Cărţi

Precomandă cu livrare din 21 mai

Reînnodând firul fascinantelor istorisiri care au consacrat-o, Isabel Allende ne oferă în Eu sunt Emilia del Valle emoționanta poveste a unei tinere scriitoare care călătorește în America de Sud pentru a descoperi adevărul despre tatăl său și, în cele din urmă, despre ea însăși. În paginile acestui roman, una dintre cele mai puternice scriitoare ale zilelor noastre dă viață unei eroine singulare: energică, inteligentă, sensibilă, Emilia del Valle are curajul de a-și înfrunta soarta, croindu-și un destin.

„Un captivant roman de dragoste și de război.“ — Kate Morton

„Isabel Allende a publicat un nou bestseller seducător, Eu sunt Emilia del Valle, un roman istoric despre descoperirea de sine, ambiție și destin.“ — Harper’s Bazaar

„Isabel Allende nu dă greș niciodată când își propune să ne prindă în mrejele unei povești. Recentul ei roman are drept personaj principal o tânără scrii­toare ambițioasă care își urmărește visurile ‒ la fel cum a făcut-o chiar Allende.“ — Today

„Cel mai recent roman al lui Isabel Allende urmărește călătoria trans­formatoare a Emiliei del Valle peste continente și prin generații. Allende explorează teme precum dragostea, descoperirea de sine și reziliența, țesând o tapiserie emoțională ce poartă amprenta prozei sale lirice și care îi va cuceri pe cititori.“ — Al Día

„Autoarea bestsellerelor Casa spiritelor și Violeta ne aduce un nou roman captivant plasat la mijlocul secolului al XIX-lea.“ — BookBub

„Viktor Orbán este altceva decât un banal lider autoritar dintr-o mică țară europeană fără ieșire la mare. Îi urmăresc cariera politică și intelectuală încă din faza terminală a regimului Kádár. Părea să personifice un nou mod de a gândi politicul. Lucrurile au devenit însă tot mai complicate în cele două decenii de putinism și în relație directă cu trumpismul. Viktor Orbán este campionul și favoritul inamicilor societății deschise. Cartea lui Stefano Bottoni luminează resorturile politice și psihologice ale transfigurării premierului maghiar în adversar al valorilor și instituțiilor liberale. Excelent informată și riguros concepută, cartea trebuie citită de toți cei care vor să înțeleagă cum se naște și unde poate duce populismul etnocentric, xenofob, bigot și fascistoid.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

„«Victor Orbán se simte ca acasă în România», avertiza acum câțiva ani Stefano Bottoni. Bestseller absolut, cu peste 15.000 de exemplare vândute în Ungaria, biografia scrisă de Bottoni – unul dintre cei mai buni specialiști în istoria recentă a Europei de Est – apare acum și într-o ediție românească. Dar de ce ne-ar păsa nouă, românilor, de ea și de Ungaria lui Viktor Orbán? În volum, autorul argumentează convingător faptul că politicianul maghiar are o pregătire și aptitudini remarcabile, dar și o specie de vizionarism invers, care îl fac periculos ca model sau magnet pentru dreapta radicală din întreaga lume – și mai ales pentru țările din Europa de Est, deci e genul care «ne-ar putea da idei» și nouă, dacă nu cumva ne-a dat deja. Bottoni și-a făcut teza de doctorat la Bologna pe tema Regiunii Autonome Maghiare din România și a urmărit atent descinderile repetate ale lui Orbán la Tușnad, al căror sens îl explică în carte, unde face și o paralelă Orbán–Ceaușescu, articulată și convingătoare inclusiv prin limitele ei. Profitul cărții constă însă mai ales în reflecția pe care aceasta o declanșează la cititor, prin întrebarea implicită: ce rămâne, sau ce urmează, într-un loc – sau o lume? – în care democrația riscă să devină un simplu dat sau un clișeu?“ — IULIAN COMĂNESCU

Din Antichitatea greco-romană au ajuns până la noi mai cu seamă mărturiile oamenilor politici, generali­lor sau oratorilor – elitele acelor vremuri. O perspectivă inevitabil subiectivă, limitată și părtinitoare.  Istoria primelor generații creștine a fost însă făcută într-o măsură însemnată de oamenii simpli și lipsiți de învățătură. Dincolo de actele oficiale, de scrisorile înalților funcționari ai imperiului, de istoriile scrise de cărturari, povestea creștinismului primar se țese și din aceste glasuri, care ne deschid ferestre spre realitatea cotidiană cea mai concretă. Zorii creștinismului valorifică tocmai aceste surse și ne proiectează în viața de zi cu zi a oamenilor de rând. În lupta cu greutățile zilnice, căutând înfrigurați orice ajutor, ei își pun credința în forțele supranaturalului, în ajutorul divin sau în minuni, și, dintre zeii și religiile aflați în concurență în spațiul Mediteranei Răsăritene, îi vor alege pe aceia care le oferă cel mai mult. Clasicistul Robert Knapp reconstituie fascinanta istorie a nașterii și răspândirii creștinismului în primele două secole pornind de jos în sus, de la mărturiile celor care au așezat temelia noii religii.

„Primii creștini se asemănau cu lumea politeistă din jurul lor. Existau și unele diferențe foarte vizibile, de exemplu, opoziția puternică față de avort și față de abandonarea nou-născuților nedoriți. Dar normele lor cu privire la familie, onestitate și loialitate au rezonat cu cele din lumea politeistă (chiar dacă, în practică, acele norme erau încălcate de multe ori). Creștinii și politeiștii aveau în comun atitudinile de bază față de puterile supranaturale, cum ar fi importanța închinării, restricțiile alimentare și zilele sacre. Aveau în comun și limba, și cultura. Nu existau semne fizice care să-i deosebească pe creștini de vecinii lor. Nu aveau nici haine distinctive. În general, mâncau și ei ceea ce mâncau ceilalți, cu excepția alimentelor închinate idolilor. Nu erau plasați într-un spațiu geografic separat. Nu aveau locuri de întâlnire distincte din punct de vedere arhitectural. În multe cazuri ei erau, probabil, invizibili.“ — ROBERT KNAPP

Cu o prefață de Horia-Roman Patapievici

„Oricui citește minunatele pagini ale acestor micuțe flori ale sfântului, Fioretti, îi va veni să spună la sfârșitul lecturii lor «și eu am fost cu el» – reluând, fără s-o știe, frumoasele cuvinte de tandrețe și nostalgie ale neverosimililor săi însoțitori, Leone, Angelo și Ruffino: Nos qui cum eo fuimus (noi, care am fost cu el).“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

„De 800 de ani, învățăturile, povețele și faptele Sfântului Francisc de Assisi nu încetează să fascineze și să pună pe gânduri oameni de culturi și confesiuni diferite. Ideile și valorile întruchipate de el – pacea, simplitatea, smerenia și dragostea față de întreaga creație – sunt mai actuale ca oricând. În anul jubiliar al stigmatelor lui, oferim tuturor iubitorilor de literatură acest mănunchi de flori ale spiritului, intrate în patrimoniul literaturii universale și franciscane.“ — ȘTEFAN ACATRINEI, OFMconv

Pe copertă: Nikolai Rerih, Sfântul Francisc (detaliu)

ANN PATCHETT s-a născut în 1963 la Los Angeles, iar de la vârsta de șase ani a crescut în Nashville, Tennessee, unde locuiește și în prezent. Între 1981 și 1985 urmează cursurile de literatură de la Sarah Lawrence College, New York, începându-și cariera de scriitoare încă din studenție. Înainte de absolvire, prima ei povestire este publicată în Paris Review. Obține, în 1987, un masterat în creative writing de la University of Iowa. În 1990 primește o bursă din partea Fine Arts Work Center din Provincetown, Massachusetts, care îi permite să-și finalizeze primul roman, The Patron Saint of Liars, apărut în 1992 și ecranizat în 1998. În 1993 beneficiază de o bursă din partea Mary Ingraham Bunting Institute. Cel de-al doilea roman al lui Ann Patchett, Taft, este distins, în 1994, cu Janet Heidinger Kafka Prize, iar al treilea roman, The Magician’s Assistant (1997), ajunge pe lista scurtă la Orange Prize. În paralel, Ann Patchett colaborează la publicații prestigioase, cum ar fi New York Times Magazine, The Washington Post și Vogue. În 2001 îi apare Belcanto (Bel Canto; Humanitas Fiction, 2007), roman cu o spectaculoasă carieră internațională, recompensat cu PEN/Faulkner Award și Orange Prize, figurând de asemenea pe lista scurtă la National Book Critics Circle Award și IMPAC Dublin Literary Award. În 2007, Ann Patchett publică romanul Run, în 2011, Fascinație (State of Wonder; Humanitas Fiction, 2013), iar în 2016, Comuniune (Commonwealth; Humanitas Fiction, 2019). În 2019 îi apare romanul Casa Olandeză (The Dutch House; Humanitas Fiction, 2021), finalist la Pulitzer Prize for Fiction 2020 și nominalizat la Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year. Romanele sale sunt traduse în peste 30 de țări.Ann Patchett este și autoarea a trei cărți de nonficțiune. În 2012 figurează pe lista celor mai influente 100 de personalități din lume apărută în revista Time. În 2017 e aleasă membră a prestigioasei American Academy of Arts and Letters. | anpatchett.com

După ce a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, ia în colimator, în cartea de față, o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO?

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?

O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

Cu o prefață de George H. Williams

Poate că nici un cuvânt nu a stârnit atâta teamă, tulburare, pasiune și, din nefericire, nici un alt cuvânt nu a înălțat ruguri sau eșafoduri precum controversatul termen de „erezie“. La origine, erezia (în grecește haíresis) denumea o alegere rațională și pe deplin liberă – de aici și înțelesul de „școală filozofică, facțiune“. Chiar comunitatea primilor „creștini“ (evreii care credeau că Isus este Mesia și/sau Fiul lui Dumnezeu) era numită haíresis.

Dar cum s-a ajuns de la acest sens inițial, neutru și oarecum inocent, la acela de sectă diabolică, de conclav subversiv al unor oameni care răstălmăcesc credința adevărată, mânjind-o cu răutatea și fărădelegile lor vrednice de chinuri și de moarte? Dincolo de excesele instrumentalizării politice a ereziei, chiar există o credință originară, corectă, dreaptă și eternă, sau este vorba despre o alegere arbitrară din noianul de credințe ale creștinismului primitiv? Eruditul Harold O.J. Brown, specialist în istoria biblică și a Bisericii, ne oferă răspunsuri la aceste întrebări dintr-o perspectivă teologică ecumenică, invitându-ne la o călătorie prin toate marile „erezii“ care au zguduit Biserica creștină, de la origini până în prezent.

Caterina – Wafa-naka, adică Ochi-de-cer după cum i se spune între cerchezi, poporul mândru din care se trage – este o fată sălbatică, liberă ca vântul. Galopează pe platourile înalte ale Caucazului, se luptă precum un războinic, ascultă vocile copacilor, ale animalelor și zeilor. Trăiește parcă în afara istoriei, până în clipa când tocmai istoria îi va schimba viața: Caterina devine o sclavă, o marfă ce va fi dată din mână în mână. Povestea ei este depănată rând pe rând de personajele cu care a interferat, iar scenografia se schimbă spectaculos, de la lumea marilor migrații tătare la cea a corăbiilor doldora de mărfuri și a galerelor de sclavi din Răsărit, de la Bizanțul încă strălucitor, la Veneția puternică și coruptă și la Florența cu bresle și arte înfloritoare. O cercheză devenită sclavă, care a oferit lumii unul dintre cele mai de preț daruri – pe fiul ei, Leonardo da Vinci.

Carlo Vecce, profesor la Universitatea din Napoli, este autorul unei descoperiri uluitoare: actul de eliberare al unei sclave de origine cercheză, Caterina.Toate documentele puse cap la cap cu  minuțiozitatea unui investigator conduc spre convingerea ea că ar fi chiar mama lui Leonardo da Vinci. Din fiecare detaliu al cărții acestui excelent leonardist țâșnește iubirea acestuia pentru redarea onestă, bazată exclusiv pe documente autentice, a universului multietnic, colorat și viu din jurul bazinului mediteranean de acum jumătate de mileniu. O poveste despre robie și libertate, la fel de actuală și în zilele noastre și o abilă reconstrucție romanescă a unei descoperiri istorice.

Milena, fiică de nomenclaturist cu funcție înaltă într-o țară comunistă nenumită din estul Europei, se bucură de un lux nelimitat și de o libertate, firește, limitată. Când îl întâlnește pe Jason, un poet britanic, e fermecată, aproape fără să-și dea seama, de aura lui boemă și după un timp hotărăște să fugă în Anglia. Londra anilor ’80 nu e tocmai întruchiparea Occidentului strălucitor și prosper pe care și-l imagina, dar e fericită alături de bărbatul pe care-l iubește – până când descoperă că ideea lui despre libertate îi provoacă mai multă suferință decât orice a cunoscut ea până atunci. Are de ales între o lume liberă, cu toate riscurile inerente, și lumea confortabilă, dar artificială și plină de constrângeri a părinților ei, cu sentimentul dureros că nu aparține nici uneia. O carte emoționantă, despre falia imensă creată de împărțirea nefirească a Europei și despre modurile infinite în care un regim politic te poate înstrăina de tine însuți.

Ronald Reagan primind un exemplar al primei carţi publicate de generalul Ion Mihai Pacepa, Orizonturi rosii, pe care preşedintele american a numit-o „biblia sa in abordarea dictatorilor“.

Prefață de Ștefan Stoenescu • Cronologie de Ioana Zirra • Note de Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Ștefan Stoenescu

Volumul de față reia volumul „Opere poetice 1909‒1962”, publicat în 2011 în seria de autor T.S. Eliot a Editurii Humanitas Fiction. Titlul „Tărâmul pustiit și alte poeme 1909‒1962” marchează centenarul capodoperei lui T.S. Eliot, apărută, asemenea lui „Ulise” de James Joyce, în anul 1922.

„În fiecare an, prezența lui Eliot se reafirmă la un nivel tot mai profund, pentru o audiență care e surprinsă că a ajuns să fie mai temperată, mai uimită, mai umilă.“ — TED HUGHES

Carte și CD cu o selecţie din emisiunile radio

Selecție și prezentare de Cătălin Cioabă

Cuprinsul CD-ului

ÎN DIALOG CU MIRCEA ELIADE

1. Să nu te lași strivit de timp (26:36) 2. Rezistența împotriva timpului (17:13) 3. Mircea Eliade și obsesia României (19:54)

ÎN DIALOG CU EUGEN IONESCU

4. Comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20 (19:57) 5. Pentru tăcere am ales pictura (33:19) 6. Eram un golan (25:55) 7. Eugen Ionescu (12:00)

„EXILUL ESTE O ȘANSĂ ȘI UN BLESTEM“

8. Exilul este o șansă și un blestem (28:48) 9. Plagiatul ca boală națională (35:24) 10. Adevărul ca șoaptă esențială (10:46)

„SFÂRȘIT DE VEAC ÎN ROMÂNIA“

11. Nu s-au limitat numai la vorbe (18:29) 12. Cum să te dezbari de comunism? (19:35) 13. Sfârșit de veac în România (15:26) 14. S-a comis o eroare, o gravă eroare (08:35) 15. Perfidia vinovată a tovarășilor de drum (35:14)

Cu fotografiile autoarei

„Foarte puțini autori au reușit să creeze un gen nou într-o cultură. Cu trei cărți de călătorii, izvorâte din același proiect și alcătuind deja o operă.

Cum poate fi definit în câteva cuvinte proiectul Sabinei Fati? Călătoria ca jurnalistă – neapărat de una singură – în lumi nebătute de alții. Călătorii cu risc, cât mai departe spre Est, acolo unde lumea nu se duce niciodată în vacanță și unde mentalitățile «lor» sunt în răspăr cu ale «noastre». Și unde geografia, istoria și politica s-au împletit în așa fel încât au pus pe lume chipuri nebănuite ale umanului.

Cu ce anume se pleacă în astfel de călătorii? Niciodată cu mai mult decât un rucsac, cântărind cam cât jumătate din greutatea celei care-l cară. Totdeauna cu multă nebunie, cu patima de a împărtăși, cu foarte multe cărți citite, cu priceperea de a împleti reportajul cu analiza și evocarea cu scrisul de mare clasă, cu teribile incursiuni în trecut, cu aventuri de tot soiul, mai cu seamă la granițe! Iar, la întoarcere, pe Sabina Fati o întâmpinăm uimiți și bucuroși că, după ce a traversat Kurdistanul, Irakul (federal!), Anatolia și Armenia, a reușit, și de data asta, să revină acasă.“ — GABRIEL LIICEANU

„În anul 2021, în mijlocul verii, am pornit pe drumul făcut de cei zece mii de mercenari greci în 401 î.Hr. și descris de Xenofon în Anabasis, pentru a înțelege mai bine cauzele conflictelor de lângă noi, cât de utile au fost intervențiile Vestului în Est și până unde își poate extinde Europa frontierele.

Războaiele prin care a trecut Xenofon cu 24 de secole în urmă par să fi avut aceleași mize cu cele din secolul XXI, crizele politice și economice descrise în cărțile lui par să aibă aceleași rădăcini ca și cele din zilele noastre, pericolele, fricile și năzuințele oamenilor de azi sunt la fel ca acelea ale contemporanilor istoricului războinic de acum două milenii și jumătate.

În toată această regiune, tragediile nu se termină niciodată, lupta pentru putere pare perpetuă, pentru fiecare bucată de pământ s-a vărsat sânge, totul a fost disputat la infinit. Când armele tac, liniștea devine la fel de dureroasă sub pulpanele autocraților…“ — SABINA FATI

Pe copertă: autoarea la Babilon, în 2021(fotografie din arhiva personală)

Misterele cele mari – a spus un înţelept – nu stau în tărâmul nevăzutului; lăcaşul lor este, dimpotrivă, universul văzut. Să ne cufundăm deci în universul acesta pentru a regăsi, în ţesătura lui, substratul diafan care-l justifică. Ochiul va deveni astfel organul unei grandioase sinteze şi, nu peste multă vreme, vom fi îndreptăţiţi să proclamăm cu ceremonie: Toate ale lumii sunt una prin „volubilitatea“ privirii!

„Ceea ce m-a izbit din primele clipe ale comerţului meu intelectual, ca dascăl şi apoi ca prieten mai în vârstă, cu studentul Andrei Pleşu a fost, în afara marii sale capacităţi de a formula precis, clar şi nuanţat în acelaşi timp ceea ce avea de spus şi mai ales ceea ce socotea cu cale să împărtăşească din gândurile lui asupra faptelor culturale de care se ocupa, amploarea referinţelor de istoria artelor şi de istoria culturii în genere, spontaneitatea ideilor şi neaşteptatele asociaţii mentale cu care-şi extindea, asupra unor domenii mult mai vaste decât cel studiat, concluziile analizelor critice, atât de judicioase, ce întreprindea cu pasiune. Un simţ, al nu ştiu câtelea simţ, pe lângă cele aflate la toţi oamenii divers şi inegal dezvoltate, lui îi semnala, în faptele vizualităţii exprimate plastic, cu nedezminţită siguranţă, esenţialul.“ — ION FRUNZETTI

Ilustrații de Hannah Bailey

Cine suntem? De unde venim?

Cum a început drumul nostru prin lume?

Când am devenit oameni și cum am reușit să schimbăm lumea așa cum nicio altă creatură de pe faţa pământului n-a reușit?

Din această carte excelent documentată și minunat ilustrată veți afla o sumedenie de lucruri despre povestea fascinantă a devenirii și transformării noastre ca specie. Veți întâlni termeni noi precum „australopitec“, „ADN“ și „artă rupestră“. Veți călători în trecut alături de omul de Neanderthal și mai apoi alături de Homo sapiens, veți făuri primele unelte, veți descoperi focul, limbajul și importanța unui adăpost sigur. Veți străbate întinsul mărilor și oceanelor, veți afla cum se îmbrăcau strămoșii noștri, ce mâncau, cum se împodobeau și cât de mult au însemnat pentru noi, ca specie, inventarea roții și, mai târziu, a tiparului. Suntem, aici și acum, oameni puternici și inteligenți. Dar oare evoluția noastră s-a încheiat? Și dacă nu, oare ce urmează?

După succesul internațional al romanelor Tatuatorul de la Auschwitz, vândut în peste 7 500 000 de exemplare, și Călătoria Cilkăi, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărelor Auschwitz-Birkenau. Petrece un timp alături de o familie extraordinară și, datorită deja bine-cunoscutului ei dar de a asculta, află o nouă poveste fabuloasă. Bazat pe fapte reale, Trei surori este un roman vibrant despre puterea speranței în vremuri potrivnice și despre încrederea în forța dragostei, chiar și după pierderi devastatoare.

 

La sfârșitul anilor 1920, trei fetițe dintr-un orășel din Slovacia sunt rugate de tatăl lor să promită că vor avea mereu grijă una de cealaltă. Fac ușor o astfel de făgăduință, neimaginându-și ce greutate va căpăta ea nu peste mult timp. La 15 ani, Livi e trimisă la Auschwitz. Cibi, care are 19 ani, nu poate concepe să-și lase singură sora mai mică și decide să o însoțească. Magda, în vârstă de 17 ani, reușește să se ascundă o vreme, dar până la urmă ajunge și ea în lagăr. Cele trei surori se reîntâlnesc în cel mai cumplit loc cu putință: la Auschwitz-Birkenau. Cruzimea și teroarea pe care le au de înfruntat sunt inimaginabile, dar amintindu-și de tatăl lor și de rugămintea lui, de devotamentul mamei lor și de afecțiunea cu care au fost mereu înconjurate, luptă din toate puterile pentru a trăi.

Eneida e considerată și astăzi cea mai reprezentativă operă a latinităţii, întrucât reprezintă sinteza unei întregi lumi de legende... În ea se topesc nu numai epopeea homerică, tragedia attică și poezia alexandrină, ci și literatura latină anterioară…

„În cea de-a doua jumătate a vieții noastre, pe toți ne așteaptă o călătorie. Totuși, nu fiecare are parte de ea, chiar dacă înaintăm cu toții în vârstă, iar unii ajungem mai bătrâni decât alții. Această «Mare Călătorie» către depărtări rămâne, din anumite motive, o taină bine păstrată...

Suntem aici să înapoiem în întregime și fără rețineri ceea ce ni s-a dăruit, dar în forma modelată de noi. Este probabil actul cel mai curajos și mai liber pe care-l putem face, și e nevoie de ambele jumătăți ale vieții noastre pentru a-l desăvârși. Prima jumătate a vieții înseamnă deslușirea scenariului poveștii, iar a doua reprezintă scrierea și însușirea ei. Pregătiți-vă, așadar, de o aventură măreață, cea pentru care v-ați născut.“ — RICHARD ROHR

„Pe parcursul vieții sale și în lupta cu sine însuși, cu sufletul, cu Dumnezeu și cu biserica, cu poveștile sacre ale lumii antice și cu realitățile moderne, dar și cu aspectele mai întunecate ale psihicului uman, părintele Richard Rohr a adunat o comoară de strălucitoare perle de înțelepciune. Noua sa carte, Căderea întru înălțare, este un dar important și plin de har făcut nouă, tuturor celor ce căutăm o lumină călăuzitoare care să ne poarte pe drumul plin de primejdii către maturitatea psiho-spirituală, un drum care ne descoperă taine ale destinului personal abia după ce am ajuns în mlaștina eșecului, a suferinței produse de tot felul de răni, a demonilor personali. Richard Rohr, un veritabil bătrân înțelept în aceste vremuri marcate de fracturi, ne arată calea către acea „a doua jumătate a vieții“ la care puțini ajung și către propriul nostru suflet – modul nostru unic și autentic de a lua parte la această lume plină de miracole și de a ne bucura de ea.“ — BILL PLOTKIN

Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevărat Roman Kacew, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Dintre romanele sale menționăm: Educație europeană (Éducation européenne, 1945; Humanitas Fiction, 2020), Marele vestiar (Le grand vestiaire, 1948; Humanitas Fiction, 2021), Les racines du ciel (1956, Premiul Goncourt), Promisiunea zorilor (La promesse de l’aube, 1960; Humanitas Fiction, 2018), Les oiseaux vont mourir au Pérou (1962), Lady L. (Lady L., 1963; Humanitas Fiction, 2021), La tête coupable (1968), Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea (Au-delà de cette limite votre ticket n’est plus valable, 1975; Humanitas Fiction, 2019), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Zmeie de hârtie (Les cerfs-volants, 1980; Humanitas Fiction, 2019) etc. Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975, Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979).

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

Roman nominalizat la International Booker Prize 2025

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

 

Phillip Dean, fost student eminent la Universitatea Yale, pe care a abandonat-o fără scrupule, călătorește la întâmplare prin Europa într-o limuzină împrumutată, aproape lefter. Într-o zi își amintește că o cunoștință i-a povestit despre orășelul Autun, de lângă Dijon, și decide să-i facă o vizită acolo. La Autun o întâlnește pe Anne-Marie Costallat, o tânără vânzătoare, și ceea ce ar fi trebuit să fie o ședere de numai câteva zile se transformă într-o poveste de dragoste în același timp inocentă și intens carnală, o lungă aventură care lui îi dezvăluie Franța profundă și îl pune față în față cu propriul destin. Sofisticată în simplitatea ei, dezinhibata Anne-Marie devine pentru Phillip întruchiparea Franței, obiect al dorinței și al visării fără scăpare, arhetip feminin căruia el nu poate decât să-i sucombe.

Povestea lor ne este spusă, într-un joc tragic și înșelător al revelării/ocultării adevărului, de cel care-l găzduiește pe Phillip la Autun, amicul nenumit, Naratorul, personaj el însuși al unui joc de lumini și umbre în fundalul intrigii principale.

Desăvârșit stilistic și memorabil, Un joc și o desfătare este unul dintre primele mari romane americane care vorbește cu franchețe despre dorința erotică și despre aspirația către o pasiune eliberată de rușine și de vinovăție, dar în egală măsură despre relația ambiguă și dificilă dintre realitate și ficțiune.

Adevărat fenomen editorial, Refugiul meu, furtuna mea, prima carte de memorii a scriitoarei Arundhati Roy, apărută sub titlul original Mother Mary Comes to Me, a fost finalistă la Kirkus Prize – Nonficțiune și nominalizată la National Book Critics Circle Award – Autobiografie. Unele dintre cele mai prestigioase publicații și platforme internaționale, printre care New York Times, New York Times Book Review, The New Yorker, TIME Magazine, Guardian, Economist, Elle, BookPage, Booklist, Minnesota Star Tribune, The Times, The Independent, NPR, LitHub, Barnes & Noble, au ales-o „Cartea anului 2025“.

Primul volum de memorii al lui Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea, urmărește, cu forța narativă a romanelor sale și cu luciditate, evoluția uneia dintre cele mai puternice autoare ale literaturii contemporane. Acoperind perioada dintre 1962 și 2022, cartea reconstituie traseul interior al unei conștiințe în formare: copilăria fracturată, ruptura necesară, anii de rătăcire fertilă și, în cele din urmă, apariția romancierei și eseistei. Scrise sub impactul unei pierderi decisive, memoriile sunt mai puțin o elegie și mai mult un act de clarificare, o încercare de a înțelege cum se naște o voce, cum se cucerește libertatea și ce preț cere adevărul. Titlul original, Mother Mary Comes to Me, trimite la un vers celebru din piesa Let It Be a formației Beatles, dar și la Mary Roy, mama scriitoarei, pentru care a trăi după regula lui „fie și așa“ era de neconceput. Figura mamei rămâne un catalizator esențial al acestei deveniri: autoritară, vizionară, imposibil de ignorat, o forță redutabilă din care se alimentează scrisul lui Arundhati Roy. Alternând introspecția cu reflecții tăioase despre India, Refugiul meu, furtuna mea este o reconstrucție dureroasă și aproape sacră: o carte despre formarea eului artistic, despre dragostea care rănește, despre rădăcini și despre momentul fragil în care o viață se transformă în roman.

„Frica este supremul punct de contracție al fiinţei mele. Și ea este prima haltă a sufletului nostru în lume. Despre acest fel de a fi și de a porni la drum în viață – prin frică – este cartea lui Dan-Liviu Boeriu. Aici locuiește frica: aici, în eul meu, pe care-l descopăr odată ce frica mă adună în mine. Și numai pentru că ea este și mă structurează din adânc, libertatea mea se va construi în luptă cu frica și va deveni curaj ca frică învinsă. De-acum, eu voi fi cel-liber-de-frică. Liber cu adevărat, despovărat până și de frica de moarte.“ — GABRIEL LIICEANU

„Nu doar frica locuieşte în inima şi în cartea lui Dan-Liviu Boeriu. Oho, nici nu se pune problema spaţiului excedentar, câtă vreme aici, în spţiul ăsta – restrâns şi, paradoxal, fără limite – trăiesc împletiţi atâţia locatari: vulnerabilitatea, cearcănele îngrijorării, conştiinţa sfârşitului, pierderea, ruptura, spasmul mizantrop, succesul de o zi, singurătatea şi chiotul euforic al micilor sau marilor bucurii. Aici locuieşte frica este o rapsodie a fragilităţii, o ciaconă a pustiirii, un vals al lucidităţii împinse până în buza durerii. Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă, mărturisindu-şi fără ocolişuri dorinţa de-a prelua câteva persoane dragi în destinul lui şi de-a le purta prin viaţă cât timp va fi cu putinţă. Cartea lui ne aminteşte că, diafani sau pufoşi, plumburii sau lătăreţi, suntem cu toţii nori pe un cer care ne adăposteşte vremelnic.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu.“ —  TATIANA NICULESCU

JESSIE BURTON s-a născut în 1982 la Londra, unde trăiește și în prezent. A fost încurajată din copilărie să citească, să meargă la bibliotecă și să scrie. Și-a făcut studiile la Oxford University, unde a urmat cursuri de literatură engleză și limbă spaniolă, și la The Royal Central School of Speech and Drama din Londra. În adolescență a jucat într-un serial BBC pentru adolescenți (The Wild House(), fapt ce i-a deschis calea spre actorie și scenele londoneze. A publicat proză scurtă în (Harper’s Bazaar( US și (Stylist(, și, de asemenea, a scris frecvent articole și eseuri pentru (The Wall Street Journal, The Independent, Vogue, Elle, Lonely Planet Traveller și The Spectator. În 2014 a publicat romanul Miniaturista (The Miniaturist), care s-a vândut în peste 1 000 000 de exemplare și a fost tradus în 38 de țari. A fost desemnat Waterstone’s Book of the Year 2014, a primit National Book Award – New Writer of the Year & Book of the Year și a fost ecranizat de BBC One. După succesul internațional al primei ei cărți, Jessie Burton a revenit în 2016 cu Muza (The Muse; Humanitas Fiction, 2017), elogiată entuziast de critici ca realizare literară, ale cărei drepturi de traducere s-au vândut deja în peste 30 de țari. Ambele romane au fost bestselleruri Sunday Times, New York Times și Radio 4’s Book at Bedtime. Eseul autoarei despre Brexit, Found in Translation, a fost inclus în antologia Goodbye Europe. Primul ei roman pentru copii, The Restless Girls, va apărea în septembrie 2018. | www.jessieburton.co.uk

Selecția textelor și prefață de Monica Got

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ

„Uneori, câte un profesor de științe politice, dacă are carismă, se poate declara mulțumit când reușește să-și cucerească studenții. Dacă are darul comunicării, ajunge să se facă auzit și dincolo de catedra lui. Rarisime sunt figurile academice care devin voci publice. Însă profesorii universitari ce influențeză istoria pe care o predau sunt unici într-un loc și o epocă. E cazul lui Vladimir Tismăneanu, cu a sa Comisie prezidențială omonimă ce a etichetat comunismul, cu o formulă de neuitat, drept ilegitim și criminal. Sunt reunite aici reflecții pasionante despre secolul tuturor dezastrelor și despre anii pe care îi trăim.“ — VASILE POPOVICI

„Aceasta este istoria istoriilor comunismului. Analiza unui regim, dar și a fascinației savante pentru această formă de religie seculară. Volumul lui Vladimir Tismăneanu este o contribuție esențială la înțelegerea tensiunilor din «lagărul socialist» și a dezintegrării sale. Cititorul este invitat să participe la aceste veritabile exerciții de gândire politică.“ — CĂTĂLIN AVRAMESCU

„O poveste delicată, plină de aventură şi de poezie, cu parfum de mirodenie scumpă şi rară.“ — ANA ALFIANU

A fost odată ca niciodată un spiriduş într-atât de mic, încât îşi făcuse casă într-o trăistuţă fermecată. Acolo bea ceai parfumat, mânca banane şi, mai presus de toate, citea poveşti la lumina lumânării. Cărţile îi colorau visele, care îl purtau uneori prin lumi fără seamăn; alteori spiriduşul nostru călătorea de-adevăratelea, prin lumea cea mare şi plină de minunăţii: prin Africa arsă de soare, la albul Pol, pe marea înspumată, legănat de o corabie de piraţi, prin ţara pagodelor frumos împodobite…

Şi ar mai fi călătorit încă mult şi bine, dacă n-ar fi descoperit într-o bună zi ceea ce căuta de multă vreme: prietenia adevărată şi bucuria nemărginită care răsare în sufletele celor asupra cărora singurătatea nu mai are nicio putere.

„Povestea spiriduşului Scorţişoară a început într-o seară, când deodată pe fereastra deschisă au intrat vocile gălăgioase ale copiilor care ieşeau de la şcoală. Mi-am imaginat cum ar fi fost dacă printre ei ar fi apărut dintr-odată o fiinţă din altă lume, un spiriduş călător. Oare l-ar fi observat cineva?

Am vrut să scriu o poveste care să-i facă pe copii să se îndrăgostească de citit. Călătoria spiriduşului Scorţişoară, pe mare şi pe uscat, la Polul Nord şi în îndepărtata Africă, e în acelaşi timp una prin universul cărţilor, o metaforă a lumilor pe care le purtăm în noi, indiferent unde ne-am afla.“ — ANDREEA RĂSUCEANU

Prefață de Mircea Mihăieș

Publicată de revista Letras Libres în octombrie 2021, elegie crudă pentru sfârșitul umanismului, povestirea Vânturile reunește speranțele și angoasele începutului de mileniu XXI și ne oferă o viziune devastatoare asupra unei lumi invadate de inteligența artificială, din care au dispărut sărăcia și maladiile, dar și idealul.

„Cel care ne vorbește [în Vânturile] e fratele întru sensibilitate și disperare al lui Gregor Samsa – cu diferența că nu el, povestitorul, e transformat într‑o gânganie monstruoasă, ci realitatea care‑l înconjoară. Simbolismul e însă identic, și intensitatea transpunerii artistice are asupra cititorului același efect terorizant.“ — MIRCEA MIHĂEȘ

Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu 4, 11—12)

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei știinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «rusești», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un «ocoliș» transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile!», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste». În cartea de faţă va fi vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, așadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecţie, ci și motivaţie de viaţă, suport existenţial.“ — ANDREI PLEȘU

Pe copertă: Moretto da Brescia, Christ in the Wilderness (detaliu), Metropolitan Museum of Art, New York

Christian e un tânăr ambițios, în plină ascensiune. Tot ce-și dorește pe lume sunt banii care i-ar putea oferi un statut social și fericirea. Și este pe punctul de a-i obține, ca urmare a unei tranzacții imobiliare pe care o pregătise minuțios. Pe nepusă masă, însă, începe să găsească o serie de bilețele cu mesaje ce-i sunt adresate – încurajări, sau pur și simplu poezii. Odată cu ele, în viața lui Christian apare Joshua, un motănel roșcat aparținând unei lumi de care s-a îndepărtat de prea mult timp. Pentru a dezlega misterul bilețelelor, Christian, însoțit de Joshua, se va aventura în inima naturii, uitând pentru o vreme de constrângerile sociale, și va descoperi că fericirea e posibilă și arată cu totul altfel decât își închipuise el.