Ebooks

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 271-300 din 354

  • Fiica papei (ebook)
    16.67 LEI

    Romanul lui Dario Fo Fiica papei face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia.


    Dario Fo, iconoclastul autor al Misterului buf și a multe alte piese de teatru ce reînvie tradiția commediei dell’arte – laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997 –, a publicat în 2014 primul său roman Fiica papei, dedicat vieții uneia dintre figurile remarcabile ale Renașterii italiene: Lucrezia Borgia. Fascinat de ideea lumii ca spectacol, Dario Fo reconstituie în cheie sarcastică societatea italiană din vremea Renașterii, propunându-ne totodată o suită de portrete desenate de el după originalele timpului. Din acest cadru desprinde povestea familiei Borgia care alcătuiește o adevărată saga, plină de înfruntări și crime sângeroase, săvârșite deopotrivă prin fier și prin otravă. Pe Lucrezia însă, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papă în 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezintă, în acord cu cercetările cele mai recente, drept o victimă a mașinațiilor tatălui și ale fratelui său, celebrul Cesare Borgia, ea fiind în realitate o făptură sensibilă, iubita unor bărbați cu nume răsunătoare în epocă, protectoare a artelor, artiștilor și umaniștilor vremii, care a dovedit totodată un curaj bărbătesc în înfruntările armate dintre cetățile italiene.


    „Desprinzând istoria papei Alessandro VI Borgia și a rudelor sale din Renașterea italiană, obținem o saga tulburătoare, în care personajele se poartă fără pic de respect cu adversarii lor și adesea chiar între ele. Victima menită sacrificiului e, fără îndoială, de fiecare dată, încă din copilărie, Lucrezia, aruncată cu orice prilej și fără pic de milă, atât de tată, cât și de frate, în vâltoarea intereselor financiare și politice. Ce credea dulcea copilă despre asta nu-i păsa absolut nimănui. De altfel, e femeie – motiv suficient chiar și pentru un tată viitor papă și pentru un frate pe cale de-a deveni cardinal. Ba, câteodată, Lucrezia nu-i nimic altceva decât un colet cu sâni plinuți și fese trăsnet. Ah, era să uit, până și ochii îi sunt plini de vrajă.“ (Dario FO)

  • Nelinisti vechi si noi (ebook)
    39.84 LEI

    „Mă uit în jur, răsfoiesc ziare, stau la televizor şi constat că problemele dintotdeauna ale vieţii omeneşti au fost evacuate. Despre dramă se vorbeşte mai curând în cheie telenovelistică, despre suferinţă, în cheie clinic profilactică, despre idealuri şi reuşită — în cheie pragmatic corporatistă. Avem puzderie de «manuale» care ne învaţă (în doi, trei, sau zece paşi) cum să obţinem bunăstarea lăuntrică şi succesul profesional, avem nenumărate compendii de buzunar pentru deprinderea «tehnicilor» Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, în realitate, atenţia noastră, reflexivitatea noastră au alte priorităţi.Dincolo de o generală nevoie de «reţetar», viaţa noastră interioară e pustie, amuţită de urgenţe, de oboseală, de gata-făcutul unei exteriorităţi sufocante, oferite, până la indigestie, de scena publică.


    Am ajuns să evacuăm din spaţiul nostru de comunicare tot ce priveşte tulburarea noastră lăuntrică, zbaterea cotidiană, mereu nemărturisită, pe care suferinţele, iubirile, spaimele noastre o întreţin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne ruşinăm să «consumăm», la lumina zilei, secrete de alcov «dezvăluite» de tabloide, sau de «picante» emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile şi neliniştile noastre.“ (Andrei PLEȘU)

  • O teza de doctorat la Dumnezeu. Exercitii de gandire (ebook)
    26.11 LEI

    „Dragomir nu-şi propusese să aibă nici un «destin cultural». Spre deosebire de Noica, ce-şi pregătea în noaptea istoriei, scriind tenace şi încăpăţânat, viitoarea ieşire la lumină ca operă, Dragomir îşi asumă dintru început istoria ca noapte eternă şi se retrage în intimul pur al luminii sale interioare. Dacă nu greşesc, cred că e singura gândire specializată filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturală prezentă sau viitoare. Gândirea lui Dragomir este neverosimil de pură tocmai pentru că nu «iese pe stradă», nu ia parte la dispute şi nu se hrăneşte din vanitatea participării la turniruri intelectuale. Ea reprezintă performanţa pură a posibilităţii de filozofare a unei fiinţe care se exersează într-o catacombă a istoriei.


    În frenezia lui de a înţelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordează Creaţia ca pe o temă şi care se pregăteşte asiduu pentru ziua în care urmează să fim examinaţi de Dumnezeu. De altfel o ştie şi o spune, în 8 ianuarie 1993, într-o formidabilă notă din carnetele intitulate Seminţe: «În fond, eu fac o teză de doctorat la Dumnezeu.» Lucrul cel mai important care s-a întâmplat în viaţa lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, şi-a schimbat conducătorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU)


    Fiecare suntem un amestec de ceea ce suntem, ce credem că suntem şi ce am vrea să fim.


    Viaţa e un joc pe viaţă şi pe moarte, în care, la sfârşit, credem că ştim ce-ar fi trebuit să facem.


    Filozofia e poate îndeletnicirea cu de toţi cunoscutele şi de nimeni ştiutele.


    Comunismul e o minciună, democraţia e un neadevăr. 50 de ani de nemulţumiri şi ură contează, nu?


    De aproape 70 de ani „acasă“-ul meu e filozofia.

  • Scurta istorie a timpului (ebook)
    17.72 LEI
    de știință nu s-a bucurat vreodată de popularitatea Scurtei istorii a timpului: timp de mai bine de patru ani s-a aflat pe lista de bestselleruri din Sunday Times, mai mult decât orice altă carte. Explicația acestui succes ține de natura întrebărilor pe care le pune aici Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari savanți contemporani, devenit, alături de Einstein, un simbol al științei: Cum s-a născut universul? Este timpul reversibil? Este spațiul nemărginit? Există și alte dimensiuni spațiale, care scapă percepției noastre? Arta lui Hawking e de a găsi imagini intuitive, pregnante, prin care stimulează fantezia și curiozitatea oricărui cititor, fie că este sau nu inițiat în fizica fundamentală.


    „De unde vine universul? Cum și când a început? Va ajunge la un sfârșit, și dacă da, cum? Acestea sunt întrebări care ne interesează pe toți. Ştiința modernă a devenit însă atât de tehnică, încât numai un număr foarte mic de specialiști sunt capabili să stăpânească matematica utilizată pentru descrierea lor. Totuși, ideile de bază privind originea și soarta universului pot fi enunțate fără utilizarea matematicii, într-o formă pe care o pot înțelege oamenii care nu au educație științifică. Este ceea ce am încercat să fac în această carte.“ (Stephen W. HAWKING)

  • Un joc fara reguli (ebook)
    13.52 LEI

    „Împărţim istoria în bucăţi, pe tranşe cronologice, domenii, probleme, structuri, în timp ce Istoria adevărată le cuprinde pe toate de-a valma. Punem în istorie o ordine pe care Istoria nu o are. Ne referim la Antichitate ori la Evul Mediu, ca şi când asemenea împărţiri chiar ar exista. La fel, identificăm o istorie economică, socială, culturală, politică şi aşa mai departe. Sunt simple sertare, pe care noi le-am confecţionat şi pe care am lipit etichete. De asemenea, fiecare fapt în parte e construit sau reconstruit, extras din încurcata ţesătură a Istoriei şi învestit astfel cu o existenţă de sine stătătoare.


    Nu e de negat câtuşi de puţin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cât de cât inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevărate, nici neadevărate; precum pipa lui Magritte. Totul e să nu uităm că această vastă reamenajare e opera noastră, să nu pretindem că aşa ar fi pur şi simplu Istoria.


    Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentică e un amalgam nediferenţiat în neîncetată fierbere. Operaţia de «disciplinare» şi «sistematizare» ne aparţine. Istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă. Sub bagheta lui, totul ajunge să se lege, toate se explică, iar trecutul se încarcă cu semnificaţii.“ (Lucian BOIA)


    „Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor!“ (Lucian BOIA)

  • Tara zapezilor (ebook)
    16.71 LEI

    Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.


    Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

  • Spioana (ebook)
    20.86 LEI

    Singura ei vină: a fost o femeie liberă.


     


    O dansatoare care a șocat și a fermecat publicul.


    O curtezană care a sfidat rigorile vremii.


    O spioană – poate cea mai faimoasă – care i-a subjugat pe puternicii zilei.


    Înalta societate a adulat-o și a detestat-o, ziarele au elogiat-o și au condamnat-o.


    Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducția.


    La începutul efervescentei Belle Époque, pe scenele de la Scala și Olympia, Mata Hari aprinde imaginația contemporanilor săi. Are bărbații la picioare și forța de a-i manevra după plac: artiști, aristocrați, diplomați și oameni de stat sunt tot atâtea marionete în jocul ei periculos. Dar zarurile sorții nu cad de multe ori la fel, iar tânăra, aflată mereu într-o frenetică reinventare de sine, scapă din mâini frâiele propriei vieți.


    La aproape un secol de la moartea ei, Paulo Coelho recompune, pornind de la documente de arhivă nepublicate, portretul captivant al uneia dintre cele mai enigmatice, curajoase și independente femei din istorie. De la copilăria într-un orășel olandez, la viața traumatizantă alături de un ofițer alcoolic în Java și până la anii de glorie în capitala Franței, Spioana e un puzzle fascinant și o lecție admirabilă despre echilibrul fragil dintre nonconformism și luciditate.

  • Jurnal de razboi (III) 1918 (ebook)
    35.54 LEI

    „În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului? La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida. România înfrântă, aproape nimicită, se află acum în tabăra învingătorilor. Austro-Ungaria dispare de pe harta Europei. Bucovina şi Transilvania se unesc, la rândul lor, cu ţara. Din ideal, România Mare devine realitate. Înfrângerea Puterilor Centrale o propulsează din nou pe regină în prim-plan. Istoria i-a dat dreptate! Tot mai multe voci o aclamă, numind-o „împărăteasa tuturor românilor“. La 1 decembrie 1918 îşi va face intrarea triumfală în Bucureşti, călare şi în uniformă militară... A rămas în istorie, la loc de frunte, printre marii făuritori ai României Mari.“ (Lucian BOIA)


    „Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă binecuvântată, m-a adus foarte aproape de inima poporului meu, m-a adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie. Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie... Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte şi a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima şi cu tot sufletul.


    Cred că, dacă va citi cineva vreodată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, îşi va da seama că fiecare cuvânt pe care-l scriu izvorăşte din adevăr.“

  • Jurnal de razboi (II) 1917-1918 (ebook)
    36.59 LEI

    „Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei care, evident, nu puteau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei politice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda.“ (Lucian BOIA)


    „Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă. Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van. O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice ar fi! Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi! Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te sinchiseşti de tortura înceată a agoniei.“


    „Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă. Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria." (Lucian BOIA)

  • Jurnal de razboi (I). 1916-1917 (ebook)
    35.54 LEI

    „Ce dimineaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război. Război! Soarele străluceşte şi va fi război! Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume! Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai aspre dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara.“


    „14/27 august 1916: ziua intrării României în Primul Război Mondial. Este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment de maximă semnificaţie, atât pentru ţară, cât şi pentru propriul său destin.


    Titlul Jurnal de război ne aparţine şi necesită, poate, o precizare. Uniforma albă de infirmieră în care a apărut în toţi aceşti ani ar putea lăsa impresia unui efort, desigur demn de elogii, dar de ordin aproape exclusiv «sanitar» şi umanitar. În fapt, regina intervine în toate resorturile războiului. Chiar dacă nu avea nici o calitate oficială în dirijarea treburilor publice (nu era regină domnitoare, ci doar soţie de rege), a jucat un rol deloc neglijabil în orientarea generală a României în preajma şi în timpul războiului. Într-un anume sens, a fost războiul ei. Volumul prim al Jurnalului de război se încheie în preajma marilor bătălii din vara anului 1917. Vor urma încă două volume. Pe regină o aşteaptă momente de triumf, dar şi noi şi teribile încercări.“ (Lucian BOIA)


    „Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei, care, evident, nu pu-teau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei poli-tice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda.“ (Lucian BOIA)

  • In oglinda Antichitatii (ebook)
    25.06 LEI

    „Într-o vreme în care face ravagii (şi nu numai la noi) tendinţa programatică de a se acorda tot mai puţină atenţie trecutului cultural, Antichitatea fiind aproape uitată, mi-am permis în această carte un gest, paradoxal vorbind, nonconformist.


    După ce în altă parte (În dialog cu anticii) m-am oprit asupra dramaturgilor români încercând să aflu în ce fel şi în ce măsură apropierea de cei antici i-a ajutat să-şi descopere propria identitate şi propriile valori, de data aceasta am vrut să arăt cum critici, poeţi şi prozatori – de la Titu Maiorescu la E. Lovinescu, de la Ion Budai-Deleanu la Ion Pillat, de la Alexandru Odobescu la Gheorghe Crăciun – au meditat asupra relaţiei dintre literatura antică şi cea modernă a epocii lor, ori chiar s-au inspirat în opera proprie din miturile, temele, motivele şi personajele preluate sau născocite de autorii elini şi latini. La capătul acestui drum parcurs împotriva curentului, îmi îngădui şi o platitudine: uitarea nu e cel mai bun sfătuitor.“ (Alexandra CIOCÂRLIE)

  • Un altfel de jurnal (ebook)
    31.35 LEI

    „În genere, trăiesc după principiul (sănătos, în fond) one day at a time. Fiecare zi e (sau nu e) una din ultimele, dar asta nu se simte direct. O trăiesc, voit, ca pe o zi oarecare.


    Timpul este o explozie de timpuri mari, de timpuri mijlocii, de timpuri mici şi infinitezimale, şi de goluri de timp absorbante, amestecate esenţial haotic şi la care trebuie adăugate marile, mijlociile, micile false eternităţi ale extazului sau ale durerii. Timpul viu e o explozie, o cosmică, incomprehensibilă explozie. Îmi dau seama că pentru a trăi ai nevoie de energia inconştientă de a aştepta ceva, oricât de nedefinit.


    Când viitorul încetează să existe propriu-zis (de fapt, el nu există niciodată, fiind doar presupus), trebuie să reuşeşti să-ţi creezi microaşteptări. Microaşteptări cu aparenţe vag plauzibile, complet ireale. E greu, din ce în ce mai greu, din ce în ce mai singuratec, din ce în ce mai apăsător.“ (Matei CĂLINESCU)

  • Viata si opiniile lui Zacharias Lichter (ebook)
    17.72 LEI

    „S-ar zice: un Bal-Shem-Tov văzut de Sterne.“ (E.M. CIORAN)


    „Încercând să explic ideea de Lichter… tentativa de-a face incredibilul credibil, de a justifica poziţia cea mai dificilă, de a crea un «sfânt» din perspectiva unui necredincios, de a construi o psihologie şi o logică profetică dintr-o perspectivă sceptică. Succesul unei astfel de întreprinderi se măsoară după tentaţia finală a autorului de a se converti la filozofia personajului, care-i apare necesară, inevitabilă, de-un adevăr incontestabil.“ (Matei CĂLINESCU)


    „Matei Călinescu imagina, vizionar, un sistem social în care n-ar fi existat decât hoţi şi cerşetori. Hoţii ar fura de la cerşetori, cerşetorii ar cerşi de la hoţi şi totul ar merge strună. De unde ai ştiut, Matei, cum aveam să ajungem în aşa scurtă vreme?“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

  • Portretul lui M (ebook)
    22.95 LEI

    „Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, şi a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în oraşul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decât să mă gândesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, încercând să desluşesc adevărul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat în tot acest timp şi care, ştiam, urmau să se risipească inevitabil în târziul ceţos al memoriei. N-am numărat zilele, dar întâmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristeţe.


    A rămas această meditaţie despre viaţa lui, dar şi despre acea parte din viaţa mea în care m-am străduit să înţeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înţeles-o, dar am înţeles altceva: că el a fost, aşa cum a fost şi cum continuă să fie pentru mine, un dar.“ (Matei CĂLINESCU)

  • A Brief Illustrated History of Romanians (ebook)
    43.93 LEI

    This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in wonderful illuminated manuscripts. As we get nearer to the modern age, the imagery becomes even richer and we get to know Romania's princes and monarchs, their allies and their enemies, the politicians – good and bad – their triumphs, tribulations or even tragedies; and sometimes even the common people going about their daily lives. The photographic discourse focuses on the most important documents, even if their condition is not optimal.


    You will also find images of pottery, jewellery and weaponry, some of them from unexpected sources, often unknown to the public, accompanied by detailed captions that complement the information provided in the text itself. Together, the story and illustrations intertwine to form a new, enhanced historical account - and hopefully, one not lacking in originality.

  • George si codul indescifrabil (ebook)
    27.15 LEI

    George şi Annie pornesc într-o aventură spaţială pentru a salva Universul.


    „O mai scurtă istorie a timpului pentru un public mai tânăr.“ (USA Today)


    George şi codul indescifrabil este al patrulea volum despre George, Annie, Eric și, bineînțeles, Cosmos scris în colaborare de Lucy și Stephen Hawking.

  • Trilogia balcanica (ebook)
    22.95 LEI

    „Piesele reunite în acest volum au în comun cel puţin un lucru: sunt hrănite toate patru, în mod abundent, din materia pe care o tratez zilnic în calitate de jurnalist, dar şi din angoasele acestei meserii.


    Este limpede că în adâncul meu, după 25 de ani de jurnalism, s-a produs o scindare profundă. Jurnalistul care locuieşte în mine a devenit cam pesimist şi îşi spune că umanitatea a deraiat, că omul rămâne profund iraţional, că progresul are chip de himeră şi că marea specialitate a omenirii este aceea de a repeta sistematic greşelile trecutului (eventual cu accente din ce în ce mai grave). Scriitorul din mine continuă însă să creadă în om, în capacitatea sa de a construi edificii morale luminoase, în puterea sa de a-şi depăşi limitele şi de a se ridica spre civilizaţie, în capacitatea sa de a-şi conştientiza contradicţiile şi de a ieşi învingător din lupta cu el însuşi. Iată deci cum trăiesc cei doi în adâncul meu, două personaje de fapt, poate două măşti (nu este teatrul simbolizat de o mască tristă şi de una veselă?).


    Poate oare teatrul să contribuie la înţelegea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic şi cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanţate decât toate celelalte discipline ale spiritului când vine vorba despre enigma numită om.“ (Matei VIŞNIEC)

  • Cum gandesc politicienii (Cum? Gandesc politicienii?) (ebook)
    17.72 LEI

    „Cum gândesc politicienii? De multe ori, aşa cum vorbesc. Adică şleampăt, confuz, îngălat. Iar dacă vorbirea reflectă procesele mintale, situaţia bate spre dramatic. Or fi ei aleşi, dar vorbirea lor e foarte rar aleasă. Metaforita unora, confuziile de termeni ale altora şi în general nivelul scăzut al celor mai mulţi ar trebui să-i facă pe alegători ceva mai circumspecţi. Din păcate, unii alegători par mai departe sclavii burţii pline şi ai vorbei goale. Peţiţi cu o pungă cu alimente şi duşi cu preşul promisiunilor deşarte, ei girează pentru a doua, a treia sau a patra oară oameni compuşi din corigenţe: la conţinut, la competenţă, la maniere şi la exprimare.


    Tragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi şi tot mai multe personulităţi. Iar când politicianul se ştie impotent intelectual sau incapabil de acţiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor, stropit cu lacrimi, mujdei şi şpriţ. Mai ales că e atât de uşor să le treci celor mulţi şi neinformaţi idea că ţara e sub asediu şi împresurată de duşmani. Până la urmă însă, cartea de faţă nu e doar despre politicieni. E în egală măsură despre cei care-i ajută să obţină funcţii şi privilegii: alegătorii. Poate că parcurgerea acestui «catalog de perle» îi va con-vinge că e cazul să-şi activeze discernământul. Pe bună dreptate, politicienii sunt la ora actuală dispreţuiţi. Ceea ce uităm de multe ori este că ei n-ar fi putut ajunge unde sunt dacă nu i-am fi crezut, dacă nu le-am fi luat de bune promisiunile, dacă nu ne-am fi lăsat păcăliţi. Dacă nu i-am fi votat.“ (Radu PARASCHIVESCU)

  • Orologiul fara ore (ebook)
    14.56 LEI

    Printre clipe


    Ca floarea tăiată


    Cu petale-aripe Ț


    i-amintești cum cădeai


    Printre clipe?


     


    Și clipele cum


    Se dădeau la o parte


    Să te-ajute s-ajungi


    În adâncul din carte,


     


    Unde stelele moarte


    Se transformă-n poeme


    Și nu e târziu,


    Și nu e devreme


     


    Să pierzi veșnicia,


    Să renunți și să ierți.


    Ți-amintești întunericul


    Dintre coperți?

  • Elegie pentru uman (ebook)
    24.00 LEI

    Elegia pentru uman din cartea de faţă e oficiată pentru omul filo-uman, cel învins de toate ideologiile, victima perfectă a tuturor totalitarismelor, omul hăcuit de texte (fiindcă totalitarismul e Textul care ajunge să fie pus în practică), dar pentru care nicicând ideile nu devin mai importante decât oamenii, pentru care empatia şi atenţia la celălalt sunt înseşi condiţiile lui de existenţă. Era cumva natural ca literatura să fie în avangarda acestei elegii pentru uman. Pe de o parte, fiindcă literatura şi umanul sunt coextensive, şi a fost o enormă greşeală strategică a modernităţii să încerce să-şi alieze literatura la cruciada ei anti-umană.


    Au existat minţi care au refuzat să valideze silogismele modernităţii împotriva omului; care au găsit inacceptabil ca modernitatea, iniţiată în numele libertăţii, egalităţii şi fraternităţii omului, să ajungă să nege punctual fiecare dintre aceste trei concepte-promisiuni – pentru ca, în cele din urmă, să nege omul însuşi. Aceşti scriitori au înţeles literatura ca pe o cărare înspre uman, înspre un luminiş aflat la marginea istoriei, departe de modernitate şi de infernurile ei estetice şi politice, în care omul să aibă răgazul de a reînvăţa să fie uman. Fără revoluţiile lor estetice, literatura ultimului secol e de neimaginat.“ (Radu VANCU)

  • Vremuri second-hand (ebook)
    40.88 LEI

    Premiul Nobel pentru literatură 2015; Premiul Médicis 2013


    „În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre «specificul căii ruseşti»… Au readus la suprafaţă imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă «Ai noştri», există partidul puterii, copie a partidului comunist. Preşedintele are aceeaşi putere ca secretarul general. Absolută. În locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am întâlnit pe stradă nişte băieţi în tricouri cu secera şi ciocanul şi cu portretul lui Lenin. Ştiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana ALEKSIEVICI)


    Vremuri second-hand este un mausoleu literar închinat cetăţenilor unui imperiu care a dispărut în trei zile, la fel de fulgerător cum Rusia ţaristă a devenit, în 1917, Uniunea Sovietică. Dar este, mai presus de toate, un monument dedicat celor care, în cursul Istoriei, s-au simţit la un moment dat străini de vremurile pe care le trăiau. Acest exil interior nu poate fi mărturisit decât la persoana întâi, de la suflet la suflet." (Julie CLARINI, Le Monde)


    „Am căutat o metodă literară care să-mi permită o aproximare cât se poate de fidelă a vieții reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie. Astfel că mi-am însușit imediat acest gen cu voci omenești și mărturii, probe și documente reale. Așa aud și văd eu lumea – ca pe un cor de voci individuale și un colaj de detalii cotidiene… În acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog și preot.“ (Svetlana ALEKSIEVICI)

  • Mihai I, ultimul rege al romanilor (ebook)
    20.86 LEI

    Cel mai tânăr rege al României urcă pe tron într-o vreme în care țărilor din răsăritul Europei li se rezervă „rolul de cobai într-un experiment de un cinism care întrece închipuirea omenească“, cum va spune chiar el. În zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la îndoială de unii, preferându-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună și manipulare.


    Este Mihai I un învins? Dacă împlinirea unui destin se măsoară în succese aclamate public și compromisuri de anvergură, atunci acest rege nu e un model de urmat. Dar, dacă statornicia, răbdarea și modestia definesc viața adevărată, atunci ultimul rege al românilor rămâne pentru generațiile viitoare un reper de înțelepciune într-o lume răscolită de fantasmele puterii.


    „La ora 9, sună telefonul din birou. Mihai e anunțat să se prezinte în sala tronului, pentru depunerea jurământului. Vocea care-i vorbește i se adresează cu «Majestate». Buimac, are sentimentul că retrăiește o dimineață din copilărie când bona îi spune că e rege, iar el o întreabă dacă, în cazul ăsta, mai are voie să se joace. E un coșmar? E realitate? E copil? A crescut? Iar e rege? Iar e singur? Durează mult? Se îmbracă în grabă încercând să-și ascundă emoțiile și să-și compună, ca de atâtea ori până atunci, în situațiile dificile, o față impenetrabilă. Collect yourself, i-ar șopti Sitta dacă ar fi cu el.“ (Tatiana Niculescu BRAN)

  • Evanghelia dupa Pilat (ebook)
    22.95 LEI

    Romanul Evanghelia după Pilat a fost tradus în peste 20 de limbi.

    În grădina Ghetsimani, un bărbat aşteaptă să fie prins şi dat pieirii. Numele lui este Ieşua, şi e fiul unui dulgher umil din Nazaret. Dar cum se face că este duşmanul Cezarului şi al Sinedriului? Cum de-a ajuns acest nazarinean să fie o ameninţare pentru puterea lumească şi cea a lui Dumnezeu? Soarta îi este pecetluită. Nu va vedea Ierusalimul în sărbatoarea Paştilor. Va muri pe cruce, şi o ştie.
    Pilat din Pont i-a hotărât moartea fără să clipească, nebănuind că, trei zile mai târziu, zvonul Învierii va încinge spiritele şi aşa nesupuse ale iudeilor. Dar Imperiul domneşte prin raţiune. Aşa că pretorul va trebui să demonteze legenda primejdioasă pe cale de-a se naşte.
    Astfel începe călătoria lui Pilat: ca o anchetă. Reprezentantul Romei şi al ordinii adună mărturii şi respinge sau demonstrează teorii şi ipoteze. Însă treptat raţiunea începe să şovăie şi trebuie să se plece în faţa evidenţei. Pilat nu se află în faţa unei enigme, ci a unui mister mai înalt. Pilat nu-l poate dezlega. Îi mai rămâne doar să se îndoiască. Sau să creadă.

  • Regina Maria. Ultima dorinta (ebook)
    16.67 LEI

    „Cum anul acesta se împlinesc 140 de ani de la nașterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declarație a admirației și iubirii mele față de această desăvârșită româncă englezoaică, mare regină și cuceritoare scriitoare.
    De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile și înțelesurile ultimei ei dorințe? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de față nu epuizează nici pe departe istoricul și semnificațiile ritualului funerar privitor la înhumarea inimii, nici universul cultural și religios căreia Maria îi aparține și nici sofisticata ei heraldică sufletească. Este doar o readucere în actualitate a modului ei de a privi oamenii și lumea, cu încredere, curaj și cu o poftă de viață inegalabile.
    Dacă epoca noastră mai are nevoie de modele – și eu cred că are, acum mai mult ca oricând – atunci nu există, în istoria României, un model mai puternic și mai pasionant decât cel al reginei Maria.“ (Tatiana NICULESCU BRAN)

    Țării mele și poporului meu,
    Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. (…)
    Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
    Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate (…)
    Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, ași dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. (…)
    Și acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare.
    Acest testament a fost făcut scris, datat și semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.
    MARIA, REGINA ROMÂNIEI

  • România în 7 gesturi (ebook)
    17.72 LEI

    „În rândurile acestei cărţi nu e vorba de persoane, ci de ceea ce trădează comportamentul lor public: acomodarea, delimitarea strategică de un trecut care compromite, demagogia şi gargara patriotardă, trecerea dintr-o tabără în alta la momentul oportun, amnezia conjuncturală, tehnica mistificării, minciuna ca modus operandi, conştiinţa impunităţii, comerţul cu drame, mârlănia cu ifos, pamfletul folosit ca alibi pentru înjurături, laşitatea păzită de bodyguarzi etc. Persoanele care au comis aceste gesturi se bucură de notorietate şi îşi duc (sau şi-au dus) o bună parte din viaţă în ochiul public. Indiferent dacă vin din politică, mass-media sau sport, ele pot fi preluate ca modele. Multiplicate în pliurile societăţii, refăcute în microuniversul unei scări de bloc, al unei întreprinderi, al unei şcoli. Or, când modelul e un mistificator, un delincvent sau un bolşevic, consecinţele nu pot fi decât gravisime.“ (Radu PARASCHIVESCU)

  • Dialoguri de duminica (ebook)
    27.38 LEI

    Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat? Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind. (Autorii)


    Aş spune că frumuseţea prieteniei noastre vine din faptul că de-o viaţă avem bombăneli reciproce. Ne contrazicem, dar nu putem unul fără altul, şi cred că ăsta e şi sensul dialogurilor pe care le-am încercat şi care acum, când sunt sub ochii noştri şi se transformă în carte, mi se par mai bune decât noi. (Andrei PLEȘU)


    — Andrei, ne apropiem cu adevărat de sfârşitul dialogului nostru de azi, dar şi de sfârşitul celor optsprezece dialoguri pe care le-am avut împreună. Pe mine, am mai spus, discuţiile cu tine m-au făcut să înţeleg mai bine lumea.


    — Avem câteva cearcăne în plus…


    — Dar ne-am înţelepţit, şi poate şi alţii odată cu noi.

  • Femeia in fata oglinzii (ebook)
    27.28 LEI

    Trei femei, trei epoci. Ana trăiește la Bruges în timpul Renașterii, Hanna, în Viena imperială de la începutul secolului XX, iar Anny, în Hollywoodul actual. Toate trei se simt profund diferite de contemporanii lor. Și dacă ele reprezintă una și aceeași femeie?


    În secolul al XVI-lea, Anne, o tânără modestă din Bruges, fuge de acasă în ziua nunții pentru a nu fi victima unui destin pe care nu și-l dorește. În Viena lui Freud, Hanna von Waldberg, răsfățată a lumii bune, își părăsește soțul care o adoră pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei. Iar în zilele noastre, la Hollywood, Anny Lee, o actriță a cărei frumusețe nu e întrecută decât de nevoia ei de a se autodistruge prin droguri și alcool, rupe tiparele industriei entertainment-ului și refuză stratagemele care ar transforma-o într-un adevărat star. Trei epoci diferite, pe care le unesc însă ipostazele unei femei libere, nesupuse, aflate în căutarea adevărului și a iubirii.

  • Departe de trunchi (ebook)
    67.67 LEI

    Bestseller New York Times


    După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală.


    „Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial.
    Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului.
    Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)

    Bestseller New York Times


    După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală.


    „Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial.
    Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului.
    Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)

  • Dupa banchet (ebook)
    15.86 LEI

    Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Yukio Mishima, După banchet se remarcă prin pătrunzătoarea explorare a caracterului omenesc și prin atenta observație realistă.


    Kazu, proprietara unui mare restaurant din Tokyo, o femeie încă atrăgătoare la cei cincizeci de ani ai săi, duce o viață împăcată, tihnită, când, cu ocazia unei reuniuni a foștilor ambasadori ai Japoniei, îl întâlnește pe Noguchi, de care o va lega o dragoste matură, ce promite un deznodământ fericit. După căsătorie, Noguchi se va implica din nou în viața politică, iar Kazu îl va susține în campania electorală, atât financiar, cât și prin prezența ei în mijlocul oamenilor, însă, în ciuda eforturilor celor doi, Noguchi va pierde alegerile, iar Kazu, restaurantul. Acest eșec va deschide răni dureroase, scoțând la iveală adevăruri din trecut, iar iubirea celor doi va fi pusă la încercare. Kazu va fi nevoită să aleagă între o căsnicie „ca un cavou“, alături de un soț dintr-o familie aristocratică, și revenirea la vechea ei viață.

  • Lectii de magie (ebook)
    22.21 LEI

    Nimeni nu cunoaşte mai bine drumurile sinuoase ale creativităţii decât Elizabeth Gilbert, întruchiparea perfectă a propriei teorii: ca să creezi, fie în artă, fie în viaţa personală, nu trebuie decât să îndrăzneşti să te laşi inspirat, şi apoi să perseverezi pe calea pe care ţi-o deschide inspiraţia. Astfel se produce Marea Magie. Astfel se preschimbă banalul cotidian într-un tărâm al bucuriei şi al imprevizibilului.
    După ce conferinţele sale motivaţionale TED s-au bucurat de mare succes, autoarea bestsellerului Mănâncă, roagă-te, iubeşte s-a simţit inspirată să scrie un ghid de creativitate pentru numeroşii ei cititori, şi nu numai. Cu stilul ei spumos, plin de umor, dar şi cu seriozitatea cuiva care s-a dăruit cu totul muncii creative, Elizabeth Gilbert ne adresează un îndemn esenţial: să scoatem la iveală comorile ascunse în noi şi să alegem cea mai bună dintre vieţile pe care le putem trăi. Cheia unei vieţi fericite este să ne lăsăm conduşi de curiozitate, nu de frică.


    „Creativitatea este sacră şi nu este sacră.
    Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc.
    Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite.
    Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi.
    Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu. .
    Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie.
    Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit – vei putea face orice.“ (Elizabeth GILBERT)

Filter by

Preț

Format eBook

Editura