Ebooks

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

EBOOK  >  EPUB

 

Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească

Traducere de Wilhelm Tauwinkl, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu, Adina Cobuz, Emanoil Marcu şi Vlad Russo

 

„Da, am împușcat, împușcăm și vom continua să împușcăm cât va fi nevoie!“ — CHE GUEVARA la tribuna ONU în decembrie 1964

 

„În timpul bătăilor sau al electrocutărilor, ţipatul este interzis.“ — Regulamentul închisorii S-21

 

„Cadavrele au utilitatea lor, îngrașă pământul.“ — MAO

 

„Am bătut, batem și o să mai batem. Procurorul nu are nimic de spus. E treaba noastră.“ — STANISŁAW RADKIEWICZ, ministrul polonez al securităţii publice

 

„Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vârstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere. Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare. Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfârșit. Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rându-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gândul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră. Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.“ — THIERRY WOLTON

 

„Parlamentul European reamintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime în masă și au recurs la deportări, cauzând în secolul XX pierderi de vieși omenești și privări de libertate la o scară nemaivăzută în istoria omenirii; condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanității și încălcările în masă ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist și de alte regimuri totalitare.“ — Rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019

 

„O istorie mondială a comunismului e un pic prea anticomunistă… Cel de-al doilea volum, dedicat cortegiului de victime, redă cu mare acuitate crimele barbare, deși anumite pasaje sunt revoltătoare.“ — L’Obs

 

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd’hui (Franța, 2018)

 

> Volumul I – Călăii

EBOOK > PDF

 

Cu o prefață a autorului la ediția româneascã

Traducere de Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta-Anca Ionescu și Elena Ciocoiu

 

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd'hui (Franța, 2018)

 

„Avem dictatura proletariatului, avem o putere care face uz de teroare.“ — LENIN

 

„Nu s-a ucis la scară suficient de mare. Noi trebuie să ucidem, şi afirmăm că a ucide este un lucru bun.ׅ“ — MAO

 

„Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atât de multe țări, atât de multe minți și nu a distrus atâtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele. Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintâi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Am vrut să-l iau pe cititor de mână și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.“ — THIERRY WOLTON

 

„O întreprindere extraordinară. Thierry Wolton sfâșie vălul care încă acoperă crimele regimului comunist și sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea lui chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.“ – ALAIN BESANÇON

 

„Thierry Wolton propune o manieră inedită de a sublinia «caracterul universal malign» al ideii comuniste. Volumul 1 al trilogiei, al cărui subiect central sunt «călăii», arată cum, din URSS și până în Etiopia, fiecare generație de conducători preia de la precedenta metodele prin care «constrâng realitatea să se supună canoanelor utopiei», cu prețul exterminării unor populații întregi. Avem de-a face aici cu un sfâșietor și întunecat tablou al unei himere din care cu greu izbutim să ne desprindem.“ – Philosophie Magazine

 

„N-ai cum să nu te-ntrebi, citind aceste pagini care valorează greutatea lor în sânge, cum de, în numele fericirii și al libertății, unii oameni au putut să dea dovadă, și încă în mod sistematic, de o asemenea cruzime față de alți oameni. După căderea Zidului Berlinului, după căderea regimurilor comuniste din Europa și implozia Uniunii Sovietice, ai crede că ne-am eliberat de «spectrul comunismului». Și totuși, în lipsa unei condamnări internaționale efective, nici crimele comunismului nu pot fi judecate în adevărata lor lumină.“ – Le Figaro

 

> Volumul II – Victimele

 

Bestseller New York Times

După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală.

„Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial.
Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului.
Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)

Bestseller New York Times

După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală.

„Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial.
Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului.
Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)