Cărţi

În anul 1947, în peșterile din Deșertul Iudeii au fost găsite o serie de manuscrise ebraice misterioase; descoperirea a zguduit nu doar comunitatea științifică, ci și întreaga creștinătate.

Până atunci, cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice datau din veacul al X-lea după Cristos; cele descoperite acum la Qumran erau mai vechi cu un mileniu. Nu doar atât: ele dovedeau că autorii lor, misterioasa sectă apocaliptică a esenienilor, erau uluitor de asemănători cu primii creștini în privința doctrinei și ritualurilor. Să fi fost esenienii primii adepți ai lui Cristos, sau oare aceștia din urmă vor fi provenit din comunitatea de la Qumran? Ce legătură este între esenieni și Noul Testament? Controversatele manuscrise pot oare să rescrie acum istoria creștinismului timpuriu, răsturnând tot ceea ce știam despre Isus și ucenicii săi?

Dincolo de tumultul mediatic, cartea de față, alcătuită chiar de către unul dintre editorii și traducătorii Manuscriselor de la Marea Moartă, ne oferă o perspectivă limpede și echilibrată despre originea, istoria, conținutul și impactul acestora, precum și răspunsuri la aceste tulburătoare întrebări.

„Acesta va fi un timp al mântuirii pentru poporul lui Dumnezeu, un timp de domnie pentru toți cei ai Lui și de nimicire veșnică pentru toți cei ai lui Belial. Nelegiuirea va fi nimicită și nu va mai fi nici o rămășiță; pentru fiii întunericului nu va fi scăpare. Fiii dreptății vor străluci până la marginile pământului până se vor sfârși vremurile întunericului, iar când va hotărî Dumnezeu, slava lui măreață va străluci pe vecie pentru pacea, binecuvântarea, slava, bucuria și viața lungă a fiilor luminii.“ — Manuscrisele de la Marea Moartă, Manualul războiului 1, 5–9

Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU

Cine am fi noi fără dragoste? Cum ar fi dragostea fără noi? Într-o lume a iubirii și a poveștilor de viață, Emma, femeia rebelă și inocentă în același timp, caută răspunsuri la propriile întrebări. O ajută să le găsească Greg, bărbatul creator și omul ei de încredere, alături de care trăiește bucurii și dezamăgiri, redate în dialoguri și reflecții.

Lângă el, ea e caldă ca o ploaie de vară sau rece ca un sloi de gheață. Conflictul pe muchie generează trăirile femeii – ale Emmei, și, implicit, ipostazele în care ea ripostează sau încheie armistiții. Cu siguranță însă, nu există o altă cale de mijloc decât dragostea.

- Mă iubești?

- Mai mult decât vreodată.

- Și totuși pleci.

- Da! Pentru că mă lași să fac asta...

După ce ne-a fermecat cu poezia lui, Iv cel Naiv s-a hotărât să ne umple sufletele cu frumusețea gândurilor sale fără de rimă. Cel de-al doilea roman al lui este o poveste naivă care te va atinge mai mult decât crezi, despre un război în care probabil că lupți deja, fără să vrei sau, poate, cu bună știință.

Eu te-am făcut, eu te omor spune povestea locuitorilor unui orășel în care focul mocnit al conflictului dintre tineri și bătrâni prinde o asemenea putere, încât ajunge să ardă cu flacără, transformându-se într-un adevărat război.

Conflictul dintre generații există și a existat dintotdeauna, sfâșiind cu indiferență ceea ce doar iubirea poate coase la loc. Și doar naivitatea poate cotrobăi prin tragicele sertare ale unui măcel până găsește ceva amuzant. Doar imaginația curioasă și inocentă a unui naiv îți poate scoate războiul din suflet și din minte, proiectându-l pe ecranul fantasticului, în speranța că, astfel, oroarea conflictului dintre generații te va trezi înainte de a fi prea târziu.

Ai în față un roman de război naiv scris pe mai multe voci, pentru că doar ascultând-o cu atenție pe fiecare vei putea distinge și înțelege cât mai mult din cele 360 de grade ale adevărului.

Citindu-l, cea mai mare provocare va fi să nu te așezi în nici una dintre tabere, indiferent dacă te consideri tânăr sau bătrân. Dacă poți.

O călătorie de-a lungul unui an, însoțită de citate aparținând lui Paulo Coelho.

Paulo Coelho, considerat de milioane de cititori drept un alchemist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenți scriitori ai acestui secol.

Cărțile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale și sociale. El scrie despre teme, idei și concepții care răspund aspirațiilor atât de numeroșilor săi cititori, aflați în căutarea unui drum propiu și a unor noi moduri de a înțelege lumea.

Catalina Estrada a fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viață din țara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare și trăiește la Barcelona. Fascinația cu care privește mereu în jur este ușor de observant în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

Caracteristici:

•  Agendă anuală însoțită cu citate din romanele scriitorului Paulo Coelho (tema – Secrete)

•   Calendar 2020 – sărbători legale și zile libere în România

•   Format săptămânal

•   Ușor de transportat

Ilustrații de Andreea Dobreci

Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze.

Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte.

Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.

După o idee de Valentin Postnikov

Ilustrații de Irina Petelina

Mult așteptata continuare a cărții Bunicul de ciocolată

Conrad Paulsen, străbunul cu care a început neamul nostru, a fost un mag atotputernic, un adevărat vrăjitor.

Ce bucurie pe Martin și Matilda Sjursen! Vor petrece două săptămâni la bunicul Oscar! Și încă nesupravegheați de părinți! Odată ce pătrund în casa plină ochi de dulciuri a bunicului, pe copii îi așteaptă o aventură incredibilă: află secrete din istoria familiei lor, călătoresc în timp, întâlnesc vikingi adevărați și pornesc în căutarea cufărului misterios în care se ascunde un artefact magic ce poate îndeplini orice dorință, dar numai una. E foarte important ca aventurierii noștri să-l găsească, fiindcă a căzut în mâinile trădătoarelor surori Paulsen, care urăsc dulciurile și visează să le distrugă în întreaga lume.

Să sperăm că Martin, Matilda și bunicul de ciocolată o să le oprească la timp. La urma urmei, acolo unde își face apariția bunicul Oscar, există întotdea­una și un strop de magie!

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

„Cum a fost oare posibil ca limba și cultura unui mic grup etnic din Latium să devină limba și cultura unui imperiu universal, moștenirea acestuia fiind și astăzi vizibilă pe mai multe continente? Savantul Pierre Grimal, dublat și de un scriitor de mare talent, ne invită să călătorim alături de legiunile romane în luptele cu barbarii, să ne relaxăm în termele pline de viață, să privim înfiorați luptele de gladiatori, să ascultăm pledoariile și declamațiile din for, să admirăm arta romană și să ne cufundăm în minunata lume a literaturii latine. O carte care nu poate lipsi din biblioteca oricărui pasionat de istoria romană – și nici din a celor care vor să înțeleagă rădăcinile profunde ale civilizației europene moderne.

Opera lui Pierre Grimal, de o amploare și o armonie excepționale, a contribuit în mod decisiv la aprofundarea și dezvoltarea studiului Antichității latine în epoca modernă.“ — ALAIN MICHEL

„Imperiul Roman s-a prăbușit; armătura sa administrativă n-a rezistat sub presiunea gigantică a invaziilor, capacitatea sa de înnoire s-a uzat, provinciile sale s-au izolat sub forma unor numeroase regate, lumea s-a deschis spre tărâmuri până atunci necunoscute. Cu toate acestea, ideea Romei însăși a supraviețuit ca un mit tonifiant, cel al unei patrii umane cu o istorie care a demonstrat că o asemenea aspirație nu reflecta un vis imposibil de înfăptuit.“ — PIERRE GRIMAL

Pe copertă: Apollo și cele nouă Muze (detaliu), frescă, cca 64 d.Cr., Moregine triclinium a, Marea Palestră din Pompei. Foto: ArchaiOptix/Wikimedia Commons

Autoarea a șapte romane publicate în 38 de limbi și vândute în peste 16 milioane de exemplare în 45 de țări, Kate Morton este cea mai iubită scriitoare australiană.

Alternînd magistral planurile, romanul Întoarcerea acasă, publicat în 2023, își acaparează cititorii cu întrebări aparent simple: Cum suntem dispuși să acționăm pentru a-i salva pe cei dragi? Putem face rău cu minciuni bine intenționate? Și, mai ales, ce înseamnă „acasă“ într-o lume care se schimbă cu o viteză derutantă?

Bestseller New York Times  •  Bestseller Sunday Times  •  Bestseller El País  •  Bestseller #1 Canada  •  Reader’s Digest Most Anticipated Books of the Year 2023

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.

EDDY DE WIND s-a născut pe 6 februarie 1916 la Haga, într-o familie evreiască prosperă. Tatăl i-a murit pe când băiatul avea numai trei ani, dar a crescut într-o atmosferă stabilă, ocrotit de mama pentru care avea o mare afecțiune. Inteligent și tenace, Eddy a urmat medicina la Leiden și a fost un tânăr activ și vesel, cu o viață socială dinamică, cu prieteni atât evrei, cât și creștini, pasionat de bărci și muzică, fiind membru al trupei de jazz Rhythm Rascals. După ce ocupația germană a impus excluderea studenților evrei, Eddy a reușit, cu ajutorul profesorilor săi, să-și termine studiile mai devreme și să devină astfel ultimul evreu din Leiden care și-a luat diploma de absolvire. Și-a făcut rezidențiatul în psihanaliză în secret, la Amsterdam, și după o încercare ratată de a fugi în Elveția a mers voluntar în lagărul de tranzit de la Westerbork, unde spera să-și găsească mama; a aflat însă că fusese deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork a întâlnit o tânără infirmieră, Friedel, de care s-a îndrăgostit și cu care s-a căsătorit, iar mai apoi au fost deportați împreună la Auschwitz. Deși pe toată perioada cumplită a detenției au reușit să păstreze legătura, în haosul ultimelor zile ale lagărului au fost despărțiti. Înainte chiar de eliberarea lagărului, la care a fost martor, el a început să noteze într-un caiet primele gânduri și impresii care vor constitui punctul de pornire al cărții de față. După eliberare, a rămas încă trei luni la Auschwitz, la cererea comandanților sovietici, lucrând ca medic. Acesta este răstimpul în care și-a consemnat în scris întreaga mărturie care avea să devină apoi cartea-document Auschwitz, ultima stație. Încă nesigur asupra sorții care îl aştepta, a atribuit toate întâmplările unui personaj pe care l-a numit Hans van Dam. La întoarcerea în Olanda, în 1946, a aflat că și Friedel a supraviețuit, și în același an a apărut prima ediție a cărții sale. În anii ce au urmat, Eddy de Wind s-a specializat în psihiatrie și psihanaliză și a scris despre sindromul KZ, sindromul vinii supraviețuitorului, și transmiterea transgenerațională a traumei, fiind unul dintre primii autori din lume care au abordat aceste teme în mod științific. A murit la 27 septembrie 1987, la vârsta de 71 de ani. Cei care au supraviețuit împreună cu Eddy de Wind au privit mereu mărturia sa ca pe una dintre cele mai importante cărți despre Auschwitz.

Postfață de Raluca Bejenariu și Teodora Popescu

„Se crede că scrisul e cathartic, dar istoria literaturii, inclusiv cea românească, e plină de suferinzi și sinucigași. Cu toate acestea, nu am invitat să contribuie la acest volum scriitori: pe de o parte, pentru că ei au deja la îndemână instrumentele (și obișnuința) scrisului; pe de altă parte, pentru că mi s-au părut mai interesante imaginarul bolii și limbajul celor care îndeobște nu se exprimă pe sine, în artele lor, neapărat cu ajutorul cuvintelor.

Cât despre dimensiunea terapeutică a scrisului, a rămas la latitudinea fiecăruia să evalueze în ce măsură aceasta este sau nu un mit. Cum a remarcat și Andrew Solomon, autorul faimoasei cărți despre depresie Demonul amiezii: să scrii despre depresie e un lucru dureros, trist, solitar și stresant.

Veți descoperi în carte, dincolo de satisfacția și surpriza (poate chiar revelația) de a citi texte extrem de emoționante, profunde și, mai ales, expresive literar, o mare varietate de înfățișări și manifestări ale suferinței, de cauze și efecte, de dificultăți de acceptare, diagnosticare și vindecare, de situații, escaladări și rezolvări ale tulburărilor. Există în această suită de exerciții de umilință, onestitate și îndârjire cel puțin câte o experiență pe măsura, înțelegerea și consolarea fiecărui cititor în parte. E greu de crezut că cititorii, acești «nos semblables, nos frères», nu vor găsi aici confesiuni cu care să nu (poată să) se identifice, cu care să nu rezoneze, pe care să nu le citească cu empatie, această abilitate care ne preocupă pe toți în acest moment.“ — MARIUS CHIVU

DAN BYRON  •  NICOLAE COMĂNESCU  •  SUZANA DAN  •  DANA DEAC  •  MIHAI DOBRE  •  AIDA ECONOMU  •  ALEXANDRA FURNEA  •  ANDREA GAVRILIU  •  OANA GIURGIU  •  IULIA LUMÂNARE  •  RAZVAN MAZILU  •  MELA MIHAI  •  COSMIN „MICUTZU“ NEDELCU  •  KATIA PASCARIU  •  LIA PERJOVSCHI  •  ANDREEA RAICU  •  IULIA RUGINĂ  •  ADA SOLOMON  •  ALEXANDRU N. STERMIN  •  CATALIN ȘTEFĂNESCU  •  ISTVÁN TÉGLÁS  •  ȘTEFAN TEȘANU  •  ROMAN TOLICI  •  LUIZA ZAN

Spaima de necunoscut și neliniștea niciodată ostoită a omului l-au îmboldit să caute neîncetat răspunsul la chinuitoarea întrebare: Ce se întâmplă cu noi după moarte? Poate că s-ar cuveni să păstrăm tăcerea în fața misterului morții; dar dacă am da cuvântul chiar celor care, paradoxal, au trăit-o? Cartea de față este rodul unui studiu sistematic al controversatelor experiențe din vecinătatea morții. Dezbaterile și polemicile țesute în jurul acestor relatări nu par să se încheie prea curând, însă undeva, dincolo de gâlceava dintre neuroștiință și credință, își face loc, timid, speranța.

„Cu toate că din experiența ei Sharon a învățat că Dumnezeu nu judecă, a mai aflat că ne judecăm singuri și că primim înapoi tot ceea ce dăruim universului. Acest lucru dă naștere unei teorii interesante: chiar dacă Dumnezeu nu e judecătorul nostru, poate că există un mecanism prin care judecata e inclusă în țesătura universului. Oare e posibil ca bunătatea și moralitatea să fie mai aproape de niște legi științifice decât credem? E o idee fascinantă.“ — JEFFREY LONG, PAUL PERRY

„O carte extraordinară, care ne aduce tot mai aproape de o soluție rațională a misterului vieții de după moarte.“ — RAYMOND MOODY, autorul bestsellerului Viață după viață

Volumul de povestiri Oamenii țarului nostru, distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, reunește personaje cât se poate de diverse – fiice de scriitoare împovărate de descendența lor, frumoase apăsate de propria frumusețe, un muncitor-reglor la o fabrică de ceasuri atras de scrierile lui Rudolf Steiner sau excentricul Leonea, care crește copiii soției necredincioase. Așa cum ne-a obișnuit Ludmila Ulițkaia, găsim în această carte crâmpeie de viață care prilejuiesc o radiografiere de mare finețe a naturii umane.

„Departe de nihilismul autorilor postmoderni, Ludmila Ulițkaia se revendică de la moștenirea umanistă a clasicilor ruși, precum Tolstoi, Cehov și Nabokov.“ — Karine Alaverdian, La Revue Russe

Vreți să descoperiți ce e o cafenea cu pisici? Răspunsul perfect îl dă Anna Sólyom în acest roman care vă invită să pătrundeți în universul celor mai răsfățate feline de pe lume: pisicile. La Neko Café nu clienții sunt cei mai importanți, ci șapte pisici frumoase și mofturoase, muzicale sau doar temperamentale, blânde sau dintre cele de care e bine să te apropii cu grijă, în tot cazul, doar atunci când au ele chef. Așezată în inima Barcelonei, cafeneaua se dovedește a fi una în care lecțiile de viață vin sub forma unor cozi atârnând dintr-un coș sau a unei perechi de ochi curioși care-ți atrag atenția că deseori, pentru a fi fericit, nu ai nevoie decât de o pisică – sau de șapte – lângă tine și de o clipă de respiro. Nagore, în ciuda fricii de pisici, ba chiar a antipatiei profunde față de ele, nu mai are de ales: ajunsă într-un punct de cotitură al vieții, acceptă să dea o mână de ajutor în cafeneaua cu pisici. Aici va descoperi că ceea ce-i pare a fi o răzbunare a destinului devine, prin istețimea pisicilor, o descoperire. Cei șapte maeștri felini sunt gata să-i împărtășească o parte din înțelepciunea lor, învățând-o cum să se accepte și cum să-și regăsească drumul spre sine.

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga - Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul Brisbane (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) se află actualmente pe lista scurtă la Bolșaia Kniga. Cărțile lui Evgheni Vodolazkin sunt traduse în peste 30 de ţări.

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

Veți râde citind năstrușniciile din volum? Aşa e de dorit. Veţi trece de la amuzament la stupoare? Aşa e de presupus. Veţi reciti anumite pasaje, frecându-vă apoi mefient la ochi? Aşa e de aşteptat. Pe urmă însă, odată stins hohotul sau dispărut zâmbetul, probabil că vă veţi pune câteva întrebări despre celebrităţile zilei, eventual ale deceniului, fie ele din politică, afaceri, sport sau divertisment. Una dintre aceste întrebări priveşte dezinvoltura cu care apar aceşti oameni pe scenă. Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă. Din acest punct de vedere, În virtutea inepţiei nu e doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Ba poate chiar a felului în care ni se anemiază şi nouă exigenţa. Cotizanţilor vechi, cu apariţii consistente în precedentele volume de „perle“, li se adaugă aici noi exponenţi ai contraselecţiei. Unii sunt tenori ai misticismului dacopat, alţii perorează despre virtuţile înălţătoare ale cânepei. Unii îl consideră şarlatan şi impostor (ba chiar şi hoţoman) pe Cristofor Columb, care ar fi şterpelit nişte hărţi ale dacilor, alţii cred că au stabilit contacte cu civilizaţii non-umane – şi nu oriunde, ci la ONU. Din cauza lor, România pare uneori un straniu amestec de circ, spital de boli mintale şi curte a miracolelor.

Ediţie îngrijită de Maria Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu

Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Cristinel Iatan, Sorin-Ioan Loghin, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu‑Hristofor Șerban, Silviu Tatu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEȘU

În Biblia ebraică, cele două cărți ale lui Samuel, profetul a cărui naștere e relatată la începutul lor, constituie o singură unitate literară, în continuarea cărții Judecătorii.

Figura centrală în jurul căreia se constituie narațiunea din 1–2 Samuel este regele David și toate personajele au legătură cu el. Povestea lui, un adevărat roman istoric, are o valoare literară excepțională. Fin cunoscător al naturii umane, autorul sacru imaginează profund și critic trăirile personajelor în mijlocul frământărilor politice și al situațiilor familiale complicate care le modelează. Nu doar personajele principale – Samuel, Saul și David –, ci și cele episodice (fiii lui Eli, înțeleapta Abigail, nefericita Mihal și soțui ei, Paltiel, credinciosul Urie etc.) alcătuiesc o galerie de portrete complexe, care incită la reflecție. Iar ilustrările virtuților și năravurilor ce se înfruntă permanent în natura umană ne transmit învățături valabile în orice timp. Pe lângă textele narative întrepătrunse cu dialog, se remarcă și minunate poeme (de ex. Cântarea Anei, din 1Sam 2, sau psalmul lui David din 2Sam 22).

Un loc important îl ocupă Chivotul Legământului, ca principală moștenire identitară a perioadei constituirii poporului. Evocarea prezenței Chivotului în diverse situații e un mod de a întreține conștiința că reușita existenței lui Israel este garantată de referirea permanentă la Domnul. Samuel, a cărui naștere petrecută în circumstanțe deosebite anunță un destin cu totul special, întrupează, asemenea lui Moise, această reușită și idealul conducătorului harismatic, deopotrivă profet, judecător, șef militar și lider religios, ales și inspirat de Dumnezeu. Ca ultim judecător al lui Israel, prin el se face trecerea la monarhie, ale cărei începuturi sunt înso­țite deja de o reflecție critică asupra ei, fiindu-i prevestite ineficiența și dispariția.

Volumul de față, 1 și 2 Samuel, este al cincilea dintr-o serie care va cuprinde traducerile tuturor textelor Bibliei ebraice și al doilea din secțiunea a doua a acesteia, Neviim („Profeții“), însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect se derulează în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustraţia copertei: Pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, 1299, păstrat la Biblioteca Națională a Portugaliei.

MARIA STEPANOVA s-a născut în 1972 la Moscova. Este poetă, prozatoare și eseistă, și una dintre cele mai influente figuri ale vieții literare contemporane din Rusia. A absolvit Institutul de Literatură A.M. Gorki în 1995 și a debutat cu o serie de poezii în 1996 în almanahul Vavilon. În prezent este redactor-șef al revistei online colta.ru. A publicat mai multe volume de versuri, traduse în peste zece limbi. În 2014 îi apare prima culegere de eseuri, iar în 2017 cartea În amintirea memoriei (Pamiati pamiati; Humanitas Fiction, 2021) în curs de traducere în peste douăzeci de țări. Stepanova e laureată a numeroase premii: Premiul ziarului Znamia (1993, 2011), Andrei Belîi (2005), Hubert-Burda pentru lirica tânără est-europeană (2006), Lerici Pea Mosca (2011); pentru În amintirea memoriei a primit premiile Bolșaia Kniga (2018), NOS (2019) și Brücke Berlin Literatur-und Übersetzerpreis (2020).

Fotografia autoarei © Andrey Natotsinsky

„Priviţi cu atenţie mai întâi harta prietenoasă a acestei călătorii. Abia apoi parcurgeţi, împreună cu autoarea, o experienţă pe cât de palpitantă, pe atât de excitantă pentru minte şi pentru nepreţuita endorfină a libertăţii. Trei fire sunt de urmărit şi, la nevoie, puteţi alege între ele. Unul e cel al notelor de călătorie la cald şi la persoana întâi acut, ca să zic aşa. Sunt marcate în italice. Să nu rataţi zigzagul fin al neliniştilor Sabinei Fati, lăsat la vedere cu parcimonie. Al doilea este şirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece ţări, care, nu vă temeţi, revine întotdeauna la zi, exact în punctul de intersecţie cu prezentul. Al treilea înşiră pe aţă vreo sută de «personaje» episodice, oameni cu care Sabina Fati a stat, într-un fel sau altul, faţă în faţă. O să vă urmărească în grup, ca o armată de teracotă care s-ar fi decis brusc s-o ia înapoi, tăcut, către Apus. Adică spre noi.“ (Tania RADU)

„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)

Cu fotografiile autorului

Constantin Brâncuși este una dintre puținele contribuții cu mare vizibilitate ale României la patrimoniul cultural mondial. În mod curios însă, viața artistului este plină de lacune din punctul de vedere al cercetătorilor și, în consecință, al posterității. În Drumul lui Constantin, Sorin Trâncă încearcă să răspundă la una dintre cele mai incitante întrebări cu privire la existența lui Brâncuși: de ce a plecat pe jos, de fapt, sculptorul, la Paris, în 1904, după neînțelegerea referitoare la bustul lui Carol Davila? Judecând după ceea ce știm astăzi, la această întrebare nu putem da decât un răspuns speculativ. Sorin Trâncă îl formulează pornind de la reconstituirea traseului străbătut de Brâncuși, precum și de la imaginarea unor fragmente de jurnal al artistului.

Autorul a parcurs și fotografiat, în această carte, traseul pe care l-a străbătut și Brâncuși în 1904: Hobița–Petroșani–Hațeg–Deva–Ilia–Săvârșin–Lipova–Arad–Nădlac–Mako–Maroslele–Szeged–Kecskemét–Dabas–Budapesta–Tatabánya–Győr–Mosonmagyaróvár–Hegyeshalom–Hei­dentor im Carnuntum– Bruck an der Leitha–Schwechat–Viena–St. Pölten–Linz–Salzburg–Prien am Chiemsee–Rosenheim– München–Landsberg am Lech–Memmingen–Ravensburg–Konstanz–Frauenfeld–Winterthur–Zürich– Basel– Belfort–Vesoul–Langres.

Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.

Ediția a doua, cu un nou cuvânt înainte de Danielle Allen și o introducere de Margaret Canovan

Condiția umană este una dintre cele mai profunde și mai vizionare reflecții asupra existenței umane și a vieții comunitare moderne.

În această operă esențială, Hannah Arendt propune un vocabular nou pentru a înțelege relația dintre gândire și acțiune, influența tehnologiei, erodarea intimității, înstrăinarea și pierderea libertății în lumea contemporană. Ea distinge între muncă, lucru și acțiune, cele trei forme fundamentale ale activității umane, și arată cum echilibrul dintre acestea s-a schimbat radical odată cu modernitatea. Este o invitație la gândirea sensului vieții active și a condiției noastre de ființe care, trăind împreună, creează o lume comună.

Prin finețea analizei și actualitatea ideilor, Condiția umană rămâne o carte indispensabilă pentru toți cei care caută să înțeleagă sensul libertății, al acțiunii și al responsabilității în epoca noastră.

„Hannah Arendt este în primul rând teoreticiana începuturilor. Toate cărțile ei sunt povești despre neașteptat (fie că e vorba de ineditele orori ale totalitarismului ori de noii zori ai revoluției), iar reflecțiile despre capacitatea omului de a începe ceva nou îi impregnează întreaga gândire. Când a publicat Condiția umană în 1958, a pus ea însăși pe lume ceva neașteptat, iar acum, zeci de ani mai târziu, originalitatea cărții e mai frapantă ca oricând. Fiindcă nu poate fi încadrată în nici un gen, n-a avut parte de imitatori de succes, iar stilul și metoda ei rămân cu totul aparte. Chiar dacă Arendt n-a încercat niciodată să-și adune discipoli și să întemeieze o școală de gândire, a fost o mare educatoare, căci le-a deschis cititorilor săi ochii către noi moduri de a privi lumea și treburile omenești.“ — MARGARET CANOVAN

„Dacă ar fi în viață astăzi, Hannah Arendt probabil ar susține că faima pe TikTok indică ceea ce ea descrie în carte drept «cea mai fatală, mai sterilă pasivitate pe care a cunoscut-o istoria vreodată», trăită de «ființe lipsite de gândire rămase la mila tuturor dispozitivelor tehnice cu putință». Pentru această problemă, autoarea nu oferă nici o soluție facilă. Ea ne îndeamnă să apelăm la cel mai important lucru care ne face oameni: «Propun… ceva foarte simplu», scrie ea: «Nimic mai mult decât să gândim ceea ce facem».“ — The Conversation

„Cea mai importantă lucrare filozofică scrisă de Hannah Arendt.“ — New Republic

„Dorian Galbinski (Dorian Galor) a fost cel mai longeviv membru al redacției în limba română a unui post de radio celebru: BBC World Service, care a însoțit istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și apoi a căderii Cortinei de Fier. Martor prețios al unor evenimente politice pe care și le amintește în detaliile lor pline de umor sau încărcate de consecințe grave, autorul acestei cărți devine treptat reporterul propriei vieți. Plecat din Constanța natală în anii ’60, ajunge în Israel, se trezește în armată și în război, se desparte de părinți și rude, se căsătorește, pleacă apoi în Anglia, grație vocii radiofonice e angajat la BBC WS, participă ca translator la vizita lui Nicolae Ceaușescu la Palatul Buckingham, bea o bere cu prințul Philip. Îmbogățit de comunicarea cu oamenii pe care i-a cunoscut și cu experiența suferințelor, dar și a împlinirilor sale, Dorian Galbinski scrie acum această carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite. Viața trece ca un glonț își invită cititorii într-o călătorie pasionantă în trei țări și epoci, unite în urzeala unui singur destin.“ — TATIANA NICULESCU

„Seara, la ora 20.00, am sosit la hotelul Claridge’s, unde avea loc banchetul oferit de președintele Ceaușescu și soția sa gazdelor britanice. Afară se desfășura o manifestație anti-Ceaușescu, organizată de asociația Uniunea Mondială a Românilor Liberi a lui Ion Rațiu, care era însă blocată de poliție. În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina-mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu... În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându-se o poezie. Am întors capul și, într-adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina-mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant... Văzuți de aproape și în afara cadrului familiar lor, soții Ceaușescu păreau și mai mici decât erau în realitate. Am avut senzația că în Marea Britanie n-au fost în elementul lor. De fapt, la recepția de la Claridge’s am auzit-o la un moment dat pe Elena spunându-i soțului ei, pe la sfârșitul banchetului, ceva de genul: «Hai, Nicule, că m-am săturat!»“ — DORIAN GALBINSKI

Pe copertă: autorul în locuința sa de la Londra, februarie 2021

Există povești care nu se lasă spuse…

În inima Imperiului Otoman, în străvechiul și cosmopolitul oraș Smirna, destinele a patru familii se întrepătrund într-o succesiune fascinantă de întâmplări fericite și tragice.

Într-o seară din septembrie 1905, o adolescentă amorțită de hașiș naște în taină o fetiță din flori, care nu e menită să trăiască, iar o mama grecoaică stă să piară în chinurile facerii. În același moment, Avinash Pillai, un spion indian elegant, absolvent de Oxford, sosește în port cu o misiune secretă din partea Imperiului Britanic și rătăcește printre turle și minarete aurii, mirosuri de smochin și sicomor și strigătele vânzătorilor ambulanți care își laudă marfa. Șaptesprezece ani mai târziu, când va părăsi Smirna, alături de iubita lui pe jumătate grecoaică, pe jumătate franțuzoaică, va simți mirosul greu de fum, în timp ce orașul și locuitorii săi sunt mistuiți de flăcări.

Multe se vor întâmpla între 1905 și 1922, pe măsură ce orașul, cu oamenii săi, va fi folosit ca monedă de schimb în urma Primului Război Mondial. Iar copleșitoarea lor poveste va putea fi deslușită mult mai târziu, doar dacă Șeherezada, supraviețuitoarea cumplitului masacru, va ieși din muțenie.

Cele unsprezece povestiri din volumul Trupul sufletului alcătuiesc o carte poetică și emoționantă, care investighează granița dintre trup și suflet. Urmărindu-și personajele în momente cruciale ale vieții, Ludmila Ulițkaia ne provoacă să punem sub semnul  întrebării limitele impuse de societate, de obiceiuri, uneori de noi înșine, pentru a găsi curajul de a da o definiție singurului sentiment capabil să șteargă distanțele dintre oameni: iubirea. Manifestându-se sub cele mai variate chipuri, fie că este vorba de atracție fizică, de devotament matern, de adorație sau pur și simplu de loialitate, forța sa îi salvează pe protagoniștii acestor povestiri și le schimbă destinul.

„Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această graniță, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este aproape cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar limitată. E o apropiere riscantă, periculoasă aproape. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ —  LUDMILA ULIȚKAIA

„Cine a făcut România” spune istoria modernă a țării din perspectivă liberală: România a fost un proiect patriotic iluminist de eliberare a unor provincii care rataseră primul val european de modernizare. Generația pașoptistă a profitat de înfrângerea militară a Rusiei pentru a-i scoate pe români din scenariul absorbției în imperiul feudal rusesc. Cristian Ghinea folosește teoriile modernizării pentru a interpreta istoria noastră și constată că visul românesc a fost deturnat – și înainte, și după comunism – de idei opuse celor care au creat statul și de interese înguste ale elitelor de pradă care au refuzat mereu soluțiile democratice. Astăzi, adevăratul patriotism și adevăratul naționalism înseamnă să revenim la visul părinților noștri fondatori: moderni­zare, egalitate, proprietate, încredere în oamenii reali de lângă noi, ridicarea fiecărui român la rangul de cetățean. Firul narativ istoric ajunge până în prezent și se leagă de viitor, pentru că misiunea antifeudală continuă. Deși trăim astăzi cea mai bună epocă din istoria acestei țări, pentru a încheia modernizarea României trebuie să trecem și cele câteva răscruci care ne mai stau în cale.

„Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anaïs Nin prin grație și frumusețe. O aristocrată. Dar și o scriitoare cu talent extraordinar. Ea aparține acum întregii lumi." (Henry MILLER)

Volumul Incest face parte din cel mai faimos jurnal erotic intrat în literatura secolului XX, mărturia unei femei capabile să își exprime dorințele secrete cu același abandon „amoral“ care a aparținut dintotdeauna bărbaților. Anais Nin developează filmul incendiar al unei pasiuni care încalcă toate tabuurile. Astfel ia naștere portretul amantului suprem: Joaquin Nin, adevăratul Don Juan, care cunoaște – și nesocotește – regulile seducției.