Cărţi

STEPHEN HAWKING este fizicianul de exceptie care, imobilizat intr-un carucior, suferind din tinerete de sindromul lateral amiotrofic, tine legatura cu lumea printr-un calculator care "vorbeste" in locul lui.

O profeție a oracolului din Delphi, întâlnirea cu o tânără răpitoare... și soarta lui Noam este pecetluită atunci când ajunge în Atena secolului al V-lea î.Chr. La umbra Acropolei și a statuilor zeilor, pe urmele lui Aristofan și în preajma lui Socrate, îi întâlnește pe medicul Hipocrate, pe marele strateg Pericle și pe tulburătoarea Aspasia. Un roman fascinant în care Éric-Emmanuel Schmitt ne poartă, cu o erudiție dezinvoltă, la izvoarele civilizației europene.

„Opt volume, mii de pagini, o poveste care traversează milenii și mai multe civilizații, cu ambiția supremă de a nara istoria omenirii. Un pariu nebunesc? La jumătatea călătoriei, îndoielile s-au risipit și neîncrederea a făcut loc admirației.“ — Lire Magazine

„Jubilatoriu și solar, romanul Lumina fericirii nu își dezminte titlul. Citiți-l fără întârziere, pentru a înțelege de unde venim.“ — Le Pèlerin

A parcurs de la un capăt la altul Siberia, ţinutul unde nu se poate trăi, dar nu se poate nici muri. S-a încumetat să calce pe gheţarii Islandei. A stat în calea vântului pe falezele abrupte ale Scoţiei. A traversat Anzii în Columbia, până a ajuns în bazinul fluviului Orinoco. A dormit nopţi întregi în mijlocul junglei de pe Insula cea Mare a Braziliei, din Atlantic. A visat acelaşi vis împreună cu milioane de oameni la Carnavalul din Rio. În timpul pandemiei, nevoit să stea închis în casă, şi-a explorat amintirile şi a sondat, în măsura posibilului, memoria speciei umane. Specie supusă mecanismelor evoluţiei, ceea ce înseamnă, s-a gândit, că suntem mai degrabă căzuţi din junglă decât din paradis… Aşa a scris şi rescris Alexandru Stermin aceste poveşti fascinante despre Natură şi Om.

„Biologul Alexandru Stermin a înțeles că, în lumea contemporană, a te apropia de natură doar printr-un demers științific nu mai este de ajuns. Formarea sa în sfera disciplinelor umaniste, prin teologie, filozofie și psihologie, îi permite să privească natura dintr-o perspectivă complexă, integratoare. Demersul său este cu totul nou în spațiul cultural românesc, încadrabil în abordarea interdisciplinară de tip environmental humanities. Vizibil încă din Călătorie în jurul omului, discursul autorului este nuanțat, are forță și autenticitate. Printr-un asemenea filtru complex, Alexandru Stermin surprinde întâlnirea dintre om și alteritatea non-umană, văzută nu ca o imagine străină, ci drept o parte integrantă din sine, într-o relație cu dublu sens.“ — IOANA CLARA ENESCU

„Privind jungla, am intrat într-o stare pe care am intuit-o mereu, pe care am chestionat-o în mintea mea de nenumărate ori, dar pe care, până atunci, nu am perceput-o atât de limpede și complex. I-am simțit chemarea! Chemarea junglei nu venea din pădure: venea din mine. Era chemarea junglei din ființa mea. Ca să ajung însă la jungla din mine, trebuia să pășesc în cea din fața mea. Am făcut, în virtutea acestei emoții, primul pas în ceea ce urma să fie aventura vieții și, poate, a morții mele.“ — ALEXANDRU N. STERMIN

Fotografia de pe copertă: în jungla Braziliei – pe Insula cea Mare, unde s-a conservat o parte din Pădurea Atlantică (arhiva autorului)

PULITZER PRIZE 2015 — Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction 2015 — Australian International Book Award 2015 — roman finalist la National Book Award 2014 — bestseller nr. 1 New York Times — cartea anului 2014 la Hudson Booksellers — cartea anului 2014 la New York Times Book Review — una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2014 la Powell’Books, Barnes & Noble, NPR’s Fresh Air, San Francisco Chronicle, The Week,Entertainment Weekly, Washington Post, Christian Science Monitor, Daily Beast, Slate.com, Seattle Times,Oregonian, Guardian — bestseller nr. 2 pe Amazon.com — tradus în peste 40 de limbi.

Cu o structură labirintică pusă în pagină magistral, romanul multipremiatului scriitor american Anthony Doerr urmează vieţile a două personaje, Marie-Laure – o tânără franţuzoaică lipsită de vedere – şi Werner – un orfan de origine germană – , care ajung să se întâlnească în timp ce amândoi încearcă să depăşească suferinţa fizică şi psihică îndurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Marie-Laure se va refugia, dintr-un Paris devenit de nerecunoscut din pricina haosului care a cuprins întreaga Europă, în Saint-Malo, unde locuieşte unchiul ei care suferă de agorafobie. Werner, orfan pasionat de tehnică, şi în special de transmisiunile radio, va ajunge cu armata germană în Franţa şi, în cele din urmă, la Saint-Malo. Deşi întâlnirea dintre cei doi nu va dura mai mult de o zi, ea va fi hotărâtoare pentru destinele personajelor, afectând inclusiv vieţile generaţiilor viitoare. Povestea lor e însă şi a unui misterios diamant, în căutarea căruia se află ofiţerii germani şi despre care se spune că îi va oferi posesorului viaţă veşnică, dar niciodată fericire. Dincolo de farmecul rar al naraţiunii, cititorul va regăsi un mesaj legat de importanţa solidarităţii şi a iubirii aproapelui.

Filip e om de televiziune, Sonia e scriitoare. Cei doi îşi trăiesc o vreme iubirea prin scrisori. Fiecare scrisoare a lui către ea e deschisă de un vers dintr-o piesă pop, rock sau de muzică uşoară. Fiecare răspuns al ei e prefaţat de un citat dintr-o carte. El străbate Europa şi revede locuri dragi, ea rămâne acasă şi lucrează la un nou roman. Geografia tandreţei prinde toate formele de relief într-un dans epistolar pe care nimic nu pare să-l poată întrerupe. Asta până când neprevăzutul dă buzna şi schimbă decorul. Ce începuse ca o sărbătoare a culorilor, a gândurilor şi a trăirilor continuă ca străbatere a unei Sahare personale. O Sahară în care e ger şi întuneric în toiul zilei. Un deşert prin care pasul devine şovăielnic, iar amintirile ard. Un pustiu fără orizont, fără lacrimi şi fără sfârşit. La capăt de drum se trage cortina. Poate peste un pat dintr-o rezervă de spital. Poate peste o viaţă în care nu poţi grăbi durerea. Sau poate peste nişte speranţe năruite de o furtună a sorţii.

La 50 de ani de la prima publicare integrală a „Eseurilor” lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a „Eseurilor”.

„S-a pus adesea întrebarea dacă Montaigne a fost credincios, dacă a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudență, și poate din dorința de-a sluji societatea. A formula problema în acești termeni simpliști ar însemna să tratăm superficial o gândire a cărei intenție radicală este adesea nesocotită de filozofia occidentală. De altfel, urmași ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmați de îndrăzneala acestei gândiri ca să-și îndrepte căutările principale către căile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gândirii filozofice două perspective, între care nu pare să se fi hotărât încă. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societățile istorice, nutrind gândul utopic al unei societăți raționale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea îngădui unei culturi să judece culturile diferite de ea.“ — CLAUDE LÉVI-STRAUSS

„La mine acasă, mă retrag ceva mai des în bibliotecă, de unde îmi diriguiesc totodată și gospodăria. Sunt deasupra intrării și văd la picioare grădina, ograda, curtea și mai toate acaretu­rile. Frunzăresc aici când o carte, când alta, fără rânduială și fără plan, la nimereală. Uneori îmi las gândul să zboare, alteori îmi însemnez și dictez, umblând în sus și-n jos, gândurile de față. Se află la al treilea etaj al unui turn. Aici îmi petrec cele mai multe zile din viață și cele mai multe ceasuri din zi. Încăperea e rotundă, cu un singur perete drept, pentru masa și scaunul meu; iar rotunjimea îmi oferă dintr-o privire toate cărțile așezate jur împrejur, în despărțituri cu câte cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere largă, de nimic împiedicată, și șaisprezece pași în diametru.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

Ce s-a petrecut cu ucenicii lui Isus după execuție? Care a fost destinul acelei comunități învăluite în mister și asupra căreia planează încă atâtea controverse? Ce erau ei, o sectă iudaică, sau adepții unei noi religii? Au crezut cu adevărat că Isus a înviat?

Valorificând critic studiile și cercetările mai vechi și mai noi, Paula Fredriksen ne invită într-o călătorie tulburătoare, reconstituind cu erudiție, cu talent și cu realism viața și credințele primei comunități a discipolilor lui Isus din Nazaret, dând răspunsuri lucide și uneori neașteptate întrebărilor de mai sus – și nu numai – pe temeiul izvoarelor istorice și arheologice. O carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă nașterea creștinismului în contextul iudeo-păgân al vremii.

„Cartea de față a fost scrisă în Ierusalim. Doar aflându-mă aici, plimbându-mă prin orașul vechi, stând lângă Kotel, precum și – atunci când politica locală o permitea – în spațiul musulman, construit pe ruinele magnificei structuri a lui Irod, toate acestea mi-au hrănit imaginația, dar m-au și pătruns de tristețe și uimire. Ce loc minunat, scăldat în sânge, iubit și contestat mai e și Ierusalimul pe această planetă! Spunând povestea generației lui Isus cea plină de speranță, întorcându-mă în timp, pe când creștinii erau evrei, am spus și povestea unei părți din Ierusalim.“ — PAULA FREDRIKSEN

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

„O preafrumoasă mătuşă pe nume Ioana, plecată în exil la Paris în iarna lui 1946 şi căsătorită mai târziu cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache...“

Monica Pillat auzise încă din copilărie vorbindu-se în familie despre ea. Dar destinul a vrut s-o cunoască târziu, abia în 2009. Devenise de multă vreme o pictoriţă apreciată – i se spunea „surioara lui Paul Klee“. Îşi semna lucrările Ioana şi atât, nevrând ca numele celălalt, ştiut de toată lumea, să-i influenţeze cariera artistică.Emoţionate, bucuroase că în sfârşit se întâlniseră, nepoata şi mătuşa, acum octogenară, au stat de vorbă faţă-n faţă, în locuinţa pariziană a Ioanei Celibidache, şi pe Internet. Incitată de Monica Pillat, mătuşa regăsită şi-a povestit existenţa aventuroasă. Şi-a deschis, cum mărturiseşte chiar ea, sufletul încuiat cu trei lacăte.„Ioana e viaţa, în fiecare moment e alta“, spunea Sergiu Celibidache. Înseamnă că Monica Pillat a reuşit imposibilul: să surprindă şi să fixeze în aceste pagini portretul exuberantei, jucăuşei, neconvenţionalei sale mătuşi.

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

NARINE ABGARIAN s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia. Pentru romanul Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), bestseller în Rusia, a primit în 2016 Premiul Iasnaia Poliana. Alte două cărți ale sale, Liudi, kotorîe vsegda co mnoi (Oameni care sunt mereu cu mine) și Simon, au fost nominalizate la premiul Bolșaia Kniga în 2011 și 2021. În 2015 i s-a acordat Premiul literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020, The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni.

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Ilustrații de Gemma Capdevila

După succesul internațional al volumelor „Poveşti ca să te iubeşti mai mult” și „Povești pentru copii fericiți”, noua carte semnată de Álex Rovira şi Francesc Miralles, reunind povești pline de înțelepciune din diferite culturi, îi învață pe copii că adevăratul curaj este să nu-ți abandonezi visurile și că adevărații campioni sunt aceia care vor să facă lumea mai bună pentru ei şi pentru ceilalţi.

„Am scris o poveste de dragoste care schimbă legile vieții. Într-un moment de criză, la cumpăna vremii, la fel ca la cumpăna apelor, deși viața curge înainte, timpul unei femei o ia înapoi.  Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul. Iar dincolo de partea fantastică a poveștii (dar, la urma urmei, care dragoste, privită din interior, nu îngăduie și o parte fantastică?) este acest tulbure secol 21 și viața noastră, cu regulile ei necruțătoare și cu lupta pentru – si l’amour existe encore… – supraviețuirea sentimentelor.“ — IOANA PÂRVULESCU

O poveste plină de surprize, în care un bărbat și un motan, destul de asemănători, stau în preajma aceleiași femei. Veți găsi, în această carte, umorul și jocul, pe de o parte, iar pe de altă parte, melancolia și o nedezmințită înțelegere a omenescului cu toate suferințele lui, adică a celor care cad în viață ca într-o imensă capcană.

Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. „Bestiarul” se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care chirurgia poate salva sau distruge vieți.

„Am citit cartea chirurgului Cătălin Vasilescu cu un complicat amestec de perplexitate și adeziune admirativă. Perplexitate, pentru că îmi deschidea perspective nebănuite spre istoria medicinei, provocând un neașteptat orizont de interogativitate, o combinație palpitantă de cunoaștere și trăire. Admirație, pentru că întâlneam, la fiecare pagină, un condeier profesionist, un scriitor capabil să combine cu naturalețe realismul documentar, suprarealismul unor conjuncturi miraculoase, umorul, drama, surpriza. Istoria lumii se împletește cu destinul privat al personajelor invocate și deschide spre reflecții neconvenționale despre dimensiunea trupească a spiritului și despre dimensiunea spirituală a corporalității. Cătălin Vasilescu se înscrie cu grație în seria de medici-scriitori și gânditori, ilustrată, la noi, de Vasile Voiculescu, C.D. Zeletin, Emil Brumaru ș.a. Parodiind titlul ales de autor pentru cartea sa, îl asigur pe cititor că are în mână un text... bestial.“ — ANDREI PLEȘU

„O carte extraordinară – ca un documentar BBC – despre acei oameni temuți, iubiți, bârfiți, necesari și minunați care sunt marii chirurgi. Pe fundalul istoriei mari, se povestesc episoade esențiale din istoria medicinei moderne, în care intenția bună se transformă uneori în victorie, alteori în tragedie (răscolitoare sunt rătăcirile lobotomiei). Povești despre noi toți, despre corpul în care suntem instalați pentru o vreme, despre viața care e mai puternică decât pare și despre boala care o sabotează. Scrisă limpede, cu luciditate, înțelegere a omenescului și, nu în ultimul rând, cu umor și talent, cartea chirurgului Cătălin Vasilescu face bine la sănătate.“ — IOANA PÂRVULESCU

Cândva, Leonardo nu va mai fi pentru noi decât ceea ce fiecare pictor, fiecare artist, devine până la urmă: un nume despre care povestesc cărțile, dar pe care muzeele, memoria vizuală a lumii l-au pierdut. Vom spune Leonardo cum spunem Apelles sau Polignot, fără ca vreo imagine să se mai asocieze în mintea noastră acestor nume. Și vom spune, poate, la fel, «pictură» cu sentimentul că ne referim la un dat arheologic, la o realitate defunctă, cu același sentiment, probabil, cum vom spune și «Veneția», și jungla Amazoanelor, și pictura etruscă și atâtea altele: lucruri minunate, din care nu va mai fi rămas decât nimbul. S-ar putea totuși ca, până și în asemenea momente, Gioconda să-i supraviețuiască lui Leonardo ca o emblemă a Paradisului pierdut: Paradisul pierdut al picturii...“ — ANDREI PLEŞU

Carte cu autograf

Trilogia Păltinișului

•  Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, 576 pagini

•  Gabriel Liiceanu, Epistolar, 464 pagini

•  Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, „Am inventat Păltinișul!“, 520 pagini

Ediții îngrijite de Grigore Vida

„Am trăit cu aceste volume ale Trilogiei Păltinișului o mică epopee editorială. Am confruntat două manuscrise ale Jurnalului de la Păltiniș, îngropate în arhiva autorului, cu prima ediție și cu cea de-a doua, după care s-au făcut toate reeditările, descoperind multe pasaje inedite care pun textul într-o lumină nouă; am identificat pasajele cenzurate la Consiliul Culturii și Educației Socialiste și am scotocit toate dosarele Noica din Arhiva CNSAS, căutând scrisori pierdute; am grupat în Anexele fiecărui volum cele mai importante texte despre Jurnal și «fenomenul Păltiniș»; m-am lăsat purtat de la note informative ale Securității la cele mai subtile interpretări la Platon, de la maiorul Pătrulescu la Goethe, și am început să înțeleg câte ceva din misterul acestor volume, care pe jumătate sunt despre infernul Securității și al anilor ’80, pe jumătate despre paradisul culturii.

Am petrecut zeci și zeci de ore cu Gabriel Liiceanu asupra textelor, pe zoom și în persoană, mereu la coborârea nopții, când zgomotele orașului amuțeau; pe zăpadă, ploaie sau arșiță. Am reușit poate să-l exasperez de câteva ori pe autor, dar, de fiecare dată, cu o tenacitate fantastică, a trecut prin sutele de modificări pe care i le-am propus, prin fiecare cuvânt și fiecare virgulă pe care i le-am semnalat. Totul pentru a încerca să-l redea în extra-ordinarul său pe cel ce a reluat viața de la început cu această întrebare care nu-i dădea pace: «Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut? Într-o cultură minoră, în anii aceștia, cu trecutul acesta, cu interdicțiile acestea – ce e de făcut?« Și a răspuns: «E de făcut!» În loc să cedeze, acest om, a cărui viață părea să fi fost făcută pulbere de Istorie, a ajuns să modeleze viețile altora!“ — GRIGORE VIDA

În manualele noastre de istorie, Eteria și Revoluția Greacă începută în Principate apar doar ca o simplă paranteză la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Iar aceasta din urmă, la rândul ei, este tratată mai degrabă prolix și confuz, deși, în mod paradoxal, figura celui care s-a visat domn al Țării Românești stă la loc de cinste în panteonul istoric național. Evenimentele anului 1821 sunt, astfel, unul dintre episoadele prea puțin cunoscute.

JOHN BARTON (n. 1948) este un reputat specialist în studiul Bibliei. În anul 1973 a fost hirotonit preot în Biserica Angliei. Între anii 1991 și 2014 a fost Oriel and Laing Professor of the Interpretation of Holy Scripture la Universitatea Oxford. Lucrările și proiectele sale de cercetare au ca temă cărțile profetice ale Vechiului Testament, dezvoltarea canonului biblic, exegeza biblică și teologia Scripturii. După cum observă Bart D. Ehrman, scrierile lui John Barton se remarcă prin „erudiția lipsită de presiunea statutului academic“; deși accesibile, acestea „au multe de spus și pentru cei familiarizați cu studiul Scripturii“. Câteva dintre lucrările mai importante ale lui John Barton sunt: Reading the Old Testament: Method in Biblical Study (1984), What is the Bible? (1991), Isaiah 1–39 (1995), Making the Christian Bible (1997), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007), The Theology of the Book of Amos (2014).

Străbătând secolele lansează o provocare extraordinară: povestirea istoriei omenirii sub o formă pur romanescă, intrarea în Istorie prin istorisiri. Un proiect conturat acum mai bine de 30 de ani și la care Éric-Emmanuel Schmitt a lucrat neobosit, adunând informații istorice, științifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice, lăsându-și în același timp imaginația să proiecteze personaje puternice, de neuitat, și o poveste fascinantă.

NOREENA HERTZ, scriitoare, profesor universitar și om de televiziune, este în prezent, conform publicației The Observer, „unul dintre cei mai influenți lideri de opinie“, iar Vogue o consideră „una dintre cele mai puternice femei din zilele noastre“. Articolele ei apar în publicații de renume, precum The New York Times, The Washington Post, The Wall Street Journal, The Guardian, The Financial Times, Die Zeit, El País, The South China Morning Post. E invitată adesea în emisiuni TV de referință la CBS, BBC și NHK și a fost creatoarea și gazda a patru documentare pentru televiziune. De asemenea, este gazda unei emisiuni la cea mai importantă companie de radiodifuziune din Statele Unite, SiriusXM, și redactor economic la ITV, cel mai important post de televiziune comercial din Marea Britanie. Noreena Hertz are un doctorat la Cambridge University și un MBA la Wharton School de la Pennsylvania University. După ce a predat zece ani la Cambridge, în 2014 a ajuns la University College London, unde este profesor onorific la Institutul pentru Prosperitate Globală. Ea oferă de asemenea consultanță mai multor corporații și face parte din consiliul Warner Music Group. Cărțile ei, The Silent Takeover, The Debt Threat și Eyes Wide Open, au fost publicate în peste 20 de țări.

La începutul anilor ’60, la Institutul Tehnologic din California a avut loc probabil cel mai spectaculos eveniment din istoria învăţământului de fizică: unul din marii fizicieni ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel în 1965, a ţinut un curs introductiv de fizică pentru studenţii din primii ani. Cursul avea să fie tipărit în milioane de exemplare în lumea întreagă, căpătând o notorietate fără egal şi devenind pentru generaţiile de elevi şi studenţi care s-au succedat o superbă iniţiere în studiul fizicii. Fizicianul de la Caltech este Richard P. Feynman, cel ce a introdus diagramele care îi poartă numele şi metoda integralei de drum, dar şi un stil nonconformist, deopotrivă ludic şi pătrunzător, de a face ştiinţă. De la spargerea seifurilor cu documente secrete (pe când lucra la proiectul bombei atomice, în timpul războiului) la contribuţiile sale cruciale în electrodinamica cuantică şi de la cursurile ţinute studenţilor începători la explicarea simplă a dezastrului navetei Challenger, tot ce a făcut Feynman poartă amprenta spiritului său sclipitor şi surprinzător. În timp, a devenit, alături de Einstein, unul dintre cele mai puternice simboluri ale ştiinţei.

„Scopul principal al acestui curs a fost de a trezi interesul studenţilor entuziaşti şi capabili care veneau la Caltech de pe băncile şcolilor medii. Aceştia auzeau o mulţime de lucruri despre cât de interesantă şi captivantă e fizica – teoria relativităţii, mecanica cuantică şi alte teorii moderne.“ (Richard P. FEYNMAN)

Lumea aceasta a incertitudinilor, unde haosul amenință la fiecare pas, are nevoie mai mult ca oricând de înțelepciunea gândirii tragice. Robert D. Kaplan, unul dintre cei mai influenți analiști de politică externă, se întoarce la operele dramaturgilor Greciei antice, la operele lui Shakespeare, ale filozofilor germani și ale clasicilor moderni pentru a explora marile teme ale politicii internaționale: ordinea, haosul, revolta, ambiția, loialitatea față de familie și stat, violența și greșelile puterii.

Îmbinând analiza geopolitică cu înțelepciunea literaturii, cartea sa este esențială pentru oricine dorește să înțeleagă în profunzime tragediile epocii noastre.

„O lucrare strălucită despre impactul conflictelor și transformărilor istorice asupra minții umane.“ — HENRY A. KISSINGER

„Dacă există o carte care ar trebui să fie lectură obligatorie – și temă de reflecție profundă – pentru toți liderii și factorii de decizie, aceasta este.“ — EVAN THOMAS

„O meditație elocventă despre război, geopolitică și condiția umană.“ — G. JOHN IKENBERRY

MO GAWDAT s-a născut la 20 iunie 1967 în Egipt. Este de formație inginer programator. Și-a început cariera la IBM și Microsoft. Din 2007 s-a alăturat echipei Google, coordonând activitatea companiei în piețele în curs de dezvoltare. Timp de șase ani, a inițiat mai bine de jumătate dintre operațiunile Google la nivel mondial. A condus apoi Google X, o divizie de cercetare dedicată proiectelor științifice spectaculoase, menite să inoveze radical peisajul tehnologic și social al lumii de azi. Este, de asemenea, un antreprenor de mare succes, dezvoltând afaceri în multiple domenii de activitate atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa de Est.

Minciuna nu stă doar cu regele la masă, ca în poezia lui Vlahuţă, ci şi cu o bună parte dintre politicienii României. Şi nu e ea singurul amfitrion al parlamentarilor, primarilor şi jupânilor mai mari sau mai mici. Sunt şi alţii, indiferent dacă ne aflăm într-un an electoral sau nu. Textele din Libertatea de depresie despre aşa ceva vorbesc: despre felul în care un vis de ţară poate deveni un coşmar. Despre Caţavencii noştri de tip nou, gata să se bată cu cărămida patriotismului în piept. Despre impostori şi hoţi, despre huligani şi nechemaţi, despre borfaşi şi slugi cu spinarea de pâslă, despre inşi bolnavi de mesianism galopant şi bufoni nocivi. Sunt doar o parte dintre personajele prezente în textele lui Radu Paraschivescu – o distribuţie în care poţi ghici uneori ecouri din proza sud-americană. Şi chiar dacă ne găsim într-o perioadă în care ţara pare orientată într-o direcţie bună, nu poţi să nu te întrebi cum am fi arătat dacă decidenţii noştri n-ar fi fost rezultatul unei atât de masive contraselecţii. Unde am fi fost dacă meritul şi competenţa ar fi surclasat pila şi învârteala? Cum ne-am fi simţit fără atâţia agenţi patogeni care ne poluează viaţa şi ne strică rosturile?

Cu umor şi cu tandreţe, cu spirit critic şi cu înţelegere, Radu Paraschivescu îşi poartă din nou cititorii prin „meandrele concretului” carpatin şi le spune, cum a făcut-o de atâtea ori, că România e un spaţiu care trebuie ferit, pe cât posibil, de agresiunea personajelor dubioase cu agende pe măsură. Din politică, din sport, din afaceri – în general, din toate zonele unde impostorii se infiltrează uşor, pentru ca apoi să fie greu, dacă nu imposibil, de evacuat.

Ilustraţii de Bianca Bratu

După succesul cărţii și filmului Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie, Mihai Mănescu revine cu un nou roman, care urmează să fie adaptat pentru marele ecran în regia lui Igor Cobileanski.

Ce-ar fi dacă un erou de poveste ar fi trecut graniţa dintre ficţiune și realitate, și ar fi ajuns aici, printre noi? Dacă l-ar fi nins anii și, dintr-un tânăr viteaz, ar fi ajuns un bătrân însingurat, aflat în căutarea unei comori care poate schimba lumea?

Răspunsul la aceste întrebări îl vor afla Sebastian și prietenii lui, care găsesc o scrisoare misterioasă semnată H.A. și fac cunoștinţă cu expeditorul ei, un bătrân care le povestește despre fântâna celor o mie de smaralde și-i ia cu sine în căutarea ei.

Începe astfel o aventură ca-n filme, care îi poartă pe cei șase din centrul împodobit cu luminiţe al Capitalei până la marginea orașului, iar de-acolo mai departe, tot mai departe, până la graniţa lumii cunoscute, unde realitatea se întâlnește cu povestea.

Nu lipsesc urmăririle, secretele de familie, personajele (aproape) negative, care le taie calea eroilor noștri, piedicile, peste care tre­buie să treacă pentru a căpăta încredere în sine, personajele pozitive, care-i ajută când sunt la răscruce de drumuri, și râsul în hohote, care întărește legăturile dintre prieteni și face călătoria – sau vânătoarea de comori – și mai plăcută.

Publicat în 1954, Împăratul muştelor s-a vândut în milioane de exemplare, a fost tradus în patruzeci şi patru şi s-a bucurat de două ecranizări de succes.

Acum, la 70 de ani de la apariţie, capodopera lui William Golding dobândeşte o viaţă nouă în adaptarea grafică a lui Aimée de Jongh, unul dintre cei mai apreciaţi artişti de astăzi.

„Insula este spaţiul surprizelor. Al misterelor. Şi al pericolelor care pândesc de pretutindeni. Un grup de copii, toţi băieţi, scapă cu viaţă după prăbuşirea unui avion şi se trezesc pe o insulă unde nu s-au gândit vreodată că vor ajunge. Insula este – sau cel puţin pare – pustie, deşi unii copii simt că mai e cineva (sau ceva) acolo. Asta nu-i împiedică să se organizeze, în încercarea de a-şi face viaţa mai uşoară. Deşi nu sunt închişi în celule igrasioase, cu zăbrele la ferestre, băieţii îşi dau seama că sunt totuşi prizonieri. În aer liber, dar prizonieri. De jur împrejurul lor e apă cât vezi cu ochii, ceea ce înseamnă că salvarea nu poate veni decât din altă parte. În aşteptarea ei, temători sau curajoşi, stângaci sau pricepuţi, slăbănogi sau dolofani, copiii învaţă lecţiile convieţuirii şi supravieţuirii. O fac dând la iveală spaime şi speranţe, într-o lume care nu sea­mănă deloc cu cea de acasă. O fac vânând sau fiind vânaţi. O fac încercând să găsească armonie între instinct şi raţiune, într-o aventură fără centură de siguranţă, în care pornesc fără siguranţa că se vor întoarce la fel de mulţi.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Mă emoţionează cu toată forţa pe care o poate avea ficţiunea… O carte exemplară.“ — IAN McEWAN

„O fabulă existenţială, luminată de strălucirea incandescentă a morţii.“ — BEN OKRI

„Minunat scrisă, tragică şi provocatoare.“ — E.M. FORSTER

Lumea de azi este consecința celei de ieri. E cu atât mai adevărat când vine vorba despre moștenirea comunismului, față de care nu a existat niciodată o ruptură reală și asumată. În prelungirea tezei sale din monumentala Istorie mondială a comunismului, Thierry Wolton trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul ascensiunii Rusiei și a Chinei: lumea se îndreaptă spre o nouă eră barbară, în care democrația și drepturile omului sunt amenințate.

Volumul prezintă, într-o formă condensată și adusă la zi, contextul complicității Occidentului, care a asistat ca simplu spectator la prăbușirea Uniunii Sovietice și la urmările acestei „catastrofe“, făcându-l astfel posibil, în primă instanță, pe Putin. Impactul acestuia, cu veleitățile autoritariste și pornirile războinice, a fost previzibil de la bun început: țările democratice nu doar că s-au lăsat orbite, ci l-au primit pe covorul roșu și s-au afundat de bunăvoie în dependența ener­getică de Rusia și în afacerile cu statul rus și cu oligarhii.

În fundal se pregătește China, avertizează Thierry Wolton. Spre deosebire de Rusia, China are mijloacele de a instaura o nouă ordine mondială. Odată cu ascensiunea de neoprit a celor două regimuri, sprijinită și de acțiunile de forță ale organizațiilor teroriste sau ale Coreei de Nord, putem vedea limpede ce anume va defini această eră barbară: exploatarea slăbiciunilor Occidentului și respingerea violentă a modelului democratic, propaganda naționalistă, demonizarea Celuilalt și rescrierea istoriei. Să ne mai mire că Occidentul ajută Ucraina cu picătura, că privește neputincios înspre butoiul cu pulbere din Orientul Apropiat sau că ignoră semnalele provocatoare din Marea Chinei?

 

„Pe 24 februarie 2022, planeta a alunecat într-un conflict la scară globală. În el se înfruntă două concepții diferite de guvernare, două seturi de valori, două moduri de a concepe relațiile internaționale.“ —THIERRY WOLTON