Cărţi

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 241-270 din 5556

  • Istorii
    104.66 LEI

    Traducere, tabel cronologic, introducere și note de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

    „Visul meu era să pot scrie aidoma lui Tacitus.“ — PROUST

    „Tacitus întruchipează idealul de istoric-filozof.“ — GIBBON

    „Tacitus prescurtează totul pentru că vede totul.“ — MONTESQUIEU

    Istoriile lui Tacitus ne înfățișează povestea zbuciumată a anului celor patru împărați, apoi evenimentele de la începutul dinastiei flaviene, sfârșindu-se cu asediul Ierusalimului. Volumul este precedat de Anale, cuprinzând istoria Romei din vremea domniilor lui Tiberius, Claudius și Nero.

    GAIUS (PUBLIUS) CORNELIUS TACITUS (c. 55–117), istoric și om politic roman. A devenit faimos în calitate de orator (cognomenul său, Tacitus, subliniază cu ironie această calitate), iar în cariera politică a avut o ascensiune rapidă: în 88 a fost numit praetor, iar în 97, consul. După o absență de câțiva ani din viața publică, perioadă în care a scris cele două opere istorice importante – Annales și Historiae (Anale și Istorii) –, în 112 a primit cea mai importantă funcție civilă, aceea de proconsul al provinciei Asiae (Anatolia de azi).

  • Magicianul
    65.55 LEI

    Rathbones Folio Prize 2022 • Cea mai bună carte a anului 2021 în Washington Post, Vogue, Wall Street Journal, Bloomberg Businessweek și la NPR • New York Times Notable Book, Critic’s Top Pick, Top 10 Books of Historical Fiction, Top 10 Sunday Times Bestseller • Roman în curs de apariție în peste 20 de țări.

    O existență care începe aparent banal: un oraș hanseatic, o mamă fără teama convențiilor sociale, un tată rigid, o rivalitate supărătoare cu fratele mai mare. Și totuși, dintr-o istorie familială ce nu pare să favorizeze apariția unui scriitor important, își trag seva o operă literară majoră și forța inepuizabilă de a supraviețui tragediilor politice din prima jumătate a secolului XX. Magicianul are tensiunea și vastitatea romanului canonic și îi oferă cititorului șansa să trăiască o viață excepțională din interior, aceea a unui scriitor care a adunat elogii și a unui om care nu și-a depășit, până la sfârșit, contradicțiile – Thomas Mann.

  • Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953
    83.52 LEI
    Volumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.
  • Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului
    62.37 LEI

    București, un oraș care, cu o vastă experiență a mutilărilor de tot felul, a trăit încercând neobosit să iasă din agonie.

    „Crescut în mijlocul câmpiei Bărăganului, vara potopit de arșiță și iarna bătut de crivăț, lovit pe neașteptate de cutremure dintre cele mai rele, înecat periodic de apele Dâmboviței, mistuit de incendii și, pe deasupra, atacat din toate părțile de cuceritori lacomi, Bucureștiul a fost o așezare greu de gospodărit, care a propășit încet, dând adesea înapoi ori înaintând ca melcul. Scurtele mărturii despre locurile prin care se plimbă povestea din aceste pagini dau seamă despre victorii și înfrângeri, despre frumuseți și urâciuni, despre lucruri bune și lucruri rele care au însemnat viața de sat mare, apoi de oraș, a târgului lui Bucur, ajuns pe jumătate milenar. Dacă cititorul le va privi ca pe un mic mozaic de istorie din care e de aflat câte ceva nou și poate că util despre acest loc păzit de un înger capricios, ele își vor împlini rostul.“ — GABRIELA TABACU

  • Aceiași noi. Când sensul viitorului e în trecutul nostru
    35.94 LEI

    Prefaţă de Vlad Stroescu

    „Regăsim în această carte ideile contemporane majore ale neuroștiințelor aplicate, cum ar fi neuroplasticitatea, conexiunile dintre creier, sistemul endocrin, sistemul imunitar și restul corpului, precum și influențele benefice ale lui Sapolsky, Cyrulnik, ale marelui Oliver Sacks și ale multor altora pe care ar trebui neapărat să-i citiți, pentru că ei sunt Thaleșii, Heracliții, Platonii și Aristotelii zilelor noastre, în care în sfârșit întrezărim ceva din ce suntem cu adevărat, trecem frontierele de dinăuntru. Cartea asta, ca și prima, e o poartă. Psihologia Cătălinei Dumitrescu e rațională și lipsită de orice superstiție, marcată de știința faptului că între minte și corp nu există o frontieră reală și bazată pe dovezi, dar este și plină de un optimism vital.“ — VLAD STROESCU

  • Vorbele de duh ale spartanilor
    58.14 LEI

    Traducere din greacă veche, studiu introductiv și note de Liviu Mihail Iancu

    Ilustraţii de Mihail Coşuleţu

    „Oameni liberi și mândri, războinici neînfricați, cetățeni disciplinați, judecători aspri, păstrători statornici ai obiceiurilor, iubitori de simplitate și disprețuitori ai luxului, aceștia sunt spartanii care au condus apărarea Eladei împotriva oștilor fără număr ale perșilor, au răpus imperiul maritim al Atenei și au sfidat mașina de război a lui Filip și Alexandru ai Macedoniei. Ori măcar așa arată imaginea construită de admiratorii contemporani lor, printre care Platon și Xenofon, perpetuată de Plutarh prin consemnarea vorbelor de duh ale unor spartani faimoși, ca Licurg, Cleomene, Leonida și soția sa, Gorgo, Agesilaos și Lysandros, dar și ale unor laconieni și laconiene de rând. Se strecoară însă și mărturii ale unei Sparte mai puțin eroice, umanizate, cu bune și cu rele, în orice caz originală, o cetate unică în istoria Antichității.“ — LIVIU MIHAIL IANCU

    PLUTARH din Cheroneea (46–cca 125), unul dintre scriitorii și filozofii de seamă din timpul renașterii intelectuale grecești din a doua jumătate a sec. I și prima jumătate a sec. II, a fost magistrat în orașul său natal, diplomat și preot al sanctuarului lui Apollo de la Delphi. A primit cetățenia romană și probabil a fost cooptat la conducerea provinciei Achaia. A călătorit mult în Grecia, Macedonia, Italia, Egipt și Asia Mică, atât pentru misiunile sale diplomatice, cât și pentru a ține cuvântări filozofice. Și-a fundamentat deopotrivă activitatea publică și pe cea de cărturar pe concepția filozofică platonică. Opera lui Plutarh tratează îndeosebi chestiuni morale și religioase, iar principalele sale scrieri păstrate până în zilele noastre – Viețile paralele ale grecilor și romanilor iluștri și eseurile, discursurile și notițele grupate sub titlul generic Moralia – au marcat puternic cultura europeană modernă. Plutarh i-a influențat, printre alții, pe Erasmus, Machiavelli, Rabelais, Montaigne, Shakespeare, Bacon, Rousseau, Goethe, Schiller, Emerson și Foucault.

  • Soare și oțel
    Preț special 7.93 LEI Preț standard 26.43 LEI

    „E întotdeauna greu să judecăm un mare scriitor contemporan: ne lipsește distanțarea. Iar dacă aparține unei alte civilizații, este încă și mai greu, căci intră în joc ori atracția exotismului, ori neîncrederea în același exotism. Riscul înțelegerii greșite sporește atunci când, cum e cazul lui Yukio Mishima, elementele propriei sale culturi și acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lăcomie, adică banalul și straniul din perspectiva noastră, se îngemănează în felurite proporții înăuntrul fiecărei opere, având efecte și reușite diferite. Și, cu toate astea, tocmai acest amestec îl transformă pe autor într-un autentic reprezentant al Japoniei, și ea atât de violent occidentalizată, dar marcată, dincolo de orice, de unele trăsături imuabile. Modul în care la Mishima particulele tradițional japoneze au urcat la suprafață și au explodat în moartea lui fac din el, deopotrivă, martorul și – în sensul etimologic al cuvântului – martirul Japoniei eroice, cu care putem spune că s-a contopit în răspăr.“ — MARGUERITE YOURCENAR

    „Ce distincţie există între moartea eroică și cea decadentă? Calea duală a crudei stopări a salvării dovedește că, în ultimă instanţă, sunt unul și același lucru, iar etica literară și etica acţiunii nu sunt decât eforturi patetice de rezistenţă împotriva morţii și a uitării.

    Singura diferenţă posibilă o reprezintă prezenţa sau absenţa ideii de onoare, pentru care moartea este «ceva care trebuie văzut», și prezenţa sau absenţa esteticii formale a morţii care o însoţește, cu alte cuvinte natura tragică a modului în care abordăm moartea și frumuseţea trupului care se‑ndreaptă spre pieire. Așadar, când vine vorba de‑o moarte frumoasă, suntem condamnaţi la inegalităţi și grade de noroc direct proporţionale cu inegalităţile și gradele de noroc cu care am fost binecuvântaţi încă de la naștere, cu toate că această inegalitate este oarecum obstrucţionată în ziua de azi de faptul că omului modern îi lipsește aproape cu desăvârșire dorinţa grecilor antici de‑a trăi «frumos» și de‑a muri «frumos».“  — YUKIO MISHIMA

    Fotografia de pe copertă: Yukio Mishima, în ipostază de războinic japonez, purtând pe cap hachimaki de kamikaze și mânuind o katana

  • Ulise
    125.80 LEI

    Îngrijire de ediție, prefață, cronologie și note de Ioana Zirra

    Ulise, căruia îă sărbătorim centenarul, a crescut mereu în importanță în decursul celor 100 de ani de la publicare, pe 2 februarie 1922 la Paris, ajungând să fie considerat unul dintre cele mai bune romane scrise vreodată.

    „În Ulise găsești terenul perfect pentru testarea oricăror teorii. Istoricilor le oferă imaginea fascinantă a Dublinului într-o vreme de relativă pace, doar cu semne vagi ale schimbărilor viitoare. Pentru criticii literari e  mană cerească, datorită configurațiilor, jocurilor lexicale, parodiilor și referințelor ascunse. Pentru cititorul obișnuit, el funcționează exact ca maratonul pentru atleți. E o provocare, iar apoi, pentru cei care au citit cartea, un motiv de mândrie. [...]  Ulise debordează de ironie, hilaritate nepretențioasă și înaltă seriozitate. Publicat la aniversarea vârstei de 40 de ani a lui Joyce, celebrează ceea ce se întâmplă când un scriitor irlandez re-creează romanul englez.“ — COLM TÓIBÍN, Financial Times, ianuarie 2022

    „Dacă aș fi întrebat care este cel mai realizat personaj din literatura de după Shakespeare și Cervantes, n-aș ezita: Poldy [Leopold Bloom] este cel mai complex și ar primi votul meu.“ — HAROLD BLOOM, Genius: A Mosaic of One Hundred Exemplary Creative Minds, 2002

    „Joyce a radicalizat literatura, astfel încât aceasta nu-și va mai reveni. A reconstruit narațiunea, și pe cea externă, si pe cea internă; ne-a schimbat concepția asupra conștiinței diurne și a inconștientului nocturn. Ne-a făcut să reconsiderăm limbajul ca produs și promotor al închipuirilor inconștiente. Acestea nu i se impuneau ca experimente sau inovații; Joyce nu se vedea ca un experimentator. Mai degrabă erau soluții pentru problemele literare și intelectuale pe care și le punea el însuși.“ — RICHARD ELLMANN, „Joyce In and Out of Art“, din Four Dubliners, 1987

  • România, 1916–1941. O istorie politică
    63.33 LEI
    Epuizat din stoc

    Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați cercetători ai istoriei României, ne propune o nouă sinteză a anilor interbelici, bazată pe valorificarea exhaustivă a surselor apărute în ultimele decenii. Contextul politic, situația țăranilor, experiențele minorităților, corupția, derapajele totalitare și colapsul democrației sunt puse în paralel cu strategiile statului român de a-și păstra integritatea teritorială în fața amenințării Germaniei naziste și Uniunii Sovietice, într-un tablou din care se desprind limpede resorturile politice și sociale pe care astăzi avem atâta nevoie să le înțelegem. 

    Dincolo de sursele mai mult sau mai puțin cunoscute publicului și specialiștilor, Dennis Deletant a consultat materiale inedite din arhivele britanice. În volum sunt reproduse patru documente extrem de valoroase: un raport al spionajului britanic cu privire la situația din Basarabia, din februarie 1918; o descriere a Basarabiei din perspectiva unui ofițer britanic, începând cu 1934; extrase din însemnările corespondentului The Times în România din 1928 până în 1940 și un memoriu inestimabil despre politica externă a României în perioada interbelică, redactat de Iuliu Maniu și transmis guvernului britanic în aprilie 1942.

    Într-o epocă în care confruntarea cu un trecut încă neelucidat și neînțeles pe deplin devine tot mai greu de evitat, sinteza actuală și lucidă a lui Dennis Deletant este cu atât mai necesară.

  • Ficționar. Agendul omurilor scriitivi
    70.83 LEI
    Ilustrații de Petridean
  • Până când râul cel mare ne va despărți
    69.90 LEI

    „Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

    „Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

    „Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

    „Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

    „Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

  • Poveștile bufniței. Elefantul care nu respecta nimic
    Preț special 29.34 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Ilustrații de Barbara Brun

    Lui Saxo, un elefănțel poreclit „tornada cenușie“, nu-i pasă de nimeni în afară de el însuşi. Egoist, nepoliticos, lipsit de respect, își petrece fiecare zi fără să precupețească măcar un gând pentru cei din jur! Pentru a-l face să-şi conştientizeze atitudinea, înțeleapta bufniță Minerva are o soluție: să-l pună în pielea altora, la propriu! Astfel, desluşind gândurile şi trăirile celorlalți, Saxo începe să înțeleagă că purtarea lui îi rănește pe cei din jur şi se hotărăște să se schimbe.

    La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelepciune atent distilate de Éric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul, și pentru a-i ajuta să crească frumos.

  • Scrisori din Rusia. Rusia în 1839
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Ediţie, prefaţă şi dosar de Pierre Nora  

    Democrația în America a lui Tocqueville și Rusia în 1839 a lui Custine, observă Pierre Nora în prefața acestui volum, sunt două cărți care marchează un moment important: după apariția lor, nu se va mai vorbi nici despre America, nici despre Rusia ca înainte. Prin exemplul american, Tocqueville a surprins mișcarea fundamentală a tuturor societăților moderne. Prin autocrația rusă, Custine a caracterizat toate formele de dictatură bolșevică.

    Cartea marchizului a fost un adevărat bestseller al secolului XIX. „Cea mai inteligentă carte despre Rusia scrisă vreodată de un străin“, s-a spus despre ea în Rusia, unde a fost de altfel interzisă și până la Revoluția din 1917, și sub comuniști, fără să înceteze să circule clandestin. În Occident, Custine a fost reînviat de Războiul Rece. În Europa de Est, a devenit publicabil abia după căderea comunismului.

    Rusia în 1839 nu poate fi citită, de fapt, decât cu ochii de astăzi, scrie mai departe Pierre Nora. Marchizul pare să fi anticipat cu un secol critica totalitarismului comunist, spunând tot ori aproape tot înainte de Suvarin, de Troțki, de Koestler în Întuneric la amiază sau de disidenții sovietici.

    „Aproape nici o carte scrisă de un străin nu a scandalizat publicul rus în secolul al XIX-lea la fel de mult ca jurnalul de călătorie al lui Astolphe de Custine, Rusia în 1839. Custine a dezvăluit cu un ochi ascuțit esența imperiului țarist sub Nicolae I: un regim despotic care se baza pe Biserică și Ortodoxie ca resursă ideologică de putere. Rusia nu era, așa cum visase țarul Alexandru I după victoria asupra lui Napoleon I, puterea monarhică ordonatoare de pe continentul european, care ar fi depășit haosul războaielor de cucerire franceze. Ea reprezenta mai degrabă o amenințare la adresa Europei civilizate. Nu degeaba cartea lucidă a lui Custine a fost interzisă în Rusia până la sfârșitul regimului țarist.“ — OLIVER JENS SCHMITT

    „O mare parte a popularității Rusiei în 1839 s-a datorat, fără nici o îndoială, criticii sarcastice și prozei flamboaiante a lui Custine. De-a lungul anilor…, a rămas una dintre cele mai celebre prezentări ale perioadei țariste.“ — San Francisco Chronicle

    Scrisori din Rusia ne înfățișează Rusia așa cum nu a mai fost zugrăvită înainte, sau de atunci încoace… Acest scriitor cu mare simț de observație descrie peisajele nordice și balurile din capitală, Kremlinul de la Moscova și veșmintele oamenilor de rând. Forța scrisorilor lui Custine ca operă unitară se află în dramatismul lor intern. — VICTOR EROFEEV, The New York Review of Books

    „Cea mai bună descriere a unui coșmar al istoriei care durează de secole. O carte căreia posteritatea îi confirmă cumplita actualitate.“ — GABRIEL LIICEANU

  • Căderea în timp
    39.12 LEI
    Epuizat din stoc

    S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

    Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

    Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

    Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

  • Kim Jiyeong, născută în 1982
    28.54 LEI

    CHO NAM-JOO s-a născut la Seul în 1978. A urmat cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității Ehwa. A lucrat timp de zece ani ca scenaristă pentru diverse programe de televiziune. În 2011 a câștigat Premiul Grupului Editorial Munhakdongne cu romanul său de debut Gwireul giurimyeon (Dacă ai asculta), povestea unui tânăr cu o inteligență extraordinară, care, deși suferă de autism, reușește să își găsească locul în lume. În 2016 a câștigat Premiul Hwangsan pentru tineri autori cu cel de-al doilea roman al său, Komanechireul wihayeo (Pentru Comăneci), inspirat din propria copilărie, în care protagonista, o tânără pe nume Ko Mani, își imaginează că este renumita gimnastă Nadia Comăneci. Apărut în 2016, bestsellerul internațional Kim Jiyeong, născută în 1982 (82 nyeonsaeng Kim Jiyeong; Humanitas Fiction, 2021) are ca punct de plecare experiența personală a autoarei. Romanul a primit în 2017 Premiul „Scriitori de azi“, a fost votat „Cartea anului“ de către librarii coreeni, iar în 2018 depășise deja un milion de exemplare vândute. La sfârșitul lui 2020, vânzările s-au ridicat la peste 1,8 milioane de exemplare. Imediat după publicarea în limba engleză, cartea a devenit New York Times Notable Book of 2020 și Editors’ Choice Selection Best Books of 2020, fiind considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului de Time Magazine și NPR, iar în Marea Britanie, de Guardian și Red Magazine. În 2018, Cho Nam-joo publică volumul de nuvele Geunyeo ireumeun(Numele ei) și romanul Gachul (Fuga), în 2019, Saha mensyon (Blocul Saha), iar în 2020, Gyureui mat (Gustul mandarinelor).

     

    Fotografia autoarei © Minumsa

  • Înapoi la argument. Patru dialoguri despre splendorile prea repede uitate
    33.83 LEI

    „Îmi fac iluzia că cititorii acestui volum vor afla, așa cum am aflat și noi doi stând de vorbă, lucruri esențiale despre viața lor, despre prietenie, despre iubire, despre respect și liberă slujire, despre minciună și ură, despre gândirea însăși, despre spiritele mari ale lumii, despre ființele alese ale culturii noastre neonorate îndeajuns, despre cei care ne-au făcut oameni sau despre evitarea in extremis a marilor naufragii culturale.“ — GABRIEL LIICEANU

  • În singurătatea minții mele
    74.00 LEI

    „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim lumea între ființe «cuvântătoare» și «necuvântătoare». Dar scriitorul se socotește mai mult decât un cuvântător. El este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe altă treaptă a ei, dându-i o putere de care îndeobște lumea nu are nici cea mai mică idee.

    Dar dacă scriitorul este mai mult decât un simplu cuvântător, dacă el este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe suprema treaptă a ei, acolo unde Verbul a născut lumea și unde nimeni în afara lui, după Creator, nu mai poate ajunge – nu trebuie el oare pedepsit? Pedeapsa acestei ascensiuni este dobândirea unei conștiințe a cărei luciditate este atât de mare, încât ea devine simultan mântuire și blestem.“

    „Există oare un laborator al filozofiei? O încăpere în care experiențele de zi cu zi sunt puse pe masa gândirii şi disecate spre a fi înțelese? În care bucățile mele de viață devenite «viață gândită» sunt înțelese înainte de a fi uitate? În această încăpere trebuie să ai curajul să intri cu trăirile tale, cu pățaniile tale stranii, cu iubirile tale, cu dezamăgirile tale, cu indignările tale, cu tot ceea ce, pentru tine, a devenit problemă de viață.“ — GABRIEL LIICEANU

  • Dante. Enigma
    39.12 LEI
    În 2021, când s-au împlinit 700 de ani de la moartea lui Dante, Matteo Strukul a publicat romanul de față, care ne oferă o imagine inedită asupra tinereții florentinului și evenimentelor legate de geneza Divinei Comedii. Romanul „Dante: Enigma” a ajuns imediat după apariție în vârful topurilor de vânzări din Italia.
  • Cele mai frumoase comentarii la Filocalia ale Părintelui Dumitru Stăniloae
    102.54 LEI

    Selecţia textelor de Georgeta‑Anca Ionescu

    „Lumina care umple în rugăciune inima nu e o lumină a cunoaşterii teoretice, ci a simţirii evidente şi iubitoare a prezenţei lui Hristos; orizontul deschis de acea lumină e un orizont al comuniunii cu Hristos, în care inima a intrat ieşind din îngustimea închisorii în limitele eului propriu, e un orizont al vieţii, al curăţiei, al bucuriei, al păcii.

    Numai deschizînd sau actualizînd aceste potenţe de simţire ale inimii cugetarea se întîlneşte acolo cu Hristos. Numai acolo Hristos, Soarele mai presus de simţuri şi de înţelegere, Îşi dăruieşte sufletului care L‑a primit la botez cu credinţă razele Lui dătătoare de lumină, de căldură duhovnicească, de pace, de iubire, de bucurie.

    Hristos Se iveşte în acel interior intim al omului numai cînd sufletul Îl primeşte cu credinţă şi cu iubire de bunătate sau de bunătate echivalentă cu frumuseţea (cu filocalia).“ — PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE

  • Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?
    42.18 LEI

    Cuvânt înainte de Constantin Vică

    Primul val al tehnologiilor informației a amplificat puterea de calcul și memoria, iar al doilea a redefinit relațiile umane și comunitățile. Astăzi, valul inteligenței artificiale încredințează algoritmilor decizii ce țin de bine și de rău, de viață și de moarte, de la armată și medicină la școli, trafic urban sau credite bancare. Creatori, dar și supuși ai algoritmilor, vom putea rămâne oare stăpâni ai propriei sorți? Sau vom deveni sclavi ai unei tehnologii tot mai greu de înțeles, chiar și pentru creatorii săi? Răzvan Rughiniș examinează noua societate digitală cu ochiul inginerului în calculatoare și cu lupa eticii aplicate, oferindu-ne un ghid care să ne ajute să navigăm prin noua societate digitală și, deopotrivă, să apărăm demnitatea umană în întâlnirea cu tehnologia.

    „Într-o lume marcată profund de instaurarea unei noi stăpâniri a datelor și cârmuită de o nouă aristocrație a algoritmilor, într-o lume în care riscăm ca un nou tip de guvernanță să ne inducă sentimentul de rătăcire al propriilor noastre urme digitale prin meandrele Big Data, într-o lume în care dorințele noastre nu vor mai fi un mister, decât, poate, pentru noi înșine, cartea profesorului Răzvan Rughiniș reprezintă un adevărat tratat despre înțelepciunea spațiului digital.“ — Prof. univ. dr. ROMIȚĂ IUCU, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București

  • Razne
    35.94 LEI

    S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

    Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel răuDespre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon PaysCaiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

    Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

    Multimedia: CD Emil Cioran, 2003

  • Turnul focului
    58.14 LEI

    „Un roman emoționant și captivant.“ — FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG

    „În centrul acestei cărți atât de interesante stă o poveste de fami­lie, uneori amuzantă, alteori tragică. Un roman magic, minunat, o ideală lectură de vacanță; Turnul focului nu vă va dezamăgi.“ — SCHWERINER VOLKSZEITUNG

    „Cătălin Dorian Florescu transformă Foișorul de Foc într-un element scenografic. Acest truc regizoral îi permite narato­rului să povestească la persoana întâi o parte semnificativă din istoria României.“ — THÜRINGER ALLGEMEINE

    „Tema istorică, umorul subtil și personajele bine conturate fac din acest roman o experiență de lectură extraordinară.“ — MÄRKISCHE ALLGEMEINE

    Turnul focului ne inspiră să privim cu mai mare atenție la istoria României – chiar și dincolo de 1989.“ — DIE FURCHE

    •  Premiul Chamisso pentru debut – 2002

    •  Premiul pentru Literatură Anna Seghers – 2002

    •  Schweizer Buchpreis – Cartea anului în Elveția, pentru romanul Jacob beschließt zu lieben (Jacob se hotărăște să iubească), acordat de Uniunea Editorilor și Librarilor – 2011

    •  Premiul Joseph von Eichendorff pentru întreaga activitate literară – 2012

    •  Marele Premiu „George Apostu“, Bacău – 2014

    •  Medalia de Cavaler pentru merite culturale acordată de Președinția României – 2017

    •  Premiul „Andreas Gryphius“ pentru întreaga operă – 2018

  • Erik cel Roșu și alte saga scandinave
    89.85 LEI

    Traduse din islandeza veche de Valeriu Munteanu și Flavia Teoc și ilustrate de Rareș Ionașcu

    Povestea viteazului iscusit, dar fără de noroc.

    Povestea răzbunărilor.

    Povestea iubirii tragice.

    Povestea explorării dincolo de Ocean.

    Povestea ultimului rege viking.

    Cinci saga reprezentative, traduse integral din vechea limbă nordică de doi specialiști ai spațiului scandinav.

    Cinci ferestre spre o lume veche, rece și ascunsă.

    Mai mult decât orice altă operă din trecut, aceste narațiuni istorice ne ajută să înțelegem cum erau oamenii vremurilor de demult, din zorii Evului Mediu.

  • Mici scrieri despre morală, religie și politică
    95.04 LEI

    Selecție, prefață, prezentări și note de Mircea Flonta și Hans‑Klaus Keul

    Volumul de față cuprinde câteva texte mai scurte și mai accesibile ale lui Immanuel Kant pe teme morale, religioase și politice. Ele au apărut între anii 1784 și 1795, așadar după publicarea Criticii rațiunii pure (1781), o perioadă în decursul căreia aveau să vadă lumina tiparului și acele lucrări în care și-a expus sistematic principiile filozofiei sale practice: Întemeierea metafizicii moravurilor (1785), Critica rațiunii practice (1788) și Religia în limitele rațiunii (1793). Kant a socotit că nu se poate sustrage îndatoririi de a prezenta, pe înțelesul publicului cultivat mai larg, modul cum filozofia lui critică întemeiază libertatea și autonomia individului ca ființă rațională, progresul în desfășurarea istoriei universale, credința religioasă, drepturile omului și ale cetățeanului, guvernarea republicană, relațiile între comunități și state într-o ordine mondială cosmopolită. Astfel au luat naștere scrierile care alcătuiesc acest volum, dintre care unele sunt traduse pentru prima dată în limba română. Ele oferă o imagine mai cuprinzătoare și mai nuanțată asupra filozofiei morale, filozofiei religiei și filozofiei politice ale marelui gânditor german, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta trei sute de ani.

  • Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană
    39.12 LEI

    Cu fotografii din arhiva familiei

    Petre a fost trimis mai aproape de front, la Odesa, și a rămas să ne trimită vorbă despre cei de acasă, când avea să afle. Eu și Liza am rămas la Focșani, așteptând. Se făcuseră caisele și, ca și cum am fi fost acasă, făceam dulcețuri. Nu știam unde ne va prinde iarna și nici unde ne va prinde luna viitoare, dar făcutul dulceții, spălatul fructelor și învârtitul copturii pe foc mă linișteau. Începuseră bombardamentele. Borcanele clănțăneau pe masă. Când începeau borcanele să tremure, lăsam totul și fugeam în pivniță. Între două bombe, ieșeam afară și mai învârteam la dulceață.

    „Bunica se întindea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roșie, iar eu mă așezam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări și scriam, înregistrând totul cu vocea ei și fără să-i schimb în vreun fel stilul. O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile bunicii ca să-i dau ei sentimentul că nu și-a trăit viața degeaba, că interesează pe cineva, că viețile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens… Mă gândeam că asta o va face să fie mai împăcată cu viața ei când va muri, să aibă mai pu?ine regrete, gândindu-se că mi-a lăsat ceva ce nu piere odată cu ea.

    Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viața, nu doar ca să-i dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba – căci nu știu dacă bunica era așa de obsedată de zădărnicie –, ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai ușor zădărnicia vieții ei – și a vieții în general.”

  • Manualul razboinicului luminii
    30.66 LEI

    Manualul razboinicului luminii este o invitatie pentru fiecare dintre noi sa ne traim visul, sa acceptam incertitudinile vietii si sa ne ridicam in intampinarea destinului nostru unic. In stilul sau inimitabil, Paulo Coelho ne ajuta sa descoperim razboinicul luminii din noi. In scurte pasaje pline de inspiratie, suntem invitati sa pornim pe calea razboinicului: cel care apreciaza miracolul de a fi in viata, cel care accepta esecul si cel a carui cautare il face sa devina ceea ce doreste sa fie.

  • Tunelul Eului
    37.67 LEI

    „Suntem Masini-Eu, sisteme naturale de procesare a informatiei, aparute in procesul de evolutie biologica de pe aceasta planeta. Eul este o unealta – una care a evoluat pentru a controla si a prezice comportamentul propriu si intelegerea comportamentului altora. Fiecare dintre noi isi traieste viata constienta in propriul Tunel al Eului, nu in direct contact cu realitatea exterioara, ci posedand o perspectiva launtrica, de persoana intai.“ (Thomas Metzinger)

  • Din viata familiei Ion C. Bratianu 1914–1919
    48.11 LEI
    Epuizat din stoc
    Cu un adaos de insemnari 1870-1941
  • Zahăr ars
    Preț special 11.73 LEI Preț standard 39.12 LEI

    AVNI DOSHI s-a născut la New Jersey, în 1982, și în prezent locuiește în Dubai. A obținut o licență în istoria artei la Barnard College, New York, și un master în același domeniu la University College London. Deși a crescut în Statele Unite, a petrecut mult timp și în Prune, India, la familia mamei sale. Mai târziu, a locuit vreme de șapte ani în India, fiind curator pentru diferite galerii. A colaborat la British VogueGrantaElle IndiaHarper’s Bazaar India și The Sunday Times. A primit Tibor Jones South Asia Prize în 2013 și Charles Pick Fellowship în 2014. Romanul ei de debut, Zahăr ars (Burnt Sugar; Humanitas Fiction 2021) a fost publicat pentru prima dată în India, în 2019, cu titlul Girl in White Cotton, fiind nominalizat la Tata First Novel Prize și câștigând, în 2021, Sushila Devi Award. Odată cu apariția în Marea Britanie cu titlul actual, a fost finalist la Booker Prize în 2020 și s-a aflat pe lista nominalizărilor la Women’s Prize for Fiction în 2021. A fost declarat „Cartea anului 2020“ de The GuardianThe EconomistThe Spectator și la NPR. Este în curs de traducere în peste 25 de țări.

  • Jurnal de călătorie. Scrisori
    79.29 LEI

    Prefață de Anca-Maria Christodorescu

    După cele trei cărți ale Eseurilor în tălmăcirea lui Vlad Russo, volumul de față încheie publicarea la Humanitas a operelor lui Michel de Montaigne în traducere românească. El este alcătuit din Jurnalul de călătorie în Italia prin Elveția și Germania (1580–1581), scriere de mare interes pentru cunoașterea lumii europene de la sfârșitul Renașterii, și din cele 38 de scrisori rămase de la Montaigne – printre care cea către tatăl său despre moartea lui Étienne de La Boétie și cea adresată regelui Henric IV, adevărat testament politic al autorului. Este o întregire fericită a portretului pe care Michel de Montaigne și-l face în fiecare pagină a Eseurilor.

    „Lectura Jurnalului de călătorie este o bucurie perpetuă, fiindcă Montaigne stă cu ochii larg deschiși ațintiți asupra lumii. Lăsând deoparte o posibilă ambiție diplomatică și speranța într-o vindecare a litiazei lui renale, o explicație a călătoriei pare să țină de curiozitatea lui Montaigne pentru situația religiilor și a coabitării lor în țările de limbă germană. Astfel, cu mai mulți sorți de izbândă decât ipotetica misiune diplomatică și iluzoria și frustranta cură termală, unul dintre scopurile lui Montaigne, afirmate chiar de el, era umblatul, hoinăreala, plimbarea animată de curiozitatea pentru alte moravuri, practici religioase, obiceiuri alimentare și deprinderi de a mânca. Rezultă de aici o culegere vie de observații uimitoare despre natură, arhitectură, locuințe, oameni, obiceiuri, credințe, mâncăruri. Făcute cu deplină libertate. Călătorul se dovedește atent la tot ce intră în alcătuirea „condiției umane“, iar călătoria sa dezvăluie felul în care ne putem bucura de lume.“ — ANTOINE COMPAGNON, membru al Academiei Franceze

    „Ca să scape de tot ce-l apasă, Montaigne călătorește și, de-a lungul drumului, devine pildă de libertate. Nu-l interesează curiozitățile turistice, atenția îi e trezită de tot ce este diferit. Dimpotrivă, când locul e foarte cunoscut preferă să-l ocolească, fiindcă prea mulți l-au văzut deja și l-au descris înaintea lui. Vrea să poată judeca fără prejudecăți. Ca în atâtea alte lucruri, Montaigne ne învață să și călătorim. Bucuria lui supremă este să vadă oameni, pretutindeni, mereu alți oameni și alte obiceiuri. E veșnic în căutarea lor, în toate clasele sociale. Se străduiește să afle ce pasiune are fiecare – astăzi i-am spune «hobby». În ochii săi tot ce e natural e o curiozitate.“ — STEFAN ZWEIG

    Ilustrația de pe copertă: Europa Regina, Sebastian Münster, Cosmographia universalis (ediția 1570)

Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura