„Dacă vă puteți imagina un Bulgakov trecut prin universul lui Swift, în timp ce ghizii sînt, pe rînd sau concomitent, Urmuz sau Daniil Harms, ambii în mare vervă, dar și Sigmund Freud, atunci nu veți ezita să vă lăsați purtați de povestea fascinantă pe care ne-o propune Nichita Danilov, unul dintre povestașii adevărați ai literaturii noastre de azi, coborîndu-ne în abisul inconștientului uman din eprubeta sa, populată cu tot felul de entități și arhetipuri. Un embrion aterizat de pe nebuloasa Andromeda pe Pămînt, ajuns în laboratorul unui profesor nebun, dar care mișcă universurile pe degete, este martorul uimit al unei vieți cotidiene terifiante, greu de înțeles, aflată nu întîmplător în rezonanță cu lumea românească posttotalitară. Mai mult, de pe nebuloasa natală, embrionul aduce pe Pămînt dublura ancestrală a cronovizorului lui Ernetti, aparatul alchimic care facilitează deținătorului să pătrundă în biografia altuia, ca un vierme într-un fruct, și să o roadă pe dinăuntru. Astfel descoperim că fiecare om trăiește în final viața din subconștientul celorlalți, înstrăinîndu-se complet de propria existență. Homunculul din eprubetă pare mesagerul unei noi omeniri; el are două seturi de dinți, unul pentru mestecat mîncarea, altul pentru mestecat cuvintele fără sens, în timp ce în jurul său colcăie o mulțime somnambulă de oameni-mîini și oameni-degete într-un spectacol halucinant, de un umor sublim, care îți întoarce sufletul pe dos la fiecare pagină. Și astfel, în această lume nouă forma corpului uman este ajustată în funcție de nevoile psihicului; psihicul comunică la rîndul său direct cu o divinitate care își manifestă teribila «prezență prin absență», trupul fiind un recipient pentru sufletul care se uzează fie că e sau nu e folosit.
Distopie luxuriantă, satirică, cu un imaginativ care debordează de soluții epice mereu surprinzătoare, Omul din eprubetă este un roman total care caută să imprime un sens absurdului vieții de zi cu zi.” (Adrian Alui Gheorghe)