Peste putin sosi si Samadaul, vestitul Lica Samadaul, la Moara cu noroc. Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu musteata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur. El isi opri calul inaintea carciumei, arunca o privire la Ana, apoi alta la batrana, care sedeau pe laita de langa masa cea mare din umbra cerdacului, trase cu ochii raita prin prejur, apoi intreba unde-i carciumarul.
- Noi suntem, raspunse batrana ridicandu-se.
- Stiu, grai Lica, dar cred ca vor fi si oameni pe aici. Eu intreb de carciumarul; cu el vreau sa vorbesc.