Adorno respinge idealul certitudinii in filosofie propriu rationalismului clasic, precum si orice forma constringatoare a gindirii (logica formala, deductia) corespunzatoare acestui ideal. Filosofia trebuie, dupa Adorno, sa accepte riscul de a gresi, numai astfel poate ajunge la ceva nou.
O notiune imprumutata din lingvistica, parataxa (simpla juxtapunere a doua propozitii, fara ca una sa fie subordonata celeilalte) reprezinta modelul, figura generala a gindirii lui Adorno. Ea prezideaza atit in constructia operelor sale cit si la sintaxa propriului scris. Formele predilecte de expresie sunt la Adorno fragmentul si eseul, opuse spiritului sistematic.