Cărţi

Istoria omenirii e plină de fapte sângeroase; am dat dovadă de atâta cruzime față de semenii noștri, încât stăm și ne întrebăm: există bunătate? Și, dacă există, bunătatea e ceva cu care ne naștem, sau o învățăm pe parcurs – dacă avem această șansă? Suntem oare o specie condamnată la războaie fără sfârșit? Dar, explorându-ne trecutul, vom descoperi cu uimire că în vremurile de mult uitate, în preistorie, nu existau conflicte. Când au apărut războaiele între oameni și de ce?

În căutarea bunătății ne oferă dovezi convingătoare din domenii precum biologia, psihologia, istoria și arheologia: în 95% din timpul în care oamenii au existat pe pământ, supraviețuirea celor mai puternici a însemnat triumful celor mai buni. Éamonn Toland scrie convingător, obiectiv și pe alocuri ironic, susținând ideea conform căreia colaborarea este mai adânc înrădăcinată în natura umană decât competiția; numai lucrând împreună putem prospera.

Într-o lume tot mai polarizată, această carte ne oferă o viziune optimistă asupra dezvoltării umane; e o lectură esențială pentru cei interesați de evoluția speciei căreia îi aparținem cu toții.

A fost odată o prințesă pe care o vrajă o cufundă într-un somn adânc. Doar sărutul unui prinț o va trezi... O poveste care îi va încânta pe cei mici și le va reaminti de copilărie celor mari! Această carte superbă, cu pagini aurii și ilustrații ca o dantelă fină, ne deschide poarta spre lumea feerică a basmului și a baletului Frumoasa din pădurea adormită. La finele secolului al XIX-lea, directorul teatrelor imperiale din Rusia, îndrăgostit de cultura franceză, a plănuit punerea în scenă a unui balet în stilul somptuos al celor de la Versailles. A propus adaptarea Frumoasei din pădurea adormită, un basm scris de Charles Perrault în 1697, care avea şi o variantă de fraţii Grimm. Coregrafia i-a fost încredinţată lui Marius Petipa, maestru francez de balet stabilit în Rusia. În ceea ce priveşte muzica, directorul a apelat la cunoscutul compozitor Piotr Ilici Ceaikovski. Prima reprezentaţie a avut loc la 15 ianuarie 1890, la Sankt-Petersburg. De atunci, baletul s-a jucat de nenumărate ori. În 1989, coregrafia a fost parţial modificată de Rudolf Nureev, care a descris baletul drept expresia desăvârşită a dansului simfonic.

Ediţie îngrijită şi prefaţă de Lucian Boia

„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă.

Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.

O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice-ar fi!

Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi! Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te sinchiseşti de tortura înceată a agoniei.“

„Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali, care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă. Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria.“ — LUCIAN BOIA

Foto copertă: Regina Maria a României la căpătâiul unui rănit, 1917 (Arhivele Naţionale ale României)

Ediţie îngrijită, prefaţă și scurtă cronologie de de Lucian Boia

„Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toate au fost o muncă binecuvântată, m-au adus foarte aproape de inima poporului meu, m-au adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie.

Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie... Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte şi a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească la rându-i. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima şi cu tot sufletul.

Cred că, dacă va citi cineva vreodată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, îşi va da seama că fiecare cuvânt pe care-l aştern izvorăşte din adevăr.“

„În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului? La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida. România înfrântă, aproape nimicită, se află acum în tabăra învingătorilor. Austro-Ungaria dispare de pe harta Europei. Bucovina şi Transilvania se unesc, la rândul lor, cu ţara. Din ideal, România Mare devine realitate. Înfrângerea Puterilor Centrale o propulsează din nou pe regină în prim-plan. Istoria i-a dat dreptate! Tot mai multe voci o aclamă, numind-o «împărăteasa tuturor românilor». La 1 decembrie 1918 îşi va face intrarea triumfală în Bucureşti, călare şi în uniformă militară... A rămas în istorie, la loc de frunte, printre marii făuritori ai României Mari.“ — LUCIAN BOIA

Fotografia de pe coperta: Regina Maria în uniformă de roşior, purtând colanul Ordinului Carol I, placa Ordinului Carol I (în grad de Mare Cruce), placa Ordinului Steaua României (în grad de Mare Cruce), o decoraţie straină; nr. inv. 87521, © MNIR, 2013

Cartea lui Kaya Șahin redă, cu o forță narativă și analitică rar întâlnită, complexitatea uneia dintre cele mai fasci­nante figuri ale istoriei. Departe de imaginea romantică a monarhului oriental, cartea îl prezintă pe Soliman nu doar ca pe un conducător vizionar, ci și ca pe un om prins între ambiție, credință, datorie și vulnerabilitate. Sprijinindu-se pe surse otomane și europene, autorul reușește să reconstituie epoca în care Imperiul Otoman era o adevărată superputere, un actor esențial într-o lume aflată în plină transformare – o lume a noilor descoperiri geografice, a reformelor religioase și a confruntărilor pentru supremație globală.

Scrisă elegant, biografia de față depă­șește granițele istoriografiei tradiționale, oferindu-ne o perspectivă proaspătă asupra modului în care s-a construit imaginea marelui sultan și asupra realităților care au stat la baza ei.

Cu o erudiție impre­sionantă și un stil captivant, Kaya Șahin transformă destinul lui Soliman într-o poveste despre ambiție, artă, credință și fragilitatea gloriei – o istorie care ne arată că adevărata măreție nu stă doar în cuceriri, ci și în felul în care un conducător înțelege lumea și locul său în ea.

„Kaya Șahin nu expune doar viața sultanului Soliman, ci istoria unei epoci“. — STEPHEN KINZER

Ilustrații de Alicia Teba

Universul emoțiilor: o nouă serie de Álex Rovira și Francesc Miralles pentru a stimula stima de sine și fericirea celor mici.

Carla a avut o zi groaznică și nu poate dormi: prietena ei cea mai bună nu vorbește cu ea, învăţătoarea a certat-o pentru că a predat tema cu întârziere, iar la cină, atmosfera n-a fost deloc plăcută...  În timp ce stă întinsă în pat, apare un pisoi cu blăniţa strălucitoare, care o invită într-o călătorie în spaţiu, pe șase planete, unde va învăţa mai multe decât și-a imaginat vreodată. În această călătorie prin Universul emoţiilor, Carla va învăţa să identifice și să gestioneze abilităţi precum atitudinea pozitivă, empatia sau încrederea în sine.

Ghid pentru părinţi

După fiecare poveste, părinţii vor descoperi pagini cu sfaturi și activităţi, iar la finalul cărţii, cele 6 secrete ale inteligenţei emoţionale.

Ilustrații de Adela Maria Calistru A fost odată ca niciodată un regat care era atât de departe de celelalte regate, încât primea vizitatori doar atunci când niciodată se întâlnea cu odată. Acest regat se numea Regatul Pernelor Încâlcite. Aici trăia o prinţesă cum nu se mai află alta nici pe lume, nici în cărţile de basme: își petrecea timpul pe la grajduri, cu caii cu șase picioare ai Regelui, sau pe la bucătărie, unde gătea mai ceva ca un chef. Și, fiindcă rochiile lungi mai mult o încurcau, prefera să umble în armură și cu bascheţi. O chema Prinţesa Eca și era frumoasă, deșteaptă și curajoasă. Cu toate acestea, după atâtea calităţi cu care o înzestraseră, ursitoarele îi hărăziseră să spună întotdeauna adevărul și numai adevărul, așa încât prinţesa noastră nu se pricepea deloc nici la relaţii externe, nici la diplomaţie. Imaginaţi-vă, așadar, ce s-a întâmplat când în Regat a poposit o creatură neobișnuită, iar Eca i-a ieșit în întâmpinare. Nu puteţi? Nu vă faceţi griji, cronica evenimentelor e consemnată în această carte.

Inspirată de ajutorul real oferit de bibliotecari în cel de-Al Doilea Război Mondial, noua carte semnată de Alan Hlad, autorul bestsellerului internațional Lungul zbor spre casă, își poartă cititorii în inima Lisabonei, un oraș plin de pericole, dar și de un romantism fermecător.

În 1942, tânăra Maria Alves nu mai vrea să lucreze ca simplu angajat la Biblioteca Publică din New York. Influențată de exemplul mamei sale, Maria ajunge specialistă în microfilme și e trimisă la Lisabona într-o misiune secretă: să fotografieze cărți și periodice germane din care să poată fi extrase informații despre trupele, armamentul și planurile militare ale naziștilor. Maria îl cunoaște pe Tiago Soares, proprietarul unei librării din Lisabona, unde este adăpostită o altă operațiune tainică: falsificarea de pașapoarte și vize pentru a-i ajuta pe evrei să scape de naziști. Înconjurați de cărți vechi, mâncăruri portugheze tradiționale și savoarea unui oraș cuceritor, Maria și Tiago își văd viitorul comun amenințat de eforturile din ce în ce mai mari ale autorităților de a le dejuca planurile. Ca agent dublu, Maria câștigă încrederea unui bancher apropiat al lui Hitler, într-un joc periculos cu mize uriașe. Un roman despre curajul discret al celor care acționează din umbră, atunci când lumea pare să se destrame.

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor‑Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Sorin‑Ioan Loghin, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

Dipticul 1–2 Regi continuă firul narativ al cărților 1–2 Samuel, înfățișând evoluția poporului Israel sub domniile regilor care s-au succedat după moartea lui David. În structura sa pot fi identificate mai multe macrosecțiuni unitare. Prima (1 Regi 1–11) constituie o evaluare a domniei regelui Solomon. Dacă în capitolele de început suveranul e o figură eminamente pozitivă, în cele ulterioare portretul său capătă zone de umbră. Loialitatea regelui față de Dumnezeu este subminată de cultele idolatre ale numeroaselor sale soții, iar excelentele relații diplomatice și comerciale cu Egiptul sunt indiciul că succesul poate fi o capcană. Epoca solomoniană, în care disensiunile sociale și politice au dus la dezbinarea regatului în Regatul de Sud, cu sediul la Ierusalim, și Regatul de Nord, cu reședința la Samaria, este dovada că fastul și decadența sunt fețe ale aceleiași monede.

Declinul constant al celor două regate este subiectul macrosecțiunii 1 Regi 12– 2 Regi 17, partea centrală a dipticului 1–2 Regi, unde cititorul va întâlni o varietate de personaje subsumate unuia din cele două roluri dominante: regele (puterea politică) și profetul (puterea spiritual-carismatică). Distrugerea Regatului de Nord de către asirieni în 721 î.H. constituie un semn rău-prevestitor pentru locuitorii micului regat al lui Iuda. Intrat într-un declin care nu mai poate fi oprit, Regatul de Sud va pieri la rându-i în 587 î.H., când Ierusalimul este cucerit de babilonieni.

Volumul de față, 1 și 2 Regi, este al șaselea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al treilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Istoric, filosof al culturii și unul dintre fondatorii istoriei culturale moderne, Johan Huizinga s-a născut la Groningen, pe 7 decembrie 1872. A urmat liceul din același oraș și apoi a făcut studii de filosofie la Universitatea din Groningen între anii 1891 și 1896, pe care le-a continuat pentru un an la Universitatea din Leipzig. Diploma de doctor o obține în 1897 și apoi, timp de șapte ani, predă la liceul municipal din Haarlem. Articolele lui despre istoria vechiului oraș îi aduc notorietatea în lumea universitară și un loc la catedra de istorie a Universității din Groningen, unde rămâne până în 1915, când începe să predea la Universitatea din Leiden. În anii următori publică cele mai cunoscute cărți ale sale: Mensch en Menigte in Amerika (1918), Herfsttij der Middeleeuwen (Amurgul Evului Mediu, 1919) și Homo Ludens, apărută 1938. În același an, Huizinga e ales vicepreședinte al Comitetului Internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor. În 1941, după ce ține un discurs în care critică influența germană asupra culturii olandeze, este arestat de naziști. Este eliberat anul următor, dar nu se poate reîntoarce la Leiden. Aflat încă sub interdicție la De Steeg, Johan Huizinga moare la 1 februarie 1945, cu doar câteva luni înainte de încheierea războiului.

Se cunosc online, fiecare in spatele unui ecran. Ea in Italia, el in Romania. Ceea ce parea initial un amuzament se transforma intr-o iubire virtuala. Se indragosteste inainte de a-l vedea. Ii cucereste inima, sufletul si trupul. Ce se intampla insa atunci cand relatia virtuala se transforma in una reala, iar pentru dragoste ramane sa lupte doar unul dintre ei?

Un roman ce prezinta etapele din viata unei femei, povestite prin prisma a trei generatii pe care le uneste arta de a fi femeie - de a fi si a iubi. O lectura ce se transforma intr-un bilet de calatorie in timp. O poveste sincera despre iubire, speranta si cautarea de sine. 

Despre autoare. Maria Cristiana Tudose este o tanara autoare nascuta la Ploiesti, stabilita in Italia. A inceput sa scrie din dorinta de a-si vindeca sufletul, ocupatie ce a devenit pasiune si remediu. Dupa sase ani, pagina sa „Eu sunt femeie” a reusit sa ajunga la inimile a sute de mii de femei din intreaga lume.

Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.

Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

„Creativitatea este sacră şi nu este sacră. Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc. Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite. Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi. Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu. . Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie. . Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit – vei putea face orice.“ (Elizabeth GILBERT)

Premiul Nobel pentru Literatură 2022

„Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review

Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din „Pasiune simplă” documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce­i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare.

În „Confesiunea adolescentei”, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când s­-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat s­-o uite și să-­și continue viața ca și când nimic nu s-­ar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-­ar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri s­-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare.

Ilustrații de Milla Vestin

Tradus în peste 23 de ţări, Radio Popov şi copiii uitaţi spune o poveste plină de umor şi căldură, care ne aduce aminte de unii dintre cei mai îndrăgiţi clasici ai literaturii pentru copii, precum Roald Dahl şi Astrid Lindgren.

Alfred are nouă ani şi, practic, trăieşte singur. Mama lui a dispărut de multă vreme, iar tatăl, plecat mai mereu în călătorii de afaceri, nu pare să-şi amintească întotdeauna că băiatul există.

Într-o noapte altfel decât toate nopţile, Alfred fuge de-acasă cu Amanda, din soiul misterios al Urechilor Ciulite, care îi ajută pe copiii uitaţi, vârându-le în cutia poştală mere, şosete de lână şi sendvişuri.

Aşa începe o aventură incredibilă, care schimbă totul, şi nu doar pentru Alfred. În casa de culoarea terciului de fructe de pădure a Amandei, băiatul mănâncă bunătăţi, citeşte pe săturate şi descoperă un vechi emiţător radio proiectat chiar de marele fizician A.S. Popov. Cu ajutorul lui, Alfred începe să transmită în secret o emisiune nocturnă, pe care o ascultă ceilalţi copii uitaţi din oraş.

Vor putea oare Alfred şi Amanda să-i ajute pe toţi? Şi ce se va întâmpla când tatăl băiatului va băga de seamă că a dispărut? Şi, mai presus de toate, cine sunt, de fapt, Urechile Ciulite?

Cum ar trebui să se poarte și să vorbească un medic pentru ca pacientul să nu vină la el cu teamă? Cum comunici, ca medic, pe înțelesul pacientului? Cum îi comunici unui pacient un diagnostic cumplit precum cancerul?

Cu o experiență medicală de 25 de ani, dr. Beatrice Mahler oferă răspunsuri simple, cu exemple, la aceste întrebări și la multe altele. În partea a doua a cărții, câteva personalități din diverse domenii răspund întrebărilor autoarei, explicând ce ar trebui să facă medicii din România ca să comunice mai bine, în beneficiul pacienților, dar și pentru ca publicul să fie mai bine informat și să dobândească o mai bună educație medicală.

Acest volum se adresează deopotrivă corpului medical și pacienților, jurnaliștilor și specialiștilor din mediul academic, cu convingerea că o mai bună comunicare între medici și pacienți, între medici și presă și, de asemenea, o mai bună comunicare cu marele public pot duce la rezultate mai bune în medicină, în beneficiul celor suferinzi, și la mai multă coeziune – la mai multă încredere reciprocă în societate.

Relația dintre sex și gen în lumea primatelor stă în centrul cărții marelui etolog Frans de Waal. La capătul unei călătorii fascinante, în care examinăm în detaliu comportamentele oamenilor, cimpanzeilor și maimuțelor bonobo, aflăm în ce măsură perspectiva noastră asupra genului este influențată de cultură. Frans de Waal contestă ideile tradiționale, arătând că biologia nu justifică inegalitățile de gen, și pledează pentru un model mai incluziv, care să țină seama de diferențe.

Pe baza observațiilor științifice și a experiențelor personale, primatologul olandez navighează pe terenul complex al relațiilor dintre indivizi, abordând subiecte precum identitatea personală sau socializarea și punând în discuție teoriile științifice depășite și concepțiile greșite despre dominare, putere și jocul împerecherii.

Această explorare provocatoare, care împletește rigoarea științifică și compasiunea, ne invită să ne regândim perspectiva asupra rolurilor de gen și să promovăm o societate mai echitabilă și mai atentă la dinamica relațiilor sociale. Nimic din toate acestea nu este însă posibil în lipsa unei înțelegeri profunde a moștenirii noastre ancestrale.

„Diferiți adaugă o dimensiune evolutivă importantă uneia dintre cele mai complexe probleme ale epocii noastre… Frumusețea unei cărți scrise de Frans de Waal este că, odată ce o citești, nu te vei mai uita niciodată la propria specie în același mod. “— Washington Post

Omul a fost dintotdeauna fascinat de spectacolul cerului nocturn, interpretându-l, la început, în sens mitologic. Treptat însă, mitologia a lăsat locul științei, observațiile astronomice s-au perfecționat, iar fizica a oferit explicații care unificau fenomenele din cer cu cele de pe Pământ, așa încât am ajuns la o înțelegere tot mai cuprinzătoare și mai precisă a universului. Cartea lui Zack Scott, minunat ilustrată și bogat documentată, ne poartă în spațiu din vecinătatea noastră cosmică, a sistemului solar, spre alte stele și alte galaxii, iar în timp, din prezent spre originea universului și spre posibilele lui destine, prezentând totodată intuitiv teoriile și metodele noastre de investigare a cosmosului.

Romanul Insula de apoi completează ciclul început cu Efectele secundare ale vieții și continuat cu Șapte Octombrie și Supraviețuire. Vlad Zografi îmbină observația lucidă, ironia și fantasticul într-o imagine pregnantă a obsesiilor, temerilor și speranțelor care însuflețesc spectacolul lumii de azi. Spiritul romanului e exprimat sintetic prin cuvintele unuia dintre personaje:

„Multe poate accepta sau îndura omul, le acceptă și le îndură uneori resemnat, alteori furios, dar există o limită absolută: n-ai voie să-i răpești speranța vieții de apoi. Dacă s-ar convinge că viața de apoi e un basm, toate suferințele prin care trece ar deveni absurde, toate eforturile – inutile, toate idealurile – derizorii. Ar cădea într-o depresie cumplită, s-ar revolta fără să aibă împotriva cui, n-ar mai munci, n-ar mai face copii, n-ar mai respecta legile și ordinea socială. Viitorul colectiv al unei omeniri lipsite de viața de apoi e un stimulent prea slab ca să ne lăsăm purtați de inerție și să funcționăm docili în continuare, din disperare s-ar dezlănțui haosul sau, tot din disperare, o disperare mocnită, am asista la sinucideri în masă, la apatie generală și la stingerea lentă a civilizației. Numai că nimeni nu e sigur că viața de apoi nu există. Ai vreo dovadă? Ateii cei mai înverșunați, indiferent ce declară și oricât de sincere ar fi convingerile lor, păstrează în zonele obscure ale minții un germene rezistent de îndoială, care ar putea să nu iasă niciodată la suprafață sub o formă coerentă.

Viaţa pe planeta Kepler62-e este plină de neprevăzut pentru copiii aleşi să reprezinte viitorul omenirii. Vara s-a sfârşit, făcând loc unei toamne scurte şi apoi unei ierni capricioase. Într-una dintre expediţiile lor, Ari şi Marie descoperă într-o peşteră o capsulă spaţială, a cărei provenienţă pare a fi planeta Pământ. După ce scapă ca prin urechile acului de un miriapod uriaş, de orci şi de o ninsoare cumplită, membrii misiunii fac o descoperire tulburătoare despre Olivia, liderul expediţiei lor. Oare le spune adevărul? 

Şi ce legătură există între copii, virusul care i-a nimicit pe şoptitori şi maleficul joc Scorpion?

Kepler62 – o serie premiată, tradusă în 23 de ţări, o lume distopică unde prietenia e pusă la încercare, un univers necunoscut de explorat.

Toată lumea pare vinovată şi toţi au ceva de ascuns. Iar dragostea, oarbă şi imprudentă, nu ajută prea mult la limpezirea lucrurilor. Conu Costache, un poliţist elegant, pasionat de ceea ce face, trebuie să dea rapid de urma adevăraţilor răufăcători. Marile ziare rivale, Universul şi Adevĕrul, sunt implicate, fiecare în alt fel, în ceea ce se pune la cale.

Personajele principale din Viaţa începe vineri sunt prinse în noi întâmplări: escrocherii, politică, dezordine şi poveşti de dragoste care nu exclud escrocheria, politica şi dezordinea. Le leagă un singur lucru: obsesia pentru viitor. Fiindcă, dacă aşezi în altă ordine cifrele secolului XIX, dai, cu totul pe neaşteptate, de secolul XXI.

Într-o singură săptămână, începând de luni, 23 februarie, şi până duminică, 1 martie, Capitala e zguduită de o mulţime de evenimente. Şi totul porneşte de la o conferinţă ştiinţifică ţinută la Ateneu de un doctor tânăr şi ambiţios.

Cu totii experimentam, in cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care il numim deja-vu. Pentru Ursula Todd, insa, deja-vu-urile sunt semne ale unei vieti traite la nesfarsit. Cum ar fi daca ai putea sa-ti iei viata de la capat, din nou si din nou? Cu adevarat remarcabila este abilitatea scriitoarei de a evoca trecutul zbuciumat al Europei secolului XX, de a construi saga unei familii atasante si de a ne face sa reflectam la cum istoriile mici, personale, intervin in cursul marii Istorii.

 

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

O intamplare teribila tulbura linistea caminului in care Sethe, o sclava fugara, incearca sa ia viata de la capat alaturi de cei patru copii ai sai. Linistea mult asteptata nu va aparea insa pana cand spiritul razbunator care-i bantuie casa nu-si va gasi pacea.

Omul de stiinta John Medina stie raspunsurile la toate aceste intrebari si la multe altele, asadar, respirati adanc si patrundeti, alaturi de John Medina, in universul fascinant al creierului copilului dumneavoastra. Un pas mic, pe care orice parinte ar trebui sa-l faca pentru a-i asigura bebelusului un destin fericit.

Melanie Benjamin, autoarea bestsellerurilor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz, publică în 2021 un roman impresionant despre curaj în prerii, inspirat de un fapt real. Viscolul copiilor s-a aflat printre cele mai bune zece cărți ale lunii ianuarie 2021 în The Washington Post și a fost lăudat de Oprah Magazine.

12 ianuarie 1888. Vremea neobișnuit de caldă îi păcălește pe imigranții stabiliți în Marile Câmpii din centrul Statelor Unite, intrați astfel fără voie în istorie ca eroi ai unei tragedii americane. O zi ce părea să anunțe primăvara se transformă într-un coșmar. Două surori, învățătoare, niște copile ele însele, sunt nevoite să ia hotărâri de care depinde viața elevilor pe care îi au în grijă. Deciziile lor sunt opuse, schimbând dramatic soarta celor din jur. Pornind de la evenimente reale petrecute în Nebraska și Teritoriul Dakota, Melanie Benjamin creează un roman de neuitat, o galerie de figuri remarcabile pe care le plasează într-un context istoric surprinzător. Viscolul copiilor este o carte despre slăbiciunea și totodată despre forța omului în fața naturii, cu atât mai tulburătoare în această vreme a devastatoarelor schimbări climatice și a fenomenelor meteo extreme.

Roman de debut fulminant tradus în peste 20 de limbi, „Vremuri interesante” a fost nominalizat, în 2021, la Women’s Prize, Comedy Women in Print Prize și International Dylan Thomas Prize. În 2020, a fost finalist la Sunday Times Young Writer of the Year Award și la Waterstones Book of the Year. Roman recomandat de: The New York Times Book Review • Vogue • Time • Marie Claire • Elle • O, the Oprah Magazine • The Washington Post • Esquire • Harper's Bazaar • Bustle • PopSugar • Refinery 29 • LitHub • Debutiful. Bestseller Sunday Times și Irish Times. „Vremuri interesante” va fi ecranizat de Amazon Studios, cu Phoebe Dynevor în rolul principal.

Publicat în Franța în 2009, volumul de față reprezintă, după cum însuși Milan Kundera își avertizează cititorul, „o întâlnire între reflecțiile și amintirile mele; între vechile mele teme (existențiale și estetice) și vechile mele pasiuni“.

„Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate și Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluștrii săi înaintași (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. Un tehnician vorbește despre meseria lui cu niște colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creației, va fi ușor să culegem o bogată recoltă de inteligență și umor acid.“ — JEAN-PAUL ENTHOVEN, Le Point

În urma succesului pe care l-au înregistrat cu „Ikigai”, o carte ce a cucerit cititorii din întreaga lume, Héctor García și Francesc Miralles s-au hotărât să scrie despre India, leagănul spiritualității orientale. Aici își au originea practici precum yoga sau mindfulness, concepte precum karma sau străvechi proceduri de vindecare – ayurveda. Vom afla astfel cum să lăsăm în urmă suferința și să avem o existență împlinită, care sunt cele mai bune tehnici pentru a ne elibera de stres, anxietate și frică, dar și pe ce căi putem să ne activăm întregul potențial creativ. Este un creuzet de comori pe care cei doi autori au căutat să le descopere și să le înțeleagă.

„Namaste se spune pe subcontinentul indian, dar și în alte locuri din sud-estul asiatic pentru a întâmpina pe cineva, pentru a-ți lua rămas-bun, pentru a mulțumi sau pentru a celebra timpul petrecut împreună. Nu întâmplător una dintre traducerile cel mai des întâlnite ale acestui termen este «sufletul meu salută sufletul tău»“...

Când salutăm pe cineva cu namaste, ne exprimăm venerația față de celălalt. Poate exista un cuvânt de întâmpinare mai frumos și mai cald?“

Filozofii Élisabeth de Fontenay și Alain Finkielkraut reașază la loc de cinste tradiţia schimbului epistolar. În pofida prieteniei de peste patruzeci de ani, subiectele care-i despart sunt numeroase și ţin mai ales de adeziunile ideologice ale fiecăruia. În această dispută captivantă, interlocutorii apelează la Foucault, Levinas, Adorno sau Kundera, abordând teme precum identitatea, feminismul, teoria de gen, conservatorismul, papa Francisc, drepturile omului sau iudaitatea. Sunt teme actuale, teme pentru care se poartă războaiele culturale ale epocii noastre.