Cărţi

Amarate si vesele vieti de jupanese si cucoane - Constantin Gane este povestea unei lumi care a stralucit prin stil, prin inteligenta, bun-gust si subtilitatea conversatiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvantati nu numai cu avere si ranguri, ci si cu patriotism, spirit de sacrificiu si simtul datoriei.
Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocari, literatura „cu staif”, reeditari sau marturii inedite ne vor ajuta sa recuperam istoria dramatica si plina de farmec a vechilor elite romanesti sau de pe alte meleaguri. Lucrarea prezinta fotografii si gravuri care ilustreaza portul sau personajele mentionate in text.

Noul album din seria igloo best, al doilea dedicat locuințelor colective, cuprinde o serie de proiecte ce se deosebesc prin capacitatea de a răspunde inteligent unor contexte și constrângeri (urbane, economice, tehnice etc.) diverse, punând în scenă strategii arhitecturale personale, curajoase, pe cât posibil inovatoare. Fără constrângeri de dimensiuni, număr de apartamente, amplasament, materiale folosite sau orice altceva în afară calității arhitecturale, cele 14 blocuri selectate în album se remarcă prin originalitate, sunt proiecte ce nu pot fi reproduse altundeva, ce nu se lasă multiplicate, copiate. Fiecare propune nu doar o volumetrie, o compoziție, un aspect exterior personale, ci și un set de atent relații studiate cu construcțiile din apropiere, cu caracterul zonelor, ba chiar cu trecutul sau memoria locurilor pe care le ocupă.

„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Naratiunea se dezvolta insinuind ca locul lui nu e de fapt nicaieri pe acest pamint, ca patria lui si a noastra, a celor care ii citim povestea, este in alta parte. Insinuarea aluneca spre revelatie, gratie bolilor noastre, ale parintilor si bunicilor si totodata gratie istoriei. O revelatie potentata de un talent poetic de exceptie... Cum se intimpla de regula in romanele atinse de harul vizionarismului, aceasta istorie personala tinde sa dea seama de istoria unei intregi generatii.” (Radu Aldulescu)
 
„Dan Ciupureanu «explodeaza» cu un bildungsroman à rebours: autofictiune cruda, nu doar lipsita de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar inclinata spre un anumit masochism, sustinuta de un ritm care iti taie respiratia, poetica, insa cu un simt al grotescului ce trimite, pastrind proportiile, la tribulatiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tusa de candoare salingeriana si, pe alocuri, cu o incrincenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fara urma de inflamare ideologica si resentimentara. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gindul la Recviem pentru un vis. Omar si diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia in ultima instanta si retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu cistigat miraculos.” (O. Nimigean)

Postfata de Radu Aldulescu

Dr. Arthur Pober a petrecut mai bine de douăzeci de ani făcând studii în domeniul edu-
caţiei specifice copilăriei timpurii şi copiilor cu talente deosebite. A fost director al Hunter College Elementary School, unul dintre cele mai vechi centre experimentale destinate pre- gătirii tinerilor supradotaţi şi, de asemenea, director al instituţiei Magnet School for the Gifted and Talented, şcoală la care învaţă peste 25 000 de tineri din New York.
Dr. Pober este o autoritate recunoscută în do- menii precum mass-media şi protecţia copiilor şi a fost numit reprezentantul Statelor Unite pe lângă European Institute for the Media şi European Advertising Standards Alliance.

Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895 când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului ­Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă ­temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul ­copiilor și tinerilor țării.
Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri. 
La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.
Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.

Principele Radu al României

Printr-un joc al întâmplării, un băiat dintr-o familie săracă ajunge să îl întâlnească pe însuşi fiul regelui Angliei. Tom Canty, cerşetorul, şi Edward Tudor, prinţul moştenitor, descoperă că sea­mănă ca două picături de apă şi se hotărăsc, în joacă, să facă schimb de haine. Din cauza asta prinţul este alungat de la palat, iar cerşetorul e luat drept prinţ.
Nimeni nu le dă crezare atunci când încearcă să-şi dezvăluie adevărata iden­titate şi cei doi băieţi sunt nevoiţi să se adapteze la un stil de viaţă cu totul nou pentru ei. Deşi situaţia bizară în care se găsesc pare să-i condamne pentru tot­dea­una la ne­fericire, încercările şi gre­u­tă­ţile pe care le vor înfrunta le vor schim­ba radical felul în care înţeleg lumea. 

„O odisee intelectuala, un jurnal de calatorie si un roman comic, toate integrate intr-o singura lucrare. Geografia geniului este o carte inteligenta, originala si absolut incantatoare!” - Daniel Gilbert, profesor la Universitatea Harvard

     Fragment din volum:

Dr. Miriam Stoppard, experta in parenting, va sugereaza, intr-un nou bestseller, ce raspunsuri sa le dati copiilor la intrebarile dificile care ii preocupa. Parinti, copiii sunt curiosi din fire si incep sa va puna intrebari despre propria persoana, despre lumea lor si despre lucrurile pe care le aud si le vad in jur, incepand de la varsta de doi ani.

La unele intrebari puteti raspunde usor, dar, la altele, este foarte dificil. Dr. Miriam Stoppard va sfatuieste cum sa raspundeti celor mai dificile intrebari despre sex, moarte, religie si relatii umane, tinand cont de puterea de intelegere a copiilor vostri.

Pornind de la observatiile bazate pe cercetarea comportamentului celor mici, caracterizat de varsta fiecaruia dintre ei, dr. Miriam Stoppard va ofera si detaliile pe care va puteti construi propriile raspunsuri adaptate perso¬nalitatii si varstei copiilor vostri.

Aceasta carte:
• Abordeaza peste 300 dintre cele mai dificile intrebari
• Va sugereaza raspunsuri potrivite pentru copiii cu varste cuprinse intre 2-11 ani
• Va pune la dispozitie vocabularul potrivit pentru fiecare tema

Dr. MIRIAM STOPPARD a scris peste 80 de carti cu sfaturi practice si utile, referitoare la mentinerea sanatatii familiei, a sanatatii femeii, a sanatatii persoanelor in varsta, la nutritie si sex. In 2010 a fost recompensata cu premii care ii recunosc actele de caritate si contributia sa la ingrijirea sanatatii.

Fragment din carte:

"De ce nu ma pot imprieteni cu nimeni? 
Eu de ce nu am cel mai bun prieten/cea mai buna prietena? * De ce nu-i place nimanui de mine? * De ce ma necajeste Emily? * De ce nu se joaca nimeni cu mine? * De ce rad de mine la scoala? 

Prietenii sunt foarte importanti pentru dezvoltarea emotionala si sociala a copilului vostru, incepand de la varsta scolara. Unii copii isi gasesc repede multi prieteni, in vreme ce altii prefera sa ramana in mod constant prieteni cu o singura persoana. Cateodata prieteniile din timpul copilariei se mai intrerup temporar, dar daca atunci cand copilul vostru are probleme in a-si face prieteni sau in a si-i mentine pe o perioada mai indelungata de timp, poate va trebui sa-l ajutati cu sensibilitate si atentie. 

Care este intelesul ascuns al acestei intrebari? 

Poate copilului vostru ii place sa fie singuratic si este fericit asa. Adesea, unii dintre acesti copii se descurca singuri si sunt independenti; se simt foarte bine cand se joaca singuri inca de la o varsta mica, ii captiveaza repede jucariile, jocurile si cartile si incep sa citeasca foarte devreme. Acestia nu au nevoie de prieteni si nici nu le simt lipsa, dar odata intrati in structura sociala a scolii, acesti copii pot fi priviti de colegi ca fiind „altfel decat ei" si vor incerca sa-i izoleze: copilul vostru va fi afectat emotional de acest lucru. Apoi, apar si certurile frecvente si firesti pentru cine are cei mai buni prieteni: „Nu, Katie nu este cea mai buna prietena a TA, ci a MEA", iar copiii sunt afectati cand sunt exclusi astfel, chiar daca au patru ani. Celor mai multi copii le place sa aiba prieteni inca de la doi ani, dar mai tarziu, la scoala, aceste intrebari indica incercari de intimidare si trebuie sa ana-situatia cu grija si rabdare, folosind sfaturile mele de la paginile 155-156. 

Ghid pentru intrebari 
• Incurajati-va copilul sa fie sociabil de la o varsta frageda, invatandu-l sa fie bland, prietenos si sa le dea si celorlalti ce este al lui. 
• Copiii isi aleg prietenii de joaca preferati inca de la cinci ani, de aceea este bine sa invitati diferiti copii acasa la voi sau la activitatile in aer liber, ca sa aiba de unde alege. 
• Nu puteti obliga un alt copil sa fie prietenul copilului vostru, dar atunci cand invitati copii la voi acasa, implicaIi va in jocurile lor, pentru a vedea cum reactioneaza copilul vostru. 
• Daca aveti un copil caruia ii place sa-si petreaca timpul singur, dati-i mai multe responsabilitati ca sa-i mariti increderea in sine. Discutati cu profesorii posi-bilitatea de a ii da lui si unui coleg preferat o responsabilitate, cum ar fi, de exemplu, predarea unor lucrari, ceea ce ii va conferi un statut deosebit in fata colegilor. "

Caiet de cenzor are ca punct de plecare corespondenta fictiva dintre autoare si sefa Biroului Documente Secrete din temuta Directie Generala a Presei si Tipariturilor (Cenzura), care in anii ’70 mergea personal la fabrica de hirtie sa ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) si care, inainte sa fuga din tara in 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, dupa patruzeci de ani, il pune la dispozitia cercetatoarei. Intreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrata, despre care era interzis sa vorbesti – este rezumata in acest caiet-jurnal, ce dezvaluie nu doar structurile institutiei cenzurii, ci si viata de culise, cu framintarile, revoltele si culpabilizarile celor care decideau soarta cartilor. Sint doar cinci luni din viata cenzoritei Filofteia Moldovean, dar atit de dense, incit ne dau imaginea aproape completa a acestei institutii misterioase. De profesie cititori si vinatori de greseli ideologice, asaltati de sute de manuscrise, de termene drastice de predare si sanctiuni amenintatoare, cenzorii isi pierd identitatea si, macinati adesea de nevroze si alte boli, isi cauta vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu sa dispara. Nu s-a pastrat niciun asemenea document in arhive, incit Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenusa tuturor la un loc.

Integrala „Andrei Mladin”:

Atac în bibliotecă

Profesionistul
Țintă în mișcare
Pe ce picior dansați?

Prefer căpșuni

La o vedere
Misterul din fotografie

O răpire
Fortăreața nebunilor

Criminalul suprem

Unul dintre cele mai reusite romane ale lui Mihail Drumes, Cazul Magheru este povestea pasionanta a tanarului Ilarie, un intelectual sensibil si precoce, pasionat de psihologie si de pian care, dupa moartea devastatoare a iubitei sale, se decide sa devina medic. Visul lui este sa-si definitiveze studiile in India, dar pentru asta ar avea nevoie de o gramada de bani. De unde ii va procura si oare cu ce pret?

Ni s-a intamplat tuturor sa traim o relatie amicala dificila, uneori chiar insuportabila. Cum se poate ca o prietenie sa devina toxica? Poate una din cele doua persoane a suferit o transformare? Sau dinamica relatiei a fost dintotdeauna nereusita? S-a schimbat ceva in raportul lor de reciprocitate? Este vorba cumva despre o prietenie care nu mai are nimic de oferit? Cum sa ne auzim mica voce interioara ca sa recunoastem ce se petrece cu adevarat?

     Fragment din volum:

"A fost un OM" este sfarsitul captivant al CRONICILOR FAMILIEI CLIFTON, o serie de sapte romane care s-a aflat in fruntea listelor de bestselleruri din intreaga lume si a crescut reputatia lui Jeffrey Archer de maestru povestitor.

Jean Garnier nu mai are nimic de pierdut: mama sa e la inchisoare, iubita sa a murit intr-un accident, iar el a ramas fara slujba.
Ca sa-si strige disperarea catre lumea intreaga, Jean pune la cale un plan malefic.
Șapte dispozitive explozive, ascunse in diverse locuri din Paris, sunt programate sa explodeze cate unul la 24 de ore.
Dupa ce prima bomba explodeaza, Jean se preda politiei, cu o singura pretentie: autoritatile ii elibereaza mama sau exploziile vor continua.
Comisarul-sef Camille Verhoeven se afla in fata celei mai importante dileme din cariera sa: este Jean Garnier o amenintare serioasa sau doar un individ care se da in spectacol?
Insa fiecare minut care trece poate costa sute de vieti.

"Ideea cartii mi-a venit intr-o noapte, cand in fata mea se casca un trotuar distrus. Autorii de romane politiste sunt tot timpul atenti la astfel de lucruri. Imaginea acelui hau mi-a dat ideea pentru cadrul romanului." - Pierre Lemaitre

"Rosy & John reia temele care il preocupa pe Lemaitre: fragilitatea democratiilor, mecanismul sinistru si absurd al violentei, neputinta oamenilor in fata nebuniei unui individ disperat." - liternaute.com

Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului dupa o lunga cariera ca profesor de literatura. Romanele sale noir au mare succes de public si de critica, si au fost distinse cu numeroase premii: Travail soigné (Irène) – Prix Cognac 2006, Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010). La revedere acolo sus (Editura Trei, 2014) i-a adus Premiul Goncourt in 2013 si va fi ecranizat in 2017.
La Editura Trei au aparut toate cele trei romane din seria Verhoeven: Irène, Alex (International Dagger Award 2013) si Camille (International Dagger Award 2015). Romanele lui Pierre Lemaitre sunt traduse in peste 15 limbi si cateva dintre ele sunt in curs de ecranizare.

Editia a II-a adaugita 
Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane pentru editia 2009 

„Lizoanca este o carte cutremuratoare, scrisa intr-un stil rafinat si nuantat.” (Martina Freier) 

„Chiar si cele mai mici detalii sint veridice in romanul Lizoanca.” (Magyar Nemzet)

„Lizoanca – un roman comparabil cu Ciuma lui Camus.” (Gianluca Veneziani, Libero Quotidiano)

„Doina Rusti, cu o desfasurare gradata a povestii, prelungeste durerea si groaza pina la limite nebanuite, aducind la suprafata cauzele. A reusit sa scrie despre acea parte intunecata si chiar invizibila a societatii, punindu-i sub semnul intrebarii multe dintre elementele esentiale.” (Ramon Acin, Turia) 

„Lizoanca ofera o experienta narativa intensa, socanta si insolita, pe care doar o prozatoare inzestrata cu vina epica si forta interioara o putea oferi.” (Paul Cernat, Bucurestiul cultural)

„Dan Lungu ne arata cum capitalismul – nu numai in Romania, ci si in Polonia – nu s-a dovedit o bagheta magica, iar politicienii nu au devenit peste noapte niste altruisti care doresc bunastarea generala. Ca libertatea nu ne aduce inapoi tineretea.” (Polityka)

    „«M‑asculta! M‑asculta!!! si nici titlul lectiei nu‑l stiu… Uf, a‑nchis catalogul, n‑asculta astazi», rasufla Eugenita usurata si se indreapta in banca, asudata, dar victorioasa. Slava tie, zeita a infanteriei fara munitii, atacul nu va avea loc! Deodata se stramba ca sagetata intr‑o masea: profesorul intreaba fara catalog, din banci! Eugenita se ascunde din nou in spatele meterezului, cu ochii inchisi, asteptand glontul ratacit al vreunei intrebari.“

     Fragment din volum:

Fii gata sa arati si sa te simti mai tanara!

Este bine cunoscuta zicala care spune ca „varsta e doar un numar". Acum, Roxy Dillon, considerata un adevarat „guru al tineretii", o demonstreaza cu ajutorul stiintei. Ridurile de sub ochi nu sunt pur si simplu o parte inevitabila a procesului de imbatranire. De fapt, acele surprize neplacute din oglinda sunt rezultatul unui declin al functiilor celulare si hormonale. Stiinta ne arata ca, dupa treizeci de ani, activitatea hormonala scade rapid, ceea ce duce la o varietate de schimbari in corp, cum ar fi pierderea parului, piele lasata si aparitia nedorita a parului facial. Vestea buna este ca toate simptomele imbatranirii pot fi oprite... si chiar inversate.

In Secretul intineririi, renumitul expert antiimbatranire Roxy Dillon te indruma in adoptarea unui regim usor de urmat care va opri si inversa in mod natural procesul imbatranirii. In mod uluitor, alimente si plante obisnuite contin compusi care acum este dovedit stiintific ca stimuleaza functia celulara si hormonala, inversand efectiv imbatranirea! 

Descopera bioactivele pe care trebuie sa le consumi sau sa le aplici extern si invata cum sa le folosesti compusii esentiali (cum ar fi resveratrolul din vinul rosu, squalenul din uleiul de masline sau acidul ferulic din uleiul din tarate de orez) pentru a-ti ingriji pielea, pentru a reduce tensiunea arteriala si chiar pentru a lupta impotriva celulelor canceroase. Exista o solutie naturala pentru orice problema si Roxy a creat un program clar care te va ajuta sa preiei controlul asupra modului in care arati si sa dai ceasul inapoi.

„O abordare plina de viata, informativa si incitanta privind sfidarea imbatranirii." - Booklist

Un program antiimbatranire revolutionar, complet natural si usor de urmat, care foloseste vitamine, uleiuri naturale si multe alimente obisnuite pentru a te ajuta sa arati si sa te simti mai tanar.

Cum am putea intelege sensibilitatea crescuta, irascibilitatea, vulnerabilitatea, sugestibilitatea, egoismul, apetenta pentru fantastic, instrainarea de realitate, dorinta de a domina, rautatea, bunatatea care duce pana la sacrificiu, cochetaria, lasitatea si frica unor oameni pe care ii intalnim in cabinet sau in viata de zi cu zi? 

In cartea de fata, Alfred Adler ne ofera un raspuns: din sentimentul de inferioritate din copilarie se naste o intensa dorinta de putere care ajunge in cele din urma sa fie limitata si sa se piarda sub presiunea cerintelor societatii si a semnalelor lansate de catre sentimentul social. Astfel, intregul tablou al nevrozei si toate simptomele acesteia sunt influentate, ba chiar determinate, de un iluzoriu scop final care ar aduce cresterea stimei de sine. 

Alfred Adler (1870–1937), medic si psihoterapeut austriac, este fondatorul scolii de psihologie individuala care se situeaza intre psihanaliza lui Sigmund Freud si logoterapia lui Viktor Frankl. Alaturi de Freud si Jung, este considerat unul dintre cei mai importanti psihoterapeuti moderni. Autor prolific, Adler a publicat peste 300 de carti si articole. In limba romana au aparut la Editura Trei Intelegerea vietii, Practica si teoria psihologiei


    Fragment din volumul "Caracterul nevrotic" de Alfred Adler:

    “CRUZIMEA. CONSTIINTA. PERVERSIUNEA SI NEVROZA 

    Identificarea anumitor trasaturi de caracter ale cruzimii in prima copilarie apare extrem de des in analiza nevrozelor si a psihozelor. Desigur, evaluarea manifestarilor vitale din primii doi nu poate fi facuta conform valorilor noastre morale. De asemenea, este nepotrivita si etichetarea actelor de putere ale unor asemenea copii — care, cu adevarat, inca se afla dincolo de bine si de rau — ca fiind sadice sau brutale, cum se intampla adesea cand parintii sau educatorii relateaza din istoricul anumitor psihopati. Pentru ca aceste manifestari devin unele care tin de sfera psihicului sau, in cazul nostru, de sfera nevrotica, atunci cand servesc unui anumit scop si cand, spre a servi acestui scop, sunt construite prin intermediul abstractizarii si sub imperiul unei tendinte vizionare, respectiv atunci cand apartin unui sistem de referinta. Faptul ca ele se compun intotdeauna din posibilitati si capacitati ale experientei desigur ca nu ne indreptateste sa presupunem existenta unui factor constitutiv. Si, intr-adevar, vom regasi trasatura de caracter a cruzimii, ca modalitate de supracompensare, numai in cazul copiilor pe care, oricum, sentimentul de inferioritate ii obliga la o dezvoltare precoce si precipitata a idealului propriei valori. Trasaturile care se asociaza cu aceasta sunt sfidarea, irascibilitatea, maturizarea sexuala precoce, ambitia, invidia, lacomia, malitiozitatea si bucuria de raul celuilalt. De regula, formarea acestora este impusa de fictiunea calauzitoare, care contribuie la formarea si mobilizarea predispozitiilor combative si afective. Toate acestea vor compune imaginea extrem de schimbatoare a copilului greu educabil. Foarte des, vom gasi ca punct de plecare un sentiment de slabiciune — apreciat ca fiind feminin — si tendinta de a suprima orice sentiment de devotament prin intermediul unor acte brutale si pline de cruzime. Teama de sentimente, repulsia fata de orice act de tandrete, fata de exprimarea felicitarilor, condoleantelor, fata de salutarea celorlalti reprezinta incercari de inabusire a sentimentului social."

  Așadar, viața e doar timpul‑spațiu ce ni s‑a dat în vederea trecerii într‑o stare pe care revelația o luminea­ză prin nădejdea Învierii și jertfa lui Hristos o ușurează prin preluarea bagajului nostru pecabil.  Dificultatea acestui puzzle e dată de faptul că supraviețuirea în altă dimensiune, spirituală și mereu personală, de­pinde de opțiunile noastre, altfel spus de felul în care ne‑am utilizat, pe drumul terestru, înfricoșătoarea calitate de a fi liberi. Nimic nu înlănțuie mai mult decât libertatea: te pune să alegi binele și, oricât s‑a străduit postmodernitatea să relativizeze granițele, răul rămâne reperabil: nu prea avem scuze. E reperabil decalogic, e ușor de surprins și prin analiza efectelor sale distrugătoare. Cu acest rău, întruchipat în fel și chip, trăim, pentru că ne aparține, e chiar rezultatul alegerilor noastre, de la cele etice și politice, până la cele axiologice.

„Filozoful american Allan Bloom observa că majoritatea tinerilor au relaţii sexuale, dar nu (mai) trăiesc o poveste de dragoste. Şi totuşi, lumea animală nu ne va satisface niciodată. Când iubirea se înfiripă, simţim că aparţinem Cerului. în ce fel transformăm, atunci, întâmplarea amoroasă într-un destin singular?
Trei scurte naraţiuni, interpretate filozofic de Mihail Neamţu, surprind situaţiile-cheie ale iubirii. în zorii civilizaţiei, Mowgli părăseşte jungla pentru că aude cântecul de iubire al frumoasei Shanti. Doi romantici în plină adolescenţă, Mihnea şi Dora, cunosc văpaia iubirii pasionale, al cărei jăratec se înteţeşte prin epistolarul „cuvintelor bune de mâncat”. În sfârşit, Dinu şi Nelli Pillat-personalităţi istorice - au cunoscut atât extazul erotic, cât şi suferinţa, pariind mereu pe veşnicie.
Dincolo de eşec şi blazare, dar fără să propună reţete pentru fericirea...

Desi majoritatea medicamentelor sunt neputincioase in fata bolilor autoimune, cat mai exista speranta, cat mai avem la indemana cele mai vechi si mai simple remedii din natura: legume, fructe, plante medicinale, trebuie si merita sa luptam.

Iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

În Romeo şi Julieta problemele filozofice şi etice nu formează obiectul unor „dezbateri” ca, de pildă în Troilus şi Cresida. Din punct de vedere dramatic şi tematic, principalele imagini din piesă sunt lumina şi întunericul.
Faptul că, pentru prima oară, în Romeo şi Julieta Shakespeare a dat iubirii omeneşti o formă atemporală conferă acestei piese un loc important nu numai în ceea ce priveşte evoluţia lui Shakespeare, ci şi evoluţia dramei elisabetane. Această experienţă fundamentală a iubirii profunde şi pătimaşe stă la baza întregii drame - Leon Leviţch

Creierele umane sunt programate pentru viata sociala, iar capacitatea elevilor de a invata este profund influentata de calitatea legaturii de atasament pe care acestia o stabilesc cu educatorii si colegii lor. Un atasament securizant nu doar ca va garanta o stare de bine in clasa, ci va optimiza tot procesul de invatare, prin intarirea motivatiei, prin reglarea anxietatilor si prin facilitarea neuroplasticitatii. Plecand de la aceste premise, cartea infatiseaza un model pentru o clasa bazata pe atasamente securizante, explorand modul in care relatia educator–elev devine cruciala pentru a crea niste clase si comunitati scolare de tip "tribal", cu functie de sustinere afectiva. Cartea este un indemn catre invatatori si profesori, pentru a constientiza rolul crucial al legaturilor sociale in optimizarea procesului educativ.

    CUPRINS:
Multumiri

Partea I: Creierul social
Capitolul 1. Puterea atasamentului
Capitolul 2: Creierul social
Capitolul 3: Modelarea creierului

Partea a II‑a: Inhibarea invatarii
Capitolul 4: Stresul si invatarea: conexiuni vitale
Capitolul 5: Cum sa ajungi la elevii „needucabili"
Capitolul 6: De la intimidare (bullying) la epuizare (burnout): cum ii submineaza stresul social pe elevi si profesori

Partea a III‑a: Activarea creierului pentru invatare
Capitolul 7: A fi vazut si a te simti inteles
Capitolul 8: Joc, explorare si invatare
Capitolul 9: Spunerea de povesti: cea mai veche ora de curs

Partea a IV‑a: Accesarea instinctelor sociale primitive
Capitolul 10: Cercurile tribale de lucru in actiune
Capitolul 11: Calatoria eroului si cautarea intelepciunii
Capitolul 12: Chemari mai inalte — Aprofundarea experientei

Exercitii • Bibliografie • Sugestii de lectura

Alex Tocilescu este un moralist, dar unul care te invita pe tine sa extragi esenta din poveste, lasind loc, dupa ce hohotele se linistesc, acelei unde de tristete pe care o intilnim in risu’-plinsu’ existential al fiecaruia dintre noi. O carte ce se citeste pe nerasuflate, un festin de umor.

„Deci, Alex Tocilescu, cu un umor de balamuc, cu un firesc naucitor al limbajului pulopizdic, cu femeile lui mecanice, cu veceuri sinucigase... Surisul lui innoada lacrimi.” (Emil Brumaru)

„Povestirile lui Tocilescu sint de-un haz nebun – proze de duminica, in principiu, dar perfect functionale si in zilele de vineri, treispe, cind ai nevoie de metafizica pentru a nu te cantona in chestii – sa le zicem asa – parafizice. Adica dincolo de dezinhibarile de limbaj atit de hulite in ultima vreme, dincolo de umorul pe care unii, ceva mai numerosi decit in vremurile gogoliene, nu-l considera arta in sine, Alex Tocilescu este scriitor in tot sensul cuvintului. Incepind de la stil pina la mesaj.” (Lucian Dan Teodorovici)

Pornind de la o serie de investigatii ale unor informatii bazate pe cifre, Daniel Levitin demonstreaza ca manipularea statisticii si a graficelor ne poate oferi o perspectiva radical distorsionata, care ne poate conduce la decizii ingrozitoare. 

Argumentele stufoase, pe de alta parte, pot fi persuasive, caci se indeparteaza de la fapte intr-un mod captivant, dar pot induce in eroare. In aceasta carte, autorul expune in detaliu pasii pe care ii putem face pentru a evalua mai bine stirile, reclamele si rapoartele. In plus, analizeaza fundamentul capacitatii noastre de a determina daca ceva este adevarat sau fals: metoda stiintifica. Levitin tatoneaza limitele a ceea ce stim si ce nu stim si ne ofera studii de caz pentru a demonstra aplicatiile gandirii logice intr-o serie ampla de circumstante, de la depozitii la tribunal si decizii medicale pana la magie, fizica moderna si teorii ale conspiratiei. 

Aceasta carte de care avem stringent nevoie ne ajuta sa evitam extrema credulitatii pasive si a respingerii cinice. Dupa cum dovedeste Levitin, adevarul conteaza. O era post-adevar este o era a irationalitatii deliberate, care rastoarna toate marile progrese pe care le-a facut umanitatea. Eufemisme precum ,,teorii marginale”, ,,perspective extremiste”, ,,adevar alternativ” si chiar ,,stiri false” pot fi de-a dreptul periculoase. Haideti sa dam in vileag minciunile si sa ii prindem in flagrant delict pe cei care le comit. 

Ghidul practic al lui Daniel Levitin este un abecedar de gandire critica pentru epoca noastra zgomotoasa si sufocata de date. Este un instrument esential, care ne va ajuta sa intelegem cu adevarat textele, postarile, tweeturile, revistele, ziarele, podcasturile, editorialele, interviurile si discursurile care ne bombardeaza in fiecare zi. Fiecare pagina este revelatoare. CHARLES DUHIGG, autorul cartilor Puterea obisnuintei si Mai inteligent, mai repede, mai bine 

Lumea este invadata de date, dar nu intotdeauna de informatii exacte. Cartea lui Levitin reuseste sa ilustreze in mod exemplar diferenta dintre cele doua, cu o precizie si un umor incantator, irezistibil. CHARLES WHEELAN, autorul cartii Naked Economics 

Fragment din carte:

"Facebook se straduieste sa se ridice la inaltimea responsabilitatilor sale sociale ca sursa de informare, „facilitandu-le celor 1,8 miliarde de membri raportarea stirilor false". Cu alte cuvinte, sa dea minciunile in vileag. Poate ca si alte site-uri de social media vor adopta in viitor rolul de indrumatori. Cel putin putem spera ca rolul lor in transformarea minciunilor in arme va scadea. 
Multe oiganizatii de presa au investigat originea articolului despre pizzeria cu sclavi sexuali. NBC relata despre prospera comunitate de nascocitori de „stiri false" din Veles, Macedonia, care este posibil sa fi fost sursa. Aceasta regiune a facut parte din Iugoslavia comunista pana in 1991. BuzzFeed si Guardian au descoperit peste o suta de nume de domenii de stiri false, originare din aceasta zona. Tinerii din Veles, fara a avea vreo afiliere cu vreun partid politic din Statele Unite, posteaza articole bazate pe minciuni, pentru a castiga sume semnificative prin intermediul publicitatii per clic, pe platforme precum Facebook. Adolescentii pot castiga zeci de mii de dolari, in orase care nu ofera prea multe oportunitati economice. Ar trebui sa-i invinovatim pe ei pentru impuscaturile din pizzerie? Platformele de relationare sociala? Sau sistemul educational din SUA care a creat cetateni ce nu trec prin filtrul propriei gandiri afirmatiile pe care le intalnesc zilnic? 
Ati putea obiecta, spunand: „Dar nu este datoria mea sa evaluez statisticile in mod critic. Ziarele, bloggerii, guvernul, Wikipedia etc. ar trebui sa faca asta pentru noi". Da, ar trebui, dar nu o fac intotdeauna si le este din ce in ce mai greu sa tina pasul, caci minciunile prolifereaza mai rapid decat le pot expune. Este ca in jocul Loveste cartita. Articolul despre Pizzagate a fost accesat de peste un milion de ori, in timp ce deconspirarea acestuia, facuta de catre Snopes, a fost citita de mai putin de 35 000 de ori. Suntem norocosi ca avem o presa libera; de-a lungul istoriei, majoritatea natiunilor au stat mult mai prost la acest capitol. Nu trebuie sa luam niciodata libertatea si integritatea mass-mediei de bune. Jurnalistii si companiile care ii platesc vor continua sa ne ajute sa identificam minciunile si sa le dezamorsam, dar nu pot realiza asta singuri - minciunile vor castiga daca avem un public credul si nepregatit, care le consuma. 
Bineinteles ca cei mai multi dintre noi nu vor crede ca Hillary Clinton conducea o retea de sclavi sexuali dintr-o pizzerie din Washington, D.C. Dar cartea de fata nu este doar despre astfel de absurditati. Aveti nevoie cu adevarat de acest nou medicament sau campania de marketing de miliarde de dolari din spatele ei va serveste pseudodate partinitoare, selectate special? De unde stim daca o celebritate data in judecata este cu adevarat vinovata? Cum evaluam o investitie sau alta ori un set de sondaje electorale contradictorii? Ce lucruri ne depasesc capacitatea de cunoastere pentru ca nu ni se dau destule informatii? "

In aceasta carte revolutionara, Adam Alter urmareste ascensiunea dependentei comportamentale si explica motivele pentru care multe dintre produsele contemporane sunt irezistibile. Chiar daca aceste produse miraculoase elimina distantele care ii separa pe oameni, magnetismul lor extraordinar si, uneori, nociv nu este intamplator. 

Companiile care proiecteaza aceste produse le ajusteaza de-a lungul timpului, pana devine aproape imposibil sa nu cedam in fata lor. 

Analizand atent structura dependentei de comportamente, Alter explica ce putem face pentru a canaliza spre bine produsele care dau dependenta - pentru a comunica mai bine intre noi, pentru a cheltui si a economisi mai inteligent si pentru a pune granite intre munca si joaca - si cum putem sa gasim solutii prin care sa combatem efectele nocive ale acestora asupra bunastarii, sanatatii si fericirii noastre si ale copiilor nostri. 

Bine ati venit in era dependentei comportamentale. Suntem obsedati de e-mailuri, de aprecierile de pe instagram si de fluxul de noutati de pe Facebook. Exageram cu vizionarea de episoade din seriale TV si de videoclipuri pe YouTube. Lucram din ce in ce mai mult si petrecem o medie de trei ore pe zi butonand telefoanele inteligente. Jumatate dintre noi am prefera sa ne rupem un os decat sa ni se strice telefonul, iar copiii Generatiei Y stau atat de mult in fata ecranelor, incat intampina dificultati in interactiunea cu oamenii din jurul lor. 

Daca nu te poti orpi din privit, accesat si navigat, lasa din mana telefonul sau tableta si citeste Irezistibil a lui Adam Alter, o carte importanta si inovatoare, despre motivele pentru care suntem dependenti de tehnologie, despre modul in care am ajuns aici si despre lucrurile pe care ar trebui sa le facem in continuare. - Arianna Huffington, autoare ( The Sleep Revolution si Succesul redefinit).

Fragment din carte:

"Desigur, exista persoane care nu sunt de acord cu ideea ca dependentele ar putea exista strict la nivel comportamental. Acestia intreaba: „Cum ramane cu substantele?" „Daca poti fi dependent de jocuri video si smartphone-uri, de ce n-ai putea fi dependent de a mirosi fiori sau de a merge inapoi?" Poti fi dependent de acestea, teoretic. Daca ajung sa indeplineasca o nevoie profunda, daca nu poti rezista fara ele si daca incepi sa te ocupi de acestea cu pretul neglijarii altor aspecte ale vietii tale, atunci vei fi dezvoltat o dependenta comportamentala de mirosit fiori sau de mers inapoi. Probabil ca nu sunt multi oameni cu aceste dependente particulare, dar nu sunt de neconceput. In schimb, exista multi, multi oameni care manifesta simptome similare atunci cand le dai un smartphone, cand le arati un joc video atractiv sau cand pomenesti despre e-mail. 
Exista si oameni care considera ca termenul „dependenta" nu se poate folosi pentru a descrie majoritatea populatiei. „Nu devalorizeaza asta termenul «dependenta»? Nu il face sa devina lipsit de sens si gol?", intreaba acestia. Atunci cand, in 1918, o pandemie de gripa a omorat 75 de milioane de oameni, nimeni nu a sugerat ca diagnosticul de gripa ar fi fost nesemnificativ. Situatia cerea atentie tocmai pentru ca a afectat atat de multi oameni si acelasi lucru este valabil si pentru dependenta comportamentala. Este dificil sa ne abtinem de la telefoane si e-mailuri - pentru ca ambele fac parte din societatea de azi si promoveaza experiente satisfacatoare la nivel psihologic - si vor mai aparea experiente generatoare de dependente in deceniile care urmeaza. Nu ar trebui sa folosim un termen diluat pentru a le descrie; ar trebui sa constientizam cat de grave sunt, cat de mult rau fac bunastarii noastre colective si cat de multa atentie merita. Dovezile de pana acum sunt ingrijoratoare, iar tendintele sugereaza ca ne scufundam si mai mult in ape periculoase. 
Chiar si asa, este important sa folosim cu grija termenul „dependenta comportamentala". O eticheta ii poate incuraja pe oameni sa vada o tulburare in orice. Copiii timizi au fost deodata etichetati ca „suferind de Asperger" atunci cand termenul a devenit popular; oamenii cu emotii volatile au fost, la fel, etichetati ca fiind „bipolari". Allen Frances, psihiatru si expert in dependenta, isi face griji in privinta termenului <<dependenta comportamentala>>. "

Ce este Zenul? Intr-o exprimare simpla, Zenul este practica descoperirii adevaratului sine prin experienta directa si prin personalizarea acelei descoperiri in viata de zi cu zi. Descoperirea apare in ceea ce noi numim o experienta iluminatoare…

Valoarea particulara a cartii de fata deriva din faptul ca experienta autorului a fost neobisnuit de profunda. Sunt sigur ca volumul va fi o veritabila calauza pentru cei aflati in cautarea adevarului despre Zen si ca va aduce o contributie durabila la corpusul literaturii Zen.

Ryōun-ken Masamichi Yamada

*

Iluminarea profunda a lui Kōun Roshi se vedea stralucind in el. Era o prezenta puternica si plina de compasiune, o persoana care trezea in mod firesc respectul si afectiunea in cei care il cunosteau. Dorinta sa cea mai mare era sa ii ajute pe altii sa gaseasca pacea privind in interiorul lor si intelegand cine sunt. In aceasta carte, el lamureste cum natura intrinseca a oricarei fiinte umane este „terenul comun” unde oamenii de toate rasele, nationalitatile si credintele alcatuiesc o singura realitate. El ne invata ca, prin practicarea Zenului si prin ajungerea la aceeasi experienta ca Buddha Sakyamuni – realizarea lipsei de sine a tuturor fiintelor –, putem transcende diferentele care ne separa si putem gasi pacea adevarata in inimile noastre si in aceasta lume.

Joan Rieck si Henry Shukman

 

Trezirea este realizarea faptului ca atat continutul subiectului, cat si al obiectului sunt vide si unitare si ca aceasta vacuitate nu este altceva decat schimbarea constanta a lumii fenomenale a formei. Mai bine spus, intr-un aspect existenta reala este complet vida si intr-un alt aspect este lumea fenomenala a formei ce apare si dispare fara incetare, in conformitate cu legea cauzalitatii.

Kōun Yamada

In urma cu un deceniu, aceasta carte care deschidea calea spre noi orizonturi a lansat o uriasa provocare pentru interesul manifestat fata de modul in care spiritualitatea orientala poate sa intareasca bazele psihologiei occidentale. Incepand de atunci, lumea buddhismului si cea a psihoterapiei au inaintat laolalta construind o noua intelegere revolutionara a ceea ce reprezinta o viata emotionala sanatoasa. In introducerea sa introspectiva la cea de-a zecea editie aniversara, Mark Epstein da glas reflectiilor sale despre aceasta revolutie si analizeaza modul in care este posibil ca ea sa evolueze in viitor.

„[Ganduri fara ganditor este] Unul dintre cele mai rafinate modele de integrare a disciplinelor terapeutice si spirituale”. Daniel Goleman, autorul cartii Inteligenta emotionala

 „Cartea lui Mark Epstein este inspirata in luciditatea de care da dovada… Dupa Ganduri fara ganditor, psihoterapia  lipsita de o perspectiva buddhista seamana cu o activitate incompleta”. Adam Phillips, autorul cartii On Kissing, Tickling si Being Bored

„O opera inovatoare . . . Aceasta carte va intra in randul textelor clasice ale literaturii referitoare la meditatie”. Jon Kabat-Zinn, autor al cartii Wherever You Go, There You Are

„O expunere extrem de lucida si avizata a fuziunii dintre psihoterapie si meditatie. O psihologie oriental occidentala care vorbeste cu adevarat din interiorul ambelor lumi. Jack Kornfield, autorul cartii A Path with Heart

„Mi-a placut la nebunie Ganduri fara ganditor. Mark Epstein ne-a oferit o stralucita expunere a modului in care o veche stiinta a mintii, bazata pe o bogata traditie meditativa, poate completa terapia si poate conduce la noi dimensiuni ale intelepciunii si plenitudinii.” Joan Borysenko, autorul cartii Minding the Body, Mending the Mind

Cuvant inainte de Sanctitatea sa Dalai Lama

Scopul vietii este sa fim fericiti. Ca practicant buddhist, am ajuns la concluzia ca propria atitudine mentala reprezinta cel mai influent factor in drumul catre atingerea acestui scop. Pentru a schimba conditiile din afara propriei noastre fiinte, indiferent ca este vorba despre mediul inconjurator sau relatiile noastre cu ceilalti, trebuie mai intai sa facem schimbari in lumea din interiorul nostru. Pacea interioara este adevarata cheie. Odata ce am dobandit aceasta stare de spirit, vom putea face fata oricaror obstacole ale vietii cu calm si intelepciune, in timp ce ne pastram propria noastra fericire interioara. Invataturile buddhiste care ne vorbesc despre iubire, bunavointa iubitoare si toleranta, comportamentul care promoveaza nonviolenta si teoria care sustine ca toate lucrurile sunt relative, precum si o diversitate de tehnici pentru linistirea mintii sunt surse ce izvorasc din aceasta pace interioara.

De curand, sprijinindu-se pe un bogat bagaj de cunostinte furnizate de stiinta si medicina, psihoterapeutii au inceput sa analizeze posibilitatile de folosire a tehnicilor buddhiste intr-un context terapeutic. Am sentimentul ca acest demers este in deplina concordanta cu scopul de a depasi suferinta si de a imbunatati starea de bine a tuturor fiintelor vii. Experienta traita prin practicarea meditatiei buddhiste le-a oferit practicantilor ei o intelegere profunda a modurilor in care functioneaza mintea umana si a naturii ei specifice, o stiinta a universului nostru interior menita sa intregeasca intelegerea noastra referitoare la lumea fizica. Prin sine insasi, nici o dezvoltare tehnologica nu poate sa conduca la castigarea fericirii de durata. Ceea ce va lipsi aproape intotdeauna este o dezvoltare a lumii interioare a fiintei umane, care sa ii corespunda. Acesta este locul in care exista din ce in ce mai multe dovezi ca enunturile buddhiste si descoperirile lumii moderne detin potentialul de a fi valoroase unele pentru celelalte.

Urmaresc cu mare incredere felul in care evolueaza aceste abordari. Il felicit pe Mark Epstein pentru finalizarea acestei carti, rodul a douazeci de ani de experienta dobandita atat in practicarea psihoterapiei occidentale, cat si a meditatiei buddhiste. Volumul Ganduri fara un ganditor va oferi nu doar o seama de insight-uri utile pentru terapeuti, dar totodata va stimula in continuare interesul pentru studiu si cooperare intre terapeuti si cei care urmeaza calea meditativa.

Decembrie 1994

Cutele si cutrele memoriei este cartea lui Paul Grigoriu de memorii radiofonice. Data fiind amprenta pe care autorul si-a lasat-o asupra radioului romanesc, dintr-un anumit punct de vedere este si cartea lui cea mai asteptata. Perioadele vietii sale profesionale sunt descrise in ordinea amintirilor, nu riguros cronologic, insa cu un fir rosu ce ne duce de la primele experiente pana la momentul retragerii. 

Scriind despre cele traite de el, Paul Grigoriu povesteste si despre una dintre perioadele cele mai tumultuoase ale istoriei Romaniei, iar calatoria literara ne duce prin meandrele abuzurilor politrucilor comunisti, ale puternicilor de dupa 1989, uneori insistenti in a se implica in continutul editorial al emisiunilor, dar zugraveste si o galerie de portrete ale unor oameni de toate felurile, unii remarcabili, altii abjecti, cei mai multi obisnuiti, cu luminile si umbrele lor. 

Nota personala se imbina cu privirea generala, institutia se dezvaluie prin oameni, nu lipsesc accentele polemice – insa fara implicatii revansarde –, nici amintirile impregnate de o anumita duiosie. Pentru a parafraza o mai veche carte a lui Paul Grigoriu, avem in fata o „radio-grafie" unica in peisajul presei si al memorialisticii romanesti. 

Reactia alor mei la ceea ce eu calificam drept „victorie istorica“ nu a fost cum ma asteptam: mama – neintrebata, de altfel! – spunea ca ea nu intelege ce vrea sa zica asta sa lucrezi la Radio si sa nu te auda nimeni sufland si tu macar o vorbulita in difuzorul ala (vandusera intre timp aparatul Mende  si se abonasera la radioficarea orasului care, odata cu un difuzor oribil ca aspect, manevrat doar de o limba metalica pentru „mai tare", „mai incet, ne umplea zilele cu MUZICA POPULARA, ROMANTE, VORBEsTE MOSCOVA! ori, in cel mai bun caz, TEATRU LA MICROFON). Momentul cel mai penibil al acestei prestatii se plasa insa la orele 11 si 50 de minute ale oricarei zile cand, in limbile romana, rusa si franceza, se difuzau COTELE APELOR DUNARII. Aveam sa „prestez" si eu la aceasta „repetabila oroare", insiruind la microfon (in direct, ce-i drept) cifre de care, sunt sigur acum, nimeni nu avea nevoie... [...] 

Cat despre tata, caruia avusesem insolenta sa-i arat foarte oficial legitimatia de „redactor" al Radioteleviziunii Romane (desi erau departe una de alta, strazile Nuferilor si Pangrati erau lipite – adevarata autostrada! – in numele ideologiei de partid), mi-a spus, fara sa catadicseasca sa articuleze limpede cuvintele, asa cum facea cand ne invata, la liceu, frantuzeste: „Baiete, ai grija! Il tii minte pe Mende?“ (Bineinteles! Cum sa-l fi uitat? Doar il jelisem cand ne parasise „contra cost"!) „Dar pe harsaitul asta il stii?" (Arata spre difuzor.) „In principiu, fac acelasi lucru: vorbesc despre lume. La unul (Mende), alegi tu ce vrei sa stii. La celalalt (harsaitul), aleg altii, numai ce vor ei. Tu din asta vrei sa fii?".

Ce este copilul? Copilăria ar trebui considerată a fi un construct social? Care au fost atitudinile adulților față de copiii de-a lungul timpului? Pe parcursul cărții descoperim copilul privit a fi un păcătos augustinian, care vrea să-i domine pe cei din jur, un inocent romantic care încă nu este corupt de civilizație sau o doar o dovadă a fertilității cuplului parental, aruncat în brațele doicilor îndată ce a venit pe lume. În Occident, începând cu secolul douăzeci copiii nu mai erau expuși morții, abandonului sau bătăilor în aceeași măsură ca în trecut, iar relațiile dintre părinți și copii s-au îndulcit. Scopul cărții de față este acela de a evidenția problemele speciale din istoria copiilor, pe care o plasează în contextul social și cultural, fără a pierde din vedere experiențele individuale care au ajuns până la noi prin jurnale, autobiografii și mărturii orale. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează psihologilor, sociologilor, istoricilor și tuturor celor interesați de copii și copilărie. 

Colin Heywood este profesor de istorie economică și socială la Universitatea din Nottingham. A scris numeroase studii despre copilărie, familie și parentalitate. 


CUPRINS

Introducere 

PARTEA ÎNTÂI: 
Parcursul concepțiilor asupra copilăriei 
1. Concepții asupra copilăriei în Evul Mediu 
2. În căutarea unui moment decisiv
3. Teme în istoria culturală a copilăriei 

PARTEA A DOUA: 
Anii copilăriei: relațiile cu părinții și tovarășii de joacă 
4. Relațiile dintre părinți și copii: primele stadii 
5. Grija față de sugari? 
6. Relațiile dintre părinți și copii în cel de‑al doilea stadiu al copilăriei 
7. Relațiile cu părinții și tovarășii de joacă în cel de‑al treilea stadiu al copilăriei 

PARTEA A TREIA: 
Copiii în lumea largă 
8. Copiii la muncă 
9. Să investim în viitor: sănătate și educație 

Concluzii

Bibliografie selectivă
Note
Mulțumiri 


... lumea medievală nu cunoștea copilăria. Ceea ce lipsea era orice sentiment de l’enfance, orice „conștiință față de natura particulară a copilăriei, acea natură particulară ce-l distinge pe copil de adult, chiar și de adultul adolescent". În momentul în care copiii puteau supraviețui fără grija și atenția mamelor sau doicilor, undeva între vârsta de cinci și șapte ani, ei erau azvârliți în „marea comunitate a oamenilor" - Colin Heywood

Ca să începem cu începutul: erau oare copiii doriți? Răspunsul din partea istoricilor este acela că cuplurile căsătorite își doreau în general copii, dar nu prea mulți. Existau tot felul de avertismente pentru viitorii părinți, ce profețeau ce‑i așteaptă. Poetul din secolul al paisprezecelea Eustache Deschamps scria cu aplomb: „Fericit este acela ce nu are copii, căci pruncii nu înseamnă decât plânsete și duhoare, neaducând decât griji și necazuri" - Colin Heywood

Verișoara Bette, parte a ciclului Scene din viața pariziană din Comedia umană, ansamblul romanelor balzaciene, este adesea considerat ultimul mare roman al lui Balzac. Plasat în Paris la mijlocul secolului al XIX- lea, romanul spune povestea unei femei nemăritate de vârstă mijlocie, care pune la cale distrugerea familiei ei extinse. Bette se aliază cu Valérie Marneffe, o tânără fără avere, măritată cu un sot pe care nu îl iubește, care seduce și aduce la ruină o serie de bărbati. Printre aceștia se află baronul Hulot, sotul verișoarei lui Bette, Adeline. Hulot sacrifică averea și reputatia familiei pentru a-i face pe plac lui Valérie, care îl înșală, printre altii, cu negustorul parvenit Crevel și cu ginerele baronului Hulot, tânărul artist Steinbock. Unul dintre cele mai lungi romane balzaciene, a fost scris pe parcursul a două luni și publicat pentru prima oară ca foileton începând cu anul 1846.