O nunta cu bucluc

Epuizat din stoc
SKU
a206535
47.15 LEI

Detalii

Charlie are șaptesprezece ani și este mezina familiei. Sora ei mai mare se căsătorește, așa că, în curând, toți cei cinci frați Grant vor fi acasă. Adolescenta abia așteaptă să-și vadă familia reunită sub același acoperiș, ca în vremurile bune, și să petreacă un ultim weekend în vechea lor casă, înainte ca aceasta să fie vândută. Deși fata e în ultimul an de liceu și a fost admisă la câteva universități, încă nu vrea să se gândească la faptul că trebuie să aleagă facultatea la care urmează să studieze. Nu-și dorește decât ca în acest weekend important toate să meargă șnur. Însă Charlie nici nu bănuiește că o așteaptă un lung șir de surprize: organizatoarea de evenimente dispare în ajunul nunții, băiatul de care e îndrăgostită de ani buni reapare în peisaj, decorațiunile pentru nuntă sunt trimise, din greșeală, în altă parte. Iar haosul abia a început. În tot acest iureș, Charlie va descoperi lucruri noi și neașteptate despre familia ei, pe care credea că o știe foarte bine. Cea mai importantă lecție pe care o primește este că, dacă te încăpățânezi să rămâi în trecut, e posibil să ratezi o mulțime de lucruri minunate.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Epica
ISBN 978-606-8754-77-2
Număr de pagini 496
Formatul cărţii 13,5x20 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2020

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

O nunta cu bucluc