„Nicolae Teoharie scrie poezia unei singurătăți asumate. […] Se întrezărește în poeziile lui Nicolae Teoharie o anumită stare de cvasi. Faptele (cele deduse din contextele metaforice) nu sunt nici așa, nici altminteri. Ele se petrec undeva între două lumi, între doua feluri opuse de a determina realitatea. […] Disperarea sănătoasă e un alt fel de a numi retragerea în sine și concentrarea pe avatarurile schimbătoare ale propriei persoane.” – Șerban Axinte
ultima stație
sunt în spitalul de singuri.
aproape tot timpul aici, în spital,
aflu detalii ruşinoase despre adevăr.
aici iubirea e un leac obosit.
privesc în gol, asistat de un înger mediocru.
pentru o clipă văd în ochii câinilor comunitari
o tristețe care încearcă să dea din aripi.
ore în şir privesc pe fereastră.
văd un cal singur, departe, pe câmp.
doamne, văd un cal alb şi singur pe câmp