Cărţi

„Trebuie să învăţăm să gândim împotriva îndoielilor şi certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotştiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există...

Nimicul era desigur mai comod.

Ce greu e să te mistui în Fiinţă!“ — CIORAN

Nimic din trecutul lui Volodimir Zelenski nu-l anunța pe eroul care a catalizat dârzenia ucrainenilor în devastatorul război cu Federația Rusă și admirația întregului Occident. Născut în Ucraina centrală, într-o familie evreiască, Zelenski a făcut carieră în divertisment înainte de a triumfa suprinzător și fără drept de apel în alegerile prezindențiale din 2019.

Profilul său capătă cu adevărat relief doar în mijlocul celor care l-au propulsat sau contestat, iar cartea de față nu este doar o biografie, ci un portret de grup, o cronică fragmentară, ca un puzzle, a scenei socio-politice ucrainene din ultimii ani. În luminile rampei sau ascunși vederii, în culise, forfotesc politicieni veroși, oameni de bine, indivizi banali distribuiți în roluri pe care nu le pot juca, oligarhi, luptători împotriva corupției, sforari și tot soiul de excentrici. Dintre toate, destinul cel mai spectaculos, cu turnante curajoase, dar și cu alegeri îndoielnice, este, fără îndoială, cel al lui Volodimir Zelenski, președintele care mai întâi și-a interpretat rolul pe micile ecrane pentru ca apoi să-l transpună în realitate.

Serghei Rudenko, autorul acestei cărți, nu ne propune o biografie romanțată a lui Volodimir Zelenski, ci o analiză echilibrată a carierei sale, scrisă din interiorul societății ucrainene.

De pe 24 februarie 2022, de la ora șase dimineața, nu-l mai vedem pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, decât în pantaloni de camuflaj, tricou și jachetă kaki. În ciuda tentativelor de asasinat, a rămas în Bankova, sediul Administrației Prezidențiale din inima Kievului. Decorul somptuos al clădirii a devenit rocambolesc: ferestrele sunt blocate cu saci de nisip, iar gărzile de corp și-au schimbat costumele cu veste antiglonț. Așezat pe treptele holului de la intrare, nebărbierit, președintele acordă interviuri presei internaționale. Aici s-a metamorfozat în comandant de război cel care conduce țara din 2019, devenind întruchiparea eroismului și a rezistenței unui întreg popor, care luptă pe viață și pe moarte pentru libertate. Dar fostul actor și prezentator de televiziune nu părea sortit acestui rol.

Această carte este despre un destin imprevizibil și excepțional.

O călătorie de-a lungul unui an, însoțită de citate aparținând lui Paulo Coelho.

„Cu forța dragostei noastre, a voinței, ne putem schimba destinul - pe al nostru și pe al altora.” Walkiriile

Paulo Coelho, considerat de milioane de cititori drept un alchimist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenți scriitori ai acestui secol.

Cărțile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale și sociale. El scrie despre teme, idei și concepții care răspund aspirațiilor atât de numeroșilor săi cititori, aflați în căutarea unui drum propiu și a unor noi moduri de a înțelege lumea.

Catalina Estradaa fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viață din țara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare și trăiește la Barcelona. Fascinația cu care privește mereu în jur este ușor de observant în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

„Când a apărut cartea era la puțină vreme după apariția Tratatului de descompunere, și prietenii mei mi-au spus:

«Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă.»

După douăzeci și cinci de ani, a apărut în ediție de buzunar și acum este cartea mea cea mai citită din Franța și Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărți.“ — „Anarhie, disperare, tinerețe“, interviu realizat de LEA VERGINE în 1984

„Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură.

Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.“ — CIORAN

„Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii, în sfârşit, de ele, că va fi fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu!" — CIORAN

Romanul Ultima gară a fost ecranizat în 2009 de Michael Hoffman. În 2010 filmul omonim este nominalizat la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Hellen Mirren, şi cel mai bun actor în rol secundar, Christopher Plummer.

Suntem în anul 1910. Rusia a trecut printr-o revoluţie. Lev Tolstoi şi-a publicat deja capodoperele Anna Karenina şi Război şi pace. E adulat în ţară şi în lume. Dar faima are preţul ei. Sfâşiat între „religia“ sărăciei, pe care a îmbrăţişat-o cu speranţa celui care vrea să-şi salveze sufletul, şi traiul fastuos impus de soţia sa, Sofia Andreevna, Tolstoi nu îşi găseşte liniştea. Dornic să i se piardă urma, părăseşte Iasnaia Poliana, locul în care şi-a petrecut aproape întreaga viaţă. În spatele misterioasei fugi stă însă un şir de evenimente tumultuoase pe care Parini le aduce la lumină din jurnalele şi însemnările care au însoţit fiecare clipă a existenţei marelui scriitor rus.

Romanul Profesoara de pian a fost, în Statele Unite, bestseller New York Times, Publishers Weekly, Indie National, San Francisco Chronicle, LA Times, Denver Post și New York Times Editor’s Choice, iar în Marea Britanie bestseller Sunday Times. Tradus în peste douăzeci și cinci de țări, este deopotrivă roman istoric și de dragoste, de război și de atmosferă, în tradiția Pacientului englez și a Americanului liniștit.

În 1941, Will Truesdale, un englez proaspăt sosit la Hong Kong, începe o relație pasională cu o eurasiană frumoasă și dominatoare, Trudy Lang. Dar invazia japoneză are consecințe tragice atât asupra celor doi îndrăgostiți, cât și asupra membrilor comunității anglo-americane, care vor experimenta, în zilele negre ale războiului, trădarea, delațiunea, lașitatea. Unsprezece ani mai târziu, Clare Pendleton, o tânără englezoaică provincială, de-abia căsătorită, ajunge la Hong Kong și, sedusă de farmecul înaltei societăți, se hotărăște să dea lecții de pian fiicei unor chinezi bogați, Melodie și Victor Chen. Claire se îndrăgostește de un englez dezabuzat, angajat, în mod ciudat, ca șofer al familiei Chen. În curând, va constata că enigmaticul comportament al lui Will ascunde secrete și traume în care sunt implicate multe personaje din această beau monde supraviețuitoare a ocupației japoneze.

„Profesoara de pian reușește exact ceea ce face un mare roman – să ne transpună în afara timpului și a spațiului, într-o lume unde simțim totul cu o extraordinară intensitate.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un debut uluitor despre limitele iubirii și ale supraviețuirii în timp de război și, mai cu seamă, despre consecințele alegerii făcute sub presiune.“ — Publishers Weekly

„Acest roman puternic surprinde transformarea radicală prin care trece Claire, o tânără englezoaică din clasa mijlocie, ajunsă în exoticul Hong Kong la mijlocul secolului trecut.“ — Elle

„Un portret convingător al alegerilor devastatoare pe care le fac oamenii pentru a supraviețui.“ — Time Out New York

O gemă ascunsă a modernismului, cu tușe experimentale și explorări în teritoriile erotismului, ale artei și psihanalizei, Spioană în casa dragostei este o piesă esențială în ansamblul operei literare a lui Anaïs Nin.

Hrănindu-se din paginile jurnalelor sale saturate de problematizări despre natura iubirii, despre libertate și sexualitate, acest roman aduce în primplan convulsiile interioare ale unei femei care se luptă cu propriile dorințe contradictorii, dar și cu limitele impuse de societate. Deși își iubește soțul, Sabina, eroina romanului, se simte atrasă de alți bărbați, cu care își consumă fanteziile, adoptând o succesiune de roluri și schimbând tot atâtea măști. Cu opriri în Parisul nocturn dintre războaie, în barurile întunecoase dintr-un New York electrizat de dorință sau pe plajele încinse din Long Island, Spioană în casa dragostei explorează nevoia de libertate și împlinire interioară, într-un raport mereu tensionat cu așteptările celorlalți. Parte a „romanului continuu“ Cities of the Interior, este o meditație poetică și erotică asupra formelor pe care le ia pasiunea și asupra descoperirii de sine.

„Anaïs Nin vrea să-și cufunde cititorii în fluxul de sensibilitate și gândire din care oamenii distilează semnificația a ceea ce fac și a ceea ce îndură.“ — New York Times

„Un vis de proză și poezie, o celebrare lirică a vieții interioare și a imaginilor pe care aceasta le evocă.“  — Daniel Stern

Prefață de Ștefan Aug. Doinaș

Miez al întregii filozofii a lui Martin Buber, Eu și Tu (Ich und Du, 1923) este una dintre scrierile care au marcat secolul XX și gândirea occidentală, inaugurând așa-numita „filozofie a dialogului“, formă de existențialism religios care pune în centru atât comunicarea interumană, cât și comunicarea cu Dumnezeu. Pornind de la axioma de bază „La început este relația“, Buber formulează câteva propoziții ce pot ține loc de îndreptar pentru omul generic pornit să străbată drumul vieții: orice om (orice Eu) este menit unei relații-întâlnire cu altul care e Tu-ul său înnăscut; omul accede la Tu prin Eu, față-n față, iar Eu-Tu e acel interval născut între oricare Eu și oricare Tu dialogând în spirit; relațiilor deschise Eu–Tu – inclusiv relația cu Eul-izvor etern al lumii care e Dumnezeu – li se alătură relațiile Eu–Acela, dialogul nostru permanent cu lumea și cu toate obiectele experiențelor trăite.

„Mai mult «magistru spiritual» decât creator al unui sistem de gândire, mai mult «înțelept» – de tip socratic – decât filozof, Martin Buber este o personalitate marcantă a secolului nostru, situată la o confluență de credințe, practici și atitudini spirituale care ne solicită încă puternic: creștinismul și iudaismul, religia și știința, sacrul și profanul, fenomenologia și existențialismul.

Eu și Tu constituie – prin chiar aspectul ei grafic, textul fiind adesea dispus într-un fel de versete – o adevărată «biblie a întâlnirii și dialogului», în care expresia îmbracă uneori haina aforisticului, iar fervoarea meditației atinge valori artistice.“ — ŞTEFAN AUG. DOINAŞ

„Jan Willem e un traducător neerlandez care și-a pus întreaga viață în slujba promovării culturii române în Olanda și care, pentru serviciile sale, a fost decorat și de partea română, și de cea olandeză, la cel mai înalt nivel.

A studiat în România în cea mai întunecată epocă de dictatură comunistă, a cunoscut îndeaproape numeroși scriitori și oameni de cultură, dar și oameni simpli din toate mediile, cărora le face portrete memorabile. A fost urmărit de Securitate, întocmindu-i-se un dosar de mai multe sute de pagini.

A avut timp să învețe deplin, cu mare subtilitate, fețele ascunse ale limbii române, pe care-o vorbește perfect, fără accent, cu expresii idiomatice pe care nu mulți români le cunosc, încât nimeni n-ar bănui că nu este vorbitor nativ. Aceste cunoștințe, ca și cele de cultură și civilizație românească, i-au folosit la opera de traducere a multor scriitori români la edituri olandeze prestigioase. Cartea se citește ca un roman în care zeci de personaje trăiesc, vorbesc și acționează cu mare naturalețe, dar și ca o mărturie a unei perioade frământate din istoria României. Ultimul capitol pune față-n față cele două popoare, cel neerlandez și cel român, cu asemănările și deosebirile lor punctate cu mare finețe psihologică.

O autobiografie-roman-eseu în care Jan Willem Bos, familia sa și prietenii români și neerlandezi ni se-nfățișează-n fața ochilor cu mare naturalețe, convingător și veridic ca-ntr-o pictură de gen a unui maestru olandez.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Fotografia de pe copertă: covoare la uscat lângă Putna (1976) © Emanuel Tânjală

„Atunci când ne apropiem de fenomenul religios, fie studiindu-l din postura cercetătorului, fie trăindu-l ca simpli credincioși, ne vom lovi inevitabil de problema fanatismului. Creștinismul nu face excepție. Lucrarea de față abordează tocmai acest subiect controversat, urmărind felul în care o sectă iudaică apocaliptică, pacifică și spirituală, persecutată și criticată de reprezentanții culturii greco-romane, a devenit religia oficială a Imperiului Roman, ajungând să persecute, la rândul ei, alte religii sau alte curente creștine. Tema este tabu în istoriile bisericești oficiale sau, în cel mai bun caz, tratată superficial.

Giovanni Filoramo, unul dintre cei mai reputați specialiști contemporani în istoria creștinismului, atinge acest punct nevralgic cu mult curaj, dar fără părtinire, întrebându-se dacă fanatismul și intoleranța creștină își au originea în doctrina noii religii a iubirii și a iertării, sau sunt consecința metamorfozei Bisericii lui Cristos în Biserica de stat constantiniană și teodosiană, care a ajuns să distrugă locașurile de cult ale păgânilor și ereticilor, nu doar excluzându-i pe aceștia din societate, ci condamnându-i la ardere pe rug, cum s-a întâmplat cu Priscillian în anul 385.

Crucea și puterea ne invită să călătorim în timp, în chiar miezul acelor furtuni politice și dogmatice din primele veacuri ale creștinismului, când s-au format cele două ramuri ale sale, cea răsăriteană și cea apuseană, care au evoluat mereu în umbra acestei relații tensionate cu puterea seculară, o relație care nu și-a găsit rezolvarea nici până în ziua de azi.” — DIONISIE CONSTANTIN PÎRVULOIU

Povestea strămoșilor noștri este un pelerinaj ce pornește de la omul modern și are ca destinație primele forme de viață de pe această planetă. Pe parcursul călătoriei, Dawkins și Wong deapănă povești în miezul cărora se află cei mai importanți strămoși care au făcut posibilă apariția noastră. Astfel, vom întâlni creaturi foarte diverse, al căror stil de viață este mai mult decât surprinzător și ale căror tehnici de supraviețuire sunt pur și simplu uimitoare. Folosind cele mai recente descoperiri din domeniul biologiei moleculare, Povestea strămoșilor noștri ne arată cât de remarcabili suntem ca specie, cât de complexă este istoria evoluției noastre și cât de strâns suntem înrudiți cu restul lumii vii.

„O expunere clară și completă a evoluției vieții de pe planeta noastră... O carte scrisă splendid.“ — Washington Post Book World

„O carte ambițioasă și importantă, plină de idei fascinante.“ — New York Times

„Povestea strămoșilor noștri realizează aproape imposibilul: face biologia să fie din nou interesantă.“ — Lancet

„Pelerinajul este o imagine potrivită a călătoriei noastre în trecut. Această carte este modelată sub forma unui pelerinaj epic din prezent spre trecut. Toate drumurile duc la originea vieții. Dar, pentru că suntem oameni, vom merge pe urmele strămoșilor noștri. Va fi un pelerinaj uman dedicat descoperirii strămoșilor umani. Pe drum, va trebui să-i salutăm pe ceilalți pelerini, care ni se vor alătura într-o ordine strictă și se vor îndrepta spre strămoșul avut în comun cu noi.“ — RICHARD DAWKINS, YAN WONG

Ediție de Henry Hardy și Aileen Kelly, cu o introducere de Aileen Kelly

Ediția a doua, revizuită de Henry Hardy, cu un glosar de Jason Ferrell

Cele zece eseuri din Gânditorii ruși sunt o investigație lucidă și pătrunzătoare asupra istoriei și gândirii ruse. Meditând la impactul pe care ideile și lucrările celor mai de seamă scriitori și filozofi ai Rusiei l-au avut nu doar asupra culturii acestei țări, ci și asupra culturii universale, Isaiah Berlin analizează deopotrivă contextul social și politic din care s-au ivit mari minți ale secolului al XIX-lea, precum Herzen, Bakunin, Turgheniev, Bielinski ori Tolstoi. Fenomenul intelighenției ruse, arată Berlin, a contribuit decisiv la marile schimbări sociale ale lumii, cu reverberații până-n ziua de azi.

„Cea mai strălucită și mai fascinantă minte a vremurilor noastre.“ — ARTHUR SCHLESINGER JR.

„Dintre autorii pe care i-am citit în ultimii ani, Isaiah Berlin este cel care m-a impresionat cel mai puternic. Opiniile sale filozofice, istorice și politice îmi par revelatoare și instructive… Puțini oameni în vremurile noastre au văzut într-un chip la fel de pătrunzător ce este viața – viața individului în societate, viața societăților în timpurile lor, impactul ideilor asupra experienței cotidiene. În numeroasele sale eseuri despre teme, scriitori și gânditori ruși (între acestea cele dedicate lui Tolstoi, Turgheniev ori admiratului său model, liberalul Aleksandr Herzen), Berlin dă dovadă de dezinvoltură și de cunoaștere profundă.“ — MARIO VARGAS LLOSA

„Isaiah Berlin a fost un umanist enciclopedic, o prezenţă intelectuală de o imensă vivacitate… Un spirit extraordinar, adversar ireconciliabil al oricărei forme de tiranie, fie ea politică ori mentală. Unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai timpurilor noastre.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

Cu fotografiile autoarei

„Foarte puțini autori au reușit să creeze un gen nou într-o cultură. Cu trei cărți de călătorii, izvorâte din același proiect și alcătuind deja o operă.

Cum poate fi definit în câteva cuvinte proiectul Sabinei Fati? Călătoria ca jurnalistă – neapărat de una singură – în lumi nebătute de alții. Călătorii cu risc, cât mai departe spre Est, acolo unde lumea nu se duce niciodată în vacanță și unde mentalitățile «lor» sunt în răspăr cu ale «noastre». Și unde geografia, istoria și politica s-au împletit în așa fel încât au pus pe lume chipuri nebănuite ale umanului.

Cu ce anume se pleacă în astfel de călătorii? Niciodată cu mai mult decât un rucsac, cântărind cam cât jumătate din greutatea celei care-l cară. Totdeauna cu multă nebunie, cu patima de a împărtăși, cu foarte multe cărți citite, cu priceperea de a împleti reportajul cu analiza și evocarea cu scrisul de mare clasă, cu teribile incursiuni în trecut, cu aventuri de tot soiul, mai cu seamă la granițe! Iar, la întoarcere, pe Sabina Fati o întâmpinăm uimiți și bucuroși că, după ce a traversat Kurdistanul, Irakul (federal!), Anatolia și Armenia, a reușit, și de data asta, să revină acasă.“ — GABRIEL LIICEANU

„În anul 2021, în mijlocul verii, am pornit pe drumul făcut de cei zece mii de mercenari greci în 401 î.Hr. și descris de Xenofon în Anabasis, pentru a înțelege mai bine cauzele conflictelor de lângă noi, cât de utile au fost intervențiile Vestului în Est și până unde își poate extinde Europa frontierele.

Războaiele prin care a trecut Xenofon cu 24 de secole în urmă par să fi avut aceleași mize cu cele din secolul XXI, crizele politice și economice descrise în cărțile lui par să aibă aceleași rădăcini ca și cele din zilele noastre, pericolele, fricile și năzuințele oamenilor de azi sunt la fel ca acelea ale contemporanilor istoricului războinic de acum două milenii și jumătate.

În toată această regiune, tragediile nu se termină niciodată, lupta pentru putere pare perpetuă, pentru fiecare bucată de pământ s-a vărsat sânge, totul a fost disputat la infinit. Când armele tac, liniștea devine la fel de dureroasă sub pulpanele autocraților…“ — SABINA FATI

Pe copertă: autoarea la Babilon, în 2021(fotografie din arhiva personală)

„Bucureștiul este plin de sculpturi, instalații și compoziții de o rară calitate artistică, dar nici una dintre miile de lucrări de artă contemporană accidentală nu este semnată de vreun reprezentant de seamă al artei plastice contemporane. Și nu sunt plănuite, nu au trecut prin comisii, nu au fost jurizate sau bugetate. Sunt accidente artistice cu un unic autor comun – bucureștenii. În ele se reflectă starea unui oraș cârpit cu multe straturi de asfalt, un oraș unde nici o bordură sau țeavă nu sunt la fel, unde se trag marcaje pietonale verticale peste cele orizontale, tuburi pentru instalația electrică ies alandala din asfalt, și lucrările nu se termină niciodată.

Am făcut prima fotografie pe 18 aprilie 2014 și ultima pe 1 decembrie 2021.“

După mai bine de-un secol de la fondarea primului laborator de psihologie experimentală, știința psihologiei a făcut descoperiri extraordinare, ce au îmbunătățit viața a milioane de oameni: forme de terapie bazate pe dovezi clinice ale eficienței, legături incontestabile între minte și trup, cauze ale unor patologii care l-au scos pe bolnavul psihic din sfera misterului și a discriminării, permițându-i accesul la tratament medical, integrare în societate și acceptare.

De ce, atunci, continuă să dăinuie în România reticența față de serviciile de sănătate mintală? De ce se teme suferindul psihic să apeleze la ajutorul psihiatrului, al psihologului și al psihoterapeutului chiar și atunci când durerea este mult prea mare ca să fie gestionată pe cont propriu? De ce este atât de depășit sistemul public de sănătate mintală și de ce unii specialiști cad pradă prejudecăților sau resemnării?

Reunind perspective diferite, experiențe complexe de formare, apoi practica de cabinet, spital, clinică, sală de curs etc., șase specialiști români în domeniile psihologiei și psihiatriei propun șase abordări pentru transformarea sănătății mintale într-o prioritate și la noi, aducându-ne, prin dragostea de om și de meserie pe care o exprimă fiecare autor, alinare și speranță.

„Kim Ghattas povestește ultimii 40 de ani de istorie ai Orientului Mijlociu folosind suspansul, documentele, observația directă, investigația jurnalistică. E mai mult decât o Șeherezadă modernă bine documentată, e o scriitoare plină de farmec, o jurnalistă care a strâns ani de zile informații de tot felul despre o lume care se scufundă și se repliază periodic, de fiecare dată într-o mare de sânge. Dincolo de violențe, autoarea ne pune față în față cu personaje bine construite, care au zguduit din umbră, de pe eșafod sau de pe scenă nu doar Orientul Mijlociu, ci și Occidentul.“ — SABINA FATI, autoarea bestsellerului Singură pe Drumul Mătăsii

„Kim Ghattas zugrăvește portretele tulburătoare ale zeloților ucigași, alături de cele ale reformiștilor care au propovăduit moderația până când au fost exilați sau asasinați. O felie de istorie contemporană, extraordinar de bine documentată și scrisă cu rafinament.“ — The Wall Street Journal

„Kim Ghattas ne înfățișează ultimele patru decenii de istorie a Orientului Mijlociu ca pe un fel de Epocă Întunecată a islamului, o lume obscură, învăluită într-o cortină de violență, misoginism și extremism religios. Dorind să înțeleagă cum a fost cu putință așa ceva, ne amintește nu doar de un trecut mai luminos, ci și de un posibil viitor plin de speranță.“ — ANNE-MARIE SLAUGHTER, CEO al think-tank-ului New America

„Tumultuoasa istorie a mistuitoarei și necontenitei ostilități dintre Arabia Saudită și Iran se citește pe nerăsuflate, ca un roman.“ — The Sunday Times

„«Ce s-a întâmplat cu noi?» Întrebarea ne bântuie și acum în lumea arabă și musulmană. O repetăm ca pe o mantră. O veți auzi din Iran până în Siria, din Arabia Saudită până în Pakistan, precum și în țara mea, în Liban. Pentru noi, trecutul e o țară diferită, care nu e împotmolită în ororile omorurilor sectare; un loc mult mai liniștit, fără intoleranța îngrozitoare a zeloților religioși și a războaielor fără sens și aparent fără sfârșit. Întrebarea s-ar putea să nu-i frământe pe cei mai tineri, care nu-și amintesc o altă lume, sau pe cei ai căror părinți nu le-au povestit despre cum în tinerețe recitau poezii la Peshawar, dezbăteau idei marxiste până târziu în noapte în barurile din Beirut sau mergeau pe bicicletă la picnicuri pe malul fluviului Tigru, la Bagdad. Întrebarea ar putea să-i surprindă și pe cei din Occident, care presupun că extremismul și vărsarea de sânge de azi au fost întotdeauna regula.“

Primul transport oficial care aducea evrei la Auschwitz nu a fost format din luptători ai rezistenței sau din prizonieri de război, nici măcar din bărbați, ci din fete care au părăsit Slovacia crezând că vor lucra pentru stat vreme de câteva luni. În ziua de 25 martie 1942, aproape o mie de tinere evreice au urcat în trenul ce avea să le ducă într-o lume căreia multe dintre ele nu îi vor supraviețui. Pornind de la mărturiile supraviețuitoarelor și de la o cercetare minuțioasă a documentelor perioadei, Heather Dune Macadam reușește să spună extraordinara poveste a eroismului și a rezistenței de care aceste tinere au dat dovadă în lagărul morții. Este o poveste impresionantă, pe care ar trebui s-o aflăm cu toții.

„O carte înfiorătoare… Această istorie detaliată și pro­fund personală ne dezvăluie o tragedie umană greu de înțeles.“ — Publishers Weekly

„O contribuție importantă la literatura Holocaustului și la istoria femeii.“ — Daily Express

„Cartea reconstituie foarte bine contextul istoric al deportărilor din Slovacia, viața comunităților evreiești de dinaintea războiului, înăsprirea persecuțiilor și inocența familiilor ce-și pregăteau fiicele pentru deportare. La fel de răscolitoare este tristețea puținelor supraviețuitoare care s-au întors acasă, unde și-au găsit părinții morți, magazinele distruse, casele și bunurile luate de vecini… Primul transport la Auschwitz era alcătuit din fete, care, trei ani și jumătate mai târziu, au revenit acasă femei: văzuseră, suferiseră și înduraseră prea multe.“ — CAROLINE MOOREHEAD

Autor distins cu Premiul Spinoza, membru al Academiei Regale pentru Științe și Arte, Țările de Jos

„Vom porni în această călătorie prin istoria genetică a poporului român încercând să înțelegem care este substratul primordial al populațiilor europene, cel care provine din Paleolitic. Apoi vom continua să in-vestigăm împreună cum descoperirea agriculturii a adus un nou val de migrații spre Europa venind din Anatolia; culturile neolitice înfloritoare create de acești imigranți au contribuit substanțial la substratul genetic al poporului român. Limbile indo-europene, din care au evoluat mai târziu și limba latină sau limba dacilor, au fost apoi aduse în Europa de migrațiile din Epoca Bronzului, pe care le găsim de asemenea contribuind la substratul genetic al populațiilor europene. Vom aborda în continuare perioada istorică despre care am învățat în cărțile de istorie: cine sunt dacii și cât au contribuit romanii la structura genetică a poporului român? Ca români, ne simțim extrem de apropiați de acest model al originii daco-romane a poporului nostru și, din punct de vedere cultural, el este cât se poate de valabil, dar cât de importantă este componenta genetică a dacilor și romanilor în structura poporului român? Paradoxal poate, știm încă destul de puțin despre acest proces. Vom continua cu era marilor migrații de la începutul Evului Mediu și vom vedea cât de mult (sau puțin) au contribuit popoarele migratoare (și mai ales slavii) la fondul genetic al românilor. În final vom încerca o sinteză a tuturor acestor procese istorice și a modului în care acestea ne-au influențat din punct de vedere genetic.“ — MIHAI NETEA

AUTOARE DISTINSĂ CU KYOTO PRIZE IN ARTS AND PHILOSOPHY, BERGGRUEN PRIZE ȘI HOLBERG PRIZE

„Aristotel, Epicur, Lucrețiu, Cicero, Seneca – cu toții au asumat, în moduri diferite, o agendă terapeutică, socotind că numai cultivând de-a lungul întregii vieți arta argumentării și respectul pentru rațiune putem obține lucrurile bune la care năzuim… Ideea unei filozofii practice și pline de compasiune – cultivată de dragul oamenilor, preocupată de cele mai profunde nevoi și dileme ale lor, în intenția de a-i scăpa de suferință și de a-i ajuta să prospere —, această idee face ca studiul eticii elenistice să fie captivant pentru un filozof interesat de legătura filozofiei cu lumea. Nutresc speranța că această carte, deschizând întreaga tematică a argumentării filozofice terapeutice privitoare la emoțiile și pasiunile din viața oricărui om (iubire, frică, mânie, milă etc.), va aduce roade bogate.“ — MARTHA C. NUSSBAUM

„Deopotrivă înțeleaptă și spirituală, critică și empatică, socratică și nu lipsită de umor, cartea se dovedește un ghid literar extraordinar de atașant. Un bun sfetnic pentru viață.“ — PETER GREEN, New Republic

„Puține cărți din modernitate au contribuit atât de mult precum studiul Marthei C. Nussbaum la revalorizarea filozofiei elenistice. Captivantă și scrisă cu admirabilă elocință, Terapia dorinței ne încântă cu pasaje întregi de o intensitate aproape lirică, fiind un remarcabil tur de forță literar și filozofic.“ — DAVID SEDLEY, Times Literary Supplement

„Până către sfârșitul anilor ’90, memoria și reprezentarea culturală a persoanelor LGBT țineau de o istorie a imposibilului. Aceste persoane nu existau pentru autorități altfel decât pentru a fi supuse incriminării legale. Cei menționați în acest volum sunt martori, actori, naratori ai unor istorii queer care nu sunt considerate încă a fi parte din istoria României. În fața negării prin lege a propriei existențe, au inventat coduri, ritualuri, limbaje ale supraviețuirii într-o societate ce le era ostilă. Au practicat deopotrivă tăcerea, camuflajul, acomodarea, protestul, vizibilitatea personală și de grup. Ei sunt strămoșii unei comunități ce nu mai poate fi astăzi evacuată din spațiul public.

Aceste istorii sunt cu atât mai importante astăzi cu cât revine în dezbaterea publică obsesia protecției împotriva celor care suntem asimilați Occidentului decadent, imoral, agresiv. Democrația e în pericol atunci când demonizarea «Celuilalt» duce la restrângerea ori negarea drepturilor, când populiștii se erijează în apărători ai patriei aflate sub atacurile minorităților și elitei birocratice europene. Aflând fragmente din istoria acestei comunități, vom putea, cred, să ne cunoaștem mai bine unii pe ceilalți pentru a conviețui în aceeași societate.“ —FLORIN BUHUCEANU

Ilustrații de Xuan Loc Xuan

După succesul internațional al volumului Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, Héctor García și Francesc Miralles își propun, de data aceasta, să-i ajute pe cei mai tineri cititori ca, împreună cu părinții lor, să-și descopere pasiunile și să-și găsească propriul drum.

Ce vreau să fac cu viața mea? Care este scopul meu? Ar trebui să studiez ceea ce îmi place, sau să aleg o profesie „de viitor“? Ce se va întâmpla dacă iau o decizie greșită?

Cu siguranță, fiecare copil sau adolescent și-a pus aceste întrebări atunci când a venit momentul să ia o hotărâre importantă, iar Héctor García și Francesc Miralles încearcă să ofere răspunsurile cele mai lămuritoare.

Pornind de la ideea că o viață fericită și împlinită se găsește la intersecția a patru cercuri – ce iubești, la ce ești bun, pentru ce poți fi plătit și ce are nevoie lumea –, autorii îi încurajează pe tinerii cititori să se cunoască mai bine și să înțeleagă cum și-ar putea fructifica punctele forte, pasiunile și aptitudinile în următorii ani de studiu, în viitoarea profesie ori în relațiile cu ceilalți.

Împletind povești, parabole, sfaturi și exemple din lumea reală, cartea de față este un ghid util pentru toți copiii și adolescenții care încep să se gândească la viitorul lor, pentru părinții care vor să-i ajute să dobândească încredere în sine și curaj ca să pornească în marea aventură a vieții, dar și pentru educatorii și psihologii a căror misiune este să-i îndrume și să-i sprijine ca să se simtă împliniți.

„Nu există destulă suferință în lume? Pare-se că nu, după sfințenie. Nu există sfințenie fără voluptatea durerii și fără un rafinament pervers al chinului. Nu știi aprecia seninătățile decât după ce ai frecventat sfinții. Exasperat de ei, cerul nu mai e deformat de prisma unei lacrimi. O perversiune fără pereche este sfințenia. Un viciu al cerului.“ — CIORAN

„Dacă esențele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să știi că lupți numai pentru amăgiri și că pentru esențe n-are rost să faci sacrificii presupune atâtea lucidități, atâtea rostogoliri și atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu și de la o supremă umilință.“ — CIORAN

„În patima vidului, doar zâmbetul cenușiu al ceții mai însuflețește descompunerea măreață și funebră a gândului. Unde sunteți voi, cețuri crude și amăgitoare, de nu vă răsturnați încă pe o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să-mi ascund o spaimă mai vastă ca amurgul plutirii voastre!“ — CIORAN

Îngrijire de ediție, prefață, cronologie și note de Ioana Zirra

Ulise, căruia îă sărbătorim centenarul, a crescut mereu în importanță în decursul celor 100 de ani de la publicare, pe 2 februarie 1922 la Paris, ajungând să fie considerat unul dintre cele mai bune romane scrise vreodată.

„În Ulise găsești terenul perfect pentru testarea oricăror teorii. Istoricilor le oferă imaginea fascinantă a Dublinului într-o vreme de relativă pace, doar cu semne vagi ale schimbărilor viitoare. Pentru criticii literari e  mană cerească, datorită configurațiilor, jocurilor lexicale, parodiilor și referințelor ascunse. Pentru cititorul obișnuit, el funcționează exact ca maratonul pentru atleți. E o provocare, iar apoi, pentru cei care au citit cartea, un motiv de mândrie. [...]  Ulise debordează de ironie, hilaritate nepretențioasă și înaltă seriozitate. Publicat la aniversarea vârstei de 40 de ani a lui Joyce, celebrează ceea ce se întâmplă când un scriitor irlandez re-creează romanul englez.“ — COLM TÓIBÍN, Financial Times, ianuarie 2022

„Dacă aș fi întrebat care este cel mai realizat personaj din literatura de după Shakespeare și Cervantes, n-aș ezita: Poldy [Leopold Bloom] este cel mai complex și ar primi votul meu.“ — HAROLD BLOOM, Genius: A Mosaic of One Hundred Exemplary Creative Minds, 2002

„Joyce a radicalizat literatura, astfel încât aceasta nu-și va mai reveni. A reconstruit narațiunea, și pe cea externă, si pe cea internă; ne-a schimbat concepția asupra conștiinței diurne și a inconștientului nocturn. Ne-a făcut să reconsiderăm limbajul ca produs și promotor al închipuirilor inconștiente. Acestea nu i se impuneau ca experimente sau inovații; Joyce nu se vedea ca un experimentator. Mai degrabă erau soluții pentru problemele literare și intelectuale pe care și le punea el însuși.“ — RICHARD ELLMANN, „Joyce In and Out of Art“, din Four Dubliners, 1987

La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a Eseurilor.

„Aceste eseuri vor fi citite cât timp vor exista oameni care iubesc adevărul, forța și simplitatea. Opera lui Montaigne este piatra de încercare a unui spirit ales. Celui căruia nu-i place s-o citească spuneți-i că suferă de un viciu al inimii sau înțelegerii; aproape că nu e problemă pe care el să n-o fi cercetat pe toate fețele, rămânând la fel de convingător întotdeauna. Contradicțiile operei sale sunt imaginea fidelă a contradicțiilor înțelegerii omenești. El își urmărește ideile fără nici o artă: puțin îi pasă de unde pornește, cum înaintează sau unde sfârșește. Spune lucrul care-l frământă aici și acum. Nu e nici mai închegat, nici mai dezlânat când scrie decât e când gândește sau visează… El ni se arată sub cele mai felurite chipuri: când bun, când desfrânat, când îngăduitor, când înfumurat, când bănuitor sau supersti?ios. Dar, orice-ar spune, interesează și instruiește.“ — DENIS DIDEROT

„Văd că filozofii pyrrhonieni nu-și pot prezenta doctrina generală în nici un fel de rostire: lor le-ar trebui un nou limbaj. Al nostru e alcătuit în întregime din propoziții afirmative, care lor le sunt de tot nesuferite. Astfel, când rostesc «Mă îndoiesc», sunt strânși numaidecât cu ușa pentru a fi făcuți să accepte că măcar de un lucru sunt siguri și-l cunosc, anume că se îndoiesc. De aceea au fost siliți să caute scăpare într-o comparație cu medicina, fără de care poziția lor ar rămâne de neînțeles: când spun «Nu știu» sau «Mă îndoiesc», declară că propoziția se elimină și ea împreună cu restul, la fel ca rubarba, care împinge afară scursurile dăunătoare, eliminându-se și ea în același timp. Această idee e înfățișată mai convingător printr-o întrebare: «Oare ce știu?», pe care am așezat-o ca deviză a unei balanțe.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

Pe copertă: Licorna la fântână, detaliu (din seria „Tapiseriile licornei“), 1495–1505, Metropolitan Museum, New York

În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză.

În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul, ca model al lumii bazat pe relativitatea şi ambiguitatea lucrurilor omeneşti, dacă vrea să descopere porţiuni noi de adevăr – deci să-şi împlinească menirea, nu poate să o facă decât în răspăr cu progresul. Istoria romanului, ca operă a Europei, înseamnă succesiunea descoperirilor romaneşti, şi nu însumarea cantitativă a romanelor. Personalităţile-cheie ale acestei istorii personale a romanului sunt Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Kafka, Joyce, Musil, Gombrowicz şi Broch. Concluzia finală a analizelor este că romanul, dacă vrea să supravieţuiască, nu mai poate trăi în pace cu spiritul timpului nostru, cel al uniformizării sub imperiul mass-mediei şi al kitsch-ului.

„Lumea teoriilor nu-mi aparține. Acestea sunt reflecțiile unui practician. Opera fiecărui romancier conține o viziune implicită a istoriei romanului, o idee despre ceea ce este romanul. Tocmai această idee, inerentă romanelor mele, încerc eu să o exprim.“ — MILAN KUNDERA