Cărţi

O călătorie de-a lungul unui an, însoțită de citate aparținând lui Paulo Coelho.

„Cu forța dragostei noastre, a voinței, ne putem schimba destinul - pe al nostru și pe al altora.” Walkiriile

Paulo Coelho, considerat de milioane de cititori drept un alchimist al cuvintelor, este unul dintre cei mai influenți scriitori ai acestui secol.

Cărțile sale, pe lângă faptul că se găsesc în fruntea topurilor de vânzări, provoacă dezbateri culturale și sociale. El scrie despre teme, idei și concepții care răspund aspirațiilor atât de numeroșilor săi cititori, aflați în căutarea unui drum propiu și a unor noi moduri de a înțelege lumea.

Catalina Estradaa fost întotdeauna fermecată de natura luxuriantă, fremătând de viață din țara copilăriei sale, Columbia. Astăzi Catalina este o renumită ilustratoare și trăiește la Barcelona. Fascinația cu care privește mereu în jur este ușor de observant în arta ei, marcată de elegante explozii de culoare.

Mihai Frățilă ne propune o perspectivă surprinzătoare, invitându-ne să reflectăm la înrâurirea benefică a dezamăgirilor. Pornind adesea de la experiențe de viață personale, această carte deopotrivă reconfortantă și profundă se construiește din nebănuitele spații interioare unde se înfăptuiește tainic „partea hotărâtoare a existenței“, acea parte unde se cern binele și răul și unde învie rațiunea speranței.

Cei care pornesc la drum sunt de obicei exploratori, emigranți sau turiști. În „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, cel care-și croiește drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri și continente, este un cântec. El se aude pentru prima dată în timpul foametei din Irlanda secolului al nouăsprezecelea, unde versurile lui exprimă compasiune pentru un deținut închis pentru furt de porumb. Pe urmă, cuibărit în memoria deținutului, cântecul ia calea coloniei din Macquarie, Tasmania, unde se transformă în protest împotriva abuzurilor penitenciare. Un jurnal de detenție ținut atunci este publicat în zilele noastre de un editor englez și intră în atenția unui anticar. În acest fel, cântecul se întoarce în Europa, unde devine, prin strădaniile unui fan, talismanul coral care-o însoțește pe Liverpool într-o finală de Liga Campionilor.

„Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” este un roman despre suferință și solidaritate, despre spaimă și vinovăție, despre succes și eșec. Dar în primul rând este o poveste despre foamea de libertate pe care o simțim indiferent dacă suntem închiși în celula unei temnițe sau între zidurile convențiilor și prejudecăților.

Admirat de Tolstoi, Cehov și Thomas Mann, Nikolai Leskov se numără printre clasicii ruși din secolul al XIX-lea. Walter Benjamin l-a definit ca povestitorul.

Lady Macbeth din Mțensk, una dintre primele sale povestiri și cea mai cunoscută, a fost publicată în 1865 în revista Epoha, condusă de F.M. Dostoievski, care avea o mare prețuire pentru autor. Transformată într-o operă de Dmitri Șostakovici în 1934, a cunoscut trei versiuni cinematografice, cea dintâi fiind regizată de Andrzej Wajda în 1962. Luate laolaltă, narațiunile care o însoțesc în volumul de față, de la istorii grotești până la povestiri pline de tâlc, alcătuiesc portretul aceluiași personaj: omul rus al secolului al XIX-lea, cu „apetitul lui pentru cădere și înălțare“, cu micile lui vanități și meschinării, cu gesturi grandioase și veleități niciodată împlinite. Despre Nikolai Leskov s-a spus deseori că este „cel mai rus dintre scriitorii ruși“. Povestirile lui sunt clocotitoare, pline de ironie, dar lăsând să se întrevadă un substrat mult mai profund.

Cuvânt înainte de Vlad Stroescu

„Limpezimea scrierii Cătălinei Dumitrescu e imediat liniștitoare, și nu într-un fel hipnotic, artificial, ci pentru că e rațiune pură, în armonie cu emoția din ea. Textele ei sunt un tratat de psihopatologie a vieții de zi cu zi: despre plictiseală, infidelitate, despărțire, frică, blândețe, violență, iubire și lipsa ei. Lucruri care ar trebui să facă parte din educația noastră, în locul izbeliștii în care suntem lăsați, fără nici un alfabet al cunoașterii de sine. Cum să înțelegi lumea fără să te știi pe tine însuți? Cum să-ți dai seama unde îți sunt limitele și unde începe oceanul, care e partea ta de responsabilitate și când trebuie să accepți ce nu poți controla? Cum umblăm prin lunga noastră călătorie fără măcar o mică hartă? Vă spun eu: orbește, ca prin ceață. Deși asta face parte din condiția noastră, este loc pentru mai multă lumină. Aș vrea să pot scrie atât de proaspăt și fără efort precum Cătălina. Faptul că ea există și scrie mă reconfortează.“ — VLAD STROESCU, medic psihiatru

Sunt Cătălina Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală. De-a lungul carierei mele, am lucrat cu copii cu nevoi speciale și din medii defavorizate, cu persoane aflate în cămine pentru bătrâni, cu pacienți cu afecțiuni oncologice. Am participat ca lector la grupurile pacienților care se confruntă cu boala obezității. Am coordonat timp de șapte ani proiectul „Școala Părinților“, menit să ofere informații de specialitate și sprijin viitorilor părinți. Am participat, împreună cu o echipă de neurochirurgi, la operații de tip awake brain surgery. Sunt o împătimită a lecturii de specialitate, a filozofiei, poeziei și neuroștiințelor. Scriu constant pe diferite subiecte care mă preocupă, ce pot fi de interes și pentru alții. Locuiesc acum în Belgia, unde lucrez de doi ani ca psihoterapeut.

Cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

„Flaubert spunea: «A scrie e un mod de a trăi». Ei bine, eu sunt dovada vie că așa este. Eu trăiesc scriind. Munca îmi organizează viața, mă apără de frustrări, de eșecuri, de obstacolele pe care le înfruntăm toți în viața de zi cu zi. Munca îmi ordonează tot ce mi se întâmplă, bune și rele, oamenii pe care îi cunosc, lucrurile pe care le văd, le citesc, le visez și, desigur, mi le imaginez. Am ajuns chiar să am impresia că tot ce fac nu are, în ultimă instanță, altă rațiune de a fi decât propria-mi muncă. Căci totul e determinat de pagina pe care o scriu.“  — MARIO VARGAS LLOSA

„Ce m-a tulburat cu adevărat pe parcursul dialogurilor mele cu Mario Vargas Llosa a fost gândul că aveam în față pe unul dintre semizeii tradiționali pe care îi numeam «clasici». Straniu era să descopăr că un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu. Putea fi zărit la o adică undeva, pe o stradă din Paris sau Londra, asemeni unui Cervantes sau Tolstoi rătăciți în secolul meu, deposedați de rama temporală a geniului și speriindu-mă asemeni unei năluci care schimbase dimensiunea lui illo tempore cu aceea profană a timpului meu... și, apoi, Vargas Llosa sosise pe neașteptate, părând că se întruchipase din însăși neliniștea primei mele lecturi. Apariția lui avea ceva din frumusețea unui dieu en crépuscule...“ — GABRIEL LIICEANU

Un roman al sfârşitului civilizaţiei, al coşmarului colectiv, dar şi al credinţei şi speranţei, Drumul are suspansul unei poveşti de aventuri, însemnătatea unei pilde şi stranietatea unui western filtrat prin frazele lui Faulkner.

Ilustrații de Ana Alfianu

Pentru cartea de față am ales o poveste niponă, provenită din tradiția folclorică, Cocorul serii, și două fabule din Coreea: Tigrul nerecunoscător și De ce se dușmănesc câinii și pisicile. Aceste fabule, care de altfel se regăsesc cu variațiuni și în folclorul chinez și japonez, provin dintr-o culegere de povești din popor a profesorului de cultură coreeană In-seop Jeong (1905–1983), culegere scrisă direct în limba engleză de autor pe baza unor interviuri din jurul anilor 1930 cu o multitudine de oameni din zonele rurale ale Coreei. — ȘTEFAN LIICEANU

H.C. ANDERSEN (1805‒1875), scriitor danez, autor de nuvele, romane, poeme, piese de teatru, memorii de călătorie (care toată viața a refuzat să semneze cu prenumele întreg, Hans Christian, folosindu-și doar inițialele), este celebru mai ales pentru basmele sale, traduse în peste o sută de limbi. Dar Andersen a fost și un călător pasionat, cu spirit de aventură, care nu s-a oprit la Italia (obișnuita călătorie a epocii romantice), ci a trecut mai departe spre sud, notându-și cu empatie și umor sec danez impresiile din locuri până atunci prea puțin cunoscute europenilor. A scris astfel mai multe volume, îmbinând descrierea cu documentarul, pasaje filozofice, poezii, legende și ficțiune pură, într-un amestec foarte personal (ilustrat uneori prin propriile schițe și desene sugestive). Pe lângă memoriile de călătorie în munții Harz (1831), Suedia (1851), Spania (1863) și Portugalia (1866) și autobiografiile sale, referitoare și la călătorii, volumul de față (En Digters Bazar/Bazarul unui poet, 1842 ‒ publicat acum de Humanitas în ediție integrală) este cel mai cunoscut, fiind considerat o capodoperă a expresivității, pitorescului și detaliului poetic.

Alex Drace-Francis ne oferă o analiză a cultivării, consumului și comercializării porumbului în ţările române din perioada otomană până în ajunul Primului Război Mondial, precum și a semnificației culturale a mămăligii în literatură, artă, film, folclor și bucătărie, într-o ediție revăzută și completată special pentru publicul românesc.

„Cine s-ar fi gândit că mămăliga ar putea să aibă o istorie? Că păpuşoiul poate fi vedetă? Că mălaiul are o poveste de spus? Scotocind prin arhive, prin documente vechi şi cronici mai noi, printre reţete şi leacuri, Alex Drace-Francis ne propune o analiză savuroasă şi erudită a mămăligii şi mămăligarilor. Spunându-le povestea, istoricul ne poartă, vreme de două secole, printre boieri şi ţărani, săraci şi bogaţi, târgoveţi şi negustori care amestecă de zor, în ceaunul fierbinte, odată cu făina de păpuşoi, moravuri, identități sociale şi etnice, istorii politice, tensiuni şi revoluţii. Bolborosind domol pe vatra istoriei, mămăliga ne așteaptă, aşadar, s-o înfulecăm, cu brânză şi lapte sau goală, delectându-ne cu mii de detalii dintr-o lume în care ea trona aproape zi de zi pe fiecare masă.“ — CONSTANŢA VINTILĂ

„Cartea lui Alex Drace-Francis este mai mult decât o poveste a porumbului și a mămăligii. Pornind de la problema imaginii ei, autorul o găsește nu doar în caravanele negustorilor și-n ceaunul țăranilor, ci și în mintea oamenilor, în diverse reprezentări fundamentale pentru istoria națională. Porumbul și mămăliga sunt puncte de intrare ideale în temele culturale românești, precum și în cele privitoare la schimbarea socială și revoluție. O lucrare importantă, remarcabilă.“ — CONSTANTIN BĂRBULESCU

„Istoria întortocheată a cultivării porumbului și pregătirii mămăligii în teritoriile care compun România de azi are o importanță care merge mai departe de inventarierea seacă a datelor și referințelor. Dacă o vom urmări în detaliu, vom putea vedea problemele mai ample de istorie națională, transnațională și interimperială într-o lumină nouă și într-un context mai larg. Porumbul a schimbat nu doar alimentația oamenilor, ci și posibilitățile pe care le aveau la dispoziție: ce puteau și ce nu puteau face. Un studiu mai atent al producției și consumului de porumb ne poate ajuta să înțelegem mai bine istoria acestor principate de graniță și interacțiunea dintre ele în îndelungata tranziție de la imperiu la națiune.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

După succesul romanului Memoriile unui motan călător, un adevărat fenomen internațional, vândut în peste 1 000 000 de exemplare, Hiro Arikawa revine cu șapte povestiri despre șapte pisici și stăpânii lor, șapte întâmplări pline de empatie, înțelepciune și gingășie despre provocările mai mari și mai mici de zi cu zi, despre frumusețea schimbării și legătura vindecătoare dintre feline și oameni.

Fie că învață un proaspăt părinte să-și înfrângă frica de viață sau un copil să comunice cu mama lui vitregă, fie că însoțesc până la maturitate stăpânul mult iubit, ajutându-l să-și găsească echilibrul, sau oferă unei familii numeroase lecția solidarității și-a pietății filiale, pisicile din volumul Motanul care și-a luat rămas-bun le dau oamenilor energie pozitivă, echilibru, afecțiune. O meditație asupra ciclului existenței și asupra felului în care un simplu gest de bunătate, precum acela de a salva un pisoi, poate schimba un destin.

„Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială într-un roman de campus (Căminul nr. 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etalează recunoscător calitățile unor magiștri ca Adelina Piatkowski și Cicerone Poghirc, ne revoltă cu șicanele securistice, dar ne și provoacă vedenii exotice cu incursiunile în sudul dunărean arhaic până la Alexandru cel Mare, cu goți, traci, vizigoți și niște strămoși vlahi muntenegreni, cavaleri născuți cu sulița în mână.

Spectacol complet de realism și fantasmare, cu iubiri himerice, inocențe vulnerabile și egocentrism histrionic, romanul etalează conținutul sertarelor din care au ieșit toate cărțile anterioare ale autoarei, oferindu-ne, în fascinația fostei studente pentru reveriile stihiale ale lui Gaston Bachelard, cheia cea mai sigură întru descifrarea misterelor sale. Cu văzul în Ferenike și mirosul în Nas de bulgar, putem aștepta cu înfrigurare următorul volum, dedicat, poate, auzului ca ascultare.“ — DAN C. MIHĂILESCU

„O saga învăluitoare, cinematografică, densă, în care istoria crudă se intersectează cu istoria subiectivă a protagonistei și te ține captiv într-o poveste cu mituri și spirite neîmblânzite precum zulii, evocând părți necunoscute din istoria arhaică, dar și teme sociale majore, precum condiția femeii sau a migrantului.

După formidabilul roman Ferenike, Nas de bulgar e o continuare a arheologiei identitare menite să completeze un antipanteon al demonilor personali.“ — ROXANA DUMITRACHE

Prefață de Ștefan Aug. Doinaș

Miez al întregii filozofii a lui Martin Buber, Eu și Tu (Ich und Du, 1923) este una dintre scrierile care au marcat secolul XX și gândirea occidentală, inaugurând așa-numita „filozofie a dialogului“, formă de existențialism religios care pune în centru atât comunicarea interumană, cât și comunicarea cu Dumnezeu. Pornind de la axioma de bază „La început este relația“, Buber formulează câteva propoziții ce pot ține loc de îndreptar pentru omul generic pornit să străbată drumul vieții: orice om (orice Eu) este menit unei relații-întâlnire cu altul care e Tu-ul său înnăscut; omul accede la Tu prin Eu, față-n față, iar Eu-Tu e acel interval născut între oricare Eu și oricare Tu dialogând în spirit; relațiilor deschise Eu–Tu – inclusiv relația cu Eul-izvor etern al lumii care e Dumnezeu – li se alătură relațiile Eu–Acela, dialogul nostru permanent cu lumea și cu toate obiectele experiențelor trăite.

„Mai mult «magistru spiritual» decât creator al unui sistem de gândire, mai mult «înțelept» – de tip socratic – decât filozof, Martin Buber este o personalitate marcantă a secolului nostru, situată la o confluență de credințe, practici și atitudini spirituale care ne solicită încă puternic: creștinismul și iudaismul, religia și știința, sacrul și profanul, fenomenologia și existențialismul.

Eu și Tu constituie – prin chiar aspectul ei grafic, textul fiind adesea dispus într-un fel de versete – o adevărată «biblie a întâlnirii și dialogului», în care expresia îmbracă uneori haina aforisticului, iar fervoarea meditației atinge valori artistice.“ — ŞTEFAN AUG. DOINAŞ

Cum ar fi ca intr-o buna dimineata sa va treziti ca v-au crescut antene, ca aveti un abdomen cafeniu si trei perechi de picioare… de gandac?
Ar fi… SUPER!

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

JULIE ORRINGER s-a născut în 1973 la Miami, în Florida. A studiat la Cornell University și deține un masterat în ficțiune de la Iowa Writers’ Workshop. În prezent, predă literatura la Brooklyn College și Stanford University, iar în trecut a ținut cursuri la Columbia University, Princeton University, NYU, University of Michigan și California College of the Arts. A debutat în 2003 cu volumul de povestiri How to Breathe Underwater, care a devenit New York Times Notable Book, San Francisco Chronicle Best Book of the Year și a câștigat Northern California Book Award. Povestirile ei au apărut în publicațiile Paris Review, McSweeney’s, Ploughshares, Zoetrope: All-Story etc. și în multe antologii: The Best New American Voices, The Pushcart Prize Anthology, Granta Book of the American Short Story, The Scribner Anthology of American Short Fiction. Pentru ele a primit numeroase premii, printre care Paris Review’s Plimpton Prize, două Pushcart Prizes, de două ori Yale Review Editor’s Prize. În 2010 publică primul roman, The Invisible Bridge, devenit bestseller New York Times și nominalizat la Orange Prize în 2011. Al doilea roman, Portofoliul fugii (The Flight Portfolio, Humanitas Fiction, 2021), îi apare în 2019 și e inclus de publicațiile The Washington Post, The Wall Street Journal, Entertainment Weekly și Observer printre cele mai bune cărți ale anului. A beneficiat de burse de creație din partea Guggenheim Foundation, National Endowment for the Arts, Cullman Center de la New York Public Library, Radcliffe Institute for Advanced Study de la Harvard, MacDowell Colony și Yaddo. Cărțile ei au fost traduse în douăzeci de limbi.

Bestseller internațional tradus în 33 de țări

 

Supraviețuitorii dezvăluie povestea a trei frați care se întorc la casa în care și-au petrecut verile pe când erau copii și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a schimbat viețile. Deși înstrăinați unul de celălalt, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Scris cu un farmec aparte și neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre momentul morții mamei către întâmplarea traumatizantă, Supraviețuitorii este un roman intens și profund senzorial despre copilărie, cu toate secretele și, mai cu seamă, cu dramele care lasă urme adânci.

Traducere de Gabriela Russo

 

SURPRIZĂ! Uimitoarele aventuri ale prichindeilor din Oraşul Florilor continuă! 

 

În lumea lui Habarnam şi a prietenilor săi nici nu se termină bine o peripeţie, că începe alta. După zborul cu balonul în Oraşul Verde, drumul în Oraşul Soarelui şi aventura cosmică pe Lună, călătoriile au devenit foarte populare printre prichindei.  De data aceasta, ei pornesc într-o expediţie cu plutele pe valurile în­spu­mate ale pârâului Castraveţilor. Habarnam îi păcăleşte pe Floricică, Lentilă, Grăbilă şi Glonţişor să îl aleagă căpitanul flotilei, deşi nu doar că nu se pricepe la aşa ceva, ba chiar încurcă pe toată lumea. Cu toate acestea, expediţia prichindeilor ajunge cu bine pe un tărâm necunoscut, un deşert în mijlocul căruia se ridică Oraşul de Piatră, numit astfel fiindcă acolo nu creşte nicio floare şi niciun pom, în schimb sunt clădiri de sticlă înalte până la cer şi maşinării de tot felul. După nenumărate aventuri, prichindeii noştri, în frunte cu Şurubel şi Piuliţă, construiesc şi ei un echipament nemaipomenit, care sparge piatra din tot oraşul şi dă la iveală iarba verde şi florile frumos colorate. Totul e să nu se atingă de el Habarnam!

Carte cu autograf

Au trecut douăzeci de ani nu doar din viaţa muschetarilor lui Dumas, ci şi din cea a nesimţitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 şi cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situaţia s-a ameliorat din ce în ce mai rău“. Formele nesimţirii s-au diversificat, canalele împrăştierii ei în spaţiul public sunt mai multe ca altădată. Au apărut reţelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a înteţit viforul şovin şi xenofob. Plăcerea de-a insulta şi de-a mânji e la aceleaşi cote ca acum două decenii, semn că „România educată“ a fost şi rămâne un slogan fără acoperire.

Cartea de faţă e un (nou) tur ghidat al nesimţirii, care conţine o serie de probe ale virtuozităţii în domeniu. Uneori pitorescul se îneacă în abjecţie, alteori râsul îngheaţă pe buze. Radu Paraschivescu îşi plimbă cititorii prin câteva zone şi spaţii din care bunele maniere au fost evacuate şi unde domneşte mârlănia. În politică şi în fotbal, în sala de spectacole şi în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimţirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă şi agresivă, ea vorbeşte despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ţine loc de răspuns la întrebare.

Noul ghid al nesimţitului e cronica unei vieţi punctate de răcnete, scandări obscene, găselniţe rasiste, gesturi revoltătoare şi dispreţ.

SIMONA LO IACONO s-a născut în 1970, la Siracusa, și este magistrat la Tribunalul din Catania. Romanul său de debut, Tu non dici parole, a apărut în 2008 și a primit Premio Vittorini opera prima. Au urmat, în 2011, romanul Stasera Anna dorme presto, iar în 2013, romanul Effatà, laureat al Premiului Martoglio. În 2016 publică Le streghe di Lenzavacche, câștigător al Premiului Chianti 2017 și finalist al Premiului Strega din același an. Romanul Il morso, din 2017, va câștiga Premiul Racalmare-Sciascia. În 2019 îi apare romanul Albatrosul (L’albatro, Humanitas Fiction, 2021). Este, de asemenea, autoarea volumelor de povestiri I semi delle fave, din 2006, și La coda di pesce che inseguiva l’amore (în colab.), din 2010. Simona Lo Iacono colaborează ca voluntar cu diferite instituții penitenciare, unde ține cursuri de literatură și de teatru pentru deținuți. Scrie în mod susținut la rubricile culturale ale publicației La Sicilia.

Câștigător al Costa Book Award în 2009 și nominalizat, în același an, la Man Booker Prize, finalist, în 2011, la Dublin Literary Award, selecționat de The Observer în topul celor mai bune zece romane istorice și ecranizat în 2015 în regia lui John Crowley, scenariul fiind semnat de Nick Hornby, cu Saoirse Ronan în rolul principal, Brooklyn este o explorare plină de emoție a ideii de identitate și apartenență, dar și a puterii transformatoare a dragostei.

În Irlanda anilor 1950, în Enniscorthy, micul orășel în care Eilis Lacey trăiește împreună cu sora ei, Rose, și cu mama lor, perspectivele pentru o tânără femeie la început de drum sunt limitate. De aceea, când Rose o ajută să emigreze în America, la New York, în Brooklyn, Eilis știe că nu poate alege decât să plece, lăsându-și în urmă familia, casa și prietenii. Pe străzile aglomerate și pline de viață ale New Yorkului, în mijlocul energiei debordante a unei țări noi, Eilis se reinventează. Aici își va trăi prima iubire, dar și pierderea cea mai profundă – moartea neașteptată a lui Rose –, care o va face să revină în Irlanda pentru scurt timp. Dezrădăcinată deja, ca mai toți imigranții, Eilis descoperă cât de efemeră este liniștea regăsirii locurilor și a chipurilor familiare. Curând, va fi nevoită să facă cea mai grea alegere din viața ei, aceea între datorie și iubire. Zugrăvind un portret emoționant al imigrației, al durerii și speranței care par a fi veșnic îngemănate, Brooklyn este o mare poveste despre identitate, dragoste și sacrificiu.

Cu ilustrațiile autoarei

Faceți cunoștință cu Maxi, un băiat curios și isteț, care vă invită într-o călătorie magică în Țara soarelui pe dos, pardon, Japonia voiam să spun.

Urmați-l și veți descoperi o mulțime de lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile din arhipelag, despre cultura urbană, despre ce fac elevii japonezi la școală, ce sporturi practică, care sunt dulciurile lor preferate, ce anime și manga le plac și câte și mai câte.

La final veți găsi câteva pagini de activități amuzante și de vocabular ca să puteți exersa și voi limba japoneză cu prietenii adevărați sau imaginari.

Călătorie plăcută!

Seria „Țara soarelui pe dos“: 1. Primăvara  •  2. Vara  •  3. Toamna  •  4. Iarna  •  5. Musonul

„După ce am studiat vreme îndelungată istoria secolului trecut, marcată de apariția unor regimuri totalitare care au fost rodul, printre altele, al progresului, al unei voințe etatiste și al unei pasivități generale, după ce am văzut nemijlocit ce s-a ales de popoarele care au trecut printr-un asemenea sistem, după ce mi-am dat seama ce reprezintă libertatea pentru cei care au fost lipsiți de ea, am ajuns la concluzia că drumul pe care am pornit duce înspre o servitute de o eficiență și o amplitudine nemaivăzute până acum.

Omul s-a mai lăsat pradă de-a lungul vremii de nenumărate ori unei servituți adesea voluntare, din comoditate, câteodată din lașitate, dar cea de acum se dovedește a fi de o amploare fără precedent, întrucât instrumentele utilizate pentru a se impune acoperă toate planurile existenței noastre, de la cel personal și familial până la cel politic, economic, social, cultural, atingând chiar și sfera securității și a sănătății. De aici paradoxul în care trăim: tehnologia deschide calea înspre libertate pentru țările în care libertatea e îngrădită, în vreme ce, în țările care se bucură de libertate, tehnologia devine un inegalabil instrument de control“. — THIERRY WOLTON

Mai mult decât o carte, Ce înseamnă să fii om este o experiență, o călătorie în miezul conștiinței noastre. Printr-o combinație unică de relatări personale, meditații filozofice și experimente captivante, Charles Foster, profesor la Oxford University, ne face să regândim limitările viziunii moderne și raționale asupra lumii și să explorăm adâncurile minții umane. Dincolo de perspectivele științifice, de aluziile literare și de reflecțiile introspective, autorul ne cheamă să-l însoțim într-o cercetare experimentală a condiției strămoșilor noștri, încercând să trăiască la fel ca vânătorii-culegători din Paleolitic sau ca fermierii din Neolitic. Aceste experimente făcute pe viu nu sunt simple cascadorii, ci încercări autentice de a înțelege senzațiile, gândurile și provocările care au stat la baza umanității noastre.

Ce înseamnă să fii om este o călătorie emoționantă în adâncurile conștiinței umane, în căutarea locului nostru în lume. Este o carte care ne rămâne în minte și după ce o terminăm de citit, o carte care ne va face să vedem lumea din jur cu alți ochi.

„Ce înseamnă să fii om este deopotrivă un tratat erudit și un fel de jurnalism vizionar; e o mărturie de la marginile conștiinței noastre îmbâcsite.“ — The Atlantic

„Foster este un scriitor cu capacități extraordinare... Ce înseamnă să fii om este o lecție despre ce să cauți în natură. Este un discurs despre conștiința pe care am avut-o la începuturile omenirii și pe care, de-a lungul mileniilor, am osificat-o. E o carte amuzantă. Emoționantă. Deschizătoare de orizonturi.“ — Forbes

„Foster este un scriitor interesant și un partener antrenant în această carte neobișnuită, uneori înnebunitoare. Ideea că noi, ca specie, am pierdut ceva în trecerea de la animismul nomad la o civilizație statornică este provocatoare și bine fundamentată.“ — The Guardian

Cartea pe care o țineți în mână e tot ce poate fi mai aproape de un proces al comunismului românesc, în accepțiunea morală și istorică. La peste 35 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, cu excepția raportului Comisiei Tismăneanu și a câteva inițiative private curajoase, comunismul riscă să scape basma curată la judecata istoriei, deși a făcut în România în jur de 800.000 de victime, dintre care 100-150.000 de morți.

Astăzi, nici vinovații, nici victimele nu mai au cum vorbi într-o sală de tribunal. O fac însă în paginile volumului lui Dennis Deletant, care, ținând seama de anvergura și acribia documentării, are toate șansele să devină o monografie definitivă a comunismului românesc. Sursele vii sau de arhivă pe care le-a consultat istoricul timp de mai multe decenii alcătuiesc un tablou complet și apăsător al celor peste 40 de ani de dictatură comunistă din România și demontează multe „adevăruri“ folclorice care continuă să circule, în lipsa unei lucrări de referință – precum acela că regele Mihai i-ar fi dat pe Ion și Mihai Antonescu pe mâna comuniștilor sau că Gheorghiu-Dej ar fi fost un politician rudimentar, cvasianalfabet.

Oricât de apropiat ar fi Dennis Deletant de România, privirea detașată a cercetătorului străin obiectivează și contextualizează lucrurile, conferind narațiunii istorice calmul necesar înțelegerii profunde.

„Implicarea mea în studiile românești s-a produs la jumătatea anilor 1960, cu studiul limbii și literaturii, și a ajuns să se extindă în mod natural la istorie și cultură, ca întreg. Studiul detaliat desfășurat pe parcursul a mulți ani s-a combinat cu experiențele proprii. Cercetările mele se bazează nu numai pe surse primare, ci și pe contactele mele cu disidenții, mai ales poeți și critici, care au apărut pe scena publică în stadiile târzii ale regimului Ceaușescu. Nu e de mirare că am devenit persona non grata pentru regim în ultima parte a anului 1988. După Revoluția din 1989, acest gen de identificare morală cu societatea – în cel mai larg sens al acesteia – mi-a deschis uși care erau închise celor mai mulți dintre cercetătorii autohtoni și «occidentali». Investigațiile mele cu privire la aparatul de securitate și conexiunile lui cu conducerea politică reflectă aceste experiențe…  Vizitatorii României de azi vor găsi încă destule vestigii ale moștenirii regimului Ceaușescu, printre care, mai ales, monumentala Casă a Poporului din centrul Bucureștiului, cea mai mare clădire din Europa, și fabricile abandonate rezultate din efortul de industrializare al regimului. Mai puțin vizibile sunt cicatricile psihologice rămase în urma regimului său represiv. Această carte încearcă să ofere o radiografie a lor.“ — DENNIS DELETANT

Ediţie şi note de Ioana Bentoiu Pascal Bentoiu este bine-cunoscut în calitate de compozitor, muzicolog şi expert internaţional în creaţia enesciană. Mai puţin cunoscută e vasta lui cultură în alte domenii decât cel muzical. Ştia, de pildă, ca nimeni altul istorie. Iar la istoria României din ultimul secol a fost în bună parte martor. Această preţioasă istorie trăită este redată în câteva scrisori trimise fiicei sale, Ioana, stabilită în Elveţia. Evocarea începe cu anii copilăriei, 1933−1937, de a căror atmosferă autorul îşi aduce atât de bine aminte, parcurge dramele şi victoriile celui de-al Doilea Război Mondial, se opreşte în detaliu asupra sovietizării ţării şi perioadei comuniste, ajunge în 1989 şi în anii 1990. E o istorie decantată, esenţializată, uşor de înţeles. Comentariile din marginea faptelor povestite respiră inteligenţă, luciditate, echilibru. Scrisorile pentru Ioana ar putea deveni un excelent manual pentru tinerii (şi mai puţin tinerii) din vremea noastră.

Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel. Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar cartea "Fluturi" este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare.

Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care într-o singură zi se nasc, iubesc şi mor. Ei asistă la propria lor naştere şi îşi trăiesc viaţa, ca să asiste chiar şi la propria moarte. Au parte de iubiri stinghere care ofilesc şi visează pe flori străine, deseori nesărutate, făcându-le să vibreze a goluri neplânse, a doruri neînvinse. Fluturii iubirii ating pe oricine găsesc frumos. Ei surprind întreaga esenţă a lumii, în dorul dintre două bătăi de aripi. Se bucură alungând şi respirând doruri nebune, şoptind la fiecare deschidere de aripi, iubire.

Iubirea face ca, în timp, măştile oamenilor să cadă, pentru că prea puţini sunt cei care, odată dezveliţi de măşti, mai pot privi printre şi spre iluziile vinovate pe care le-au creat sau păstrat şi să topească lacrimi, prin sărutări fierbinţi, cu care să alunge toate umbrele vieţii.

Citind cartea "Fluturi", te bucuri de un univers plin de emoţii şi te regăseşti în fiecare zbucium. Iar la finalul poveştii, te bucuri că "Fluturi" nu este doar o poveste, regăsind părţi din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârşit, te bucuri, zâmbeşti şi mulţumeşti pentru tot: că ai cunoscut şi trăit iubirea cu toţi fluturii şi cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate şi sincere, că ai crescut printre cei mai minunaţi şi delicaţi oameni, că te-ai pierdut ca să te regăseşti, pentru că toate au un rost şi pentru că nimic nu este întâmplător…

Cititorilor mei, cu multă dragoste!

Irina Binder

 

Un ghid revoluţionar despre creşterea unor copii responsabili, capabili şi fericiţi.

Pornind de la cele mai recente cercetări pe tema dezvoltării creierului uman şi experienţa sa clinică cu părinţii, dr. Laura Markham are o abordare simplă, dar eficientă. Mesajul ei este următorul: cultivarea unei conectări emoţionale cu copilul produce o schimbare reală şi de durată. Când această legătură vitală este stabilită, nu mai e nevoie ca părinţii să apeleze la ameninţări, cicăleli, insistenţe, recompense sau chiar pedepse.

Acest ghid remarcabil îi va ajuta pe părinţi să-şi înţeleagă mai bine propriile emoţii – şi să şi le gestioneze –, astfel încât să poată acţiona cu empatie şi comunicând clar, pentru a creşte copii care îşi controlează singuri comportamentul. Exemplele folosite le oferă părinţilor cu copii mici sau preşcolari soluţii şi fraze gata testate.

Dacă v-aţi săturat de lupte de putere, de crize de furie şi aveţi nevoie de „soluţia” corectă, opriţi-vă din căutări. Sunteţi pe punctul de a descoperi acele instrumente practice care vă vor transforma stilul de parenting în mod pozitiv şi cu rezultate dovedite.

„Dr. Markham le demonstrează părinţilor cum empatia lor poate pregăti creierul copilului lor pentru gestionarea emoţiilor şi pentru fericire – precum şi pentru un viitor mai bun pentru omenire. Un mesaj simplu, dar revoluţionar, de iubire”. - Nancy Samalin, autoare a patru cărţi de succes, printre care "Loving Without Spoiling".

„Dacă vreţi să aveţi mai multă încredere şi linişte în viaţa de părinţi, aceasta este cartea potrivită. Dr. Markham vă ajută să înţelegeţi mai bine comportamentul copilului vostru şi vă pune la dispoziţie instrumentele practice pentru a-l schimba”. - Elizabeth Pantley, autoare a douăsprezece cărţi de succes, printre care şi "The No Cry Sleep Solution".

„Sunt cărți care ne par cunoscute de la prima lectură, căci au intrat, prin ceva din făptura sau istoria lor, în fondul nostru cultural comun. Așa sunt „Scrisorile morale către Lucilius”, despre care este vorba în volumul de față. Doar că, în cazul lor, sentimentul de familiaritate e înșelător, fiindcă nimic din ele nu este ceea ce pare: scrisorile și sfaturile morale ale lui Seneca nu sunt, de fapt, nici scrisori, nici sfaturi morale, iar personajele, fictive și reale deopotrivă, se ascund mereu în spatele unor măști. Am să vă arăt că Scrisorile sunt un adevărat teatru, cu regizor, actori, costume și decoruri. Pe scena lui se joacă spectacolul filozofiei. E un spectacol care își include și publicul, iar la capătul lui va cădea și cea din urmă mască: a noastră.“ — DANA JALOBEANU

Neobosit în cercetările sale, Tudor Dinu documentează, cu aceeași erudiție cu care și-a obișnuit cititorii, un subiect prea puțin studiat până acum: evoluția băilor în Țara Românească și Moldova din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când are loc trecerea de la stilul de viață de inspirație orientală la cel occidental.

Pornind de la mărturiile călătorilor străini din epocile trecute și de la puținele vestigii ale vechilor hammamuri și feredeie păstrate în zona noastră, autorul a ajuns să exploreze structuri similare din regiunea balcanică, să scoată la lumină piese autohtone din recuzita băilor, ascunse de ochii publicului în depozitele muzeelor ori în colecții private, și, pe urmele primilor vilegiaturiști, să bată drumurile în căutarea celor dintâi izvoare minerale descoperite în Principate și a stațiunilor balneare înființate în jurul lor, majoritatea cufundate în uitare azi.

În urma acestor ample expediții întreprinse de-a lungul mai multor ani, a rezultat o splendidă istorie ilustrată, o incursiune într-o epocă în care ritualurile îmbăierii și procedurile balneare alcătuiau un întreg univers, bine codificat social, al bunăstării trupești.