Prozele sunt scrise la persoana I, de cele mai multe ori din perspectivă masculină, şi surprind oamenii într-un soi de „vârtej al pieirii”, după cum a fost denumit şi unul dintre texte. Teme recurente precum dependenţa de alcool, suicidul, dezrădăcinarea ori nostalgia pentru vremuri demult apuse („nimic nu mai e ca odinioară”) sunt „îndulcite” cu ajutorul faptului divers, care funcţionează ca element de echilibru, dar şi ca pedală de acceleraţie (nu ştiu cine ar putea să citească numai despre alcoolici şi sinucigaşi).
Levente Csender s-a născut în 1977, la Odorheiu Secuiesc, dar trăieşte în Ungaria din 1991. A publicat cinci volume de povestiri între 2003 şi 2015 şi a primit Premiul József Attila.
Constantin Pistea