Cărţi

Societatea moderna este saturata de electronice - iPad-uri, calculatoare, telefoane mobile, masini, si asa mai departe, si toate acestea vin cu un accesoriu important: un manual care te invata cum sa folosesti si sa ingrijesti dispozitivul respectiv. In cartea sa - Manual de folosire a vietii, Tom Shadyac raspunde la o intrebare provocatoare insa totodata simpla: este posibil ca si viata sa vina cu un set similar de linii directoare?

Inspirat de poeti, profeti si filosofi, Shadyac, omul din spatele unor filme celebre, aduce un nou suflu in domeniul cartilor de dezvoltare personala si spiritualitate. Invitandu-ne intr-o conversatie care este atat o provocare cat si un motiv serios de reflectare, ni se ofera exemple din lumea inconjuratoare, natura si idealurile si perceptele celor mai vechi civilizatii de pe pamant intr-o serie de eseuri si dialoguri intre vocile adevarului si fricii. Si prin acesta analiza, ni se deschid ochii la un principiu de baza care ar trebui sa ghideze rasa umana: iubirea. Acest singur principiu este, in esenta, manualul nostru de operare... si instructiunile sale sunt foarte simple.

Intrebarea la care el isi propune sa raspunda este: avem oare curajul de a trai in conformitate cu acest precept - sa pasim in afara modului in care functioneaza? Avem oare curajul de a schimba si a renunta la ideile care au dus la razboi, saracie, genocid si distrugerea mediului?

Cu viziunea inspiratoare a lui  Shadyac asupra a ceea ce poate fi lumea si impreuna cu sfatul sau simplu despre cum sa ne apropiem de acest tel, raspunsul la aceste intrebari va fi un rasunator DA .

***

„Emil Brumaru e unul dintre puținii poeți care-ți dau certitudinea că sunt mari încă de la debut. De mai bine de patruzeci de ani încoace, scrie poeme extraordinare, pentru care-l admir și îl invidiez cu patimă. Și totuși, celebritatea extraliterară (singura celebritate reală, în fond) și-a câștigat-o abia în ultimii zece-cincisprezece ani, odată cu poemele „pornolirice” din Plai cu boi și cu volumul Infernala Comedie (2005), florilegiu care a cules o mare parte dintre aceste flori lirice cu organe hipersexualizate. Explicite și ca limbaj, și ca temă, poemele au vulnerat sensibilitățile mai romanțioase, încântându-le dimpotrivă pe cele mai liberale în gesticulație și așteptări.”

Va deveni trecutul viitor? Este omenirea menita sa repete unele in­tam­plari petrecute pe o alta planeta, indepartata de Pamant? Cronicile Pamantului (The Earth Chronicles), seria bestseller a lui Zecharia Sitchin, ii ofera omenirii una din fatetele povestii – asa cum este ea consemnata pe tablite antice de lut si pe alte artefacte sumeriene –, referitoare la originile noastre, modelate de mana acelor Anunnaki, cei „din ceruri pe Pamant coboratori”.
In Cartea pierduta a lui Enki putem vedea aceasta saga dintr-o alta perspectiva, prin intermediul bogatei naratiuni autobiografice a atotstapanitorului Enki, un zeu Anunnaki, care spune povestea sosirii pe Pamant a acestor fiinte nepamantene venite de pe Nibiru, cea de-a douasprezecea planeta. Scopul colonizarii lor: aurul necesar refacerii atmosferei distruse de pe planeta lor natala. Gasirea acestui metal pretios ii face pe Anunnaki sa creeze homo sapiens – rasa umana – pentru a extrage din mine aceasta importanta resursa.

„Bine concepută şi bine scrisă, cartea lui Ion Pop se citeşte – şi chiar se reciteşte – cu interes şi plăcere. Avangarda literară românească nu este aici doar un obiect de studiu, dar şi unul de investiţie afectivă, de miză spirituală. Avem în faţă o sinteză menită să dăinuie."

„Petre Stoica este, probabil, cel mai mare poet postbelic pe care încă nu l-aţi citit. Eu însumi l-am descoperit târziu, citind întâmplător unul dintre ultimele sale volume de poezie, o carte subţire cu poeme de(spre) bătrâneţe. Eram tânăr şi aş fi putut rata întâlnirea, dar versurile sale au rezonat în locuri interioare pe atunci încă necunoscute mie. I-am căutat cărţile mai vechi prin anticariate, iar la un moment dat l-am şi cunoscut în timpul unui festival literar şi am schimbat câteva vorbe. Încă nu-i cunoşteam opera foarte bine şi am continuat să-l citesc pe sărite, astfel că, lucrând pentru antologia de faţă, am avut revelaţia unui poet încă şi mai mare decât îmi imaginasem, unul dintre cei mai importanţi ai deceniilor ’60 – ’80.” 

Alchimia antica. Noduri celtice, mandale si simboluri sacre

Coloratul este relaxant. Coloratul este totodata si destresant si amplifica si creativitatea. Doar simpla actiune de a alege creionul sau markerul colorat potrivit ne stimuleaza in moduri neasteptate. Colorarea simbolurilor alchimiei stravechi este o modalitate simpla si la indemana oricui de a ne proiecta in alte timpuri de mult uitate, intr-un loc diferit, intr-o lume diferita.

Fiecare dintre modelele din aceasta carte sunt realizate manual si au fost inspirate din spiritualitatea vechilor civilizatii, punand accentul pe cele care au o rezonanta ce induce relaxare, pace si trari inaltatoare.

Fie ca alegi sa colorezi un nod celtic, o mandala budista sau alte modele din aceasta carte, fiecare dintre acestea ii va conferi artistului care coloreaza un spatiu subtil creativ, plin de pace si incantare. Poti chiar sa aprofundezi, folosind scurta descriere a fiecarui simbol de la sfarsitul cartii pentru a explora semnificatia acelei imagini.

Fragment din carte:

Ghidul simbolurilor din Alchimia Antica

ANANSENTONTAN, cunoscut, de asemenea, sub numele de ANANSI sau PAIANJENUL, este un simbol floral al panzei dc paianjen. Alcatuit cu iscusinta si creativitate, el exprima complexitatea vietii. Legenda lui Anansi, zeul paianjen african, ne spune despre el ca este „detinatorul povestilor tuturor Fiintelor Supreme". In folclorul nativ american, paianjenii sunt reprezentati intr-un mod asernanator, si simbolizeaza comunicarea, limbajul, actul creator, dar si comportamentul fara scrupule.
BAMBUSUL a impodobit adesea operele de arta, gradinile, interiorul asezarilor, fiind considerat aducator de noroc si soarta favorabila. Capacitatea bambusului de a creste viguros, inalt, vertical, dar si de a se curba in jurul obstacolelor ce i-ar putca impiedica dezvoltarea, in timp ce se misca usurel in bataia vantului, simbolizeaza forta, adaptabilitatea si respectul, mai ales in culturile asiatice.
URSUL este un simbol al curajului, puterii, protectiei si al ingeniozitatii. Ne poate aminti de nevoia de singuratate — hibernare in cazul sau — ce ne ofera posibilitatea de ne vindeca, luand o pauza de la activitatile noastre zilnice, pentru a restabili echilibrul. Ursii au totusi un caracter imprevizibil, si aceasta ne aduce aminte ca trebuie sa fim constienti de schimbarile neprevazute.
PASAREA s-a bucurat de-a lungul timpului de o gama variata de semnificatii. Ea poate simboliza soarele, cerul, pacea, libertatea. In culturile antice il intruchipeaza de asemenea, pe mesagerul Zeilor. In unele culturi indigene exista reprezentari ale Omului-Pasare, considerat a fi o Fiinta Suprema atotvazatoare. Pasarea se foloseste de un sistem de navigatie propriu si poate migra, in functie de anotimpuri, simbolizand astfel increderea in necesitatea respectarii ciclurilor de miscare si transformare in creatie.
OMUL-PASARE: vezi PASARE.
FLUTURELE este un simbol al frumusetii, o frumusete foarte speciala, care apare dupa o transformare totala. Fluturii sunt un simbol al metamorfozei, al tranzitiei si al evolutiei sufletului. Se crede ca fluturii preiau dorintele oamenilor si le inalta la ceruri.
PISICA, ce debordeaza de independenta, unicitate, istetime, curiozitate si mister, reprezinta conexiunea magica cu supranaturalul. Aceasta felina a fost venerata in Egipt, si a fost asociata dintotdeauna cu lumile subtile, fapt ce se datoreaza probabil simturilor ci foartc ascutite in legatura cu sunetul, miscarea, mirosul si cu schimbarile uneori imperceptibile din mediul inconjurator.

Marele Domn-Somn, Domnica-Somnica și Pui de Somn sunt făpturi fermecate și prietenoase, care iubesc copiii și care știu să se joace și după ora de culcare. Povestea Catrinei și a aventurilor în Țara Viselor este o poveste pentru toți, dar mai ales pentru cei care visează că joaca nu se termină niciodată. Nici măcar atunci când se lasă întunericul.

MAINE E ZIUA MAMEI. Mitru vrea sa-i dea un buchet de cele mai frumoase flori. Hei, dar cine stie cele mai frumoase flori? S-apoi Mitru nici ca vrea sa afle cineva despre ce-i pregateste el mamei! Am sa ma duc la albina, s-a gandit Mitru. Ea stie toate florile.

Am ales tema asta pentru ca ma pasiona, aveam senzatia ca stapanesc oarecum subiectul si de-aia m-am bagat. A fost un job de vis - sa iei bani ca sa stai prin crasme sau cluburi si sa vorbesti cu lautari si fani. Cat te tine ficatul, sa-l tot faci. Concluzii? Ca e muzica baletilor rai din Romania, a bagabontilor, baietii de la coltul strazii, si a smecherilor, tipii cu conexiuni mafiote. Ca sta intr-o masura semnificativa pe banii gri ai interlopilor (intrucat grosul banilor vin din cantari la evenimente private, cele mai multe de interlopi). Ca le glorifica voalat modul de viata, exultand smecheria si banii facuti usor. Ca, spre deosebire de hip-hop, unde lucrurile sunt spuse pe fata, manelele codifica mesajul, il spun oarecum cifrat - mai direct in anii '90, din ce in ce mai eliptic acum. De ce se intampla asta? Pentru ca smecheria devine o valoare tot mai dubioasa. In anii '90, smecheria facea legea si oamenii se mandreau cu asta, ca fac bani prin orice mijloace; acum, smecheria e din ce in ce mai stigmatizata si oamenii nu o mai scot la vedere. Dar sa nu ne iluzionam - ea e in continuare acolo, doar ca a disparut din spatiul public. Acum oamenii tac si fac.  - Adrian Schiop 

Fragment din carte:

"Amaratii si discriminarea, sub tabu 

In viata de zi cu zi, oamenii se plang mult de saracie — si una din temele favorite, prezenta si la adolescentii care nu au apucat acele timpuri, e ca in timpul regimului comunist a fost mai bine decat acum, ca pe atunci statul iti dadea casa si serviciu si toata lumea avea bani. Chiar si micii antreprenori au aceasta nostalgie: „nu aveai grija zilei de maine, nu era atata stres" (proprietarul de 40 de ani al unui magazin si bar). Oamenii se plang la nesfarsit ca banii n-ajung, special cei cu familie, ca n-ai ce pune pe masa la copii, ca ai intrat o data in magazin si s-a dus salariul. Tinerii se plang ca, nu se mai gasesc joburi, ca patronii nu fac carte de munca,te tin pe perioada de proba si apoi te dau afara. Dar, desi laitmotiv in discutii, saracia nu apare ca tema in manele.
De asemenea, cand manelele vorbesc despre relatiile dintre majoritari si romi, o fac in ton festivist, celebrand toleranta si diversitatea („chiar daca esti ardelean, moldovean sau tigan,/suntem Made in Romania", spune cea mai cunoscuta manea pe aceasta tema - Ionut Cercel, Made in Romania); asta in pofida rasismului din stricta proximitate a comentariilor aflate in subsolul pieselor de pe youtube. Pe de alta parte, nu se poate contesta ca fanii de manele, care sun atat etnici romani, cat si romi, nu s-ar remarca prin buna intelegere. In Ferentari, un cartier care mixeaza etniile (romi si etnici romani) foarte rar se aud in spatiul public remarci desconsideratoare la adresa romilor; unul din lucrurile care m-au frapat in 2012 a fost sa descopar in vocabularul curent al oamenilor simpli expresia ura de rasa, in contexte ca „eu nu fac ura de rasa". 
Prin urmare, putine manele lasa sa se ghiceasca tensiunile convietuirii dintre etnii. Cea mai cunoscuta manea pe aceasta tema e Tu romanca, eu tigan, a lui Liviu Pustiu si Susanu, un hit din 2004 sau 2005. Textul, centrat pe o situatie de familie, e neobisnuit de direc pentru retorica manelelor. El, tigan si bagabond, iubeste o romanca cuminte, dar parintii ei nu sunt de acord cu legatura asta. Dar textul nu melodramatizeaza a la Hollywood situatia (daca facem abstract de interventia rapperului Susanu), ci o prezinta in adevarul ei crud „De cand m-ai dus la ai tai,/ M-ai cam bagat la idei,/ Cred ca te-a imbarligat,/ M-au vazut tigan sarac". Or, chiar daca piesa nu are o dimensiune politica explicita, ea asuma destul de franc stigma etnica de clasa: „Eu simt ca nu ma mai vrei,/ Te-au sucit parintii tai;/ Acu nu iti mai convine -/Sau ti-e rusine (s. n. - A.-I.S.) cu mine?" 
Aceasta piesa are insa un statut de exceptionalitate. Despre saracie si stigma nu se vorbeste - sau, daca se vorbeste totusi, se face in termeni foarte invaluiti, a caror referinta e greu recognoscibila. Asa se intampla intr-o foarte frumoasa piesa a lui Florin Minune, Ce faci, straine, la poarta mea? (2007; compozitor Marian Colcea). Textul, melodramatic si narativ, vorbeste despre un parinte muribund sarac, care isi trimite baiatul cel mic sa medieze o impacare cu fiul mare, ajuns bogat - cu care el, tatal, e certat de multi ani: „Am venit frate, la tine,/ Am venit acum sa-ti spun:/ Tata ar vrea sa te vada,/ sa isi ia ramas-bun". Fiul cel mare se preface insa a nu-l recunoaste fratele lui, „Ce faci, straine, la poarta mea?/ Pleaca de acolo, nu mai striga"; mai apoi, dupa ce fratele invoca timpurile copilariei si glasul sangelui („Priveste, frate, in inima ta./ Mai bine asculta ce spune ea./ Nu poti schimba ce a dat Dumnezeu./ Sunt fratele tau"), fratele cel mare isi trimite acasa fratiorul. „Du-te-acasa inapoi,/ Nu mai vreau sa stiu de voi", semn ca totusi il recunoaste, doar ca vrea cu orice chip sa taie legatura cu familia de origine. Textul nu face vreo referinta la etnicitate — dar situatia e exemplara pentru romii asimilati, in datele ei esentiale si prototipice: stigma etnica inseamna rusinea de a mai avea ceva de-a face cu tigania si rudele din tiganie. Nu e singura interpretare posibila, dar e greu de imaginat o alta situatie de viata in care versurile sa aiba sens. "

Scopul nostru este de a realiza o construcție teoretică („o poietică a grotescului”) în care să avem trăsături suprasegmentale sau arhetipale de identificare estetică dincolo de „mode și timp”. Am parcurs în cercuri concentrice, de la o perspectivă de ansamblu la analiza de amănunt a textului, de la viziunea istorică de ansamblu la analiza textelor, un drum sinuos, bazat pe o mișcare de „du-te-vino” care să ne permită construirea modelului și înțelegerea din interior a sistemului de elemente specifice. A înțelege pe „altul” (conștiință, epocă, text) transformă hermeneutica dintr-o simplă metodă de cercetare într-un act existențial. Este un plonjon în interiorul „altuia”, o experiență interioară, în care ființa hermeneutului-care-înțelege devine ființa-care-înțelege-pe-altul-prin-sine printr-un act de empatie și identificare.

 ***

N-aș vrea s-o descurajez și nici să spun că ambiția ei de a cuprinde toată literatura subiectului este singulară. Nu, mai toți, în condiția ei, au această dorință de totalitate, toți am avut-o și, uneori, o păstrăm până ținem un condei în mână. O ambiție care se opune (și bine face!) „urechismului” tradițional, maladie răspândite în lumea intelighenței românești, obișnuită să frunzărească dornică să epateze și să încheie repede.  Îmiamintesc ce mărturisește Eliade în jurnalul său intim: a sporit bibliografia unei idei ca să scap de suspiciunea de „fragmentarism”, „șmecherie”, „urechism”, „impostură”, „diletantism est-european” sau, mă rog, de această nefericită reputație… Nu știu dacă Alunița Cofan a pornit de la aceleași considerente, dar, oricum, paginile ei mi se par uneori încărcate ca niște corăbii care transportă ingrediente din orientul îndepărtat spre orientul, mai sărac, al Europei… Eugen Simion

Subliniez un merit: al modestiei, dar şi al strategiei procedării – două aspecte datorită cărora lucrarea capătă şi savoarea unui demers-surpriză. Din mai multe motive. Fiindcă, în primul rând,demonstraţia depăşeşte aria literaturii (anunţată în titlu), transgresând perimetrul criticii, istoriei şi teoriei literare şi înglobându-l, în cunoştinţă de cauză, în cel al esteticii, semioticii, logicii şi filosofiei, şi înscriindu-l în cercul mai larg al artelor, în care fenomenul literar este încadrat într-o manieră la fel de avizată. (...)  De fapt, autoarea a izbutit performanţa de a împlini şi complini cele două modalităţi de luare în stăpânire a materiei, într-un studiu în care partea teoretică nu este afişată ca într-o vitrină, pentru a lua ochii cititorilor, ci face corp comun cu o componentă aplicativă a lucrării, tot aşa cum demersul inductiv este peste tot flancat de geamănul său deductiv. Nicolae Mecu

Originală ca propunere în cîmpul teoriei estetice româneşti, lucrarea îşi are, totuşi, vecinătăţile ei. (...) Trebuie spus însă că, prin comparaţie cu trivialul, grotescul apare dezavantajat. El nu e atât de radical şi are un caracter mai vag. (...)  Luând act de indeterminarea semantică a termenului, autoarea încearcă să elaboreze o definiţie de cîmp semantic, prin intermediul „logicii dinamice a contradictoriului” brevetate de St. Lupasco. Paul Cernat

„Desfid prevestirile.
Pana si moartea unei vrabii
Asculta de un destin.
Daca e sa fie acum,
n-o sa mai fie maine
daca n-o sa fie maine,
o sa fie acum
daca n-o sa fie acum,
oricum va fi sa fie!
Totul e sa fii gata!
Daca tot nu stii ce lasi in urma ta,
Ce conteaza ca pleci cu o clipa mai
devreme
Deci, fie!” - Shakespeare, Hamlet traducere Nina Cassian 

Mai acum vreo doua, trei luni am avut o discutie cu amicul V. Imi zice: - Ti-am citit un articol pe net. Intreb: - Care? Raspunde: - Ceva cu vinuri. Este interesant, dar inutil. Pe cine mai intereseaza zghihara, francusa, vitele tale disparute... - Nu sunt pierdute, sunt doar uitate, din nefericire, si totusi aceste soiuri reprezinta zestrea viticola a acestori meleaguri. - Hai, fugi de-aici... omu' vrea sa bea, nu da doi bani pe rest... - Nu cred asta, in afara de betivii patentati, oamenii pretuiesc soiurile pamantului; mai ales ca si zghihara si francusa si feteasca, mai toate vitele romanesti, autohtone, au mult de oferit.

Textul are la baza articole stiintifice si declaratii NASA, interviuri cu Ann Druyan, Carl Sagan si Neil deGrasse Tyson. Replicile proprii personajelor au fost marcate ca text autentic (T.a.). Toate datele tehnice, locatiile si aprecierile stiintifice sunt exacte. - Calin Tudor Zarojanu

* Această cărticică este exemplul perfect de îmbinare a jocului cu studiul;
* Datorită culorilor vesele şi a paginilor mici, copiii vor fi captivaţi de imaginile ce însoţesc fiecare cifră;
* Cărticica poate fi folosită pentru studiu individual sau alături de părinţi şi bunici, dar poate fi şi un instrument didactic util pentru educatori şi învăţători, datorită designului ce permite nenumărate combinaţii de cifre, operaţii şi rezultate.

Ca avatar al Supremului, Skanda portretizeaza eterna lupta dintre ignoranta si cunoastere, dintre joasele forte demoniace si inaltele principii divine care opereaza impreuna atat la nivel cosmic, cat si in plan individual. El intruchipeaza de asemenea Cunoasterea Suprema, singura ce poate distruge ignoranta. Skanda este totodata si manifestarea materiala a mintii care ia nastere din ego-ul cosmic (ahamkara).

Sulita sa este ascutita la varf si foarte lunga, fiind un simbol al mintii care trebuie sa fie perfect focalizata pentru a ucide demonul ignorantei.

Cuviosul Nichifor Leprosul s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință. 

După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor. La vârsta de șaptezeci și patru de ani sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre. 
În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale. 

Cand ne iubim pentru cine suntem, nu exista nimic ce nu poate fi atins si experimentat. Daca ne iubim cu adevarat calatorim numai pe calea bucuriei. Atunci cand suntem in starea de bucurie, suntem bucurosi, fericiti si vibrational suntem in fluxul de constiinta a ceea ce este Dumnezeu – iar in acest flux nu exista loc pentru invidie (deoarece fiecare poate avea ce vrea).

In aceasta stare de bucurie este greu sa urasti pe cineva, este greu sa ataci sau sa ranesti pe cineva. Cand traiesti bucuria starii de a fi, atunci apare fericirea. Fericirea este libertatea de miscare fara limite, libertatea de exprimare fara judecata, libertatea de a fi, fara frica sau vina, adica miscarea sublima permisa de Sinele Divin liber si neincorsetat.

  In 1945, cand au fost lansate bombele atomice in Cel de-al Doilea Razboi Mondial, „protectorii" si „observatorii" nostri din spatiu au vazut ca Pamantul era in curs de ciocnire cu dezastrul. Prima directiva a ne-interventiei i-a impiedicat sa actioneze in vreun fel, dar apoi au pus in discutie un plan stralucitor de a salva Pamantul si de a-l sprijini in procesul de inaltare. Nu puteau interveni „din afara", dar poate ca puteau influenta „din interior". Asa ca s-a lansat o chemare pentru voluntari care sa vina si sa ajute. „Pamantul are probleme - cine se ofera voluntar?"
   Sufletele native de pe Pamant erau prea prinse in roata karmei. Singura speranta era sa ceara unor suflete pure, care nu mai fusesera prinse intr-un ciclu karmic, sa vina.
   Dolores, in munca ei de hipnoza, a descoperit trei valuri ale acestor voluntari. Unii provin direct de la „Sursa", nu au mai trait intr-un corp fizic pana acum. Altii au trait in spatiu ca fiinte de pe alte planete sau din alte dimensiuni. Pentru ca intreaga memorie este stearsa la intrarea in dimensiunea Pamantului, ei nu isi amintesc insarcinarile lor. Astfel, aceste suflete frumoase intampina greutati in adaptarea la lumea noastra haotica. Aceste suflete joaca un rol vital pe masura ce ne ajuta pe toti sa ne inaltam spre Noul Pamant.

Informatia continuta in acest volum este o reprezentare fidela a temelor cheie din stiintele constientologiei si proiectologiei asa cum sunt ele propuse de cercetatorul brazilian in domeniul constiintei, doctorul Waldo Vieira, care mi-a fost mentor si prieten intim in ultimii douazeci si cinci de ani. Aceste stiinte au determinat deja mii de indivizi din toata lumea sa preia controlul asupra dezvoltarii lor personale, intr-o forma rationala si tangibila, care e golita de orice misticism, permitandu-le astfel sa traiasca vieti mai implinite. Aceasta carte, o prima incercare entuziasta de a face constientologia si proiectologia accesibile unui public non-academic, reprezinta asadar o contributie cu un potential urias.

Wagner Alegretti, Presedintele Academiei Internationale a Constiintei (IAC); autor al cartii Retrocognitii: O investigatie asuprea Amintirii Vietilor Anterioare si a Perioadei dintre Vieti

 Dragostea nu‑l rasfata pe copil si nici nu ii face viata usoara. Dragostea se manifesta prin asceza reala de a rezista ispitei cedarii sau enervarii si de a stabili limite clare si sistematice, ramanand totodata de partea copilului. - Philip Mamalakis 

Un director artistic nominalizat la premiile Emmy, Robert Kopecky nu a visat niciodata ca va ajunge sa scrie o carte despre cum sa supravietuim vietii si mortii. Dar ce altceva ar fi putut face? De-a lungul anilor, Kopecky a avut nu una, ci trei experiente in apropierea mortii. Mai precis, a descoperit ce se afla dincolo de fricile noastre despre moarte si viata. Si avea niste povesti pe care stia ca vrem sa le auzim. Unele chiar foarte amuzante.


Despre autor
Nascut si crescut in suburbiile orasului San Diego, California, Robert Kopecky a supravietuit unei copilarii traumatizante, a calatorit intens in adolescenta si a trait o varietate de experiente - de la un schior rebel, la sudor in fabrica, sculptor de monumente, caricaturist, ilustrator premiat, director artistic si in final designer de animatie pentru The New York Times, Sports Illustrated, PBS Kids, si altele.
Calatoriile sale - din sudul Pacificului pana in capitalele Europei, deserturile Arizonei si canioanele orasului New York au fost punctate de trei dramatice experiente in apropierea mortii (NDE - Near Death Experiences)
Intercalate printr-o viata de succese profesionale si esecuri personale, precum si propriile sale "noptile intunecate ale sufletului", cele trei EAM (experiente in apropierea mortii), precum si necesitatea ulterioara de raspunsuri, l-au condus catre studiu si meditatie timp de cativa ani buni.
Elementele de hinduism, budism, taoism, crestinism gnostic, fizica, filozofie si alte asemenea, au contribuit la realizarile sale transpersonale unice despre viata si moarte, toate acestea inspirandu-i chemarea de a scrie despre transformarea sa directa, intr-o maniera plina de umor si pentru a oferi si altora cu bucurie toate lectiile ce le-a invatat de-a lungul timpului - in mod evident la modul cel mai dur cu putinta.

Mare greseala este ca oamenii au un Dumnezeu inchipuit de ei. Ca astfel sa asculte El de ei, nu ei de El. Omul nu se angajeaza la o traire in credinta autentica. Vedeti? Deci nu un Dumnezeu pe Care sa-L vorbesti de bine, ci sa-L asculti, sa-L traiesti. Sa te indumnezeiesti. Deci nu Unul inventat de tine, ca sa-ti menajeze slabiciunile. Ca nu e usor sa te desprinzi de o comoditate in care te-ai simtit bine si ai crezut ca ai atins cote inalte. Si Hristos iti cere lucrul acesta – sa te lepezi de egoism. Nu trebuie sa ne izolam de creatia Sa prin diferite preocupari egoiste. „Ca eu am viata mea, Dumnezeul meu...” Oamenii trebuie sa stie Cine i-a facut, de ce i-a facut si care este finalitatea vietii. Sa mearga pe drumul care duce spre a se cunoaste pe sine. Asta e o conditie sine qua non a noastra, a tuturor. Sa ne intrebam: de ce suntem facuti, care e scopul, ce-i cu moartea, cu Raiul, cu iadul? Sunt ele o realitate sau simple povesti? Nu exista sa zici vreodata „n-am stiut”. Nu ai auzit niciodata ca bat clopotele? Care pe latineste inseamna „cheama viii, plange mortii, imprastie viforele” – bataia clopotelor. Poti sa spui ca nu ai auzit clopotele? Pare paradoxal, dar ele nu rasuna degeaba. Si bat patrunzator! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dumnezeu si noi le vindem pe doi lei. Se stie ca exista fierbinte si rece, dar sa fii caldicel este primejdios (v. Apoc. 3, 16). Nu vrei sa fii nici asa, nici asa, sau vrei sa te mangai cu aceea ca esti credincios, dar asa, in felul tau. Nu. Ori fierbinte, ori rece, pentru ca cel rece isi va da seama, mai repede, ca totusi este intr-un sentiment de raspundere, pe undeva, psihologic privind lucrurile, si isi poate reveni. Dar cel caldicel, care nu este nici colo si nici dincolo si are un fel de „Dumnezeu” al lui, acela este in foarte mare primejdie, pentru ca se multumeste doar cu ceea ce i se pare ca are. Chiar Evanghelia spune: „iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are se va lua de la el” (Luca 8, 18). (Parintele Arsenie Papacioc)

Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor crestin al Antichitatii latine tarzii si, in acelasi timp, primul mare autor crestin al Evului Mediu. La cumpana dintre cele doua perioade, papa Grigore a fost o personalitate complexa, in care s‑au intalnit traditia vietii crestine si cea, mult mai indepartata, dar inca vie, a spiritului roman. 

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale Sfintului Efrem, miluieste-ne pe noi, Doamne!

Sfintul Efrem Sirul, caruia Dumnezeu i-a dat daruri de taina si vederi negraite cu atita prisosinta incit se ruga: „Opreste, Doamne, valurile harului Tau!”, a lasat rugatorilor crestini – ca o adevarata „alauta a Duhului Sfint”, cum il numeste pe drept Biserica – multime de cintari si rugaciuni in care adie suflarea Imparatiei si pe care le umplu simtamintele cele mai potrivite pentru crestini. Dintre acestea am ales in cartea pe care o tineti in miini cele unsprezece preafrumoase rugi catre Maica lui Dumnezeu, aparatoarea cea mare a neamului crestinesc, talmacite pe „limba dulce a vechilor cazanii” de parintii nemteni din scoala Sfintului Paisie Velicicovschi. 

S-a afirmat, pe bună dreptate, că nu avem dreptul și nici calificarea să spunem lucruri noi, înainte de a le fi înțeles pe cele vechi. Abia de la înălțimea umerilor înaintașilor noștri putem vedea suficient de departe în viitor și suficient de clar în prezent. După cum bine se știe, nu există școală mai bună decât școala clasicilor, orice pretenție la un început cu totul nou fiind bazată pe iluzii. În spiritul acestei înțelepciuni, pe care am putea-o numi tradițională, trebuie privit și textul care urmează, un text care s-a născut din dorința de aprofundare a unei înțelepciuni antice și din plăcerea de a însoți un gânditor, pe drumul lui. Dacă ai cunoștință de existența unui înțelep, ni s-a spus, pasul tău să tocească pragul casei lui. În cazul acesta, ne întâlnim cu Plotin, marele cugetător care a realizat sinteza filosofiei antice grecești și care a pus bazele unei părți semnificative din gândirea Evului Mediu. Dacă ne-am familiarizat cu seria de texte comentate, din care face parte și prezentul volum, cunoaștem deja că tema centrală a gândirii plotinene este sufletul omului, lumea noastră lăuntrică și glasul ei șoptit, pe care puțini îl mai aud, în zgomotul de tinichea al civilizației noastre contemporane. Dacă în volumele anterioare l-am urmărit pe Plotin discutând despre frumusețea lăuntrică a ființei umane, în Despre frumos, sau despre asemănarea sufletului cu divinul, în Despre nemurirea sufletului, în volumul de față, îl vom vedea aplecându-se cu pătrundere asupra problemei delicate a libertății. 

Fiecare traditie contemplativa a avut manualele sale de ghidare, indrumarile pretioase pe care practicantii avansati le-au oferit generatiilor urmatoare. Alan Wallace ne-a facut tuturor un mare serviciu, sintetizand secole de intelepciune practica pe calea shamatha intr-un format accesibil, usor de folosit, un tratat care sa ne calauzeasca intr-o profunda calatorie interioara.

B. Alan Wallace - Lector activ, savant progresist si unul dintre cei mai prolifici scriitori si traducatori ai budismului tibetan in Occident, B. Alan Wallace, doctor in filozofie, cauta  neincetat cai inovative de fuzionare a practicilor contemplative budiste cu stiinta occidentala pentru a promova studiul mintii.

Dr. Wallace, un savant si practician al budismului inca din 1970, a predat teoria si meditatia budista in intreaga lume incepand cu anul 1976.

Consacrandu-si paisprezece ani pregatirii de calugar budist, hirotonisit de Sfintia Sa Dalai Lama, a continuat cu studii universitare de fizica si filozofie a stiintei la  Universitatea Amherst si a obtinut un doctorat in studii religioase la Standford.

Cu un background unic, Alan raspunde, prin experienta sa profunda si abilitatile sale practice, provocarii de a armoniza budismul indo-tibetan cu lumea moderna.

Un suflet generos vede aproape in toate intamplarile vietii posibilitatea unei fapte care nu-i trece prin minte unui suflet obisnuit. Sunt clipe cand posibilitatea acelei fapte devine vizibila pentru sufletul generos, e chiar in interesul lui s-o savarseasca. Daca n-ar savarsi fapta pe care a intrezarit-o, s-ar dispretui pe sine, ar fi neneorocit. Fiecare isi vede indatoririle pe masura inteligentei sale. - Stendhal

Cat timp din starea voastra de veghe sunteti pe deplin treji?

Cat de des va impleticiti de-a lungul zilei pe pilot automat, pe jumatate adormiti si fara nici un contact cu voi insiva, in loc sa va simtiti conectati si plini de viata?

In aceasta carte uluitoare, Steve Taylor sugereaza ca starea noastra normala de constiinta este un soi de „somn” din care uneori ne „trezim” la o realitate mai intensa si mai completa.

Trezirea din somn ne furnizeaza poate prima explicatie clara a starilor superioare de constiinta – sau „experiente de trezire”.

Aceasta carte analizeaza:

-metodele prin care fiintele umane, de-a lungul istoriei, au obisnuit sa induca experiente de trezire, inclusiv meditatia, sexul, natura, sporturile, drogurile psihedelice si privarea de somn.

-cum starile superioare de constiinta erau normale si naturale la unele popoare ale lumii (si inca mai sunt in unele cazuri).

-cum putem face ca „trezirea” sa fie din nou starea noastra normala.

Explicand complet experientele de trezire, aceasta carte le face mult mai accesibile si ar putea chiar sa duca la o revolutie a dezvoltarii noastre psihologice ca fiinte umane.

Steve Taylor a tinut cursuri de dezvoltare personala la Universitatea Manchester vreme de mai multi ani. In prezent este cercetator in psihologie transpersonala la Universitatea John Moores Liverpool.

…foarte putini dintre noi deslusesc si savureaza talcul unui banc. Nu pentru ca celorlalti le-ar lipsi organul de simt. Nici vorba. Vremurile sunt cum sunt. Au fost furate Soarele si Luna, iar fortele intunericului le-au dosit bine. Ca-n poveste. Papusarii sistemului au rasturnat valorile, le-au luat in bascalie, si au asezat pe soclu societatea de consum care a ridicat la rang de virtute superficialitatea. A transformat in stil de viata alunecarea pe suprafete. Daca asa traim, cine mai are apetit si intuitie sa vada miezul unui banc? Dar Dumnezeu are umor in eternitate. Nu se-mpiedica de o nimica toata, de o conspiratie planetara. stie ca cine zambeste mai degraba mintea isi limpezeste. si se bazeaza pe asta. De aceea, a facut in asa fel incat ochiul care vede samburele de intelepciune dintr-o poanta sa deprinda si maiestria de a descifra insusi miezul lumii. E unul din talcurile glumei cosmice.