în istoria benzii desenate din România, fiind primul titlu dintr-o serie minunată, Mac și Cocofifi, care a dăinuit peste timp. Publicate inițial în revista Arici Pogonici, Aventurile lui Mac au fost reluate și redesenate în 1970 pentru apariția în volum. Seria s-a bucurat de un imens succes în epocă: a avut mai multe ediții, a primit premii, a fost tradusă în germană, maghiară, engleză și spaniolă și a stat la baza serialului de desene animate Coco și Roco produs de Animafilm. Gingășia și inocența poveștilor Luciei Olteanu și spectacolul vizual oferit de ilustrațiile Liviei Rusz fac din acest superb album un titlu de referință, și sunt fericit că, de acum încolo, și mai multe generații se pot bucura de el.“ — ALEXANDRU CIUBOTARIU, grafician și autor de benzi desenate

O colecţie superamuzantă de rime… feline aduse la viaţă de Axel Scheffler, bine-cunoscutul ilustrator al lui Gruffalo.

Aţi văzut vreodată pisici cântând la pian? Sau făcând baie cu spumă? Ori citind şi socotind? Nu-i aşa că v-aţi întrebat adesea ce se întâmplă când prietenii noştri pisoi rămân singuri acasă?

Ei bine, Franz Wittkamp, autorul acestei cărţi frumoase, le-a aflat toate secretele şi e de acord să vi le împărtăşească şi vouă. Sunteţi gata să descoperiţi de ce sunt în stare pisicile atunci când oamenii nu sunt prin preajmă?

Prefață de Erri de Luca

Acest eseu, prima operă postumă a lui Amos Oz, având ca punct de pornire o prelegere susținută în 2017 la Berlin, în cadrul unei conferințe, reia una dintre temele care l-au preocupat cu precădere în ultima parte a vieții pe marele scriitor israelian – aceea a trădătorului – și căreia i-a dedicat, în primul rând, un întreg roman, Iuda.

Relația profund perturbată dintre iudaism și creștinism își găsește corespondentul în cea dintre Isus și Iuda, relație regândită de Amos Oz într-o manieră intimă, din interiorul unei moșteniri culturale și religioase pe care o împărtășește cu ambii protagoniști ai poveștii biblice. Oz redeschide o temă despre care fratele bunicului său, Joseph Klausner, profesor universitar și autor a două cărți controversate dedicate apariției creștinismului, scrisese la începutul secolului XX. Detectând și analizând cu multă delicatețe și franchețe fisurile de la nivelul narativului Evangheliilor, eseul de față recuperează figura biblică a lui Iuda și o resemnifică.

Ediție și eseu interpretativ de Joanna Vecchiarelli Scott și Judith Chelius Stark

„Iubirea la Sfântul Augustin” este teza de doctorat scrisă de Hannah Arendt în 1929 sub îndrumarea lui Karl Jaspers. Folosindu-se de o hermeneutică cu influență heideggeriană, ea își propune să evidențieze și să lămurească ideile despre iubire sădite în adâncul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discută trei teme majore: iubirea înțeleasă ca dorință, iubirea aproapelui și iubirea din relația dintre om și creator, scoțând astfel la iveală toată bogăția și complexitatea teologiei și filozofiei lui Augustin, un gânditor aflat în echilibru între două lumi, cea greacă și cea creștină. Dragostea, dorința, singurătatea, fericirea, bucuria, caritatea, lăcomia, credința, viața, moartea, frica, iubirea de aproapele și iubirea de Dumnezeu sunt doar câteva dintre conceptele discutate în lumina gândirii augustiniene și în vederea explicării scopului ultim al ființei umane: fericirea.

Bestseller internațional aflat în curs de apariție în peste 15 țări • Un extraordinar efort de documentare menit să aducă la lumină, după mai mult de 75 de ani, povestea unui grup de femei care au fugit dintr-un marș al morții • O carte-document despre relația complexă dintre memoria colectivă și cea individuală și, mai ales, despre solidaritatea salvatoare.

Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat comunicațiile între celulele de partizani, au înlesnit treceri clandestine în Spania, au ajutat copii evrei și familii din Rezistență. Prinse, au fost interogate și torturate, pentru ca apoi să fie deportate în lagărul de la Ravensbrück. Forțate să plece într-un marș al morții, cele nouă fac un pact de supraviețuire, dar nu cu orice preț – „Murim sau trăim împreună. Altfel nu se poate“. Incredibila lor fugă a durat zece zile, în care au traversat liniile frontului și au ajuns la Paris. Pornind de la o documentare riguroasă, cartea lui Gwen Strauss este un omagiu emoționant adus generozității și prieteniei pe fundalul terorii naziste.

„Starul”, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei.

La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc.

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei.

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

În Poarta cerului, al doilea volum al ciclului romanesc Străbătând secolele, poveste de dragoste nemuritoare și amplă panoramă a istoriei umanității, Schmitt reînvie complexa și strălucitoare lume mesopotamiană.

Noam, protagonistul acestei saga începută cu romanul Paradisuri pierdute, o caută pretutindeni pe Noura, iubita lui inaccesibilă, iar pașii îl conduc spre Orient, în vremuri biblice. În zgomotosul oraș Babel, plin de forfotă și aventură, unde un rege tiranic ar face orice pentru a-și vedea împlinit visul nebunesc – un turn care să ajungă la zei –, Noam descoperă, alături de noi prieteni, scrisul, arhitectura, astronomia, și reîntâlnește vechi dușmani.

„Dialogurile sunt fluente, scriitura e vie, aventurile extraordinare. S-o spunem din capul locului – această continuare este uluitoare!“ — Le Figaro

Una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut înfățișează doi băieți, doi prinți care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă. După ce Diana, Prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea și în sufletul lor – și cum avea să fie viața lor mai departe.

Aceasta este povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.

„Rezervă” este o carte de o onestitate necruțătoare, plină de dezvăluiri, revelații și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința.

Reunind texte scrise între 2003 şi 2020, Limbaje ale adevărului cuprinde reflecţiile intelectualului Salman Rushdie în eforturile sale de a înţelege epoca de imense schimbări culturale pe care o trăieşte. Captivându‑şi cititorul pe o serie extrem de largă de subiecte, Rushdie scrie despre natura povestirii ca necesitate umană, aşternând astfel, în nenumărate forme, o scrisoare de dragoste adresată înseşi literaturii. Scriitorul explorează semnificaţiile profund personale ale operelor sau vieţilor reale ale unor autori ca Shakespeare, Cervantes, Samuel Beckett şi Toni Morrison, meditează profund asupra naturii „adevărului”, se delectează cu plasticitatea inepuizabilă a limbajului şi a creativităţii umane şi oferă o perspectivă proaspătă asupra migraţiei, multiculturalismului şi cenzurii.

La adăpostul zidurilor mănăstirilor sau conacelor boierești moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare și ale palatelor voievodale s-a desfășurat timp de secole un război nevăzut. Un război neobosit, subtil și crâncen. Războiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai întâi? Cine poate să-și ceară drepturi și întâietate? Războiul acesta este cu atât mai cumplit, cu cât unele cronici și documente, probabil maghiare, preluate și folosite și de unii cronicari români, vorbesc despre venirea cândva, târziu, a românilor ca tâlhari trimiși în ajutor ungurilor contra invadatorilor din estul sălbatic. Oroare, rușine, ofensă, strigă cronicarii și cărturarii români, care nu întârzie să aducă ei înșiși dovezi ale vechimii antice daco-romane și ale continuității românilor în aceste locuri, ca scut contra pretențiilor politice și teritoriale ale vecinilor mai puternici. Dovezi pentru mândria care începea să fie națională.

Volumul de față este o analiză a tuturor acestor surse medievale și moderne, plasate în timp, spațiu și context cultural-politic. Este o scufundare în adâncurile scrisului istoric central- și est-european; Ovidiu Pecican încearcă să ajungă la izvoarele care au iscat toate aceste controverse și lupte istoriografice timp de câteva veacuri.

Timp de aproape trei milenii, povestea Războiului Troian a stat la temelia imaginarului occidental și i-a inspirat deopotrivă pe eroi, pe cuceritori și pe artiști. Dar este oare adevărată? Istoricul și clasicistul Barry Strauss explorează mitul și realitatea din spatele Războiului Troian, de la relatările lui Homer din Iliada și Odiseea la descoperirea ruinelor Troiei antice în epoca modernă și până la cele mai recente săpături arheologice, care scot la iveală noi indicii despre povestea legendarei cetăți și despre acea lume de la începutul istoriei. Reconstituind bătăliile și dând un contur cât mai realist personajelor faimoase ale epopeii, cartea sa rescrie faptele din poemele lui Homer, fără să știrbească în vreun fel măreția mitului.

Euforia patriotică, mobilizarea, invazia română, întoarcerea frontului, înfrângerea Puterilor Centrale, disoluția Imperiului, pierderea Transilvaniei și schimbarea stăpânirii, Trianonul – cum au trăit maghiarii transilvăneni anii Primului Război Mondial?

Acolo unde vecinătatea Celuilalt face parte din cotidian, nu putem lupta cu resentimentele memoriei colective decât prin refuzul propagandei și prin deschiderea onestă, sinceră, empatică. Acest volum de mărturii este o premieră în spațiul românesc. El spune povestea Marelui Război cu vocea oamenilor care l-au trăit: simpli țărani, preoți de țară, militari, intelectuali, doamne din înalta societate, primari, miniltri, deputați. Din toate aceste glasuri, puse laolaltă cu măiestrie și cu deplină competență documentar-istorică, ajunge până la noi, vie, o lume despre care până acum n-am vrut să știm nimic.

Victoria moldovenilor de la Codrii Cosminului stă la loc de cinste în paginile manualelor de școală. Azi știm cu toții cum țăranii din oastea lui Ștefan cel Mare au tăiat copacii și i-au doborât asupra armatei de cavaleri în armuri grele a regelui Ioan Albert. Cum apoi locul a fost arat cu trufașii nobili poloni prinși în jug. Încă o victorie a marelui voievod asupra unui vecin mai mare și mai puternic!

„Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute.  Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin.  Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile.“ — DAN ALEXE

Cea mai cuprinzătoare antologie de narațiuni populare antice de până acum, „Cartea poveștilor, legendelor și miturilor greco-romane” reunește aproape 400 de fragmente din texte ilustrând toate tipurile de teme, genuri și specii literare. O atenție specială este acordată formelor mai puțin convenționale, precum legendele – eroice, istorice, religioase, supranaturale și urbane –, novellele și poveștile milesiene, anecdotele, glumele, poveștile gogonate, fabulele, basmele, poveștile în lanț, poveștile cu clenci și aretalogia. Dincolo de miturile clasice cu zei și eroi, putem găsi în acest volum povestiri inspirate de existența cotidiană, cu protagoniști din toate straturile sociale – regi și atleți, filozofi și soldați, preoți și negustori, dramaturgi și războinici, prințese și curtezane, legiuitori și actori, taumaturgi și țărani –, care evoluează într-o lume populată de zei și spirite ale naturii (satiri, centauri, nimfe), fiinţe polimorfe (lamii, vârcolaci), fantome și strigoi. Aceste povești alcătuiesc ceea ce clasicistul și folcloristul William Hansen, editorul cărții, numește Cealaltă Mitologie, mai puțin cunoscută cititorilor de rând, ba chiar și specialiștilor.

„Cum a fost oare posibil ca limba și cultura unui mic grup etnic din Latium să devină limba și cultura unui imperiu universal, moștenirea acestuia fiind și astăzi vizibilă pe mai multe continente? Savantul Pierre Grimal, dublat și de un scriitor de mare talent, ne invită să călătorim alături de legiunile romane în luptele cu barbarii, să ne relaxăm în termele pline de viață, să privim înfiorați luptele de gladiatori, să ascultăm pledoariile și declamațiile din for, să admirăm arta romană și să ne cufundăm în minunata lume a literaturii latine. O carte care nu poate lipsi din biblioteca oricărui pasionat de istoria romană – și nici din a celor care vor să înțeleagă rădăcinile profunde ale civilizației europene moderne.

Opera lui Pierre Grimal, de o amploare și o armonie excepționale, a contribuit în mod decisiv la aprofundarea și dezvoltarea studiului Antichității latine în epoca modernă.“ — ALAIN MICHEL

„Imperiul Roman s-a prăbușit; armătura sa administrativă n-a rezistat sub presiunea gigantică a invaziilor, capacitatea sa de înnoire s-a uzat, provinciile sale s-au izolat sub forma unor numeroase regate, lumea s-a deschis spre tărâmuri până atunci necunoscute. Cu toate acestea, ideea Romei însăși a supraviețuit ca un mit tonifiant, cel al unei patrii umane cu o istorie care a demonstrat că o asemenea aspirație nu reflecta un vis imposibil de înfăptuit.“ — PIERRE GRIMAL

Pe copertă: Apollo și cele nouă Muze (detaliu), frescă, cca 64 d.Cr., Moregine triclinium a, Marea Palestră din Pompei. Foto: ArchaiOptix/Wikimedia Commons

București, un oraș care, cu o vastă experiență a mutilărilor de tot felul, a trăit încercând neobosit să iasă din agonie.

„Crescut în mijlocul câmpiei Bărăganului, vara potopit de arșiță și iarna bătut de crivăț, lovit pe neașteptate de cutremure dintre cele mai rele, înecat periodic de apele Dâmboviței, mistuit de incendii și, pe deasupra, atacat din toate părțile de cuceritori lacomi, Bucureștiul a fost o așezare greu de gospodărit, care a propășit încet, dând adesea înapoi ori înaintând ca melcul. Scurtele mărturii despre locurile prin care se plimbă povestea din aceste pagini dau seamă despre victorii și înfrângeri, despre frumuseți și urâciuni, despre lucruri bune și lucruri rele care au însemnat viața de sat mare, apoi de oraș, a târgului lui Bucur, ajuns pe jumătate milenar. Dacă cititorul le va privi ca pe un mic mozaic de istorie din care e de aflat câte ceva nou și poate că util despre acest loc păzit de un înger capricios, ele își vor împlini rostul.“ — GABRIELA TABACU

După „Bucuria de a nu fi perfectă”, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu.

Fotografia de pe copertă: autoarea la 18 ani; din arhiva personală

Cuvânt înainte de Constantin Vică

Primul val al tehnologiilor informației a amplificat puterea de calcul și memoria, iar al doilea a redefinit relațiile umane și comunitățile. Astăzi, valul inteligenței artificiale încredințează algoritmilor decizii ce țin de bine și de rău, de viață și de moarte, de la armată și medicină la școli, trafic urban sau credite bancare. Creatori, dar și supuși ai algoritmilor, vom putea rămâne oare stăpâni ai propriei sorți? Sau vom deveni sclavi ai unei tehnologii tot mai greu de înțeles, chiar și pentru creatorii săi? Răzvan Rughiniș examinează noua societate digitală cu ochiul inginerului în calculatoare și cu lupa eticii aplicate, oferindu-ne un ghid care să ne ajute să navigăm prin noua societate digitală și, deopotrivă, să apărăm demnitatea umană în întâlnirea cu tehnologia.

„Într-o lume marcată profund de instaurarea unei noi stăpâniri a datelor și cârmuită de o nouă aristocrație a algoritmilor, într-o lume în care riscăm ca un nou tip de guvernanță să ne inducă sentimentul de rătăcire al propriilor noastre urme digitale prin meandrele Big Data, într-o lume în care dorințele noastre nu vor mai fi un mister, decât, poate, pentru noi înșine, cartea profesorului Răzvan Rughiniș reprezintă un adevărat tratat despre înțelepciunea spațiului digital.“ — Prof. univ. dr. ROMIȚĂ IUCU, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București

În urma succesului pe care l-au înregistrat cu „Ikigai”, o carte ce a cucerit cititorii din întreaga lume, Héctor García și Francesc Miralles s-au hotărât să scrie despre India, leagănul spiritualității orientale. Aici își au originea practici precum yoga sau mindfulness, concepte precum karma sau străvechi proceduri de vindecare – ayurveda. Vom afla astfel cum să lăsăm în urmă suferința și să avem o existență împlinită, care sunt cele mai bune tehnici pentru a ne elibera de stres, anxietate și frică, dar și pe ce căi putem să ne activăm întregul potențial creativ. Este un creuzet de comori pe care cei doi autori au căutat să le descopere și să le înțeleagă.

„Namaste se spune pe subcontinentul indian, dar și în alte locuri din sud-estul asiatic pentru a întâmpina pe cineva, pentru a-ți lua rămas-bun, pentru a mulțumi sau pentru a celebra timpul petrecut împreună. Nu întâmplător una dintre traducerile cel mai des întâlnite ale acestui termen este «sufletul meu salută sufletul tău»“...

Când salutăm pe cineva cu namaste, ne exprimăm venerația față de celălalt. Poate exista un cuvânt de întâmpinare mai frumos și mai cald?“

Cu o prefață de HÉCTOR GARCÍA, coautor al bestsellerului „Ikigai”

„Wabi sabi: Înțelepciunea imperfecțiunii” ne arată cum, devenind conștienți de imperfecțiunea și de nepermanența noastră și eliberându-ne totodată de povara unei societăți care ne vrea întotdeauna perfecți, putem descoperi cine suntem și ce vrem cu adevărat. Nobuo Suzuki ne învață câteva trucuri simple – cum să ții un jurnal wabi sabi, cum să scrii un haiku, cum să creezi artă în spiritul wabi sabi – pentru a ne face ordine în viață și în minte, astfel încât să ne putem bucura de o viață simplă.

„Gândirea occidentală, mai ales în zilele noastre, ne face să căutăm pretutindeni perfecțiunea, cu speranța că astfel vom dobândi succesul și fericirea. În „Wabi sabi: Înțelepciunea imperfecțiunii”, Nobuo Suzuki ne ajută să reflectăm profund la această idee care influențează negativ arta de a trăi bine. El m-a ajutat să înțeleg că perfecțiunea nici măcar nu există; este doar o iluzie, o creație a imaginației omului (și, probabil, a matematicii). Wabi sabi este însăși esența realității, pentru că perfecțiunea nu există.“ — HÉCTOR GARCÍA

De cele mai multe ori cunoașterea științifică se lărgește evoluând treptat, din aproape în aproape, dar există și momente de magie, când, fără ajutorul observațiilor sau al dovezilor experimentale, minți strălucite ajung să facă predicții care plonjează adânc în necunoscut, stârnind stupoarea comunității științifice. Așa s-a întâmplat când Le Verrier a dedus nu doar existența planetei Neptun, ci și locul ei pe firmament, când Maxwell sau Dirac au găsit celebrele lor ecuații, când Pauli a prezis existența neutrinului ori când Higgs a identificat mecanismul prin care particulele elementare capătă masă. Toate acestea au fost cu putință grație curajului inte­lectual al acelor magicieni care au crezut ferm în capacitatea matematicii de a descrie realitatea fizică.

Știind să creeze suspans ca un autor de romane polițiste, Marcus Chown spune în „Magicienii” povestea acestor descoperiri uimitoare urmărind în paralel peripețiile teoreticienilor care au făcut predicțiile și cele ale experimentatorilor care, uneori multe decenii mai târziu, le-au confirmat. Pe lângă faptul că e o lectură captivantă, cartea lui Chown prezintă într-o manieră clară și accesibilă noțiuni subtile de fizică fundamentală și marile probleme rămase încă nerezolvate.

„Fericire clandestină. Proză scurtă 1971–1977” este cel de-al doilea volum din integrala prozei scurte lispectoriene, apărută pentru prima dată în limba română la Editura Humanitas Fiction. Cele optzeci și cinci de povestiri reunite în două volume – cel dintâi a văzut lumina tiparului în 2021, sub titlul „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1964” – constituie un eveniment editorial, înscriindu-se într-un adevărat boom al redescoperirii scriitoarei braziliene Clarice Lispector, din a cărei operă s-au publicat în ultimul deceniu peste 300 de ediții internaționale.

Fetițe, adolescente, femei tinere, mature și bătrâne, femei care își așteaptă ma­rea dragoste sau sfârșitul, femei care dau viață sau aduc moartea... Poveștile lor, adunate în acest volum, sugerează un prelungit jurnal intim, sinuos, labirintic, o întreagă parabolă poetică și biografică a Claricei Lispector, cel mai mare nume al intimismului în literatura braziliană, care, prin călătoria ei insolită în labirintul subconștientului, a adus experiența interioară în prim-planul creației.

Profund senzorial, mișcându-se între Sudul american și Coreea de Sud cu rafinamentul și fluiditatea unei teme cu variațiuni, „Studentul străin”, romanul de debut al scriitoarei americane Susan Choi, este o poveste despre traumele războiului, despre răni vizibile și invizibile, despre sexualitate, prietenie, iubire și prețul plătit pentru a supraviețui. În 1955, un student coreean sosește la o universitate din Tennessee. Chuck este timid, vorbește engleza cu nesiguranță, iar despre viața sa din țara natală nu spune mai nimic. În campus o întâlnește pe Katherine, o tânără frumoasă și ciudat de singuratică. Și ea e bântuită de trecut, iar în micul Sewanee pare tot o străină. Amândoi trăiesc parcă în amorțire, incapabili la prima vedere să decidă ceva în privința viitorului și, cu toate acestea, întâlnirea lor pare să le promită unul.

Lui Lee Smolin, fără îndoială, nu-i lipsește nici curajul intelectual, nici creativitatea. Dacă mulți fizicieni (între care Carlo Rovelli) consideră că la nivel fundamental timpul nu există, că apare abia la scara experienței noastre, Smolin se situează pe poziția opusă. Pentru el, timpul e singurul lucru real, iar la această idee ajunge pornind de la cosmologie – în încercarea de a găsi legile fizicii care se aplică întregului univers, nu numai unei părți a lui bine delimitate. Smolin crede că legile fizicii evoluează în timp, urmând un tipar asemănător evoluției din biologie. În șirul raționamentelor sale, se încumetă să conteste valabilitatea teoriei relativității la scara întregului univers și, în privința mecanicii cuantice, să adopte o perspectivă care se abate de la interpretările standard. Ca o contrapondere însă la caracterul profund speculativ al ideilor lui, Smolin e permanent preocupat de posibilitatea ca ele să fie efectiv testate, iar problemele pe care le pune țin deopotrivă de fizică și de filozofie. „Timpul renăscut” este una dintre cele mai incitante cărți de știință apărute în ultimele decenii.

„Sunt cărți care ne par cunoscute de la prima lectură, căci au intrat, prin ceva din făptura sau istoria lor, în fondul nostru cultural comun. Așa sunt „Scrisorile morale către Lucilius”, despre care este vorba în volumul de față. Doar că, în cazul lor, sentimentul de familiaritate e înșelător, fiindcă nimic din ele nu este ceea ce pare: scrisorile și sfaturile morale ale lui Seneca nu sunt, de fapt, nici scrisori, nici sfaturi morale, iar personajele, fictive și reale deopotrivă, se ascund mereu în spatele unor măști. Am să vă arăt că Scrisorile sunt un adevărat teatru, cu regizor, actori, costume și decoruri. Pe scena lui se joacă spectacolul filozofiei. E un spectacol care își include și publicul, iar la capătul lui va cădea și cea din urmă mască: a noastră.“ — DANA JALOBEANU

Volumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.