Cărţi

Invata sa te concentrezi pe ceea ce conteaza!

Structuri legendare in mitologia greaca, labirinturile ne-au fermecat, atras si provocat dintotdeauna. Asa ca ce poate fi mai incitant si mai distractiv decat o carte plina cu labirinturi de tot felul, avand diferite teme si grade de dificultate? Ocoleste pericolele, calatoreste pe apa, pe pamant, in spatiul interstelar sau in jungla urbana, pleaca in vacanta de vis, ajuta personaje de poveste si animalele din padurea fermecata. Distractie placuta!

Romancier, dramaturg și scenarist, David Foenkinos este considerat un autor important al generației sale. Romanele lui s-au tradus în peste 40 de limbi, toate sunt bestselleruri, iar unele dintre ele au fost ecranizate. În Familia Martin, David Foenkinos lansează o adevărată provocare pentru cititor, jucându-se cu granița care separă realul de ficțiune.

Naratorul, un autor în pană de inspirație, se hotărăște să iasă în stradă și să facă din prima persoană care-i apare în cale subiectul viitoarei sale cărți. Pentru a pătrunde în viața acesteia, devine el însuși personaj, bulversând traiectorii personale și destine. Familia Martin este o carte ludică, chiar dacă abordează subiecte sensibile precum singurătatea în cuplu, provocările adolescenței, hărțuirea la locul de muncă sau anxietățile inerente bătrâneții.

„Pornesc de la ideea că orice viață, chiar și cea mai banală, poate fi interesantă.“ — DAVID FOENKINOS

„Leonard Mlodinow a înfăptuit imposibilul. A alcătuit cu măiestrie un portret pătrunzător, intim și emoționant al lui Stephen Hawking, una dintre cele mai mari minți ale timpului nostru, tratând totodată perfect riguros aspectele ținând de fizică. Hawking ar fi fost mândru de această carte.“ — MICHIO KAKU

Puțini oameni de știință sunt atât de cunoscuți marelui public ca Stephen Hawking. La făurirea imaginii sale, devenită arhetipală la fel ca a lui Einstein, au contribuit, pe lângă cercetările revoluționare din cosmologie, cărțile de popularizare vândute în zeci de milioane de exemplare, dar și curajul și tenacitatea cu care Hawking și-a înfruntat boala – imobilizat în scaunul cu rotile, incapabil să vorbească, păstrând legătura cu cei din jur doar prin mișcarea ochilor, mimică și vocea unui computer.

Prieten cu Hawking vreme de cincisprezece ani, coautor împreună cu el la două cărți, fizicianul american Leonard Mlodinow povestește amintirile colaborării lor dezvăluind firea intimă a unui personaj fragil și în același timp robust, stoic, dar și plin de vitalitate, uneori sarcastic, dar în fond tandru, profitând de izolarea adusă de boală, dar căutând mereu relațiile umane. În paralel, Mlodinow reconstituie în termeni simpli și intuitivi evoluția spectaculoasă, timp de cinci decenii, a ideilor cosmologice ale lui Hawking concentrate asupra întrebărilor fundamentale: Cum a început universul? De ce există un univers? De ce legile naturii sunt așa cum sunt?

Pam Gregory ne explică inteligent și clar, evitând capcanele jargonului, credința astrologilor în legăturile secrete care guvernează întreg universul și modul în care acestea influențează locul și menirea omului. Astfel, după cum spun adepții astrologiei, devenind conștienți de ciclurile planetare, de harta natală, decodificând realitatea interioară și experiențele exterioare cu ajutorul acestui limbaj al semnificațiilor, putem începe să trăim strategic și să valorificăm la maximum ocaziile care se ivesc, desăvârșindu-ne destinul. Dincolo de aplicațiile individuale ale astrologiei, autoarea discută impactul acestei discipline asupra situației globale și a evoluției națiunilor. Sprijinindu-se pe reflecțiile lui Galileo Galilei, Benjamin Disraeli, Goethe, Pitagora, Socrate, Aristotel, Jung și mulți alții, ea pledează pentru validitatea și relevanța astrologiei în călătoria la capătul căreia am putea să ne descoperim pe noi înșine.

CARE SANTOS s-a născut în 1970, în orașul Mataró din apropierea Barcelonei. A studiat mai întâi dreptul, apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Și-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacțiile cotidienelor ABC și El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo și coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. A debutat în 1995 cu volumul Cuentos cítricos. E autoarea a numeroase romane și volume de proză scurtă, a două volume de poezii, precum și a multe cărți pentru copii și adolescenți, pentru care a primit o serie de premii importante: Ciudad de Alcalá, Ana María Matute, Alfonso Cossío, Gran Angular, Edebé, Cervantes Chico de Literatura Infantil i Juvenil. Printre volumele publicate de Care Santos se numără Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo, 2008, roman semnat împreună cu Francesc Miralles; Humanitas Fiction, 2017), Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas, 2011; Humanitas Fiction, 2013), Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013; Humanitas Fiction, 2014). În 2014, Care Santos publică romanul Poftă de ciocolată (Desig de xocolata), devenit bestseller și recompensat cu Premiul Ramon Llull, iar în 2015, romanul Diamant blau. Bestsellerul Jumătate de viață (Media vida; Humanitas Fiction, 2018) apare mai întâi în castiliană în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal. În 2018 publică, în catalană și castiliană, un nou roman de succes, Tot binele și tot răul (Tot el bé e tot el mal; Humanitas Fiction, 2019), urmat în 2020 de Voi merge pe urmele pașilor tăi (Seguiré els teus passos; Humanitas Fiction, 2021). Opera lui Care Santos este tradusă în peste 20 de țări.

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

SULEIKA JAOUAD este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Alte articole ale ei au fost publicate în The New York Times Magazine, The Atlantic, The Guardian, Vogue, Paris Review, Los Angeles Times, Glamour și pe site-ul NPR. Este, de asemenea, un speaker de mare succes. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări. A creat platforma Isolation Journals, cu peste o sută de mii de membri, menită să încurajeze creativitatea și sentimentul de comunitate în vremuri de pandemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală. | www.suleikajaouad.com

„O cortină magică, ţesută din legende, atârna între noi şi lume. Cervantes l-a trimis pe don Quijote în peregrinare şi a sfâşiat cortina. Lumea i s-a arătat cavalerului rătăcitor în toată goliciunea comică a prozei sale.Aidoma unei femei care se fardează înainte de a pleca grăbită spre prima ei întâlnire, lumea – când aleargă spre noi în clipa când ne-am născut – este deja fardată, mascată, preinterpretată. Iar conformiştii nu vor fi singurii care vor fi traşi pe sfoară; rebelii, dornici să-şi exprime opoziţia faţă de tot şi toate, nici nu-şi dau seama cât sunt ei înşişi de docili; ei nu se vor revolta decât împotriva lucrurilor interpretate (preinterpretate) drept demne de a stârni revolta. [...] Căci noua artă a pătruns în lume tocmai în urma gestului lui Cervantes de a sfâşia cortina preinterpretării; gestul său distructiv se răsfrânge şi se prelungeşte în fiecare roman demn de acest nume; e pecetea care conferă identitate noii arte.“ — MILAN KUNDERA

Ilustrații de Louise Turpin

„Nu izbuteam să fiu o mamă calmă. Aveam dese răbufniri de furie și ridicam vocea. Mă răsteam des la copii. Eram extrem de stresată. În plus, mă paraliza adeseori impresia de inadecvare și vinovăție, la care se adăugau stările mele de anxietate. Nici acum nu sunt mama perfectă sau culmea seninătății, dar în ultimii doi ani m-am străduit mult, iar acum mă simt în sfârșit în măsură să-ți povestesc despre aventura mea. Chiar dacă nu sunt cel mai calm părinte din lume, sunt mândră de ce am realizat, și știu că și tu poți obține rezultate similare.

Pot spune cu toată sinceritatea că acum mă aflu, emoțional vorbind, în cea mai binecuvântată perioadă a vieții mele… Am muncit din greu ca să-mi recunosc vechile probleme și, într-un final, să mă eliberez de ele, iar procesul de vindecare nu s-a încheiat încă. Știu că mai am mult de lucru, dar acum abordez viața cu o doză de pace și seninătate pe care nu le aveam înainte. În această carte îți voi împărtăși pașii și procesele care m-au ajutat să devin mai calmă, mai fericită și mai împăcată, nu doar cu copiii mei, ci și cu mine însămi.“ — SARAH OCKWELL-SMITH

Cele șapte reguli de aur ca să devenim părinți calmi

1. Stă în puterea oricărui părinte să fie mai calm.

2. Toată lumea își pierde cumpătul câteodată.

3. Nici un părinte nu trebuie învinovățit că nu-și poate păstra calmul.

4. N-o să scapi de multitudinea de trăiri intense.

5. Greșelile tale nu anulează tot ce-ai făcut bine înainte.

6. Drumul către starea de calm ia timp.

7. N-o să-ți traumatizezi copilul dacă se-ntâmplă să-ți ieși din fire.

După Vremuri interesante, ireverențiosul și nonconformistul ei debut din 2020, Naoise Dolan publică un al doilea roman, care îi confirmă stilul unic. Fericitul cuplu este povestea a doi tineri, Celia și Luke (dar și a grupului lor de prieteni, unde granițele între sex și amiciție sunt fluide), care explorează posibilitățile unei iubiri comme il faut, asumându-și (aproape) toate clișeele tradiționale. Alături de ei, vom descoperi dacă drumul spre altar îi va conduce spre o fundătură sau spre o linie de start în cursa ezitantă către acceptarea de sine.

Într-o seară, după o petrecere cu prietenii și o discuție rațională, Celia și Luke hotărăsc să se căsătorească. Au un comun un apartament și o pisică, rutine agreabile și o afecțiune constantă, deși deloc spectaculoasă. În anul care se scurge între logodnă și ziua nunții, fericitul cuplu, prietenii și rudele celor doi își intersectează traiectoriile și se confruntă neașteptat, iar întâmplările trecutului și ale prezentului compun un tablou complicat. Archie și Marie, foștii parteneri, rămân prezenți în viețile celor doi logodnici, sora Celiei are suspiciuni privind fidelitatea viitorului cumnat, și peste tot acest ghem de relații și duplicități plutește îndoiala supremă: mai au convenția și tradiția o componentă semnificativă în lumea noastră, sau căsătoria e un bibelou vetust, prețuit doar de mătușile care nu-și pun niciodată întrebări? Celia și Luke vor găsi un răspuns în drum spre altar.

Pornind de la mărturiile supraviețuitorilor și documentele din arhive, romanul Profesorul de la Auschwitz urmărește destinul lui Fredy Hirsch, tânărul care a riscat totul pentru a aduce un strop de lumină și speranță în inimile copiilor deportați în lagărul de exterminare.

În adolescență, atletul Fredy Hirsch visa să participe la Jocurile Olimpice din 1936. Legile de la Nürnberg, din 1935, zdrobesc însă orice încredere în viitor pentru cetățenii evrei ai celui de-Al Treilea Reich. Tânărul se vede nevoit să-și părăsească țara natală, iar Europa întreagă devine, amețitor de repede, teatrul unor orori inimaginabile. În mijlocul lor, Fredy încearcă să păstreze vie speranța în inimile victimelor inocente. 

„O carte esențială, care cinstește memoria lui Fredy și a tuturor victimelor.“ — Dita Kraus

„Un roman remarcabil. Wendy Holden nu se dezminte. Dacă nu aveți tăria să citiți decât un singur roman despre Holocaust, citiți-l pe acesta.“ — Historical Novel Society

„Fascinant și emoționant. Sfâșietor de realist, Profesorul de la Auschwitz reconstituie exemplar portretul omului inteligent, iubitor și energic care a fost Fredy.“ — Dr. Elizabeth Baer, United States Holocaust Memorial Museum

Ilustraţii de Eva Carot

O carte fermecătoare şi plină de învăţăminte, semnată de Francesc Miralles, autorul bestsellerelor Poveşti ca să te iubeşti mai mult, Poveşti pentru copii fericiţi, Poveşti pentru copii curajoşi şi Ikigai: Cum să-ţi găseşti drumul în viaţă.

Toni, un băieţel isteţ şi curios, este nerăbdător să ajungă în Ţara Oglinzilor, însă păzitoarea acestui tărâm magic îl opreşte la intrare şi-i pune o întrebare aparent simplă: „Cine eşti tu?“.

Cum băiatul e în impas, păzitoarea îl pofteşte să treacă pragul Ţării Oglinzilor ca să afle adevărul. Astfel, Toni înţelege că reflexia lui este diferită de la o oglindă la alta şi că el însuși poate fi, pe rând sau deodată, mai multe lucruri: un visător, atunci când se pierde în gânduri, un urs morocănos, atunci când face mofturi, un bufon caraghios, atunci când își face părinții să râdă, cel mai bun profesor, atunci când îşi ajută surioară să înţeleagă lumea, un erou, atunci când are curajul să înfrunte ceea ce-l sperie cel mai tare.

Îndrăzneşte şi tu să intri împreună cu Toni în Ţara Oglinzilor şi să descoperi cine eşti!

„Această femeie a stat lângă mine și m-a ajutat atunci când țara mea se afla în război. Nu există umilință sau măreție când este vorba de iubire. Nu există diferență de rang între inimile a două femei. Nu ar trebui să fie. Loïe Fuller mi-a dăruit inima ei atunci când toți mă abandonaseră. A pribegit din oraș în oraș atunci când poporul meu avea nevoie de hrană și muniții. A fost alături de mine atunci când stăteam cu spatele la zid, a cutreierat toată America pentru a obține ajutor pentru mine… Vreau ca lumea să știe că Loïe Fuller mi-a oferit inima ei în vremuri de durere și deznădejde.“ — REGINA MARIA A ROMÂNIEI

„Printre numeroasele relații personale ale reginei Maria, care cuprindeau tot spectrul social, de la capete încoronate până la oameni de rând, prietenia «improbabilă» cu dansatoarea Loïe Fuller ocupă un loc aparte.

Variile monografii și studii dedicate fiecăreia amintesc prietenia lor, dar de regulă numai ca o glosă biografică, prețuită pentru latura senzațională și anecdotică ori tratată în tiparele favoritismului regal. Până acum nu s-a scris nici un studiu care să exploreze această prietenie în toată complexitatea ei, să-i urmărească suișurile și coborâșurile, momentele de intimitate și conflict, temele de dialog și dispută, efectele și implicațiile pentru ambele protagoniste și mediile lor.

Celebra La Fuller a influențat atât imaginea publică a reginei în diferite contexte, cât și evoluția ei ca prozatoare, scenaristă de film, memorialistă și jurnalistă, chiar colecționară de artă. Ani de-a rândul i-a fost reginei admiratoare înflăcărată, parteneră de discuție, confidentă și consolatoare în clipele grele și, totodată, o îndrumătoare neobosită, de multe ori autoritară și prea adesea pisăloagă… După cum s-a dovedit, prietenia cu Loïe a rezistat la multe turbulențe și furtuni, susținută fiind de optimismul solar al reginei.“ — STANCA SCHOLZ-CIONCA

La mai bine de un secol de când a apărut, fantoma comunismului încă mai bântuie lumea, semănând pretutindeni haos, nenorociri și moarte. Această carte expune zece dintre laturile sale întunecate și mai puțin cunoscute: cel mai mare jaf la care s-a dedat Stalin (510 tone de aur furate de la Banca Spaniei); scrierile mincinoase despre URSS care i-au păcălit pe cititorii și istoricii occidentali; epopeea generalului Vlasov, erou și trădător prins între două dictaturi; călătoriile suprarealiste ale cadavrului lui Hitler prin măruntaiele sistemului sovietic între 1945 și 1970; lupta pe viață și pe moarte dintre cei doi mareșali roșii, Tito și Stalin; luna în care lumea a fost în pragul distrugerii, în criza rachetelor din Cuba; testamentul exploziv al lui Nikita Hrușciov; negaționismul roșu declanșat odată cu publicarea Cărții negre a comunismului; o foarte necesară deconstrucție a mitului lui Che Guevara, mit care-i fascinează pe tinerii – și nu numai – din toate spectrele ideologice până în zilele noastre; și, în sfârșit, detalii despre venirea la putere a lui Vladimir Putin, cea mai recentă mutație a unei ideologii care ar fi trebuit să-și aibă propriul proces de la Nürnberg.

„Cartea ia în discuție câteva aspecte ale comunismului care au fost fie neglijate, fie considerate „incomode“, fiind evitate de istorici. Autorul se bazează pe o documentație amplă și își exprimă opinia despre comunism cu franchețe – și cu mirarea că o ideologie atât de toxică a putut atrage atâția adepți fanatici. Marele merit al cărții e că ne înfățișează personajele în toată abjecția lor.“ — ALEXANDRU CĂLINESCU

„Istoricul François Kersaudy ne readuce în memorie minciunile unei ideologii care a marcat puternic secolul XX și care continuă să-i inspire pe mulți.“ — Le Figaro

Viena, 1948 – oraşul învaţă să trăiască din nou.

Johanna, o adolescentă care îşi caută propriul drum, îl întâlneşte pe doctorul Viktor Frankl, un om care crede cu tărie că, indiferent prin ce trecem, viaţa poate avea un sens. Din conversaţiile cu el, Johanna descoperă că speranţa nu apare din senin, ci se construieşte pas cu pas, iar asta îi schimbă felul de a vedea lumea şi de a se vedea pe sine.

În acelaşi timp, prietenia neaşteptată cu Miles, un băiat american, o obligă să-şi pună întrebări dificile. Deşi vine din „tabăra cealaltă“, a forţelor de ocupaţie, tânărul se dovedeşte a fi un prieten loial, curajos şi demn de încredere – o dovadă că oamenii nu pot fi reduşi la uniforme sau la etichete.

Johanna şi Dr. Frankl este o poveste despre puterea de a merge mai departe şi despre curajul de a spera chiar şi atunci când totul pare pierdut.

Viktor E. Frankl (1905–1997) a fost psihiatru şi filozof aus­triac de origine evreiască. A supravieţuit lagărelor naziste şi a devenit cunoscut în întreaga lume pentru ideea că oamenii îşi pot găsi sensul vieţii chiar şi în cele mai grele situaţii. Creator al logoterapiei şi autor al cunoscutei cărţi Omul în căutarea sensului vieţii, Frankl a crezut că speranţa şi responsabilitatea faţă de propria viaţă ne pot ajuta să mergem mai departe, indiferent de ce ni se întâmplă.

„Este victoria unui gladiator: singur împotriva establishmentului de la Washington”, i-am spus, în dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2016, unui prieten. S-a uitat sceptic către mine. Trump, un gladiator? Un multimiliardar detestat, adesea caracterizat drept un bufon misogin, votat de nişte „pesedişti americani”?

Privind în urmă, cred că am avut dreptate, iar prietenii mei sceptici vor recunoaşte că s-au înşelat. La început, Trump a fost singur. Singur împotriva propriului partid, singur în faţa uriaşei maşinării birocratice din Washington, singur împotriva unei propagande formidabile, care includea CNN, New York Times şi chiar şi câteva redute ale presei republicane. Dar, la final, americanii au fost de partea sa. Trump a primit votul „Omului Uitat” care s-a săturat să tot piardă pe mâna lui „Davos Man” (pentru a relua aici formula lui Samuel Huntington).

Ce anume a declanșat furia mulțimilor care au taxat corupția Dinastiei Clinton, aroganța lui Barack Obama și mașinăria propagandei globale? Cine a propulsat mișcarea lui Trump? Care au fost loviturile de knock-out ale candidatului împotriva a două familii prezidențiale? Au contat instinctele de antreprenor în strategia de luptă? Cum le-a luat fața vedetelor de la Hollywood? Ce frici și spaime au făcut poporul american să parieze pe un outsider? Susține Donald Trump doar interesele Statelor Unite sau avem de-a face cu apărarea civilizației iudeo-creștine a Occidentului? De ce se tem astăzi Islamul radical, China comunistă și Rusia lui Putin? România: câștigă sau pierde?

Donald Trump e un personaj spectaculos care a șocat o lume întreagă. Miliarde de locuitori ai planetei au privit uimiți parcursul vertiginos al unui businessman care a luptat feroce pentru funcția de Președinte al Americii. Și a câștigat-o. Reputați jurnaliști și analiști politici, comici sau vedete la Hollywood, diplomați și specialiști în relații internaționale, filozofi, clerici și cărturari au vorbit despre Donald Trump ca despre o glumă.

Publicația conservatoare National Review a cerut intelectualilor Dreptei americane să boicoteze ascensiunea magnatului american. Jonah Goldberg a văzut în Trumpism o radiație toxică. David Brooks l-a socotit „nebun” și i-a prevăzut o suspendare în douăsprezece luni de la inaugurare. Filozoful Andrei Pleșu l-a numit „un mahalagiu oblu”. Politologul Vladimir Tismăneanu l-a acuzat de latențe fasciste. Poetul Mircea Cărtărescu a pariat pe renumărarea voturilor în favoarea doamnei Clinton. Publicistul Sorin Ioniță l-a comparat pe Donald Trump cu… moldoveanul rusofon Igor Dodon (sic). Sebastian Lăzăroiu a sugerat că Vladimir Putin ar fi dejucat serviciile secrete aflate sub comanda lui Barack Obama, avându-l pe Donald Trump drept … „cârtiță a rușilor”.

Personal, am ales să părăsesc acest bulevard aglomerat cu argumente năprasnice, dar și cu o mulțime de prejudecăți, silogisme frânte, enormități stilistice și fraze propagandistice. 

Cu douăzeci și patru de ore înaintea scrutinului din 8 noiembrie 2016, am pariat pe eșecul candidatei Hillary Clinton în fața lui Trump The Outsider. N-a fost o prognoză științifică, ci doar o intuiție consolidată empiric. 

Dornic să înțeleg revolta Americii profunde, am ascultat în ultimii ani sute de monologuri sau intervenții radiofonice ale unor formatori de opinie precum Mark Levin, Rush Limbaugh, Sean Hannity, Ben Shapiro sau Julia Hahn. Am citit zeci de articole din presa alternativă indexate de DrudgeReport și scrise pentru FoxNews, Breitbart, DailyWire sau LifeZette. Ca analist informat, înțelegeam potențialul exploziv al spiralei tăcerii.

Ziua votului a venit. Nimeni n-a pronosticat amplitudinea cutremurului de la Washington DC. Clasa cuvântătoare și noua nomenklatură au amuțit în fața cifrelor. 

Peste 2600 de districte și 306 colegii electorale l-au declarat învingător pe Donald Trump. Un număr de 62 milioane de americani i-au oferit votul. Miliardarul a câștigat cu cea mai largă margine văzută de republicani vreme de aproape trei decenii. A surprins triumful din Wisconsin (stat pierdut de candidații republicani care i-au urmat lui Ronald Reagan), victoria din Michigan și Pennsylvania (ultima oară câștigate de George Bush Sr. în 1988) sau Ohio (cucerit de Barack Obama în 2008 și, respectiv, 2012).

​Cine l-a votat pe Donald Trump? Patronul unui restaurant de cartier, sătul de controale abuzive ale Fiscului; polițistul onest care dimineața își sărută copiii pe frunte, fără să știe dacă se mai întoarce viu acasă; inginerul constructor, obosit de reglementările birocratice ale guvernului; mama pasionată de homeschooling; antreprenorul din Texas care își dorește să reinvestească profitul; familia cu trei copii, afectată de creșterile asigurărilor obligatorii de sănătate (Obamacare); preotul misionar, dezgustat pentru că Statul federal spune despre Biblie c-ar fi un text politically incorrect; dirijorul de la Operă căruia criticii îi spun că Flautul Fermecat de W.A. Mozart ar fi o producție… rasistă; muncitorul unei fabrici de strunguri din Midwest, care știe că Trump luptă pentru interesele industriei americane; jurnalistul care documentează corupția din Washington DC sau traficul de droguri la granița cu Mexic; tatăl unei fetițe de șapte ani, îngrijorat că băile transgender ar putea încuraja pedofilia; pensionarul octogenar, nemulțumit de străzile murdare și parcurile neîngrijite ale unui sanctuary city… 

Iată portretul unei țări ieșite în stradă pentru a cere schimbarea din temelii a unui sistem inuman, corupt și falimentar.

Înaintea alegerilor, majoritatea oamenilor au privit dezbaterile între Hillary Clinton și Donald Trump ca la o întrecere sportivă. În loc să studieze atent loviturile pugiliștilor din ringul de box, mulți au căzut în capcana comentariului marginal. Maestru al controversei și agent provocateur, Donald Trump și-a ascuns tactica de-a lungul întregii competiții. În loc să vadă eficiența mișcărilor de picior, „experții” au comentat culoarea chiloților sau coafura lui Donald Trump.

Într-un context saturat de intoxicări, câțiva analiști și gazetari au spart consensul ideologic al timpului. Doresc să-i menționez aici pe Dragoș Paul Aligică (profesor la George Mason University), Radu Moraru (ziarist indepedent și patron la Nașul.tv), Dr Cătălin Avramescu (conferențiar la Universitatea București), Traian Ungureanu (europarlamentar), Gabriel Purcăruș (scriitor și antreprenor), Ionuț Popescu (fost ministru al Finanțelor) și George Mioc (om de afaceri rezident în Texas). Îi felicit pentru îndrăzneală și perseverență!

Ceilalți oameni inteligenți n-au prognozat victoria pentru că și-au dorit, cu orice preț, să aibă dreptate. Donald Trump a utilizat strategii de intimidare a corectitudinii politice, scheme retorice de abatere a atenției dinspre ceilalți candidați către propria persoană, dar o veritabilă ofensivă de atragere a voturilor celor abandonați, din comoditate și superbie, de Hillary Clinton.

Sunt trei elemente-cheie care explică succesul Președintelui Trump: (1) viziunea strategică, etica muncii și instinctele unui businessman; (2) revolta oamenilor abandonați, trădați și sufocați de corectitudinea politică; (3) orbirea ideologică și corupția morală a unui sistem birocratic și administrativ care a pierdut orice legătură cu fricile, nevoile și visele poporului american. Fenomenul Trump și America profundă este prima analiză care adună laolaltă câteva elemente-cheie ale unei biografii puțin cunoscute, direcțiile de gândire ale antreprenorului Trump, temele favorite ale mișcării Tea Party, expunerea valorilor creștine, erorile administrației Obama și filozofia politică a conservatorilor de la Casa Albă.

A curs deja multă cerneală în jurul întrebării: cine l-a făcut pe Donald Trump cel de-al 45-lea Președinte al Americii? Care a fost gestul determinant care a anticipat victoria acestui personaj inclasabil? Ne lipsesc multe detalii dintr-un puzzle complex. Săptămâni la rândul, presa de stânga a atacat legitimitatea alegerilor prezidențiale pe baza colegiilor electorale. Unii, pesemne, își doresc ca locuitorii aglomerațiilor urbane să decidă soarta milioanelor de cetățeni din America tradițională.

Alți jurnaliști și oficiali de la Washington DC au declarat, fără prea multe probe, că Rusia a influențat rezultatul alegerilor. Cum? Nu știe nimeni. Care sunt cetățenii din Wisconsin sau Michigan persuadați de Vladimir Vladimirovici Putin? N-am aflat niciun nume sau prenume. Știm doar atât: liderul de la Kremlin este foarte iritat pentru că Donald Trump a lovit Siria lui Bashar Al-Assad, pentru că a întărit arsenalul militar al Statelor Unite, pentru că a susținut dezvoltarea industriei energetice americane și pentru că a sancționat aspru Republica Islamică Iran.

După 20 ianuarie 2017, lumea s-a trezit într-o nouă eră. Un miliardar excentric a ajuns liderul celei mai puternice țări occidentale. Susținând o candidatură anti-sistem, națiunea fondată de geniul politico-militar al lui George Washington și Thomas Jefferson s-a reîntors la excepționalismul american. Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA rescrie manualul democrației și readuce în prim plan expresia: „We the People”.

„Cei mai multi dintre noi au de spus o singura poveste. Asta nu inseamna ca ni se intampla un singur lucru in viata – se petrec nenumarate intamplari, pe care le transformam in nenumarate povesti. Insa una singura conteaza cu adevarat, pe una singura merita pana la urma s-o spui. Ceea ce urmeaza e povestea mea.“ Julian Barnes

O vara din anii ’60, undeva la sud de Londra. Cand se intoarce de la facultate, Paul ii face pe plac mamei si se duce la tenis. Acolo e Susan: calda, increzatoare, ironica, sotie si mama a doi copii. Evident, iubirea lor este unica si irepetabila. Peste zeci de ani, el priveste inapoi la povestea lor si la esecul ei, stiind ca memoria ne joaca feste si ne surprinde.

„Un roman profund emotionant si o analiza a suferintei din iubire (...). Revizitand fluxul si refluxul unei pasiuni, Julian Barnes pune in lumina legatura dintre un om batran si propriul lui sine.“ Publishers Weekly

Începând încă din primii ani ai secolului trecut, câţiva filozofi şi istorici, câţiva eseişti şi antropologi au semnalat intrarea culturii occidentale într-un iremediabil declin. Astăzi, despre criza culturii se vorbeşte pe nenumărate voci şi pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înţelegem mai exact ce se întâmplă cu noi, că pătrundem mai adânc sensurile tradiţiei noastre culturale şi că vedem mai clar încotro se îndreaptă cultura contemporană? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări pornind de la rădăcinile religioase ale culturii înalte şi de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. Rând pe rând, romantismul, modernismul şi avangardele artistice au căutat să dea un răspuns consistent evacuării sacrului şi ritului din viaţa socială, apoi comercializării tot mai accentuate a artelor şi, în sfârşit, naufragiului lor deplin în ceea s-a numit kitsch. Cât priveşte speranţa într-o renaştere a culturii înalte, ea nu poate veni, crede Scruton, decât din regăsirea sensurilor originare, a acelor sensuri care ne pot purta către o participare reînnoită la viaţa etică a comunităţii.

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. în spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă.” — Vladimir Voinovici

„Realitatile care au inspirat Povestirile din Kolima sint impresionante, iar talentul lui Salamov face din ele o lectura devastatoare.” (Sunday Times)

„Ne-am obişnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit şi spunem în schimb două lucruri proaste: că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicaţie; că noi, oamenii de rând, suntem în definitiv dincolo de orice răspundere. Înainte însă de a socoti un creator geniu, este bine să vezi ce anume a făcut el spre a fi unul sau ca să-şi slu¬jească geniul. Şi, înainte de a te scuza că tu nu eşti un geniu – sau alteori de a da vina pe împrejurări că n-au favorizat genialitatea ta ascunsă –, este bine să vezi care-ţi sunt răspunderile, în spiritualitatea şi chiar în animalitatea omului de cultură din tine. În amândouă privinţele, caietele lui Eminescu sunt o binecuvântare. Cu un câştig în plus: acela de a demitiza pe Eminescu.“ (Constantin NOICA)

Iv cel Naiv este un inginer român contemporan. Devenit scriitor. S-a născut online, dintr-un avânt spre www și o 

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001 – cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Este cunoscut publicului din România datorită bestsellerurilor internaţionale scrise împreună cu Héctor García şi traduse la Humanitas: Ikigai: secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită, Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru a-ţi descoperi adevărata pasiune şi a-ţi atinge ţelurile în viaţă şi Shinrin-Yoku: arta japoneză a băilor de pădure. Francesc Miralles este, de asemenea, autor de ficţiune. Amintim romanele Wabi-Sabi, Iubire cu i mic şi Cel mai frumos loc din lume este chiar aici (scris împreună cu Care Santos), publicate la Humanitas Fiction. Cărţile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.

ÁLEX ROVIRA (n. 1969, Barcelona) este licenţiat în economie, autor de succes de cărţi de self-help şi conferenţiar. Ţine seminarii de economie la Escuela Superior de Administración y Dirección de Empresas. În 2009 a primit, împreună cu Francesc Miralles, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cărţile sale s-au vândut în peste 8 milioane de exemplare.

KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011, 2021), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia, Marea Britanie și Spania și a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac (The Lake House; Humanitas Fiction, 2017, 2021), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

 

Fotografia autoarei © Gillian van Niekerk

Kazuo Ishiguro s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a imigrat în Marea Britanie în 1960. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani cu Amintirea palidă a munţilor, roman recompensat cu The Winifred Holtby Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare, nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în paisprezece limbi. 1989 îi aduce lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei, rîvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat Nemîngîiaţii, urmat de Pe cînd eram orfani şi Să nu mă părăseşti. În acelaşi an Kazuo Ishiguro a primit distincţia Officer of the British Empire for Services to Literature şi în 1998 titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea statului francez. În 2017 Ishiguro primeşte Premiul Nobel pentru Literatură.

Volumul contine sase povestiri de Gabriel Garcia Marquez. Desenele ii apartin lui Carme Sole Vendrell, castigatoare a Premiului National pentru Ilustratie in Spania. Ea are onoarea de a fi singura persoana care, cu permisiunea autorului, a dat viata povestirilor acestuia. Imaginile sale ilustreaza delicatele reflectii despre copilarie schitate de Garcia Marquez in aceste povestiri. Unite prin prezenta, uneori ascunsa, a unui copil, ele contin intregul imaginar al marelui autor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura.

Ilustrații de Mihail Coșulețu

„Dacă este încetățenită ideea că scriitor adevărat este doar acela care are o voce ușor recognoscibilă în orice carte a lui, îmi place să cred că am scris cărți pe voci atât de diferite, încât să fiu considerat un diletant, un debutant cu fiecare volum publicat. Asta fiindcă niciodată n-am crezut că vocea mea e importantă, ci mai ales vocea literaturii, iar uneori există mai multe voci chiar în interiorul câte unei singure cărți pe care am scris-o.

În Bilete de sinucigaș cred că sunt cele mai multe voci, nu doar din ce am scris până acum, ci din tot ce voi fi scris vreodată. Și așa cred că e cel mai potrivit să fie citită cartea aceasta: ca o suprapunere de voci indi­viduale care formează un singur și mare strigăt, o ultimă șoaptă.“

În anul 1999 începeau audițiile pentru rolul lui Harry Potter, iar cel care urma să fie ales avea să devină celebru în întreaga lume. Sute de actori au fost audiați. În cele din urmă, au rămas doar doi. Acest roman spune povestea celui care nu a fost ales.

Martin Hill se naște în 1989 la Londra. Este fiul unei jurnaliste franceze, Jeanne, și al unui decorator de platou, John, un inventator ciudat. După despărțirea părinților își împarte viața între Londra și Paris. Întâmplător, în timp ce-și însoțește tatăl pe platoul de filmare, Martin este remarcat de producătorul care lucrează la primul film din seria Harry Potter. Este invitat să dea o audiție pentrul rol, trece de mai multe selecții, deja se vede interpretându-l pe vărjitorul care, de altfel, îi pare că-i seamănă, dar la final concurentul său se dovedește mai convingător. Toate speranțele pe care Martin le-a avut se prăbușesc și acum se simte mereu confruntat cu triumful omniprezent al rivalului său. Cum să se recupereze după acest eșec, în condițiile în care aventurile tânărului vrăjitor și adaptările lor cinematografice se succed cu atât de mult succes și îl asaltează din toate părțile? Cum să scape de senzația că viața i-a fost furată? Cum să trăiască după ce a fost atât de aproape de succes? O fantezie melancolică străbate acest roman, surprinzând cu precizie și ușurință dezorientarea unui tânăr care se confruntă în mod constant cu ceea ce ar fi putut trăi.