Cărţi

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Introducere de Radu Stanciu

Ilustrații de Mihail Coșulețu

Edda lui Snorri Sturluson este cartea din care știm azi mitologia nordică: poveștile cosmogonice scandinave, de la nașterea universului și rostul zeilor până la profeția sfârșitului lumii (Ragnarök) ori Amurgul Zeilor, dar și poveștile despre Ódin, Thór, Loki, Frigg și Freya sau despre valkirii. Aici găsim lumile mitice prin care călătoresc eroii: Hăul Căscat, Tărâmul Ceții, Tărâmul Múspell; ele sunt locuite de Uriașii de Chiciură ori de Căpcăunii Munților. Care a fost prețul plătit de Ódin pentru a dobândi înțelepciunea? Cum a obținut el miedul poetic? Cum arătau palatele din Valhöll, unde ostașii fără seamăn se luptau și se ospătau?

Snorri fiul lui Sturla, învățat creștin și om politic din Islanda medievală, îi privește pe zeii cei vechi cu admirație, dar și cu luciditate; când povestește, măreția se împletește cu ridicolul, aventura cu umorul, solemnitatea cu jovialitatea. Cartea lui ne arată astăzi cum vedeau nordicii destinul, curajul și fragilitatea vieții.

După succesul adaptării grafice a Jurnalului Annei Frank, regizorul Ari Folman și ilustratoarea Lena Guberman își imaginează povestea Annei dintr-o perspectivă nouă și originală, care se reflectă și în scenariul filmului Unde este Anne Frank.

Legat prin fire nevăzute de jurnal, romanul grafic Unde este Anne Frank este aventura unei fete care are curajul să descopere lumea înconjurătoare și să se descopere pe ea însăși. Desfășurată în trecut și în prezent, povestea începe atunci când un fulger lovește Muzeul Anne Frank din Amsterdam, spărgând geamul care protejează manuscrisul jurnalului și aducând-o la viață pe Kitty, prietena imaginară a Annei și cea căreia îi scrie aceasta în paginile de însemnări.

Kitty nu știe că au trecut mai multe decenii de când Anne i-a scris ultima oară și nici unde se află prietena ei. Dezorientată, se hotărăște să afle adevărul. Mergând pe străzile Amsterdamului, ea află nu doar despre soarta Annei și a familiei Frank, ci și despre viața crudă a familiilor din zonele distruse de conflicte armate și despre felul în care ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial se oglindesc încă în întâmplările prezentului.

Pe lângă faptul că celebrează talentul literar al Annei Frank, noul roman grafic ne încurajează să continuăm să-i ascultăm vocea incomparabilă, mai relevantă ca oricând acum, la 75 de ani de la prima publicare a jurnalului.

„Ideea de a o «aduce la viaţă» pe prietena imaginară a Annei și de a-i da libertatea să-și spună propria poveste a pornit din dorința noastră de a continua să spunem povestea Annei Frank și de a descrie Holocaustul cu ajutorul unui vehicul narativ ușor de înțeles – în acest caz, romanul grafic –, care să ajungă la un număr cât mai mare de tineri cititori din întreaga lume.“ — ARI FOLMAN

„Într-o lume a imaginii flatante despre sine, nimic nu e mai detestabil și mai amenințător decât pierderea tinereții fizice. La 30, 40 sau 70 de ani, realitatea trebuie evitată și ascunsă cu orice preț. Dincolo de aparențe, de panica vârstei târzii și de fantasma tinereții veșnice, frumusețea fiecărei vârste ține însă de ce crede omul despre el însuși. Misterioasa călătoare nocturnă se insinuează în viețile tuturor mai devreme sau mai târziu. De ce oare femeile și bărbații percep dramatic diferit această vizită menită să-i învețe arta de a trăi și să-i deprindă cu vârsta pe care Montaigne o numea vârsta adevăratei vieți? Provocatoare, curajoasă și personală, deopotrivă amară și duioasă, această istorie culturală a vârstelor din fiecare om e o invitație la regândirea tinereții și îmbătrânirii, în amestecul de indiferență și tehnologie al secolului XXI.“ — TATIANA NICULESCU

„Fac apel la o «neutralitate» a bătrâneții. Nu îmi doresc o protecţie excesivă, adesea greu de suportat, ci mai degrabă o societate care să‑şi depăşească neîncrederea şi teama pe care le simte şi să înceapă să considere bătrâneţea o valoare importantă şi activă. Trebuie să încetăm să ne temem de ea, să ne dăm voie să ne‑o dorim. Să punem capăt violenței îndreptate împotriva ei din toate părțile, care este şi un semn al eșecului civilizației noastre. Să vedem în vârstă un rezervor de șanse noi, un prilej de a umple lumea în loc să o lăsăm goală. Să schimbăm viața sau cel puțin să schimbăm definiția și sensul a ceea ce înseamnă să trăiești...“ — LAURE ADLER

Ilustrații de Valentin Tănase

La mai bine de 130 de ani de la publicare, Cartea junglei a laureatului Nobel Rudyard Kipling rămâne aceeaşi poveste atemporală despre prietenie, familie şi importanţa respectării naturii, care a fermecat generaţii de copii. Recuperată astăzi într-o nouă traducere, semnată de Tatiana Niculescu, ediţia din anii 1980, cu ilustraţiile lui Valentin Tănase, îi va încânta la fel de mult şi pe părinţii care au iubit-o în copilărie.

Porneşte într-o aventură incredibilă prin jungla indiană alături de Mowgli, Baloo şi Bagheera!

Mowgli, un băieţel de-o şchioapă, este adoptat de o haită de lupi. Cu ajutorul căpeteniei lor, Akela, puiul de om deprinde graiul fiarelor sălbatice, îşi însuşeşte legile junglei, învaţă lecţii valoroase despre loialitate şi supravieţuire şi se împrieteneşte pe viaţă cu ursul Baloo şi pantera neagră Bagheera.

Când tigrul Shere Khan încearcă să-l vâneze, Mowgli trebuie să facă o alegere imposibilă între a rămâne alături de prietenii lui, animalele, pe care a ajuns să-i considere o familie, şi a-şi căuta adăpost printre oameni, pe care nu-i cunoaşte, ca să-şi salveze viaţa.

„Un secret numai şi numai pentru copilul care se pricepe la citit: jungla internetului e nimic pe lângă jungla micuţului Mowgli! Ia-te după el şi după prietenii lui, dacă vrei să prinzi curaj şi să capeţi încredere în tine!“ — TATIANA NICULESCU

Ediție revăzută, cu o postfață de Peter Heather

„O lucrare de o originalitate remarcabilă și cu o influență durabilă… Majoritatea studiilor ulterioare despre huni reprezintă, într-un fel sau altul, un răspuns la ea.“ — Central Asiatic Journal

„Praful și sângele acoperă un peisaj de sfârșit de lume.

Printre războinicii uciși sau agonizând – unii au craniile deformate, alungite, deci sunt de neam –, se zărește o mare căpetenie a hunilor, poate chiar Attila. Este un aristocrat al războiului, rezultatul unei simbioze culturale de opt decenii. Regele hunilor aparține primei generații născute în Europa. Elita imperiului său este alcătuită din asiatici, dar și din germanici; cu toții au crescut la marginea civilizației romane.

Echipamentul războinicului din ilustrația copertei reflectă această sinteză. El poartă o armură romană de solzi din bronz aurit – lorica squamata – și un coif roman luxos de tip Berkasovo, nestemate ale tehnicii imperiale târzii, ajunse la huni ca pradă sau daruri diplomatice. Calul mic de stepă, șaua împodobită cu foiță de aur, harnașamentul bogat și arcul compozit, făcut din corn de antilopă, lemn și tendoane fierte, sunt elemente identitare aduse din vasta întindere eurasiatică. Arheologia ne confirmă că acești seniori războinici iubeau luxul; aurul și granatele de atelier roman, găsite de la huni și gepizi până în Britania anglo-saxonă, sunt o modă opulentă foarte răspândită la elitele barbare ale epocii migrațiilor.

Astfel de morminte și tezaure bogate s-au descoperit și pe teritoriul României, un spațiu administrat atunci prin interpuși germanici. Stăpânirea hunilor a lăsat urme adânci prin elitele ostrogote și mai apoi gepide rămase aici. Mormintele de la Concești, Gherăseni sau cel recent descoperit lângă Mizil (spectaculosul mormânt al „prințului hun“), ca și faimoasele tezaure de la Pietroasele sau Șimleul Silvaniei, sunt mărturii ale acestor mici regate care reflectau strălucirea curții lui Attila.“ — RADU OLTEAN

Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veți simți un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. 

Prima poveste are miză și pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocență, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie și economie (politică). 

Când Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana și Ioana Pârvulescu sunt autorii poveștilor, nu-i exclus să faceți un coup de foudre pentru audiobook. Face parte dintre acele lucruri rare care, dacă n-ar exista, ar trebui inventate. Bucurați-vă în tihnă de vocile pe care le auziţi.

1. Un pariu la Paris de Ioana Pârvulescu, lectura Gabriel Liiceanu


2. Misiune imposibilă de Ana Blandiana, lectura Gabriel Liiceanu


3. Terebentina de Adriana Bittel, lectura Mariana Mihuț


4. Crinii din clasa întâi de liceu de Gabriel Liiceanu în lectura autorului


5. Amor, restanță, Sironica de Radu Paraschivescu în lectura autorului

Emil Cioran. S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

„Mulți dintre noi își exorcizează decepțiile, deprimismul și nevrozele generate de senzația inutilității prin sport, muzică, gastronomie, grădinărit, sex, turism cultural, pescuit sau vânătoare. De ce n‑ar figura calofilia, bibliofilia sau însăși libromania printre metodele de destrămare a constrângerilor?
În cuprinsul elitelor, indiferent de meserii și vârste, toată lumea exaltă, fie detectând în trecut, fie proiectându‑și nostalgiile acolo, calitățile elementare de odinioară: buna-cuviință, bunele maniere, buna dispoziție, credința, responsabilitatea, moralitatea, arta de a fi cuminte, înțelept, hedonist cu simț civic și energie coagulant‑comunitară, într‑o bonomie convivială care să constituie și plămada nepoților destinați viitorului. Ce alt simbol ar fi mai nime­rit pentru toate acestea de nu podul plin cu amintirile familiei, care constituie ceea ce reprezintă acoperirea bancară în aur, ca garanție valorică pentru bietele bancnote șifonate care circulă pe piață?“ – DAN C. MIHĂILESCU

„Până către sfârșitul anilor ’90, memoria și reprezentarea culturală a persoanelor LGBT țineau de o istorie a imposibilului. Aceste persoane nu existau pentru autorități altfel decât pentru a fi supuse incriminării legale. Cei menționați în acest volum sunt martori, actori, naratori ai unor istorii queer care nu sunt considerate încă a fi parte din istoria României. În fața negării prin lege a propriei existențe, au inventat coduri, ritualuri, limbaje ale supraviețuirii într-o societate ce le era ostilă. Au practicat deopotrivă tăcerea, camuflajul, acomodarea, protestul, vizibilitatea personală și de grup. Ei sunt strămoșii unei comunități ce nu mai poate fi astăzi evacuată din spațiul public.

Aceste istorii sunt cu atât mai importante astăzi cu cât revine în dezbaterea publică obsesia protecției împotriva celor care suntem asimilați Occidentului decadent, imoral, agresiv. Democrația e în pericol atunci când demonizarea «Celuilalt» duce la restrângerea ori negarea drepturilor, când populiștii se erijează în apărători ai patriei aflate sub atacurile minorităților și elitei birocratice europene. Aflând fragmente din istoria acestei comunități, vom putea, cred, să ne cunoaștem mai bine unii pe ceilalți pentru a conviețui în aceeași societate.“ —FLORIN BUHUCEANU

ESTHER (ETTY) HILLESUM s-a născut în 15 ianuarie 1914 într-o familie de evrei din Middelburg (Țările de Jos). Din 1924 familia se mută la Deventer, unde tatăl, profesor de limbi clasice, devine director al liceului local. După încheierea studiilor liceale, Etty se mută la Amsterdam pentru a urma dreptul, apoi slavistica. La începutul anului 1941 îl cunoaște pe Julius Spier, fost discipol al lui Jung, psiholog, psihoterapeut și chirolog; la început este pacienta lui (cel mai probabil ideea ținerii unui jurnal a venit dinspre acesta, ca parte din terapie), apoi secretară, prietenă și iubită. Însemnările foarte intime din jurnal surprind, în paralel cu explorările spirituale ale tinerei de 27 de ani, viața de zi cu zi din Amsterdamul ocupației naziste, persecuțiile la care au fost supuși evreii și tăvălugul de neoprit al istoriei, căruia îi vor cădea victime într-un final și autoarea și întreaga ei familie. Caietele lui Etty, cu scrisul lor mărunt și greu de descifrat, au avut un destin complicat vreme de aproape patru decenii, până în anul 1981, când a apărut, în îngrijirea lui Jan G. Gaarlandt, prima selecție în neerlandeză a jurnalului, alături de o serie de scrisori trimise de ea, majoritatea din lagărul de tranzit Westerbork. Prima ediție integrală a fost publicată în 1986. Ulterior, jurnalul și scrisorile au fost traduse în engleză și în alte 24 de limbi. Pe lângă importanța istorică, scrierile lui Etty înfățișează o tânără de o inteligență și o sensibilitate aparte, nonconformistă, de o intensă compasiune și cu abordări feministe sofisticate. Vocea sa vine ca o completare „de maturitate“ a jurnalului Annei Frank. Etty Hillesum a murit pe 30 noiembrie 1943 la Auschwitz.

Cel de-al șaptelea roman semnat de J.M. Coetzee, distins cu Irish Times International Fiction Prize în 1995, este o alegorie politică și în același timp un pasionant și documentat portret psihologic.

Cu talentul său de a explora fețele răului și mecanismele iluziei, J.M. Coetzee intră în mintea scriitorului Fiodor Dostoievski, inspirându-se atât dintr-un capitol apocrif din Demonii, cât și din detalii mai puțin cunoscute ale biografiei acestuia. Personajul Dostoievski construit pe această filieră este un bărbat îmbătrânit înainte de vreme, epileptic, deziluzionat și falit, care se întoarce de la Dresda pentru a cerceta la Sankt-Petersburg moartea suspectă a fiului său vitreg, Pavel. Eterna piesă a conflictului dintre tată și fiu se joacă din nou, cu o distribuție impresionantă și un final apoteotic.

Poesie del barocco italiano / Din poezia barocului italian

„Dincolo de frumusețea poeziilor în original și în traducere, și dincolo de semnificația actului de cultură de a le readuce în atenția publicului nostru, completând așadar zestrea necesară a bibliotecii reale și a celei ideale a culturii românești, rămâne să ne întrebăm de ce am citi noi, în România de astăzi, poezie barocă italiană. Răspunsurile pot fi mai multe: pentru că în mod surprinzător deșteaptă și astăzi plăcerea uimirii dinaintea luxurianței textului și virtuozității traducerii; pentru că prezintă o fericită alternativă la limbajul tot mai sărăcăcios și denotativ al zilelor noastre; pentru că ne atrage atenția că am uitat să ne uimim și să vibrăm dinaintea uluitoarelor descoperiri științifice și invenții tehnice ale zilelor noastre, și ne poate îndemna să nu le mai privim fără interes, ca firești, sau chiar să le negăm. Dar putem căuta și rațiuni mai profunde, căci nu întâmplător interesul pentru literatura barocă, negat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, renaște în a doua jumătate a secolului XX și cu precădere grație criticilor specializați în avangarde. Căci ce epocă mai mult decât a noastră cunoaște ștergerea graniței dintre real și imaginar, dintre adevărat și fals? Ce epocă mai mult decât a noastră urmărește, ca în baroc, pe orice cale, efectul și spectaculosul care îmbracă de cele mai multe ori lipsa unor semnificații profunde și universale?“ —  SMARANDA BRATU ELIAN

„Cu cărțile care descriu drumuri exotice e întotdeauna la fel: frumusețea nu e atât în peisajele înfățișate – și pe care localnicii nici nu le mai observă –, cât mai ales în ochiul fascinat care privește minunile lumii. Citind mărturiile autorilor, ne bucurăm de bucuria lor, vedem priveliștile reflectate-n ochii lor, așa cum, ca să ne bucurăm de un film, trebuie să-l vedem neapărat cu cineva alături.

Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă. Citindu-i cartea, locuri, oameni, cultură populară și cultură înaltă, valurile mărilor și austeritatea stâncilor se desfac în fața noastră ca în acele cărți-obiect pe care, dacă le deschizi, se reliefează în trei dimensiuni castele, prințese și dragoni, decupate-n cartonul lucios al paginilor.

O lectură care te îmbogățește, te delectează și te instruiește ca puține altele de acest fel.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Prefață de Oana‑Dana Balaș

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția „Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes“, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Volumul de față reunește articole și recenzii publicate de Fernando Savater între 2003 și 2010 în diferite suplimente culturale ale cotidianului El País, la care se adaugă o prefață, un discurs honoris causa și câteva alte contribuții apărute în reviste de specialitate sau pe platforme literare. Destinate publicului larg și plasate adesea într‑o actualitate imediată, reflecțiile lui Savater pe marginea propriilor lecturi vizează, în genere, opere literare, filozofice sau de popularizare a științei. Scurtul jurnal de lectură al lui Fernando Savater își trădează prin titlu natura polifonică, de fugă pe trei voci fundamentale – filozofia, literatura și educația –, toate reluând într-o formă sau alta, filtrate prin prisma autorilor îndrăgiți, laitmotivul subiacent al omului dotat cu o vie conștiință etică.

Învăluit în farmecul unei discrete metafore muzicale, volumul ne oferă, într‑un stil degajat și prietenos, o mărturie personală a misterioasei plăceri de a citi. Muzica literelor este o fermecătoare invitație la lectură din partea unui formidabil cititor de cursă lungă, prilej de dialog și reflecție pe marginea unor teme de acută actualitate.“ — OANA-DANA BALAȘ

Cu Ziua eliberării, finalist la Ray Bradbury Prize 2022, tradus în peste 20 de țări, George Saunders revine magistral la forma literară care l-a consacrat, oferind un volum de povestiri incisive și tulburătoare, care explorează natura umană în fața opresiunii, tehnologiei și alienării.

Povestirile lui Saunders, alcătuind un univers neașteptat, pătrund în cutele adânci ale subconștientului și scot la iveală monștri, dar și victime. Terifiantul se amestecă cu satira, grotescul cu sensibilul, realul pipernicit cu fantasticul trăit la cotele maxime ale disperării. Există însă mereu o fibră de caldă umanitate care răzbate dincolo de orice gest opresiv – o candoare care îți ajunge la inimă și te îndeamnă la reflecție.

„Un Gogol american: amuzant, incisiv, plin de nuanțe și mereu ghidat de o conștiință morală. Ziua eliberării nu face decât să confirme această perspectivă. Cele nouă povestiri de aici sunt inteligente și pline de umor, speculative, dar în același timp profund umane, narațiuni despre iubire, pierdere, dar și despre nevoia esențială de a crea legături.“ — Kirkus Reviews

„Rareori în istoria literaturii un autor de proză scurtă a fost mai premiat și s-a bucurat, încă din timpul vieții sale, de o recunoaștere totală așa cum se întâmplă de un deceniu încoace cu George Saunders. Cu acest volum de proză scurtă, Saunders uimește, o dată în plus, prin felul în care găsește limbaje și forme noi pentru povestirile sale de o originalitate frapantă: halucinații hipercapitaliste, distopii spirituale, experimente elegiace. Un scriitor complet (deopotrivă romancier și eseist strălucit), a cărui inventivitate este egalată doar de profunzimea povestirilor sale.“ — MARIUS CHIVU

Vorbim adesea despre mania grandorii sau beția puterii ca și cum acest fenomen ar fi rezervat doar celor mai puternici. În realitate, avem de-a face cu cel mai răspândit lucru din lume: există și patologii ale micii puteri, dar și ale neputinței sau resentimentului. Tiranii înșiși sunt niște oameni obișnuiți, atâta numai că cele mai respingătoare laturi ale lor sunt scoase la iveală de mecanismele puterii.

Odată cu întoarcerea războaielor și tiraniilor, trăim în vremuri în care patologiile puterii au explodat.

Chiar și în democrațiile noastre de tip occidental, liderii care și-au pierdut simțul realității și furtunile de furie populară sunt gata să provoace pagube ireparabile: la capătul demagogiei se află tirania, iar populismul duce la autoritarism. 

Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales, a fost cercetător la universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu.

Referitor la intenția cărții de față, autorul notează: „Nu este vorba aici de o lucrare științifică, ci de un eseu și, totodată, de o confesiune — și vă puteți aștepta ca această confesiune să fie completă.”

Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie.

În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo găsește o carte uitată într-un vagon de metrou. În vreme ce viața din capitala Japoniei i se pare tot mai apăsătoare, Flo este cucerită de personajele din paginile romanului: bătrâna Ayako, care deține o cafenea în Onomichi, și nepotul ei, Kyo. Urmând firul poveștii celor doi, Flo se regăsește în frământările lui Kyo legate de viitorul său incert, dar și în dilemele bătrânei Ayako, care încearcă să se elibereze de o vină din trecut. Ritmul romanului, pe care Flo se hotărăște să-l traducă în engleză, îi jalonează trăirile: în timp ce relația dintre bunică și nepot se întărește, iar tensiunile lor lăuntrice se domolesc, Flo își depășește, la rândul ei, angoasele și-și recâștigă, încet, încet, echilibrul interior. Patru anotimpuri în Japonia explorează cu delicatețe tainele vieții și legăturile care ne definesc cu adevărat.

„Surprinzător de emoționant. O enigmă postmodernă, dar totodată o poveste care fascinează și emoționează. Fiecare va regăsi aici ceva pe gustul său.“ — The Times

„Nick Bradley creează un roman tulburător, discret și profund, plin de iubire, dar și de pierdere.“ — The Observer

„Proză fluentă, care te face să citești pagină după pagină. În limpezimea sa, stilul scriiturii este asemănător cu cel al lui Haruki Murakami și Banana Yoshimoto. [...] Bradley ne oferă o percepție autentică a locului, surprinzând intimitățile parohiale și ritmul vieții de zi cu zi dintr-un mic oraș rural japonez.“ — Literary Review

Cu o voce care amintește de tradiția marilor moraliști europeni, Valentin Constantin privește cu luciditate spre mecanismele puterii, spre provincialismele care ne modelează fără să știm, spre felul în care ne pierdem spiritul critic și spre fragilitatea valorilor pe care pretindem că le apărăm. Eseurile sale traversează teritorii diverse – de la Antigona lui Sofocle la suveranismele recente, de la mecanismele puterii contemporane la derapajele provinciale ale societății românești, de la iluziile geopoliticii la neliniștile Europei de azi –, propunându-ne o radiografie intelectuală a prezentului uneori incomodă, adesea neașteptată, mereu necesară.

Cartea de față nu oferă consolări facile, dar oferă ceva mai prețios: o invitație la a privi lumea fără scurtături, fără sloganuri și fără autoamăgiri, cu o luciditate care nu renunță totuși la speranța că spiritul critic poate fi salvat.

O carte pentru cititorul care vrea să înțeleagă, nu doar să reacționeze; pentru cel care caută, în haosul discursului public, ordinea fragilă a gândirii bine alcătuite.

După o călătorie care durează sute de ani pământeşti şi după ce trece printr-o gaură de vierme, echipajul din care fac parte Ari, Joni şi Marie ajunge la destinaţie. Spre bucuria tuturor, noua planetă e un paradis verde, luxuriant. Totul le pare un vis mai frumos decât orice şi-au imaginat vreodată. Tinerii exploratori spaţiali încep să se instaleze în noua lor casă, dar în curând descoperă urme ale unor forme de viaţă necunoscute. Cine sunt locuitorii acestei lumi? Le vor fi prieteni, sau duşmani? Ari şi Marie încearcă să intre în legătură cu ei, dar Olivia, conducătoarea echipajului, face tot posibilul să-i împiedice. Ce le ascunde? Şi ce secrete adăposteşte planeta Kepler62-e?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

O lume globalizată, o prăbușire sistemică

Acum mai bine de trei milenii, Epoca Bronzului în Mediterana orientală și Orientul Apropiat însemna o rețea de civilizații sofisticate, într-o efervescență fără precedent: egiptenii și hitiții, micenienii și minoicii, babilonienii și asirienii. Pentru prima dată în istorie, aceste cetăți, state și popoare nu erau izolate, ci profund interconectate prin diplomație și alianțe, schimburi comerciale și transferuri culturale. E lumea a cărei amintire stă la temelia propriei noastre civilizații.

Apoi, dintr-odată, totul se prăbușește. O apocalipsă din care civilizația nu va renaște, în forme noi, decât după mai multe secole.

Cum a fost posibil ca o întreagă ordine mondială, clădită de secole, să dispară într-un interval atât de scurt? A fost căderea Troiei un eveniment izolat, sau un simptom al unei maladii mai profunde? Cine au fost misterioasele „Popoare ale Mării“ care apar în textele egiptene ți în paginile Bibliei?

Eric H. Cline analizează ipotezele care au încercat, pe rând, să explice cataclismul: schimbările climatice și seceta prelungită, cutremurele devastatoare, marile prefaceri sociale, războaiele nimicitoare. Teza sa, care a redefinit istoriografia în ultimii ani, este că nici unul dintre aceste elemente, luat separat, nu ar fi putut aduce sfârșitul acestei lumi. Colapsul a fost rezultatul unei „furtuni perfecte“ pentru un sistem care devenise prea complex.

Devenită deja o lucrare de referință în studiul Antichității, 1177 î.Cr. este o reflecție asupra vulnerabilității oricărui sistem hiper-conectat. Într-o epocă în care echilibrele noastre par la fel de solide ca acum 3.000 de ani, cartea lui Cline ne invită să înțelegem mecanismele colapsului și lecțiile pe care o lume dispărută ni le oferă nouă, celor din prezent.

„Căutarea adevărului matematic, oricât de abstractă ar fi, reprezintă în ultimă instanță efortul unor oameni în carne și oase. Prin această carte adresată publicului larg, Ian Stewart face ca matematica să devină accesibilă prezentându-ne viețile marilor ei figuri. Citind-o, ajungi să-i admiri pe cei care au făurit matematica de-a lungul secolelor.“ — SEAN CARROLL

Fără a scrie o istorie academică a matematicii, folosind puține elemente tehnice, dar semnificative și accesibile, Ian Stewart ne dă o imagine de ansamblu a celei mai abstracte științe. Douăzeci și cinci de figuri remarcabile – de la Arhimede la William Thurston – ilustrează evoluția matematicii. Multe dintre biografiile lor sunt dramatice, tragice ori pitorești: Cardano e un aventurier, Euler lucrează cu și mai mare dedicație după ce orbește, Galois moare în duel după ce pune bazele teoriei grupurilor, Cantor și Gödel înnebunesc, Emmy Noether se luptă cu prejudecata după care doar bărbații pot face matematică la nivel înalt. Cazul cel mai spectaculos este, probabil, cel al lui Srinivasa Ramanujan: fără studii înalte, ducând o viață mizerabilă în India, ajunge să descopere intuitiv formule care îi uimesc și azi pe matematicieni. Conferind dimensiune umană unui domeniu aparent arid, impersonal, Ian Stewart reușește să trezească în cititor fascinația pentru matematică.

„Majoritatea minților matematice nu avansează pas cu pas logic; doar demonstrațiile clare ale rezultatelor lor fac asta. De obicei, primul pas este să ai ideea corectă, adesea gândind vag despre problemele structurale, ceea ce duce la o perspectivă strategică; pasul următor e să găsești tacticile pentru a o pune în aplicare; ultimul pas e să rescrii totul în termeni formali, ca să prezinți o poveste logică și clară (înde­părtarea schelelor, cum spunea Gauss).“ — IAN STEWART

IAN STEWART (n. 1945), membru al Societăţii Regale din Marea Britanie, profesor la Universitatea din Warwick şi autor a peste 170 de articole de cercetare, este unul dintre matematicienii care s-au adresat constant publicului larg, fiind răsplătit cu Medalia Faraday şi cu Medalia de Aur a Institutului de Matematică pentru cele peste douăzeci de cărţi de popularizare a ştiinţei. Dintre lucrările lui Ian Stewart, la Editura Humanitas au apărut Numerele naturii, De ce frumuseţea este adevărul, Îmblânzirea infinitului, Dă oare Dumnezeu cu zarul?

Ediţie îngrijită, introducere şi ilustraţii de Silvia Irina Zimmermann

„Cine nu trece, de-a lungul unei vieți, prin zbucium sufletesc, deznădejde, îndoială, suferință morală sau fizică și cine, cu o credință neveștejită în Dumnezeu, nu scrutează luminile și umbrele sufletului?

Meditând pe marginea Evangheliilor în clipe de cumpănă sau de înălțare a spiritului, Carmen Sylva scrie despre tăria, slăbiciunea și desfătarea sufletească a omului, despre graiul inimii, despre blândețe, bunătate și răbdare, dar și despre apusul vieții, căință, răutate, vicleșug. Eseurile religioase și rugăciunile primei regine a României sunt aproape necunoscute publicului larg. După mai bine de un secol de la o primă traducere în română, apar acum, în toată prospețimea și actualitatea lor, prin grija și dedicația Silviei Irina Zimmermann.

Această carte aduce lumii de azi un dar unic de încredere, statornicie și pace.“ — TATIANA NICULESCU

„Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) ne oferă în volumul Cuvinte sufletești multe gânduri înălţătoare, de împăcare sufletească, de curaj și încredere în Dumnezeu, în oameni și în viitor, cartea ei fiind o deosebit de frumoasă mărturie a profundei spiritualități creștine a primei noastre regine.“ — SILVIA IRINA ZIMMERMANN

Elizabeth Bennet este întruchiparea perfectă a eroinei tipice pentru Jane Austen: inteligentă, generoasă, sensibilă, incapabilă de gelozie sau de orice alt păcat major. Am putea crede că asta o face o mironosiță insuportabilă, dar adevărul e că Lizzy este o tânără modernă și sofisticată, care, la nevoie, știe să dea o replică spirituală și politicoasă, însă mustind de sarcasm. Ocazia i se ivește din plin când îl cunoaște pe arogantul, dar onestul burlac Fitzwilliam Darcy, prototipul eroului romantic distant și intens masculin, care o tratează inițial cu superioritate și chiar cu grosolănie. Căci, fără îndoială, miza romanului Mândrie și prejudecată, întrebarea care a făcut și face generații de cititori să întoarcă filă după filă până în ziua de azi este: vor ajunge Elizabeth și domnul Darcy, în ciuda diferențelor care îi fac aparent incompatibili, să fie împreună? Descoperiți răspunsul în această carte devenită clasică, savurând o poveste de dragoste scrisă după toate regulile artei și lăsându-vă fermecați de personajele ei memorabile!

Adaptând dictonul cartezian „Cuget, deci exist“, polivalentul autor britanic Roger Scruton îşi propune să recupereze potenţialul filozofic şi estetic cuprins în experienţa vinului, dat uitării de consumismul steril al zilelor noastre. Împărtăşindu-ne propria sa experienţă, Scruton vorbeşte despre viciile şi virtuţile alcoolului, arătând că, băut cum trebuie, vinul lărgeşte orizontul existenţial şi social al individului. În faţa noastră se aşterne viaţa unui împătimit al vinului, de la primele ispite din timpul studenţiei la călătoriile sale în zone cu o îndelungată tradiţie viticolă din Franţa, Spania sau Italia. Din acest periplu plin de pitoresc şi poezie se desprind pe nesimţite o sumă de întrebări filozofice, pe care autorul le adânceşte în a doua parte a cărţii. Aporiile raţiunii, conştiinţei şi fiinţei, prezentate prin recursul la mari filozofi occidentali şi orientali, se răsfrâng şi asupra modului în care înţelegem şi bem vinul. Este experienţa oferită de vin un fel de visare cu ochii deschişi sau asemenea artei? Scruton încheie cu un tur umoristic prin istoria filozofiei, spunându-ne ce fel de vinuri acompaniază cel mai bine lectura diverşilor filozofi.

O carte ce ne va face să luăm în serios maxima „In vino veritas“.

O zi caldă, din anotimpul cireşelor. Lumina era frumoasă, deşi cerul era acoperit. Un pic.

În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat.

În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.

În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit şi m-am sprijinit de braţul oferit de un tânăr binevoitor:

– Vă pot ajuta, doamnă? m-a întrebat politicos şi zâmbitor.

A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce.

În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită.

În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti. În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos. Maia Morgenstern

MAIA MORGENSTERN se naşte la Bucureşti, pe 1 mai 1962. Încheie studiile de licenţă la IATC în 1985, la clasa lui Dem Rădulescu. Este repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi revine la Bucureşti, unde joacă la Teatrul Evreiesc de Stat şi la Teatrul Naţional. Realizează proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât şi în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Theo Angelopoulos, Marta Mészáros, Mel Gibson. Pe scena TNB se remarcă în spectacole precum O trilogie antică, după Euripide şi Seneca, Dama cu camelii după Al. Dumas fiul, Vizita bătrânei doamne de F. Dürrenmatt. La TES, unde este şi manager, din anul 2012, interpretează roluri remarcabile, în producţii ca Astă seară: Lola Blau de G. Kreisler sau Jocul regilor de P. Kohout. Colaborează cu teatre din ţară şi de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante sunt Balanţa, Cel mai iubit dintre pământeni sau Patimile lui Hristos. A fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează, în anul 2003, Actriţa şi Femeia anului. În 2018 devine Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti şi este decorată de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer.

„Să ştii, măicuţa mea, că port icoana ta / Oriunde şi oricând, o port cu mine-n gând!”

Cântă Dan Spătaru la radio.

- Închide-l! strigă mama. Închide imediat radioul! Dusea, închide acum radioul!

- De ce?

- O să plângă! O să plângă iarăşi! O să facă febră!

- Nu! Nu mai plâng! Sunt mare de-acum. Am cinci ani. Nu închide radioul! Vreau să ascult cântecul!

Nu puteam să ascult cântecul fără să plâng. Radioul a fost stins. Degeaba! Prin ferestrele deschise către o primăvară promisă, încă neîmplinită, se revărsau acordurile cântecului transmis de la difuzorul (poate tranzistorul) vecinilor.

„Aş vrea să mă mai cerţi, aş vrea să mă mai ierţi / şi mângâierea ta...” Plâng. Acum.

„Şi să mai ştii că-ţi mulţumesc, măicuţa mea!”

Poate că nu vom deveni toate mame. Poate că nu o să fim totdeauna mamele acelea perfecte, aşa cum se aşteaptă de la noi. Dar, cu siguranţă, suntem şi vom rămâne fiicele mamelor noastre. Perfecte! Pentru mamele noastre!“

VLADIMIR SOLONARI (n. 1959, Chișinău) este un istoric și politician din Republica Moldova stabilit în America. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din Chișinău (1981) și a făcut studii postuniversitare la Universitatea de Stat din Moscova, obținând doctoratul în 1986. În perioada 1986–1990 a predat la Universitatea din Chișinău. În anii ’90 a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova, membru al delegației parlamentare a Republicii Moldova la Consiliul Europei. În 2001 a fost public policy scholar la Woodrow Wilson Center, iar în 2003 a obținut un post permanent la University of Central Florida (în prezent este profesor la Departamentul de Istorie al acestei universități). Este autorul lucrării Purifying the Nation: Population Exchange and Ethnic Cleansing in Nazi Allied Romania (2009; trad. rom. 2015 – Purificarea națiunii: Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940–1944), precum și al unor articole despre istoria României, Republicii Moldova și Uniunii Sovietice apărute, printre altele, în East European Politics and Societies, Holocaust and Genocide Studies, Kritika: Explorations in Russian and Eurasian History, Nationalities Papers, Slavic Review, Journal of Genocide Research, Journal of Romanian Studies.