Sub pretextul unei ultime scrisori a tatalui catre fiu, se reconstituie copilaria si adolescenta in Romania comunista, din fragmente reale si imaginate obligate sa completeze un puzzle al memoriei pierdute. Pe fondul unei povesti de familie construite deopotriva cu umor si tristete, un fiu creste trecind prin toate fazele tragicomice ale luptei cu un tata, fie el biologic, vitreg, simbolic, ideologic, prezent sau absent. Pe masura ce se deruleaza ispravile „baiatului de aur”, luciul idealizant al cliseelor despre familie, prietenie, iubire plesneste, decojind miezul dur al unei constiinte fara iluzii.
Cartea lui Doru Pop poate fi incadrata, la prima vedere, in categoria autobiografiilor fictionale. Dar ea reprezinta mult mai mult decit atit: constructia din fraze laconice si modificarea argumentatiei narative, gindite pentru a reflecta „ingrosarea” vocii copilului de la primele semne ale constiintei pina la maturizare, diversitatea caracterelor, colectia impresionanta de folclor urban, aerul proaspat respirat de fiecare scena si o memorie prodigioasa transforma acest debut in bildungsromanul unei intregi generatii.